miercuri, 18 ianuarie 2017

VÎSOKOI MOLDOVE

Cum spuneam, Igor Dodon este un politician serios. Am scris despre el de mai multe ori, din 2007 pînă astăzi, laudativ, spre disperarea "acoperiţilor". Dodon a efectuat prima vizită oficială în calitate de şef de stat, la Moscova. Pentru cei care au uitat: Moldova a fost 200 de ani provincie rusească! S-au strîns mîini, s-au făcut declaraţii politice, s-a zîmbit mult, poate prea mult fără un film cu Fernandel!, s-a făcut schimb de cadouri! E, aici e aici! Putin i-a oferit lui Dodon harta Moldovei Mari! Un dar avertisment transmis de Moscova către România şi, mai departe, către NATO şi UE! 

Dodon declara în urmă cu trei ani că ţelul său politic este refacerea Moldovei lui Ştefan cel Mare, adică unirea teritoriului dintre Siret şi Nistru. Ideea nu e nouă! "Mişcarea „Moldova Federativă", lansată în 2012, la Chişinău, propunea crearea unei noi ţări în care să intre cinci republici autonome: Moldova de Est, Moldova de Vest, Republica Moldovenească Transnistreană, Republica Găgăuzia şi Republica Bucovina. Sveatoslav Mazur, liderul mişcării, anunţa pe site-ul federatia.md că aceasta are drept scop "centralizarea poporului moldav multinaţional în jurul ideii renaşterii Patriei-Mamă Moldova şi pentru a salva teritoriile istorice de laşi şi trădători". El propunea şi o strategie de federalizare în care să intre Republica Moldova, Nordul Bucovinei şi Sudul Basarabiei, care fac parte din Ukraina şi Moldova din dreapta Prutului. Potrivit aceleiaşi strategii, populaţia noului stat federativ ar constitui 10,5 milioane oameni, care vor locui "pe întreg teritoriul fostului cnezat moldovenesc". Limbile oficiale în noul stat ar urma să fie "moldoveneasca" şi rusa, iar drapelul naţional - bicolorul roş-albastru cu capul de bour drept stemă. Noul stat ar urma să facă parte din Uniunea Euroasiatică a lui Vladimir Putin. Sveatoslav Mazur face parte din Partidul Patrioţii Moldovei şi se declară ezoterist, el fiind şi director al Institutului de Ezoterism, Psihologie şi Viaţă Reală din Republica Moldova".

„Partidul ‘Patrioţii Moldovei’, care întruneşte ideologic patrioţii Moldovei de pe amblel maluri ale Prutului, în mod conştient îşi asumă iniţiativa şi anunţă iniţierea procesului între naţiuni de retragere unilaterală a tuturor semnăturilor şi angajamentelor, asumate de autorităţile Moldovei în timpul creării statului cu denumirea România”, a declarat la conferinţa de presă din capitala Moldovei, Mihail Garbuz, preşedintele formaţiunii politice, pe care îl înţeleg, aflîndu-se în plină tentativă de a se umple de glorie electorală! El a explicat că este vorba despre retragerea semnăturilor din 1859 de pe documentul de unire a celor două principate, Molodva şi Valahia, scrie Newsmoldova. „Iniţiînd procesul retragerii Moldovei din cadrul acestor acorduri, poporul moldovenesc, în acest mod anunţă începutul procesului "de destrămare" a statului România, care a încălcat angajamentele acordului şi n-a îndreptăţit speranţele şi aspiraţiile poporului Moldovei”, a explicat Garbuz.

Semnatarii solicită acţionarea în judecată a României la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga pentru recuperarea teritoriilor moldoveneşti ocupate de România, precum şi plata unor despăgubiri semnificative către „cetăţenii Republicii Moldova” pentru „genocidul etnic, cultural şi economic organizat” la care au fost supuşi etnicii moldoveni de catre autorităţile de la Bucureşti. Surse din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău au mai declarat pentru KARADENIZ-PRESS că formaţiunea este finanţată şi de către organizaţii extremiste panslaviste din Federaţia Rusă, iar o parte a activitatii lor este susţinută logistic de către instituţii culturale ruse din Republica Moldova, inclusiv regiunea separatistă transnistreană şi Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia (Gagauz Eri), locuită majoritar de populaţie rusofonă. Potrivit surselor citate, mişcarea primeşte un important sprijin mediatic din partea mass-media controlată de Ministerul Securităţii (MGB) de la Tiraspol, iar o parte importantă a membrilor formaţiunii provin din instituţiile universitare din stînga Nistrului, majoritatea fiind suspectaţi de ofiţerii SIS ca fiind agenţi ai serviciilor secrete transnistrene sau ale Federaţiei Ruse, un astfel de curent legitimînd, practic, aspiraţiile independentiste ale transnistrienilor. Personal, cunoscînd destul de bine "praful" de pe la Chişinău, înclin să cred că nici ukrainienii nu sînt străini!

În martie 1918, Sfatul Ţării a decis, cu majoritatea voturilor exprimate, semnarea Actului de Unire. Pentru Unire au votat 86 de membri din cei 135 de deputaţi prezenţi la şedinţa Sfatului Ţării. Trei s-au pronunţat împotrivă, iar 36 s-au abţinut. 27 martie 1918 reprezintă pentru români, o zi extrem de importantă. În acestă zi s-a început procesul de finalizare a mişcării de eliberare natională, iar în sala mare a Parlamentului de la Chişinău a fost convocat Sfatul Ţării, avînd ca scop realizarea năzuinţelor poporului român din spaţiul dintre Prut şi Nistru, numit impropriu Basrabia, de a ieşi de sub ocupaţiar rusă şi de a reveni la trupul Ţării.

Pe de altă parte, există şi elemente extrem de vocale, care spun că Romania „s-a epuizat ca sens” şi a venit timpul divizării internaţionale după criteriul naţional. Vă sună cunoscut? Este refrenul pe care îl auzim din 1990, cîntat cu percuţie pe carîmbul cizmei de o anumită etnie. „Popoarele, care se află în componenţa României, trebuie să se autodetermine singure – în care anume state ele doresc să-şi realizeze viitorul, scrie excelenta Agenţie KARADENIZ-PRESS, citîndu-l, în mai 2011, pe liderul Mihail Garbuz (un apropiat de Vasile Stati, Stepaniuc, chiar Mihail Formuzal, găgăuzul "consiliat" de specialişti maghiari trimişi de "europeanul" Kalman Miszei!) „Patrioţii Moldovei”, a lansat, cu o zi înainte ca Traian Băsescu să vorbească de "regionalizare", un apel către comunitatea mondială, solicitînd “înapoierea Patriei-mamă – Moldova a tuturor teritoriilor istorice ale statului moldovenesc, aflate în componenţa României”. „Partidul Patrioţii Moldovei, care întruneşte ideologic patrioţii Moldovei de pe amblel maluri ale Prutului, în mod conştient îşi asumă iniţiativa şi anunţă iniţierea procesului între naţiuni de retragere unilaterală a tuturor semnăturilor şi angajamentelor, asumate de autorităţile Moldovei în timpul creării statului cu denumirea România”, spunea atunci, Mihail Garbuz. El a explicat că este vorba despre retragerea semnăturilor din 1859 de pe documentul de unire a celor două principate, Molodva şi Valahia, scrie Newsmoldova. „Iniţiînd procesul retragerii Moldovei din cadrul acestor acorduri, poporul moldovenesc, în acest mod anunţă începutul procesului "de destrămare" a statului România, care a încălcat angajamentele acordului şi n-a îndreptăţit speranţele şi aspiraţiile poporului Moldovei”, a explicat Garbuz.

Un analist politic specializat în descifrarea „Estului” spunea, la un moment dat, că dacă Rusia ar vrea să facă României un mare rău, ca reacţie la declaraţiile belicoase de la Cotrocenii Băsescului, în ultimii ani, şi la înţepăturile de ţînţar aşezat pe gîtul unui elefant, atunci ar forţa unirea Republicii Moldova cu România! Rezultatul ar fi: un spaţiu geo-politic fluid şi instabil, o crevasă economică şi socială între Europa şi Caucaz!

Cum politica externă comună a Uniunii Europene este doar o colecţie de ambiţii şi frustrări naţionale, nimeni şi nimic nu ar împiedica acest gest istoric. Planul Rusiei se bazează pe refuzul unirii, atît din partea Chişinăului – unde aproape 60% dintre cetăţeni regretă destrămarea Uniunii Sovietice -, dar şi al Bucureştiului – acolo unde curajul politic şi ambiţia gesturilor cu adervărat istorice rămîne undeva în nădragi! Surpriza „regizorilor” ar fi cu adevărat mare dacă doi lideri politici de pe cele două maluri ale Prutului ar hotărî, peste noapte, acest gest, singurul, de altfel, care ar putea rescrie, reparatoriu, noua istorie a României Mari, cu o importanţă geo-strategică uriaşă în acest spaţiu vecin cu fluida şi imprevizibila Ukraină! În urmă cu cîţiva ani, Evgheni Şevciuk, liderul transnistrean, susţinea că Unirea dintre România şi Republica Moldova este ireversibilă. Şevciuk afirmă că anumite cercuri de la Moscova sînt dispuse să facă concesii Chişinăului, în problema transnistreană, pentru a stopa „procesul de reunificare a Moldovei cu România”. Declaraţia a fost făcută la Moscova, în cadrul unei conferinţe internaţionale, transmite 24h.md. "Aceştia, din păcate se înşală, deoarece şi administraţia de la Bucureşti, şi cea de la Chişinău acţionează în prezent de pe poziţiile unionismului camuflat, iar Moldova deja este ancorată serios în sfera de influenţă a României”, a declarat Evgheni Şevciuk, în cadrul conferinţei la Moscova.

Pe de altă parte, România nu are nici forţa economică şi nici INTELECTUALĂ de a se uni cu Republica Moldova!

Un lider politic naţional, de preferinţă unul aflat în cea mai înaltă poziţie de reprezentativitate, în cazul nostru Preşedintele Dodon, merge la Moscova şi este primit de omologul său rus, Preşedintele Putin, cu care face schimbul tradiţional de cadouri. Acesta e momentul în care Igor Dodon primeşte o hartă a "moldovei Mari", întocmită la fine de secol XVIII de către cartograful italian Bartolomeo Borghi, după izbucnirea războiului ruso-turc din 1790-1891, cuprinzînd teritoriul Republicii Moldova, cel al provinciei româneşti Moldova, nordul Bucovinei, dar şi o parte din Dobrogea.

Nu a fost deloc un gest de simplă curtoazie. A fost un mesaj politic complex şi care trebuie tratat cu maximă seriozitate. Iată ce afirma Vladimir Putin în urmă cu cîteva luni: "Dacă cineva este dispus să reconsidere rezultatele celui de Al Doilea Război Mondial, haideţi să discutăm despre acest lucru. Dar, atunci va trebui să discutăm nu numai despre Kaliningrad, dar, de asemenea, despre teritoriile de Est ale Germaniei, despre oraşul Lvov, fostă parte a Poloniei, şi tot aşa, şi aşa mai departe. Există, de asemenea, Ungaria şi România pe listă. Dacă cineva vrea să deschidă această cutie a Pandorei şi să se ocupe de ea, bine, atunci să o facă.”

Din momentul în care se produce public o asemenea hartă, la nivel de preşedinţi de ţară, poate înţelegem bine de tot că, singuri, în caz de criză reală sau de dezvoltare a etapelor unui potenţial conflict, vom fi!

joi, 12 ianuarie 2017

O DEZBATERE PUBLICĂ TREBUIE SĂ AIBĂ LOC

Un fake-blog cu polemici şi răutăţi lansează pe piaţă diversiunea desfiinţării studiourilor regionale de radio de către Liviu Dragnea. Greu de crezut că există o astfel de intenţie, dar ştirea, ca element de manipulare a salariaţilor şi ca instrument de demonizare a celui care a desfiinţat taxa-radio, a prins. Din păcate, în afară de astfel de manipulări grosolane, nu doreşte nimeni să discute despre serviciile publice audiovizuale. Despre viitorul lor, concret, mai ales în contextul etatizării. Care sînt plusurile, minusurile, perspectiele? O dezbatere, la rece, cu proiecte şi soluţii cred că se impune!

Există în acest moment, doar în Europa, aproape 7 mii de canale de televiziune tematice! Tehnologiile revoluționare, cu impact major nu doar asupra peisajului media ci și asupra celui al politicii, care au făcut posibilă această enormă ofertă media fac astăzi extrem de necesare serviciile publice audiovizuale. Toate monitorizările demonstrează că, din punct de vedere jurnalistic, programele specializate ale celor două instituții oferă, chiar în condițiile actuale, cea mai echilibrată perspectivă asupra evenimentelor interne si internaționale. Atîta timp cît se comportă ca posturi comerciale, mai ales regionalele (nu exemplific pentru că şi publicitatea negativă este tot publicitate), alergînd după rating și contracte de publicitate, posturile publice nu pot pretinde o taxă obligatorie: este incorect atît față de public cît și față de posturile private.

Situația Televiziunii și Radioului nu ține de bani decît într-un plan secundar. Problema ține de natura misiunii lor și de percepția societății. O dovadă certă este că nu au existat proteste publice în momentul eliminării taxei! Precum în Grecia, odată cu desfiinţarea instituţiilor! Pe de altă parte, Agenţia de Presă AGERPRES, finanţată de stat, este lider de necontestat pe segmentul său, fără să abdice de la deontologia jurnalistică!

Transparența și eficacitatea funcționării SRR și TVR trebuie asigurate prin modificarea legii de funcționare, așa cum o cer constant și rapoartele anuale ale Curții de Conturi, care atrag atenția asupra ambiguității legislative în care își desfășoară activitatea cele două instituții – care nu sînt considerate pe deplin “publice”.  Această ambiguitate a facilitat gestionarea iresponsabilă a resurselor și a permis conducerilor lor succesive să se sustragă de la controlul parlamentar, civic și legal.

Ar trebui discutat serios despre unificarea celor două instituţii publice. Cu DA şi NU! Pe puncte! În locul a doua societati separate, asa cum este acum, audiovizualul public ar putea functiona sub cupola unei singure entitati". Modelul "ar duce la eficientizarea cheltuielilor, fiind cel mai întîlnit în Europa". Din unificare ar rezulta o singură societate, cu un singur consiliu de administraţie şi cu o singură finanţare, eventual o nouă taxă pentru audiovizual. Unificarea ar presupune o reorganizare a activităţilor "mai ales în zona administrativă, tehnică, economică şi a serviciilor de suport, care ar fi comune", dar şi o reorganizare la nivelul studiourilor teritoriale care ar însemna resurse mai mari şi acoperire mai eficientă a ariei de responsabilitate.

O fuziune TVR – SRR ar fi de dorit. Ar exista o viziune comună a serviciului public, o strategie comună. În acest fel calitatea şi relevanţa serviciului public vor creşte. Nu mai vorbesc de posibilitatea de cross-promotion, care va ridica profilul atît al TVR cît şi al SRR, campanii comune, proiecte etc. ,utilizarea comună a rezerorului de talente disponibil, dar şi sinergii de costuri: o singură conducere, contracte unice  – ceea ce ar duce la o putere de negociere mai mare din partea TVR+SRR. 

Cele două instituţii au mai funcţionat împreună pînă în 1994, sub numele Radioteleviziunea Română. Ele au fost separate odată cu apariţia Legii 41 de organizare şi funcţionare a radioului şi televiziunii publice. Pentru ca un astfel de proiect să poată fi pus în aplicare, este nevoie de o schimbare radicală a acestei legi.

În prezent, TVR, instituţie cu peste 2400 de angajaţi, are datorii istorice de peste 150 de milioane de euro, în timp ce radioul public are  aproximativ 2.200 de angajaţi.

Personal, cred în dispozitiile constitutionale care garantează dreptul la informare al cetăţenilor prin asigurarea surselor de finanţare a principalelor mijloace de informare: radioul şi televiziunea publice. Deci, cred că accesul la radiodifuziunea publică trebuie să fie gratuit. Mai mult, cred că mass – media publice trebuie să beneficieze de același statut ca și sănătatea, educația, cultura, apărarea, serviciile de informații sau cele menținerea ordinii. Solutia presei de calitate stă în zona nonprofit iar TVR şi Radio Romania sînt obligate sa facă doar jurnalism de calitate. Exemplele în Europa există: Radio France este o societate naţională de radiodifuziune, constituită sub forma unui serviciu cu capital public, al cărui unic acţionar este statul, în Olanda, în Finlanda, în Islanda nu există taxă TV şi nu se lasă cu acuzaţii de încălcare a libertăţii presei, În 2015, taxa s-a scos şi în Ungaria.

Rolul radioului declarat de la început - informarea, educarea şi divertismentul -  îşi atinge scopul în emisiunile transmise. Urmarind să contribuie, în special, la formarea publicului, emisiunea culturala "Universitatea radio", difuzată zilnic între orele 19 şi 20, s-a transformat într-un nou post numit "Radio Cultural", existent şi astăzi. De asemenea, s-a dezvoltat şi reţeaua posturilor teritoriale în oraşe precum Iaşi, Craiova, Târgu Mureş, Cluj, Timişoara, Constanţa. Aici intervine a doua discuţie esenţială: trebuie radiodifuzorul public să susţină SINGUR canale tematice sau dedicate teritorial? Posturile culturale, nu ar trebui susţinute şi de Ministerul Culturii? Cele internaţionale de Ministerul de Externe? Cele regionale de judeţele arondate? În acest fel, sume mult mai mari de bani ar putea fi folosite în dezvoltarea principalelor canale ale serviciilor publice audiovizuale!

Înainte de a arunca pe piaţă sperietoarea cu desfiinţarea unor studiouri, cred că o dezbatere serioasă trebuie să aibă loc!

marți, 3 ianuarie 2017

2016 - ANUL VÎNĂTORII DE JURNALIŞTI

Organizaţia Reporteri fără Frontiere consideră că anul 2016 a însemnat unul al vînătorii de jurnalişti. Cel puţin 74 de jurnalişti au fost ucişi între 1 ianuarie 2016 şi 10 decembrie 2016, în timpul exercitării misiunii. În 2015 numărul jurnaliştilor ucişi a fost de 101. Această diferenţă, ce ar putea să ne bucure, arată că jurnaliştii au fugit din calea pericolului iminent pentru ei, în special în Syria, Iraq, Lybia, Yemen, Afghanistan și Burundi. Aceste exemple reprezintă tot atîtea găuri negre în informaţiile credibile!

Presiunile asupra libertăţii presei, duse pînă la închiderea în mod arbitrar a mass-media, şi autocenzura s-au simţit, anul trecut, mai mult ca oricînd. Cazurile Turciei şi Mexicului.

Uciderile jurnaliştilor au fost deliberate. Ei au fost vînaţi, în special în Afghanistan şi Yemen. Syria ocupă, însă, locul fruntaş în aceea ce priveşte uciderea jurnaliştilor. Două treimi dintre jurnaliștii uciși în 2016 au fost într-o zonă de conflict.

Acest bilanţ reprezintă şi rezultatul deciziei criminale a redacțiilor care sînt reticente în trimiterea reporterilor la cursuri de specialitate.

"Violența împotriva jurnaliștilor este din ce în ce mai mult executată în mod deliberat", a declarat Christophe Deloire, secretar general al RSF. "Această situație alarmantă reflectă eșecul evident al inițiativelor internaționale de protecție a jurnaliștilor. Ea a semnat condamnarea la moarte a informațiilor independente în zonele de cenzură și propagandă, cu grupuri extremiste, în special în Orientul Mijlociu"... "Odată cu instalarea unui nou secretar general al ONU, Antonio Guterres, este urgent să desemneze un reprezentant special pentru protecția jurnaliștilor".

122 de jurnaliști și profesioniști media au fost uciși în 2016, conform noilor statistici publicate de cea mai mare organizație de jurnaliști din lume.

Federația Internațională a Jurnaliștilor (FIJ), care reprezintă peste 600.000 de membrii din 140 de de ţări, a publicat statistica  cu cei 93 de jurnalişti ucişi în misiune în 2016. Alţi 29 a murit în accidente de avion!

Deşi cifrele pentru 2016 sînt în scădere, de la 112 în 2015, nivelurile de violență au fost mai mari în Afghanistan, Guatemala, Iraq și Mexic. Yemen, India, Pakistan și Syria formează un alt grup în care nu s-a produs nici o schimbare a numărului de asasinate faţă de 2015.

"Numărul de jurnaliști și personal media ucis în misiune ar putea fi mai mare, însă lipsesc de informații credibile cu privire la aceste cazuri şi din cauza autocenzurii în unele țări, pentru a evita atragerea atenției nedorita a baronilor infracționalității ", a declarat secretarul general al FIJ Anthony Bellanger.

În conformitate cu înregistrările FIJ, lumea arabă și Orientul Mijlociu are cea mai mare cu 30 de ucidere concordanței, urmată de Asia Pacific, cu 28 de asasinate, America Latină, cu 24, Africa 8 și Europa, cu doar trei asasinate.


Țările cu cel mai mare număr de asasinate media sînt:

• Iraq: 15, • Afganistan: 13, • Mexic: 11, • Yemen: 8, • Guatemala 6, • Syria: 6, • India: 5, • Pakistan: 5.

Atît în România, cît şi în restul Europei pluralismul presei este în pericol, arată studiul Media Pluralism Monitor. România este singura ţară cu semnale de alarmă la toate nivelurile, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile de bază pentru o presă funcţională. Cele mai mari riscuri atît în România cît şi în majoritatea statelor vizează concentrarea patronatului pieţei de media, competenţele media subdezvoltate în rîndul populaţiei, politizarea controlului asupra canalelor media, independenţa serviciilor publice de media, publicitatea de stat sau chiar siguranţa jurnaliştilor.

Cele mai mari riscuri includ lipsa transparenţei privind concentrarea patronatului pieţei de media, politizarea controlului organizaţiilor media, independenţa TVR, nivelul scăzut al competenţelor media în rîndul publicului, precum şi precaritatea condiţiilor de desfăşurare a profesiei de jurnalist.

România este singura ţară, din cele 19 europene, în care nu sînt asigurate condiţii de bază pentru o presă funcţională în mare parte din cauza problemelor ce ţin de statutul jurnaliştilor. Neregulile frecvente la nivelul plății salariilor, nesiguranța locurilor de muncă, situația economică în general dificilă a presei din România (în special pentru ziare), pun jurnalismul într-o situație foarte precară, vulnerabil la instrumentalizare şi influențe externe, faţă de care jurnaliştii nu au mijloacele necesare pentru a se proteja (reglementări legale sau interne, organizaţii puternice care să îi reprezinte, etc.). În acest context dificil, devine puțin probabil ca presa din România să producă un conținut de calitate, în interesul public.

În România, în 2016, Federaţia Sindicatelor FAIR – MediaSind constată că situaţia libertăţii presei în România sa deteriorat din cauza intervenţiei politicului. FAIR–MediaSind semnalează faptul că instituţiile publice de presă rămîn excesiv de politizate. Intervenția abuzivă a politicului a adus Televiziunea Română în pragul colapsului, iar Radioul Public este confruntat cu acuzaţii de corupţie şi cu decizii arbitrare care limitează dreptul jurnaliștilor la liberă exprimare. Nu putem să nu observăm insistența cu care Puterea susține la conducerea Radioului Public, în ciuda numeroaselor proteste publice declanşate atît în ţară cît şi în străinătate, un om incompatibil și chiar semnatar al unui angajament cu fosta securitate. Nu putem ignora nici modul în care este cheltuit banul public, de multe ori, în favoarea clientelei. Abuzurile împotriva angajaților au continuat, iar parlamentarii au ignorat orice protest preferînd să ascundă sub preş orice sesizare primită din partea societăţii civile.

În acelaşi timp, dialogul social, la toate nivelurile, este compromis de o legislaţie a muncii restrictivă şi abuzivă. Astfel, negocierea Contractului Colectiv de Muncă din sectorul Cultură şi Mass-Media este blocată.

Presa scrisă, dar și cea audio-video și, în special, cea locală, sînt pe cale de dispariţie, întrucît actuala legislație a muncii nu mai oferă o protecție reală angajaților din presă.

Societățile private sînt sufocate de o impozitare excesivă și depind, în mare parte, de interesele baronilor locali.

Din aceste motive, şi în acest an, singura speranţă pentru jurnalistul român rămîne presiunea străzii şi, în special, presiunea instanţelor internaţionale asupra factorilor decizionali autohtoni, care să scoată presa din sfera influiențelor politice, de orice fel. Unele persoane folosesc, în mod abuziv, meseria de jurnalist, cu scopul de a intimida, şantaja sau pentru a face trafic de influenţă.

Mai mult, unele autorităţi locale au făcut eforturi pentru a bloca difuzarea unor materiale jurnalistice critice la adresa lor, iar avertizorii de integritate au fost hărţuiţi, la rîndul lor, de instituţii sau companii publice. Îngrijorătoare este situaţia privind siguranţa fizică şi digitală a jurnaliştilor în România şi în alte patru ţări (Croaţia, Letonia, Lituania şi Suedia), unde au avut loc în ultimii ani ameninţări frecvente şi chiar unele atacuri fizice sau digitale la adresa jurnaliştilor. La categoria "ameninţări" la adresa jurnaliştilor, Radioul Public deţine poziţia fruntaşă, potriit rapoartelor, anul 2016 fiind unul de vîrf, pe lista neagră a factorilor de răspundere care au excelat în ameninţări regăsindu-se: Ovidiu Miculescu, PDG, Daniel Sărbu, manager Radio Constanţa, Laura Sgaverdea, manager Radio Reşiţa, Bogdan Roşca, manager Radio Cluj.

În ceea ce prieşte presa scrisă. Primele trei cotidiene naţionale, cele mai vechi şi de referinţă; media vînzarilor conform declaraţiilor de difuzare pentru aprilie-iunie 2016: Evenimentul Zilei  – 10 982 exemplare/zi, Romania liberă  – 9735, Adevărul – 8670.

Nici la televiziuni lucrurile nu stau mai bine. Conform audienţelor pe luna septembrie 2016 – an electoral!: Romania TV 372.000 (2,1 % Rtg), Antena 3 367.000 (2,1), B1Tv 91.000 (0,5), Digi 24 64.000 (0,4), Realitatea 60.000 (0,3). Total 954.000 telespectatori de prime time (medie zilnica). Adică, unul din 18 adulţi români cu drept de vot se mai uită la actualităţile presupus serioase ale zilei!

Cercetarea privind situaţia din România a fost realizată de echipa Median Research Centre/OpenPolitics, cu sprijinul mai multor experţi media din sfera academică, societatea civilă (ActiveWatch, CJI, ARCA), autorităţi de reglementare a presei (CNA), şi reprezentanţi ai organizaţiilor de presă (EurActiv, Ringier).

În 2016, peste 20 de jurnalişti din presa locală reşiţeană, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile au protestat în faţa Tribunalului Judeţean Caraş-Severin împotriva deciziei instanţei de a condamna două jurnaliste la plata a 15.000 de lei despăgubiri pentru că l-au numit „directoraș” pe șeful AJOFM Caraș-Severin și au arătat că acesta nu-și mai vede lungul nasului, anunţă Radio România. Conform deciziei judecătoreşti, cuvintele precum „directoraș” sau „suspect” sînt denigratoare, iar actul de a suna un șef de instituție publică pentru a-i cere un punct de vedere legat de un anumit subiect de interes public este o dovadă de rea-credinţă. Sentinţa este puternic contestată de societatea civilă, fiind considerată o vendetă personală a celor două judecătoare împotriva publicaţiei Express de Banat, unde au apărut câteva articole considerate denigratoare la adresa celor doi magistraţi.

Trei jurnalişti din Caraş-Severin, Daniel Stanciu, Victor Nafiru şi Sergiu Taban sînt hărţuiţi în procese de calomnie şi defăimare.

vineri, 23 decembrie 2016

100.000 de euro daune morale unui jurnalist hărţuit

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi Studioul de Radio Cluj sînt obligate de Curtea de Apel Cluj să plătească 100.000 de euro daune morale unui jurnalist de la Studioul de Radio Cluj care a fost hărţuit şi discriminat de conducerile celor două instituţii, sentinţa fiind definitivă.

Potrivit sentinţei emisă miercuri de Curtea de Apel Cluj şi postată pe site-ul instituţiei, instanţa a anulat şi o decizie de sancţionare a jurnalistului din februarie 2015 emisă de Studioul de Radio Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Curtea de Apel Cluj admite apelul declarat de reclamantul Mihai Miclăuş împotriva sentinţei civile din mai 2016 a Tribunalului Cluj şi anulează decizia de sancţionare din februarie 2015 emisă de pîrîtă. Obligă pîrîta să plătească reclamantului suma de 100.000 euro (în echivalent în lei) reprezentînd daune morale. Respinge apelul declarat de pîrîtele SRR Cluj şi SRR împotriva aceleiaşi sentinţe şi respectiv împotriva încheierii civile din iulie 2015 pronunţată în acelaşi dosar. Decizia este definitivă”, se arată în documentul citat.

Mihai Miclăuş a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că dacă în termen de 3 luni nu va primi suma stabilită ca despăgubiri morale de Curtea de Apel Cluj va începe demersurile de executare silită a SRR şi Radio Cluj.

 ”Voi dona cea mai mare parte din bani în scopuri umanitare. Eu nu am deschis acest proces pentru a obţine bani, ci pentru a stopa abuzurile din SRR şi Studioul de Radio Cluj. Am deschis acest proces pentru hărţuire, discriminare şi încălcarea unor drepturi, iar instanţa mi-a dat dreptate. Am arătat magistraţilor că singura modalitate prin care poate fi stopat acest fenomen este impunerea de daune morale”, a spus Miclăuş.

În dosarul Curţii de Apel Cluj se arată că, începînd cu anul 2006, Mihai Miclăuş a sesizat numirile pe posturi din cadrul Studioului de Radio Cluj pe criterii clientelare, iar conducerea Studioului de Radio Cluj a început să facă presiuni asupra sa pentru a renuţa la aceste demersuri. Astfel, la evaluarea activităţii din 2014, jurnalistul a primit punctaj minim pe motiv că a adresat petiţii şi pentru că a avut îndrăzneala să sesizeze numirile clientelare.

”Miclăuş Mihai a fost scos de pe post invocîndu-se faptul că nu are voce de radio, deşi desfăşura această activitate de aproape 20 de ani. Nu a mai avut avut voie să realizeze emisiuni şi talk-show-uri iar reportajele şi subiectele propuse îi erau refuzate fără niciun motiv”, se arată în dosar.

Jurnalistul a trimis un memoriu la directorului general al SRR în care arăta abuzurile care au loc împotriva sa iar acesta, în loc să le verifice, a dispus constituirea unei comisii de cercetare a lui Miclăuş pentru că acesta şi-ar fi discreditat şefii, iar comisia respectivă l-a sancţionat cu avertisment scris. De asemenea, în februarie 2015 o altă comisie l-a sancţionat pe jurnalist cu diminuarea salariului cu 10% pe o lună.

Mihai Miclăuş s-a adresat instanţei şi, în decembrie 2014, a deschis un proces la Tribunal Cluj împotriva SRR şi a Studioului de Radio Cluj, cerînd anularea evaluării profesionale şi reclamînd hărţuirea şi discriminarea la care a fost supus, sesizînd şi încălcarea unor drepturi, precum dreptul la petiţie şi dreptul la liberul acces la justiţie.

”În cadrul Studioului de Radio Cluj, angajaţii care vorbeau cu Mihai Miclăuş erau chemaţi şi admonestaţi de director, avînd loc o campanie de izolare a acestuia de colegi. Nu era lăsat să participe la şedinţe de dimineaţă cu subiecte, care erau obligatorii pentru toţi jurnaliştii”, se mai arată în documentul citat.

În mai 2016 Tribunalul Cluj a anulat evaluarea activităţii în cazul lui Mihai Miclăuş, a schimbat sancţiunea de diminuare a salariului cu 10% în avertisment scris şi a dispus ca SRR şi Studioul de Radio Cluj să îi plătească acestuia daune morale de 8.000 de lei.

Miclăuş a făcut apel care s-a judecat la Curtea de Apel Cluj.

Mihai Miclăuş lucrează ca jurnalist la Studioul de Radio Cluj din anul 1995 şi a fost hărţuit de managerul studioului, Bogdan Roşca. Bogdan Roşca rămîne plagiator cu diplomă de UBB după ce aplagiat integral lucrarea de licenţă a lui Miclăuş.  Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) nu îi retrage diploma de licenţă directorului Radio Cluj, Bogdan Roşca, desi Comisia de Etică a instituţiei de învăţămînt superior a constatat existenţa plagiatului. Bogdan Roşca a plagiat, prin preluarea aproape integral, lucrarea de licenţă a lui Mihai Miclăuş. Reprezentanţii UBB arată că Ioan Aurel Pop nu va solicita Instanţei anularea diplomei de licenţă a lui Bogdan Rosca, pentru că se teme de “implicaţiile negative pentru instituţia publică de învăţămînt superior, greu de anticipat ca întindere, dar certe ca existenţă”. Potrivit UBB, “plagierea unei lucrări de diplomă, în anii 1997-1998, nu era prevăzută de acte normative în vigoare la acel moment şi, în consecinţă, plagiatul între studenţi nu era sancţionat ca atare.

Concret, este vorba de o lucrare de licenţă, sustinută de Bogdan Roşca în 1998 şi copiată aproape în întregime de la Ioan Mihai Miclăuş. Singura diferenţă este că lucrarea lui Roşca se numeşte “Politica prin Televiziune”, iar cea a jurnalistului Miclăuş, “Campaniile prezidenţiale televizate”. Lucrarea a fost copiată de Bogdan Roşca la numai un an după ce Ioan Mihai Miclăuş o prezentase la aceeaşi universitate clujeană, UBB.

Situaţia de la Cluj nu este singulară, abuzurii fiind semnalate în mai multe studiouri regionale (Reşiţa, Constanţa), dar şi la nivel de corporaţie. Multe dintre acestea au rămas necunoscute publicului din cauza fricii angajaţilor din radio.

Potrivit MEDIASIND, "Avînd în vedere această sentinţă, SRJ MediaSind cere Parlamentului României să ancheteze abuzurile săvîrşite în cazul jurnalistului de la Radio Cluj. De asemenea, SRJ MediaSind solicită comisiilor de specialitate ale Parlamentului să dea curs tuturor solicitărilor primite  privind abuzurile săvîrşite de  administraţia  Miculescu  în această instituţie publică. Ne-am exprimat în repetate rînduri nedumerirea că în ciuda faptului că a fost declarat incompatibil şi în conflict de interese de către ANI, Ovidiu Miculescu a fost susţinut în funcţie, săvîrşind abuz după abuz. Ca urmare a sesizărilor Sindicatului Unit al Salariatilor RadioRomânia, conducerea Radioului Public, o mare parte dintre membrii CA, sînt cercetaţi pentru posibile fapte de corupţie. În ceea ce-l priveşte pe preşedintele – director general Ovidiu Miculescu, amintim că, potrivit adresei CNSAS nr. DJ/41572011, acesta a semnat în anul 1987 un Angajament cu fosta Securitate (Dosarul fond de reţea nr. R 94603) pentru "apărarea contrainformativă a persoanelor care fac parte din grupul de presă ce participa la activităţi protocolare."

SRJ MediaSind face un apel către toţi angajaţii să sesizeze, de fiecare dată, orice tentativă de încălcare a legii, orice abuz  care ar putea să afecteze statutul profesional şi demnitatea umană a angajaţilor. Potrivit art. 6 alin 1 din Codul Muncii, „Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nici o discriminare.” 

marți, 13 decembrie 2016

Ziua tipografilor. LA MULŢI ANI!

Ce nostalgie... În urmă cu mulţi ani, astăzi, serbam Ziua Tipografilor. Cu Tanti Veta, cu Mariana, cu Miţă, cu Tibi Gosav, cu Ion ăl Mic şi cu Ion ăl Gras. Cu linotipişti şi zeţari. Împreună scoteam, în fiecare seară, ziarele care împînzeau judeţul, a doua zi dimineaţă...

 La 13 decembrie 1918, la București, a avut loc o mare manifestație a tipografilor din București, care au demonstrat pașnic pentru revendicările lor social-economice, precum și pentru ceea ce numim astăzi ''libertatea presei''.

În acea zi, cei aproape 600 de muncitori tipografi din Capitală au încetat lucrul, îndreptîndu-se spre Ministerul Industriei și Comerțului, alături de reprezentanții desemnați de ei să le revendice drepturile. Cu aceștia s-au solidarizat și muncitori de la alte fabrici din București. Manifestația urma să aibă loc în fața Teatrului Național. Ajunși în Piața Teatrului, manifestanții au fost întîmpinați cu focuri de armă de forțele de ordine, după ce, în prealabil, șeful garnizoanei București, Nicolae Mărgineanu, telefonase prim-ministrului Ion I.C.Brătianu, cerîndu-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.

Manifestația s-a soldat cu victime, morți și răniți, sute de manifestanți fiind arestați și schingiuiți.

Personalități de seamă ale vieții culturale, artistice și politice (Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction) au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului liberal.

Eforturile celor care și-au cerut drepturile nu au rămas fără rezultat. Breasla tipografilor a fost prima din România care a reușit să încheie un contract colectiv unitar, la nivel de ramură, pe o durată de un an și jumătate, la data de 22 decembrie 1921. Prin contractul colectiv erau reglementate condițiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite de patroni, plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor, dreptul de a alege delegați (bărbați de încredere), care să vegheze la îndeplinirea contractului colectiv.

La mulţi ani!

sâmbătă, 3 decembrie 2016

OAMENILOR DE PE STEAUA POLARĂ

Personal, sînt un tip emotiv, conservator şi independent. Acestea sînt "păcatele" mele, pe care le duc în spate şi de care nu mă dezic! Peste doi ani, în 2018, trei aniversări importante se vor derula în "spaţiul meu de confort": 100 de ani de la Marea Unire - aniversare care mă înspăimîntă!, 90 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune - care mă emoţionează, şi 30 de ani de cînd zi de zi, cu stiloul în mînă, îmi cîştig existenţa ca jurnalist. Dintre aceştia, în 2018, probabil 15 ani vor fi trudiţi în Radio România Actualităţi, cea mai importantă instituţie media din România, o adevărată "stea polară" a jurnalismului. Spun asta pentru că aici, în această instituţie, ca jurnalist, poţi da dovadă de creativitate fără hotare!

Pentru cei 30 de ani de jurnalism, fără sinecuri în relaţiile publice de partid, fără alte instituţii, trebuie să mulţumesc, de cîte ori am ocazia, unor Oameni, pe care îi consider, într-un fel, "creatorii" mei, oameni care şi-au pus amprenta, în decursul timpului, asupra mea şi m-au influenţat. Îi voi numi, chiar dacă foarte mulţi sînt astăzi "decăzuţi" şi este un păcat să vorbeşti despre ei: Timotei Jurjica, Gheorghe Jurma şi Petru Buzzi, ziarişti comunişti de un profesionalism pe care astăzi nu-l mai întîlneşti, Nicolae Pârvu, Bogdan Herzog şi Mihai Anghel, datorită cărora am rămas ataşat radioului, Dan Preda, Nicu Popescu şi Dragoş Şeuleanu, în mandatul căruia RRA a avut cea mai pozitivă expunere internaţională din istoria instituţiei! Un loc aparte în sufletul meu au: Nicolae Irimia, Dorin Corpade, Ştefan Daraban şi Cristina Dumitrescu. Nimeni nu-i poate lua locul lui Septimiu Roman!

Aceştia sînt oamenii pe care îi pomenesc ori de cîte ori îmi amintesc de cei 28/30 de ani de carieră jurnalistică. Şi îi pomenesc chiar dacă nu este "politic corect" să vorbesc despre ei! Pentru că părinţii şi copiii nu ţi-i renegi niciodată! Ticăloasă mi s-a părut mereu pilda biblică a uciderii fiului, în care Avraam / Ibrahim este conform iudaismului, creștinismului și islamului, un model de credincios pentru disponibilitatea lui de a-și omorî fiul Isaac (musulmanii cred că a fost Ishmael) pentru că așa i-a spus Dumnezeu! Nu trebuie să ucizi pe nimeni pentru a-ţi dovedi ataşamentul. Iar dacă uciderea include oameni apropiaţi, fie şi colateral, este o ticăloşie fără margini şi eu, personal, refuz să merg mai departe! Ce rost are Raiul dacă nu e locuit de suflete frumoase?

În scrierile mele mi-am expus public nemulţumirile legate de administraţie şi aparatcikii care o slugăresc! OAMENI apropiaţi mie, care lucrează cu NEBILET-ul pe masă, s-au simţit loviţi direct de ultima mea înseilare. Nu m-am referit la ei, nici un minut! Nici o secundă! Ei sînt cei care, cu cerbicie, în fiecare zi, apără colectivul de vuietul asurzitor al ciocanelor care se învîrt să ne spargă capetele! NU EI sînt cei care ar trebui să sufere! Dacă, însă, s-au pomenit victime colaterale, eu mă retrag din această luptă! Care, nici măcar nu e a mea! Nu am nici un interes personal! Dar, mă întreb, de ce m-am făcut jurnalist dacă nu sînt primul care să sesizez nişte nereguli? Dacă nu sînt primul care să lupt cu ele? Dacă nu-mi doresc să îndrept lucrurile? Dacă vreau doar să stau pe burtă şi să aştept să treacă urgia? Dacă îmi spun nemulţumirile doar la telefon, sau între patru ochi?

 Îmi cer iertare familiei, pentru stressul suplimentar provocat de ieşirile mele! Îmi cer iertare, Dane, Nicule, pentru cuvintele poate necalibrate cum trebuie, în pagină! Eu, mă retrag din această luptă care, înainte de toate, provoacă victime colaterale!

Aparatcikii, însă, trebuie să mai ştie un lucru: dacă nu aveţi loc de curul meu, veţi vedea cum arată Iadul!

vineri, 18 noiembrie 2016

UN MESAGER PE CALEA LUI HO SHI MINH

În martie 2013, o instituţie publică de pe la noi, refăcea drumul istoric, din 1971, al lui Nicolae Ceausescu în Asia! În timp ce salariații și-au văzut veniturile diminuate cu milioane de lei, colaborările suspendate, prigoana şi represiunea, pe cele mai înalte culmi, președintele director general al instituției stabilea relații de cooperare cu… instituţia soră din VIETNAM! Într-o vizită deloc ieftină (numai biletul de avion a costat aproape 3000 de euro!), s-au pus bazele unui schimb de programe cu omologii din Vietnam. Desigur, un asemenea acord este tocmai o prioritate pentru instituţia publică!

  După ce managementul performant a reușit, în doar cîteva luni:

 –   să sfărîme activitatea de bază și să reducă salariile pentru personal

 –    să instituie un regim de teroare și șantaj

 – să amenințe angajații cu restructurarea

 –    să deturneze obiectul de activitate  spre  acțiuni  de impresariat artistic, cu proiecte de miloane de euro implicînd, contra cost, și pe unii membri ai CA,

era mare nevoie de un parteneriat exclusiv cu vietnamezii! Vocea Vietnamului va produce programe despre țara parteneră și despre prietenia dintre cele două state.

Aşa se face că o pupăză autohtonă a aterizat pe Calea Celui Care Luminează! Bac OM a trimis-o, drept recunoştinţă pentru mîrşăviile prestate, să-i explice lui Bác Hồ - Unchiul Hồ, cum se poate eficientiza terorea fără ajutorul Viet Minh-ului. Noroc că în 1969, Ho Shi Minh, scriitor, poet, jurnalist, om politic şi revoluţionar, a trecut în lumea unde drepţii se odihnesc, altfel ar mai fi pus de o revoluţie!

Într-o ipotetică întîlnire între cei doi, mesagerul lui Bac OM, i-ar fi spus din prima: "Eu sînt fată simplă de la ţară şi să ştii că nu sug pula"! Această informaţie relevantă despre viaţa, activitatea şi creativitatea Mesagerului, cei doi interlocutori ar fi trecut la aspectele concrete ale vizitei de lucru. "Am venit în Vietnam să fac lucruri", fapt ce ar putea fi consemnat în procesul-verbal al discuţiei între cele două Faruri. Nu de Skoda, ci Călăuzitoare, evident! Evident că Cel care luminează, ar fi vrut să ştie cum a făcut mesagerul de i-au plecat o grămadă de oameni din subordine. La întrebarea adresată admirativ, Mesagerul i-a răspuns aerat: "Se numeşte război psihologic"!

Iată, ceva nou pentru Bac Ho, adeptul propagandei şi luptei de gherilă! Dacă Mesagerul ar fi venit în vizită de lucru în urmă cu vreo 50 de ani, Bac Ho ar fi aplicat aceste metode şi americanii ar fi plecat singuri, fără să fie nevoie să se tragă un singur foc de armă!

Încîntat de interlocutoarea sa, Ho Shi Min s-a pornit într-o extaziantă logoree despre literatura franceză cu care a avut contact direct în 1917. Mesagerul îl privea opac, fumînd. "Ador să fumez", îi spuse zîmbind, replicîndu-i că, la rîndul său, e fascinată de copy, paste şi shere, cei trei Mari care au călăuzit-o în viaţă, încă de pe vremea seralului.

Femeie practică, Mesagerul l-a întrebat, prieteneşte, pe Bac Ho, dacă pot aranja împreună un certificat de revoluţionar în Frontul de Independenţă a Vietnamului. "În România se poate...", i-a spus zîmbind, "deşi posesorul a fost în... Germania". Rîd amîndoi cu subînţeles, ca doi prieteni vechi hotărîţi să meargă, pe furiş, la bere.

În încăpere apare doamna Tang Tuyet Minh. Mesagerul o scrutează dezgustată. "E soţia ta?", îl întreabă pe Ho. "Ţăranca asta? Vai, e extrem de urîtă! Cred că e şi proastă! Nu ai ştiut niciodată să-ţi alegi femeile... De calitate... Are celulită şi nici nu poartă tanga, îmbrăcată fără pic de gust...". Ho tace. "Să mă vezi pe mine în rochia verde. L-am dat pe spate pînă şi pe Sorin, care a stat lîngă mine o seară întreagă! Semănaţi mult, nici el nu ştie să-şi aleagă femeile... Ce-o fi văzut la ţărăncile cu care umblă?", se întreabă retoric.

Vizita în Republica Socialistă Vietnam, continuă.

luni, 14 noiembrie 2016

Cercul de cretă caucazian…

O piesă de teatru, de Bertold Brecht, inspirată dintr-o poveste chineză şi din legendara judecată a lui Solomon. N-o sa va spun povestea, unii poate o ştiţi! Este o poveste despre iubirea parentală, despre crearea suferinţei inutile, despre libertate! Este povestea pe care noi, românii, o trăim iar, şi iar, din nou. Pare fără sfîrşit! Este însă şi "povestea" plină de umor a actorului caransebeşean Mihai Verbiţchi... Prietenii ştiu de ce...

România este prinsă într-un adevărat cerc de influenţă rusă. Şi s-a trezit singură şi debusolată! Cînd a dat balcanismul pe Mama America, nu s-a gîndit nici o clipă că pe strada pe care crescuse va rămîne singură! Doar vocile propagandei erau sonore şi fără cusur! Răsunau aşa de tare, de strident şi de convingător încît România a renunţat şi la cîinele din curte, şi la jucării. A renunţat chiar să privească pe geam realitatea înconjurătoare! Între tip, vecinii cu care crescuse, cu care a jucat şotron, cu care s-a bătut cu pietre, au crescut şi şi-au văzut de propriile interese.

Ungaria lui Orban nu e de încredere şi nici un model de urmat. Aşa spuneau "vocile din capul României". Orban e un dictator revizionist care vrea să intre în curtea ei, să plece cu prunii. Ungaria şi-a plantat proprii pruni, vorbeşte tare şi apăsat, e criticată de Bruxelles, dar a fost lăsată în pace! Orban a luat măsuri populiste care au ajutat maghiarul de rînd. Dar, Orban are o relaţie PE FAŢĂ cu Moscova, atentă să investească în structura energetică a vecinului de la Vest. Pe de altă parte, Ungaria nu a neglijat nici relaţiile cu Polonia sau Cehia.

Serbia, nu este în Uniunea Europeană. După ce a fost "bătută" şi "jumulită" de SUA şi UE, astăzi face paşi timizi spre Bruxelles fără să facă mari compromisuri. Are o relaţie privilegiată cu Rusia care controlează NAFTA de la vecinii din sud-vest!

În Bulgaria, preşedinte a fost ales generalul Rumen Radev. Fost comandant al Armatei Aerului, Radev a promis că va milita în favoarea rusiei. Este pro-rus oficial şi... ales de popor!

În Ukraina, democraţii pro-vest conduc o ţară divizată, fără prea mare entuziasm şi speranţe. Amicii români, puternice voci pro-Vest spuneau de fiecare dată că democraţii ukrainieni sînt mai anti-români decît pro-ruşii din Ukraina. Relaţiile între vecini... nu există!

Şi, iată, sora Moldova s-a întors spre Est, după o experienţă democratică fragilă care a jecmănit-o pe faţă. Igor Dodon nu a ascuns preferinţa pentru o relaţie privilegiată a Moldovei cu Rusia, chiar şi în detrimentul celei cu Uniunea Europeană. În 2014, Dodon a vorbit despre necesitatea ca Moldova să renunţa la Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu UE pentru a pune capăt blocării exporturilor de produse agroalimentare din Moldova către Rusia. "Trebuie să înţelegem că atît timp cît Acordurile care au fost semnate cu UE nu vor fi anulate, şanse de a reveni pe piaţa rusă sunt mici”, spunea Dodon în 2014, cunoscînd şantajul pe faţă al Moscovei. Doi ani mai tîrziu, poziţia lui Dodon a rămas neschimbată! Fără piaţa rusă, economia Moldovei nu va rezista, spunea Dodon. Şi avea dreptate! TOATE investiţiile importante din Moldova sînt ruseşti. TOATE marile magazine din oldova sînt ruseşti. Aşa se face că valuta trimisă de moldovenii aflaţi la muncă în străinătate se întoarce în proporţie de 80% spre Rusia! Marii analişti pro-europeni nu au impulsionat NICIODATĂ investiţiile româneşti peste Prut. Ele, practic, NU EXISTĂ! România a fost campioană la gargară ieftină fără un proiect de ţară autentic. Traian Băsescu s-a limitat la declaraţii de restaurant, în timp ce Iohannis tace în papşoi! Mi-o amintesc pe Roberta Anastase supărată de remarca referitoare la lipsa investiţiilor româneşti: "Vai, dar nu e adevărat! Am inaugurat cu Dorin Chirtoacă un frumos loc de joaacă pentru copii, într-un parc din Chişinău"! Acesta este nivelul!

Astăzi, România a ieşit pe strada copilăriei şi s-a trezit singură. Vecinii TOŢI se joacă cu ursul de pluş de la Kremlin! Rămîne să se întoarcă în casă şi să o roage pe Mama America să nu demonteze coteţul de tablă de la Deveselu ca să nu-i spargă vecinii geamurile. Trist...



marți, 8 noiembrie 2016

SYRIA - CIOBURI!

Eu, cînd mă gîndesc la Syria, primele imagini care îmi vin în minte sînt cele din dimineaţa în care am intrat în Damasc, venind din Deşertul Syrian, şi am fost copleşit de albul imaculat al cartierului aramaic de pe colinele de cretă de la intrarea în marea metropolă. Syria, cu miile de ani de istorie fascinantă, este, însă, un mozaic fragil de grupuri etnice şi religioase, care includ: arabi, kurzi, druzi şi umeroase secte creştine. Imaginaţi-vă un Liban, la fel de agitat, dar mai mare şi mai încorsetat de un stat poliţienesc, destul de fragil, însă! Ultimele ştiri despre Syria nu sînt, însă, deloc idilice!

Un raport elaborat de două centre de analiză a situaţiilor de criză, Centrul Internaţional de Cercetare şi de Studii asupra Terorismului şi de Ajutor al Victimelor Terorismului (CIRET-AVT) şi Centrul Francez de Cercetare asupra Informaţiilor (CF2R), semnaleaza faptul că actuala criză syriană dă naştere la o îngrijorătoare dezinformare şi la o falsificare a faptelor care deformează total realitatea situaţiei. Raportul de 55 de pagini, elaborat de experţii de la cele două centre în urma misiunii de evaluare, detaliază toate aspectele crizei syriene şi nu se limitează în a desemna care sînt ''băieţii buni'' şi care sînt ''cei răi'', aşa cum fac cei mai mulţi din mass-media, scrie AgoraVox. Deşi regimul de la Damasc nu este un model democratic, totul este pus în mişcare de către adversarii săi pentru a întuneca şi mai mult tabloul şi a asigura astfel susţinerea opiniei internaţionale pentru opozitia externă şi a justifica măsurile luate faţă actuala conducere syriană, în speranţa căderii acesteia, se arată în raport. Potrivit documentului, ''influenţele străine joacă un rol esenţial în criza syriană iar amestecul actorilor internaţionali se observă zilnic atît în susţinerea unei părţi a opoziţiei cît şi în războiul informaţional declanşat împotriva Damascului de către mass-media arabă şi anglo-americană.

Assad pare, totuşi pregătit să lupte pînă la capăt, sprijinit de structurile tribului său şiit Allawit, care reprezintă doar 10% din structura Syriei, riscînd un război regional în care să atragă TOATE ţările Orientului Mijlociu plus Iranul! Atît Turcia şi NATO, dar şi Iranul au, în momentul de faţă, interesul ca Siria să NU se dezintegreze. Pericolul dezintegrării Syriei, în perioada imediat următoare, este, însă, enormă! Există riscul apariţiei unei mulţimi de micro-state sectare şi a unui triunghi kurd chiar "sub burta" Turciei- şi o posibilă reunificare cu Kurdistanul iraqian care a depus la ONU o cerere de independenţă încă din 26 decembrie 2004! - ar fi inacceptabile pentru Ankara! Intervenţia militară directă în Syria şi ruperea ţării în două sau trei provincii ar fi un dezastru pentru relaţia UE cu Turcia, care oricum nu se află la cea mai înaltă intensitate. DEşi, DOAR o rupere a teritoriului syrian în mai multe entităţi ar oferi Israelului confortul unei confruntări cu Iranul nuclear! Liderul de la Damasc a insistat, de mai multe ori în ultimii ani, asupra dejucării unui presupus plan de dezmembrare a ţării. Actori-cheie în criza syriană, kurzii controlează acum 14% din teritoriul Syriei și trei sferturi din granița syriano-turcă.

Privită de la distanţa geografică şi politică, situaţia descrisă pare a fi germenele perfect pentru apariţia Noului Orient Mijlociu, concept lansat încă din 2006, la Tel Aviv de către fostul secretar de stat american, Condoleezza Rice. În principiu, acest proiect, care s-a aflat în fază de planificare timp de mai mulţi ani, consta în crearea unui arc de instabilitate, haos, violenţă din Liban, Palestina, Siria, Iraq, Golful Persic, Iran, pînă la graniţele "garnizoanei" de Est a NATO, Afganistan. Să mai spun doar că în cartea sa "Marea tablă de şah", Zbigniew Brzezinski, fost US National Security Advisor, a făcut aluzie la "modernizarea Orientului Mijlociu" ca o pîrghie de control al spaţiului Eurasia-Balcani, Eurasia fiind formată din Caucaz (Georgia, Republica Azerbaidjan, şi Armenia) şi Asia Centrală (Kazahstan, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Afganistan, şi Tadjikistan), precum şi într-o anumită măsură, Iranul şi Turcia. Un "haos constructiv", ar putea da naştere la un Nou Orient Mijlociu, sau cum spunea filozoful neo-conservator Michael Ledeen, fost consilier al Preşedintelui Bush jr., "o forţă revoluţionară minunată" pentru distrugerea creatoare ... "

Rebelii reprezintă un element cheie în ecuaţia syriană. Mă distanţez de expresiile folosite de unii comentatori, de genul: "luptători pentru libertate", sau "germenul democraţiei în regiune". Nu trebuie să fii un analist ca să-ţi dai seama că Syria a devenit un paradis al luptătorilor islamişti radicali în căutarea unei cauze. Potrivit rapoartelor serviciilor secrete, multe dintre grupările armate care luptă împotriva Regimului de la Damasc, serveasc, de fapt, cauza unor actori politici regionali care vor să vadă instalat la Damasc un regim mult mai confortabil decît cel secularist baas-ist, de orientare socialistă, al preşedintelui Bashar al Assad, care guvernează ţara de 40 de ani, şi aici mă refer la monarhiile Golfului. Există şi comandouri aparţinînd altori actori internaţionali pentru care "protecţiei populaţiei civile" reprezintă doar un pretext pentru schimbarea de regim.

Secretarul american de stat, John Kerry, succesorul lui Hillary Clinton, a emis, deja, un plan B pentru împărţirea Syriei în mai multe state, pe criterii etnico-religioase. Dacă acest lucru se va întîmpla, atunci acesta va fi un semnal clar pentru sfîrşitul conceptului de suveranitate westfalian. Planul propus de Kerry, conceput de Philip Gordon, fost consilier al lui Obama, prevede divizarea ţării în trei părţi, care apoi vor forma trei noi state, scrie publicaţia Yeni Safak. Deja Syria este divizată în trei mari regiuni. Una are capitala la Damasc, controlată de regimul Assad, apoi este o alta mare regiune distinctă în nord, dominată de kurzi, şi ultima, cea din mijloc, majoritar sunnita, care este acum in mîinile celor de la ISIS.

Un alt plan de împărţire a Syriei aparţine celebrului think-tank american Rand Corporation, care sugerează divizarea în patru zone şi o reasamblare confederativa! Problema constă, deci, în protejarea intereselor americane și a imaginii de atotputernicie a SUA iar nu, așa cum s-a tot spus, în promovarea principiilor și în democratizarea silită a Syriei și a întregului „Orient Mijlociu Extins”. Ce înseamnă, însă, „rezolvarea problemei syriene”? Pentru SUA rezolvarea constă în neutralizarea Statului Islamic, care între timp s-a instalat pe o mare parte a teritoriului siyrian și iraqian, simultan cu înlăturarea regimului al-Assad și instalarea la Damasc a actualei „opoziții moderate” și presupus democrate.

Rusia şi Bashar al Assad ar dori ca măcar 70% din fostul teritoriu al ţării, cu precădere Syria de Vest cu ieşire la Mediterană şi zona Latakia, vecinătăţile Damascului şi zonele de resurse petroliere, să fie preluată de către actualul guvern, limitîndu-se aria dominată de kurzi, dar mai ales de către opoziţia syriană.

Spirala violenței din Syria a atins într-un mod critic comunitatea internațională! Ţara se confruntă cu "un complot" şi se află într-un "moment de răscruce".

  

miercuri, 2 noiembrie 2016

E MANAGERUL MAI PRESUS DE LEGE?

E posibil! Dosarul 1984/290/2016, aflat pe rol la Judecătoria Reşiţa pentru Răspundere civilă delictuală.

În speţă, reclamanta din Dosarul 1984 consideră că prin publicarea în data de 19.04.2016 a unui articol care conţine afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa sa, i-a fost încălcat dreptul la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine.

Reclamanta analizează afirmaţiile "autorului" şi nu ale pîrîtului care, în calitate de redactor-şef al publicaţiei on-line şi-a însuşit afirmaţiile din articolul publicat iniţial de ZiuaNews, articol  re-publicat de pîrît. De asemenea, reclamanta, inducînd în eroare instanţa, pretinde că în paragraful final pîrîtul susţine că aceasta "ar face obiectul unui dosar penal", fapt total neadevărat! Ba mai mult, reclamanta consideră că stilul "ironic şi batjocoritor au prezentat-o în conştiinţa publică într-o lumină negativă, ca fiind o persoană nedemnă din punct de vedere moral şi profesional pentru funcţia pe care o deţine, aspect care în mod evident a adus atingere imaginii instituţiei al cărei manager este aceasta. Mai mult decît atît, cu scopul de a se crea o lipsă de respect în cadrul conştiinţei publice şi a angajaţilor instituţiei pe care o conduce reclamanta, s-a încercat inducerea ideii că prin funcţia pe care o deţine îşi satisface orgoliul din din bani publici" şi "face obiectul unui dosar penal". "Astfel, analiza de ansamblu a articolului trebuie realizată prin raportarea la funcţia publică de manager"... "pe care reclamanta"... "o deţine". Astfel, atingerea adusă onoarei sale prin afirmaţii neadevărate afectează probitatea, buna-credinţă, corectitudinea morală şi spiritul de echitate şi dreptate de care dă dovadă în planul profesional şi al relaţiilor interumane, conducînd la o dezaprobare morală din partea opiniei publice, a ascultătorilor"... "cît şi a angajaţilor şi a persoanelor care se adresează instituţiei pe care o conduce. Pîrîtul"... "a urmărit distrugerea reputaţiei reclamantei"... "şi conturarea în opinia publică a unei imagini negative a sa şi a instituţiei publice pe care aceasta o conduce".

De asemenea, se cere instanţei să constate că pîrîtul "a adus atingere imaginii Societăţii Române de Radiodifuziune - Studioul Regional Radio Reşiţa, prin publicarea" unui articol "la adresa managerului", drept pentru care Studioul cere 20.000 de euro "reprezentînd prejudiciu pentru atingerea adusă imaginii reclamantei".

Interesant este că în 22 mai 2016, reclamanta publică în presa locală informaţia că studioul local este lider de audienţă pe valul de primăvară. Deci, articolul publicat în 19 aprilie 2016 nu a avut nici o influenţă negativă asupra Postului care a ieşit Lider şi, deci, nu are nici un prejudiciu, cuantificabil la 20.000 de euro, de reparat!

Conform Legii de funcţionare a SRR şi SRTV, Legea 41/1991, Art. 32, (1) Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune pot avea in structura lor studiouri teritoriale si alte unitati functionale autonome fara personalitate juridica, necesare realizarii obiectului specific de activitate, carora li se acorda competente in domeniul tehnic, economic, comercial, administrativ, financiar, precum si delegare in probleme juridice.

Ori, tocmai această DELEGARE EXPRESĂ, conform Legii, lipseşte de la dosarul instanţei! Sînt depuse doar împuternicirile avocaţiale în baza unui contract de reprezentare nr. 1084971/20.04.2016 între Studioul local şi Cabinetul individual de avocatură!

Despre respectarea Legii 41/1994 nu aflăm nimic la dosar! Există trei variante de lucru: 1. Împuternicirea există, dar nu e depusă la dosar; 2. Împuternicirea NU există dar este fabricată acuma şi ante-datată; 3. Împuternicirea nu există iar Studioul a fost introdus în cauză, ca parte civilă, cu de la sine putere de către managerul reclamant, eludînd Legea şi autoritatea PDG!

O fi managerul mai presus de lege şi de PDG?

P.S. Acest articol doar ATRAGE ATENŢIA asupra unor flecuşteţe procedurale, ce ar trebui verificate de cei în drept, nu de jurnalist, nu de opinia publică care nu sînt organe de anchetă. Doar am semnalat că "s-ar putea să...". Dacă reclamanţii sînt în regulă cu tot, ne cerem scuze anticipat!

joi, 27 octombrie 2016

PUBLIC, NU DE STAT!

Mare scandal că PSD-ul a scos taxa radio-tv! Se vorbeşte acum de aservirea politică, de independenţa editorială sfărîmată brutal de la tribuna celui mai înalt for al Democraţiei. Scandalul şi victimizarea sînt bune. Ele aduc voturi şi audienţă. Însă, nici acum cînd românii le finanțează, canalele publice nu sînt complet rupte de politic: partidul aflat la putere poate impune președintele-director general, diverși oameni influenți de prin lumea politică reușesc să-și bage în grile protejați, amante, neamuri. La fiecare schimbare de regim, apar idei noi, unele bune, altele mai puțin! Cele mai multe ţintesc subfinanţarea editorială! Toate acestea se întîmplă în cazul unor canale publice. Incercați să vă imaginați cam cum ar fi atunci cînd banii ar veni direct de la buget… Nimeni nu ar mai putea mișca în front! Ajungem în continuare la o întrebare fundamentală: „abonamentul radio-tv este dovada contractuală că acţionarii Televiziunii şi ai Radioului publice sînt cetăţenii, garanţii valorilor care ne reprezintă ca naţiune.Este mare nevoie de posturi publice solidare cu problemele ascultătorilor săi şi nu paralel cu lumea în care trăieşte! Emisiuni care să cauterizeze rănile unei societăţi bolnave de lepră şi care-şi pierde, pe zi ce trece, bucăţi din trupul măcinat de disperare şi neîncredere în autorităţi. Un vîrf de lance al jurnalismului!

Sînt invidios pe canalele publice din Franţa şi Germania cu anchete devastatoare la adresa clasei politice, a sistemului economic, a abuzurilor funcţionarilor. Nu mai vorbesc de BBC, exemplul exemplelor în toate discursurile publice!

Piața audiovizuală din România are în prezent mari probleme. Multe stații comerciale s-au tabloidizat excesiv pentru a putea face audiență și pentru a supraviețui. În aceste moment s-ar fi simțit nevoia unei media publice puternice, o media care să poată investi în proiecte serioase ale Știrilor, anchetelor, documentarelor, reportajelor, mă rog, tot conţinutul editorial care ar fi în slujba publicului plătitor de taxe şi impozite, a nevoilor lui imediate. O media publică nu ar trebui să fie constrînsă în nici un fel să fie avocatul cetăţeanului obişnuit care să se exprime direct, oricînd are nevoie. 
Un exemplu de bune practici:

În ianuarie 2011, la 42 de ani de la introducerea pe ORTF (vechiul post radio-tv francez de stat), publicitatea a dispărut de pe posturile France Television. Publicitatea a fost eliminată, de fapt, de la 5 ianuarie 2009!  Anunţînd, fără o consultare prealabilă, aceasta reformă, fostul preşedinte de dreapta Nicolas Sarkozy a justificat-o prin nevoia de calitate a unui serviciu public, care nu poate să funcţioneze după criterii "pur mercantile". Cele 450 de milioane de euro destinate compensării pierderilor din vînzarea publicităţii pe 2009, au fost garantate de guvern, fiind prevăzute în Legea finanţelor. Au fost instituite, în contra-partidă, doua taxe noi - una aplicată furnizorilor de internet şi una pentru posturile private, în funcţie de cifra de afaceri obţinută din vînzarea de spatiu publicitar. Pentru anul 2009, anul de referinţă, France Television prevedea un deficit bugetar de 135 de milioane de euro, după ce în 2008 a înregistrat un deficit de 116 milioane de euro!

Principalul canal generalist a France Televisions, France 2, a fost acuzat în trecut că îşi asumă prea multe libertăţi în concurenţa sa comercială cu marele canal privat TF1.

Reforma propusă de Sarkozy s-a lovit însă de o puternică opoziţie din partea forţelor politice de stînga şi a jurnaliştilor care au văzut în această masură o tentativă de politizare a mass-media! Salariaţii posturilor de televiziune şi radio de stat din Franţa au intrat în grevă pentru 24 de ore.

Ideea lui Nicolas Sarkozy de Nagy Bocsa a căzut! Dar, în 2010, Sarkozy a încercat să-l impună în fruntea France Television (care deţine posturile France 2, France 3, Farnce 24, Mezzo, Arte şi TV5 Monde) pe Alexandre Bompard, lipsit de experienţă în domeniul public, patronul postului de radio Europe 1, extrem de favorabil preşedintelui Sarkozy. Postul este deţinut de miliardarul francez Arnaud Lagardere, care se considera un "frate" al preşedintelui. În România, Grupul Lagardère a intrat în anul 1996, prin achiziţionarea Radio Total Timişoara, redenumit ulterior Radio 21 Timişoara. În anul 1998, grupul a relansat reţeaua de Radio 21, iar în 1999, a obţinut licenţa pentru prima reţea naţională de radio comercial, Europa FM, care a început să emită din anul 2000...

În Franţa anului 2014, veniturile posturilor publice de televiziune erau de  3.054 milioane euro, din care – 2.253 milioane euro taxă (131 de euro/an)  şi 248 milioane euro subvenţie. Postul public de televiziune francez îşi propunea să ajungă, în 2013, pentru următorii doi ani, pînă în 2015, la un număr de 9,750 de angajaţi. La sfîrşitul anului 2013, compania avea 10.490 de angajaţi, dintre care 8,500 erau permanenţi. Obiectivul restructurărilor de personal era recîştigarea echilibrului financiar în 2015. Costurile cu personalul reprezentau "peste o treime din cheltuielile de funcționare“. Sindicatele din France Télévisions au criticat dur planul de reorganizare, numindu-l un  “plan social al unei companii ameninţate cu falimentul“.

Anchetele devastatoare ale postului public francez au scos la iveală încrengătura de interese între clasa politică franceză şi mediul de afacri privat, în detrimentul cetăţeanului francez plătitor al sumei de 131 de euro taxa radio-tv!

Un alt exemplu: Emisiunea OBIECTIV ROMÂNIA, difuzată de Radio România Actualităţi, de la ora 16, s-a dovetit a fi, de cele mai multe ori, cea mai complexă şi „puternică” emisiune din grila postului public de radio. Documentarele, anchetele, reportajele difuzate au lovit subiecte pe care, personal, le consider esenţiale pentru ascultătorii români. După succesul „caravanelor”, insuficient exploatate!, OBIECTIV ROMÂNIA a găzduit o serie de reportaje sub genericul REPORTER SPECIAL. Din punctul meu de vedere, subiectiv, evident, proiectul s-a dovedit un succes. Nu sînt de acord cu boul care a scris, la un moment dat, că RRA difuzează doar emisiuni vechi, de pe vremea comunismului, care să ne arate doar frumuseţile patriei! Cum libertatea cuvîntului este regină, înghit şi opinia „inteligentului” care dovedeşte că ne-a ascultat cel puţin o dată! Un cîştig pentru el!

Nu sînt de acord cu formatul de emisiuni în care o nacealnikă agramată dă din mîini şi se face că ascultă problemele unei comunităţi după care le "alină durerile" cu formatul comercial.

Sînt, însă, total aproape de ideea de jurnalism cetăţenesc agresiv! S-a terminat cu perdeluţele şi funduliţele de limbaj! Vremurile de criză pe care le trăim cu toţii implică soluţii de criză şi un jurnalism de criză, militant şi nu ipocrit! E vremea să luăm atitudine, chiar dacă ar fi să revenim la stilul „procuror” pe care l-am practicat (cu succes!) înainte de 1990, dar care a schimbat ceva, omul de rînd a văzut un rezultat palpabil!

Noi, Radio România avem nevoie doar de O DECIZIE RESPONSABILĂ ŞI ÎN TON CU VREMURILE PE CARE LE TRĂIM!

Dictionarul ne spune ca radioul şi televiziunea publice sînt instituţii media a căror finanţare este susţinută parţial, sau în totalitate, de plătitorii de impozite. Aceşti bani ajung la aceste instituţii prin intermediul administraţiei. Toate instituţiile audiovizuale publice din lume sînt concepute drept instituţii non-profit. Aceasta este una din condiţiile fundamentale care îi asigură libertatea faţă de “sacul cu bani” şi, respectiv, de grupurile de interese politice, în special.  În Statele Unite există Independent TV Service, finanţată de către Congresul American, în Anglia există Channel 4 – o televiziune publică manageriată privat, finanţată doar din publicitate. În SUA nu există taxa radio-tv. PBS, postul public american se finanţează parţial din fonduri publice şi din donaţiile voluntare ale cetăţenilor sau ale marilor fundaţii. Chiar dacă PBS-ul nu este cel mai urmărit canal de televiziune american, în ultimii 10-15 ani a ajuns să fie considerat cel mai credibil! Dacă privim însă la întregul spectru al presei românesti, nu arareori în spatele agendei mediatice se afla mai degraba interese politice şi economice decît cele ale publicului plătitor de taxă radio-tv. Şi, pentru că veni vorba: publicul plăteşte pentru un (1) canal, de obicei TVR1 sau RRA care au obligaţia de a difuza informaţie, educaţie, cultură, etc, pentru restul, iclusiv teritoriale, existînd soluţii diverse. 

În condiţiile în care media private îşi stabilesc politica editorială în funcţie de interesele patronilor, Media Publică, la rîndul ei, precum radioul public, este indispensabilă într-un stat democratic, întrucît este un serviciu public de interes general. În ţările cu tradiţie democratică, radioul şi televiziunea de stat sînt cu totul independente din punct de vedere politic, tocmai pentru că sînt plătite, în parte sau total, de către public. Din punctul meu de vedere, cea mai bună televiziune din lume e BBC, televiziunea publică din Marea Britanie. Să suprimi televiziunea publică înseamnă să tai un braţ democraţiei. Să o gestionezi mai bine, e altceva. Actuala situaţie presupune faptul că TVR nu îşi poate indeplini rolul de serviciu public de media în ţară şi, după cum ştim cu toţii, un serviciu public media joaca un rol important in discursul democratic în toate ţările europene şi reflectă maturitatea democraţiei. Editorii se bucură de suficientă independenţă numai atîta timp cît protejează interesele managerilor lor, unii obscuri şi instalaţi în funcţii pe alte criterii decît cele profesionale, şi ale partenerilor acestora. Mai multă audienţă nu înseamnă tabloidizare! Lipsa resurselor financiare pentru jurnalismul de investigaţie însă, reduce sever independenţa posturilor publice. Publicistic vorbind. Administrativ, concursurile pentru ocuparea posturilor cheie sînt, uneori amînate cît de mult posibil, pentru că o persoană cu o poziţie interimară este mai uşor de controlat. Cu toate acestea, simpla înlocuire a conducerii, fără adoptarea unei noi legi privind serviciile publice de radio şi televiziune, nu va aduce îmbunătăţiri majore.

Strada îşi caută vocea, îşi încearcă forţele, caută să recupereze mesajul critic după decenii de somnolenţă. Se părea că a reuşit... Ca în toate comunităţile primitive şi nouă însă, ne place să ne împărţim între „noi” şi „ei”. Ziarişti buni şi ziarişti răi. Manageri buni şi manageri răi. Fideli şi trădători. Lingăi şi intransigenţi. Instituţii pentru care legea e bună şi instituţii pentru care legea e rea. Dreptul la informare nu poate exista în absenţa unor opinii contradictorii. Piaţa informaţiei de interes public de la noi este în criză şi asistăm la o degradare a informaţiilor din spaţiul televizat, anumite posturi care ar fi trebuit să transmită informaţii transformîndu-se în posturi de propagandă. În aceste condiţii, alternativa este televiziunea publică! Din păcate,Televiziunea publică nu a intrat pe frecvenţa unui public care a început să-şi producă singur conţinutul media de care are nevoie. Din dorinţa de a face audienţă şi de a concura cu posturile private, în detrimentul serviciului public, din decizie managerială s-a pus toată publicistica produsă de media publică – mă refer la documentar, reportaj, investigaţii, emisiuni informative – pe plan secundar. Asta e o problemă pentru că publicul te votează pentru content şi nu pentru cum ştii tu să pupi dosul superiorilor pentru obţinerea de buget.

Programele generaliste din prime-time, cu preponderenţă programe de ştiri, mustesc de ceea ce industria a început sa numeasca “non-evenimente”, adica întîmplari care nu au nici o relevanţă pentru un public mai larg, cum ar fi accidente de maşină sau cazuri de violenţă domestică. Orientate spre profit, televiziunile comerciale susţin că, deoarece acest gen de programe se bucură de audienţă mare înseamnă că este cerut de public. Cu toate acestea, serviciul public de radio şi televiziune, a carui misiune este şi de a educa şi informa, nu se deosebeşte de restul peisajului mediatic, nici în ediţiile on-air, dar mai cu seamă în cele on-line. Principalele funcţii ale mediilor publice sînt informarea, educarea şi divertismentul. Dat fiind statutul special şi acoperirea completă a teritoriului, acestora le revine un rol mai important şi responsabilităţi mai mari în societate în comparaţie cu staţiile comericale.

Presa e în mare parte coruptă şi corupţii cumpără ziarişti. Tactica din aceste zile, în iureşul creat de TVR şi Antene, pare să fie ”zăpăciţi-i la maxim”! Nu e normal ca practicarea presei de şantaj să fie considerată libertate de exprimare. Dacă libertatea unuia dintre noi este restrînsă şi atacată, atunci libertăţile tuturor sînt în pericol. Dar, libertatea de exprimare nu poate fi tratată ca un drept limitat la „o anumită parte a presei”. Într-un moment în care pe piaţa media conţinutul editorial este în declin, Televiziunea Publică are o şansă uriaşă să-şi recîştige publicul. Acolo unde se furnizează conţinut de calitate, oamenii vin singuri. Nu e nevoie să fii isteric, să te dai cu bicicleta sau să te lauzi singur ca în anul morţii.

În lumea de azi, profesia de jurnalist a devenit foarte riscantă. Şi nu mă refer doar la corespondenţii de război, ci la orice voce care îndrăzneşte să spună adevărul sau să apeleze la clauza de conştiinţă. Eu cred că este foarte important să avem o Televiziune Publică independentă, puternică, şi în afara oricărui joc politic şi a imixtiunii politice. Avem profesionişti în televiziune capabili să se ocupe ei înşişi de televiziune, nu trebuie să le spună un manager ce au de făcut. Falimentarea Televiziunii Publice şi aducerea ei în blocaj economic a fost dorită. Şi menţinerea ei în această situaţie a fost tot dorită.

Înlocuirea actualilor membri ai CA cu specialişti şi oameni din societatea civilă, despărţirea funcţiei de preşedinte de cea de director general, înfiinţarea unui Consiliu de supraveghere a misiunii publice a televiziunii format din 13 membri din care doar patru din domeniul politicului, durata mandatului preşedintelui, de şase ani, directorul general ales prin licitaţie – pe baza unui proiect managerial,  sînt doar cîteva propuneri de reformare a postului public. Preşedintele să se ocupe de strategia instituţiei, iar directorul general de managementul în sine, fiind angajat pe bază de contract de management cu cerinţe de performanţă. Potrivit Legii 41, Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit direct de catre Parlament, pentru un mandat de patru ani. Chiar dacă demonstrează că preşedintele este incompetent, sau corupt, Consiliul nu deţine nici o pîrghie legală pentru controlul preşedintelui. Legea lasă întregul control asupra televiziunii sau radioului public în mîna preşedintelui Consilului de Administraţie, care este în acelasi timp şi directorul general al instituţiei.

Lupta împotriva corupţiei cauzează deja perturbări substanţiale. În pofida Statutului Jurnalistului din cele două instituţii publice şi a contractelor colective de muncă care garantează drepturile angajaţilor, profesionişti respectaţi au fost eliminaţi pentru ca au refuzat să cedeze presiunilor de tot felul la care au fost supuşi în interior. Atmosfera s-a deteriorat grav. Acest mediu degradat, caracterizat de suspiciune, tensiuni şi teamă este una dintre “realizările” actualei conduceri.

Pentru că sîntem în mijlocul unei imense bătălii politice trebuie să existe surse media care să monitorizeze şi „partea bună” a României. Din păcate, avem criză financiară, datorii istorice, presiuni politice şi un apetit crescut al politicienilor pentru controlul editorial. Într-o piaţă media politizată şi sufocată de tot mai multe derapaje, media publice are şansa şi obligaţia să recîştige publicul prin echidistanţă şi neutralitate faţă de politic. Pentru asta, însă, este nevoie de schimbarea legii de organizare şi funcţionare şi de o finanţare corespunzătoare. Pîrghii care ar putea garanta asigurarea independenţei politice şi a autonomiei editoriale. Implementarea unui sistem media adecvat, cu un radiodifuzor public independent, care să se ghideze după valorile privind independenţa editorială, să furnizeze programe excelente, reflectînd diversitatea culturală şi contribuind la buna funcţionare a democraţiei, şi care să aibă angajaţi competenţi în pozitii cheie, este indispensabilă.

Sigur, mă vor înjura destui pe motiv că "denigrez" locul în care muncesc. Am scris aceste rînduri tocmai pentru că îmi iubesc locul de muncă, care mi-a dat șansa să transmit din cele mai fierbinţi locuri de pe planetă, sau din cele mai interesante locuri din ţară.

Cred că a sosit momentul să punem în balanţă bunele şi relele serviciului public audiovizual românesc. Cu bune şi cu rele. Cu frustrări şi excese. Şi să le discutăm deschis, fără patimi şi condamnări în tribunalele oamenilor muncii, pentru a găsi o soluţie bună pentru Poporul român. Nu pentru un partid, un preşedinte sau un grup de interese.

marți, 18 octombrie 2016

DOSARUL 1984

O mie nouă sute optzeci şi patru, scris şi 1984, este un roman politic creat de George Orwell în 1948 şi tipărit în 1949. Acţiunea romanului are loc într-un viitor distopic şi prezintă o parte din viaţa intelectualului Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitarist al Oceaniei. Principala figură a romanului, Big Brother, a devenit o figură metaforică a regimului poliţienesc, precum şi a reducerii libertăţilor!

Nu pot să am pretenţia ca toată lumea să fi citit acest roman clasic... Dar, nici nu pot să nu observ similitudinile între titlul acestuia şi Dosarul 1984/290/2016, aflat pe rol la Judecătoria Reşiţa pentru Răspundere civilă delictuală, neandeplinirea conditiilor prev. de art. 998-999 C.civ.!

Conform art.998 Cod civil, orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a facut să-l repare, iar potrivit art.998 Cod civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi cel cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.

În Noul Cod Civil actualizat 2016 - Legea 287/2009, la Art. 1357 - Condiţiile răspunderii: (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvîrşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală (directă sau indirectă), cele patru condiţii - existenţa prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia - trebuie întrunite cumulativ (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 2325/1996, în C.P.J. 1993-1997, p. 152). Şi persoana juridică este îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul adus imaginii sale, fiind însă necesar a face dovada întrunirii condiţiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale (C.A. Timişoara, s. civ., dec. civ. nr. 348/2011, portal.just.ro). Din cuprinsul art. 1357 rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui prejudiciu; b) săvîrşirea unei fapte ilicite; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ (material sau moral) suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvîrşite de o altă persoană (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 145). Ceea ce nu s-a dovedit în speţă a fost existenţa prejudiciului şi în ce constă acesta.

Fapta ilicită poate fi considerată ca fiind un act de conduită prin săvîrşirea căruia se încalcă regulile generale de comportament în cadrul societăţii, stabilite prin lege. Fapta ilicită implică trei elemente: unul material, altul de natură psihologică şi un al treilea de ordin social. Sub aspect material, fapta ilicită se relevă prin săvîrşirea ei cînd nu trebuie comisă, sau prin omisiunea de a fi săvîrşită atunci cînd există obligaţia de a acţiona. Din punct de vedere psihologic, fapta ilicită se relevă prin conduita aleasă: de a acţiona, cînd este interzis, şi, dimpotrivă, de a nu acţiona, în ipoteza în care trebuie întreprins ceva. în fine, sub aspect social, fapta ilicită se prezintă ca fiind reprobabilă şi societatea în care trăieşte autorul cere sancţionarea acestuia (G. Duroc, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureş, 2000, p. 65-66).

Stabilirea şi cuantumul despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei sau demnităţii unei persoane, presupun o apreciere subiectivă din partea judecătorului care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective, rezultînd din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Prejudiciul moral presupune atingerea unei valori morale. Pentru a evalua gravitatea atingerii este deci pertinentă aprecierea importanţei valorii lezate. Valoarea presupune un subiect valorizator. Importanţa individuală a unei anumite valori morale se determină în raport cu concepţiile subiectului valorizator; aceste concepţii sunt decisiv influenţate de educaţie, de poziţia socială, de mediul social în care evoluează. Cum reclamanta deţine o poziţie profesională deosebită, prejudiciului cauzat onoarei şi demnităţii sale, dublat şi de prejudiciul de imagine ce i-a fost pricinuit în mediul social în care îşi desfăşoară activitatea, ar necuantificabil?

În speţă, reclamanta din Dosarul 1984 consideră că prin publicarea în data de 19.04.2016 a unui articol care conţine afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa sa, i-a fost încălcat dreptul la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine.

Reclamanta analizează afirmaţiile "autorului" şi nu ale pîrîtului care, în calitate de redactor-şef al publicaţiei on-line şi-a însuşit afirmaţiile din articolul publicat iniţial de ZiuaNews, articol  re-publicat de pîrît. De asemenea, reclamanta, inducînd în eroare instanţa, pretinde că în paragraful final pîrîtul susţine că aceasta "ar face obiectul unui dosar penal", fapt total neadevărat! Ba mai mult, reclamanta consideră că stilul "ironic şi batjocoritor au prezentat-o în conştiinţa publică într-o lumină negativă, ca fiind o persoană nedemnă din punct de vedere moral şi profesional pentru funcţia pe care o deţine, aspect care în mod evident a adus atingere imaginii instituţiei al cărei manager este aceasta. Mai mult decît atît, cu scopul de a se crea o lipsă de respect în cadrul conştiinţei publice şi a angajaţilor instituţiei pe care o conduce reclamanta, s-a încercat inducerea ideii că prin funcţia pe care o deţine îşi satisface orgoliul din din bani publici" şi "face obiectul unui dosar penal". "Astfel, analiza de ansamblu a articolului trebuie realizată prin raportarea la funcţia publică de manager"... "pe care reclamanta"... "o deţine". Astfel, atingerea adusă onoarei sale prin afirmaţii neadevărate afectează probitatea, buna-credinţă, corectitudinea morală şi spiritul de echitate şi dreptate de care dă dovadă în planul profesional şi al relaţiilor interumane, conducînd la o dezaprobare morală din partea opiniei publice, a ascultătorilor"... "cît şi a angajaţilor şi a persoanelor care se adresează instituţiei pe care o conduce. Pîrîtul"... "a urmărit distrugerea reputaţiei reclamantei"... "şi conturarea în opinia publică a unei imagini negative a sa şi a instituţiei publice pe care aceasta o conduce".

În continuare, reclamanta se străduieşte să probeze "reaua credinţă" a pîrîtului pe care, în ură cu cîţiva ani, l-a dat afară din instituţie pe considerente subiective, lăsînd familia acestuia fără nici un venit. Sigur, pîrîtul nu prezenta profilul unui slujbaş supus, iar platforma on-line pe care a construit-o, şi pe care a fost publicat articolul incriminat preluat din ZiuaNews, a apărut ca urmare a necesităţii unei surse de venit pentru sine şi familia sa!

Ca ziarist, pîrîtul a acţionat în numele libertăţii de exprimare cîştigată în România cu jertfe omeneşti în 1989. Libertatea de exprimare este un drept recunoscut şi garantat prin articolul 30 alin. 1 din Constituţia României conform căruia „libertatea de exprimare a gîndurilor, a creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sînt inviolabile”. În egală măsură, art. 10 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, garantează libera exprimare: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.”

Datoria presei este aceea de a transmite informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public, iar articolul incriminat se referă exclusiv la interesul public: posibile ilegalităţi privind gestionarea banului public provenit din taxe şi impozite. Faptul că aceste posibile ilegalităţi pot fi comise de persoane publice, angajate în instituţii publice, plătite din bani publici, reprezintă un subiect de interes public major pe care o presă responsabilă şi formatorii de opinie nu le pot trece cu vederea, altfel devenind complici la presupusa faptă!

Speţa 1984, dicolo de dimensiunea orwelliană, prezintă interes cu privire la unele aspecte ale răspunderii civile pentru defăimarea prin presă:
- limitele interne şi limitele externe ale dreptului la liberă exprimare;
- proba prejudiciului moral şi a legăturii sale de cauzalitate cu fapta ilicită;
- stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral.

Articolul, publicat de pîrît şi preluat din media naţională, operează cu informaţii verificabile ( Hotărârea nr. 129/29.03.2016 a Consiliului local Reşiţa, estimarea cheltuielilor de re-construcţie şi întreţinere) rezultate chiar din documentele depuse la dosar de către reclamantă: valoarea chiriei în actualul sediu este de aproximativ 6000 de lei/lună, valoarea re-construcţiei viitorului sediu, de peste 300.000 de euro! Un calcul sumar spune că valoarea acestei investiţii reprezintă chiria pe 20 de ani, fără a se lua în calcul cheltuielile de exploatare, taxe şi impozite aferente clădirii şi terenului ce vor trebui achitate integral etc. Aceşti bani au fost aprobaţi şi se vor plăti ODATĂ şi nu în 20 de ani, fără să se ţină cont de oportunitatea imediată a aunui astfel de demers. În cazul unei companii private, oportunitatea este generată de moment, dar atunci cînd operezi cu bani publici, justificările trebuie să ţină seama de alte aspecte. Să zicem că autorul, ZiuaNews, a greşit la calcule... Actionînd în cadrul legal al libertatii cuvîntului, ziaristul nu este ţinut sa probeze adevarul afirmaţiilor publicate, în ceea ce priveşte opiniile, care au prin natura lor, un caracter subiectiv (citat exemplificativ cazul CEDO Lingens & Austria din 08.07.1986), retinîndu-se în plus, la speţă, că asumarea statutului de persoană publică implică şi asumarea riscului expunerii unor aprecieri critice din partea presei, în chestiuni de interes public, al satisfacerii dreptului fundamental al cetăţeanului la informare. În acest caz, instanţa are obligaţia să pună în balanţă dreptul reclamantei la respectarea onoarei şi reputaţiei şi interesul public faţă de libertatea de exprimare, interes în care jurnaliştii joacă un rol esenţial de gardian public.

În final, pîrîtul inserează o informaţie "pe surse" care nu poate fi verificată de ziarist fără a încălca o proprietate privată şi a intra în culpă faţă de Lege, fiind o invitaţie către organele abilitate să cerceteze fapta expusă. Presa are menirea de a publica informaţiile şi ideile care ofensează,şochează sau deranjează. judecăţile operate de ziarist reprezentînd propriile convingeri ale jurnalistului, fără a avea scopul impunerii opiniei publice a opiniilor proprii, în sensul ca acestea ar exprima faptele însele, lăsînd opiniei publice libertatea de a-şi formula propria convingere. Pentru elucidarea cazului este esenţială stabilirea relaţiei ce ar fi existat între reclamantă şi subiectul principal al acelei informaţii "pe surse", un posibil "capăt" fiind http://blog.activewatch.ro/freeex/un-director-al-radioului-public-garanteaza-pentru-un-primar-infractor/

Se observă ca articolul incriminat tratează un subiect de interes public, de interes general şi deosebit de actual pentru societatea românească şi anume, pretinsa coruptie în rîndul responsabililor publici. Prin divulgarea faptelor capabile să intereseze publicul şi prin exprimarea unor opinii referitoare la acestea, pîrîtul a exercitat rolul de "cîine de paza" ce îi revine presei într-o societate democratică, contribuind astfel la transparenţa activităţilor companiilor publice. Reclamanta este o persoană publică, fiind managerul unei astfel de societăţi, motiv pentru care poate fi expusă unei limite mai largi de "critică acceptabilă" la adresa activităţii sale. Libertatea jurnalistica include, în lumina jurisprudentei CEDO posibilul recurs la o doză de exagerare sau chiar de provocare [a se vedea Lindon, Otchakovsky-Laurens şi July împotriva Franţei (GC), nr. 21279/02 şi 36448/02, pct. 56, CEDO 2007 XI, cauza Timciuc împotriva României, cauza Şipoş împotriva României].

În cauza Petrina împotriva României, CEDO reamintea că ,,libertatea de exprimare constituie una din bazele esenţiale ale unei societăţi democratice şi că această libertate este valabilă nu numai pentru " informaţiile " sau " ideile " strînse cu bunavoinţă sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea ce scandalizează, şochează sau neliniştesc. Astfel, impun pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere fără de care nu există " societate democratică ". Presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică iar o acţiune de publicare a unui articol în ziar constituie o faptă licită, permisă de lege şi protejată. Chiar dacă lectura articolului lasă să se înţeleagă posibilitatea participării reclamantei la o afacere, în concret nu se aduc acuzaţii directe, nu se susţine comiterea vreunei infracţiuni ori a unei alte fapte ilicite de către reclamantă, ci doar se invită organele judiciare abilitate să cerceteze cazul în vederea elucidării unor aspecte rămase necunoscute ziaristului.

Pentru a „restrînge” exerciţiul libertăţii de exprimare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să fie prev.de o lege internă publică iar legea să fie previzibilă; b) să fie luată pentru a proteja una din valorile arătate de art.10 parag.2 din C.E.D.O.; c) să fie necesară întro societate democratică,astfel că judecătorul trebuie să argumenteze existenţa unei astfel de nevoi imperioase de neînlăturat atunci cînd condamnă un ziarist sau restrînge în orice mod libertatea de exprimare şi libertatea presei. În susţinerea acestei ultime condiţii se pot invoca cauzele Sunday Times vs.UK6, Observer şi Guardian vs.UK7,Thorgeirson vs. Islanda, Lingens vs.Austria,Schwabe vs.Austria,Dalban vs.România.

Cum aceste condiţii NU EXISTĂ, consider că articolul incriminat reprezintă un demers jurnalistic legitim, care nu poate fi calificat drept un delict civil cauzator de prejudicii, cu atît mai mult cu cît în cauză reclamanta nu a dovedit nici prejudiciul de imagine suferit (aceasta ocupînd în continuare funcţia de manager şi nici legătura de cauzalitate dintre fapta incriminată şi anularea proiectului de mutare a sediului instituţiei.

Posibil ca reclamanta, modelată intelecual şi spiritual de multiplele lecturi filosofice, dar şi de 1984, să considere că libertatea de expresie ca atare nu mai există. Toate gîndurile angajaţilor şi, după cum se demonstrează, ale jurnaliştilor, pîrîţi sau nu, sînt minuţios supravegheate, iar imense afişe, care tronează în instituţie, indică tuturor că „Big Brother stă cu ochii pe tine”! Romanul lui George Orwell, editat în 1949, receptat de foarte mulţi – încă de pe atunci – ca un semnal de alarmă, rămîne şi acum departe de a fi doar o distopie învechită. Există voci care afirmă că, odată cu trecerea anilor, el devine tot mai actual.


luni, 10 octombrie 2016

CRONICA UNUI PROCES ANUNŢAT


În atenţia Parlamentului României, Preşedinţie, CNN, SRR, BBC, SRI, DNA, CNA, APIA, BNR, PCR, CIA, DIA, Tong Cuc 2 Tinh bao quan doi

Stimate Doamne, Stimaţi Domni,

Aş fi trimis aceste rînduri către Dumneavoastră, dacă aş fi fost convins că vă interesează! Cum ştiu sigur că vă doare la o bătaie de obuzier în faţa... nu o voi face! Ba, mai mult: sînt convins că acoperiţi astfel de fapte, "în interesul public". Indiferent de... indiferenţa manifestată, evenimentele se derulează. Aşa se face că, în provincie, marţi, 18 octombrie 2016, va avea loc prima înfăţişare în procesul dintre Taban Sergiu, "în calitate de pîrît" şi "Sgaverdea Laura, în calitate de reclamant, SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE - STUDIOUL REGIONAL RADIO REŞIŢA în calitate de reclamant". Obiectul dosarului: acţiune în răspundere delictuală!

Ca jurnalist, nu pot să nu remarc că acest proces se derulează între un alt jurnalist, proprietar al unei platforme locale de informaţii, Reper24.ro, şi administratorul unui studiou regional al celei mai prestigioase instituţii din presa românească din ultimul secol. Ba, chiar cu întregul studiou, ca instituţie de sine stătătoare! Asta reprezintă o performanţă, în sine!

Sigur, ca jurnalist, angajat al Societăţii Române de Radiodifuziune şi ca simplu cetăţean, subiectul în sine mă interesează direct pentru că surse din interiorul istituţiei m-au informat duminică, ieri, că am fost ameninţat direct de administratorul studioului local. Mă sună la telefon CINEVA şi-mi spune că Doamna Administrator va da "la pace" cu Domnul Taban dacă acesta din urmă va recunoaşte în faţa instanţei că toate articolele apărute pe platforma Reper24.ro împotriva L.S. au fost scrise de mine, că eu am pus la cale o campanie de denigrare publică a L.S. şi, în consecinţă, mă fac vinovat, fapt ce mi-ar atrage cercetarea disciplinară şi alte consecinţe derivate din aceasta! Sigur, în aceste condiţii, mă simt obligat să fac cîteva precizări publice, fără pseudonim, cu subiect şi predicat, propoziţii simple, ca să le poată înţelege şi fosta şefă de birou de la Agenţia Domeniilor Statului!

Domnul Taban Sergiu, proprietar al platformei on-line Reper24.ro, este o persoană integră din punct de vedere fizic. Nu e şchiop, are toate degetele la mîini şi picioare, nu a suferit leziuni corporale şi echimoze în ultimele luni, nu poartă proteză, ochi de sticlă sau mînă de cauciuc. În consecinţă, nu se poate spune că asupra sa au fost folosite "motive de convingere" deosebite pentru a publica pe platforma personală un text, sau altul! Presupunînd că aş fi autorul acestor texte, nu l-am putut forţa pe Domnul Sergiu Taban să publice - şi să ilustreze! - un text împotriva voinţei şi convingerilor personale! Ştiu, de la aceiaşi prieteni pe care îi mai am în Radio Reşiţa, că speriat de perspectiva de a ajunge la proces, Domnul Taban şi-a pus cenuşă în cap în faţa redacţiei reunite a postului de radio şi a plasat vina în direcţia convenabilă L.S. De data aceasta, sub jurămînt, Domnul Taban va trebui să repete acele alegaţii fiind pasibil de mărturie mincinoasă (Tăriceanu ştie mai bine!). 

Pe de altă parte, Acţiunea civilă declanşată împotriva Domnului Taban, care "a încălcat dreptul reclamantei ... la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine" se referă STRICT la un text apărut în data de 19 aprilie 2016 pe Reper24.ro, text preluat integral, cu specificaţie!, din ZiuaNews.ro. Ca platformă on-line de interes local preluarea este justificată: textul publicat de site-ul central se referă la o persoană publică din aria de competenţă a Reper24, iar republicarea acestuia nu face decît să atragă atenţia cititorilor care nu accesează şi ZiuaNews de acţinile şi faptele unor persoane ce-şi desfăşoară activitatea pe plan local, în zona Caraş-Severinului. E ca şi cum ai prelua o ştire de pe ... ParlamentNews referitoare la o vizită de lucru a deputatului Ioan Benga la Cugir! Sigur, L.S. nu se judecă cu ZiuaNews, o marcă mult prea tare pentru interesele locale ale reclamantei, ci cu Domnul Taban Sergiu, căruia îi cere daune morale de 15.000 de euro!

Sigur, orice om simte nevoia, măcar o dată în viaţă, să experimenteze senzaţiile dintr-o sală de tribunal! Însă, paragraful următor din Acţiunea civilă, te lasă uşor încurcat: se cere instanţei să constate că pîrîtul "a adus atingere imaginii Societăţii Române de Radiodifuziune - Studioul Regional Radio Reşiţa, prin publicarea" unui articol "la adresa managerului"L.S., drept pentru care Studioul cere 20.000 de euro "reprezentînd prejudiciu pentru atingerea adusă imaginii reclamantei".

Nu pot să nu remarc două aspecte: "statul sînt eu", adică eu, managerul de top sînt instituţia publică (conform Legii!) şi mă revolt pe persoană fizică, născută la data de 5 iunie 1971, lezată moral de vreo 15.000 de euro, şi pe persoană juridică, născută la data de 8 august 1996, de vreo 20.000! Pe de altă parte, INSTITUŢIA constituită Parte Civilă în acest proces este, conform dosarului depus la instanţă, o entitate abstractă: să fie vorba de ultimul etaj al Camerei de Comerţ? De un Comitet al Oamenilor Muncii? De un Sindicat? De Salariaţii solidari cu managerul de top? De o decizie a Comitetului Director al Studioului Regional? Greu de spus! E ca şi cum extratereştrii ar da în judecată pămîntenii că au permis omului de neanderthal să evolueze şi să ocupe demnităţi publice! Sigur, o astfel de entitate eterică nu poartă răspundere juridică. Dar, Comitetul Director, în cazul în care a existat o şedinţă şi s-a luat o astfel de hotărîre? În al treilea rînd, Domnul Taban nu scrie nicăieri că "RRR e curvă", sau mai rău "RRR a organizat concurs intern de promovare pe post în care s-a cerut, total ilegal!, cunoaşterea limbii franceze nivel cimitir Père-Lachaise 2, pe stînga"! Nimic din toate astea! Dar, se constituie parte civilă!

La dosarul cauzei sînt ataşate mai multe copii xerox ale articolelor apărute în Reper24 pentru a proba reaua credinţă a Domnului Taban! Sigur, în decursul timpului, L.S. nu a cerut drept la replică niciodată, conform legii! Nici măcar atunci cînd, în 11 noiembrie 2015, Domnul Taban scria: "Despre Laura Sgaverdea am aflat că a luat cu un dezolant 5 şi ceva bacalaureatul (pe atunci încă se putea), după studiile făcute la seral şi o facultate executată pe sărite. De altfel, în discuţiile purtate în redacţie şi relatate ulterior pe surse, Sgaverdea recunoştea că fostul preşedinte al Senatului Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa, profesorul universitar Marian Mihăilă, ar fi insistat de mai multe ori pe lângă ea să facă un master în management. Până la urmă „diva“ a cedat insistenţelor. Aceeaşi Laura Sgaverdea recunoştea cu nonşalanţă în faţa subalternilor din redacţionalul radioului că n-a fost prezentă la UEM Reşiţa la niciun curs predat pentru obţinerea masterului, dar că la disertaţie ar fi primit într-o primă fază nota 8, acordată din partea aceluiaşi Mihăilă pentru prestaţia orală. „Eu vreau 9!”, i-a transmis scurt Sgaverdea, dovadă a faptului că tehnica negocierii era familiară între ea şi „marele orator“. Zis şi… 9 s-a făcut".

Sigur, nu a ataşat nici replicile date pe postul public!!!, sau pe site-ul oficial al instituţiei, precum cea din martie 2016 în care scrie despre "mîncătorii de rahat"!!! Pe site-ul oficial al radioului public! Salvaţi Cultura! Evident, textul cu pricina a fost retras, există însă copii şi, vorba unui lider de sindicat, în internet lasă urme! Evident, CNA-ul nu s-a sesizat la un astfel de abuz! Că Domnul Taban îşi permite să folosească felurite licenţe literare pe site-ul personal (al lui, proprietate, cu banii de pampers ai copilului, sau cu o donaţie din venitul pe o oră al extraordinarului său naş!) este o problemă personală şi de audienţă al acestuia. Dar, că Doamna L.S. îşi permite să folosească site-ul instituţiei publice în care este angajată pentru a-şi regla conturile personale, e deja o problemă care ţine de Comitetul Director local, de Consiliul de Administraţie, de superiorii Domniei Sale care dacă nu au sancţionat astfel de derapaje se presupune că le acceptă!

Sigur, la dosarul cauzei nu sînt depuse şi alte copii privind "moralitatea" lezată a administratorului studioului. Precum documentul cu antet aflat în Dosarul 3445/115/2015, adică o recomandare de "bună purtare" din partea L.S. în favoarea fostului primar al Reşiţei, Mihai Stepanescu condamnat PENTRU CORUPŢIE, faptă sesiztă de ceva vreme de jurnalistul Cristian Franţ. Evident că o astfel de hîrtie a fost menită să demonstreze judecătorilor "buna credinţă" a inculpatului, iar în virtutea relaţiilor excelente la nivel personal între cei doi, a posibilelor favoruri etc, s-a eliberat cu antet! Aici, avem o problemă: SRR a adoptat Strategia Naţională Anticorupţie, iar un manager al său sprijină, în numele instituţiei, un personaj condamnat pentru corupţie, recomandarea încălcînd această strategie adoptată. Se reiau întrebările anterioare: recomandarea aflată la dosarul menţionat, a fost eliberată şi semnată de L.S., cu acordul Comitetului Director al RRR? Cu acordul Consiliului de Administraţie? Cu acordul şefului direct al fostei juriste de la ADS? Dacă DA, atunci TOATE aceste entităţi sînt solidare, în pix, cu condamnatul Mihai Stepanescu! Dacă NU, cred că s-ar impune o cercetare mai amănunţită, poate chiar din partea Comisiilor de Control ale Parlamentului!

P.S. Atrag atenţia persoanelor tentate să pună semnul egalităţii între remarcile făcute la adresa administratorului RRR şi instituţia publică respectabilă şi de o aleasă ţinută profesională SRR, să nu o facă! Ludovicii au murit demult! Statul NU sînt eu: L.S, M.M., Z.Z, C.R, etc! Se întîmplă şi erori. Nu poţi împuşca un om pentru că e bolnav de gripă!