vineri, 26 august 2016

Radio România, la Festivalul Internațional al Filmului Militar din Polonia

Un documentar video al Radio România a fost selectat de juriul Festivalului Internațional al Filmului Istoric și Militar din Polonia pentru participarea în competiția desfășurată la Varșovia, ce va desemna la mijlocul lunii septembrie cele mai bune producții care au subiecte militare.

Festivalul se află la cea de-a șaptea ediție, iar Radio România a fost selectat pentru a doua oară în concurs, alături de case de producție și televiziuni din întreaga lume. Anul trecut, cei doi corespondenţi de război, Mario Balint şi Ilie Pintea, au înscris în concurs filmul România în Afghanistan.

Documentarul ”Bătălia de la Nassiriyah” a fost produs de Radio România Actualități în anul 2013, atunci când s-au împlinit zece ani de la prima luptă în care a fost angajată Armata Română după cel de-al doilea război mondial.

Realizat atât în varianta radiofonică, dar și în format video, documentarul spune în premieră și în exclusivitate povestea acestei lupte, relatată chiar de către cei care au luat parte la ea.

Documentarul, care îl are ca producător pe Nicu Popescu, a fost realizat de Ilie Pintea și Mario Balint, după o idee de Radu Dobrițoiu, corespondent de război al Radio România, care a relatat despre această bătălie chiar de la fața locului, din Irak, unde însoțea trupele române.

Imaginea și montajul sunt semnate de Ilie Pintea, iar documentarul a fost realizat într-o manieră în care interlocutorii spun povestea acestei lupte fără nici un element de fundal al realizatorilor.

Pentru prezentarea în festival, traducerea în limba engleză a fost asigurată de Alexandru Zugravu.

Pentru realizarea acestui film, jurnaliștii s-au întâlnit cu militarii care au participat direct la această confruntare, din cadrul Batalionului ''Scorpionii Roșii'' de la Craiova, dar și cu cel care i-a comandat pe câmpul de luptă, generalul Nicolae Ciucă – actualul șef al Statului Major General – și cu fostul ministru al apărării, Ioan Mircea Pașcu.

După difuzarea pe site-ul Radio România, documentarul a fost preluat și citat de către agenții de presă și publicații naționale, de către site-urile de specialitate din domeniul militar, dar și de către televiziuni naționale, care au preluat fragmente din producția Radio România Actualități.

”Bătălia de la Nassiriyah” nu este prima producție video a postului național de radio, iar acest documentar a fost urmat de o serie de reportaje multimedia realizate în exclusivitate în ultimii trei ani în Afganistan de către corespondenții noștri, disponibile pe site-ul Radio România Actualități.

vineri, 19 august 2016

ROMÂNIA: între un atac de guerilla şi o lovitură nucleară, cîteva atentate în două săptămîni

Despre faptul că mass-media este o armă distinctă în noul război hibrid, la fel precum artileria, iar jurnaliştii sînt un fel de infanterişti ai acestei arme, scriu de ceva vreme. De altfel, presa a constituit o armă redutabilă în mîini dibace, încă din secolul 19! Doar cu mass-media cîştigi bătălia pentru minţile şi sufletele adversarilor tăi, dar şi a propriei populaţii.

România este în mijlocul unui astfel de război şi sîntem, ca de obicei, în pielea goală! Nepregătiţi! "Armata română, admirabil de dezorganizată", rostea Generalul Berthelot, celebrele cuvinte. Peste decenii, generalul devine stradă, iar instituţia dominantă nu rosteşte nimic! Semn că dezorganizarea vine din noi!

Ieri, peste România s-a abătut atacul nuclear, anticipat de unii încă din aprilie. Site-ul EURACTIV, "apropiat", "sprijinit", "ajutat", "tolerat", "combinat" de instituţiile europene de la Bruxelles, publică informaţia bombă: americanii transferă armele nucleare de la baza turcă din Incirlik, la Deveselu. România devine, astfel "putere nucleară"! Informaţia vine la mai puţin de două săptămîni după ce televiziunea britanică Sky News arăta telespectatorilor că ţara noastră este paradisul traficanţilor de arme, ideale pentru guerillă! Şi, între timp, ca să nu ne plictisim, cîteva atentate au loc asupra BNR şi altor instituţii fundamentale ale statului. Scopul este unul singur: cultivarea neîncrederii în instituţiile statului, dezamăgire, non-combat etc. Voi reveni!

CONTEXTUL: Informaţia despre mutarea armelor nucleare de la Baza Incirlik la Deveselu, apare în contextul răcirii relaţiilor între Ankara şi Washington, după puciul eşuat din iulie, şi apropierea Turciei de Rusia. Relațiile dintre Washington și Ankara s-au deteriorat după puciul eșuat din luna iulie, ajungînd la cel mai scăzut nivel de când Turcia a aderat la NATO în 1952. Ankara susține că guvernul american îl sprijină pe Fethullah Gülen, clericul exilat în SUA, acuzat că a orchestrat tentativa de puci. Turcia cere extrădarea lui Gülen, fiind de așteptat ca subiectul să ocupe locul central în discuțiile ce vor avea loc cu ocazia vizitei vicepreședintelui american Joe Biden în Turcia pe 24 august. Aceste manevre au ca rezultat nu doar schimbarea fundamentală a contextului geo-politic la Marea Neagră şi Orientul Mijlociu, dar şi modificarea radicală a arhitecturii de securitate din zonă. Erdogan cere extrădarea lui Gulen, acuzat de organizarea tentativei de lovitură de stat şi negociază o prietenie "trainică" cu Putin. Turcia are semnate mai multe acorduri comerciale cu Rusia, între care şi unul nuclear-civil! În contextul noii alianţe strategice nu este greu de crezut că baza de la Incirlik, aflată la doar 100 de km de frontiera cu Syria, este "discutată" cu partenerii ruşi, chiar şi ca AMENINŢARE la adresa SUA!

Acordurile şi alianţele Turciei cu Israelul şi Iranul fac din ţara premierului Yldyrim, Fulgerul, un pivot important în comerţul şi securitatea euro-asiatică!

Criticile responsabililor europeni la adresa politicii lui Erdogan au fost stinse uşor cu ameninţarea "eliberării" milioanelor de refugiaţi dornici de a ajunge în Europa, un continent tot mai slăbit din cauza infantilismului şi incoerenţei, a corupţiei şi lăcomiei liderilor săi.

România a rămas singura entitate din Sudul Continentului, aliat fidel al Statelor Unite şi implicat în executarea hotărîrilor NATO. România NU are relaţii politice şi economice BUNE cu Federaţia Rusă, în ciuda cvasi-monopolurilor industriale pe care ruşii le au la nord de Dunăre în industria aluminiului, în petrol şi în energie! Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ukraina şi Republica Moldova sînt aproape dependente de Moscova, deşi Bulgaria şi Ungaria clamează apartenenţa la NATO şi UE.

MILITAR: Ultimul summit NATO de la Varşovia, care a fost aproape ignorat de opinia publică românească, dar şi de mass-media!, a hotărît cum va arăta noua arhitectură de securitate a Europei în contextul tensiunilor generate de politica rusă. Pilonul de bază al Flancului sudic este Turcia, a doua armată ca mărime în NATO - după US Army! -, şi Baza aeriană de la Incirlik, unde se află echipament nuclear şi 1500 de militari NATO. În timpul puciului eşuat din iulie, baza a rămas fără energie electrică făcînd împosibilă operarea avioanelor de luptă!, şi a fost încercuită de 7000 de poliţişti şi jandarmi turci care l-au arestat pe şeful bazei pentru implicare în tentativa de lovitură de stat! În urmă cu două săptămîni, Baza a fost din nou vizată de forţele turceşti!

Turcia cu Baza Incirlik reprezintă pilonul "0" al apărării NATO pe flancul sudic. În funcţie de acesta se desenează arhitectura de securitate din Grecia, România şi Polonia. Prăbuşirea acestui pilon înseamnă redesenarea fundamentală a întregii construcţii de securitate a NATO în Suda, dar şi la Marea Neagră, ca răspuns la potenţialele ameninţări ale Rusiei la adresa securităţii partenerilor Estici!

Decizia de amuta arme nucleare în Europa ar deregla grav echilibrul de forţe NATO-Rusia de pe Bătrînul Continent.

TEHNIC: Baza de la Incirlik adăposteşte, încă din perioada Războiului Rece, 50 de rachete nucleare tactice, B61, pentru aviaţie, cu o rază scurtă de acţiune de doar 500 km.  Potrivit practicii ce datează din vremea Războiului Rece, scurgeri de informații referitoare la prezența de arme nucleare americane pe sol european nu au fost confirmate niciodată în mod oficial. Cu toate acestea, este de notorietate publică faptul că Belgia, Olanda, Germania și Italia găzduiesc arme nucleare ale SUA.

Pentru depozitarea acestui tip de rachetă este nevoie de silozuri speciale pe care România, ca ţară care a semnat Tratatul de neproliferare nucleară, NU le are! Nici în perioada Războiului Rece ţara noastră NU a găzduit arme nucleare pe teritoriul său. În aceste condiţii, mutarea a 20 de focoase nucleare din Turcia în Europa s-ar putea face sau pe amplasamentul unor vechi silozuri sovietice, în Polonia sau fosta Cehoslovacie, sau prin construirea anterioară a altora noi, ceea ce nu e cazul în România! Operarea acestui tip de rachetă tactică se face cu avioane de luptă care au nevoie de piste de decolare şi aterizare, piste inexistente la Deveselu. Cum inexistentă este şi infrastructura logistică pentru personalul numeros care ar opera o astfel de bază nucleară. Pe de altă parte, deşi Deveselu este singura unitate militară unde Statele Unite au jurisdicţie totală, nu trebuie uitat că ea a fost un subiect de controversă între Washington şi Kremlin prin decizia de a amplasa acolo scutul antirachetă. Rusia a susţinut în repetate rînduri, încă din aprilie!, că Statele Unite ar putea amplasa în baza din judeţul Olt orice fel de armament, lucru negat vehement de americani.

PSY-OPS: Informaţia a fost negată vehement de oficialii de la Bucureşti, în timp ce Pentagonul a transmis un comunicat prin care nici nu confirmă şi nici nu infirmă alegaţia EURACTIV, fapt ce a dat apă la morile pro-ruse. Ştirea, "din două surse independente" de la Bruxelles este o intoxicare clasică şi face parte din arsenalul războiului psihologic şi de informaţii. Întîmplător, sau nu, autorul ştirii, bulgarul Gotev, este şi autorul ştirii cum că Dacian Cioloş VA FI noul prim-ministru al României, fapt confirmat în 14 zile!

Principalul vector purtător de informaţie agresoare al Rusiei în spaţiul european, SPUTNIK, a început să rostogolească ştirea EURACTIV, într-un timp extrem de scurt, ceea ce mă face să mă gîndesc că erau pregătiţi pentru apariţia acesteia în spaţiul public! "SUA mută bombele nucleare din Turcia în coasta Republicii Moldova", "Baza militară de la Deveselu, noi controverse", " Ce s-ar întîmpla dacă ar avea loc o explozie nucleară la Deveselu", "Expert militar rus: NATO planifică să atace Rusia de la Deveselu (AUDIO)", sau "SUA testează opinia publică în cazul mutării armelor nucleare în România" sînt doar cîteva titluri care şi-au făcut loc, ieri, pe portal.

 "Informația cu privire la transferarea armelor nucleare din Turcia în România ar putea reprezenta un test al opiniei publice înaintea luării unei astfel de decizii, care va fi una costisitoare pentru Washington, a declarat joi pentru agenția RIA Novosti fostul director al direcției pentru relații internaționale și acorduri al Ministerului Apărării din Federaţiei Ruse, general-locotenentul Evghenii Bujinski", scrie Sputnik, în timp ce fostul consilier pe probleme de securitate de la Cotroceni, Iulian Fota, afirma aseară, că discuţia privind o posibilă repoziţionare nucleară a fost lansată în spaţiul public în urmă cu două săptămîni, dar nimeni nu a băgat-o în seamă! "Poate fi un test de fidelitate faţă de aliaţii noştri strategici", a spus Fota, la un post de televiziune! În cazul în care informația despre transferul bombelor nucleare se va adeveri, acest pas va demonstra nivelul de degradare la care au ajuns relațiile bilaterale dintre SUA și Turcia.

CONCLUZIE: Ştirea cu privire la demararea procesului de mutare a bombelor nucleare din Turcia în România a apărut pe portalul belgian EuroActiv, care face referire la două surse independente. Aceasta vine la 11 zile de la reportajul Sky News care încerca să demonstreze că România este raiul traficanţilor de arme din Ukraina spre Uniunea Europeană, armele de asalt fiind apreciate în guerilla urbană. Aceste două informaţii strategice se suprapun peste mai multe informaţii tactice, atacuri la instituţiile statului. Efectele sînt devastatoare!

În cazul Sky News, ţintele sînt atît populaţia Marii Britanii, care a votat Brexit-ul - demonstrînd acesteia justeţea votului care a îndepărtat Regatul de o Europă periculoasă şi instabilă, dar şi populaţia României, pusă, din nou la colţ, autorităţile ineficiente şi corupte care nu sînt capabile să gestioneze frontierele (EADS???) şi traficul de arme. Atacul "nuclear" al bulgarului EurActiv vine să confirme "temerile" Rusiei că va fi atacată de la Deveselu, transformarea României în ţintă legitimă şi inducerea unei stări de nelinişte şi neîncredere a populaţiei în viitor şi în acţiunile liderilor politici, dar şi în partenerii strategici, SUA. Creşte gradul de simpatie pentru acţiunile Rusiei în Estul continentului şi vizionînd reacţiile panicarde ale conducătorilor ukrainieni, prinşi într-o eternă, se pare, sarabandă "Petrică şi lupul"!

În ultimii 26 de ani, NICI O SINGURĂ PUBLICAŢIE DE POLITICĂ EXTERNĂ nu a mai avut succes pe piaţa de presă din România, publicul fiind "îndrumat" spre can-canul intern, atît la radio cît şi la televiziune! Asta înseamnă o lipsă a culturii internaţionale dar şi de securitate, cu o MARE VULNERABILITATE informaţională şi informativă la nivelul populaţiei! Deşi România este UN STAT ASEDIAT, NU avem o reacţie coerentă de contracarare a războiului PSY-OPS, deşi specialişti de valoare avem!

joi, 11 august 2016

Stuart Ramsay şi sabotorii ukrainieni din Crimeea

O "bombă" de presă dată de postul britanic de televiziune Sky News a pus în mişcare sîngele jurnaliştilor şi autorităţilor din România. Chiar dacă DIICOT a arătat că presupusa tranzacție cu armament la care a participat reporterul Sky News Stuart Ramsay este o înscenare a ziariștilor britanici, postul de televiziune Sky News susține că reportajul despre traficul de arme în România este corect. Ramasay insistă că "după luni de negocieri cu o bandă românească. Sky News a fost îndrumată spre o regiune îndepărtată a țării, pentru a se întîlni cu membri ai bandei gata să ne arate ce pot oferi". "Nu e niciun subterfugiu aici. Știau că sîntem o organizație de media care dorește să ilustreze ușurința relativă cu care se pot procura arme și au crezut că le vom cumpăra", mai scrie corespondentul televiziunii. O purtătoare de cuvînt a Sky News, citată de The Guardian, afirmă că "Stuart Ramsay este unul din jurnaliștii noștri cei mai experimentați și tenaci, cu un istoric îndelungat de producere a unor relatări importante din lumea întreagă. El a prezentat un raport solid despre afacerile cu arme din România, iar Sky News susține fără rezerve reportajul".

Ramsay este cel mai longeviv corespondent extern al Sky News. El a realizat anchete despre cartelurile de droguri din Mexic, a relatat despre maidanul de la Kiev şi despre catastrofa avionului MH17, prăbuşit în estul Ukrainei. În 2013, a stat mai mult timp în Syria, unde a realizat interviuri cu jihadişti britanici.

Bomba de presă, care pune într-o lumină proastă România, din nou în Marea Britanie!, este doar o chiflă uscată, fără mici şi muştar, servită pe o terasă, la mese de fier, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu! Pentru telespectatorul britanic, însă, traficanţii români aduc arme din Ukraina şi le vînd în Occident "lupilor singuratici" pregătiţi să comită atentate. Nu este prima chiflă de acest gen servită drept "adevăr absolut", garantat de statura profesională a autorului! E foarte adevărat că Sky News este în Marea Britanie un fel de România TV, adică o televiziune aproape tabloidizată, britanicii fiind mari consumatori de tabloide!

Practica oferirii banilor în schimbul declaraţiilor bombă nu e nouă. Încă din perioada războiului din Algeria, sau, mai nou, din Liban, au fost identificate personaje care trăiau din declaraţii date reporterilor de la marile televiziuni, chiar în grădinile hotelurilor luxoase unde aceştia stăteau, sau chiar pe aeroport. O investigaţie veche de 20 de ani a realizat chiar o listă cu fotografii ale acestor "martori oculari" la diverse tragedii care au mişcat opinia publică din Vest şi au susţinut diverse acţiuni politice ulterioare. În condiţiile de astăzi, cînd "jurnalismul cetăţenesc" şi reţelele de socializare fac o concurenţă acerbă media clasice, practica nedeontologică la care a recurs Sky News poate fi introdusă în categoria: "Mai aproape dinţii decît părinţii"!

Am cîteva observaţii, pe caz: 2000 de euro plătiţi în România, pentru o dramatizare într-un documentar - aşa cum a afirmat fixerul român! - e un preţ bun pentru actorii de ocazie şi o sumă modestă pentru Sky şi Ramsay. Propun agenţiei de publicitate să introducă în reclamele pentru Leroy Merlin şi această "schiţă jurnalistică" şi pe Ramsay care spune la final: "m-a costat puţin, foarte puţin"!

Autorităţile române, respectiv DIICOT-ul şi, cu siguranţă SRI!, au lucrat impecabil, demontînd, pentru prima dată oficial ceea ce eu numesc o intoxicare de presă. Deloc dezinteresată! Potrivit unui comunicat al IGPF, din 2013 pînă în prima jumătate a anului 2016, la punctele de trecere a frontierei cu România poliţiştii au găsit şi confiscat 400 de arme. Dintre acestea, 258 au fost depistate doar în anul 2013. Ulterior, în anul 2014 au fost confiscate 62 de arme iar în 2015 au depistat 45. În primele şase luni ale anului în curs, la punctele de trecere a fronterei au fost confiscate 25 de arme. Pe primul loc, în ceea ce priveşte tipul de armă, sînt pistoalele şi puştile cu aer comprimat, în peste 81% din cazuri, urmate de pistoalele cu gaze şi armele de vînătoare. Din punct de vedere al cetăţeniei, din datele statistice din ultimii ani rezultă ca în cele mai multe cazuri, deţinătorii au fost cetăţeni români, restul provenind din Italia, R. Moldova, Spania, Cehia, Bulgaria, Turcia, Austria, Anglia, Ungaria, Grecia, Elveţia, Rusia, Serbia, Bulgaria, Ucraina, Austria, Elveţia, Franţa, Germania, Slovacia, Paraguay, China, Turcia şi Germania. Deci...

Ambasadorul României la Londra, celebrul Dan Mihalache, a fost penibil! Ca de obicei!

Sigur, discuţia despre traficanţii români de arme care tranzitează nestingheriţi frontiera Shengen cu Ukraina, pe care funcţionează Sistemul integrat de securizare a frontierei realizat de EADS Deutschland şi Fujitsu Siemens Computers (650 milioane dolari!) prin subcontractori care au primit avizul serviciilor secrete SRI şi DGIPI, ar fi rămas la stadiul de chiflă jurnalistică dacă un comunicat al FSB nu mi-ar fi atras atenţia.  FSB acuză o serie de presupuse raiduri ale serviciilor secrete ukrainene în Crimeea! Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, la Moscova, că acțiunile Kievului au fost "prostești" și "criminale" și a afirmat că Moscova va lua măsuri de securitate importante pentru a garanta siguranța în Crimeea și a subliniat că SUA și Europa trebuie să ia măsuri concrete pentru a schimba comportamentul Ukrainei.

Ukraina este, aşadar, un spaţiu cu o situaţie volatilă, un potenţial pericol nu doar pentru Rusia ci şi pentru Occident, iar România este parte în această poveste. Reportajul Sky News "demonstrează" acest lucru!

Nu spun că Ramsay a realizat chifla de televiziune la propunerea lui Putin, dar potrivit unor oficiali europeni, mai multi experţi în comunicare şi relaţii publice au început lucrul în luna martie, la Bruxelles pentru o prezentare a măsurilor de contracarare a dezinformării deliberate coordonată de Kremlin în privinţa rolului şi intenţiilor Rusiei în Ukraina şi în Europa. Se ştie că Moscova a lansat o ofensivă propagandistică nemaiîntîlnită din perioada Războiului Rece îndreptată împotriva Occidentului. Țintele prioritare sînt fostul spațiu sovietic și fosta Europă Comunistă, iar România nu este scutită. Atacul propagandistic este parte a noului război asimetric declanșat de Rusia împotriva Vestului, iar Londra este o placă turnantă a acestor operaţiuni mediatice. Războiul mediatic include difuzarea de informații false, cultivarea asiduă a unei varietăți de teorii ale conspirației, kompromatul ( termen rusesc care desemnează șantajul și distrugerea publică a adversarilor prin materiale compromițătoare!), dar și acțiuni „acoperite” cum ar fi crearea de false partide de opoziție, false ONG-uri independente ori false publicații independente, care sub aparenta onorabilitate să servească interesele stăpînilor politici.

Cumpărarea de jurnalişti care să servească unei cauze face şi ea parte din arsenal şi dacă mă gîndesc că Ramsay a tot fost în Ukraina... Acest jurnalism sub acoperire este văzut de ruși ca absolut necesar în țări în care neîncrederea față de Rusia este mare, țări precum statele baltice, Polonia sau România.

Războiul propagandistic lansat de Rusia nu este o "chiflă de presă", este parte a unui război cît se poate de real, chiar dacă hibrid, împotriva Occidentului, iar România se află în prima linie. Uniunea Europeană, deși conștientă de influența propagandei ruse, ezită să creeze propria instituție media care să contracareze ofensiva Kremlinului. De curînd, Sputnik a deschis la Chişinău un "punct de lucru" şi va emite şi în eter în limba română! Ce face România pentru a contracara aeastă ofensivă mediatică? Ca de obicei, nimic!

miercuri, 3 august 2016

ALEGERILE AMERICANE: ÎNTRE HOLERĂ ŞI GONOREE

Întreaga lume își îndreaptă atenția către SUA, țară care urmează să își aleagă un nou președinte. Patruzeci și trei de bărbați au fost președinții Americii, acoperind 57 de mandate. Mai mulți dintre ei au avut două mandate prezidențiale, iar Franklin Delano Roosevelt a fost ales de patru ori, în anii 1932, 1936, 1940 și 1944. Cînd ei sînt prezentați în ordinea mandatelor, Barack Obama este numit cel de al 44-lea președinte, deși este de fapt al patruzeci și treilea bărbat care a ocupat această funcție. Aceasta fiindcă Grover Cleveland a fost ales de două ori, dar nu succesiv: el a fost cel de al 22-lea și cel de al 24-lea președinte.

Cine va fi înlocuitorul lui Barack Obama? Cine îi va lua locul la Casa Albă? SÎnt întrebări la care nu doar americanii așteaptă un răspuns, ci întregul mapomond. Din păcate, evoluţiile din ultimele zile ale Campaniei americane par să capete nuanţe de ţigănie dâmboviţeană: acuze reciproce, implicarea preşedintelui Obama în susţinerea candidatei democrate, îndemnul direct la vot în favoarea fostei prime-doamne şi unicul mesaj transmis: nu-l votaţi pe Trump! Această stridenţă neobişnuită, însoţită de dezbinarea politică a societății americane, de mesajele recitate, forme goale, fără conținut, de un public fără prea mari pretenții și exigențe intelectuale sau politice, mă fac să scriu cîteva rînduri.

Hillary Clinton și Donald Trump sÎnt cei doi candidați care vor lupta pentru fotoliul de la Casa Albă. Julian Assange, fondatorul Wikileaks, a spus că a alege între unul din cei doi e ca și cum ai alege între holeră și gonoree. Şi, probabil, are dreptate! Criza reprezentării și a ledership-ului afectează adînc și sever politica americană, la fel ca și politica europeană şi românească. 

Singurul aspect inedit este prima nominalizare a unei femei la alegerile prezidențiale, din partea unuia din cele două mari partide.

Cursa electorală a fost una cu multe surprize. În cazul partidului republican, la 1 februarie, erau înscriși 12 candidați pentru învestitură, însă doar Donald Trump a rămas în cursă. Acesta a fost desemnat candidatul oficial al republicanilor, după o campanie în care a stîrnit o mulțime de controverse, dar și în care a reușit să-și divizeze propriul partid.

În tabăra democrată, lupta dintre doi candidați a fost mai aprigă  – Hillary Clinton și Bernie Sanders. Desigur, candidatura lui Hillary a fost una prezivibilă și, așa cum era de așteptat, fostul secretar de stat a strîns delegațile necesare pentru a primi învestitura partidului democrat. Fosta prima doamnă nu se află, însă, la prima candidatură în tabăra democrată, ea fiind învinsă de Barack Obama, în 2008.

La ora la care scriu, Hillary Clinton a cîștigat teren în fața lui Donald Trump, în urma Convenției Democrate. Hillary Clinton a urcat cu patru puncte procentuale, ajungînd la un avans de 7% în fața republicanului, în cursa pentru Casa Albă, arată un sondaj dat publicității luni de CBS News. Candidata democrată este creditată cu 46% din intenţiile de vot, în timp ce rivalul său republican se bucură de susţinerea a 39% dintre alegători, transmite Reuters.

Cu toate acestea, una dintre cele mai mari probleme pentru Clinton – opinia negativă a americanilor despre ea – persistă, dar a scăzut într-o anumită măsură în intensitate după Convenţia Democrată.

Donald Trump, candidatul republican, este unul ditnre cei mai controversaţi pretendenţi ai Biroului Oval din istoria SUA, scrie Time.

Donald John Trump s-a născut pe 14 iunie 1946 în Queens, New York şi este al patrulea copil al lui Frederick şi Mary MacLeod Trump. Tatăl lui a fost la început constructor şi agent imobiliar.

Magnatul american are o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari şi este cunoscut ca fiind o persoană extravagantă, fapt demonstrat şi în actuala campanie prezidenţială în care a emis păreri aproape de natură extremistă în cîteva dintre subiectele cheie din dezbaterile pentru alegerile prezidenţiale din SUA, precum imigraţie, fiscalitate, finanţarea campaniei. Preşedinte şi CEO al companiei The Trump Organization, o companie imobiliară americană, Trump este, de asemenea, fondatorul Trump Entertainment Resorts, companie ce operează numeroase cazinouri şi hoteluri din întreaga lume. Este gazdă şi coproducător al emisiunii TV de mare succes, Ucenicul ("The apprentice"), lansată în februarie 2004 de NBC.

Hillary Diane Rodham Clinton, născută în 26 octombrie 1947, Chicago, Illinois, a fost din 2009-2013 Secretar de Stat în administaţia Barack Obama, a fost senator de New York în Senatul Statelor Unite ale Americii din partea Partidului Democrat din 2001 pînă în 2009. Hillary Clinton este căsătorită cu Bill Clinton, cel de-al 42-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (între anii 1993 şi 2001). Este de profesie avocat. S-a implicat direct în luarea deciziilor politice în timpul mandatului soţului său, fiind "alintată" de unii ziarişti americani drept "scorpia de la etajul trei al Casei Albe".

Mandatul ei ca secretar de stat a fost pătat de mai multe controverse, inclusiv scandalul Benghazi. Atunci, Clinton a fost acuzată de republicani că nu a împiedicat atacul terorist asupra ambasadei americane din Lybia, în care şi-au pierdut viaţa ambasadorul Chris Stevens şi alţi trei cetăţeni americani. Pe 11 septembrie 2012, militanţii islamişti au atacat complexul diplomatic american din Benghazi, trecînd prin porţile de la intrare şi incendiind clădirea. În timp ce forţele de securitate americane au fost trimise să evacueze complexul şi să se deplaseze într-o locaţie CIA din apropiere, Stevens şi Sean Smith, un ofiţer responsabil de administrarea informaţiilor din cadrul U.S. Foreign Service, au dispărut, decedînd din cauza inhalării de fum. Stevens a fost primul ambasador american ucis în timpul serviciului începînd cu 1979. Acuzaţiile formulate sînt variate, inclusiv învinuirea Casei Albe pentru că a ordonat forţelor de securitate să se retragă cînd atacurile erau în desfăşurare. De asemenea, republicanii susţin că preşedintele american a interpretat în mod greşit atacurile şi a evitat să le numească atacuri “teroriste” – acest aspect devenind esenţial în timpul campaniei prezidenţiale din 2012, cînd Obama a susţinut în timpul dezbaterii că le-a numit, într-adevăr, atacuri teroriste. Republicanii au acuzat de asemenea Departamentul de Stat, condus la acea vreme de Hillary Clinton, că a eşuat să furnizeze înaintea atacurilor măsuri de securitate şi echipamente corespunzătoare.

Clinton se confruntă şi cu o alta problemă, care, practic, a incendiat discursul politic în ultima săptămînă, intrucat a folosit in timpul mandatului ei de secretar de stat, în perioada 2009-2013, un server privat de mail şi nu unul oferit de către Departamentul de Stat. Hillary Clinton a trimis şi primit 62.320 de e-mail-uri in cei patru ani ca secretar de stat, din 2009 pînă în 2013, de pe o adresa de e-mail privată, şi nu de pe una guvernamentală. La solicitarea Departamentului de Stat, ea a restituit pentru arhivare 30.490 de e-mail-uri pe care le considera ca fiind profesionale.

Julian Assange a făcut publice aproape 20.000 de e-mailuri schimbate între membrii comitetului național democrat, din care rezultă că aceștia au favorizat-o în tot timpul campaniei preliminare pe Hillary şi l-au nedreptățit flagrant pe Bernie Sanders, principalul său contracandidat, şi au folosit termeni ironici, jignitori și vădit ostili. Mai mult, ei au luat în rîs faptul că Sanders este evreu, au încercat să folosească agresiv concepția lui religioasă și chiar l-au poreclit candidatul evreu. Toate astea în situația în care comitetul democrat trebuia să fie imparțial și să dea șanse egale tuturor candidaților.

Hillary Clinton a acuzat ca serviciile de securitate ruse că sînt responsabile de atacul cibernetic asupra Comitetului National Democratic (DNC), care a dus la publicarea e-mailurilor controversate şi l-a acuzat pe Donald Trump de susţinerea preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite Reuters. Scopul manevrei, potrivit echipei Clinton, ar fi să favorizeze campania lui Donald Trump, mai critic față de NATO decît rivala sa democrată.

De asemenea, dintr-o investigaţie mai veche a unor jurnalişti francezi reiese că fosta Primă-Doamnă nu este străină nici de uciderea in masa, prin gazare, a 5000 de kurzi din satul iraqian Halabja, în anul 1988, ea fiind director al Lafarge-America, compania care a livrat substanţa primară a gazului folosit de Ali Chimicul!

Campania lui Donald Trump vede Statele Unite de azi într-o situație critică, subliniază marile probleme create de lipsa refacerii economice, de strategia globalizării, de frînele pe care le aplică reglementările guvernamentale excesive și de creșterea fără precedent a datoriei naționale. Politica externă este catastrofală și este responsabilă direct de instabilitatea lumii și de creșterea puterii Iranului. Discursul republicanilor este bagatelizat de presa democrată care atacă electoratul republican: persoane cu educație scăzută. Albi de regulă, clasa de mijloc sărăcită cu educație mai puțină care exprimă resentimente pentru anii în care a fost marginalizată.

Democrații au ales discursul "contra" pentru a convnge alegătorii că nu e nevoie de o refacere a măreției americane, fiindcă ea este deja mare!

Mai buni decît toți la un loc însă, analiștii și comentatorii politici americani, profesioniștii de la televiziuni și publicații. Dacă privim în CV-urile acestor jurnaliști „pe politic” de la marile televiziuni sau publicații de peste Atlantic, descoperim ușor o pregătire universitară robustă cu diplome prestigioase și credibile și realizări profesionale de vîrf, şi nu dătători cu părerea, precum mulţi românaşi angajaţi politic într-o tabără sau alta!


miercuri, 27 iulie 2016

Slobodan Milošević a fost achitat de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie!

În1999, celebrul scriitor dizident, PAUL GOMA, publica la Paris, BUTELII ARUNCATE ÎN MARE, jurnal. Paul Goma publică, sub titlul AU VENIT AMERICANII, în 3 mai 1999, pag.55: "Sare din pagină corespondenţa din Belgrad semnată Mario Balint, deplasat-sponsorizat, cum sîntem înştiinţaţi. ""Nici un post de TV occidental nu a spus că majoritatea refugiaţilor care au umplut Macedonia şi Albania fug din calea bombelor NATO şi nu din cale represiunii sîrbe"". Evident, posturile de televiziune occidentale sînt cu toate mincinoase, spre deosebire de TV Koşava, proprietatea fiicei lui Miloşevici. Spre deosebire de TV Beograd, cea ascultînd te tovarăşa de viaţă a tovarăşului cu acelaşi nume. Apoi: deplasarea sponsorizată de Banatera, Rescom Reşiţa, Eurosat Bavaria Caransebeş trebuie onorată, nu? Ba bine că nu. (...) Taman aşa: Sîrbii nu numai că nu-i alungă pe Albanezi de pe pămîntul lor, unde se aflau cu cel puţin 18 secole înaintea invadatorilor slavi, dar îi roagă în genunchi să rămînă pe loc - că aşa-s ei, Sîrbii (au dovedit-o în Croaţia şi în Bosnia): buuuni...; şi ortodooocşi... "

În pagina următoare, scriitorul revine cu citatele mele din COTIDIANUL: "În p.3 cunoscutul sponsorizat Mario Balint cîntă pentru Dvs. melodia îndrăgită: ""NATO vrea să-i lasă pe sîrbi şi fără istorie""" După care, celebrul scriitor acoperă cu invective pe toţi cei care, în presa de atunci, jurnalişti, editorialişti şi scriitori, au ţinut partea sîrbilor conduşi de "demonul-tovarăş Miloşevici"!

O veste neaşteptată, vine să zguduie, însă, lumea globaliştilor lui Goma şi Patapievici după atîţia ani de minciună propagandistică transmisă via mass-media: Slobodan Milosevic a fost achitat! Decizia, sper eu, va avea un puternic impact pentru „lumea liberă şi civilizată”, acea lume, care a condus operaţiunea de distrugere a Yugoslaviei, sub pretextul unui asa-zis genocid pe care Slobodan Milosevic l-ar fi comis împotriva sîrbilor kosovari, lume care astăzi se întreabă: de ce atîta terorism în Europa?

„Yugoslavia (1999). Minciună mediatică: Sârbii comit genocid împotriva albanezilor kosovari. Ulterior s-a aflat: Pură invenţie, aşa cum purtătorul de cuvînt oficial NATO, Jamie Shea, a admis. Obiectivul real: Transformarea NATO într-o forţă poliţienească globală şi impunerea controlului NATO în Balcani. Instalarea unei baze militarea americane în Kosovo. Consecinţe: 2000 de victime ale bombardamentelor NATO. Purificare etnică în Kosovo pusă în practică de către UCK, sub acoperirea NATO.”

În hotărîre, Tribunalul Penal International pentru fosta Yugoslavie susţine că nu există suficiente probe pentru a se putea demonstra vinovăţia sa!

www.dzr.org.ro scrie:

Fostul europarlamentar, Adrian Severin, a scris şi un comentariu pe pagina sa de Facebook cu privire la aceasta decizie istorică:

„Achitarea lui Slobodan Milosevici: act de dreptate sau act de acuzare?

Tribunalul International pentru fosta Iugoslavie a decis dupa ani de proces, ca principalul acuzat, fostul lider sarb Slobodan Milosevici, intre timp decedat in detentie din motive nu prea clare, este nevinovat pentru crimele de razboi din Bosnia.

Pentru mine si cei din cercul meu concluzia tribunalului nu poate fi o surpriza, ci numai faptul ca ea a fost oficilizata prin sentinta acestuia. Cei care trebuiau sa stie ca Milosevici nu a determinat comiterea unor crime in Bosnia ci dimpotriva a contribuit, prin influenta sa asupra sarbilor bosniaci, la curmarea lor, o stiau. Eu unul aveam informatii in acest sens, inclusiv din surse de prima mana.

In 1997, la Iraklion, in Creta, pe atunci inca Presedinte al Serbiei, Slobodan Milosevici mi-a spus intreaga poveste in detalii foarte compromitatoare pentru predicatorii globali ai drepturilor omului. Cativa ani mai tarziu, acea versiune mi-a fost confirmata in cadrul unei discutii destul de aprinse, purtate in caldura altei insule grecesti, Kos, din arhipelagul Dodecanez, de catre un alt protagonist al evenimentelor, Richard Holbrooke

Ceea ce mai stiam era ca multe din evenimentele sangeroase consumate in Bosnia fusesera fie inscenari ale unor forte ascunse, fie pure inventii ale presei, ambele menite sa mobilizeze opinia publica internationala in favoarea interventiei militare externe in conflict. Crime odioase se comisesera cu adevarat si suferintele oamenilor de rand erau reale dar vinovati erau adesea altii decat cei aratati cu degetul.

Nu ca unii vor fi fost ingeri. Intr-un fel sau altul cu totii erau vinovati (nu neaparat penal) dar vinovatiile erau distribuite in realitate cu totul altfel decat se proclama oficial iar apararea drepturilor omului de rand devenise o acoperire pentru promovarea unor interese geopolitice pe cat de nedeclarate pe atat de autentice.

In ziua in care Slobodan Milosevici a fost livrat Tribunalului de la Haga am scris un articol, apreciat atunci ca fiind curajos, in care puneam o intrebare retorica si formulam un avertisment. Intrebarea era de ce democratiile euro-atlantice nu lasa justitiei sarbe onoarea de a-i judeca ea pe liderii sarbi acuzati pentru crime de razboi dar au incredere sa ii lase aceasta sarcina mult mai putin fiabilei justitii irakiene, in cazul lui Saddam Hussein? Avertismentul spunea ca organizatorii procesului trebuiau sa se roage la Dumnezeu ca acuzatul sa nu moara cumva de inima in celula sa, inainte de terminarea procesului.

Nu stiu daca nu s-au rugat sau Dumnezeu nu i-a ajutat, dar Slobodan Milosevici a murit inainte de deznodamantul procedurii judiciare. Acum achitarea, facilitata poate chiar de acest deces care parea ca lasa fara miza procesul penal, nu mai are atat efectul de a-i face dreptate lui Milosevici ci de a-l face martir; pe el si natiunea sarba. Un martirat care va exacerba sentimentele antioccidentale ale sarbilor.

Pe acest fond recunoasterea Kosovo devine si mai problematica iar sanctiunile Occidentului fata de sprijinul Rusiei pentru asa zisele miscari de autodeterminare din Ossetia de Sud, Abhazia sau Crimeea (caci Transnistria a fost de mult uitata), tot mai lipsite de baza morala.

Ironia sortii face ca achitarea lui Slobodan Milosevici sa survina intre omorurile de la Nisa si cele de la Munchen, cam in acelasi timp in care militarii americani erau pusi sub cheie si lasati fara aer conditionat pe aeroportul de la Incirlik. Nu este prilej de bucurie. Nu este nici motiv sa facem cuiva chip cioplit. Nici scuza pentru a conduce masina istoriei cu ochii in oglinda retrovizoare. Este un bun moment insa ca sa reflectam la intelepciunea care spune ca cine seamana vant, culege furtuna.”

Robert Baer, fost agent CIA: „Am primit milioane de dolari ca să dezmembrăm Iugoslavia”

„Am mituit partide şi politicieni ca să cultive ura între naţiuni. Scopul nostru fundamental era să vă facem sclavii noştri!” spune Robert Baer, fost agent CIA într-un interviu.

Publicaţia WebTribune din Serbia publică un interviu halucinant cu Bobert Baer, fost agent CIA, care vorbeşte despre activităţile agenţiei americane în fosta Iugoslavie.

Baer se afla, în urmă cu două săptămîni, într-un turneu de promovare a cărţii sale „Secretele Casei Albe”, la Quebec, Canada, în momentul în care a acordat interviul pentru publicaţia sîrbă. Robert Baer este autorul mai multor cărţi în care dezvăluie secrete ale CIA şi administraţiilor Bill Clinton şi George W. Bush. Fostul agent a fost arestat şi reţinut de mai multe ori după ce a dat publicităţii informaţii din interiorul adminstraţiilor americane. Mitt Waspurh, un prieten apropiat al lui Baer şi fost funcţionar în Senatul SUA, după ce i-a furnizat şi e mai multe informaţii, a fost ucis prin împuşcare.

Reporter: Când şi unde aţi avut prima misiune în Iugoslavia?

Baer: Am ajuns la bordul unui elicopter împreună cu 3 agenţi. Am aterizat pe 12 ianuarie 1991 la Sarajevo. Misiunea noastră era să ţinem sub observaţie presupuse atacuri teroriste ale sârbilor care ar fi trebuit să aibă loc în oraş.

Reporter: Cine erau teroriştii respectivi şi de ce ar fi atacat?

Baer: Am primit de la CIA documente, despre un grup care se numea „Serbia Supremă”, în care erau detaliate planurile lor de a desfăşura atacuri cu bombă în clădiri împortante din Sarajevo, ca răspuns la dorinţa Bosniei de a-şi declara independenţa faţă de Iugoslavia.

Reporter: Acel grup chiar a existat şi ce anume făceaţi în Sarajevo, care era misiunea primită de la CIA?

Baer: Acel grup nu a existat niciodată. Cei de la sediul central ne-au minţit. Misiunea noastră era să alarmăm lumea şi să împrăştiem panica printre politicenii bosniaci, să le împuiem capetele cu ideea că sârbii vor ataca. Ca să clarific. Am acceptat povestea livrată de CIA, dar după o vreme am început să o punem la îndoială. De ce să provocam isterie când era clar că acel grup nu exista.

Reporter: Cum şi când s-a încheiat misiunea şi dacă avea un nume?

Baer: Pentru mine s-a terminat după două săptămâni când, am fost trimis într-o nouă misiune în Slovenia. Operaţiunea a durat o lună şi purta numele de „Istina” (adevărul) cu toate că numai adevar nu era.

Reporter: De ce v-aţi dus în Slovenia?

Baer: Am primit informaţia că Slovenia era gata să-şi declare independenţa. Ni s-au dat bani, câteva milioane de dolari, ca să finanţăm diverse ONG-uri, partide de opoziţie şi diverşi politicieni care au stârnit ura şi au inflamat societatea.

Reporter: Care este părerea dvs. despre propaganda CIA, ce gândeau colegii?

Baer: Nimeni nu refuza o misiunea primită de la CIA, mai ales că toţi eram agitaţi şi cu tendinţe paranoide. Mulţi agenţi şi ofiţeri au dispărut pentru că pur şi simplu au refuzat că facă propagandă îndreptată împotriva sârbilor în Iugoslavia. Personal, am rămas şocat la enorma cantitate de minciuni cu care erau „hrăniţi” politicenii de către agenţii CIA. Mulţi din ei habar nu aveau că livrează minciuni. Fiecare ştia numai câte o mică bucăţică din poveste şi numai cei care creaseră toată istoria cunoşteau şi ce se ascunde în spate, iar aceia sunt politicienii.

Reporter: Aşadar, era numai propaganda anti-sârbească?

Baer: Şi da, şi nu. Scopul era divizarea republicilor, astfel că Iugoslavia să nu mai existe ca un întreg. Serbia a fost aleasă numai pentru simplul motiv că trebuie dată vina pe cineva dar oarecum şi pentru motivul că este succesoarea fostei Iugoslavii.

Reporter: Puteţi da nume de politicieni din fosta Iugoslavie care au fost mituiţi de CIA?

Baer: Da, cu toate că este o chestiune delicată: Stipe Mesic, Franjo Tudjman, Alija Izetbegovic, mulţi consilieri şi membrii ai guvernului din Iugoslavia, am plătit generali, jurnalişti, chiar şi unităţi militare. Radovan Karadzic a fost plătit şi el, numai că după o vreme nu a mai acceptat, şi-a dat seama că va ajunge să fie sacrificat şi acuzat de crimele de război din Bosnia. Toată regia a aparţinut administraţiei americane.

[…]

Reporter: Cine este vinovat pentru genocidul de la Srebrenica?

Baer: Vina aparţine bosniacilor, sârbilor şi americanilor, adică noi! Însă toată vina a fost aruncată pe sârbi. Din nefericire multe victime înmormântate ca musulmani, erau de fapt sârbi sau alte naţionalităţi. […] Oraşul Srebrenica a fost sacrificat pentru a da Amercii motivul să atace Serbia în urma pretinselor atacuri.

[…]

Reporter: Aveţi un mesaj pentru oamenii din fosta Iugoslavie?

Baer: Am. Uitaţi trecutul, a fost o înscenare, este un fals. V-au manipulat, au obţinut ce au vrut şi este prostesc să vă urâţi între voi, trebuie să arătaţi că sunteţi mai puternici şi că vă daţi seama cine a creat acest lucru. Imi cer iertare, sincer. Acesta este motivul pentru care de multă vreme dezvălui secrete ale CIA şi Casei Albe.”[4]

Pentru cei care doriti sa cititi pe larg totul despre cum a inceput acest razboi, acest genocid, care a fost scopul sau si ce s-a obtinut dupa, atunci cititi, pe larg, aici -> http://www.dzr.org.ro/razboiul-din-iugoslavia-si-crimele-de-razboi-comise-de-sua-si-nato.

SURSE

    http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7585
    http://www.slobodan-milosevic.org/news/smorg-aw071816.htm
    https://www.facebook.com/severin.adrian.mep/posts/1235457243165068
    http://jurnalul.ro/stiri/externe/dezvaluirile-socante-ale-unui-fost-agent-cia-am-primit-milioane-de-dolari-ca-sa-dezmembram-iugoslavia-702381.html

duminică, 24 iulie 2016

JUMĂTATE DE AN DE LA LINȘAJUL MEDIATIC

S-a împlinit jumătate de an de cînd o parte din mass-media județeană îl linșa mediatic pe Viorel Pistol și compania Mike Security. Acțiunea, îl viza inițial pe fostul prefect de Caraș-Severin, Nicolae Miu-Ciobanu și, de fapt, îl viza pe deputatul Ion Mocioalcă, liderul PSD Caraș-Severin. De fapt, viza PSD-ul în totalitatea sa, dacă mă gîndesc că acțiunea în forță a organelor statului s-au desfășurat în dispozitivul de luptă la un moment bun înaintea alegerilor locale! Era nevoie de sînge politic, indiferent de pagubele și victimele colaterale!
O anumită parte a presei, întîmplător și accidental plătită de PNL sau aflată în plasa PNL, a savurat acest moment simțind miros de sînge și de trafic pe internet, mai ales că a fost vorba de cea mai mare și mai mportantă companie de securitate din Vestul țării. Autohtonă! Adică, cu capital românesc! O companie care nu a utilizat alte forme de intrarea și rămînerea pe piața de profil din România. O piață neformată și tributară prețurilor mici și șpăgilor. O piață care are nevoie de pază nu de securitate!
O altă parte a presei, uitînd de proprietatea și misiunea publice, dar strîns ancorate în interesul personal, ce viza o mică lovitură de stat, în delațiune și mediocritate a recurs la linșajul mediatic din motive pur personale!
Cum este echivalentul fluieratului în Biserică, am să-l apăr în continuare pe Viorel Pistol și compania Mike Security, fidel principiilor unei piețe corecte în această industrie și a prezumției de nevinovăție!
Tot mai multe surse din Parchet afirmă că dosarul în baza căruia a fost linșat omul de afaceri din Reșița, se va închide. Sigur, cîrtița, sau cîrtițele, din Mike Security – unii olteni muritori de foame cărora Viorel Pistol le-a întins o mînă de ajutor cînd au avut mare nevoie! - vor rămîne la post.
Rămîn și linșajul mediatic și prejudiciul de imagine creat companiei care nu s-a construit ușor! Concurența pe această piață este extrem de dură, iar mijloacele folosite sînt aproape la fel de dure ca acelea din industria pastelor făinoase.
Compania de securitate MIKE SECURITY GROUP este una dintre puţinele companii de profil, cu capital 100% românesc, ce operează pe piaţa de securitate privată din România, ce deţine resursele umane şi tehnice capabile să acţioneze în noul context de securitate generat de apropierea de frontierele României a războiului de tip hibrid. Într-o analiză realizată de  Presedintele Federatiei Serviciilor de Securitate din Romania, Gabriel Badea (MBA, MSc Risk &Security Management, FsyI), şi publicată de site-ul nostru, acesta afirma că „În contextul unei escaladari a conflictelor hibride precum cel din Estul Ukrainei, dar nu numai, o reconsiderare a politicilor, strategiilor, programelor si capabilitatilor de mentinere a ordinii sociale si prevenirea infractiunilor este necesara, mai ales pentru tarile din imediata vecinatate a respectivelor zone de conflict, asa cum este si cazul tarii noastre”.
Potrivit acestuia, „Siguranta publica este o rezultanta a mai multor factori, astfel ca pe langa structurile statului de aparare si mentinere a ordinii, securitatea privata joaca si ea un rol deosebit si poate fi si chiar este un contribuitor semnificativ la asigurarea unui climat de siguranta la nivelul intregii societati. La nivelul anului 2013, nu mai putin de 13,000 infractori au fost trimisi dupa gratii de catre angajatii firmelor private de securitate din Romania. Un numar de 118,000 de detinatori de bunuri si valori aveau deja sisteme de alarma conectate la centrele de monitorizare ale societatilor specializate de securitate.  In marea lor majoritate, obiectivele economice si sociale, procese industriale si infrastructurile critice, din toate domeniile si sectoarele publice si private, sunt protejate in prezent, exclusiv cu masuri de securitate privata”.
În acest context complicat, compania MIKE SECURITY GROUP, este printre puţinele companii de profil din România care se încadrează în standardele de performanţă impuse de noul context de securitate din Estul României, la standarde NATO.
La acestă oră, în România există o reţinere în legătură cu Companiile Private de Securitate. Dacă privim în ansamblul ei, însă, constatăm că aceasta este prezentă în toate industriile unui stat modern prin: servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, a transporturilor, gardă personală, proiectare şi instalare de sisteme de securitate, supraveghere şi alarmare, servicii de dispecerat, monitorizare şi intervenţie, detectivi particulari, învăţământ, cercetare şi audit, training tehnic şi operaţional. Această industrie se guvernează după legi statale şi se autoguvernează după standarde, regulamente interne, proceduri operaţionale. Aria de cuprindere şi de intersecţie a activităţii sale cu alte industrii ale statului este atât pe verticală, cât şi pe orizontală, furnizînd ea însăşi producţie şi servicii protejând, deja, obiective strategice, inclusiv prin informaţii de nivel C4!, însă cu deosebită reţinere în România, prin lipsa unui program guvernamental clar de externalizare a serviciilor militare, în ciuda dificultăţilor economice evidente.
Firmele de securitate din Germania au stabilit un tarif minim de 6-8 euro pe oră, cu o grafică de creştere pentru următorii trei ani. Tarife similare sunt şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene! Un tarif mai mic înseamnă şi servicii pe măsură, adică de proastă calitate!
Salariul minim într-o astfel de companie, în România, este de 0,98 euro pe oră, în timp ce afară ajunge şi la 12 euro pentru acelaşi timp de lucru, în acest sector de activitate, raportul dintre angajări şi plecări este de 45% anual. O altă statistică a PSS arată că, în România, forţele de securitate privată distribuie un om la 235 de cetăţeni!
Pentru a putea rămîne pe piață, Mike Security a fost nevoită să apeleze la mai multe tipuri de tarife, iar contractele se iau cum se iau! Nu Viorel Pistol e vinovat, ci un sistem care nu are nici un interes să se reglementeze!
Rămîne, însă, întrebarea: cine plătește pentru linșajul mediatic?






vineri, 24 iunie 2016

TELEVIZIUNILE ROMÂNEȘTI AU VOTAT ÎMPOTRIVA IEȘIRII MARII BRITANII DIN UE

Mare supărare mare și istericale pe măsură, în acestă dimineață, la majoritatea televiziunilor românești de știri: cetățenii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au votat, la limită, ce-i drept!, PENTRU ieșirea fostului Imperiu din ACTUALUL imperiu, UE! 17 milioane de cetățeni britanici, frustrați și pauperizați de constrîngerile impuse de tratatele europene, dar și crunt loviți de criza economică din 2009 au dat un vot de blam conducătorilor iubiți exclusiv de marea fianță mondială, de multinaționale și transnaționale!

Dacă în tabăra pro-europeniștilor, sir George Iacobescu vorbea în numele City-ului londonez, ale cărui afaceri se mișcă precum peșetele în apa Uniunii, marcînd profituri uriașe pentru o lume mică, de cealaltă parte, zeci de mii de afaceri de familie, omorîte de UE sau de criză, și-au strigat nemulțumirea.

Multă ISTERIE în această dimineață! Lira s-a prăbușit pe piețele financiare mondiale. Britanicul care a votat BREXIT nu este afectat! El nu are bani pe bursă, nici afaceri listate. A avut, poate o mică fermă, un magazin de familie, un atelier, o făbricuță. Este britanicul din colțul străzii care salută din ușa prăvăliei, trecătorii, dimineața. E pensionar! Strigă pro-europeniștii, arătînd cu degetul spre o categorie ce începe să fie din nou demonizată în România! Atunci, să-l ardem pe rug, propun! Tot am ieșit din UE și nu mai trebuie să respectăm regulile comunitare! Nu, nu vine Apocalipsa! Există multe țări p această planetă care au evoluat fără să fie membre UE!

UE este o construcție centralistă, care a emis tone de legislație, a sporit birocrația și a sufocat antreprenoriatul, a sprijinit marea oligarhie corporatistă și, nu în ultimul rînd a luat un bir de 10 miliarde de lire anual. Rețeta creșterii economice este foarte simplă: ea nu ar trebui să țină de politică ci de POLITICI. Acumulare de capital și investiții deștepte plus sprijinirea antreprenoriatului! Adică, de ce ar fi supărat britanicul brexist? Că nu mai cumpără din Kaufland ci de la băcănia din colț, care are produse mai bune, mai ieftine și mai... locale? Esta e o mare problemă! Pentru supermarketuri și nu pentru antreprenorul local.

Revenind la isterici, rar mi-a fost dat să văd, la televiziuni, atîta panică și disperare în vocea comentatoarelor care așteptau numărătoarea finală a voturilor. Îngrijorare supremă pentru cei 200.000 de români care lucrează în Regatul Unit. Nu le-am văzut niciodată îngrijorate pentru 18 milioane d români din România. Asta pentru că NU CONTĂM! Noi, nu sîntem Marea Britanie! Sîntem o Colonie! Ei sînt imperiu! Avantaj Țiriac...

vineri, 17 iunie 2016

REPORTER SPECIAL

Emisiunea OBIECTIV ROMÂNIA, difuzată de Radio România Actualităţi, de la ora 16, s-a dovetit a fi, de cele mai multe ori, cea mai complexă şi „puternică” emisiune din grila postului public de radio. Documentarele, anchetele, reportajele difuzate au lovit subiecte pe care, personal, le consider esenţiale pentru ascultătorii români. După succesul „caravanelor”, insuficient exploatate!, OBIECTIV ROMÂNIA a găzduit o serie de reportaje sub genericul REPORTER SPECIAL. Din punctul meu de vedere, subiectiv, evident, proiectul s-a dovedit un succes. Nu sînt de acord cu boul care a scris, la un moment dat, că RRA difuzează doar emisiuni vechi, de pe vremea comunismului, care să ne arate doar frumuseţile patriei! Cum libertatea cuvîntului este regină, înghit şi opinia „inteligentului” care dovedeşte că ne-a ascultat cel puţin o dată! Un cîştig pentru el!

Proiectul, ca orice proiect de succes, s-a oprit la Radio România Actualităţi unde orgoliile sînt mai presus de orice, iar dorinţa de audienţă încalcă, uneori flagrant, principiile şi misiunile unui post public de radio. Nu sînt de acord cu formatul de emisiuni în care o nacealnikă agramată dă din mîini şi se face că ascultă problemele unei comunităţi după care le "alină durerile" cu formatul comercial.

Sînt, însă, total aproape de ideea de jurnalism cetăţenesc agresiv! S-a terminat cu perdeluţele şi funduliţele de limbaj! Vremurile de criză pe care le trăim cu toţii implică soluţii de criză şi un jurnalism de criză, militant şi nu ipocrit! E vremea să luăm atitudine, chiar dacă ar fi să revenim la stilul „procuror” pe care l-am practicat (cu succes!) înainte de 1990, dar care a schimbat ceva, omul de rînd a văzut un rezultat palpabil! A sosit timpul ca realizatorii care se ascund sub microfon atunci cînd spui ceva rău de „minister”, sau roşesc şi te întreabă: „vai, ai spus tu aşa ceva pe post”?, să se ascundă pentru totdeauna! În acest răstimp, posturi private de radio şi televiziune lansează emisiuni „responsabile”, bine primite şi bine realizate, ziarele şi publicaţiile naţionale „construiesc” echipe specializate de reporteri speciali care realizează materiale multimedia.

Noi, Radio România avem nevoie doar de O DECIZIE RESPONSABILĂ ŞI ÎN TON CU VREMURILE PE CARE LE TRĂIM! Sigur, greu în zilele de acum...

Pentru noul sezon de crize în care am intrat odată cu alegerile locale, sau „poze, proze şi nevroze”, cum bine titrează pe blogul personal bunul meu prieten şi un inegalabil reporter şi partener, Ilie Pintea, şi el „din zone miniere”, propun UN COMANDO PENTRU ROMÂNIA! O echipă care să se deplaseze în diferite zone din ţară şi să pună sub microscop sistemul găunos şi famfaron! Sănătatea, educaţia, cultura, cercetarea, securitatea individuală, turismul, bogăţiile solului şi subsolului, poluare radioactivă şi de orice altă natură, defrişări şi terenuri degradate, agricultura, pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi cauzele acestora, sînt doar cîteva dintre temele ce pot fi disecate la microfonul Radio România Actualităţi. Un radio solidar cu problemele ascultătorilor săi şi nu paralel cu lumea în care trăieşte! Un comando pentru România, cu problemele reale ale României în obiectiv! O emisiune care să cauterizeze rănile unei societăţi bolnave de lepră şi care-şi pierde, pe zi ce trece, bucăţi din trupul măcinat de disperare şi neîncredere în autorităţi. Un vîrf de lance al jurnalismului responsabil. UN COMANDO PENTRU ROMÂNIA: REPORTER SPECIAL!


luni, 13 iunie 2016

FACEM CEEA CE FACEM! DAR, CUM?

S-a împămîntenit o vorbă între corespondenţi, atunci cînd sîntem întrebaţi ce facem, cu ce ne ocupăm... Răspunsul este, de cele mai multe ori: "facem ceea ce facem". Dedesuptul acestor cuvinte stau, însă, îngrijorări multiple: jurnalismul nu pregăteşte o viitoare generaţie, jurnalismul se transformă din cauza tehnologiei, jurnalismul public dispare. În România, cel puţin, asta e percepţia!

Încă în februarie acest an, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor (FIJ), în parteneriat cu Biroul UNESCO la Beirut şi în colaborare cu Direcţia de Învăţămînt Superior din cadrul Ministerului libanez Educaţiei şi Învăţămîntului Superior, a organizat o conferinţă, la Beirut, pentru a dezbate un "curs tip cu privire la siguranţa jurnaliştilor în universităţi". Conferinţa şi-a propus să creeze un mediu propice pentru viitorii jurnalişti, permiţîndu-le să acopere ştiri într-un mod mai sigur şi mai profesionist, luîndu-se în considerare atît contextul local, precum şi standardele internaţionale în vigoare. Acestă conferinţă va servi, de asemenea, sperăm, la actualizarea programelor de jurnalism în universităţi, prin adaptarea şi integrarea diferitelor componente ale noului curs de siguranţă.

Nu am auzit nici o reacţie în România acolo unde Universităţile sînt ocupate să se disculpe, iar de siguranţa jurnaliştilor se ocupă exclusiv Ministerul Apărării Naţionale!

Lumea devine tot mai periculoasă pentru jurnalişti, declara fostul presedinte al FIJ, Jim Boumelha. "Aproximativ 2.300 de jurnalişti au fost ucişi în ultimii 25 de ani; o medie de doi jurnalişti pe săptămînă. Studenţii trebuie să înţeleagă riscurile legate de jurnalism. Ei trebuie să fie învăţaţi să păstreze condiţii de siguranţă, atunci cînd acoperă cu ştiri zonele de conflict şi dezastre naturale ", a adaugat Boumelha, avînd în vedere că" mediul academic este o parte esenţială a corpului jurnalistic. "

Atacurile şi crimele comise împotriva profesioniştilor din media au atins cote alarmante în ultimii ani, creînd un climat de teamă şi nesiguranţă. Mulţi jurnalişti au fost ameninţaţi, atacaţi şi chiar ucişi din diferite motive, inclusiv afilierea lor politică. În plus, reprezentanţii mass-media îşi exprimă mereu îngrijorarea cu privire la siguranţa personală ca fiind cea mai mare provocare de a-şi îndeplini atribuţiile lor profesionale. Împreună cu aceste probleme de siguranţă motivate politic, la jurnaliştii care acoperă evenimente în domeniu, se raportează o creştere a numărului de atacuri directe împotriva lor, pe stradă. Mulţi au fost supuşi violenţei în timp ce acopereau incidente majore, cum ar fi proteste şi demonstraţii. Războaiele şi conflictele armate reprezintă o altă ameninţare majoră pentru jurnalişti. Atît personalul mass-media, precum şi instituţiile au fost ţinta unor atacuri, crime, precum şi distrugere intenţionată.

Realizînd importanţa dezvoltării unui răspuns cuprinzător pentru a contracara această situaţie, UNESCO şi FIJ depun eforturi pentru o implicare mai activă a instituţiilor academice şi de formare conexe. Universităţile şi facultăţile de jurnalism sînt rugate să joace un rol mai constructiv în remedierea situaţiei periculoase actuale, prin luarea de măsuri în două domenii specifice:

1) Actualizarea programelor: În cele mai multe universitati, programa media nu include nici un curs cu privire la siguranţă. Studenţii nu sînt conştienţi de drepturile şi obligaţiile lor, ceea ce îi lasă neprotejaţi în faţa abuzurilor comise împotriva lor. Prin urmare, universităţile ar trebui să acţioneze în direcţia aceasta, inclusiv prin introducerea în programa obligatorie de cursuri de siguranţă.

2) consolidarea capacităţilor profesionale pe considerente de siguranţă: În timpul studiilor universitare, studenţii la jurnalism nu primesc nici o pregătire practică asupra siguranţă. Universităţile sînt invitate să elaboreze programe de training speciale de teren cu privire la măsurile de siguranţă care trebuie luate de către jurnalişti pentru a se proteja în situaţii de urgenţă.

Jurnalistul pare nepregătit şi în ceea ce priveşte asaltul tehnologiei. Am mai vorbit despre asta... Conectarea la Internet, YouTube și clipurile realizate de amatori au contribuit la crearea unei noi forme de jurnalism, care a îmbunătățit calitatea relatărilor la nivel internațional. Însă tehnologia nu va putea niciodată înlocui rolul primordial al jurnaliștilor, acela de martor ocular. O conectare mai eficientă la nivel internațional îi face pe jurnaliști să își poată verifica informațiile, să ajungă la persoanele de contact și să își găsească potențialele surse extrem de rapid, adesea instantaneu. De asemenea, o conectare mai bună face ca oamenii să fie mai la curent cu știrile și cu informațiile aproape peste tot în lume. Pe de altă parte, este periculos să primești și să difuzezi filmulețe din surse neconfirmate. Oamenii care postează astfel de filmulețe au de multe ori o agendă, aşa cum se vede în preajma alegerilor din România sau în diferite situaţii mai mult decît dubioase.

YouTube nu va înlocui niciodată relatările la prima mînă, a adăugat ea. Ca reporter, sînt martor ocular. Daca nu sînt acolo nu pot să miros sau să simt. Cel mai important rol al unui jurnalist este să fie acolo!

Ca jurnalist, trăiesc o perioadă de lipsă de credibilitate. Jurnaliştii sînt blamaţi pentru că aparţin unei media, sau alteia, mai mult unui post public de radio sau televiziune. Există o campanie întreagă împotriva media publice din spaţiul politic, al societăţii civile, al presei private şi din interior. Libertatea de exprimare este în pericol din cauza intervenției politicului în activitatea presei, ceea ce a dus la degradarea situației instituțiilor media și a condiției de jurnalist. Difuzorii publici din România se află într-o criză fără precedent! Schimbarea accentului, de pe conţinut pe rating a atras modificarea grilei de programe, transformată în una comercială, în care nu se mai regăseşte spaţiu pentru genuri publicistice de forţă, precum ancheta sau reportajul. Posturile publice spuneau DE CE SE ÎNTÎMPLĂ, acum... raportează economii bugetare.

Adevărul este că presa e supusă constant presiunilor, fie că acestea sînt fizice sau politice. Este vital ca adevărul să iasă la lumină şi faptele să fie cunoscute, pentru că, altfel, oamenii inventează lucruri şi distribuie propagandă. Tăcerea permite infracţiunilor şi corupţiei să ruineze ţări întregi. Ignoranţa le permite demagogilor să spună că sus e jos, iar negru e alb.

marți, 7 iunie 2016

CONTRACTORI PRIVAŢI PE TOATE FRONTURILE...

Contractorii privaţi de securitate sînt un subiect la modă. Cum la modă sînt şi luptătorii din Forţele Speciale. Adelin Petrişor a realizat, în urmă cu cîţiva ani, un documentar spectaculos despre „Vînătorii de talibani”, iar „Saptamîna financiară” a publicat cartea lui Steve Fainaru, româno-americanul care a luat Pullizerul pentru reportajele despre compania de securitate Crescent Security Group.

Departe de televiziune şi de forţa trusturilor de presă, am o enormă satisfacţie. Aceea de a fis scris şi vorbit despre aceste companii din ianuarie 2004, cînd încă trupurile carbonizate ale celor patru luptători de la Blackwather nu atîrnau lugubru de podul din Fallujah! Am spus atunci că armatele private sînt viitorul războiului. Şi, cred că am avut dreptate: Crimeea, Syria, Lybia, Donbas sînt tot atîtea confirmări!

În decursul anilor, relaţia mea cu aceste companii a devenit mai strînsă, prietenii mai mulţi, iar poveştile mai spectaculoase. Chiar şi adrenalina se descărca altfel la umbra anonimatului! În ultimul timp s-au scris o sumedenie de poveşti despre aceşti oameni. Unele adevărate, altele fabulaţii perverse! Ei merită, cu adevărat, o carte adevărată! Poate un roman... Cînd timpul îmi va îngădui acest răsfăţ!

Pe Mihai l-am întîlnit în PX-ul din IZ, nu departe de fostul palat al lui Saddam Hussein. Pe unii dintre noi, provenind din spaţiul Balcanic, ne trădează faţa. Scrie pe fruntea noastră, de la o poştă, că eşti român, sau sîrb, sau bosniac, sau macedon. Aşa scria şi pe faţa lui. Pe a mea nu! Şi nici pe a colegului său, bucureştean, despre care puteam să jur că e canadian. Făceam noi cumpărături şi am intrat în vorbă. Apoi, peste cîteva zile, ne-am revăzut întîmplător la biroul Gen. Bg. Cătălin Tomescu, directorul pentru operaţii al Comandamentului Reunit. Oltean din Băileşti, fumător de Cohiba, dialogul s-a înfiripat repede. Oficial nu-mi spune nimic. Prea mulţi confraţi au scris „abureli” despre ei, în decursul timpului. Neoficial, aflu că e în Baghdad de doi ani şi „bucureşteanul” de patru. Cîştigă o căruţă de bani. Mihai mai vine în ţară, din cînd în cînd, dar „bucureşteanul” preferă să vadă cele mai exotice colţuri ale planetei, în concediu, evident, atunci cînd nu este well gunner, la postul său din portbagajul Chevrolet-uluiTahoe. Misiunea well gunner-ului este aceea de a menţine vacuumul de 100 de metri între convoi şi restul autovehiculelor din trafic, pentru că majoritatea atacatorilor sinucigaşi se infiltrează din spate. Am sperat să ne mai vedem, la un rom cubanez şi o havană veritabilă. Nu am reuşit. Mihai a plecat în misiuni, eu în Camp Dracula.

Linşarea celor patru bodyguarzi americani aparţinînd firmei de securitate "Blackwater" la Fallujah, pe 31 martie 2004, a atras atenţia mass-media asupra rolului pe care îl au firmele particulare de securitate şi privatizarea războiului. Conform unor date, în Iraq se aflau, în 2009, aproximativ 15.000 de bodyguarzi - personal de securitate particular, dintre care 6000 foarte bine înarmaţi, constituind practic o prezenţă militară paralelă în această ţară. Mii de veterani din Armată şi Poliţie - angajaţi ai unor firme particulare de securitate şi asistenţă militară din Statele Unite, Australia, Africa de Sud, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Africa de Sud, Uganda, Filipine, Cipru sau Cehia -, plătiţi cu 1500 (o mie cinci sute) de dolari pe zi (în multe ţări leafa unui militar pentru o lună!), asigura protecţia demnitarilor occidentali, a funcţionarilor marilor companii petroliere americane sau a "boss-ilor" firmelor implicate în reconstrucţia Iraq-ului.

Firmele particulare de securitate şi asistenţă militară apelează şi la serviciile unor experţi în lupta anti-gherilă din Columbia şi Algeria, ale militarilor ruşi cu experienţa războiului din Cecenia, precum şi ale militarilor chilieni formaţi în anii regimului generalului Pinochet. Nu lipsesc luptătorii nepalezi din tribul „Ghurka”, recunoscuţi pentru cuţitele lor lungi şi încovoiate. Iraqul şi Afghanistanul, dar nu numai, atrag ca un magnet mercenari din toate colţurile lumii, mulţi dintre ei cu un trecut foarte „încărcat". Adică, sînt acele tipuri de luptători despre care, între altele, s-au realizat filme documentare gen Shadow Company (Compania din umbră), în regia lui Nick Bicanic. Cel puţin 310 de companii private de securitate internaţionale, au primit contracte din partea administraţiei americane pentru protejarea oficialilor, instituţiilor, convoaielor şi altor entităţi americane şi irakiene. Contractele au fost încheiate din 2003. Pentagonul a contestat o parte din datele prezentate în raportul respectiv, susţinînd că poate confirma participarea a doar 77 de firme în misiunile de securitate din Iraq în baza unor contracte în valoare de 5,3 miliarde de dolari.

Companiile Militare/de Securitate Private sînt entităţi organizaţionale  care  oferă  contra  cost    servicii  specializate  şi  expertiză militară, fiind încadrate uneori în categoria fenomenului de mercenariat. Sînt cunoscute  şi  sub  denumirea  de:  contractanţi  militari  privaţi,  contractori  de securitate privaţi, corporaţii militare private, firme militare private, furnizori de  servicii  militare  etc. Serviciile  de  expertiză  oferite  sînt  asemănătoare  celor  sigurate  de structurile   guvernamentale   militare   sau   de   poliţie.   Cu   consimţămîntul guvernului  pot  oferi  şi  servicii  în  teren  pentru  forţele  armate. Firma americană de securitate cea mai cunoscută din Iraq a fost „Blackwater Security Consulting", care are angajaţi foşti militari din forţele speciale (DELTA, SEALS etc.), pentru a îndeplini misiuni încredinţate pînă acum doar „US Army". „Blackwater" a fost o firmă tipică în domeniul securităţii. Ea a fost înfiinţată de doi foşti ofiţeri SEALS.

Majoritatea  dicţionarelor  definesc  mercenarul  ca  fiind  persoana  care lucrează pe bani sau alte avantaje, un militar profesionist care se angajează pentru a servi într-o armată străină. După  încetarea  „războiului  rece”  recurgerea  la  serviciile  CMP/CSP  a cunoscut  un  avînt  deosebit  ceea  ce  a  avut  drept  consecinţă  o  creştere considerabilă  a  numărului  acestora.  Principalii  factori  care  au  determinat această  dezvoltare  sînt:  reducerea  cheltuielilor  alocate  de  către  state  în scopuri  militare;  creşterea  complexităţii  armamentelor  şi  echipamentelor militare  cu  dificultăţi  în  întreţinerea  şi  folosirea  lor;  sarcini  sporite  în  sfera achiziţiilor, monitorizării sistemelor de armament, logistic cu extindere şi spre teatrele de război şi luptă; reducerea masivă a efectivelor militare, fărîmiţarea statelor  şi  apariţia  unor  conflicte  la  nivel  local;  raţiunile  economice  care determină   noile   state,   dar   şi   pe   cele   dezvoltate   şi   unele   organizaţii internaţionale să se orienteze către sectorul privat pentru unele servicii pînă nu demult exclusiv militare.

Între aceşti profesionişti ai războiului, fără identitate, se află şi mulţi români. Ei lucrează pentru companii occidentale pentru că firmele româneşti de securitate sînt prea mici să se înfrupte din caşcavalul cel mare. BIDEPA a încercat, în urmă cu cîţiva ani, dar a dispărut de pe piaţă! Bărboşii sînt printre cei mai buni luptători din lume. La întoarcerea acasă, merită o discuţie mai amplă despre viitorul şi privatizarea războiului, a serviciilor secrete şi a intereselor diverse pe care aceste entităţi le apără. Cum merită un reportaj, sau un documentar-anchetă, foştii militari români angajaţi prin contract care au efectuat misiuni spectaculoase în teatrele de operaţii din Afganistan, Iraq sau Balcani şi acum sînt lăsaţi la vatră de un sistem prea puţin prietenos cu oamenii săi. Un astfel de om este Laurenţiu Cuci, retras într-un sat din judeţul Arad. Puţini dintre consătenii săi ştiu că Laurenţiu cunoaşte Kabulul mai bine decît Timişoara, iar maşina lui era la deschiderea convoaielor cu demnitari care veneau sau plecau de la preşedintele Hamid Kharzai. Despre oameni ca el, ca Mihai, poate, altă dată.


joi, 26 mai 2016

PREMIERĂ MONDIALĂ LA REŞIŢA

O nedorită premieră mondială în jurnalism a fost înregistrată, în urmă cu cîteva zile, la Reşiţa: un jurnalist şi un lucrător media au fost nominalizaţi să depună mărturie în instanţă, în favoarea unui administrator al unui post de radio local, împotriva unui alt coleg jurnalist de la o publicaţie on-line. Gestul, considerat unic pe plan internaţional, în ceea ce priveşte raporturile în interiorul breslei, este asimilat cu intimidarea, persecuţia şi îngrădirea dreptului la liberă exprimare, a dreptului de a transmite informaţii de interes public şi a dreptului persoanei la informare sancţionat de organizaţiile internaţionale de media.

În urmă cu o lună, un jurnalist reşiţean de la o publicaţie on-line a preluat un articol de interes public local de pe pagina unei publicaţii centrale, fiind acţionat în instanţă de către unul dintre subiecţii acelui articol care pretinde că i-a fost "încălcat dreptul la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine", articolul conţinînd "afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase", dar şi de instituţia de interes public pe care o administrează. Pentru susţinerea demersului în instanţă, administratorul aduce martori doi dintre angajaţii proprii, ce se consideră a avea constrîngeri contractuale.

De remarcat că administratorul ce se consideră lezat nu a chemat în instanţă autorul articolului şi media naţională în care acesta a fost publicat, ci jurnalistul local cu care acesta a avut numeroase divergenţe personale în trecut. Gestul poate fi calificat drept o tentativă de scoatere de pe piaţă a publicaţiei private on-line, din Reşiţa, în avantajul competitorilor, în condiţiile în care administratorul în cauză nu a solicitat NICIODATĂ dreptul la replică ce derivă din art. 30 din Constituţia României.

Susţinerea acordată administratorului-angajator, care deţine EXCLUSIV atribuţiile de evaluare profesională a celor doi!, în logica administrator = instituţie publică, contravine normelor internaţionale ale profesiei. Într-o discuţie telefonică avută cu Dl. Aidan White, fost secretar general al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, actualmente director al Ethical Journalism Network, acesta a declarat: "A aduce în discuţie binomul instituţie - administrator, sau manager aşa cum le place statelor din Europa de Est să denumească administratorii de companii, termen împrumutat relativ incorect din industria privată, nu face altceva decît să ne întoarcă în Evul Mediu, la celebra expresie a lui Ludovic, Statul sînt eu! Aşa ceva este inadmisibil! Instituţiile de media sînt organisme autonome care trăiesc independent de personalul de conducere care se perindă, la un moment dat, prin birouri. Iar, din punct de vedere moral nu poţi angrena instituţia în bătăliile tale private, indiferent cu cine le porţi. Nu am mai auzit aşa ceva, nu cred că este posibil! O instituţie nu poate fi afectată de un text jurnalistic îndreptat împotriva unuia dintre angajaţii ei, indiferent în ce poziţie se află acesta. În Marea Britanie, de exemplu, sau chiar în Franţa, un astfel de administrator este suspendat de superiori pînă la clarificarea divergenţelor. Cu atît mai puţin am auzit ca un jurnalist, sau membru tehnic al unei redacţii să pactizeze cu administraţia împotriva unui coleg, indiferent de la ce gazetă este acesta. Este împotriva normelor deontologice şi chiar împotriva codului muncii, în unele state".

În speţă au fost sesizate în scris, anexîndu-se documente oficiale care certifică intimidarea în interiorul breslei: Reţeaua pentru Jurnalism Etic, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor şi Organizaţia Reporteri Fără Frontiere. Din momentul certificării sesizărilor, jurnalistul şi lucrătorul media din instituţia ce face obiectul amintitului document, vor fi înregistraţi pe lista persoanelor opresive, ce prezintă ameninţări la adresa libertăţii de exprimare, alături de prşedintele rus Vladimir Putin şi nord-coreeanul Kim Jong Un.

Felicitări celor care au pus Reşiţa pe harta internaţională a conflictelor de presă!

marți, 10 mai 2016

Presa țărănească din Banat

Vineri, 13 mai 2016, la Soceni se va desfășura prima ediție a manifestării „Atelierele presei bănățene – Presa țărănească din Banat“. Acțiunea se adresează jurnaliștilor și intelectualilor de ieri și de astăzi care în scrierile lor au oglindit satul românesc, în special pe cel din Banatul de Munte, cu oamenii săi, cu tradițiile și cultura tradițională.

De ce despre presa ţărănească? Pentru că aceasta este un fenomen unic pe teritoriul actual al României, iar Gabriela Şerban şi Ion Bujor vor prezenta argumentele solide ale acestei afirmaţii. Apoi, pentru că la Soceni s-a născut unul dintre cei mai de seamă jurnalişti-ţărani din Banat. Petru BIZEREA a fost editorul ziarului OPINCA, din Coştei, în redacţia căruia s-a întocmit lista cu delegaţii din Banatul de Sud ce urmau să participe, în 1918, la Alba Iulia. Viitorul CEntru Cultural din Soceni, care va cuprinde o bibliotecă, va purta numele lui Petru Bizerea, aşa cum Casa de Cultură va fi Ion Românu!

Nu în ultimul rînd, vom vorbi despre "presa ţărănească" actuală, contemporană cu ultimii 26 de ani de istorie zbuciumată. Colegii mei, jurnalişti, care au scris despre mediul rural, vor fi la Soceni. De ce este important mediul rural? Din nenumărate motive, însă, în cifre seci, să spun că 43,6% din populaţia României trăieşte în mediul rural, în condiţiile în care în statele din Uniunea Europeană procentul este de doar 25%. În Germania, doar 24,9% din populaţie trăieşte în mediul rural, în timp ce în Franţa ponderea este de doar 20,7%. Deci, sîntem o ţară rurală, indiferent cît am încerca să metropolitanizăm existenţa noastră! Totuşi, rata penetrării Internetului în sate a ajuns la aproximativ 47%, arată datele unui studiu. În acelaşi timp, în mediul rural televizorul şi-a menţinut statutul de liant al familiei şi producător de vedete.

Radioul captează în continuare atenţia locuitorilor din mediul rural. Vîrful de audienţă se întinde de dimineaţă pînă la prînz, comparativ cu perioada 7:00 – 9:00 a.m.în mediul urban. Pentru cei mai mulţi respondenţi (78%) radioul este ascultat în paralel cu activităţi zilnice de relaxare, de şofat sau în timpul mesei. El nu se ascultă pe internet sau alte tipuri de gadgeturi, precum în mediul urban, ci pe unde herţiene, cu radioul de pe frigider sau instalat în tractor. În acest context, ca jurnalist al RADIOULUI PUBLIC sînt OBLIGAT să rămîn aproape de mediul rural, de ţăranul bănăţean greu încercat, cînd de Unirea de la 1918, cînd de Colectivizare, cînd de... Reformă! Un spaţiu în care radioul public, care-şi colectează TAXA ŞI din spaţiul rural, sau MAI ALES!, va domina, clasic, încă, cel puţin 20 de ani!

Încă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea în Banat au apărut periodice la sate. Gazetele ţărăneşti din Banat au apărut  din iniţiativa şi pe cheltuiala unor ţărani inimoşi, mici proprietari de pămînt, dornici de a-şi afirma ideile, prin care dădeau, chiar soluţii de rezolvare  a problemelor satului românesc interbelic. ,,Aceste ziare  au introdus  în viaţa noastră publică un nou curent, care i-a făcut pe diriguitorii politici să se intereseze mai de  aproape  de nevoile păturei ţărăneşti…În coloanele lor s-au înfrăţit condeiele ţăranilor cu scrisul intelectualilor, iar pe de altă parte în aceste  coloane s-au  îndrumat, s-au instruit  şi s-au afirmat o mulţime de talente ţărăneşti” (Aurel Cosma). Fenomenul ţăranilor condeieri, ziarişti şi compozitori din Banat l-a impresionat plăcut pe Camil Petrescu care a remarcat în articolele sale nivelul cultural al ţinutului şi explozia creatoare a truditorilor brazdei. Academicianul Gabriel Ţepelea a întocmit în 1943 o antologie reprezentativă a scriitorilor ţărani din Banat atrăgînd atenţia asupra dimensiunilor şi valorii acestui fenomen. Iată ce spune Gabriel Ţepelea despre nivelul cultural al ţăranilor din Banat:” Mergînd cu treabă la primăria din comuna Comorîşte, unde stătea sora mea, am auzit că e acolo şi Paul Bortoş, un ţăran care se lăuda că ştie toată istoria lumii. Eu, curios, l-am intrebat ce perioadă o stăpîneşte mai bine, iar el a zis: “Toace, toace!”. Am incercat să-l încui şi l-am intrebat despre “războiul celor două roze”. A spus: “Apăi, nu ii mare lucru. Era două familii, Lancaster şi York…”. A ştiut tot, ba chiar a incercat să-mi pună el mie întrebări încuietoare. După asta, m-a dus la el acasă, unde avea o bibliotecă impresionantă. L-am intrebat dacă mai ştie şi alţi ţărani ca el. M-a dus la unul Pau, care scria sonete şi avea şi el o bibliotecă mare. De la ei am aflat că in aproape fiecare sat din Banat erau ţărani preocupaţi de istorie sau care scriau proză, poezie sau filozofie”.

SOCENI este un mic sat în judeţul Caraş-Severin, cunoscut pentru livezile de pomi fructiferi şi peisajul colinar liniştit. Numele localitatii Soceni deriva de la planta numita soc care se regaseste din abundenta pe aceste locuri. Atestarea documentara a localitatii Soceni este in anul 1452 sub denumirea de Socel fiind proprietatea lui Ion Bizerea. În 1492 apare, din nou, menţionată, aparţinînd de districtul Caransebeş. Atestarea documentară "face o pauză" pînă în 1717 cînd reapare în conscripţia cabinetului secret de la Viena, cu 56 de case, aparţinînd de districtul Vîrşeţ. Era una dintre comunele mari de la început de secol 18: Reşiţa- 62 de case, Ezeriş - 52, Vasiova - 36, Oraviţa - 24, Cîlnic - 82! Astăzi, Soceniul se întinde pe 2655 ha!

Aici, la Soceni, s-a născut Petru Bizerea, la 23 august 1881.

În anul 1918, Petru Bizerea iniţează la Coştei, împreună cu învăţătorul Patrichie Rămneanţu, editarea revistei Opinca, la care deţine funcţia de redactor. Opinca, foaie populară, apare, mai bine de un an, săptămînal, la Vîrşeţ. Bizerea a fost colaborator la Şcoala şi familia din Braşov, Foaia Diecezană şi Lucrul din Caransebeş, Lupta şi Poporul român din Budapesta, Progresul din Oraviţa, Românul din Arad, Drapelul din Lugoj, Biserica Ortodoxă Română, din Bucureşti, Casa Domnului şi Învăţătorul, din Cluj, Tribuna Banatului şi Biserica bănăţeană, din Timişoara, Izvorul tămăduirii din Huşi şi Candela din Cernăuţi.

Din păcate, multe din lucrările lui Petru Bizerea au rămas în manuscris. Dintre lucrările de cercetare publicate, cele mai însemnate sînt: Românii din Banatul iugoslav, Ignatie Vuia, episcopul Vîrşeţului, Din viaţa marilor luptători bănăţeni şi Din trecutul Comunei Soceni.

Despre presa ţărănească, satele Banatului şi cum sînt oglindite problemele lor în presa actuală vom discuta vineri, 13 mai 2016, la Soceni!



miercuri, 27 aprilie 2016

O LECŢIE DE VIAŢĂ: REMAKE CUM SĂ FURI UN MILION

Se împlinesc 50 de ani de la, lansarea, la13 iulie 1966, a peliculei How to Steal a Million, avînd în rolurile principale pe Peter O'Toole, Audrey Hepburn şi Hugh Griffith. Intriga poliţistă este îmbinată cu o poveste de dragoste ca-n vremurile de aur ale cinematografiei americane. Filmul merită văzut şi revăzut atît pentru inteligenţa intrigii, cît şi pentru farmecul irezistibil al celor doi mari actori. Subiectul este foarte interesant, documentat şi bine realizat. Astăzi, remake-ul pus în scena estivală la Teatrul de Vară nu mai este la fel de romantic şi inteligent. Chiar banal, aş zice, subiectul fiind, în linii mari, acelaşi: furtul!

Pe 20 aprilie auzeam la un cunoscut post de radio, pe la ora 17,45, o remarcă corectă şi extraordinar de actuală: "jurnaliştii din ziua de azi s-au îndepărtat de carte". Adevărat, din păcate! Învăţăturile, tiparele, modelele provin din alte surse. Iată, de pildă, îmi amintesc o şedinţă de redacţie în care se dădea "ucenicilor" o lecţie de viaţă: într-un bordel din celebrul cartier amsterdamnez, era scris pe perete exemplul unei lucrătoare în branşă care, a muncit cît a muncit pentru peşte, dar, apoi, s-a eliberat şi a muncit pentru ea, părăsind acea lume decadentă şi reuşind în viaţă, nu-mi amintesc acum... manager, poate, sau... nu contează! Ochii povestitoarei erau umezi şi emoţionaţi, glasul tremurînd, dar ferm. Puterea exemplului! Povestea imbold care ar fi trebuit să motiveze în activitatea redacţională cîteva perechi de ochi şi urechi!

Cîteva luni mai tîrziu, alte perechi de ochi scrutau analitic pagini întregi, nu de carte ci de documente, ce au fost arse în preajma unui control de la ITM! Saci! Mă rog, a pierit romantismul!

În aceeaşi notă, lipsită de umor, spectacolul ce ar trebui montat din această vară pe scena Teatrului de Vară păstrează doar titlul celebrei pelicule americane, How to Steal a Million, acţiunea fiind una mult mai românească, personajele, aşişderea, iar suma mai de pe Bîrzava, undeva la 50.000 de euro! Pe scurt, scenariul e cam aşa: Împrumutătorul, un important producător de costiţă afumată, îşi vrea banii înapoi, trecuţi prin lenjeria de pat din diverse locaţii. Scadenţa a venit, iar personajul feminin trebuie să facă ceva. Cum nu are la dispoziţie o statuie pretinsă a fi sculptată de Benvenuto Cellini (1500-1571), nici măcar de o imitaţie reuşită realizată de bunicul lui Bonnet, ea însăşi o imitaţie proastă a liderului iubit şi necontestat, inventează ceva: o mutare cu cîntec şi lăutari, într-o altă locaţie menită să stoarcă bani de investiţii de unde, nu-i aşa, 40.000 de euro s-ar putea pierde uşor, printre degetele cu manichiură făcută la Caransebeş, parcă...

Experienţă în domeniu, există cît cuprinde, numai episodul din 2011 - cînd a cerut o şpagă de 3000 de euro pentru a aranja o licitaţie ne-aranjată, în final, dar pentru care şi-a pierdut dreptul de semnătură şi nu a mai dat banii înapoi - recomandînd-o ca un adevărat inginer financiar!

Acuma, dacă mă întrebaţi pe mine, eu nu aş merge la un astfel de spectacol! Şi nici nu aş garanta că scenarista şi protagonista rolului principal, nu, nu e Sergiu Nicolaescu!, va mai rămîne doi ani să vadă succesul la public. Preferam varianta clasică cu Audrey Hepburn, în care Nicole Bonnet, provenită dintr-o familie de falsificatori de artă, doreşte să recupereze dintr-un muzeu din Paris o statuie. 

miercuri, 20 aprilie 2016

A NEW BEGINNING


Politica e o afacere de maţe şi de cur! Adică, tre să ai maţe tari ca să rezişti în business-ul ăsta şi curul aşişderea ca să nu-ţi pese de şuturile pe care le primeşti! Sau, să te doară-n cur de ele! Depinde de ce parte a... şutului eşti! Părerea mea! Am mai spus-o şi o repet: mare parte din liderii care astăzi îl faultează astăzi pe Sorin Frunzăverde îi datorează, de fapt, cariera de parveniţi. Şi fostul preşedinte marinar şi răul cel mai mic al României, ex-premierul primar de Cluj, într-o oarecare măsură şi actualul preşedinte marionetă, ca să nu mai vorbesc de leaota de năuneimuri din judeţ. Exilat în Caraş-Severin, judeţul căzut de pe harta României, asta după ce a fost "utilizat" cu succes ca ministru de serviciu, demonstrînd că Apărarea, de exemplu, e bine să i-o laşi, Frunzăverde, declarat peste noapte dizident şi aproape indezirabil în propriul partid, nu avea decît să ducă o luptă de hărţuire a adversarului. Din păcate, Frunzăverde nu este nici născut şi nici pregătit să aplice Legile războiului. Altfel, ar fi ştiut că un adversar, devenit duşman, trebuie strivit, neutralizat fără milă, altfel se întoarce şi te face praf! Lucru care s-a şi întîmplat! Deşi, nu a jucat altfel, pe scena politică românească, decît ceilalţi! Pe cale de consecinţă, ar trebui ca TOŢI liderii politici din ultimii 25 de ani să construiască împreună un mare Canal. Siret-Bărăgan, de exemplu!

Frunzăverde este primul PDL-ist care a vorbit deschis despre criza politică: România traversează o criză politică, ''indiferent cît încearcă unii să o cosmetizeze într-o formă sau alta'', şi, de multe ori, justifică faptul că această criză nu ar exista, prin obţinerea unui ''vot chinuit'' în Parlament.

Adulat de unii, hulit şi urît de alţii, Sorin Frunzăverde NU E NEVINOVAT! Marea, uriaşa, principala lui vină este că s-a înconjurat de oameni cu coloana vertebrală paradită, dacă nu făcută praf! Vînzători de neam şi şmecheraşi de ţară. Toate faptele bune au pălit în faţa valului de arestări. Prea multă poezie! Prea multă încredere în oameni care i-au înşelat încrederea! "Crezi că eu nu ştiu?, mi-a spus într-o zi, în urmă cu vreo 15 ani. "Dar, ce vrei, să rămîn singur"? Teama de a nu rămîne singur în politică l-a făcut astăzi să rămînă singur pe băncile Tribunalului. Nu pentru el, ci pentru o construcţie politică liberală. Astăzi, să iei apărarea lui Sorin Frunzăverde este contra naturii. Este echivalent cu a lua apărarea lui Marian Munteanu, lui Corneliu Zelea Codreanu sau Falangsterului!

O altă vină a lui Sorin Frunzăverde este aceea că nu a avut un plan măreţ pentru acest judeţ. A încercat să conserve un sistem, politic avantajos, în detrimentul unei viziuni radicale. Nu a avut o echipă care să analizeze, să prognozeze şi să propună ceva spectaculos: recuperarea Orşovei, de exemplu, de la judeţul artificial Mehedinţi şi transformarea acesteia în Paradis. Herculanele! Clisura! Un sistem mult prea ticăloşit, în care a căzut prizonier, l-au făcut să piardă hăţurile politicii actuale şi să-şi creeze breşe de securitate prin care adversarii săi l-au lovit. Poate, cu propriile arme!

Acum, "epoca" Frunzăverde s-a încheiat, cum titra un confrate. După războiul total, se aşterne pacea. O pace romană, sper, generatoare de construcţii! Sînt extrem de curios CINE  vor fi aceia, cu maţe tari şi curul tăbăcit, sau nu, care vor scoate Caraş-Severinul din acest con de umbră... Un nou început!

miercuri, 6 aprilie 2016

Pana mea, Pampers!

Cineva "s-a spart", cum se spune în analiza de gang! Şi s-a spart atît de bine, că UN AN le-a trebuit jurnaliştilor germani să analizeze documentele. În timpul acesta, redactorul-şef le-a cumpărat computere noi, nu i-a întrebat ce fac, ce dau azi, mîine, o ştire, măcar ceva..., orice, nu le-a reproşat că nu muncesc, că nu vor decît beneficii şi recompense, nu le-a spus că vremea trasului mîţei de coadă a trecut, că cine nu e în stare să producă zilnic, să plece, că sînt un milion de doritori care să le ia locul! Nimic din toate acestea! Şi, totuşi, să nu credeţi că munca de un an a jurnaliştilor germani a însemnat o ploaie aurită asupra acţionarilor grupului de presă! Cred că repercursiunile financiare se vor vedea în curînd! Şi, totuşi, acest grup de jurnalişti au muncit pentru a scoate la lumină o realitate nefirească, paralelă.

Şefi de stat și alți politicieni de rang înalt, miliardari, dar și rețele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăți offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale, relevă ancheta jurnalistică efectuată în comun de 107 instituții media care au reușit să intre în posesia unor documente din arhivele secrete ale unei societăți panameze de consultanță, documente denumite acum generic Panama Papers, anunțau duminică publicațiile Le Monde și Le Soir. Potrivit Le Soir, este cea mai mare scurgere de informații financiare înregistrată pînă în prezent, în timp ce Le Monde vorbește despre cea mai spectaculoasă intruziune în lumea obscură a finanțelor offshore.

Ancheta, coordonată de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), este semnificativă nu doar prin numărul documentelor — potrivit Le Monde ar fi circa 11,5 milioane—, ci și prin faptul că nume grele ar putea fi vizate de aceste dezvăluiri, Le Soir estimînd că șocul este planetar. În centrul acestei pînze de păianjen se află societatea de avocatură Mossack Fonseca, specializată în consultanță pentru crearea companiilor offshore, societăți ecran ce disimulează identitatea reală a proprietarilor lor. Societatea Mossack Fonseca este înregistrată în Panama, țară considerată ca fiind unul dintre centrele financiare cele mai opace ale planetei și o placă turnantă pentru spălarea de bani, mai ales a fondurilor provenite din fraude și activități criminale.

Documentele din arhiva acestei societăți panameze relevă că, începînd din anul 1977 și pînă în 2015, ea a creat sau administrat peste 214.000 de entități offshore în 21 de paradisuri fiscale pentru clienți proveniți din peste 200 de țări și teritorii.

În România, de decriptarea acestor documente se ocupă RISE PROJECT. Un grup de jurnalişti pe care nu-i veţi vedea pe sticlă la ore de maximă audienţă şi nici la emisiuni nocturne cu telespectatoare menopauzate. RISE este acel proiect ce oscilează între media şi intelligence şi reprezintă întruchiparea expresiei "media - armă de război"! Potrivit site-ului organizaţiei, RISE Project este o comunitate de jurnaliști, programatori și activiști. "Investigăm crima organizată și corupția care afectează România și țările din regiune. RISE Project dezvăluie conexiuni ascunse dintre organizații criminale, politicieni și afaceriști – folosind tehnici avansate de investigație și tehnologii de analiza informațiilor. Obținem documente din zone offshore și analizăm volume mari de informatie. Apoi, creăm baze de date și punem cap la cap puzzle-ul pe care ei vor să-l ascundă. RISE Project nu este doar o platformă de publicare a investigațiilor ci și un program de vizualizare interactivă a intereselor nevăzute din Romania. Este o expunere grafică de persoane, afaceri, litigii și legături – care crește continuu, scoțînd la lumină rețele subterane". Membrii RISE Project au cîștigat premii internaționale pentru jurnalism de investigație între care: The Daniel Pearl Award for Outstanding International Reporting, Investigative Reporters and Editors Awards sau The Global Shining Light Award.

Şi, cam atît! Nu îi veţi vedea în clasamentele celor mai bine plătiţi jurnalişti din România. Şi nici pe listele personalităţilor decorate de preşedintele ţării. Şi cu toate acestea, munca lor este echivalentă cu deratizarea. Deratizarea în stil mare! Pentru că, restul colegilor de breaslă, se ocupă de furtişagurile, găinăriile şi meschinăria specific fanariotă, proliferată pe Dîmboviţa şi nu numai!

Vorba unui manelist întrebat ce poate cumpăra din veniturile nefiscalizate de la un majorat: pana mea, Pampers!