marți, 5 ianuarie 2021

O FALSĂ PUDOARE

 

Dintr-un masochism greu de înțeles, mulții salariați onești ai SRR, indiferent dacă se află în funcții de execuție sau în funcții de conducere, temporare, acceptă să se lase discreditați, jigniți și manipulați de niște indivizi pe care Codul Penal i-ar putea eticheta ca “grup infracțional organizat”. Și asta nu de ieri, de azi, ci de ani de zile, cu concursul “sindicatelor” și concursul… de împrejurări.

Rezolvare există! Soluții sînt! Nu există voință politică! Sînt convins că nici acum nu există! Faliții lor trebuie, doar să-i înlocuiască pe faliții noștri!

De ce este supărată Laura Sgaverdea? Pentru că, după şapte ani în care a condus studioul de la Reşiţa ca pe propria moşie, un PDG verifică ŞI modul în care a condus o companie a Statului Român! Şi ce a găsit la Reşiţa, e dincolo de orice închipuire! Nicăieri în ţară, nici un alt studiou teritorial nu seamănă cu Reşiţa… Inepţia ştiţi care e? Că un PDG al SRR este numit de Parlament, politic, corect!, pe un mandat de patru ani, iar în teritoriu, managerii, adică directorii, sînt pe viaţă! Adică, TU, legiuitor, transferi un bun public (în cazul nostru o instituţie media!) din administrarea statului în administrare privată fără să poţi controla şi schimba ceva pentru că, vezi Doamne, politizezi situaţia!

Laura Sgaverdea a fost pusă manager la Reşiţa, POLITIC de către PSD Ponta! Dovezi sînt atît la DNA, cît şi la Comisiile de Cultură ale Parlamentului, la Domnul Gigel Ştirbu, dovezi care nu au contat şi, se pare că nu contează! Laura Sgaverdea a fost pupila lui Ovidiu Miculescu, fostul PDG.

Laura Sgaverdea a devenit redactor șef al Radio România Reșița în urma unui concurs susținut în 2012, fiind impusă de fostul PDG Ovidiu Miculescu, după cum rezultă și din plîngerea la DNA și petiția adresată Parlamentului trimise în 2016 de managerul Radio Timișoara, Mihai Anghel: Una dintre ele a fost comisia de concurs pentru postul de redactor șef la Radio România Reșița, când domnul Miculescu a transmis clar dorința ca învingătoare să fie Laura Sgaverdea, în defavoarea Oanei Cenan Glăvan. Unii membri ai comisiei au făcut o departajare firavă între cele două, eu, Florin Brușten, dar fără a se opune și a judeca după propria conștiință, la alții reaua credință a fost evidentă. Documentele concursului stau mărturie.

Pînă la ocuparea postului, Laura Sgaverdea a lucrat la Agenția Domeniilor Statului și a realizat, în calitate de colaborator, o emisiune la televiziunea locală, deci nu deține vreo calificare în domeniul mass-media. Este un personaj extrem de cunoscut în Caraş-Severin pentru dorinţa de a sta în frunte, de a face lucruri, de a se îmbrăca bine, a trăi bine, a se afişa cu personaje importante. Ulterior, postul de redactor șef a fost transformat în cel de manager, pe o durată nedeterminată, cesionîndu-se, practic, o companie publică unei persoane private!

La preluarea funcției, în 2012, Radio Reșița emitea 24 de ore din 24, cu un personal de aproximativ 100 de angajați și colaboratori. Pînă în 2016, 60 de angajați ți colaboratori au părăsit Radio Reșița din cauza neînțelegerilor avute cu managerul instituției asftfel că, o comisie de control, din iunie 2016 descoperă o subdimensionare a personalului redacțional și tehnic, precum și nereguli în pontaje. Mai mult, chiar și la această oră, o serie de colaboratori importanți, profesioniști onorabili din cadrul sistemului academic sau cultural, refuză să reia colaborarea cu postul public local de radio, refuzînd să-și asocieze numele cu cel al managerului, cunoscut în regiune pentru o moralitate îndoielnică și o conduită profesională discutabilă.

Comportamentul managerului în relația cu salariații rămași, majoritatea cu contracte de muncă pe perioadă determinată,  s-a deteriorat în tot acest timp, aceștia fiind obligați să suplinească lipsa de personal, dar să nu treacă în pontaje ore suplimentare sub amenințarea că nu vor mai beneficia de o prelungire de contract. Jignirile, amenințările, umilințele și hărțuirea acestora a reprezentat un mod de viață la Radio Reșița.

În luna mai 2018, secretarul de redacție Valentina Matho (verișoară primară cu managerul) a fost izolată de restul colectivului, într-o magazie fără să i se pună la dispoziție tehnica necesară desfășurării activității și, deci, aflîndu-se în imposibilitatea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, conform fișei postului. Presiunile, din partea managerului, s-au amplificat pînă cînd Valentina Matho a demisionat.

Acest episod a fost prezentat de manager ca o lecție pentru toți nemulțumiții care ar fi dorit să semnaleze problemele colectivului din Radio Reșița.

De ce a fost LS pupila lui OM? Nu mă interesează! Dar, OM a găsit la LS managerul perfect: cu iniţiativă, tupeu, hotărîrea de a schimba lucrurile. Ori, tocmai schimbarea SRR a dorit-o OM, transformarea din post public în post comercial lucru întîmplat EXCLUSIV la Reşiţa sub conducerea Laurei Sgaverdea. Un post comercial este o imitaţie a EuropaFM (de unde venea OM!), cu personal puţin, costuri minime şi multă scălămbăială! LS i-a oferit lui OM exact ce a cerut! A decimat colectivul redacţional şi tehnic fără remuşcări, a modificat grila de programe astfel încît costurile editoriale să fie minime, iar maimuţăreala agresivă a devenit un brand al Companiei. Sigur, LS a livrat OM-ului un produs după chipul şi asemănarea ei: ca un balon, gol de conţinut. În urmă cu vreao patru sau cinci ani, cînd OM a fost ultima dată la Reşiţa, i-a spus, mai voalat, ca să priceapă şi să nu se simtă jignită: “Laurico, acum e nevoie de carne”!, adică da, sîntem pe toţi pereţii, dar semănăm cu un bolnav şi nu transmitem editorial nimic! Laura Sgaverdea este omul PSD! Pe scurt!

De ce am acceptat eu funcţia de redactor-şef? În primul rînd, pentru că derapajele editoriale ale Laurei Sgaverdea au devenit patologice. Toate “acţiunile caritabile” deveniseră prilej de ode la adresa managerului iubit. Vă reamintesc de un cros, la Buziaş, organizat de o asociaţie a bolnavilor de hemofilie, care a fost evidenţiat editorial exclusiv prin prisma participării managerului Radio Reşiţa: “managerul Laura Sgaverdea a alergat”, “managerul Laura Sgaverdea a spus”, “managerul Laura Sgaverdea a dat premiul”, “managerul...” Jenant! Nu am aflat din acele transmisiuni, care e treaba cu hemofilia, dar nici nu conta! Elena Ceauşescu de Reşiţa era fericită! Este doar ultimul exemplu! Evident, ascultătorul de radio nu trebuie să ştie CINE e managerul postului, sau redactorul-şef. Nu asta contează! Decenţa a fost mereu o caracteristică importantă a postului public, iar aceasta a fost dată la o parte, brutal, de Laura Sgaverdea! Am acceptat funcţia de redactor şef pentru a readuce decenţa pe postul public de radio ŞI la Reşiţa!

De ce am acceptat funcţia de redactor şef? Pentru că era vacantă! Pentru că Laura Sgaverdea NU a dorit să împartă “puterea” cu nimeni. Funcţia de redactor şef NU a fost ocupată niciodată pentru că Laura Sgaverdea visa să conducă două studiouri, la un moment dat! Radio Timişoara şi Radio Reşiţa. Vă daţi seama? Unic în istoria radioului public: ea, LS, manager peste două studiouri!

De ce e supărată Laura Sgaverdea? Pentru că PDG Georgică Severin a început să verifice eficienţa managerială, în urma mai multor relatări din presa centrală şi a mai multor sesizări din cadrul instituţiei: 21 din 31 de angajaţi! Cîteva, nu? Angajaţii o acuză de multe chestii care într-un stat civilizat ar provoca acţiuni penale, nu mai vorbesc de demisie!

În declarațiile oferite Comisiei de disciplină, salariații au semnalat faptul că managerul Laura Sgaverdea îi supraveghea la locul de muncă, FĂRĂ ACCEPTUL PERSONAL AL ACESTORA, conform Legii,  prin intermediul camerelor CCTV, inclusiv de acasă, 24 de ore din 24. Sistemul utilizat de managerul Sgaverdea a fost unul NEAUTORIZAT care a și făcut obiectul unei cercetări din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în luna iunie 2019. În raportul întocmit de specialiștii în sisteme de supraveghere și de sistem se specifică clar că managerul Laura Sgaverdea putea monitoriza cele opt camere de supraveghere atît în birou cît și pe telefonul mobil, live, via internet, cu ajutorul aplicației DVR-ului, pe telefonul mobil. Sistemul de supraveghere video a fost demontat în data de 28 iunie 2019, la dispoziția mea personală.

Personalul angajat (șoferii) a sesizat Comisiei de disciplină și faptul că managerul Laura Sgaverdea utiliza mijloacele auto ale instituției în scopuri personale, obligînd conducătorii auto să întocmească foi de parcurs false, deși rapoartele GPS indicau cu totul altceva. Astfel, carul de reportaj al studioului a fost demontat, la sfîrșitul anului 2018, la solicitarea verbală a managerului, iar microbuzul a fost utilizat în scop personal de către manager. În decembrie 2018, carul a fost trimis în Serbia pentru transportul unor piese de mobilier achiziționate de manager. Transportul a fost efectuat fără aprobarea conducerii SRR (care trebuie să aprobe ieșirea din țară a mijloacelor auto aparținînd societății). Deși raportul GPS indică cu exactitate destinația microbuzului, în foile de parcurs apare trecut un drum de Timișoara. La fel s-a întîmplat cu cele două drumuri Reșița-Cluj, în care a fost transportată bicicleta managerului la verificarea tehnică. Raportul GPS indică cu exactitate destinația deplasării, dar în foile de parcurs apar alte trasee. De asemenea, foile de parcurs indică faptul că managerul Laura Sgaverdea a utilizat repetat autoturismul studioului pentru deplasarea la schi, precum și telefonul de serviciu, pentru convorbiri internaționale atunci cînd s-a aflat în concediu în străinătate. Aceste fapte au fost semnalate, ba chiar au fost subiectul unor articole în presa centrală.

Site-ului RADIO ROMÂNIA REŞIŢA este platformă ce aparţine Societăţii Române de Radiodifuziune! Această platformă a fost utilizată în scop personal de mult prea multe ori, prin postarea de articole care nu aveau nici o legătură cu postul public regional. De exemplu: "‘Nea dovleac", din 30/06/2016: "Nu aş fi ştiut niciodată că avem un ministru la Comunicaţii. Nu aş fi ştiut şi pace bună. De unde să visez că printre tehnocraţii lui peşte avem şi un asemenea specimen, pe numele său real Bostan. Marius Bostan. ...Nu ştie,că de-aia e ….Bostan"; sau "Păpătorii de... " (rahat), titlu modificat după semnalele din comentarii, din 25/03/2016: "De câteva zile a început o campanie de denigrare a radioului public reşiţean, prin atacuri la colegii de breaslă şi la şeful instituţiei. Campania se integrează perfect în ampla campanie de politizare a Societăţii Române de Radiodifuziune. Mă întreb doar dacă toate acestea sunt dirijate sau este pur şi simplu o coincidenţă."... "Oamenii care varsă venin prin fiţuici obscure, sunt asemeni vulpii care, dacă nu ajunge la struguri, spune că sunt acri. Nu ştiu cât de acri sunt, pentru că i-a gustat; atâta doar că a crezut încă de pe vremea când era mic şi prostuţ că el e Dumnezeul jurnaliştilor pe pământ şi totul i se cuvine. Între timp a mai crescut, dar degeaba; încă mai crede că lui i se cuvine totul, că a fi jurnalist înseamnă să cerşeşti bani în stânga şi dreapta, să scrii de bine sau de rău în funcţie de banii care ţi se oferă sau nu. Încă mai e convins că funcţiile şi posturile la Radio România Reşiţa se obţin pe bani, cadouri sau… politic. M-am săturat de toţi aceşti păpători de …, cu apă rece să nu-i apuce greaţa...".

Goana după trafic pe net a dus site-ul RRR la nivelul can-can-ului absolut: "Tragedie în Italia. Tânără româncă de 16 ani a ajuns sub roțile trenului după o ceartă cu iubitul, O româncă și-a vândut copilul nou născut în Italia pentru 20.000 de euro, Denisa Manelista, extrem de populară pe Google, după ce s-a anunțat că este pe moarte, Alinierea planetelor va produce pe Pământ, cutremure de magnitudine 9", cîteva titluri luate la întîmplare, fără să mai vorbim de celebra, deja, şi virala ştire care a scos Radio Reşiţa din anonimatul Provinciei: bananele infestate cu HIV!!!! După ce Mîndruţă şi Guran au scris despre ea, "ştirea" a fost ştearsă de pe site!

În urma dezvăluirilor acestor abuzuri permanente, a mobbingului și bullingului zilnic, managerul postului, Laura Sgaverdea a pornit, împreună cu fosta consilieră ministerială PSD, președintele unui sindicat obscur din SRR, Nicoleta Balaci, o campanie de discreditare a managementului SRR la nivel central și în teritoriu. Minciunile aruncate zilnic în rețelele de socializare și în presa centrală sînt demontate de salariații SRR fără, însă, a avea posibilitatea ca acestea să fie oprite.

 

Aşadar, dacă PDG o verifică pe Laura Sgaverdea se numeşte “atac politic”! Adică managerul PSD Laura Sgaverdea a fost atacat de sistemul PSD?

Să revin, punctual, la articol. 21 din cei 31 de salariați ai studioului îi reproșează managerului abuzuri repetate, hărțuire, acțiuni de mobbing și bulling care au generat demisii și chiar o tentativă de sinucidere din partea unui salariat și nu bîrfe și trasul de codițe!

„Ploaia de delațiuni” au ajuns pe masa conducerii SRR în urma întîlnirii mamut pe care Consiliul de Administrație al SRR l-a avut cu personalul de execuție în primăvara anului 2018.

LS e convocată la audieri de către Comisia de Cercetare, de cîteva ori, de fiecare dată îmbolnăvindu-se subit! De aici cele 11 convocări! Într-unul din aceste momente” în care LS, conform certificatului medical, avea problem cardiace, a fost văzută pedalînd, la munte! Comisia afost sesizată referitor la acest aspect.  

NIMENI nu a fost recompensat pentru plîngerile depuse.

În 26 mai 2018 PDG Georgică Severin se deplasează la studiourile teritoriale din Vestul țării, inclusiv la Reșița, unde poartă discuții cu personalul cu funcții de execuție, nu cu conducerile studiourilor. La Reșița, de la discuțiile libere cu PDG au lipsit: managerul, redactorul șef, inginerul șef și contabilul șef! Nu doar LS, care minte prin omisiune! Minciuna sfruntată, propagată cu nerușinare o reprezintă afirmația că Luminița Jivan a fost prezentă la acea întîlnire!!!

Povestea cu echipa unită este o altă legendă urbană rostogolită în spațiul public. Pînă la numirea mea în funcția de redactor șef, singura lege aplicată în Radio Reșița era Legea Sgaverdea! Mulți colegi nu au respectat Legea și au plecat, sau au fost forțați să plece! Astăzi, se încearcă respectarea legilor țării și a CCM-ului pe care salariații nu l-au cunoscut pînă în 2018.

La această oră, LS este implicată în patru procese aflate pe rol și în mai multe cercetări penale. Justiția e oarbă și se mișcă încet.

Este siderant faptul cum abuzurile și minciunile unui manager continuă să producă un rău imens Societății Române de Radiodifuziune și salariaților onești!

 


duminică, 6 decembrie 2020

Bătălia de la Nassiryiah, da, băi, netrebnicilor!

 

Circulă de două zile, în mediul on-line, o mizerie de text, publicat de un site cu pretenții de deținător al adevărului absolut, care, dincolo de personajele pe care se străduiește să le pună într-o lumină proastă, mă vizează direct.

Compunerea cu pricina preia un fragment dintr-un amplu material apărut pe blogul fostului director al Realitatea TV, Edward Pastia, referitor la un documentar pe care l-am realizat împreună cu colegul Ilie Pintea, în aprilie-mai 2013 și care s-a născut din numeroasele discuții și rememorări pe care le-am avut cu colegul Radu Dobrițoiu, un jurnalist de forță și nu un angajat al TVR”, care nu poate fi comparat cu cu nici unul dintre purtătorii ilegali de pix sau tastatură, care-și varsă frustrările și inseilările la comandă în generosul mediu on-line!

Deci, ca să fie clar din prima, ceea ce anonimii numesc  “reportaj”, prin afirmația “Astazi i-am pune reportajului eticheta „fake news” dar în urmă cu câțiva ani era doar o minciună ordinară”, este, de fapt, un documentar, o bucățică de istorie orală contemporană, realizat după toate rigorile profesiei pe care purtătorii ilegali de tastatură nu o cunosc. Nu am să vă luminez care este diferența dintre cele două specii jurnalistice (probabil nici nu vă interesează!), vă invit să vă înscrieți la unul din cursurile de journalism și comunicare, pe care le susțin. Dau și chitanță!

Așadar, afirmația pe care netrebnicii o lansează: “Nu există în istorie nicio batălie de la Nassiryah în perioada în care domnul Ciucă se ascundea în comandamentul batalionului” este o minciună ordinară menită doar să-l discrediteze pe Nicolae Ciucă și să pună între paranteze chiar viața cîtorva zeci de militari români participanți în acea noapte la bătălia pentru pod, fără să mai vorbesc de munca unei echipe de jurnaliști onești care au documentat bătălia, în 2013, la Craiova, Timișoara și București, intervievînd o parte dintre cei implicați direct în operațiunea militară, despre care scriitorul la comandă nu are habar! Dorin Toma, care a monitorizat din TOC transmisiunile radio și-și amintește că se auzeau focurile, se auzeau loviturile gloanțelor pe blindajul transportoarelor, Dan Ionescu cu a sa replică celebră: atunci am văzut cum arată o rachetă anti-tanc din față!, sau Doamna Catrinoiu – care spune: ...atunci am conștientizat că eu trăiam... de fapt, m-am născut a doua oară - , fostul ministru al apărării, Ioan Mircea Pașcu, generalul Ciucă și colegul nostru Radu Dobrițoiu, cel care a fost martor la emoțiile trăite de comanda batalionului, în baza militară iraqiană, au fost protagoniștii documentarului, nu reportajului, care nu este un fake-news!

Cum am hotărît să documentăm? Bătălia pentru podurile peste Eufrat a fost o operaţiune a Brigăzii italiene Ariette, care a implicat atît Batalionul 26 Infanterie, Scorpionii roșii, cît şi Compania de poliţie militară, în mai 2004. Romanii au avut de aparat un pod, italienii alte trei. Au participat la lupte italienii, americanii, românii, forțele speciale britanice, forțe ale contractorilor britanici și nepalezi. Italienii, care au avut suport media la nivel de brigadă, au scris numeroase articole şi au publicat cărţi despre luptele din acea perioadă. Noi, românii, l-am avut pe Radu Dobrițoiu. La sfîrșitul lui iunie, cînd l-am înlocuit la post pe Radu, în White Horse, baza comună italo-română (o fostă unitate de tancuri a lui Saddam Hussein, aflată la 8 km de Nassiriyah) militarii batalionului românesc vorbeau, încă, cu emoție despre acea operațiune, iar la predarea comenzii către lt.col. Blaiu și Batalionului 812 Infanterie Șoimii Carpaților, generalul Marco Chiarrini a mulțumit încă o dată militarilor olteni pentru bravura” de care au dat dovadă în bătălia incriminată. Am fost acolo! Deci, într-un fel, alegerea temei documentarului a venit de la sine!

Forțele Coaliției au luptat cu 400 de șiiți ai Jaysh al-Mahdi, Armata Mahdi (condusă de clerical Muqtada Al-Sadr), care acționa în sudul șiit al Iraqului, și nu Ansar al-Mahdi cum greșit o denumește autorele Bogdan Tiberiu IACOB, făcînd, probabil din neștiință, confuzia cu Ansar al-Sunnah, condusă de Abu Musab al-Zarqawi (născut Ahmad Fadeel al-Nazal al-Khalayleh), care acționa în Triunghiul sunnit și care, în 2007, se transformă în Ansar al-Islam. Dar, astea sînt detalii neimportante pentru denigrarea lui Nicolae Ciucă!

Sigur, bănuiesc că domnul Iacob nu s-a oboist să privească documentarul. Cum nici cei care s-au lăpădat de el, în ultimele zile, după ce au fost plini de admirație, nu cred că au făcut-o! Dacă ar fi făcut-o, ar fi știut că în acea primăvară, oltenii Batalionului 26 Infanterie, de la Craiova, preluaseră aria de responsabilitate românească din Dhi Qar, de la Batalionul 811 Infanterie Dej, care inaugurase, practic, participarea românească în teatrul de operaţii din Iraq. B26I nu era străin de natura aspră a deşertului. Cu un an înainte, se călise în deşertul din sudul Afghanistanului alături de legendarele Divizii Aeropurtate americane, 101 şi 82! Şi tot atunci, maiorul Nicolae Ciucă, comandantul batalionului oltean, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel chiar de către şeful Marelui Stat Major, generalul Mihail Popescu. Am fost acolo. Din nou!

Jaish Al-Mahdi declanşase lupte violente în principalele oraşe din sud. Basra era puternic atacată, iar Nassiriyah stătea să cadă în mîinile insurgenţilor. Italienii au ordonat Scorpionilor Roşii să împiedice "afluirea şi defluirea" insurgenţilor în capitala provinciei. În jurul orei 23, zece transportoare blindate, conduse de lt.col. Nicolae Ciucă, au părăsit "Calul Bălan" şi, pe bretele ocolitoare, au ieşit pe Tampa îndreptîndu-se spre Nassiriyah, oraşul străjuit de podurile peste Eufrat. Urma să se realizeze un "cordon sanitar" astfel încît luptătorii Mahdi să nu intre în oraş. Era o noapte neagră şi caldă. Aşa cum îşi aminteşte sanitarul Cornelia Catrinoiu, gloanţele au început să cadă pe transportorul medical precum sunetele unui xilofon. Prin vizete se vedeau micii "asteroizi" ai trasoarelor. Apoi, senzaţia de căzătură în nas. Convoiul căzuse într-o ambuscadă! Scorpionii vedeau, la propriu, cum arată loviturile de AG-7, văzute din faţă, în zbor. 24 de lovituri de RPG pentru 10 transportoare româneşti! Locţiitorul comandantului, pe atunci mr. Gabriel Toma, urmărea desfăşurarea momentului din bază, prin intermediul staţiilor radio. Lîngă el se găsea colegul şi prietenul meu, Radu Dobriţoiu, corespondentul RRA în Iraq, care-şi muşca degetele de emoţie. "A fost o emoţie generală, dar am fost mîndru de toţi acei caporali, sergenţi şi ofiţeri care s-au descuract ca la carte", îşi aminteşte Gabi Toma.

La puţin timp, într-un alt punct nevralgic al comunicaţiei rutiere, Scorpionii au fost atacaţi din nou. Din nou focuri de AKM, din nou RPG-uri. Comandantul ordonă debarcarea şi crearea dispozitivului între rambleul căii ferate şi şosea. Se evaluează situaţia, oamenii, muniţia. Apoi, misiunea se schimbă. Românii au deschis focul asupra insurgenţilor, respectînd regulile de angajare a focului, stabilite pe plan internaţional. Mitraliera de calibru 14,5 mm, instalată pe TAB-uri a răsunat în noapte.

Apoi, linişte! Infanteriştii români se îmbarcă în transportoare şi se îndreabtă spre "casă". Un singur transportor, cu două punţi, are probleme. El se întoarce la bază pe o singură roată! Într-un-ul dintre cauciucurile străpunse, oltenii găsesc o cămaşă de la racheta cumulativă ce ar fi putut să-i trimită pe toţi ocupanţii TAB-ului direct în galeria Eroilor Neamului.

Ei, ce spui stimabile Tiberiu Iacob? A fost, sau nu, o bătălie? Eu zic că da! Tu nu poți spune nimic pentru că nu ești documentat! Ești doar mincinos și rău intenționat! Și ca să ai imaginea mai clară, eu am fost primul journalist care am folosit public sintagma “generalii deșertului”, cu referire direct la toți foștii comandanți de batalioane în teatrele de operații (TO, le zicem noi, pes curt!) care au primit stele pe umeri! Așa că, dacă ai vrut să-l denigrezi pe Nicolae Ciucă folosindu-te de Bătălia de la Nassiriyah, n-ai nimerit-o! Cum nu ai nimerit-o nici în legătură cu Radu Dobrițoiu. Căruia ai putea să-I reproșezi multe (că s-a îngrășat și a îmbătrînit, că locuiește în București într-un bloc turn și nu prea are apă caldă și căldură, că…), dar nu că nu ar fi un profesionist de excepție!

Crezi că Nicolae Ciucă ar fi avut nevoie de cineva care să-I clădească imaginea la nivel international? Poate spun ceva profesorii de la Colegiul de război, trupe de uscat, master în Studii Strategice, SUA (2006), sau cei de la Cursul de relaţii civil-militari din Europa de Est şi Asia Centrală, Hulburt, Florida, SUA (2004). Sau, poate l-ai întrebat personal pe fostul general și președinte al Egiptului, Mohamed Morsi, care i-a fost coleg! Eu, așa aș fi făcut! Poate într-un viitor documentar. Legendat! Băi, netrebnicilor!

 

marți, 1 decembrie 2020

LA MULȚI ANI, ROMÂNIE!

 

Astăzi, purtăm cocarde tricolore, arborăm drapelul national, ne spunem La mulți ani, România… Cîtă prefăcătorie! Toți patrioții virtuali băloșesc Drapelul și numele Țării! Astăzi, Doar astăzi! În rest, nu precupețesc nici un effort de a fi ticăloși. Cu semenii lor, cu Țara care le-a dat nume și identitate.

Asăzi, vorbim de Mari români. Pînă ieri, și de mîine încolo, vom pretinde în continuare că poporul roman s-a născut dintr-o mînă de curve din Dacia și legioanarii romani, care nci măcar nu veneau din inima Romei! La Tibiscum (Jupa) a fost cantonată o cohort de arcași din Palmira! Ce aveau ei cu limba latină? Cu șaorma, da! Dar cu limba latină? Nu contează!

Nu contează pentru că pe Decebal l-ați trădat! Cum l-ați trădat și pe Mihai Viteazul, cel care a intrat pentru prima data în Alba Iulia! Cum l-ați trădat și pe…, dar și pe…! Ați trădat mereu și mereu!

Nu contează pentru că Vuia, Petrache Poenaru, Coandă și toți ceilalți pe care-I pomeniți astăzi, au performat dincolo de fruntariile țării! Vlaicu a căzut trecînd Carpații. Există o zi națională dedicate lui? Există o zi națională dedicate lui Paulescu? NU!

Nu există pentru că, în decursul secolelor NU ne-a interest să punem în valoare nimic din ce este românesc. E boală veche. Eminescu, Caragiale, dar și Regina Maria au vorbit despre asta! Citiți!

Mihai Eminescu rămîne actual prin editorialele şi analizele făcute asupra evenimentelor sociale şi politice. Perene:

Există în sufletul românesc o anume slăbiciune sufletească ori o puţinătate a voinţei care îngăduie elitelor româneşti să se rătăcească şi să-şi trădeze menirea creştinească, aceea de a sluji cu dragoste şi loialitate Naţiunea şi Statul? Care sunt cauzele teribile ce au provocat apariţia acestei slăbiciuni şi mai ales, au transformat-o aproape într-o caracteristică sufletească a Naţiunii Române, determinând drama rătăcirii noastre prin mahalaua Europei?

„Trecem prin nişte zile în adevăr foarte grele şi trebuie în sfîrşit să ne dăm seama că aceasta este plata, foarte scumpă poate, a greşelilor şi rătăcirilor noastre politice săvîrşite de treizeci de ani încoace. De la mişcarea din 48 şi pînă astăzi naţiunea românească, pe tărîmul politic, n-a făcut alta decît a se lepăda sistematic de orice tradiţie, a răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s-ar fi putut numi original în viaţa ei naţională, şi-n acelaşi timp a adopta, cu mai multă ardoare decît cuartalurile de coloni din America de miazănoapte şi pe o scară tot atît de înaltă, toate reformele, toate teoriile cosmopolite, toate calapoadele internaţionale, în viaţa politică şi intelectuală, în limbă, în moravuri, în tot.

Libertate fără margini pentru orice individ, pentru toate necurăţeniile ce s-ar scurge din cele patru colţuri ale lumii, în România ca şi-n America; fraternitate şi egalitate între om şi om; republici mari şi mici şi prezidenţi de republică pe toate uliţele şi-n toate cafenelele, în România ca şi-n America; şiretenia, vicleşugul şi cinismul - virtuţi cetăţeneşti; gheşeftul? scopul; şi politica umanitară? mijlocul. Acestea pe tărîmul politic; pe cel economic, nimic, curat nimic; din nenorocire întru aceasta ne deosebim cu totul de America. Rezultatul îl vedem, şi poate că aşa de tîrziu încît îl vedem în zadar.

Nimic, aproape absolute nimic nu se produce în adevăratul înţeles al cuvîntului în ţara aceasta decît pe tărîmul agricol; în cea mai mare parte agricultura noastră se lucrează într-un chip cu totul rudimentar şi, mulţumită nestatorniciei de temperatură ce domneşte în valea dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, producţia noastră atîrnă mai mult de la bunăvoinţa cerului, de la mila elementelor lui. Două milioane şi jumătate de ţărani (cifră exagerată poate), populaţie în adevăr românească, lucrează pămîntul şi dau singura producţie reală în această ţară, pe cîtă vreme restul locuitorilor români, cei din oraşe, tîrguri şi tîrguşoare, populaţie amestecată din curcituri asimilate românilor, fac negustorie, speculă, camătă, ocupă miile de funcţii publice, trăiesc din gheşefturi şi din politică.

Cine a umblat prin satele noastre, mai ales prin cele de cîmp şi de baltă, a putut constata că d-abia din trei în trei case se găseşte o familie care să aibă un copil, mult doi, şi aceia slabi, galbeni, ligniţi şi chinuiţi de friguri permanente. Această populaţie, pe lîngă toate necazurile ei, mai are unul ce pune vîrf la toate: administraţia. De Dumnezeu nu mai are nici o teamă muncitorul de la ţară, pentru că Dumnezeu l-a părăsit, pentru cine ştie ce păcate, în mîna acestei administraţii, compusă în cea mai mare parte din haitele de cafenegii, din ştrengarii şi necăpătuiţii de prin tîrguri.

Această corporaţie nedreptăţeşte, batjocoreşte şi jefoaie pe ţăran fără nici o milă; sînt membri în această onorabilă corporaţie al cărora numai numele bagă în năbădăi sate întregi. În acelaşi timp, în oraşe mari şi mici, în numele libertăţii se face camătă fără margine; în numele egalităţii şi fraternităţii deschidem braţele tutulor elementelor stricate pe care le rejectează chiar societăţile ipercivilizate şi, în numele naţiunii române, facem politică radicală, aspirînd la o republică, ba chiar şi la mai multe.

Toată mizeria noastră publică o îmbrăcăm în formele poleite ale unei civilizaţii calpe, precipitarea noastră spre fundul răului o numim progres, fierberea unor elemente necurate şi lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în ţară se numeşte politică. Acela ce cutează a se revolta faţă ca această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mîntuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.”

Mihai Eminescu, Timpul (IV) 1879, 23 Iunie

Ce cautã aceste elemente nesãnatoase în viata publicã a statului? Ce cautã acesti oameni care pe calea statului voiesc sã câstige avere si onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omenesti? Ce sunt aceste pãpusi care doresc a trai fãrã muncã, fãrã stiintã, fãrã avere mostenitã, cumulând câte trei, patru însãrcinãri publice dintre care n-ar putea sã împlineascã nici pe una în deplina constiintã? Ce cãuta d. X profesor de universitate, care nu stie a scrie un sir de limbã româneascã, care n-are atâtea cunostinte pozitive pe câte are un învãtãtor de clase primare din tãrile vecine si care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic si om de stat? Ce cautã? Vom spune noi ce cautã.

Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală.

Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri.

Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român…

Liberalii sunt smântâna şi temeiul României, noi suntem nişte rămăşiţe din vechile populaţiuni autohtone, care nu merită să fie băgate în seamă.

Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele.

Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii. Dar nu-i numai atâta.

Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci pe lună nu-i liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfistocul din casă-n casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.

Căci, din două una: sau aceşti oameni sunt toţi genii şi, prin „calitatea” muncii lor intelectuale, merită locul pe care-l ocupă, sau, neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al stomacului lor propriu, trebuie reîmpinşi în întunericul ce li se cuvine.

De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.

Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece.

Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.

Mihai Eminescu, din ciclul “Icoane vechi si icoane nouã”.

La rîndul său, marele Ion Luca Caragiale (care a murit în auto-exil, la Berlin!) a publicat în 1907 un articol în publicaţia ”Die Zeit” din Viena. Sub titlul ”1907, din primăvară până-n toamnă”, Caragiale descria realităţile vremurilor de atunci. Și de acum! Articolul este la fel de valabil şi în prezent.

Partidele politice, în înţelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradiţiune, pe interese vechi sau noue de clasă şi prin urmare pe programe de principii şi idei, nu există în Romînia. Cele două aşa numite partide istorice care alternează la putere nu sînt, în realitate, decît două mari facţiuni, avînd fiecare, nu partizani, ci clientelă. Capii facţiunilor sînt mai mult sau mai puţin ambiţioşi politicieni. Iar clientela este plebea incapabilă de muncă şi ne-avînd ce munci, negustoraşi şi precupeţi de mahalale scăpătaţi, mici primejdioşi agitatori ai satelor şi împrejurimilor oraşelor, agenţi electorali bătăuşi; apoi productul ibrid al şcoalelor de toate gradele, intelectualii semiculţi, avocaţi şi avocăţei, profesori, dascăli şi dăscălaşi, popi libercugetători şi răspopiţi, învăţători analfabeţi – toţi teoreticieni de berărie; – după aceştia, mari funcţionari şi impiegaţi mititei, în imensa lor majoritate amovibili.

Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămînzind în opoziţie. Cînd cei hrăniţi au devenit impotenţi prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… Plebea, clienţii, cu studenţii universitari şi şcolarii din licee, conduşi uneori de profesori universitari, cer numaidecît răsturnarea guvernului.

A căzut un guvern şi a venit altul, îndată, toată administraţia ţării, şi cea de Stat, şi cea de judeţ, şi cea comunală – de la prefecţi şi secretari generali de ministere, pînă la cel din urmă agent de poliţie şi pînă la moaşa de mahala – se înlocueşte,… pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafică. O clientelă pleacă, alta vine; flămînzii trec la masă, sătuii la penitenţă. Şi asta aşa mereu şi pe rînd din trei în trei ani, ba şi mai des uneori.

De la o administraţie astfel recrutată şi constituită pe termene provizorii, se înţelege că numai seriozitate şi scrupuluri nu se pot pretinde. Toţi oamenii de afaceri, începînd de la arendaşul care plăteşte milioane arendă şi sfîrşind cu micul precupeţ, care învîrteşte în mizerele-i daraveri abia cîţiva lei, sînt rançonnés, în proporţie, de către aceşti baroni feudali mari şi mici, cari se numesc agenţii administraţiei Statului romîn.

Toate şcoalele, de la cele populare pînă la Universităţi – şcoale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moaşe, de muzică, de alte arte, facultăţi de toate ramurile culturii înalte – toate dau mai mult sau mai puţin d’emblée absolvenţilor lor drepturi la dignităţi şi funcţiuni publice. Astfel, şcoala romînă, în loc de la fi un mijloc de educaţiune şi cultură a poporului şi a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întîietate între cetăţenii, de eftină parvenire, de scutire de îndatoriri, de sporire de drepturi şi privilegii. Şi din ce în ce, din gradul cel mai de jos pînă la cel de sus, şcoalele sînt nişte fabrici de funcţionari, de salariaţi publici şi de avocaţi – o pletoră de semidocţi, fără caractere, fără omenie, adevăraţi cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuesc numai decît onoruri cît de multe fără nuciun merit şi cîştig cît de mare, fără multă osteneală.

Aceste fabrici alimentează oligarchia publică ce stăpîneşte exclusiv ţara romînească.

Nu este o oligarchie măcar statornică, de tradiţie istorică, de bravură, de obligaţiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarchie mutabilă, de perpetuă premeneală, accesibilă oricui prin nemereală, prin loterie, prin aventură. Îndrăzneală multă, lipsă de orce scrupuluri, renunţare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebue, şi puţintel noroc – şi cariera strălucită e gata. Aşa se face concurenţa; aşa se parvine; aşa se intră în rangurile nobiliare ale oligarchiei romîne. Astfel dar, niciun salt social dela o generaţie la alta, oricît de enorm, nu este exclus. Dintr’un fiu de ţîrcovnic ese un bărbat de Stat care umple lumea cu personalitatea sa marcantă; dintr’un fiu de familie istorică, mari boeri pînă eri, ese un escroc, care moare victima viţiului, cînd a scăpat de puşcărie, graţie intervenţiei rudelor influente; dintr’un copil de cîrciumăraş, un avocat ilustru, care, în cîţiva ani, din sărac lipit, ajunge milionar; dintr’un fiu al unui ministru remarcabil, un mititel agitator, trepăduş electoral, la solda unui ambiţios politic deja ajuns la culme, fost odinioară fecior în casă la casa răposatului ministru.

Asta, în ţara romînească, se numeşte cu tot seriosul sistemă democratică… Şi oligarchia asta, semicultă sau, în cel mai bun caz fals-cultă, pe cît de incapabilă de producţie utilă or de gîndire, pe atît de lacomă la cîştiguri şi onoruri, îşi arogă puterea întreagă a Statului: cu o crudă şi revoltătoare neobrăzare, ea tăgăduieşte ţăranilor (imensei mase, supusă şi cuminte producătoare a avuţiei naţionale), sub pretextul ignoranţei şi lipsei lor de maturitate politică, orce drept de amestec, fie măcar pur consultativ, la cîrmuirea intereselor lor, la dirijarea destinelor lor.

Împărţită în două bande, ce se numesc cu pretenţie „istorice”- liberal şi conservator, – bande mai nesocotite decît nişte seminţii barbare în trecere, fără respect de lege, fără milă de omenire, fără frică de Dumnezeu , – această oligarchie legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe care le-a făcut eri, preface mîine legile făcute azi, ca poimîine să le calce şi pe acelea, fără spirit de continuitate şi fără altă sistemă decît numai împăcarea momentană a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizaţiuni numite aci democratice”.

În 1918, moment pe care îl pomenim în fiecare an, la 1 Decembrie, Regina Maria radiografiază ţara pentru care s-a luptat. Ce spunea Majestatea Sa în 1918? „Fidelitatea, atașamentul, solidaritatea la necaz nu par să existe pentru ei, Cum nu există nici un ideal superior, nimic care să trebuiască sa fie continuat, nici un lucru pe care să trebuiască sa-l iubești, să-l venerezi sau să-l susții la greu. Cum dau greș o vreme, îl mătură la o parte și o iau de la capăt cu altceva. …Cred că cei mai mulţi dintre dragii mei români se află încă pe un plan foarte jos în ce privește ideile de onoare și loialitate sau dorința de a nutri asemenea sentimente- cred că o perspectivă mai înaltă încă nu face parte din gîndurile lor firești. Din fire sînt lași în toate privințele. Nu respectă nici Dumnezeu, nici rege, ţara lor e o idee vagă, atîta timp cît situația se poate exploata avantajos pentru afaceri sau în interesul personal.…”

„Acea amintire plină de iubire a poporului meu a fost partea cea mai fericită a imaginii de după război: căldura, partea însorită, partea sufletească. Mult mai puțin plăcute erau eternele conflicte politice, intoleranța generală și nemulțumirea, bîjbîiala într-o atmosferă de nesiguranță, plină de suspiciune. Ca și cum, obosiți de atîta eroism, toți erau gata să-și critice vecinul, să le descopere la alții greșelile pe care nu doreau să le vadă la ei înșiși. Nu mai exista indulgență, ci doar o sfîșiere mutuală, în locul unei solidarități solide și benefice idealurilor comune”.

Dumnezeu să ne ierte! La mulți ani, Românie!