miercuri, 29 septembrie 2010

FRICA ŞI PRESA DE AZI

# Un preambul la întîlnirea de la Gorj!

Astăzi, mi-am propus să vorbesc despre frică şi presă. Nu ştiu dacă va interesa pe cineva, cu atît mai puţin pe şefii noştri ce ne vor drăgăli la întîlnirea corespondenţilor de la Săcele, dar fără să ne asculte, dar eu îmi voi re-alimenta orgoliul de a putea vorbi calm despre frică! Pentru că, o întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”! Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate, criza urbană. Chiar şi instituţiile care fac parte din Sistemul Naţional de Apărare pierd treptat din încredere, incapabile să se apere de atacurile constante la care sînt supuse, dar şi mîncate pe interior de un cancer teribil. Societatea românească contemporană pare să-şi fi pierdut busola şi minţile! Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudine şi frica zilei de mîine. Şi, mai presus de toate, constaţi cu amărăciune, că nici nu ai cui să spui, să mărturiseşti, temerile şi angoasele tale. Eşti singur, într-o societate de oameni singuri, care-şi vede fiecare de propria luptă pentru supravieţuire. Coeziunea socială nu mai există, solidaritatea se manifestă din cînd în cînd, compasiunea apare mai rar. Societatea în care te-ai născut nu mai există! Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! România este o ţară eşuată! Cel puţin, din punct de vedere social!

Dar, unde se regăseşte România în momentul de faţă? Conform unei clasificări pe care am acceptat-o ca un adevăr absolut pentru această perioadă, de mai multă vreme, ţara noastră se află în grupul aşa-numitelor "state de frontieră", alături de Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda sau Marea Britanie pentru că, aşa-numitele "legături tribale"- rasă, etnie şi religie - sînt, în prezent, mult mai importante decît graniţele, cu sîrma lor ghimpată, poliţişti de frontieră, cîini dresaţi şi fioroşi şi documente securizate. O frontieră culturală, etnică, religioasă, politică, sistemică etc! Statele de frontieră sînt un amalgam cultural şi au un viitor incert şi impredictibil pe termen lung. De cele mai multe ori, viitorul acestora - deci şi al României - este strîns legat de viziunea şi forţa liderilor interni. Ele pot fi importanţi poli de stabilitate şi securitate regională, dar deţin un potenţial volatil uriaş, cu precădere din cauza trecutului istoric. Deşi strategii locali şi-ar fi dorit-o, Republica Moldova este plasată în zona Noului Imperiu Rus, cu care România are frontieră directă, şi din care mai fac parte Armenia, Belarusul, Ukraina şi, evident, Federaţia Rusă. Acest grup, clasificat separat, se bazează pe coeziunea energetică, religioasă ortodoxă şi pe forţa identităţii slave!

Zvonurile privind nesiguranţa societală s-au înmulţit în ultima perioadă. Dincolo de temerile generate de apocalipsă, cutremure devastatoare, încălzire globală sau epidemii, trebuie să facem faţă psihozelor autohtone sau „isterii" de sezon, unele „hrănite"special de presa dornică de senzaţional, după cum semnala recent ziarul „Adevărul". Creşterea dominaţiei economice a unor state sau organizaţii/corporaţii multinaţionale aduce în discuţie problema sărăciei persistente şi de mare amploare din unele regiuni. Problemele demografice (creşterea populaţiei/consumului în raport cu resursele planetei, condiţiile insalubre de trai şi răspîndirea bolilor infecţioase, urbanizarea iraţională etc.), problemele legate de hrană (sărăcia, foametea, consumul în exces, degradarea terenurilor cultivabile şi a resurselor de apă etc.), problemele economice (menţinerea unor modele nesustenabile de producţie, instabilitate socială legată de existenţa lipsurilor şi a distribuţiei inegale a resurselor etc.) constituie un ansamblu de factori ce impietează procesul de dezvoltare a zonelor mai puţin favorizate, creşterea şi circuitele economiei globale. Cu adevărat îngrijorător este faptul că PIB-ul însumat al celor mai sărace 48 de state e cu mult mai mic decât cel al celor mai prospere trei ţări ale mapamondului. Principali factori de insecuritate ai lumii contemporane sînt profund interdependenţi, iar probleme ca terorismul, conflictele interetnice şi interreligioase sau sărăcia nu pot fi tratate independent unele de altele. Prin urmare, vor trebui folosite cele mai bune resurse, direcţii de acţiune mult mai eficiente şi diversificate şi vor trebui găsite cele mai bune căi de combatere a acestor ameninţări majore. Sociologii afirmă că, atît în România, cît şi în întreaga lume, în spatele zvonurilor se află, de multe ori, interese financiare sau chiar politice: dacă anunţi o iarnă foarte friguroasă, cei care vînd combustibil ar putea avea de cîştigat. România, un mediu propice propagării zvonurilor. Presa din România este oglinda societăţii. Ori, într-o societate destructurată, presa este aşişderea! După o perioadă de pionierat în care jurnalismul românesc a însemnat mai mult terapie post-comunistă, iată că a venit „timpul profesionismului”, ar spune deontologii. Mass-media s-a împărţit, destul de repede în trusturi, corporaţii şi presă locală. Corporaţiile la rîndul lor, sînt de două feluri: cele străine şi cele cu capital românesc. Pentru consumatorul de media din România, însă, acestea nu sînt decît de două feluri: bune şi proaste! Puţin îi pasă de interesele trusturilor care se află în spatele ştirilor sau campaniilor de presă. Nici nu are timp să se gîndească la aest lucru. Îşi dă seama totuşi că actul jurnalistic este din ce în ce mai slab. La televizor urmăreşte, sau varianta mişcată a tabloidelor, sau false vedete, pline de ifose, grasiate şi tîmpe care pun întrebări prestabilite cu grijă în aşa fel încît discuţia din studiourile televiziunilor de ştiri să nu cumva să alunece într-o direcţie care nu mai este convenabilă proprietarului. Jurnalismul de slabă calitate este o realitate! O realitate întreţinută chiar de breasla noastră! Din păcate! Organizaţiile de media, atîtea cîte sînt, puţine, nu pot influenţa, şi nici nu şi-au propus, actul urnalistic. Şi asta pentru că, ani de zile, deontologii presei româneşti au încercat să ne convingă că presa nu mai este cureaua de transmisie între societate şi conducători! Presa are menirea primordială de a distra! Ori pentru distracţie, nu e nevoie de multă specializare! Aşa au dispărut cea mai mare parte dintre specialiştii presei autohtone. A fi jurnalist specializat pe justiţie, securitate, economie, cultură, era sinonim cu a fi jurnlist comunist! Presa centrală, economică, culturală, sportivă, a atras o mică parte dintre jurnaliştii specializaţi. Restul, însă, s-au pierdut în noul mecanism de a face presă în România. Presa locală este cea mai afectată de aceste transformări. În ultimii ani, ziarele şi-au redus numărul şi tirajele, proprietarii au „sărăcit”, ziariştii locali au devenit mai vulnerabili şi mai puţini. Despre independenţa presei se vorbeşte numai la şcoală! Dacă vei căuta, rar vei găsi în provincie un jurnalist care să-ţi spună că e specializat pe un anumit domeniu. Cei mai mulţi au în portofoliu mai multe domenii, majoritatea fără nici o legătură între ele. Un specialist, evident, costă! Ori, în presa locală salariile sînt la limita supravieţuirii, iar oferta de candidaţi impresionantă. Noile facultăţi de jurnalistică au pregătit, în ultimii ani, forţă de muncă pentru această „industrie”. Este, însă, mult mai comod şi mai spectaculos să scrii o ştire despre chiloţii vînzătoarei din colţ, decît despre promovarea culturii de securitate.În aceste condiţii, profunzimea actului jurnalistic a dispărut aproape definitiv, iar presa se face vinovată, şi ea, de situaţia gravă în care a ajuns societatea românească.

Cu toate acestea, cred că jurnalismul de specialitate este necesar şi obligatoriu. Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Radio România Actualităţi ar putea fi una dintre extrem de puţinele instituţii de media din ţară care ar putea investi în crearea unui „corp propriu” de „afgani arabi”! Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domeniu. E adevărat, şi interesul jurnaliştilor sau conducătorilor de redacţii a fost pe măsură. Şi asta pentru că, aşa cum spuneam, chiloţii vînzătoarei din colţ sînt mai interesanţi şi mai „palpabili” decît o alunecare de teren care s-ar putea produce în viitorul apropiat! Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial, implică, însă, urgent, adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media românească. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În aceste condiţii, jurnalistul trebuie să se pronunţe în cunoştinţă de cauză, nu trebuie să pună în pericol securitatea personală a victimelor, nu trebuie să încurce salvatorii,dar, mai ales, trebuie să rămînă personal în siguranţă pentru a relata, pentru ca reportajele sale să poată fi tratate ca „lecţii învăţate” de comunităţile cărora se adresează. Jurnalistul de criză trebuie să furnizeze ştiri, nu să devină o ştire!

Statisticile şi experienţa ne demonstrează că cei mai expuşi pericolului sînt jurnaliştii din presa locală. Înmulţirea situaţiilor de urgenţă la nivelul României, dar şi poziţia geo-strategică a ţării - frontiera de Vest vecină cu Balcanii de Est, Zona Moldovei aproape de Conflictul din Transnistria, centrul ţării marcat de tendinţele secesioniste din secuime, iar întreg teritoriul industrial şi agricol afectat de recesiune poate deveni un focar de tensiune socială – impune formarea profesională continuă a jurnaliştilor din presa locală pentru lucrul în medii ce pot deveni ostile în orice moment. Organizarea unui curs de 4 zile, o dată pe lună, în fiecare judeţ din ţară poate creea, în 5 ani, un corp profesional calificat în munca în medii ostile, la nivelul presei locale, extrem de vulnerabilă în acest sector. Cursul, organizat de Asociaţia TUAREG TEAM, un ONG şi BIG, în colaborare cu alte instituţii specializate în protecţia cetăţeanului, se desfăşoară sub motto-ul: news in a hostile world şi se adresează cu precădere JURNALIŞTILOR DIN PRESA LOCALĂ care sînt cei mai vulnerabili în situaţii speciale. Jurnaliştii din presa locală nu beneficiază de infrastructura şi logistica unui corespondent special din presa corporatistă. Şi de aceea, ei devin victime sigure. Jurnalistul de criză din România trebuie să cunoască şi să se confrunte cu această realitate, fără frică. Şi să rămînă în viaţă! Scopul acestor cursuri, acesta este! Iar scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea ce va veni! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!





marți, 28 septembrie 2010

HONDA ŞI DELIRIUM TREMENS


Ăla mic şi ăla chior s-au supărat ca văcarii pe sat pentru că poliţiştii şi-au permis să facă un miting în numele lor, al jandarmilor, al poliţiştilor de frontieră, al celor de la penitenciare şi, nu în ultimul rînd, al pompierilor! Ba mai mult, i-a apucat tremuratul că jandarmii nu i-.au bătut pe poliţişti şi au cerut ca Blaga să-l demită pe cel mai competent şef al Jandarmeriei Române de la Cuza încoace, gen.bg.prof.dr. Olimpiodor Antonescu! Blaga, normal, a refuzat! Evident, a plecat completînd tripleta BVB în afara guvernului de mormoloci. Deci, neapîrstocii ăştia doi au nevoie de noi maşini pentru coloana oficială şi mi-am permis să le suge rez o variantă special pentru cei doi demnitari! Cică aşa se face şi în America: se manufackturează maşini speciale pentru primul şi ultimul om din stat! Aşa stînd lucrurile, cred că e o propunere justă!, vorba lui Andrieş...

Dacă acest delirium tremens nu este de natură patologică, atunci ne aflăm în faţa unei lovituri de stat! Parţial reuşită. Tentativa de a-i asmuţi pe jandarmi împotriva poliţiştilor nu a mers. Nu cred că va merge nici după schimbarea ministrului de interne. Şi nici dacă, conform zvonurilor, atribuţiile poliţiştilor vor fi preluate de poliţia militară. Ce cred, însă, este structurile de forţă din Ministerul de Interne, şi aşa fragile, vor fi lovite fără milă, sub masca unei aşa zise restructurări instituţionale! Poliţiştii, jandarmii, pompierii, după ce au pierdut o grămadă de bani la salarii, vor fi trimişi, acum, acasă! Idioţii ăia doi, vor lovi cu sălbăticie tot în subofiţerul care cîştigă 1400 de lei şi e urcat prin pomi, în cazul pompierilor, după pisici, sau trimis la desfundat canale, iar contabilul din biroul călduş, poate cu grad de colonel, duce acasă între 6 şi 8.000 de lei lunar! Acestea sînt discrepanţele care dezechilibrează sistemul, nu numai în instituţiile de forţă! Dar pe acestea, bolnavii ăştia agresivi care ne guvernează, nu vor să le observe. Sînt curios ce se va spune la CSAT, pentru că deciziile trîmbiţate de cei doi pacienţi AU SUBMINAT AUTORITATEA POLIŢIEI ROMÂNE ŞI JANDARMERIEI! Nu am găsit, în literatura de specialitate, un precedent similar. Nici chiar cînd a venit vorba de demersuri care pun în pericol securitatea naţională.

Norocul nostru este că Statul Român, atît cît mai există el, are structuri care veghează la siguranţa sa şi la siguranţa cetăţenilor lui. Chiar dacă, de foarte multe ori, decidentul politic este un bou sau chiar un duşman al intereselor naţionale!

M-AM KKT ÎN BUCUREŞTI!

Am fost cu trenul la Bucureşti! Sport extrem! Soţia mea mi-a spus că sînt prea obosit să mai conduc, aşa că ar fi bine să iau o pauză şi să merg cu trenul. Ce-i drept, nu o mai făcusem demult. Şi, extrem de demult la clasa a 2-a! Urc la 22,45 de la Reşiţa Nord, o gară ca un closet mai mare, evident după ce plătesc 84 de lei, adică 840.000 de lei un bilet! Nu am majuscule şi bolduri ca să subliniez această sumă uriaşă şi aberantă! Scaune drepte, de transport urban, înghesuială de parcă toţi reşiţenii şi-ar fi dorit să fugă din oraşul ăsta care seamănă tot mai jult cu un cimitir. Am dormit vreo două ore timp în care mi-au intrat toate oasele peste tot şi m-am strîmbat de spate definitiv. Pe la ora 5 desfac sticla cu cafea pe care prevăzător am luat-o de acasă. Pe la 7, normal, mă trece la budă! Care budă, în tren, arăta ca o... budă! Împuţită ca vai de ea, deşi vagoanele sînt luate noi de la econd-hand şi puse în circulaţie! Mă rog, la banii ăştia, repet 840.000 de lei un bilet!, măcar curăţenie la wc-urile din tren se poate face!

Cu întîrzierea firească de 50 de minute ajungem în Gara de Nord din Bucureşti! Care gară se vrea de oraş cu pretenţii de capitală. Care capitală se vrea în Europa! Care au şi montat un chioşc în mijlocul peronului, DE INFORMARE TURISTICĂ! Care este! Mai în spate, Mc.Donalds, Sprin Time şi alte bodegi, un BRD, dar... o budă? Aha, buda din gară nu se vede de casa de schimb valutar! La intrare, o grăsană îţi ia 1 leu! Mă învîrt eu de vreo 3 ori pe la cabine, mă sucesc, mă uit ca bou - ce sînt! - şi nu văd nici un cuier, nici un cui, ceva de care poţi să-ţi agăţi haina, vesta, ca să nu mai vorbesc de geantă sau rucsac! Ies afară şi mă piş pe el de leu! La figurat!

În zona caselor de bilete de clasa 1, altă budă publică! Aici, intrarea e ca la metrou, cu sistem de protecţie, şi primeşti chiar şi bon fiscal! wc-urile, însă, sînt la fel. Găsesc, totuşi, o juma de cui în care îmi agăţ rucsacul, haina şi vesta. Mă aplec, contorsionat deasupra vasului jegos şi flagmat, care aveam impresia că vrea să mă muşte, ca să nu zic sugă, şi reuşesc, printre icnete de durere - de muşchi! - şi valuri de transpiraţie să scap de obsesia dimineţii!

După care, un taximetrist - nu pirat, ci Meridian! - vrea să-mi ia 400.000 pe o cursă care nu costa mai mult de 150.000! Am luat autobuzul. M-am kkt în el de Bucureşti!

P.S. La întoarcere, cu InterCity, biletul pînă la Caransebeş costă 91 de lei, adică 910.000 de lei, tot clasa a doua! Wc-ul e la fel de împuţit! Serviciile, aproaspe identice. Ba mai mult, primeşti pe masă o foaie jegoasă, gratuită, CURENTUL, pe care scrie să nu arunci ziarul la voia întîmplării ci să-l oferi veinului! Jegul ăla editorial e clar foaia de casă a lui Traian Băsescu. SOV e făcut muci. Blaga la fel. La fel şi Baconski, un ministru de externe de kkt, dar pe care nu l-am pus eu! Despre poliţişti: "Marşul dezordinii huliganilor în uniformă"! Mizeria asta e transportată cu CFR-ul şi băgată în capul celor care fac 11 ore de la un capăt în altul de ţară!

vineri, 24 septembrie 2010

GUAM SPRE OTSC?



Alianţa Caucaziană, sau GUAM, este una dintre formelele de regrupare, solidarizare şi cooperare interstatală din spatiul dintre Prut şi Marea Caspică creată după destrămarea URSS. Ca şi CSI, experimentul a pornit cu un handicap greu: CSI, din cauza intereselor şi noilor orientări, GUAM, din cauza lipsei de viabilitate a proiectului: patru state – Georgia, Ukraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova, pe un spaţiu geografic discontinuu şi lipsit de o minimă reţea de infrastructură de transport şi comunicare, exceptînd Ukraina şi Moldova, ţări în care gradul de sărăcie este considerabil, cu proiecte ineficiente şi cu sprijin insuficient, mai mult simbolic, din partea Occidentului şi a instituţiilor sale. Aversiunea şi distanţarea faţă de Moscova, mergînd chiar pînă la război (în cazul Georgiei), nu au putut fi aliaje suficient de puternice pentru statele componente. Nici chiar dorinţa comună de emancipare a unui spaţiu mult prea vast şi important geo-strategic pentru "vecinătatea apropiată", pornit din "gîtul" caucazian şi terminînd pe colinele domoale ale Prutului. Singurul numitor comun al acestor patru state, în plan european şi internaţional, este relaţia cu Uniunea Europeană, care se realizează în forme specifice, Uniunea curtînd, mai degrabă Ukraina şi Azerbaidjanul pentru potenţialul energetic al celor două state. Uşor mioapă, din cauza aroganţei şi autosuficienţei, UE are totuşi, capacităţi reduse. Dacă pentru Parteneriatul Estic au fost prevăzuţi 600 milioane de euro, alocaţi în mare parte din contul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat, pentru un eventual „Parteneriat Caspic” nu există nici o acoperire financiară substanţială. Ce să mai vorbesc de GUAM! După “experimentul portocaliu”, Ukraina caută o formulă de echilibru între Rusia şi UE, cu o balanţă sensibil înclinată spre Moscova. Acelaşi lucru şi-l propune, prudent, şi Azerbaidjanul. Georgia a încercat o desprindere tranşanta de Rusia, care s-a dovedit catastrofală, soldată cu pierderi de teritorii şi un conflict recent (2008) încă neelucidat complet! Republica Moldova este în plin proces de repoziţionare geopolitică, în condiţii dificile şi cu o finalitate pe cît de interesantă, pe atît de incertă, despre care am tot scris pe acest blog. Cît despre sprijinul României în relaţia GUAM, Moldova mai bine s-ar îmbăta bine în hrubele de la Cricova! România este complet ineptă în relaţia cu Caucazul, ca să nu mai vorbesc de Ukraina. Cursa aderării la NATO şi la UE a creat mulţi ochelari de cal, distribuiţi relativ egal în rîndul clasei politice româneşti. Tot ce contează pentru ei este Bruxelles, cîteva capitale europene şi Washington DC. Este o atitudine prevalentă şi generalizată, zdruncinată, din cînd în cînd, de obsesia lui Traian Băsescu pentru Rusia şi Moldova. Din păcate, doar la modul declarativ! De asemenea, o dimensiune „caspică” urmează sa cuprindă un raţionament politic solid acceptabil şi acceptat şi pentru ţările din regiune. Iar printre potenţialii „coordonatori” europeni care ar gira asemenea iniţiativă s-ar putea număra Germania (actualmente activă în această regiune), în nici un caz România, care ar juca un rol secundar.

În aceste condiţii, şansele de supravieţuire ale GUAM sînt minime, ca organizaţie, iar şansele statelor componente depind de propria lor politică, în primul rînd, de modul de gestionare a relaţiiilor lor cu Moscova, dar şi de angajamentele Occidentului faţă de zona europeană şi caucaziană a fostei URSS. Din păcate, Moscova nu pare interesată de subiect, iar UE nu schiţează un concept coerent, iniţiative decisive în această privinţă întîrziînd să apară. De aceea, sînt aproape convins că anul viitor, în 2011, la un deceniu de la înfiinţarea sa, GUAM va deveni probabil istorie, mai ales că spaţiul transnaţional începe să fie ocupat de o altă organizaţie: Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, mijloc suplimentar de Influenţă politică, şi nu numai, al Rusiei în vecinătatea apropiată - Asia centrală, Caucazul şi Europa de Est. Presa scrie că Moscova face planuri „de război” împreună cu partenerii săi din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) – Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan (foste republici sovietice). Primul pas ar fi crearea unei alianţe militare, asemănătoare NATO, care să fie utilizată în cazul în care un „mare război” ar fi declanşat în regiune, relatează Kommersant. Decizia intervine după ce în februarie OTSC anunţase crearea unei Forţe colective de reacţie rapidă ce va fi utilizată în cazuri de agresiune militară, operaţiuni speciale împotriva terorismului internaţional, a extremismului, crimei organizate şi traficului de droguri, aminteşte ziarul rus. Forţele ar trebui şi să apere infrastructura importantă (facilităţi strategice, baze militare, centrale nucleare, reţele de gazoducte şi oleoducte). Rusia a considerat că nu este suficientă o asemenea forţă mobilă şi de mici dimensiuni. Secretarul OTSC, rusul Nikolai Bordiuja, a explicat că noua grupare militară în Asia centrală va fi utilizată „în cazul unei serioase ameninţări a integrităţii teritoriale şi în cazul unui mare război”, în timp ce Forţa de reacţie rapidă va fi folosită în „conflicte mici”, relatează Agerpres. Proiectele documentelor necesare sunt deja pregătite, acestea urmînd să fie convenite cu statele membre şi semnate de preşedinţii lor, iar noua alianţă politico-militară a intrat deja în vizorul ONU!

Vitali Strugoveţ, purtătorul de cuvânt al OTSC, a explicat că forţa va cuprinde unităţi întregi din cinci ţări - Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Rusia şi Uzbekistan. „Vor fi unităţi de artilerie şi de tancuri, flota maritimă militară la Marea Caspică. Alături de această grupare vor sta forţele colective de reacţie rapidă deja existente”, a declarat el. Cum Rusia este cel de-al doilea exportator din lume de arme, echipamente şi tehnologie militară, noua forţă militară va fi dotată direct de la „producător” şi la preţurile practicate de Rusia pentru propria piaţă. Mai mult, Rusia şi-ar stimula şi economic protejatele, prin deschiderea, pe teritoriul acestora, a unor fabrici de armament. „Negociem pe marginea creării unor fabrici comune ale membrelor OTSC pentru a dezvolta, produce, recicla şi menţine echipamentele şi armamentul”, a declarat secretarul OTSC, citat de RIA Novosti. OTSC a fost creată în 2002 la iniţiativa Federaţiei Ruse, avînd iniţial o menire politică – integrarea fostelor republici sovietice şi susţinerea lor financiară. Membrii „Pactului de la Taşkent”, cum mai este numită alianţa, au semnat însă şi o clauză de asistenţă militară reciprocă şi promisiunea că nu vor adera la vreun bloc militar, deoarece Rusia dorea să se asigure că aceste state nu se vor alătura niciodată NATO, care îşi începuse deja extinderea spre Est. În 2007, membrii Pactului de la Taşkent au reuşit să ajungă la un acord care ar permite forţelor militare ale organizaţiei să fie desfăşurate în misiuni de menţinere a păcii sub mandat ONU. Dispariţia, firească, a GUAM şi apropierea politico-diplomatică a Azerbaidjanului şi Ukrainei faţă de Moscova ar putea determina aderarea celor două la OTSC, fapt ce ar duce, pe deoparte la o posibilă rezolvare a diferendului caucazian din Nagorno-Karabah, dar şi la o antagonizare a celor două blocuri militare în Europa de Est.

Deşi NATO face un adevărat dans de curtoazie în jurul Kremlinului, preşedintele Dmitri Medvedev, nu s-a sfiit să spună că forţa militară este gîndită ca o contrapondere a Alianţei Tratatului Nord-Atlantic, care ba doreşte Rusia în interiorul său (perversităţi nord-europene!), ba îi solicită ferm, ieri, să-şi retragă trupele din Georgia şi Moldova! De altfel, şi în Strategia naţională de securitate a Rusiei pînă în 2020, aprobată recent de preşedintele Medvedev (în care se anticipează că se va declanşa un conflict pentru resursele Arcticii), se arată că Rusia consideră OTSC „principalul instrument menit să contracareze provocările regionale şi ameninţările cu caracter politico-militar şi strategico-militar”.

joi, 23 septembrie 2010

A ÎNCEPUT ŞCOALA. E TIMPUL SĂ NE GÎNDIM LA...VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ


A început noul an şcolar şi, peste cîteva zile, va debuta şi anul universitar. Sînt momente în care vă reîntîlniţi cu colegii, povestiţi despre excursiile extraordinare, sau despre întîmplările mai puţin plăcute. Oricum ar fi fost, vă faceţi planuri din timp pentru viitoarele vacanţe pe care, de ce nu, le veţi petrece împreună! Nimic nu este mai plăcut decît o vacanţă. Sau... aproape nimic! Oricum, toată lume şi-o doreşte, ca pe o relaxare binevenită după o perioadă încărcată, plină de emoţii sau responsabilităţi. Unde voi merge? În ţară, sau în străinătate? La munte, sau la mare? În Europa, sau în Lumea largă? La „all-inclusive”, sau pe cont propriu? Indiferent ce variantă aleg, voi face tot posibilul să mă odihnesc, să mă simt bine, să mă distrez, să vizitez, să uit de grijile şcolii, serviciului sau problemelor de zi cu zi. Relaxarea se impune, dar mă face vulnerabil. Simţurile mele... sînt plecate în concediu! E OK? Poate că nu! Poate fi vacanţa periculosă? Se pare că da! Transformările economice, sociale şi de securitate din întreaga lume s-au schimbat radical în ultimii ani. Dar, un turist informat şi pregătit se poate bucura în tihnă de o vacanţă perfectă.
Este bine să ştim, înainte de a pleca la drum, că lumea pe care dorim să o cunoaştem, s-a schimbat! În ultimii ani, activităţile infracţionale, bandele, reţelele de crimă organizată, trafic de droguri şi de persoane, acţiunile teroriste, au cunoscut o amploare îngrijorătoare în toată lumea. Nu există ţară din Europa, Asia sau Afrca în care astfel de reţele să nu acţioneze. Grupările teroriste sau crima organizată şi-au diversificat atît metodele de acţiune violentă, cît şi ţintele acestor acţiuni. În prezent, nu se poate afirma cu certitudine că o anumită ţară sau regiune din lume se află la adăpost faţă de activităţi cu caracter criminal sau terorist. Ca turist este uşor să cădeţi victimă a unor astfel de reţele. În ultimii ani, oriunde în Europa puteţi fi jefuiţi pe stradă sau la hotel, atacaţi şi tîlhăriţi, violaţi, bătuţi sau chiar răpiţi. Luptele de stradă au căpătat un caracter obişnuit în marile capitale.
Atacurile teroriste sînt greu de prevăzut şi de împiedicat. Pentru monitorizarea activităţii teroriste, în special în fazele de pregătire ale atacurilor, este necesară o foarte strînsă cooperare între agenţiile de securitate ale fiecărui stat şi între state. De multe ori, informaţiile primite chiar de la cetăţeni ajută la identificarea unor posibile acţiuni pregătitoare cu caracter terorist. Ori de cîte ori vă aflaţi în străinătate şi observaţi acţiuni sau elemente suspecte, adresaţi-vă autorităţilor locale de poliţie sau semnalaţi aceste lucruri ambasadelor şi consulatelor României.
Acţiunile teroriste au un specific aparte faţă de alte tipuri de evenimente violente: ele nu disting între persoane cu statut oficial şi simpli cetăţeni. De cele mai multe ori, aceste acţiuni au impact devastator pe o arie extinsă, frecventată public. Multe dintre atacuri sînt provocate cu scopul de a produce pagube umane şi materiale, dar şi cu scopul de a atrage atenţia publică şi de a promova imaginea distructivă a celor care le produc. Este bine ca, oriunde în lume vă aflaţi, să încercaţi să evitaţi, pe cât posibil, zonele aglomerate sau zonele publice din preajma unor instituţii. Atacurile teroriste petrecute pînă în prezent nu fost în mod direct orientate spre cetăţenii români sau spre instituţii ale statului român. Cu toate acestea, mulţi cetăţeni români au căzut victime ale acestui tip de acţiuni, fie pierzîndu-şi viaţa, fie suferind răniri grave. Atacul terorist de la New York, din 11 septembrie 2001, a cauzat decesul a doi cetăţeni români. Atacul terorist de la Madrid, din 11 martie 2004, a curmat viaţa a 16 cetăţeni români şi rănirea altor peste 180. Atacul terorist de la Londra din 7 iulie 2005 a înscris între victime o persoană cu dublă cetăţenie, una dintre acestea fiind cea română. O tînără din România a fost răpită pentru răscumpărare în timpul unui Safari în Africa. Cetăţeni români ar fi putut fi prezenţi şi în alte locuri în care s-au produs atentate teroriste.
Ce vom face? Pregătiţi-vă şi veţi fi în siguranţă!
Cursurile BIGroup îi învaţă pe tineri cum să pregă tească o vacanţă perfectă. Cum să suplinească tinereţea şi lipsa de experienţă în viaţă în confruntarea cu potenţialele pericole. Intenţia noastră este de a vă ajuta să recunoaşteţi pericolul, cum să interpretaţi situaţiile cu care vă puteţi confrunta, fără ca acestea să devină o „experienţă de viaţă terifiantă”.
Distracţie şi interactivitate
Cursurile se bazează pe informaţii de securitate selectate din întreaga reţea internaţională de criză cu care BIG colaborează. Ameninţările nu sînt o glumă! Glumele şi situaţiile amuzante le vom întîlni în sala de curs, în cadrul unor scenarii interactive şi prelegeri, pigmentate cu experienţe personale. Taxa mică de şcolarizare vă responsabilizează în plus şi face ca posibilele viitoare eşecuri pot fi evitate. În Europa, un astfel de curs, de o zi, costă 200 de euro/cursant în care sînt incluse: un certificat de absolvire şi un bufet, băuturi reci, ceai şi cafea. Programul este de o zi, între 9,30 şi 16, 30! Asta e partea frumoasă!
Despre ce vorbim la curs?
Predocumentarea: cercetarea destinaţiei. Riscuri de terorism şi sfaturi de securitate. Probleme de sănătate şi prevenirea bolilor, inclusiv vaccinuri. Asigurare, documente, bani, sprijin legislativ sau consular. Păstrarea legăturii cu familia, persoane de contact, prieteni, coduri personale (!), comunicaţii. Kit haine de siguranţă şi obiecte gadget. Kit de prim-ajutor. Ambalarea şi securitatea bunurilor.
Echipamente: Rucsacul, centura de bani. Kit-ul medical.
Vacanţa: Noţiuni de bază despre cazări, schimb valutar, condiţii de siguranţă alimentară şi apă, relaţia cu autorităţile, transport în comun. Primul ajutor de urgenţă şi probleme medicale pentru... fete. Noţiuni de securitate personală. Supravieţuire în situaţii de urgenţă: cutremure, incendii, droguri şi alcool. Terorismul şi răpirea.
Sfaturi...la „botul calului”: Cele mai bune recomandări pentru a proteja siguranţa voastră ca turist şi a familiei sînt următoarele: Informaţi-vă despre situaţia de securitate din ţara pe care doriţi să o vizitaţi, înainte de efectuarea deplasării. Lăsaţi coordonatele de deplasare (itinerariul, adresa hotelului, copii ale paşapoartelor şi ale biletelor de avion) unui membru al familiei care rămîne în România; în acest fel, dacă în locul în care veţi călători se întâmplă un eveniment periculos, acesta va şti unde să vă caute. Odată ajuns la destinaţie, urmăriţi în mod constant informările autorităţilor locale şi presa locală. În caz de alertă, urmaţi cu stricteţe anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile locale. Menţineţi legătura telefonică cu familia din România cît de frecvent posibil. Anunţaţi ambasada sau consulatul României despre prezenţa dumneavoastră în localitatea sau în ţara respectivă; în cazul unei situaţii de criză, personalul consular va putea avea acces mult mai uşor la voi. Dacă purtaţi un telefon mobil pe durata călătoriei în străinătate, asiguraţi-vă, înainte de plecare, că aţi introdus în memoria telefonului numerele de telefon ale ambasadelor şi consulatelor României din ţările pe care urmează să le vizitaţi; aceste numere de telefon sunt disponibile pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro). Setaţi telefonul pe apelare rapidă pe numărul persoanei de contact din ţară. Evitaţi locurile aglomerate, demonstraţiile sau zonele periculoase. Semnalaţi orice element sau activitate suspectă autorităţilor locale de poliţie.
Pregătiţi, întotdeauna doi rucsaci. Unul de maxim 65 Litri, material tare, cu un număr de compartimente separate şi centură de talie. Accesul trebuie să fie uşor la obiecte de strictă necesitate: lanternă, trusă medicală, cremă de protecţie UV, prosop umed, suc de lămîie, sticlă cu apă, un cuţit bun la toate, ustensilele de igienă personală. Rucsacul de zi, nu mai mare de 15 Litri, utilizat şi ca bagaj de mînă în călătoriile cu avionul, este util în escapadele prin oraş, la plajă, la cumpărături, atunci cînd vizitaţi obiective istorice. Din el nu trebuie să lipsească: o alifie anti-alergică împotriva muşcăturilor de insecte, şerveţele umede, minibinoclu, prezervative şi contraceptive, telefonul mobil. Dacă oraşul pe care îl vizitaţi este răscolit de revolte sociale, mitinguri, sau demonstraţii, purtaţi în rucsacul de zi un litru de apă, hrană pentru 24 de ore, un prosop umed şi suc de lămîie, utile în cazul în care interacţionaţi, accidental, cu gazele lacrimogene ale forţelor de ordine. Prosopul poate fi folosit ca mască de gaze, iar sucul de lămîie anihilează acţiunea substanţelor iritante de pe piele sau haine. Nu uitaţi să purtaţi la gît fluierul anti-viol! Centura de bani şi carduri asiguraţi-vă că are clemă de siguranţă. Îmbrăcăminte şi Încălţăminte. Porniţi în călătorie cu haine ieftine care nu atrag atenţia şi nu trezesc invidia nimănui. Evitaţi hainele albe şi de inspiraţie militară! Bumbacul este preferat să se regăsească în toate ţesăturile utilizate: chiloţi, bustiere, tricouri, cămăşi, pantaloni. Încălţămintea trebuie să fie uşoară şi rezistentă.
Banii lichizi: Depozitati banii şi valorile pe care le deţineţi în seiful hotelului. Luaţi cu dumneavoastră numai sumele strict necesare unor plăţi curente.
Bagajele: Trebuie supravegheate în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun.
Taxi: Evitaţi taxiurile fără însemne ale firmei si cele care nu au aparat de taxare pentru indicarea sumei datorate pentru călătorie.
Schimb valutar: Garanţia unui schimb valutar corect, lipsit de riscuri, este asigurată numai de casele de schimb autorizate.
Prieteniile de ocazie: Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele necunoscute sau cele pe care le-ati cunoscut de curînd.. Printre persoane amabile şi binevoitoare puteţi întâlni şi escroci.
Prostituţia: Este ilegală. Prostituatele vă pot transforma uşor în victima unui furt sau a unei escrocherii.
LEGEA interzice:
- deţinerea substanţelor stupefiante, chiar şi pentru uz personal;
- portul armelor. Armele de vînătoare sau sportive trebuie înscrise în paşaport.
Poliţia: Pentru obţinerea unor informaţii puteţi apela oricînd la poliţiştii în uniformă. NU ARĂTAŢI NICIODATĂ BANII PE STRADĂ NICI CHIAR CELOR CARE PRETIND CĂ SÎNT POLIŢIŞTI. Solicitaţi ca orice problemă să fie rezolvată la secţia de poliţie.
Jocurile de noroc: Refuzaţi să participaţi la jocurile de noroc de pe stradă. Veţi fi păcăliţi şi vă veţi pierde banii.
Daca sînteţi victima unei infracţiuni apelaţi numai la poliţie! Reţineţi cît mai multe date despre locurile şi persoanele pe care le-aţi cunoscut şi veţi face astfel mai uşoară descoperirea infractorilor şi recuperarea bunurilor dumneavoastră.

miercuri, 22 septembrie 2010

GAZUL ŞI CRIZA DE NERVI


Jocurile şi negocierile pe pieţele mondiale de energie necesită o pregătire specială. De aceea, de cele mai multe ori, alături de negociatorii profesionişti, aflaţi în avangarda miliardelor de dolari investie în reţele şi infrastructură, se găsesc foşti, actuali sau viitori reprezentanţi ai celor mai inteligente structuri din ţările considerate "mari jucători" în domeniu. Agitaţia din jurul Mării Negre ne oferă un indiciu clar că pentru Europa, veche sau nouă, Caucazul devine mai important ca niciodată. Asta şi în contextul în care Nordul nu mai poate satisface foamea de energie a continentului, iar diferitele variante locale şi regionale de aprovizionare din Africa sau Rusia prezintă dificultăţi din ce în ce mai mari. South Stream, proiectul rusesc susţinut, la un moment dat de înalţi oficiali europeni - probabil recompensaţi de diferitele companii satelit ale Gazprom! - rămîne tare pe poziţie în competiţia cu Nabucco - idee şi consorţiu european constituite ca alternativă la gazul rusesc! În privinţa celor două reţele, discuţiile sînt, deopotrivă, politice şi economice, iar rezultatul acestora vor consolida poziţia şi influenţa în Europa sau a Rusiei sau a... Turciei!

Conducta rusească îl are ca principal motor politic pe neobositul premier Vladimir Putin care are, la rîndul său, în fostul cancelar SPD, Gerhard Schroder, aliatul european cu o influenţă semnificativă în promovarea intereselor energetice ruseşti chiar în fotoliile de pluş ale principalelor cancelarii europene. Mai mult, discuţia despre "alternativa pentru Europa a gazului rusesc" devine din ce în ce mai incomodă din punct de vedere al noii politici de securitate promovată, în care vocile care cer aderarea Rusiei la NATO se aud tot mai puternic. De aici şi declaraţiile "îndrăzneţe" ale susţinătorilor proiectului rusesc şi care se înscriu în arsenalul "armelor psihologice" utilizate pentru obţinerea victoriei. Premierului Vladimir Putin a afirmat recent că proiectul Nabucco are puţine şanse de reuşită. Prim ministrul a ţinut să sublinieze că principala problemă a Nabucco este lipsa asigurării volumelor de gaz necesare pentru funcţionarea conductei. Putin a adăugat că Rusia nu este furnizor al Nabucco, depozitele din Iran nu au fost încă dezvoltate suficient, iar în Azerbaidjan volumul producţiei a fost modest şi, în plus, oficialii de la Baku au semnat deja un contract pentru a livra gaze naturale Rusiei. De cealaltă parte, Rusia sprijină, prin intermediul Gazprom construcţia gazoductului South Stream. Pe această rută , dezvoltată de Gazprom şi grupul italian Eni, vor fi transportate gaze spre Europa pe sub Marea Neagră şi prin intermediul Bulgariei. Gazoductul, care urmează să fie finalizat în 2015, va avea o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Din punct de vedere politic, Nabucco se sprijină pe gazele care provin, sau transzitează Caucazul. Poate de aceea Traian Băsescu încearcă să forţeze supralicitarea Art.5 din Tratatul NATO, cu argumentare directă la conflictul din 2008 din Georgia. Asta înseamnă o măsură de prevedere suplimentară luată împotriva Rusiei, partener economic al Europei. Pe de altă parte, deşi extrem de vocal împotriva Kremlinului, preşedintele român nu dispune de resurse pentru a accelera proiectul Nabucco, iar baletul diplomatic prin Caucaz nu se bazează decît pe retorica antirusească, ceea ce nu este deloc pragmatic pentru "gîtul" dintre Mările Neagră şi Caspică. Fostului ministru german de externe, Joschka Fischer, în prezent consilier în cadrul proiectului Nabucco, a declarat că proiectul gazoductului rus South Stream "nu este în interesul" politicii Europei şi "nu are nici un sens" economic. "South Stream este răspunsul ruşilor la proiectul Nabucco. Totuşi el nu aduce nici o diversificare a surselor de gaz spre Europa", a explicat Joschka Fischer, potrivit unui interviu acordat unei publicaţii germane. Este adevărat, însă lansarea proiectului comun de securitate Europa-Rusia ar putea îngropa Nabucco, din considerente strict politice. Ca date tehnice, Gazoductul Nabucco, investiţie evaluată la 7,9 miliarde euro, va alimenta pieţele din Europa cu gaze naturale din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu. Proiectul, cu o capacitate de aproximativ 30 de miliarde de metri cubi, este derulat de un consorţiu format din companii din Turcia, Bulgaria, Ungaria, Austria, Germania, România. Deci, mai puţin de jumătate din capacitatea concurentului rusesc!

Tehnic vorbind, pentru Nabucco, doua conducte de alimentare au fost confirmate, iar lucrările de proiectare au fost deja comisionate, însă, din cauza contextului politic, Nabucco Gas Pipeline International nu are în vedere o a treia linie de alimentare, către graniţa Turco-Iraniană. Vor exista conducte de alimentare către graniţa Turco-Georgiană şi către graniţa Turco-Iraqiană. Ruta planificată oferă o gamă largă de surse de aprovizionare pentru gazoductul Nabucco, care va primi gaz din Azerbaijan, Turkmenistan şi Iraq. Nabucco este un proiect cu surse-multiple şi nu se va baza doar pe o singură sursă sau furnizor pentru exploatarea conductei. Poate de aceea, costurilor relativ mari şi capacităţii de transport aflată la jumătate faţă de concurentul rusesc, i se adaugă o posibilă instabilitate a sistemului, o lipsă de omogenitate şi o posibilă alimentare neregulată dintr-o regiune geo-politică destul de volatilă ce necesită sume mari pentru securitatea infrastructurii critice! Regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu se numără printre regiunile cele mai bogate în gaze naturale, avînd un potenţial mare din punct de vedere al exporturilor de gaze către Europa. Astfel, aceste regiuni vor juca un rol crucial în diversificarea şi siguranţa aprovizionării la nivel European. Investiţia în dezvoltarea conductei este de 7,9 miliarde Euro. Gazoductul face legătura între graniţa estică a Turciei şi Baumgarten în Austria – unul dintre cele mai importante terminale din Europa Centrală – trecînd prin Bulgaria, România şi Ungaria.
Acţionarii Nabucco sînt: Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), MOL (Ungaria), OMV (Austria), RWE (Germania),Transgaz (România). Fiecare asociat deţine o participaţie egală de 16.67% din Nabucco Gas Pipeline International GmbH. Acţionarii sînt cei responsabili pentru negocierea contractelor de gaze.

Potrivit Grayling România, multinaţionala de relaţii publice care se ocupă de imaginea Nabucco, portretul acţionarilor proiectului arată cam aşa:

BEH

Bulgarian Energy Holding EAD este o companie pe acţiuni deţinută 100% de către stat. Compania este condusa de un consiliu director format din 3 membri şi reprezentat de un Director Executiv. Structura Bulgarian Energy Holding EAD include 7 subsidiare: Mini Maritsa Iztok EAD, Maritsa East 2 TPP EAD, Kozloduy NPP EAD, NEK EAD, Bulgargaz EAD, Bulgartransgaz EAD si Bulgartel EAD, al căror capital este deţinut în proporţie de 100% de către BEH. Două dintre subsidiarele BEH, Bulgartransgaz EAD şi Bulgargaz EAD, asigură transportul şi furnizarea de gaze. Bulgartransgaz EAD este proprietarul şi operatorul reţelei naţionale de transport de gaze naturale. Compania asigură transportul gazelor către Turcia, Grecia şi Macedonia. În acelaşi timp, compania deţine şi un depozit subteran de gaze naturale. Lungimea principalelor gazoducte este de peste 2645 km, din care 1700 km reprezintă reţeaua naţională de trasport. Reţeaua de transport a gazelor naturale pentru consumatorii locali şi pentru cea de tranzit include 10 staţii compresor şi 68 de staţii pentru reducerea presiunii gazelor naturale. În 2009, Bulgartransgaz EAD a asigurat transportul a 12,4 mld metri cubi gaz natural către ţări din regiunea balcanică. Bulgargaz EAD este singura companie din Bulgaria ce deţine licenţă pentru furnizarea de gaz natural. În 2009 Bulgargaz EAD a vîndut pe piaţa internă 2,53 mld metri cubi gaz natural.

BOTAS

Compania turcă de stat, BOTAS, a fost înfiinţată în 1974 cu scopul de a transporta petrol din Iraq în Golful Iskenderun. Avînd sediul central la Ankara şi peste 2700 de angajaţi, Botas asigură operarea eficientă a sistemului de transport a petrolului şi gazelor naturale pe întreg teritoriul ţării. Botas operează aproximativ 12 000 km de conducte de gaze naturale pe piaţa internă. Odată cu finalizarea oleoductului Baku-Tbilisi–Ceyhan (BTC), sistemul de conducte de petrol operat de Botas a ajuns la 3400km, iar capacitatea de transport se va mări de la 80,2 mil de tone pe an la 130,2 mil tone pe an. În calitate de trader de gaz natural, în 2008 Botas a importat şi vîndut 38 mld metri cubi gaze naturale, ca urmare a semnării a 8 contracte distincte de vînzare-cumpărare incheiate cu companii din 6 ţări. Din această cantitate, 5.2 mld metri cubi au fost gaz natural lichefiat.

MOL

MOL Plc este o companie multinaţională integrată şi independentă, activînd în domeniul petrolului şi gazelor, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Grupul MOL derulează operaţiuni în EMEA şi statele membre CIS, avînd peste 34.000 de angajaţi în întreaga lume. MOL deţine 5 rafinării de mare complexitate în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia, cu o capacitate de rafinare de 23,5 mtpa. Potrivit studiului mondial Wood Mackenzie, rafinăriile MOL din Ungaria şi Slovacia sînt printre cele mai eficiente din Europa. MOL are peste 1600 benzinării în Europa. De asemenea, grupul operează o reţea de conducte de gaze naturale de înaltă presiune de peste 5500 km în Ungaria. MOL activează şi în comercializarea şi distribuţia de gaze naturale la nivel regional şi a dezvoltat, în 2009, un depozit subteran de înmagazinare a gazelor naturale cu o capacitate mobilă strategică de de 1,2 mld metri cubi şi o capacitate comercială de 0,7 mld metri cubi. În domeniul petrochimic este printre primii zece jucători de pe piaţa europeană de polimeri.

OMV Gas & Power

OMV Gas & Power este compania centrală a OMV pentru activităţile de gaze naturale şi energie şi este compusă din 3 business unituri – Supply, Marketing & Trading, Gas Logistics şi Energie. Strategia de dezvoltare sustenabilă a segmentelor de business se concentrează pe patru obiective principale: optimizarea şi lărgirea portofoliului de gaze naturale al OMV, extinderea activităţilor logistice, consolidarea continuă a activităţilor de trading gaze naturale şi distribuţie, precum şi extinderea lanţului valoric prin adăugarea activităţilor de energie. În acest mod toate procesele de-a lungul lanţului valoric - de la explorare şi producţie, transport, depozitare şi marketing pînă la productia de energie în centrale pe bază de gaz – sînt integrate în cadrul grupului. În business unitul Supply, Marketing & Trading, OMV Gas & Power si EconGas au vîndut în 2009 8,5 mld metri cubi iar Petrom Gas 4,6 mld metri cubi. Cu un volum vehiculat de 23 mld metri cubi în 2009 şi datorită extinderii portofoliului de servicii prin intermediul activităţilor de schimb de gaze naturale, Central European Gas Hub s-a dezoltat într-unul dintre cele mai importante terminale din Europa continentală. În business unitul Gas Logistics volumul total transportat vîndut în 2009 a fost de 75.3 mld metri cubi. În afară de aprovizionarea cu gaz natural a Austriei, sistemul de conducte al OMV transportă gaz natural în Germania, Italia, Franţa, Slovenia, Croaţia şi Ungaria.

RWE

RWE este una dintre cele mai importante cinci companii europene din domeniul gazelor şi electricităţii. Compania este activă în domeniul generării, comercializării, transmisiei şi furnizării de energie electrică şi gaze. Cu peste 71 000 de angajaţi la nivel global, RWE Group a înregistrat venituri de 48 miliarde euro în anul fiscal 2009. Essent, companie achiziţionată de RWE, a înregistrat afaceri de 9 miliarde de euro în 2008. Împreună cu Essent, RWE Group are o bază de 16 milioane de clienţi pe segmentul energie şi 8 milioane de clienţi pe segmentul gaze naturale. În prezent, RWE desfăşoară cel mai amplu program de investiţii din istoria sa, cu un volum estimat la circa 28 miliarde de euro pînă în 2013. Compania devine astfel unul dintre cei mai mari investitori din Europa. Energia din surse regenerabile joacă un rol important, investiţiile în acest sector totalizînd 1 miliard de euro pe an. Divizia RWE Supply&Trading este una dintre cele mai importante companii europene de trading de energie şi, cu un nivel de 50 de miliarde de metri cubi de gaze pe an achiziţionaţi, se situeaza printre cele mai importante companii din domeniul gazelor din Europa. Divizia RWE Supply&Trading este responsabilă de toate activităţile RWE Group din domeniul achiziţionării de energie pe plan extern şi vînzărilor en gros. Fiind o companie germană, Divizia RWE Supply&Trading îşi concentrează afacerile în Europa şi acţionează ca terminal al RWE Group pentru toate produsele tranzacţionate, cum ar fi energie, gaze naturale, cărbune, certificate CO2 şi petrol, în formele lor fizice sau derivate. Cu sediul în Essen, Germania, compania are filiale şi unităţi de tranzacţionare la Londra şi Swindon (ambele în Marea Britanie) precum şi birouri în Praga (Republica Cehă), Dubai şi Singapore. Essent Trading, care aparţine RWE Group după achiziţia în octombrie 2009, are reprezentanţe în Geneva (Elvetia) şi Den Bosh (Olanda).

TRANSGAZ

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale, Transgaz, cu sediul central în Mediaş, a fost înfiinţată în aprilie 2000, ca urmare a procesului de reorganizare a fostei companii naţionale de gaze naturale integrate vertical, Romgaz. Transgaz este deţinută în proporţie de 73,5% de către stat, reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, 15% Fondul Proprietatea, în timp ce 10% dintre acţiuni au fost listate pe Bursa Română în ianuarie 2008 şi 1,5% în mai 2009. Obiectul principal de activitate este asigurarea transportului de gaze naturale, dispecerizarea gazelor naturale şi tranzitul internaţional, precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniul transportului de gaze naturale. În ultimii patru ani, cantitatea totală de gaze transportată prin intermediul sistemului naţional de transport a variat de la 15,2 mld metri cubi în 2006 pînă la 11,5 mld metri cubi în 2009. În prezent, Transgaz operează peste 13000 km de conducte. În 2009 cifra de afaceri a companiei a fost de 280,2 mil Euro.

După cum lesne se poate observa, gigantul turc BOTAS poate fi considerat, de departe, "lider de grup" al constructorilor Nabucco, un fel de Gazprom care va creşte influenţa Turciei în Europa, în cazul în care acest proiect va avea cîştig de cauză în faţa celui girat de Gazprom şi Vladimir Putin! Cît despre ceilalţi "actori" implicaţi în proiect, deşi participaţiile sînt egale, aportul de încredere al fiecărui partener rămîne diferit, României lui Traian Băsescu revenindu-i, se pare, rolul de "gonaci" al ruşilor din pădurile Europei. Într-o veşnică criză de nervi!


marți, 21 septembrie 2010

ADIO NATO, PLEC LA MARE!


E tot mai clar: vremea "Ghimpiştilor" a trecut! Modelul de verticalitate şi bărbăţie al marelui patriot Gheorghe a fost înlocuit cu mersul pe burtă pentru victorii de moment, obţinute fără glorie. Citesc că "Republica Moldova este un stat neutru, şi nu urmăreşte scopul să adere la NATO, conform noului plan individual de acţiuni al parteneriatului Moldova – NATO, relatează vz.ru. Noul plan a fost elaborat deoarece anul trecut s-a încheiat prima etapă a planului, adoptat încă în 2006. El este actualizat în conformitate cu cerinţele şi priorităţile actuale ale ţării". Foarte tare! Prin această primă frază coaliţia declarat Pro-Europeană, aflată încă la guvernare, îşi închide practic singura uşă aflată întredeschisă pentru accesul spre Uniunea Europeană în care, ca să fim foarte sinceri, credea doar actualul preşedinte Mihai Ghimpu. Dacă, aşa cum scria Victor Nichituş de la Chişinău, referendumul din 5 septembrie reprezintă piatra de mormînt a actualei coaliţii, fuga de NATO prin păstrarea neutralităţii - impusă de Moscova la semnarea păcii în Războiul Transnistrean - nu este altceva decît slujba de spovedanie a muribundului, în speranţa că actualele negocieri în formatul 5 plus 2 pentru reglementarea diferendului transnistrean ar putea aduce un punct în plus în favoarea Chişinăului, deşi mi-e grau să cred că după 20 de ani de independenţă, e adevărat, nerecunoscută, Transnistria va mai dori să intre sub patronajul Chişinăului!

Ca simplu cetăţean, privitor la evoluţiile din Estul României, îmi pun întrebarea dacă plasarea asta artificială a unui spaţiu geo-politic, la Est, sau la Vest de ceva(cineva) reprezintă o miză fundamentală pentru schimbarea în bine a vieţii omului de rînd - practic scopul declarat al oricărei guvernări! Cu ce trăieşte mai bine moldovanul Anatol, din Buiucani, dacă ascultă declaraţiile pro-europene ale lui Vlad Filat, care priveşte cu jind şi lacrimi în ochi la portretul liderului Vladimir Putin? Cu cît e mai fericită moldovanca Silvia, din Botanica, dacă priveşte lung şi uşor mirat la bîguielile lui Urechean, mare prieten şi nacealnik, de pe vremea sindicatelor, cu liderii separatişti de la Tiraspol! Nu înţeleg mirarea analiştilor de la Stratfor faţă de semnarea protocolului între Partidul Democrat, al colonelului KGB Diacov, şi Edinaia Rassiia, cînd cel puţin o dată pe lună, Marian Lupu era în vizită la Narîşkin sau Grîzlov. Cum nu îl înţeleg nici pe preşedintele Ghimpu care a avut încredere oarbă în Traian Băsescu, personaj politic fără scrupule care urmăreşte doar interesele personale şi care îşi abandonează aliaţii după ce s-a folosit de ei. Într-o astfel de conjunctură astrală nefavorabilă, preşedintele Ghimpu şi ministrul apărării, Vitalie Marinuţă, nu au putut decît să-şi ia adio de la NATO, singura portiţă deschisă spre Vest, aşa cum mai spuneam!

Între Moscova şi Bucureşti există un portofoliu important de neîncredere, după cum spunea chiar preşedintele român Traian Basescu. "Nu exclud posibilitatea ca tensiunile din ultima vreme să fie legate şi de poziţia noastră cu privire la Republica Moldova, iar noi o spunem deschis, nu facem nimic subversiv", este de părere vocalul preşedinte român al cărui sprijin faţă de europenizarea Republicii Moldova s-a limitat doar la atacuri verbale la adresa Rusiei. Ca reacţie: “România este o ţară care are şi aşa relaţii diplomatice complicate cu restul lumii din cauza Republicii Moldova, pe care România în general – cel puţin prin actualul ei preşedinte – nu o consideră un stat suveran şi nici măcar nu a trecut la recunoaşterea formală a graniţei dintre România şi Moldova, în ciuda faptului ca formal este vorba despre graniţa externă a UE, nu numai graniţa naţională a României. România are acum o serie de probleme cu partenerii ei din UE, legate de faptul ca România contribuie acum într-o proporţie foarte mare la migraţia ilegală”, a declarat Konstantin Kosacev, preşedintele comisiei pentru afaceri externe din Duma rusă pentru postul de radio Russkaia Slujba Novostei. Declaraţia oficialului rus este parţial corectă! Ea punctează, însă, deficitul de credibilitate pe care România îl are la nivelul Uniunii Europene, din cauza unei slabe diplomaţii şi a unui discurs prezidenţial duplicitar, lipsit de forţa acţiunii efective. Dacă vorbeşti de nerecunoaşterea frontierelor cu Moldova, sau despre acordarea cetăţeniilor în masă, atunci trebuie să-ţi asumi şi o integrare a Republicii Moldova în UE prin UNIREA cu România, împotriva voinţei Moscovei sau Berlinului, principala axă de dialog ruso-european! Dar, acest gest istoric poate fi făcut de un BĂRBAT DE STAT, ceea ce nu este cazul actualului preşedinte român! Pe de altă parte, România joacă cartea americană în Europa de Est, împotriva voinţei nucleului dur al Europei Unite, de la care aşteptăm sprijin în rezolvarea problemelor Moldovei. Nici creşterea influenţei UE şi NATO la Marea Neagră nu i-a ieşit preşedintelui român, deşi a intuit corect importanţa strategică a zonei, poate şi din cauza celebrei afirmaţii "Marea Neagră lac rusesc". Acum, experţi în energie şi politică externă de la nivelul Parlamentului European au cerut Comisiei Europene re-punerea pe lista de priorităţi a Uniunii creşterea influenţei UE la Marea Neagră, dominată de Rusia şi Turcia! Ori, dacă a părăsit NATO de bunăvoie, Moldova îşi poate redirecţiona atenţia spre Marea Neagră, chiar dacă are doar 500 de metri ieşire la Dunăre!

Abandonul aderării la NATO poate să fie salutat de oficialii Alianţei, aflată acum într-un proces de re-gîndire şi re-inventare, ce va fi anunţat în formă finală în noiembrie la Lisabona. Afganistanul a destructurat la propriu Alianţa care se vede în postura de a lua unele decizii istorice. Principalii contributori europeni la forţa NATO sînt şi ţările care se bucură de o securitate fără precedent, iar noile achiziţii Est-Europene, daşi au dorinţa de a se implica, nu deţin capacitatea financiară de a se ridica la nivelul partenerilor din Alianţă. Pe de altă parte, regîndirea politicii Alianţei încearcă să re-aşeze centrul de greutate pe consultarea politică (art.4 din Tratat), în timp ce România, de exemplu, bate apa pe prioritizarea Art.5. Motivaţia ţine de intervenţia Rusiei în Georgia, în 2008, aceeaşi Rusie care este invitată să adere la NATO tocmai de ţările fondatoare, mai puţin SUA care şi-ar dori ca NATO să dispară şi să fie înlocuită cu forţa UE! Vă daţi seama care ar fi reacţia Moldovei membră NATO, de exemplu, la aderarea Rusiei la Alianţă, de care tocmai a fugit în NATO! Complicat! În acest context, reorientarea politicii de apărare şi securitate a Republicii Moldova spre Zona Extinsă a Mării Negre, ar putea veni în întîmpinarea nevoilor Uniunii Europene spre care priveşte încă muribunda Coaliţie de Guvernare şi nici nu ar intra în contradicţie cu interesele Rusiei. Există o singură problemă în acest scenariu: desprinderea de cîntecele de sirenă ale Bucureştiului şi abordarea pe cont propriu a intereselor de securitate. Altfel, însă, decît neutralitatea, care este o prostie în condiţiile în care nu eşti Elveţia!

luni, 20 septembrie 2010

VIZIUNE ŞI VIZIONARISM


Dracu m-a pus să citesc noul număr al FP! Pe lîngă revelaţia pe care am trăit-o citind o temă despre care m-am exprimat cu mai multe luni în urmă - revenirea la oraşele stat! -, m-a cuprins furia pe lipsa de "revelaţii" ale actualilor diriguitori naţionali. Nu expansiunea în sine a megalopolisurilor mă impresionează efectiv, ci viziunea autorităţilor locale despre dezvoltarea urbei în următorii 20/30 de ani, în comparaţie cu lipsa totală de idei şi voinţa de a privii înainte a autorităţilor noastre. România şi oraşele ei vor rămîne condamnate la cel mai negru Ev Mediu contemporan! Dacă vii cu trenul de la Timişoara la Reşiţa, seara, şi priveşti lung pe fereastră, ai impresia că intrii într-un tunel al timpului. Privesc şi eu la Reşiţa, de mai bine de o lună de zile de cînd m-am întors din Est! Un mare nimic! O mare piatră de moară în care nu se mişcă nimic, oamenii trăiesc în letargie şi resemnare. Autorităţile locale se bat cu cărămida în piept că au amenajat două parcuri industriale şi acum aşteaptă investitorii să pice ca proştii, în timp ce batalioane de delegaţii chinezeşti au împînzit planeta pentru a atrage investiţii în oraşele de peste 25 de milioane de locuitori! India, cunoscută în urmă cu 10 ani pentru filmele lacrimogene şi mizeria de nedescris concurează la titlul de ţară cu cea mai rapidă dezvoltare în sec 21! În următorii 10 ani suprafaţa construită în India va fi egală cu suprafaţa Kuweit-ului!

România, cu o politică internă haotică, se străduieşte să fie creator deliberat de context geopolitic Europa Centrala şi CSI! Prin declaraţii îndrăzneţe şi uneori belicoase, Romania forţează să aibă propria politică în regiune, să facă regulile jocului, chiar dacă este membru NATO şi UE şi chiar dacă duce o lipsă extremă de lideri. Această libertate provine, însă, doar din parteneriatul strategic cu SUA, libertate evidenţiată şi de geopolitologul rus Alexandr Dughin în "Basarabia, valea Fergana şi teama de România". După 1999, de la dizolvarea Yugoslaviei, România a devenit cea mai puternică ţară din regiune,care, în comparaţie cu vecinii săi, are capacitatea militară şi de securitate de a dovedi acest lucru. Populaţia României este cît a Bulgariei, Serbiei şi Ungariei luate un loc, iar perspectiva unirii cu Basarabia (încă 4 milioane!) creşte puterea de influenţă a ţării. Într-o analiză din februarie 2010, Stratfor numeşte România candidatul perfect al SUA de reducere a influenţei Rusiei în Europa.
Fiind deja un partener-cheie al Statelor Unite, cu cele patru baze americane, România va gazdui şi elemente ale viitorului scut antirachetă. Acest lucru va furniza României o apărare strategică ce îi va extinde, teoretic, şi mai mult influenţa politică în regiune. Liderii politici şi militari americani au făcut o prioritate din consolidarea relaţiilor cu România şi, potrivit unui diplomat occidental, "românii au devenit cei mai buni prieteni ai Americii în regiunea Mării Negre", relateaza Los Angeles Times, în ediţia electronică, o poartă perfectă spre Caucazul de Nord şi cel de Sud. Există, de asemenea, discuţii ca SUA să folosescă România ca loc de antrenament pentru candidaţii la angajare în poliţia afgană, lucru deloc imposibil ştiindu-se faptul că misiunile româneşti ANA Training au fost încununate de succes. "Soldaţii români sînt cunoscuţi pentru agresivitate şi pentru că nu cedează într-o luptă chiar dacă sînt depăşiti ca număr şi dotare, mai scrie Los Angeles Times, care însă nu spune nimic despre tăierile de salarii şi solde din Armata Română!

Toate aceste avantaje strategice ale României sînt depăşte de dificultăţile uriaşe cu care se confruntă ţara şi, mai ales de lipsa de viziune a conducătorilor ei. În timp ce companii americane îşi tranzacţionează asteroizi pentru viitorul minerit spaţial, în Valea Jiului Guvernul Boc mai închide trei mine, iar premierul cu coasa continuă să taie din pensii şi salarii! Dar, vorba aia: "Să trăiţi bine"!

joi, 16 septembrie 2010

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - AVANGARDA COMUNICĂRII PUBLICE PENTRU SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ


1. ARGUMENT

În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un PRODUS DE CONSUM, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. Sfîrşitul Războiului Rece a modificat, fără îndoială, balanţa de putere mondială. Vechile probleme ale lumii contemporane, precum creşterea demografică necontrolată în unele regiuni şi îmbătrînirea dramatică a populaţiei în altele, reducerea rezervelor de apă, hrană şi resurse energetice, degradarea mediului etc., s-au acutizat şi au efecte nebănuite. În plus, altele noi şi-au făcut apariţia: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată. Despre toate acestea serviciile de informaţii prezintă rapoarte detaliate şi se întocmesc analize şi proiecţii pentru viitor. Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice, de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită. Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă. Ea implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii din cadrul sistemului de securitate naţională, şi nu numai. Aceste responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de pentru situaţii de urgenţă, precum şi celor care se ocupă cu prevenirea şi gestiunea urgenţelor civile, structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate (Strategia de Securitate Naţională a României).

Apariţia neaşteptată a unei situaţii excepţionale, într-un moment nefavorabil, cerinţa ca această situaţie să fie manageriată şi acoperită informaţional într-o perioadă de timp relativ scurtă, presupune existenţa unei echipe, pregătită din timp, antrenată, capabilă să preia conducerea forţelor şi mijloacelor de intervenţie, dar şi să gestioneze comunicarea cu presa şi, implicit, cu publicul larg. În această ecuaţie complexă, rolul comunicării şi informării este crucial. Pornind de la dictornul: "percepţia este realitate", comunicarea eficientă a unei situaţii de urgenţă se poate încadra în demersul asigurării securităţii şi chiar a siguranţei naţionale în unele cazuri. Pentru ca acet mecanism să funcţioneze, este nevoie de un comunicator eficient şi un purtător de mesaj, jurnalist, profesionist, pregătit special să acopere situaţii excepţionale, care să înlocuiască panica cu informaţie corectă sau utilă. Cînd oamenii cred că sînt în pericol nu contează că autorităţile angrenate în rezolvarea situaţiei excepţionale declară că totul este sub control. De aceea, informaţiile transmise de corespondent trebuie să fie însoţite de mesaje care să aibă la bază aşteptările publicului şi nu numai ce doreşte autoritatea să comunice. Studiile de specialitate relevă faptul că problemele de comunicare în timpul unei crize ocupă 70-80% din activitatea unui comitet pentru situaţii de urgenţă (Chiciudean Ion, Stănciugelu Irina, Bilanici Aurel, Dogeanu Marius, "Comunicarea în situaţii de urgenţă", SNSPA, 2006, pag. 8).

În decursul ultimilor ani, statistica şi măsurătorile de audienţă au dovedit că Radio România Actualităţi reprezintă cel mai legitim comunicator în situaţii excepţionale şi de criză. Corespondenţii RRA, din care fac parte, au acoperit profesionist, corect şi cu simţ civic evenimente excepţionale care au marcat viaţa comunităţilor locale sau au avut impact major la nivel naţional. Catastrofele, fie provocate de furia naturii, fie generate de om, au constituit subiecte de ştire, reportaj sau analiză, în emisiunile de actualităţi ale postului public de radio. Aşa se face că la ultima măsurătoare de audienţă, din iunie 2010, Radio România Actualităţi s-a clasat pe primul loc în peferinţele românilor, cu peste 10 milioane de ascultători în interiorul graniţelor şi alte 7 milioane în lume, devenind cea mai importantă şi credibilă sursă de informare din şi despre România. În aceste condiţii, calitatea informaţiei transmisă ascultătorului, corectitudinea şi profesionalismul relatărilor despre situaţii excepţionale pot deveni, la un moment dat, elemente de interferenţă în siguranţa naţională! Rolul corespondentului RRA este acela de a informa corect şi la timp ascultătorul, de a-l preveni şi instrui în aşa fel încît să fie în măsură să facă faţă unei situaţii de urgenţă şi de a face distincţia clară între risc şi criză pentru că, nu orice comunitate aflată "în risc" se confruntă automat cu "o criză majoră"!

2. RISC, VULNERABILITATE, CRIZĂ

Analiza riscului şi a vulnerabilităţii constituie o importantă parte a materialului pe baza căruia comitetele pentru situaţii de urgenţă îşi bazează activitatea de planificare, atît pentru a preveni apariţia situaţiilor excepţionale, cît şi pentru a supraveghea riscul ce poate afecta aria de responsabilitate. Această analiză serveşte la întocmirea unor planuri de management al situaţiilor de urgenţă. Scoaterea în evidenţă a circumstanţelor în care un dezastru poate avea loc poate duce la schiţarea unor măsuri de prevenire şi de limitare a pierderilor produse.
Riscul este definit ca fiind posibilitatea de a ajunge într-o primejdie. Definiţia conţine elementul de probabilitate.
Vulnerabilitatea este, la rîndul ei, definită de către ONU, ca fiind amploarea la care comunitatea sau aria geografică poate fi afectată de impactul distructiv al unei situaţii excepţionale. ONU a definit riscul ca fiind pierderile aşteptate cauzate de un fenomen particular, în funcţie de vulnerabilitate. Riscurile pot fi clasificate ca fiind: de geneză (naturale, industriale, accidente majore pe căile de transport), după amploarea efectelor (catastrofice, grave, minore sau neglijabile), după viteza de propagare şi la adresa securităţii naţionale (atunci cînd fenomenul s-a dezvoltat pînă a ajuns la o o stare în care societatea, în ansamblul ei, este afectată).
Ignorarea semnalelor care indică apariţia riscurilor, a consecinţelor fenomenelor meteo periculoase, a posibilelor dezastre naturale sau tehnologice care ar putea afecta u nitatea administrativ-teritorială poate fi un factor care afectează siguranţa naţională. Dezastrul este, în definiţia ONU, evenimentul natural sau tehnologic apărut surprinzător, sau cu o evoluţie progresivă, al cărui impact asupra comunităţii este de aşa natură încît aceasta trebuie să răspundă prin măsuri excepţionale care, de regulă, depăşesc propriile capabilităţi.
Criza, provine din grecescul Krinein, care înseamnă decizie şi reprezintă faza decisivă, în bine sau în rău! În planul relaţiilor internaţionale, criza este asociată evenimentelor cu implicaţii politice, economice, financiare, sociale sau de securitate naţională. Între multiplele definiţii punctuale ale crizei, am reţinut, pentru nevoile acestui material, două: "situaţie care depăşeşte capacitatea şi resursele existente ale unei societăţi pentru rezolvarea unei situaţii excepţionale, care ameninţă să destabilizeze sistemul propriu de control al societăţii şi care poate perturba grav viaţa de zi cu zi a unui însemnat număr de oameni" şi "disfuncţionalitate majoră apărută în structurile sociale vitale". Deşi foarte uzitat în discursul mediatic din România, termenul de "criză" nu este definit de nici un act normativ din punct de vedere legal, Constituţia României definind doar stările de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi de război.

3. SITUAŢIILE DE URGENŢĂ ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ

De zece ani România se confruntă cu inundaţii în aceleaşi zone. Potrivit estimărilor, în ultimiii 10 ani aproximativ 280 de persoane au murit din cauza inundaţiilor, iar pagubele oficiale înregistrate sînt de milioane de euro. Potrivit specialiştilor, cauzele inundaţiilor sînt aceleaşi în fiecare an: fenomenele de tip flash-flood (căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, în intervale scurte de timp), depăşirea capacităţii de transport a podurilor şi podeţelor, defrişarea pădurilor, construirea de case în zonele inundabile şi neîntreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă. În lista celor 229 de state şi teritorii care se situează la polii riscului de dezastre se află şi România, care prezintă un risc mediu, împreună cu Japonia, Germania, Rusia, Grecia, Canada, Elveţia, Belgia şi Olanda. Sărăcia şi infrastructura deficitară însă, sînt factori care cresc riscul de producere a dezastrelor naturale, şi implicit pe cel de mortalitate. Dar, România, împreună cu alte ţări precum Afganistan, Algeria şi Congo se numără printre ţările cu nivel de risc “foarte ridicat” în ceea ce priveşte expunerea la calamităţi naturale şi fenomene meteorologice extreme. Conform Indexului privind Riscul de Mortalitate, dezbătut în cadrul celei de-a doua sesiuni a Platformei Globale pentru Reducerea Dezastrelor, la Geneva, în 16 iunie 2009, ţara noastră se află pe lista ţărilor cu grad foarte ridicat de expunere la calamităţi naturale. Acest fapt a fost admis şi de directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie - Ion Sandu, care a afirmat că în România, fenomenele meteorologice extreme sînt din ce în ce mai frecvente. El a afirmat că „În sudul ţării, fenomenul de aridizare se accentuează de la un an la altul, iar ploile torenţiale sînt tot mai dese” adăugînd că tot sudul Europei e încadrat în clasa de risc „foarte ridicat” în privinţa expunerii la calamităţi şi fenomene meteo extreme. România are în prezent planuri şi strategii pentru refacerea luncilor inundabile ale rîurilor, ca soluţii pentru reducerea riscului de inundaţii, dar acestea rămîn pe hîrtie, potrivit organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF). De exemplu, în Planul de Management pentru fluviul Dunărea, România propune 473.000 hectare în lunca îndiguită a Dunării, dar termenul de realizare este incert. Cu toate acestea, inundaţiile reven frecvent în România şi ameninţă comunităţile de pe malurile Dunarii. Potrivit specialiştilor, numărul persoanelor care vor fi afectate de dezastre naturale va creşte cu 50% pînă în 2015, în condiţiile în care, oricum numărul lor s-a dublat în ultimii 30 de ani.
Pe plan internaţional nu găsim o definire strictă a situaţiei de urgenţă deşi, după cum am arătat mai sus, evenimentele produse pe neaşteptate şi care afectează viaţa a milioane de persoane, valorile, bunurile materiale, valorile sociale şi infrastructurile critice, se produc din ce în ce mai des. Pentru contracararea acestora este nevoie de măsuri urgente şi angajarea de resurse umane şi materiale din ce în ce mai importante. OUG 21/2004 defineşte situaţia de urgenţă în România ca fiind: un eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sînt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate. Această definiţie stă la baza constituirii Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, deci şi la crearea structurilor instituţionale de comunicare necesare unei gestionări eficiente. Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă are în componenţă:
# Comitetele pentru situaţii de urgenţă,
# Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă,
# Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă,
# Centre operative şi
# Comandamentul
La nivel judeţean, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este coordonat de prefect şi este format din: preşedintele Consiliului Judeţean, şefii de servicii deconcentrate, directori de instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, manageri ai unor agenţi economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc. În cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă funcţionează şi GRUPURILE DE SUPORT TEHNIC, formate din specialişti, care coordonează operaţiunile specifice în funcţie de natura situaţiei.
Managementul eficient al situaţiilor de urgenţă previne apariţia ameninţărilor la aadresa siguranţei naţionale. Din experienţa proprie pot spune că grupurile de intervenţie din cadrul Ministerului de Interne, ale IGSU, Poliţie, Jandarmi şi Poliţie de Frontieră, care acţionează într-o structură de tip Joint intervin într-o proporţie de 70%, în primele ore de la declanşarea stării de urgenţă pentru salvarea de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. În 30% din situaţii, au acţionat Structurile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, Armata şi Salvatorii privaţi, cel mai important fiind BGS care are o structură specializată de intervenţie în situaţii de urgenţă!
O menţiune aparte trebuie făcută referitor la infrastructurile naţionale ca suport al dezvoltării durabile. Securitatea cetăţenilor, comunităţilor şi statelor este influenţată, în mod organic, de funcţionarea continuă a unor sisteme integrate şi complexe de infrastructuri care asigură serviciile esenţiale tuturor domeniilor vieţii sociale. Infrastructurile critice reprezintă valori de securitate naţională, exprimă necesităţi naţionale de securitate, permit promovarea intereselor naţionale de securitate şi asigură susţinerea componentelor strategice fundamentale ale securităţii naţionale. În ţara noastră, potrivit Strategiei naţionale privind dezvoltarea durabilă a României (Centrul de Studii şi Cercetări pentru Siguranţa Naţională, "Infrastructurile critice", PROFIL, anul 4, numărul 10, martie 2006), în categoria infrastructurilor au fost incluse: căile de transport, energie, apă şi gospodărirea ei, telecomunicaţiile şi infrastructura IT. La 25 noiembrie 2004 a fost adoptată Legea 535 privind prevenirea şi combaterea terorismului, care prevede că "factorii materiali - de mediu, culturile agricole şi şeptelul, alimentele şi alte produse de consum curent, obiectivele de importanţă strategică, militare sau cu utilitate militară, facilităţile de stat şi guvernamentale, facilităţile vieţii sociale, sistemele de transport, telecomunicaţii şi informaţionale, simbolurile şi valorile naţionale, precum şi bunurile mobile sau imobile ale organizaţiilor internaţionale - constituie elementre ale infrastructurii naţionale". În cazul apariţiei unor situaţii excepţionale, dezastre naturale şi accidente tehnice, pot provoca daune materiale, ecologice şi umane, elementelor infrastructurilor de interes naţional şi aduce atingere securităţii naţionale, provocînd noi vulnerabilităţi.

4. COMUNICAREA ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

O comunicare inadecvată a situaţiilor de urgenţă se pot transforma în riscuri suplimentare la adresa siguranţei naţionale. Colaborarea centrului de comunicare al comitetelor pentru situaţii de urgenţă cu mass-media este esenţială în astfel de situaţii. În 90% din cazuri se constată, însă, că mass-media caută senzaţionalul, cea mai mare parte a relatărilor se referă la dramele umane şi la probabila lentoare în intervenţie a autorităţilor locale şi nu pune la dispoziţie spaţii de emisie în vederea comunicării informaţiilor de interes general care ar putea salva vieţi şi bunuri materiale. Situaţiile de urgenţă, fie naturale, fie provocate de om, dau naştere în rîndul publicului unor reacţii psihologice inevitabile precum teama şi anxietatea. Aceste stări sînt întreţinute şi amplificate de mesajele negative la adresa salvatorilor, emise de mass-media în căutare de subiecte senzaţionale şi audienţă. În acele situaţii, inducerea stării de neîncredere în salvatori este deosebit de periculoasă ştiut fiind faptul că publicul judecă răspunsul autorităţilor la urgenţe aproape numai în baza ştirilor din mass-media. Din experienţa personală pot spune că eforturile de comunicare ale Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă de cele mai multe ori NU fac faţă valului de ştiri negative transmise de televiziunile în căutare de senzaţional. De asemenea, uneori, comunicarea internă inter-instituţională este deficitară. Au fost cazuri în care primarii unor comune au evacuat populaţia afectată de inundaţii, au asigurat acestora cazarea şi hrănirea, dar nu au informat preşedintele comitetului judeţean, respectiv prefectul judeţului, de atare intervenţii.
Componenta de informare publică este planificată şi se derulează în funcţie de urgenţa rezolvării situaţiilor create, a gravităţii consecinţelor pentru populaţie, a implicaţiilor pe plan internaţional şi amploarea temerilor populaţiei. Cu cît gravitatea şi implicaţiile sînt mai mari, cu atît mai urgent şi mai amplu este răspunsul. Pentru a fi utilă, informaţia trebuie să fie autentică, exactă şi oportună, adică disponibilă în locul şi la momentul cerut. Ea devine astfel un bun social. Ea se află în conexiune directă cu ştirea şi zvonul (extrem de greu de contracarat!).

5. RADIO ROMÂNIA ÎN AVANGARDA COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII EXCEPŢIONALE

În ultimii ani, Radio România Actualităţi s-a dovedit principalul canal de informare a publicului în situaţii excepţionale şi de urgenţă. Odată cu izbucnirea conflictelor din Afganistan şi Iraq, la nivelul postului s-a creat un nucleu de corespondenţi de război care au transmis, timp de 7 ani, ştiri şi reportaje din locurile cele mai fierbinţi ale planetei. Pentru profesionalismul de care a dat dovadă, pentru corectitudinea informaţiei transmise şi pentru suportul mediatic oferit, nucleul amintit a fost distins, în iunie 2010, cu Medalia de Onoare a Marelui Stat Major General al Armatei. În anul 2006, s-a format un nou grup, de reporteri speciali, care să acopere situaţiile de urgenţă la nivel naţional. Acest grup a fost prezent în ultimii 4 ani, la toate marile inundaţii care au avut loc pe teritoriul României, iar în luna iunie a acestui an pe aliniamentul stîng al Prutului, în satele inundate din Republica Moldova, alături de echipele de salvatori şi Armata Naţională, dar şi alături de detaşamentele româneşti care au intervenit pentru salvarea de vieţi, animale şi bunuri din raioanele Hînceşti şi Cantemir şi la consolidarea de diguri. Ambiţia acestui grup este înfiinţarea oficială, la nivelul structurii radioului public a unei "Forţe de Reacţie Rapidă" în situaţii excepţionale. Scopurile anunţate ale acestui QRF mediatic sînt trei: creşterea vitezei de intervenţie la dezastre a reporterilor speciali ai RRA, contracararea mediatică - prin utilizarea jurnalismului multimedia! - a avalanşei de ştiri senzaţionale şi negative promovate de televiziunile de ştiri în cazul situaţiilor de urgenţă, precum şi obţinerea unui spaţiu de emisie în grila de programe pentru o emisiune permanentă de informare şi educare a publicului larg pentru situaţii de urgenţă, precum şi formarea şi promovarea culturii de securitate la nivelul ascultătorului de radio şi utilizatorului de internet.


sâmbătă, 11 septembrie 2010

DE NOUĂ ORI „nine-eleven”


Acum nouă ani, pe la prînz, tocmai ieşeam din tura de ştiri de la Radio Timişoara şi, am sperat eu, puteam să dorm. Nu am adormit bine, cînd, în cameră a năvălit soţia mea, la acea dată producător de actualităţi la aceeaşi instituţie publică, şi mi-a spus: „Scoală că a început războiul”! Era aproape adevărat! Peste o lună şi două zile, la 13 octombrie 2001, se lansa, la Cercul Militar din Timişoara, volumul „Primul război al mileniului”, pe care l-am scris împreună cu prietenul meu Raico Cornea, volum care s-a dovedit a fi o carte de succes şi care apărea sub moto-ul: „ORICE TRAGEDIE ESTE O PROVOCARE ŞI ORICE PROVOCARE ESTE O ŞANSĂ”. În naivitatea noastră de atunci nu aveam nici măcar să bănuim ce val de evenimente vor declanşa incidentele de la 11 septembrie.

Acum, după 9 ani de la acele întîmplări tragice, în primul rînd pentru poporul american, dar şi pentru ideea de securitate, de viaţă personală, de linişte, suntem cu toţii de acord că lumea nu a mai fost aceeaşi. Aerul a fost altul! Relaţiile internaţionale s-au transformat. A fost un moment de cotitură pentru America şi pentru lumea întreagă, dar şi o oportunitate folosită în consecinţă de cea mai puternică naţiune a Planetei.

La ora 8 şi 45 de minute, ora Americii, un avion de pasageri se prăbuşeşte peste unul dintre turnurile World Trade Center. 18 minute mai tîrziu, un al doilea avion de linie se prăbuşeşte peste al doilea turn al WTC şi explodează violent. Este ora la care în cele două turnuri se află la lucru aproape întreg personalul din cei 50.000 de lucrători. Îşi beau cafeaua în tihnă. Coşmarul nu poate exista decît în Nicaragua, Cecenia, Iraq sau Kosovo. Aici e America! Din 11 septembrie 2001, Lumea s-a schimbat radical. Incredibilul s-a produs. În locul celor două simboluri americane a rămas un crater imens!

În prefaţa scrisă la cartea amintită la început, dr. Nicolae Ţăran sublinia „convingerea autorilor” că 11 septembrie reprezintă „sfîrşitul ignoranţei” şi nu „sfîrşitul istoriei”! Terorismul, indiferent de cauzele care îl declanşează, rămîne lipsit de onoare! În Evul Mediu, cavalerii luptau şi mureau pentru onoare. Codul onoarei era venerat de fiecare bărbat adevărat. Asta presupune să lupţi cu adversarul tău ochi în ochi! Ori, despre ce onoare mai poate fi vorba cînd frustrările tale te împing să ucizi oameni nevinovaţi? Chiar dacă ei se află în spatele frontului? 11 septembrie 2001 a scos terorismul din „epoca romantică” şi l-a aşezat pe lista ameninţărilor directe şi brutale ale mileniului care tocmai începuse. Dar a şi sudat o societate americană care a pus patriotismul, drapelul, imnul şi naţiunea mai presus de orice simbol. Un mesaj transmis tuturor popoarelor lumii! Lecţa americană de patriotism se re-scrie în noul mileniu, de la 11 septembrie 2001!

P.S. Astăzi, suntem datori să nu-i uităm şi pe salvatorii care au acţionat la înlăturarea dezastrului de la Ground Zero: pompieri, poliţişti, pmc, paramedici, fema. Mulţi dintre ei au murit sau au fost otrăviţi de gazele toxice emanate de molozul mocnit.

marți, 7 septembrie 2010

Красный Октябрь




Referendumul pentru alegerea preşedintelui Moldovei prin vot direct a fost un eşec! De fapt, o sumă de ratări ale Alianţei pentru Integrare Europeană, în general, şi ale unor lideri din politica de dreapta de pe malurile Bîcului. Paradoxal, invalidarea referendumului prin rata scăzută de participare la vot, 29%, pare să fie pe placul Moscovei, dar şi al Bucureştiului. Să mă explic.

1) Şansa de a organiza un referendum cu reale şanse de reuşită s-a spulberat în ziua în care premierul Vladimir Filat a declarat, foarte sigur de sondaje, că AIE NU va avea un staff comun de campanie pentru referendum. De parcă viziunile tehnice ale liberal-democraţilor s-ar fi lovit contondent de cele ale democraţilor lui Marian Lupu, sau ale liberalilor lui Ghimpu. Rezultatul acestei decizii s-a văzut cu ochiul liber: o campanie dezlînată, confuză, bruiată de orgolii personale şi vanităţi. Aş putea bănui, chiar, că a fost o înfruntare între consilieri: Nicu Popescu - care a părăsit Bruxell-ul pentru a încerca să asezoneze imaginea Putiniană a lui Filat cu discursul pro-european -, Dan Dungaciu - care a adus discursul pro-euro-atlantic unui preşedinte ancorat demn în memoria tragediei unui popor - şi Cosmin Guşă - cel care a aplicat marketingul politic socialiştilor reformaţi ai lui Marian Lupu. Din toată această înfruntare intestină a fost uitat scopul iniţial al AIE: lupta împotriva PCRM! Considerat mort înainte de vreme, Partidul Comuniştilor a scos în stradă, pe 9 mai, amintiţi-vă!, 30.000 de oameni! Iar tripleta Voronin - Muntean - Dodon, atent dirijată de Tkaciuk şi Reidman au avut o eficienţă deosebită, amplificată tocmai de bîlbîielile Alianţei. Evident, întrebarea de vierme, repetată mai direct, sau pe la colţuri în ultimele luni, este dacă există un pact real între Filat şi Voronin? Filat îşi doreşte prea mult puterea, în orice condiţii, pentru a exclude un astfel de troc, iar Voronin este mult prea inteligent să nu speculeze dorinţa de mărire a fostului contrabandist de ţigări! Cel puţin, rezultatele referendumului mă duc cu gîndul acolo! În acest context, devine probabilă revenirea la putere a Partidului Comuniştilor, chiar şi în această formulă, fără aportul de imagine a lui Andrei Stratan, despre venirea căruia în calitate de lider reformator al PCRM s-a vorbit intens în perioada în care liderii Alianţei încercau să scoată PCRM din istorie prin interzicerea denumirii şi a simbolurilor acestuia, gesturi care au mai recuperat cîteva procente pierdute de comuniştii moldoveni.

2) Eşecul validării referendumului din 5 septembrie reprezintă şi eşecul personal al unor politicieni-locomotivă, precum Vlad Filat sau Marian Lupu. Ambii au nutrit speranţa ca referendumul din 5 să le netezească drumul spre funcţia de preşedinte al ţării. Marian Lupu, comunistul reformator, părea preşedintele perfect şi unic al Alianţei pentru Integrare Europeană. Boicotarea votului din Parlament, de către PCRM, l-au scos din cărţi pe "băiatul ăsta de doi metri care se luptă pentru funcţia de preşedinte. Mi-i jale de doamne fereşte de el. Oi, oi, oi...", ca să-l citez pe preşedintele comunist, trădat, Vladimir Voronin! Acum, pare tot mai aproape perspectiva intrării în partid, pe o funcţie importantă, a magnatului Vladimir Plahotniuc, despre care se zvonea că ar prelua preşedinţia PD în cazul în care Marian Lupu ar fi ajuns preşedinte. Chiar şi aşa, un viitor pol de stînga modern, construit în jurul lui Plahotniuc şi Şelin, poate chiar cu aportul umaniştilor bisericoşi ai lui Pasat, nu este imposibil, chiar dacă Lupu devine "un proiect politic" expirat! Cel de-al doilea mare perdant este Vladimir Filat, învins, în primul rînd, de propria aroganţă! Deşi a făcut eforturi vizibile de a fi popular şi "băiat de gaşcă", premierul moldovean nu şi-a putut ascunde pornirile sale spre autoritarism. De la admiraţia faţă de Putin, eforturile disperate ale consilierilor săi de a obţine o întrevedere faţă în faţă cu puternicul premier rus, la subordonarea prin forţă a diviziei de interceptare-ascultare a SIS, contrar legilor, sau declaraţiile oficiale referitoare la viziunea sa asupra conducerii statului, republică prezidenţială în care preşedintele să deşină şi funcţia de premier, totul a demonstrat că Filat s-a folosit doar de AIE ca de o trambulină pentru propria carieră politică, evident fulminantă, "un proiect politic cîştigător" pentru strategii "micii table de şah" care este Republica Moldova. Că doar nu şi-a imaginat cineva că un politician de umplutură se trezeşte că vrea să facă un partid, peste noapte, cu care să şi cîştige alegerile şi să devină premier fără "voie" de la "cineva"! Altfel, să nu credeţi că ambasadorii SUA şi Rusiei ar fi mizat şi chiar supra-licitat, uneori, la limita diplomaţiei, relaţia cu cei doi lideri pomeniţi la acest paragraf! În cazul victoriei politice al unuia, sau altuia, statalitatea Republicii Moldova şi neutralitatea acesteia nu s-ar mai fi pus în discuţie, iar orientarea spre CSI ar fi fost la fel de puternică precum declaraţiile referitoare la integrarea europeană.

3) Deşi cu o tristeţe vădită pe chip, marele cîştigător al eşecului din 5 septembrie este actualul preşedinte al Moldovei, Mihai Ghimpu! Domnia Sa va conduce în continuare, cel puţin pînă la sfîrşitul acestui an, Republica Moldova, devenind interlocutorul cheie în relaţiile dintre UE şi SUA cu micuţul stat din Estul României, iar primirea de către preşedintele Obama i-ar conferi statutul şi anvergura necesare unui mare lider local. Şi ar fi şi un succes al consilierilor şi diplomaţiei moldovene (în opoziţie totală cu omologii români care nu i-au putut aranja lui Băsescu o excursie similară!)! Mihai Ghimpu este un mare şi declarat pro-român, dar şi pro-european, iar unirea Basarabiei cu România nu este plauzibilă decît sub conducerea acestui bărbat de stat care, a dovedit, că s-a plasat desupra istoriei. Eşecul referendumului din 5 septembrie re-deschide culoarul unioniştilor!

4) Eşecul validării referendumului reprezintă succesul jucătorilor aflaţi în culisele evoluţiei actuale a Republicii Moldova. Vocal şi vorbăreţ pînă la isterie, Traian Băsescu, actualul preşedinte-jucător al României, ar obţine un cadou nesperat prin reunificarea ţării, cadou care i-ar şterge toate păcatele unor proaste mandate şi guvernări în interiorul ţării, şi o politică externă, uneori haotică şi periculoasă. "Traian Unificatorul de Ţară" ar avea povara administrării unui teritoriu mai mare cu uriaşe probleme economice şi sociale. Prin unirea Basarabiei cu România, Administraţia Băsescu ar da o palmă serioasă Bruxellului. În primul rînd că UE mimează dorinţa de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană, din motivele cunoscute plus Transnistria, plus relaţia privilegiată cu Rusia. În al doilea rînd, UE nu agrează integrarea prin absorbţie, cu atît mai puţin de către România, o ţară mare, cu multe voturi în Parlamentul European, ce ar deveni şi mai mare şi, Doamne fereşte şi fie guvernată şi eficient şi coerent! Rusia poate beneficia, la rîndul său, de eşecul referendumului de duminică. În primul rînd, că sistemul constituţional nu a fost modificat, iar dispariţia din fruntea statului a liderilor AIE, la alegerile din octombrie, ar re-aduce Moldova, calm, în plasa de securitate a Moscovei. Pe de altă parte, evoluţia Moldovei spre unirea cu România ar favoriza independenţa Transnistriei şi posibilitatea recunoaşterii acestui stat care va deveni avanpostul Rusiei la gurile Dunării, în relaţiei directă cu bazele militare NATO de pe teritoriile României şi Bulgariei. Pentru că a te gîndii, fie şi numai la nivel de scenariu, că unirea Basarabiei cu România ar include şi Transnistria, este o tîmpenie! RMN va rămîne ca o "coadă de şopîrlă" în spaţiul fost sovietic.

Eşecul referendumului face ca alegerile anticipate din octombrie-noiembrie să elimine din cursă liderii-locomotivă, iar electoratul să se îndrepte spre formaţiuni politice capabile să ofere certitudini. Deşi a întreprins o serie întreagă de reforme, AIE nu a fost capabilă să direcţioneze efectele imediate ale acestei reforme spre electorat. În acest răstimp, PCRM şi-a adunat forţele şi a învăţat din greşeli, pornind o ofensivă politică, aproape militar planificată, cu foarte multe figuri tinere în prim-plan. Pare pe placul Moscovei! Cum o hotărîre radicală de continuare a drumului spre Uniunea Europeană prin unirea cu România este clar scenariul agreat de Bucureşti! Vom avea parte doar de o toamnă fierbinte, sau de un "octombrie roşu"?

vineri, 3 septembrie 2010

LA MULŢI ANI, ARMATEI NAŢIONALE!


Astăzi, Armata Naţională a Republicii Moldova împlineşte 19 ani! La mulţi ani! tuturor militarilor moldoveni pe care, în decursul timpului, a fost o bucurie să-i întîlnesc. Despre Sîli, Sergiu Răilean sau Bucliş nu vreau să vorbesc! Nici despre Alex sau Ala. Cunoscîndu-i pe ei, mai mult sau mai puţin, în clipe grele, sau mai plăcute, nu am nici o îndoială că Armata Naţională este LIDER al încrederii populaţiei, în sondajele de opinie care se fac la Chişinău. I-am cunoscut pe ofiţerii şi geniştii moldoveni la Baghdad. I-am cunoscut şi la ei acasă, în cazarmă, sau la paradă, în "zona de pacificare", în poligonul de la Bulboaca, sau la inundaţiile devastatoare care au afectat Raionul Hînceşti. Îmi amintesc de noaptea aceea în care ploua cu găleata şi noi mergeam cu ZIL-urile spre malul stîng al Prutului. Sau despre lunga noapte împreună cu Doctorul, Sîli şi Sergiu. Sau despre ajutoarele împărţite sinistraţilor de Bucliş. Sau despre drumul infernal, pe malul Prutului, cu o Lada militară, de la Ţiganca la Cotul Morii. Ce vremuri...

Vremuri promiţătoare pentru Armata Naţională şi pentru faptul că în postul de ministru al apărării se află acum, şi sper că nu numai acum, un ofiţer tînăr, cu experienţă, profesionalizat la şcoala CIMIC a Armatei Americane. Vitalie Marinuţă, s-a născut la 16 iunie 1970 în satul Holercani, raionul Dubăsari. În 2007 absolvă Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene, Chişinău, Facultatea Relaţii Internaţionale, licenţiat în domeniul relaţiilor internaţionale, în 2004 – Şcoala Navală de Studii Postuniversitare din or. Monterey, California, SUA, master în domeniul securităţii (relaţii civil-militare), în 2000 – Colegiul Comandamentului şi Statului-Major al Armatei SUA, Ft. Leavenworth, Kansass, după ce în anul 1992 devine absolvent al Şcolii Militare a Trupelor Aeropurtate din Reazani, Federatia Rusă, ofiţer al unităţilor aeropurtate; traducător militar (limba franceză). Între 2005 şi 2006 a ocupat funcţia de ofiţer pentru planificare politico-militară şi strategică la Comandamentul Central al Statelor Unite (CENTCOM), Tampa, SUA. 2004 – 2005 – specialist principal în Secţia planificare şi programe, Direcţia operaţii, Marele Stat-Major al Armatei Naţionale. Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 4-V din 25 septembrie 2009 a fost numit în funcţia de ministru al apărării. Un mare cîştig pentru Armata Naţională, un mare cîştig pentru Moldova! Şi mai sînt zeci de ofiţeri care au studiat la şcolile NATO din Europa şi Statele Unite. Unul dintre ei este şi lt. col. Sîli Dumitru!

În aceste condiţii, dar şi prin prisma derulării Parteneriatului pentru Pace NATO-Republica Moldova, apropierea de spaţiul Euro-Atlantic este una firească. Cum la fel de fireşti ar trebui să fie diplomaţia militară şi transformarea Republicii Moldova din consumator în furnizor de securitate. Crearea unui batalion mixt, moldo-român şi deplasarea de trupe în teatrele de operaţii, alături de partenerii din NATO reprezintă paşi fireşti ai oricărei integrări. Fie ca aceste puncte să fie marcate cît mai curînd!

La mulţi ani, Armatei Naţionale!