vineri, 29 octombrie 2010

UNIREA EXISTĂ!


Mă tot chinui, de ceva vreme, să scriu pe acest blog texte mai serioase, mai altele decît "agenda zilnică". Uneori, nu se poate! Nu am scris nimic despre moţiune pentru că am fost convins că nu trece şi s-au tot văicărit alţii pe acest subiect! Repet: istoria se scrie de BĂRBAŢI DE STAT, iar această categorie NU EXISTĂ în politica românească! Pe cine vedeţi "bărbat de stat" în Caraş-Severin? Pe Mocioalcă? Hai, sictir! Bărbaţii de stat sînt aceia care sînt gata să-şi facă sepuku în numele onoarei! Care onoare? Cea a consilierului judeţean Cojocaru-PNL care, la ultima şedinţă, după un discurs "limbos" adresat preşedintelui de judeţ, Sorin Frunzăverde, încheie patriotard: "Avem nevoie de un om de dialog în fruntea PDL. Să candidaţi la şefia partidului"! "Bine", a răspuns sec Frunzăverde la aşa un sifon oral! E clar, Sorin Frunzăverde ESTE omul care ar putea re-abilita PDL în ochii electoratului, după ce răul cel mai mic - evident Boc - ar arde în Tartarul Istoriei! Dar să-ţi facă o astfel de propunere un reprezentant al opoziţiei oficiale, asta e prea mult şi nu e kusher! După cîte ştiu, Coajă nu e grec, oricum, să te fereşti de el şi dacă-ţi face avansuri... perverse!

Textul din Moldova Suverană nu este unul pervers, ci un atac jegos. Ziarul de la Chişinău utilizează o manipulare grobiană a cititorului scuipînd în capul salvatorilor care au mincit din răs-puteri în egiunile inundate. Pe scurt, kktul ăla grafic spune că satele din Raionul Hînceşti au fost inundate de apele Prutului intenţionat, ca să fie salvat Galaţiul de la inundare! Nimic ma ne-adevărat! Cică au descoperit ei, specialiştii pulii moldave, că digul de la Nemţeni s-ar fi rupt dinamitat! Mai inserează şi nişte declaraţii ale lui Lupu, de la Apele Moldovei, cu ale cărui prostii m-am obişnuit în săptămînile în care am stat efectiv pe la Nemţeni şi Cotul Morii. Dar, cum pe Lupu îl ţine în braţe Partidul Liberal, nu pot să zic nimic, deşi eu l-aş fi demis a doua zi după prima evaluare greşită a situaţiei! Una peste alta, se lasă să se înţeleagă că inclusiv ruperea digului de la Nîrnova ar fi influenţat negativ situaţia din incintele de la Cotul Morii şi Nemţeni. Îi informez, cu respect, pe dez-informatorii de la MS, că Nîrnova e în aval de Cotul Morii! A doua creştere a debitului de pe Prut a creat probleme la Tudor Vladimirescu şi nu în raionul Hînceşti! Mare noroc au avut moldovenii cu echipele de salvatori, cu militarii Armatei Naţionale (Sîli, Sergiu, Mihai Bucliş ştiu foarte bine ce spun!) condusă de Marinuţă, sau cu detaşamentele IGSU, comandate de Marian Mihai sau Oleg Covaşniuc!

Ce legătură există între cele două întîmplări? Una singură: mîncatul de kkt, ajută uneori - îţi aduce noroc! - dar la noi, se pare, e practicat ca la Daciadă, la nivel de sport naţional. Pe ambele maluri ale Prutului!

joi, 28 octombrie 2010

De comentat: DE CE NU ARE CARAŞ-SEVERINUL O CULTURĂ A DUNĂRII?


Îmi puneam această întrebare împreună cu nevastă-mea ascultînd o folcloristă de pe Clisură. Răspunsul e: habar nu am! Cert este că am fost miraţi să auzim un text popular, în Banatul de Munte, care să vorbească despre Dunăre. Sînt extrem de convins că noi, locuitori ai acestei zone căzute de pe zartă NU avem o cultură a Dunării care să ne ajute, întîi mental, să valorificăm acest uriaş potenţial pe care natura l-a pus la dispoziţia noastră, degeaba! Dunărea deţine rolul de arteră de navigaţie, cunoscut încă din antichitate şi reluat cu intensitate la începutul epocii moderne. Ea reprezintă, după Volga, cea mai lungă cale fluvială europeană pentru transportul de mărfuri şi persoane. Are o lungime de 2850 km, din care 1075 km prin România . Între anii 1938-1941, România deţinea cele mai multe nave de transport fluvial dintre toate ăţrile riverane Dunării, cu o capacitate medie de transport de aproximativ 2 500 mii tone marfuri pe an şi aproximativ 700 mii călători pe an. După 1970, flota fluvială s-a dezvoltat interdependent de dezvoltarea industriei: capacitatea de transport fluvial a crescut de la 452 mii tone în 1970, la 1063 mii tone în anul 1985, în anul 1990 a ajuns la 1 600 mii tone, iar în 2000 la 1357 mii tone. Spun asta şi în contextul în care Strategia Europeană a Dunării oferă 50 de miliarde de euro, pînă în 2013, pentru a pune în valoare - economic, cultural, turistic, ecologic - fluviul! Aceşti bani vor fi luaţi, cu siguranţă, de covrigarii din Serbia, de bulgari, de unguri, de austrieci, de nemţi, de ukrainieni şi de moldoveni, dar noi, noi nu vom pupa nici un euro! Asta nu pentru că există o conspiraţie la nivelul UE împotriva noastră, ci pentru că sîntem incapabili, la modul absolut, să vedem dincolo de călduţul propriului scuipat de provincie. Autorităţile locale au ochii şi urechile bine sigilate. E adevărat, nici societatea civilă nu e mai vocală! Dar, care societate civilă? În afară de cîţiva tineri care se cară cu bicicletele pe bani mulţi şi europeni, de fostul deputat Sturza-Popovici care cu GEC Nera încearcă să cureţe rîurile din zona Oraviţa aţi mai auzit de vreo iniţiativă cetăţenească? Eu nu, din păcate! ONG-urile care să propună, să dezbată, să militeze, să facă presiuni asupra autorităţilor locale NU EXISTĂ ÎN CARAŞ-SEVERIN!!!!

Regiunea Dunării include zece state, majoritatea membre ale Uniunii Europene care numără 200 de milioane de locuitori. Dintre aceştia, 75 de milioane trăiesc în regiunile riverane Dunării. Cadrul actual de cooperare regională în bazinul Dunării acoperă domenii precum navigaţia - prin intermediul Comisiei Dunării, protecţia mediului prin Comisia Internaţională pentru Protecţia Dunării, cooperarea între regiuni - prin ARGE Donaulander, şi turismul - prin Comisia Turismului din Regiunea Dunării. Să revin, însă la Dunărea caraş-severineană, care intră în România pe la noi, pe la Baziaş, pe cursul superior. Tot pe acolo a intrat şi Regele Carol. Se mai vede treapta pe care a pus piciorul cînd a coborît de pe vapor, ruinele unui cazinou... cam ruine! Cursul superior reprezintă Dunărea românească pe 1075 km (38%) de la Baziaş unde fluviul intră în ţară şi pînă la Sulina. Sectorul Baziaş-Porţile de Fier (pînă aproape de Dr. Turnu Severin) denumit şi sectorul „defileului” deoarece Dunărea a tăiat Munţii Banatului şi Munţii Balcani formînd cel mai lung defileu din Europa pe 144 km. Principalul punct de atracţie îl constituie cursul Dunării, amplificat de numeroasele zone carstice ce au determinat formarea Defileului Dunării şi a cheilor pe afluenţii acesteia: Valea Mare, Valea Liuborajdea, Cheile Mraconiei, Cheile Sirinei, Valea Berzasca. Apoi e Moldova Nouă, cu portul aferent, la km 1048, Rada Portuară km 1047-1050,50 -malul stîng al Dunării, în zona amonte a lacului de acumulare actual- Complexul Hidroenergetic şi de Navigaţie "Porţile de Fier I". Potenţialii turişti pe firul Dunării pot fi atraşi prin turismul cultural, localităţile de lîngă Dunăre abundă situri arheologice. Descoperiri arheologice au fost făcute pe raza localităţiilor : Socol: biserica medievală; Baziaş: mănăstire, vestigii din epoca neolitică, feudală; Divici: cetate dacică “Grad”, vestigii din epoca dacică, feudală; Şuşca: vestigii din epoca neolitică; Radimna: vestigii din epoca romană; Pojejena: castru roman, cetate medievală – “Zidina”, vestigii din epoca neolitică, bronzului, dacică; Măceşti: vestigii din epoca neolitică, romană; Moldova Nouă: vestigii din epoca neolitică, eneolitică, de tranziţie, bronzului, fierului, romană, feudală; Coronini: cetate feudală – “Cula” 1428, picturi rupestre în Peştera Gaura Chindiei 2, vestigii din epoca preistorică , bronzului, fierului, dacică, romană, feudală; Liborajdea: mori cu ciutură; Sicheviţa: mori cu ciutură, vestigii din epoca bronzului, fierului, feudală; Gornea: castru roman, vestigii din epoca paleolitic, neolitic, eneolitic, de tranziţie, bronzului, fierului, dacică, romană, feudală; Liubcova: vestigii din epoca neolitică, bronzului, dacică, romană; Berzasca: biserică 1836, vestigii din epoca paleolitică, bronzului, fierului, feudală; Drencova: cetate medievală, vestigii din epoca fierului, dacică, feudală; Cozla: vestigii din epoca paleolitică, neolitică, de tranziţie; Sviniţa: cetate medievală “Tri - Kule” 1437, biserică, vestigii din epoca medievală; Dubova: mănăstire 1372; Eşelniţa: biserică; Orşova: mănăstirea “Sfânta Ana”. Foarte tare, frate!, cum ar spune un confrate din Capitală. Cine ştie de ele? Cine le pune în valoare? Iubitorii de păsări se pot bucura de o rezervaţie care a blocat, practic, investiţiile turistice în dreptul localităţii Moldova Nouă: Aria de protecţie specială avifaunistica, zona umedă Ostrov – Moldova Veche. Aceasta are o suprafaţă de 1627 ha, din care 345 ha sînt ocupate de insula propriu-zisă, şi este situată pe teritoriul administrativ al oraşului Moldova Nouă. Pe insulă au fost identificate 72 de specii de păsări aparţinînd la 30 de familii din 14 ordine. Din totalul acestora, 28 de specii sînt incluse în Directiva privind conservarea păsărilor salbatice.

Revenind la "afaceri" care să scoată Caraş-Severinul din conul de umbră în care a intrat odată cu desfiinţarea industriilor tradiţionale - minritul, siderurgia şi construcţiile de maşini -, portul din Moldova Nouă este prima poartă de intrare în ţară pe apă! Portul dispune în prezent de cheuri verticale şi pereate, ce deservesc traficul industrial şi de pasageri din zonă. În acest sens, portul existent are fronturi de operare cu cheuri şi platforme, dispuse pe 6 dane: 3 dane cu front total de operare de 300 m lungime dotate cu cheuri verticale (în trecut de operare minereuri) şi mărfuri generale; 2 dane cu front total de cca. 160 m lungime, dotate cu cheuri înclinate pereate de operare a traficului de produse lemnoase şi alte mărfuri generale;1 dană de 100 m lungime, dotată cu cheuri pereate pentru traficul de pasageri. Portul mai dispune de o cale de rulare de 400 m lungime, pe care operează 2 macarale portic de 5 tf x 32 m, dispune de facilităţi privind alimentarea cu energie electrică, apă şi canalizare. Portul are acces rutier la reţeaua stradală a localităţii şi în continuare legături la DN 57A şi DJ 571. În aceste condiţii, conectarea judeţului Caraş-Severin la infrastructura Dunării mi se pare vitală şi, îndrăznesc să spun, reprezintă un element de securitate regională pentru Banat.

Deşi Dunărea intră în România pe la Baziaş, alţii s-au deşteptat demult şi au început să facă cărţile fără ca noi nici să nu băgăm de seamă. Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, de exemplu, a organizat pe 25 martie 2010, la Belgrad!, o întîlnire pe tema dezvoltării transportului de containere pe Dunăre. Evenimentul a avut loc la Camera de Comerţ din Belgrad şi s-a bucurat de prezenţa a numeroşi reprezentanţi ai operatorilor de containere din România, Ungaria şi Serbia, precum şi ai porturilor fluviale din Serbia şi Ungaria. Scopul principal al întîlnirii a fost de a promova avantajele pe care le oferă portul Constanţa firmelor din Ungaria şi Serbia care transportă mărfuri containerizate, ca alternativă la transportul de mărfuri prin porturile baltice. Na, poftim! Printre avantajele pe care le oferă Portul Constanţa se înscrie: accesul direct la ţările Europei Centrale şi de Est prin Coridorul Pan European VII - Dunărea! Adică punerea în valoare a infrastructurii portuare dunărene din România, cu conexiuni directe la Canalul Bega etc. Oare o astfel de temă, un parteneriat, ceva, se poate discuta între Reşiţa şi Pancevo? Că tot ne dăm oraşe înfrăţite cu legături între camerele de comerţ, bla, bla, bla... Întreb şi eu, nu dau cu parul!

Vorbeam de Strategia Dunării. Ce oportunităţi de dezvoltare ne oferă Strategia Dunării? 50 de miliarde de euro, pînă în 2013, pentru:Transport: „coridorul de transport transeuropean VII - TEN - T”. Dunărea reprezintă o axă prioritară de transport în interiorul Uniunii Europene; Refacerea infrastructurii portuare şi a şenalului navigabil şi Dezvoltare rurală şi protecţia împotriva riscului producerii de fenomene extreme. Pe acest ultim tronson am înţeles că se mai derulează ceva. Rămîn neexploatate refacerea şenalului şi dezvoltarea rurală! O infrastructură de transport eficientă, conectată la reţeaua europeană de transport contribuie la creşterea competitivităţii economice, facilitează integrarea în economia europeană şi permite dezvoltarea de noi activităţi pe piaţa internă. O Analiză SWOT a problemelor Dunării româneşti a evidenţiat existenţa unei degradări avansate a infrastructurii navale şi a unei uzuri a materialului rulant. Cererea pentru transportul de marfă este însă strîns legată de evoluţia economică! Dunărea, printr-o exploatare corespunzătoare a potenţialului său va contribui la conectarea şi integrarea Judeţului Caraş-Severin întîi în România şi apoi în Uniunea Europeană într-o manieră durabilă, creînd totodată oportunitatea ca judeţul să dobîndească o poziţie cheie pentru atragerea fluxurilor de mărfuri, în relaţiile dintre România şi celelalte ţări riverane Dunării. Pentru asta, însă, e nevoie de creare URGENTĂ a unei culturi a Dunării, poate a unor grupuri de presiune ale societăţii civile, mediu de afaceri etc. Cam multe pentru un Caraş-Severin amorţit...

miercuri, 27 octombrie 2010

STRATEGIA ŞI INCULTURA DE SECURITATE


Poate părea paradoxal şi jignitor, dar incultura naţională de securitate reprezintă un factor de risc şi o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Statul român şi-a încălcat constant angajamentele luate la NATO şi UE de a aloca fonduri necesare promovării culturii de securitate, societatea civilă nu pare interesată de subiect, iar cetăţeanul, principalul beneficiar, este mai preocupat de preţul caltaboşului decît de a trage la răspundere Guvernul, să zicem, pentru încălcarea Strategiei de Securitate Naţională. În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un produs de consum, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. La ora actuală, securitatea naţiunii este un concept definit prin lentilele deformatoare ale ideologiilor, mai mult sau mai puţin expirate, prezente în spaţiul politico-militar. Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii şi, deci, gradul său de implicare în mediul social este definitoriu din perspectiva securităţii. Încă de la înfiinţare, Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate şi-a propus să devină, un furnizor de resurse şi informaţii pentru profesioniştii din domeniul securităţii private şi pentru publicul larg.

Strategia de securitate este caracterizată de o logică paradoxală în contradicţie cu logica bunului simţ (Edward Luttwak, "Strategia: logica războiului şi a păcii", 2001, pag.69) şi este caracterizată de patru elemente: OBIECTIVELE ( ţinta), CONCEPTELE STRATEGICE (calea, cursul de acţiune), RESURSELE. Între acestea, se strecoară, perfid, RISC-ul (falia dintre obiective şi resurse). O strategie bună aşează cele patru elemente într-un echilibru relativ. Relaţiile civil-militare sînt componenta instituţională principală a politicii de securitate (Samuel P.Huntington, "Statul şi soldatul", 1957, pp.1-3), model care a fost propus ca model ideal în programele de asistenţă occidentală sub egida NATO, UE sau OSCE (Marian Zulean, "Politica de securitate naţională", 2007, p.50).

Cultura de securitate reprezintă totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor de care dispun, la un moment dat, cetăţenii statului, referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate, dar şi modalitatea de dezvoltare a unor atitudini, motivaţii şi comportamente necesare apărării şi protecţiei personale, de grup şi statale faţă de vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale, precum şi promovării lor în mediul intern şi internaţional de securitate. Educaţia de securitate este una preventivă şi de gestiune a noului mediu de securitate intern şi internaţional, precum si a tipurilor de ameninţări la adresa securităţii. Mai pe înţelesul tuturor: cultura de securitate a fiecăruia se realizează prin educaţia de securitate şi ajută fiecare individ, familie sau grup să se apere în faţa agresiunilor la care este supus din exterior, inclusiv din partea propriului stat. Persistenţa INculturii de securitate adînceşte anomia socială şi incapacitatea de a reacţiona pozitiv la nedreptăţile sau agresiunile la care fiecare individ este supus. Mass-media este un vector important de formare a culturii de securitate, dar din experienţa ultimilor ani, este principalul pol de rezistenţă la tentativele timide de promovare a educaţiei de securitate şi a politicilor de securitate ce ar trebui asumate de cetăţeni. Potrivit lui Ulrich Beck, trăim într-o societate a riscului( 1992), iar riscul zero nu există. Pornind de la această afirmaţie, Donald Snow (2007) defineşte riscul ca o ecuaţie: RISC = AMENINŢARE - CAPABILITATE.

Într-o democraţie, politica de securitate este transparentă şi amplu dezbătută, iar judecarea unei politici de securitate se face de către electorat, în timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusă atît scrutinului politicienilor, cît şi scrutinului public, prin referendum. Ce ne facem atunci cînd cultura de securitate lipseşte, iar electoratul nu este în măsură să emită păreri faţă de politica de securitate naţională? Dacă pe timp de război succesul unei politici naţionale de securitate îl reprezintă "cîştigarea războiului", pe timp de pace criteriul de bază este acela de estimare a modului de îndeplinire a obiectivelor strategice asumate (în campania electorală, eventual), pe baza unor COSTURI REZONABILE, definite de către POPULAŢIE! Strategia naţională de securitate, ca document de planificare strategică, încearcă să pună în acord obiectivele strategice stabilite de decidenţii politici, cu resursele disponibile şi să ofere cursul de acţiune (conceptul) pentru realizarea lor. În realitate, în România, Strategia Naţională de Securitate a fost mereu ignorată sau contrazisă, din motive politicianiste (Zulean, op.cit. p.51). Întrebare logică: care este scopul strategiei de securitate? Evident, acela de apropune un concept strategic, un plan de acţiune, CLAR ŞI EXPLICIT, pentru a explica modul de angajare a resurselor, în scopul îndeplinirii obiectivelor! Potrivit "Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces (2005, p.2), strategia de securitate naţională ar trebui să cuprindă 3 părţi: viziunea statului privind securitatea naţională, evaluarea ameninţărilor şi oportunităţilor prezente şi viitoare şi 3, sarcini şi misiuni pentru instituţii cu specificarea resurselor. În contextul actual al globalizării, definirea "interesului naţional" este extrem de dificil. Interesele naţionale sînt considerate acele provocări ce îngrijorează cetăţenii unei naţiuni, identificate de literatura de specialitate în trei tipuri: 1- interese vitale, de securitate fizică a cetăţenilor; 2- interese fundamentale, care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate şi 3- interese periferice. Evident, fezabilitatea strategiei naţionale depinde de resursele disponibile şi de capacitatea de a mobiliza acele resurse efectiv şi în mod eficient.

Lipsa educaţiei de securitate la nivel naţional se remarcă prin absenţa oricărei reacţii publice la încălcarea Strategiei de Securitate Naţională a României, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin Hotărîrea nr. 62 din 17 aprilie 2006, şi care încă se află în vigoare. Potrivit acesteia, securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.
Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a
sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului. Pentru asigurarea capacităţii de acţiune în orice situaţie, este necesară implementarea unui sistem naţional integrat de management al crizelor, ce va articula, într-o reţea modernă şi funcţională, toate structurile – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – cu atribuţii în acest domeniu şi va asigura coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul şi înlăturarea manifestărilor
negative, lichidarea consecinţelor şi restabilirea sau reconstrucţia stării de normalitate. Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi funcţională a tuturor structurilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor din domeniul securităţii.

Buna guvernare(ce făcea referire la Guvernarea Tăriceanu!, dar extrem de actuală) constituie o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii,
instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor democratice, probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile, cu stricta respectare a standardelor democratice. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României.

O direcţie prioritară de acţiune pentru realizarea obiectivelor prezentei strategii o reprezintă necesitatea declanşării unui amplu proces de dezvoltare, modernizare şi asigurare a protecţiei infrastructurii critice, a elementelor vitale ce vizează pregătirea instituţiilor, societăţii, economiei şi teritoriului naţional pentru a face faţă riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii. Domeniile de interes major privesc în mod deosebit: infrastructura de transport – în mod deosebit, construcţia de autostrăzi şi modernizarea rapidă a infrastructurii feroviare – şi reţeaua de management a traficului; infrastructura energetică; infrastructura de comunicaţii; managementul potenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor; restructurarea sistemului bazelor militare, identificarea domeniilor de risc, elaborarea hărţilor cuprinzând riscurile probabile
şi dezvoltarea întro concepţie nouă a infrastructurii, pentru apărarea populaţiei de pericolele unor calamităţi naturale, dezastre şi accidente ecologice. Inutil să precizez că de la publicarea acestei strategii, România a rămas cu puţin peste 300 de km de autostradă, iar viteza medie de deplasare pe calea ferată este de 27 km/h la marfă şi 45 la persoane!

Ca orice strategie, RESURSA este esenţială. "Principala resursă pentru îndeplinirea acestui program o reprezintă voinţa politică a forţelor cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea guvernării şi legătura acestora cu poporul, cu oamenii care şi-au pus speranţele în acest
program. Realizarea obiectivelor strategiei securităţii naţionale implică un efort major de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a bazei politice şi civice a guvernării, precum şi cerinţa apelului la judecata poporului şi la angajarea sa conştientă în realizarea programului". Cetăţeanul român este, însă, principalul beneficiar al politicii de securitate şi, deci, are dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidiană. Cetăţeanul, depozitarul legitim al drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care se întemeiază statul democratic, are – potrivit Constituţiei – în materie de securitate naţională, drepturi inalienabile dar şi obligaţii proprii, asumate conştient. De aceea, cetăţenii trebuie să-şi dezvolte un comportament participativ şi responsabil, educaţia civică fiind calea cea mai potrivită pentru armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce conferă adevărata substanţă a patriotismului civic autentic şi profund.

Ignorarea sau eludarea strategiei naţionale de securitate din motive politicianisme se constituie ca un factor de risc la adresa securităţii europene. Strategia Europeană de Securitate a fost adoptată de Consiliul Justiţiei şi Afaceri Interne cu ocazia reuniunii din 25 şi 26 februarie 2010, a fost aprobată de Consiliul European din 25 şi 26 martie 2010. În decembrie 2003, Uniunea Europeană a adoptat strategia europeană de securitate, care se referă la dimensiunea externă a securităţii Europei. În februarie 2010, în timpul Preşedinţiei semestriale spaniole, Consiliul a completat-o adoptînd strategia de securitate internă. Această strategie a fost aprobată de Consiliul European din 25 şi 26 martie 2010.

Pentru cetăţenii Uniunii Europene, securitatea constituie una dintre priorităţile majore. Principalele riscuri şi ameninţări infracţionale cu care se confruntă în prezent Europa, şi anume terorismul, formele grave de criminalitate, criminalitatea organizată, traficul de droguri, criminalitatea informatică, traficul de fiinţe umane, exploatarea sexuală a minorilor şi pornografia infantilă, infracţionalitatea economică şi corupţia, traficul de armament şi criminalitatea transfrontalieră, se adaptează extrem de rapid la schimbările ştiinţifice şi tehnologice, în încercarea lor de a exploata în mod ilegal şi de a submina valorile şi prosperitatea societăţilor noastre deschise. Astfel, este vital ca Strategia de securitate internă să se poată adapta atît la nevoile cetăţenilor, cît şi la provocările inerente caracterului dinamic şi global al secolului XXI. Conceptul de securitate internă trebuie înţeles ca un concept vast şi cuprinzător, care acoperă mai multe sectoare, pentru a aborda aceste ameninţări majore precum şi alte ameninţări cu un impact direct asupra vieţii, siguranţei şi bunăstării cetăţenilor, inclusiv dezastrele naturale şi cele provocate de om, precum incendiile forestiere, cutremurele, inundaţiile şi furtunile. Pentru a face faţă acestor fenomene, statele membre ale UE dispun de propriile politici şi strategii naţionale de securitate. Rămîne ca ele să fie şi aplicate, iar analiza evoluţiilor viitoare să fie completată şi adaptată în permanenţă.

În Strategia Europeană de Securitate sînt stabilite 10 orientări pentru acţiune în vederea garantării securităţii interne a UE în următorii ani:
1- O abordare vastă şi globală a securităţii interne;
2- Asigurarea supravegherii democratice şi judiciare efective a activităţilor de securitate;
3- Prevenire şi anticipare: o abordare proactivă şi fondată pe informaţii. Acest punct mi se pare deosebit de important! Printre principalele obiective ale Strategiei de securitate internă a UE se numără prevenirea şi anticiparea infracţiunilor, precum şi a dezastrelor naturale şi a celor provocate de om şi atenuarea impactului lor potenţial. Recomandarea experţilor UE în materie de securitate este cît se poate de clară: politicile de securitate, în special cele de prevenire, trebuie să adopte o abordare vastă, care să implice nu numai serviciile de aplicare a legii, ci şi instituţiile şi specialiştii de la nivel naţional şi local. Prin urmare, ar trebui să se vizeze cooperarea cu alte sectoare, precum şcolile, universităţile şi alte instituţii de învăţămînt, pentru a se preveni situaţia în care tinerii devin infractori. Organizaţiile societăţii civile pot juca de asemenea un rol în desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a populaţiei. Obiectivul acţiunii UE în domeniul protecţiei civile trebuie să fie reducerea vulnerabilităţii în faţa dezastrelor prin elaborarea unei abordări strategice de anticipare şi de prevenire a dezastrelor şi prin continuarea îmbunătăţirii nivelului de pregătire şi de reacţie, cu respectarea competenţelor naţionale. Ar trebui elaborate orientări privind metodele de cartografiere a pericolelor şi a riscurilor, evaluări şi analize, precum şi o prezentare de ansamblu a riscurilor naturale şi a celor provocate de om pe care UE le-ar putea înfrunta în viitor. Această analiză de risc la nivelul UE ar trebui să constituie o bază pentru iniţiative de cooperare între state membre care împărtăşesc aceleaşi riscuri şi UE în domeniul protecţiei civile şi al planificării capacităţilor. Trebuie identificate noi riscuri şi ameninţări, precum penuria de energie, panele din domeniul TIC şi pandemiile. Capacitatea cetăţenilor, precum şi a sectorului public şi privat, de a face faţă efectelor dezastrelor trebuie incluse în politicile de prevenire.
4- Elaborarea unui model global pentru schimbul de informaţii;
5- Cooperarea operaţională;
6- Cooperarea judiciară în materie penală;
7- Gestionarea integrată a frontierelor;
8- Un angajament în favoarea inovării şi a formării;
9- Dimensiunea externă a securităţii interne/cooperarea cu ţările terţe; Şi la acest punct aş vrea să intru în detalii: cooperarea internaţională a UE şi a statelor sale membre, atît la nivel bilateral, cît şi la nivel multilateral, este esenţială pentru a se garanta securitatea şi a se proteja drepturile cetăţenilor noştri şi pentru a se promova securitatea şi respectarea drepturilor în străinătate. În politicile UE cu privire la ţările terţe, securitatea trebuie să constituie un factor-cheie. Va trebui acordată o atenţie deosebită „statelor fragile şi eşuate” pentru ca acestea să nu devină cuiburi ale criminalităţii organizate sau ale terorismului. În acest context, Strategia de securitate internă completează în mod indispensabil Strategia europeană de securitate, elaborată în 2003 în cadrul politicii europene de securitate şi apărare.
10- Flexibilitatea în vederea adaptării la dificultăţile viitoare.

În concluzie: Strategia Naţională de Securitate a României este parte integrantă din Strategia Europeană de Securitate. Eludarea ei, din motive pur politicianiste, reprezintă o vulnerabilitate şi o breşă de securitate în cadrul Strategiei Europene. Absenţa unei culturi de securitate la nivelul cetăţenilor favorizează derapajele decidentului politic în procesul de implementare a strategiei naţionale. Educaţia de securitate şi siguranţă la nivelul cetăţeanului, atît din mediul urban, dar şi din cel rural, se impune ca o necesitate de grad "zero" în vederea garantării securităţii interne a României şi a Uniunii Europene în următorii ani.

marți, 26 octombrie 2010

IRAQ, DANUBIA ŞI ARMATA NAŢIONALĂ


Din documentele secrete pe tema conflictului din Iraq, publicate de site-ul Wikilleaks şi preluate şi de presa de la Bucureşti, reiese că o firmă românească a fost implicată în uciderea nediscriminatorie a civililor iraqieni. Firma românească condusă de un general SIE în retragere – Mihail Bichir – a avut legături cu agenţi ai CIA şi ar fi lucrat, potrivit unor surse, sub oblăduirea administraţiei Bush. În 2006, angajaţii companiei româneşti Danubia Global Inc. au ucis trei iraqieni la Fallujah. Martorii au susţinut că angajaţii, cel mai probabil de origine americană, i-au confundat cu nişte insurgenţi şi au tras fără a fi provocaţi. La anchetă, ei au refuzat să răspundă întrebărilor cu privire la incident, invocînd politica firmei de a nu oferi informaţii confidenţiale. După incident, companiei i-a fost suspendată activitatea în Iraq timp de o lună, iar numărul angajaţilor a fost redus de la 70 la 12. În 2006, compania Danubia preia firma privată de securitate Custer Battles, deoarece acesteia i-a fost interzis accesul în Iraq. Custer Battles a fost înfiinţată în 2001 în Newport, Rhode Island de către Mick Battles, fost agent CIA şi candidat pentru un loc în Congres din partea republicanilor, şi Scott Custer, fost ofiţer în cadrul trupelor Rangers. După răsturnarea lui Saddam Hussein, în primăvara lui 2003, compania primeşte un contract în valoare de 16 milioane de dolari pentru a asigura securitatea aeroportului din Bagdad.

Această poveste a făcut ieri, de Ziua Armatei Române, "turul" presei centrale româneşti, cu o mare satisfacţie. A fost ceva de genul: "na, vă daţi îngeraşi şi voi sînteţi mînjiţi, voi, ăia cu pensii nesimţite, nu vă mai ajung banii, vă băgaţi să omorîţi oameni, bine vă face Băsescu"! Acuma, cîteva comentarii am de făcut:
1) Iraqul a fost în acea perioadă o arie de o instabilitate acută, în care atacurile asupra Coaliţiei erau frecvente. Şi justificate! Fallujah era bastionul insurgenţei anti-americane. În aceste condiţii, uciderea celor trei civili iraqieni, sigur a fost o gravă eroare, este o tragedie şi o nenorocire pentru familiile acestora, dar reprezintă o imagine cotidiană în timpul unui război. Din punctul meu de vedere, expresia "să respecţi regulile războiului" e cea mai mare tîmpenie! Războiul este o acţiune deliberată, în forţă, menită să UCIDĂ adversarul! Faptul că ne prefacem că aplicăm reguli cavalereşti e o ipocrizie generală. În aceste condiţii, TOŢI cei prezenţi în Iraq între 2003 şi 2009 s-au aflat acolo pentru a UCIDE adversarul şi pentru a rămîne în viaţă!
2) Cei mai mulţi mercenari sînt recrutaţi din rîndul foştilor militari, poliţişti sau jandarmi. Evident, companiile de mercenari sînt constituite de foşti militari, sau ofiţeri de informaţii. Începutul sec.21 a consacrat intrarea merceneriatului în era industrială, generată de excedentul de oameni şi materiale ale armatelor naţionale care la sfîrşitul Războiului Rece şi-au redus forţele. Cel puţin 310 companii private de securitate, printre care şi firme româneşti, au primit, din 2003, contracte din partea administraţiei americane pentru protejarea oficialilor, instituţiilor, convoaielor şi altor entităţi din Iraq. Cea mai cunoscută este Blackwater despre care s-au ţesut nenumărate legende! Angajaţii firmelor de pază care se află la prima misiune în Iraq au parte acolo de un scurt stagiu de pregătire. Este vorba, în principal, de cunoaşterea armelor (pistoale-mitralieră americane de tip M -15 sau M-16) şi cîteva şedinţe de tragere în poligon. Nici unul dintre ei nu ştie numele real al colegilor, fiecare luptător fiind cunoscut doar după poreclă. În cei şapte ani de război, descrişi de aceste documente, au fost ucişi cel puţin 175 de angajaţi ai companiilor de securitate, cel mai mare număr de victime fiind înregistrat în 2006, cu 53 de morţi. Insurgenţii au răpit cel puţin 70 de angajaţi, dintre care mulţi au fost ucişi ulterior. Angajaţii companiilor de securitate au fost implicaţi şi în accidente rutiere cu decese multiple pe tot teritoriul Iraqului, ca urmare a vitezei mari cu care conduceau pe drumuri proaste, unde o ameninţare poate apărea în orice moment.
3) Întotdeauna, între companiile de securitate private şi componentele de forţă ale unui stat vor exista divergenţe, "asezonate" cu denigrări în presă şi nu numai. Campania de discreditare a Companiei Blackwater - firma care nu a pierdut nici măcar un singur obiectiv! - este un exemplu grăitor. Activitatea acestor companii este, însă, departe de a fi una permanent negativă. CPS au, în majoritatea cazurilor, un cod intern de bună conduită pentru respectarea "legilor războiului", altele aderă la Convenţia de la Geneva. De altfel, se constată o implicare tot mai mare a companiilor de securitate privată în conflictele externe, dar şi în misiuni de siguranţă naţională. Clar, această tendinţă tulbură raporturile dintre state şi armatele naţionale. Statul va avea întotdeauna obligaţia să-şi apere coeziunea,interesele şi cercurile de suveranitate.

Dincolo de spectaculosul morbid al poveştii cu Danubia, ar trebui ca experţii în securitate, societatea civilă, jurnaliştii specializaţi să discute serios despre contribuţia Companiilor Private de Securitate la siguranţa naţională. În perioada 17-18 noiembrie, voi participa la Bruxelles, la invitaţia Comisiei Europene, Departamentul de Afaceri Interne, la seminarul "Securitatea Internă a Uniunii Europene, Strategii în Acţiune", în care vor fi abordate multe din problemele ridicate chiar de experţii români din cadrul Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS): ponderea tot mai însemnată a CPS în securitatea internă. Prezenţa acestora "în peisaj" nu este o noutate. Am mai spus-o, şi o repet, judecînd prin prisma istoriei, armatele naţionale (unele forţate să supravieţuiască cu 0,27% din PIB - propunere pe 2011!) sînt doar o mică paranteză. Nu este nevoie să ne întoarcem la Alexandru Macedon sau la armatele cartagineze. Italia condottierilor (condotta - contract) şi Germania sec. 16, sau Franţa, pînă la bătălia de la Valmy (1792), sînt exemple grăitoare. În zilele noastre, în plină criză europeană majoră, se pune serios întrebarea: din ce considerent ar trebui ca mijloacele de apărare să fie proprietatea statului, din moment ce el deţine comanda operaţiunilor? Corectă întrebare! Anumite evoluţii actuale mă fac să cred că statele şi-ar putea delega ordinea publică internă şi misiunile armate!

Raţiunea acestei evoluţii este multiplă. În primul rînd, dispariţia ameninţărilor majore care necesitau mobilizarea unei întregi naţiuni, dar şi reducerea drastică a bugetelor militare. Procesul a început la sfîrşitul secolului trecut prin externalizarea serviciilor periferice. Avantajele angajării CPS în astfel de operaţiuni sînt multiple. Din punct de vedere economic, dispare necesitatea ca ţările să-şi mai întreţină armatele, se reduc bugetele de investiţii şi cheltuielile se adaptează la nevoile de moment. Din punct de vedere operaţional creşte rapiditatea intervenţiilor, apare accesul la tehnica şi echipamentul moderne fără lungile şi greoaiele proceduri politice şi de achiziţie, şi apare accesul la personalul antrenat cu experienţă de luptă. O astfel de abordare "fantasmagorică" a securităţii naţionale generează trei provocări.
1) Etică şi juridică. Va trebui ca jurisdicţiile internaţionale să nu mai condamne în bloc mercenariatul, precum ONU, şi să se aplece serios asupra unor reguli deontologice şi măsuri necesare de control (Enrique Bernales Ballesteros, raport E/CN.4/1998/31, Comisia pentru Drepturile Omului, ONU). Gîndiţi-vă şi la dificultatea plasării juridice a războiului împotriva terorismului, în care armate naţionale au fost obligate să lupte împotriva unor actori non-statali. Ori conflictul între doi actori non-statali, CPS şi gherile teroriste, de exemplu, este mult mai uşor de motivat juridic (Mario Balint, "Target-Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului", Ed. Banatului Montan, 2010)
2) Politico-militară. Un nucleu dur al armatelor naţionale va dori să păstreze controlul asupra cercurilor de suveranitate în concordanţă cu interesele naţionale, în baza unei analize asupra rolului statului într-o lume viitoare.
3) Industrială. CPS va putea achiziţiona armament şi tehnică adaptată noilor tipuri de conflicte. De exemplu, războiul urban. Urbanizarea este un fenomen mondial. Experienţa americană de la Mogadiscio şi cea rusă de la Groznîi, sînt citate ca exemple ale dificultăţilor cu care riscă să se confrunte armatele naţionale convenţionale în mediul urban. Aglomerările urbane concentrează resurse ostile: mijloace materiale, posibile recrutări, ţinte sigure, prezenţă facilă a presei. Studiile mondiale arată că în 2030, Europa, America de Nord şi America Latină vor fi urbanizate în proporţie de 85%.

Una peste alta, trecînd peste incidentul nefericit în care a fost implicată Compania Danubia, pot spune că, în mod paradoxal, implicarea tot mai mare a Companiilor Private de Securitate ar putea fi o contribuţie importantă la stabilitatea europeană şi internaţională şi la neutralizarea forţei, ca mijloc de exprimare!

luni, 25 octombrie 2010

DE ZIUA ARMATEI

Astăzi, Armata Română sărbătoreşte! La mulţi ani! Deşi, focul încrucişat la care este supusă nu oferă motive de sărbătoare. Armata Română a fost, este şi va rămîne, sper eu!, un simbol al Onoarei şi Dragostei de Patrie, al luptei şi jertfei, al cinstirii Drapelului, Imnului şi Simbolurilor Naţionale. Astăzi, însă, tot mai mulţi derbedei politici încearcă să şteargă din memoria oamenilor SIMBOLUL Armatei Române. Greu încercată de inconştienţa unor propăvăduitori agresivi ai Inculturii de securitate naţională, Armata este astăzi mai fragilă ca oricînd. Remarca, pe care mi-o asum, este valabilă la toate instituţiile de forţă din această ţară componente ale Sistemului Naţional de Apărare. Astăzi, Armata Română este victima lipsei de onoare a Clasei Politice din România. O clasă politi-că ca-re a promis, la integrarea în NATO, un buget de 2,38% din PIB şi care, pentru 2011, pregăteşte...0,27% din PIB. Acest procent este echivalentul sinuciderii anunţate! Dar, pentru ca eşecul să nu fie atît de pronunţat, există informaţia că decidenţii portocalii pregătesc o nouă restructurare: DESFIINŢAREA unor categorii de forţe, precum AVIAŢIA sau VÎNĂTORII DE MUNTE! Această aberaţie este la limita răbdării! Şi pentru că aberaţia trebuia să poarte un nume, aceasta a fost ales: EMIL BOC, proaspăt decorat de ministrul apărării cu Medalia de Onoare a SMG! Acest impostor politic liliputan întinează eforturile de 20 de ani ale Armatei, cel mai important ambasadror al integrării României în NATO şi UE, o instituţie simbol a statului. Fie şi numai pentru atîta lucru şi militarii în rezervă şi retragere trebuie să protesteze astăzi în întreaga ţară! Pentru ONOARE!, un cuvînt pe care actuala clasă politică nu îl cunoaşte! Pentru o reconstrucţie morală, ce aţi zice de militarizarea spaţiului politic românesc?

Ziua de astăzi marchează, însă, şi două gesturi reparatorii: avansarea la gradul de general de brigadă a col(r). Ioan Petrescu, fostul şef al Trustului de Presă al Armatei şi avansarea la gradul de general de brigadă, extrem de tîrziu, a col. dr. Nicolae Ciucă, poate unul dintre cei mai titraţi comandanţi militari români de după Al Doilea război mondial! LA MULŢI ANI, ARMATEI ROMÂNIEI!

vineri, 22 octombrie 2010

FRUNZĂVERDE


Nu am primit post, funcţie sau afaceri de la PD, PDL sau Sorin Frunzăverde. Deşi, uneori, aportul adus la "propăşirea" trandafirului a depăşit activismul de partid, întotdeauna am fost văzut ca băiatul bun, teribilist, care nu face parte din gaşcă. Nu am fundaţii patronate de liderii primi ai PD, nici echipă de fotbal, ca să nu spun că nu construiesc nici drumuri. Nu am beneficiat de nici un avantaj în perioada în care fotoliul de la Ministerul Apărării a fost ocupat de preşedintele de judeţ. Din cînd în cînd, şi atunci după săptămîni de stat pe la cabinet, mi s-a sponsorizat cîte o carte. Ultima nu a fost achitată nici acum! Cu toate acestea, sînt fanul convins al liderului reşiţean şi nu sînt genul care să utilizeze modelul "Pamfil Şeicaru" şi nu am nici măcar un ziar în care Frunzăverde să-mi ţină prima pagină. Voi scrie, însă, cîte ceva ca reacţie la declaraţia de forţă a vicepreşedintelui PDL după votul parlamentar de reducere a TVA-ului la 5%.

Ştiu că Sorin FRunzăverde NU e vînător! Şi totuşi, comportamentul său politic, din ultimii ani, l-ar plasa în ierarhia superioară a breslei. Eram la Camera de Comerţ, în urmă cu foarte mulţi ani, cînd organizaţia PD Caraş-Severin a decis să treacă, decisiv, de partea lui Traian BĂsescu şi să nu-l mai susţină pe fostul preşedinte Petre Roman. Gestul de atunci al lui Frunzăverde l-a propulsat pe Băsescu în fruntea partidului. Evident, marinarul a avut grijă să-l dea la oparte pe liderul reşiţean, care-i sufla în cap nu în ceafă, şi să-l "crească" pe Emil Boc. La rîndul său, social-democratul micuţ de la Cluj a devenit preşedinte de partid DUPĂ ce Frunzăverde a hotărît să-i cedeze noua doctrină portocalie. Cele două gesturi sînt de neînţeles pentru mine. Spre deosebire de cei doi, Frunzăverde este un lider charismatic, extrem (chiar periculos) de inteligent cu o certă vocaţie internaţionalistă. Cu toate acestea, s-a dat deoparte şi monitorizează politica "mare". Pîndeşte. Ca un vînător. Sînt convins că e nemulţumit! Dovadă sînt şi focurile de avertisment "executate în plan vertical" faţă de liderii centrali ai partidului, deşi despre o răsturnare în forţă la nivel de vîrf spune că "nu e momentul". Acesta ar fi scenariul pe care îl accept!

Scenariul pe care nu-l pot accepta. În primul său mandat, Băsescu a fost un preşedinte jucător, extrem de vocal, de popular şi de prezent. E adevărat, politica sa externă a fost şi atunci, o catastrofă! Acum, după ce în România s-a declanşat o schimbare radicală de filosofie statală, în mandatul final, Băsescu tace mîlc. Crede cineva că această schimbare, sîngeroasă pentru români la propriu, a izvorît din căpşoarele tîmpe ale liderilor PDL? Îl vedeţi pe Băse, noaptea sub cearceaf, cu lanterna aprinsă, calculînd împactul pe o generaţie în reforma de învăţămînt? Vă amintiţi, probabil: România are nevoie de mai mulţi tinichigii auto. Asta în timp ce ţările din jur pregătesc, masiv, roboticieni, programatori etc. Dar, viziunea prezidenţială nu poate fi contestată! Sau, v-il imaginaţi pe Boc, sau pe Popoviciu, sau Ialomiţeanu, sau Turcan simulînd terapia de şoc scrisă de Friedman, la Chicago, pe propriile familii? Exclus! Cu toate acestea, marinarul Băse a luat poziţia peştelui. Sau a obosit. Sau... i s-a pus în vedere - de către cei ce l-au adus la putere în primul mandat - să nu mai tulbure apele şi să-i încurce! La fel se petrece şi cu Sorin Frunzăverde! Liderul "total" cu o extraordinară deschidere internaţională stă ţintuit într-un judeţ de periferie, căzut de pe hartă. Din cînd în cînd, extrem de timid, mai trimite cîte un avertisment la centru. Inexplicabil!

joi, 21 octombrie 2010

TRIUNGHIUL CU GEOMETRIE VARIABILĂ AL INSECURITĂŢII NAŢIONALE


Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte securitatea ca fiind „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol“. Ca atare, securitatea apare, în cele mai multe situaţii, ca o precondiţie a funcţionalităţii oricărui (micro)grup social formal sau informal, a oricărei organizaţii sociale, economice, politice etc., în raport cu acţiunea unor factori perturbatori generatori de insecuritate, interni şi/sau externi organizaţiei respective. „Securitatea naţională este rezultanta sinergică a acţiunilor întreprinse prin mijloacele şi reglementările instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele şi valorile fundamentale ale României, contracarînd factorii interni şi internaţionali care ameninţă aceste interese şi valori“. În mod logic, insecuritatea naţională este rezultanta emergentă a acţiunilor factorilor interni şi externi care periclitează interesele şi valorile fundamentale ale României“. Starea de insecuritate este, aşadar, opusul stării de securitate şi se poate defini ca fiind pierderea capacităţii statului de a produce şi utiliza resurse informaţionale, energetice şi umane, de a-şi menţine coeziunea, omogenitatea, unitatea şi identitatea, ca urmare a gestionării politice ineficiente, a agresiunilor şi crizelor generatoare de situaţii sociale patologice, crize de sistem, ori de situaţii limită. Insecuritatea poate fi provocată prin agregarea unui set de factori care, la prima vedere, nici nu au o legătură directă, evidentă. Astfel, sărăcirea accelerată a populaţiei în etapa de tranziţie prelungită, educaţia insuficientă, moralitatea lacunară, salarizarea minimală şi hazardul natural sînt factori care nu par să aibă interconexiuni între ei, precum şi nici între ei şi Securitatea Naţională. Şi totuşi... Dacă încercăm să căutăm factorii sociali care pot genera insecuritate naţională, vom observa că descoperim un triungi, cu geometrie variabilă. În vîrful acestuia se regăseşte starea accentuată de sărăcie a societăţii, iar la bază accesul limitat, sau restricţionat, la educaţie şi sănătate! Pe termen foarte lung, de cel puţin o generaţie.

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor.

Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 20 de ani în actul de guvernare al ţării! DEoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării! Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii ar trebui rezolvate de STATUL BUNĂSTĂRII, un concept total străin actualei puteri. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.)
Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago!

În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă;
- nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Toate aceste vulnerabilităţi pot avea o singură definiţie: SĂRĂCIA! Dar, dacă ne gîndim la pragul de sărăcie, aflaţi că în România nu există nici măcar o analiză care să definească acest prag. La Banca Mondială putem găsi referinţe: un om poate fi catalogat ca fiind sărac dacă veniturile sale zilnice sînt sub 5 (cinci) dolari. La noi în ţară, venitul din economia reală este de 150 de euro pe lună, deci nu ne încadrăm! Sărăcia atrage după sine consumul de droguri, alcoolismul, violenţa de stradă, delincvenţa juvenilă, corupţia, crima organizată, terorismul, migraţia, toate, dar absolut toate, catalogate ca factori de risc la adresa securităţii naţionale. În aceste condiţii, important nu mai este să gestionezi violenţa, ci să previi violenţa prin controlul riscurilor! Nu ar fi de mirare dacă grupuri ale societăţii sărace, aflate în triunghiul cu geometrie variabilă "sărăcie-educaţie-sănătate" recurg la violenţă. Norvegianul Johan Galtung - unul dintre pionierii studiilor de pace - scria că "violenţa reprezintă o deteriorare a nevoilor fundamentale omeneşti" ("Kulturale Gewalt" în Der Burger im Staat, nr.43, 1993, accesibil în limba română pe www.dedalos.org).

Migraţia este, de asemenea, un element cheie al securităţii sociale şi societale. Poate fi definit ca un fenomen colectiv de transfer temporar sau definitiv al unei largi mase de populaţie care interacţionează cu capacităţile de absorbţie şi adaptare ale societăţii. În ţările de tranziţie, migraţia încurajează traficul de persoane. România este ţară de origine şi de tranzit pentru diferite rute ale migraţiei, care poate determina şi riscuri militare: iredentismul, terorismul etc. Traficul de fiinţe umane este o importantă sursă de insecuritate (Stan Petrescu, "Apărarea şi securitatea europeană", Ed. Militară, 2006). Spaţiul de interes strategic în care se află România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale grave: trafic ilegal de armament, narcotice, migraţie ilegală, trafic de fiinţe umane (Stan Petrescu, op.cit.). Cele mai importante ţări de origine pentru traficul de fiinţe umane, conform OIM, sînt: Moldova, România, Ukraina, Rusia şi Bulgaria (gen. Stan Petrescu, gen. Olimpiodor Antonescu, "Crima organizată între factor de risc şi ameninţare", Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2008). Cei doi autori încadrează aceste acţiuni criminale în categoria efectelor tranziţiei, care au generat schimbări politice, sociale şi culturale, care, la rîndul lor, au determinat o creştere a sărăciei şi a ratei şomajului, o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului, munca la negru, remunerarea proastă a muncii. Un fenomen exploziv în România îl reprezintă prostituţia de masă, din cauza sărăciei şi a mizeriei materiale (op.cit. pag.118).
Criza economică prelungită din Europa de Vest - principala destinaţie a emigranţilor români - a făcut ca începînd din 2009 mulţi dintre cei care au trăit şi muncit în alt tip de societate, să se întoarcă acasă. Iar dezamăgirea poate fi însoţită de revoltă faţă de situaţia în care se află România, după 20 de ani. Ei pot reprezenta MASA CRITICĂ pentru această societate săracă, lipsită de educaţie, bolnavă, destructurată şi anomică în posibile revolte sociale de amploare care să pună în pericol liniştea şi ordinea publică!

Lipsa de reacţie a societăţii româneşti (unii analişti europeni ne numesc chiar "plantele agăţătoare al Comunităţii Europene") este determinată, în principal, de doi factori: globalizarea elitelor şi narcotizarea media. Există o mare fisură între elite şi societate. După P.S. Huntington (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Simon and Schuster, New York, 2004) elitele se deznaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală. Globalizarea culturii capitaliste generează o localizare a culturii tradiţionale, ceea ce reprezintă o resuscitare a vechilor identităţi regionale (I.N. Sava, Studii de securitate, pag.195, Centrul român de studii regionale, 2005). Toate ţările Europei de Est urmează un pattern de renaştere a identităţii ca o formă - de cele mai multe ori involuntară! - de apărare în faţa formelor occidentale considerate fără substanţă. Acestea sînt, de altfel, o caracteristică particulară a influenţei Occidentale în Răsărit. Revoluţiile Portocalii de la Tblisi(2004), Kiev (2005) şi Bucureşti (2005) sînt, cel puţin prin imaginea lor, produse ale "Culturii Coca-Cola", adică forme fără substanţă (I.N.Sava, op.cit.)
În ultimii ani, România "beneficiază" de o mass-media tabloidizată în exces, asta şi din cauza afirmării "jurnalismului de piaţă" care presupune o coborîre a standardelor. De ce? În primul rînd, pentru că în învăţămîntul de specialitate, încă din 1990, funcţia FORMATIVĂ a presei, considerată "comunistă" a fost înlocuită cu "divertismentul". Viitorul jurnalist învaţă că mass-media are obligaţia să distreze, să bine-dispună, să relaxeze consumatorul. Televiziunea, ca partea cea mai reprezentativă a postmodernităţii, este şi cea mai vinovată de lipsa de educaţie şi de reacţie a societăţii. Cultura televizată, în goana după audienţă, cultivă cei 4S - sînge, sex, senzaţional, spectacular (A.D. Rachieru, "Globalizare şi cultură media", Institutul European, 2003). Celelalte medii se aliniază cuminţi! Unii cred că prin acest teleconsum cultural se asigură o terapie a frustrărilor individului. Alţii trag un semnal de alarmă evidenţiind efectul stimulativ prin amplificarea violenţei reale: explozia delincvenţei, invazia simulacrelor, a pseudoculturii, a incompetenţilor şi loialilor, şi pericolul ca televiziunea să livreze o realitate prescrisă, o trăire a realităţii prin procură. În noul Ev Media interacţiunea comunicativă între oameni, grupuri şi în societate slăbeşte şi capătă rol narcotizant! Mass-media este comercială şi epidermică, superficială, propunînd un şuvoi de modele şi imagini ghid ale non-valorii - în 98% din situaţii! - sfîrşind prin a infantiliza publicul cu soap-opera şi publicitate stupidă.Adevărul nu mai contează. El devine un concept demodat, pentru profesioniştii care confundă imaginea cu imaginaţia. ADORMIREA SIMŢURILOR ESTE DROGUL MASELOR NEMULŢUMITE DE PROPRIA VIAŢĂ!

Agresarea mediatică prin radio şi televiziune este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent, din interior şi din exterior, şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc natural, de la sine şi nu sînt induse de către o decizie agresoare (Mario Balint, "Target-operaţiuni militare externe în combaterea terorismului", Ed. Banatului Montan, 2010). Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea unui complex naţional de inferioritate, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională (ex: Emil Boc: "Toţi sîntem de vină pentru dezastrul în care se află România acum"), inducerea unui sentiment de inutilitate, etc. Cînd, însă, propriul decident politic utilizează tehnica agresării mediatice, avem de-a face cu o ameninţare directă la siguranţa naţională! Care, adăugată triunghiului sărăcie-lipsă educaţie (educaţie cu televizorul)- lipsă sănătate (imposibilitatea susţinerii sistemului social) face un cocktaill exploziv la adresa siguranţei naţionale!

vineri, 15 octombrie 2010

SFÎRŞITUL VACANŢEI CU CHILOŢII ÎN MÎNĂ


Este clar, ne aflăm la sfîrşitul unui ciclu de prospritate de 20 de ani care a luat sfîrşit. Un important observator strategic internaţional califica situaţa actuală drept: cea mai complicată situaţie internaţională din anii 30 încoace, iar unul dintre puţinii experţi români în securitate, pe care îl respect, aprecia că ne aflăm într-un "punct de inflexiune" în care curba istoriei se poate modifica NEPREVĂZUT, RADICAL şi DRAMATIC! Situaţia geo-strategică a lumii se modifică dramatic, Europa nu este lovită doar de tensiuni interne, criză economică, tensiuni cu NATO şi ONU, dar mai este afectată şi de îmbătrînire şi descreştere demografică şi, deşi unica şansă este imigraţia masivă, radicalizarea discursului anti-imigraţie a căpătat dimensiuni imposibil de anticipat în urmă cu cîţiva ani. Apar reguli noi, actori noi, nevoi noi! Lumea se frîmîntă, se transformă, transpiră, gîfîie, urlă, plînge, aleargă.Cei 20 de ani buni s-au sfîrşit! Ce urmează? Apocalipsa, adică sfîrşitul lumii vechi şi apariţia alteia noi. O ciocnire între vechea civilizaţie şi noua civilizaţie. Între prezent, trecut şi viitor.

Ce face România? Pînă de curînd, am crezut că România este surda din bloc care se uită la televizor liniştită în timp ce blocul arde din temelii. Sau familia de nebuni care se ceartă unii cu alţii fără să audă avertismentele vecinilor, ţipetele şi maşinile de pompieri. M-am înşelat! Deasupra celor preocupaţi exclusiv de vrajba internă se află indivizi care privesc cu multă atenţie prognozele viitoare şi încearcă să plaseze România în aceste prognoze. Din păcate, rezultatele studiilor sînt prezentate aceloraşi decidenţi politici abulici, preocupaţi de mica politică internă Din această încleştare teribilă de forţe care ne înconjoară, România iese, ca întotdeauna în istorie, cu chiloţii în mînă!

Astăzi, lumea îşi face o introspecţie pentru a se pregăti de viitorul joc. Ce aflăm despre ţara noastră? Că este mult prea polarizată social, clasa mijlocie reprezentînd doar 3-5%, iar la numărul de oligarhi doar Rusia ne ia faţa. Racordarea la occident este ca şi inexistentă, infrastructura rutieră şi feroviară este la limita falimentului - viteza medie de deplasare marfă pe calea ferată este de 27 km/oră, şi 44 km/h la persoane. Asta în timp ce Ungaria are mii de km de autostradă, iar acum construieşte o linie de cale ferată de mare viteză care va lega Budapesta de Berlin! În acest timp, noi salutăm programele de pietruire a drumurilor! Deşi cunoaşterea şi expertiza au devenit resursa nr.1, România nu pare să dea prea mulţi bani pe ele. Marea majoritate a elitelor nu e constituită pe competenţă ci pe loialitate! La aceasta se mai adaugă slaba calitate pe domeniul relaţiilor internaţionale şi lipsa studiilor prospective. Românii gîndesc şi aţionează individual, de aceea nu există rezultate nici în domeniul politic şi nici în alt domeniu. Pe scurt, ROMÂNIA NU ARE RESURSE PENTRU AFIRMAREA INDIVIDUALĂ, singura ei şansă fiind cea a alianţelor!

Aceste cîteva afirmaţii se regăsesc într-un studiu de securitate despre care decidenţii politici români au cunoştinţă. Dar, este istoric dovedit, România şi-a ratat de fiecare dată ţintele internaţionale din pricina disputelor interne, mari consumatoare de energie. Ce mă intrigă, însă, la fel de tare este că modul de abordare a relaţiilor cu vecinii se face la fel de pasional. Prezent la Palatul Cotroceni la o expunere pe teme de siguranţă naţională, un "novice" a întrebat un expert în materie, consilier al preşedintelui, cum vede relaţia României cu Rusia în următorii 20 de ani. Consilierul a luat foc instantaneu şi i-a replicat: "Dar, de ce vă interesează relaţia cu Rusia? De ce nu vă interesează relaţia cu Belgia sau cu Statele Unite? Pe mine nu mă interesează relaţia cu Rusia"! Senzaţională afirmaţie care vine să mai desluşească ceva din atacurile repetate ale lui Băsescu asupra vecinilor de la Răsărit. Aceeaşi iritare şi cînd a venit vorba despre o strategie pentru Republica Moldova. Consilierul prezidenţial a constatat că timpul alocat a expirat. Clar, şi vacanţa e gata! Scapă cine poate.

joi, 14 octombrie 2010

SENZAŢIE DE DEJA VU!

Politica de "reformă" promovată de Guvernul Boc este una de import, antinaţională şi clientelară. Îmi asum această afirmaţie în totalitate! Cocoţat pe scăunelul puterii pe o platformă social-democrată, odată ajuns premier, Emil Boc îmbrăţişează fără reţinere o politică neo-liberală şi trimite ţara în mod deliberat într-o stare de profundă recesiune, şoptindu-i-se teoria lui Milton FRiedman, care a însîngerat şi stors de vlagă inutil America Latină acum 40 de ani!, că o contracţie subită va zdruncina economia către însănătoşire. Nu este aşa! Şi experienţele Argentinei, Chile, Boliviei, pe care Boc le imită acum periculos, au demonstrat acest lucru.

În cele trei ţări amintite, "pachetul de reforme", denumit "Cărămida" a fost scris de economiştii şcolii de la Chicago şi a fost adoptat de guvernele ţărilor respective fără consultarea Parlamentelor. Boc îşi asumă răspunderea pe un pachet legislativ, eludînd Parlamentul! În Bolivia, salariul real scade cu 40%. În Chile, Pinochet crează o alianţă între guvern şi corporaţii împotriva muncitorilor. Rezultatul, 45% din populaţie împinsă sub pragul de sărăcie. Abordarea din Bolivia vizează transferul întregului cost social asupra săracilor, prin intermediul terapiei de şoc. Rata şomajului a crescut. Concedierile din mediul bugetar s-au făcut în masă. Salariul minim a scăzut. Rezultatul? O mică elită devine superbogată, în timp ce largi segmente de populaţie este înlăturată din economie şi devine surplus de populaţie. Asistenţa socială este revizuită şi se reduce cu 61%. Guvernul bolivian propune crearea unui fond de întrajutorare a celor săraci. Faţă de Chile, unde "reformele" s-au făcut cu baioneta, în Bolivia ele s-au înfăptuit în mod democratic: guvernanţii au candidat pe o platformă pe care au abandonat-o imediat ce au fost aleşi motivînd criza economică prin care trece ţara! Liderii sindicali au fost discreditaţi în mass-media, apoi deportaţi în junglă. Vă sună cunoscut? Parcă Boc le-a comis pe toate! Mai mult, ţările sînt obligate să se împrumute masiv în numele "investiţiilor generatoare de dezvoltare economică". O parte însemnată din aceste împrumuturi s-au dus, prin mecanisme financiare bine puse la punct în buzunarele largi ale guvernanţilor care acceptau tacit genocidul din propriile ţări. Mecanismul fiind brevetat din anii 80, nu văd de ce nu ar avea aplicaţie şi în România! A scăpat Boc ţara de baroni locali? Da, i-a sărăcit pe ei şi alte 17 milioane şi a transferat, prin reforme structurale, banii în mîna cîtorva oameni. De altfel, consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui României, Iulian Fota, spunea că România este mult prea polarizată social, numărul oligarhilor fiind întrecut doar de Rusia! Clasa de mijloc e prea slabă, doar 3-5%, asta după ce 200.000 de firme s-au închis prin aplicarea unui impozit dezastruos. "Aceste firme nu făceau decît să risipească banii aflaţi pe piaţă, şi aşa puţini", recunoştea Emil Boc în direct la TVR, după ce anul trecut spunea că aceste firme sînt moarte oricum. Evident, banii, puţini e adevărat, au fost concentraţi în cîteva mîini, nu în 200.000! Tot cam prin anii 80 apare şi expresia "reformă structurală"! Nu, nu o rosteşte Traian Băsescu! Dani Rodrik, un vestit economist de la Harvard, care a lucrat mult timp pentru Banca Mondială, descria întregul construct al "reformelor structurale" drept o strategie ingenioasă de marketing! "Băncii Mondiale trebuie să i se acorde creditul pentru reinventarea şi comercializarea cu succes a conceptului reformei structurale. Reforma structurală a fost comercializată drept procesul pe care ţările trebuiau să-l urmeze pentru a-şi salva economiile din criză"! Din nefericire pentru România, ACEST DRUM NU ARE ÎNTOARCERE ŞI NICI ALTERNATIVĂ!

Astăzi, angajaţii instituţiilor subordonate Ministerului Muncii au încetat lucrul din cauza neplăţii stimulentelor. Sindicaliştii din Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), din inspecţiile de muncă, agenţiile de acordare a ajutorului social şi a altor drepturi sociale, precum şi cei ai caselor de pensii aflate în subordinea Ministerului Muncii susţin că revendicările colegilor de la Finanţe sînt şi ale lor. Ieri, protestatarii l-au huiduit pe ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, acesta şi gărzile de corp fiind îmbrînciţi permanent din momentul ieşirii din Cabinet, situat la etaj 1, şi pînă la ieşirea din instituţie, transmite Agerpres.

Contribuţiile plătite de firme şi salariaţi sînt enorme pentru a menţine un anumit nivel al pensiilor, însă descurajează astfel munca, exact elementul care poate asigura un nivel ridicat al pensiilor, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Produsele alimentare se vor scumpi în următoarele luni cu procente cuprinse între 10 şi 25. Primele produse care se vor scumpi vor fi pîinea, carnea şi laptele, cu procente cuprinse între 10 şi 25.

BNR anunţă că datoria externă totală garantată de stat şi a întreprinzătorilor privaţi a urcat în primele opt luni ale anului 2010 cu 9,3% comparativ cu sfîrşitul anului trecut. Datoria externă totală a urcat în primele opt luni cu 9,3% comparativ cu sfîrşitul anului trecut, la 87,76 miliarde de euro, potrivit datelor anunţate de Banca Naţională a României. Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost la finele lunii august de 70,6 miliarde euro ceea ce reprezintă 80,5% din totalul datoriei externe, în creştere cu 7,5% comparativ cu sfîrşitul anului trecut.

Cea mai mare parte a datoriei externe pe termen mediu şi lung este reprezentată de datoria negarantată public, care a scăzut în primele opt luni cu 2,2% faţă de decembrie 2009, la 38,39 miliarde de euro. Totodată, datoria publică directă a avansat în acest an cu 22,6%, la 14,69 miliarde de euro, iar depozitele pe termen mediu şi lung ale nerezidenţilor au urcat cu peste 1%, la 7,32 miliarde de euro.

Datoria externă pe termen scurt a atins nivelul de 17,14 miliarde euro, mai mare cu 17,4% faţă de decembrie 2009.

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi s-a plasat în primele opt luni la 4,07 miliarde euro, în creştere cu 48,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 2,5% în primele opt luni, la 4,36 miliarde de euro, potrivit datelor BNR.

Ieri, în timp ce Ialomiţeanu şi-o lua pe la coaste, Boc declara solemn: "Acest guvern şi-a asumat un amplu proces de reformă a statului".

Ce senzaţie de DEJA VU...

BĂTRÎNI ŞI BOLNAVI


Pentru omul de rînd este o tragedie. Pentru cei aflaţi în fruntea statului, statistici şi prognoze: românii sînt tot mai bătrîni şi tot mai bolnavi ca să susţină economic această ţară şi generaţiile de azi şi cele ce vor urma. Îmbătrînirea se înscrie, însă, în trendul european, o afirmaţie care ar trebui să ne ia o piatră de pe inimă!

Potrivit unei prognoze STRATFOR, pînă în 2020 statele Europei vor avea o populaţie tot mai bătrînă cu tot mai puţini muncitori tineri. O parte din criza ce a izbucnit deja, va fi de natură socială: structurile familiale, care au fost aceleaşi de secole, vor continua să se deterioreze, lăsînd loc unui număr tot mai mare de cetăţeni în vîrstă, de care nu va avea cine să se îngrijească, în timp ce tot mai mulţi bătrîni vor avea nevoie de aceasta. Această situaţie va crea o luptă strînsă între conservatorismul social şi realitatea contemporană. Analiştii STRATFOR apreciază că vîrful de criză va fi atins în 2020. La orizont pîndesc trei furtuni, însă. Prima este cea demografică: prin 2020 cea mai mare parte a generaţiei baby-boom va atinge vîrsta de 70 de ani, îşi va încasa dividendele şi-şi va vinde proprietatea pentru a putea trăi. A doua furtună este cea energetică şi prognozatul sfîrşit de eră al hidrocarburilor. A treia: criza economică şi de capital! Scăderea ratei naşterilor combinată cu intrarea tot mai tîrzie în cîmpul muncii - datorită creşterii nivelului de educaţie - reduce numărul muncitorilor cu fiecare generaţie de pensionari. Cei ce muncesc vor susţine tot mai mulţi pensionari. Unii dintre ei vor continua să consume în ritm susţinut. Prin urmare, va fi nevoie de muncitori pentru a le acoperi nevoile. Cu o forţă de muncă în declin şi o nevoie constantă de bunuri şi servicii, inflaţia va lua avînt iar costul mîinii de lucru va exploda. Unii vor fi fericiţii beneficiari ai fondurilor private de pensii, alţii, arondaţi sistemului naţional de pensii, vor fi lăsaţi, în cel mai fericit caz, într-o sărăcie abjectă. Important este, din nou, factorul politic al cărui viitor va depinde de voturile pensionarilor, deci, vor promite măsuri irealizabile!Guvernele vor trebui să crească taxele şi să facă împrumuturi uriaşe.

Unde este România? Ca de obicei, în budă! Avem o îmbătrînire accelerată a populaţiei - favorizată şi de perioada prelungită de tranziţie -, o forţă de muncă insuficientă pentru a dezvolta sistemul asigurărilor sociale, o mortalitate în creştere, din 1992 avem permanent un spor negativ de populaţie cu o mortalitate infantilă de 18,4 la mie, cea mai mare din UE. Rata brută a mortalităţii în mediul rural este de două ori mai mare decît în mediul urban. Durata medie de viaţă este cea mai scăzută din Europa, 67 de ani, iar din totalul deceselor, 15% sînt evitabile dar nu evitate! În faţa acestui tablou, guvernanţii tratează, în continuare, sănătatea populaţiei ca pe un subiect secundar, deşi în declaraţiile bombastice ale micuţului premier, se plasează ca o prioritate! Strategia de Apărare a României a identificat factorii de risc la adresa ţării: insecuritatea individuală, declinul demografic, degradarea stării de sănătate, emigrarea tineretului instruit şi insuficienta consacrare a societăţii civile şi a clasei de mijloc. Aşadar, degradarea stării de sănătate, ocupă locul 3, iar guvernul nu se grăbeşte să-şi asume răspunderea pe o lege a reformei sanitare!

Pentru a putea vorbi, cît de cît corect, despre sănătate trebuie să avem în vedere cele 6 criterii ale Sistemului de Îngrijire de Sănătate: acoperire generală, accesibilitate proptă, pertinenţa faţă de nevoi, echitate, posibilitatea de a alege şi responsabilitatea statului faţă de sănătatea publică. Dacă primele 5 ţin clar de actul medical şi de managementul în domeniu, "responsabilitatea statului faţă de sănătatea publică" este un act politic. În prezent, inconştient, după părerea mea! Pentru că dacă nu e ignoranţă şi prostie, e rea credinţă şi jaf la drumul mare cu tentă penală. Să dau cîteva exemple: Ministerul Sănătăţii a modificat legea şi a pus pe umerii Caselor de asigurări de sănătate mai multe atribuţii decît era cazul. Casele nu doar cumpără un serviciu medical, ci se ocupă şi de programele naţionale de sănătate - Diabet, TBC, cancer, HIV etc - tot din contribuţiile asiguraţilor - deşi MS ar trebui să aloce fonduri separate pentru acestea. Un alt exemplu, penal de data aceasta: în România, în 2010, se află 17 milioane de beneficiari, 12 milioane de asiguraţi şi 4 milioane de plătitori! Casele de asigurări de sănătate colectează contribuţiile celor 4 milioane care ajung în buzunarul Ministerului de Finanţe.... De acolo se întorc spre CNAS doar...35% din cît s-a colectat. Directorul CASAOPSNAJ, Gheorghe Ceauşu, îmi spunea că dacă s-ar întoarce doar 65% din sumă - nu 100% cum ar fi normal, firesc şi legal! - banii ar fi suficienţi pentru asigurarea actului medical din România! O altă problemă este fraudarea sistemului, 300 milioane de euro în primele 8 luni din 2010! S-au cheltuit zeci de milioane de euro pe softuri care ar fi trebuit să pună ordine în sistemul medical, însă lipsa de voinţă, un lobby consistent şi lipsa de decizie politică au anulat aceste programe informatice. Şi ultimul exemplu. A început descentralizarea sistemului de sănătate. Timid, spitalele au fost date Consiliilor locale. Pentru că acestea nu au dorit să le preia fără datorii, Guvernul Boc a emis o înţeleaptă hotărîre de guvern prin care au fost plătite datoriile - evident, beneficiarii au fost mulţi clienţi politici! -, cheltuindu-se în acest fel TOŢI BANII PE 2010! La această oră, NU MAI SÎNT BANI pentru funcţionarea acestor spitale în trim.4!

Există soluţii de redresare? Gheorghe Ceauşu, şi nu numai el, spune că DA! În primul rînd, resursele, puţine, ar trebui investite în asistenţa primară şi în programe naţionale de sănătate OBLIGATORII, decît în servicii secundare şi terţiare. O a doua soluţie sună, pentru România, de-a dreptul fantasmagorică: crearea unei stări de sănătate mult îmbunătăţită prin ameliorarea condiţiilor economice, a factorilor de mediu şi a modului de viaţă, decît prin servicii medicale costisitoare. Celelalte două sînt mai realiste: controlul riguros al cheltuirii banilor prin punerea în aplicare a sistemului informatic, ar reduce frauda cu 40% în primul an. Restructurarea şi reformarea spitalelor pentru ca sistemul să plătească serviciile medicale şi nu spitalul în sine!

Din păcate, e vorba de voinţă politică şi curaj. Poate nu se ştie, dar în China antică medicii erau răsplătiţi pentru paienţii sănătoşi nu pentru cei bolnavi!

miercuri, 13 octombrie 2010

CASĂ DE PIATRĂ, DRAGILOR!


Nu numai că au avut curajul să plece împreună în Afganistan, dar războiul i-a unit în sfînta taină a căsătoriei! Astfel, sîmbătă,pe 9 octombrie (aceeaşi zi în care m-am căsătorit şi eu, plecînd 7 zile într-o "permisie" din Iraq!), în Baza militară Apache, provincia Zabul, Afganistan, a avut loc oficierea căsătoriei dintre sublocotenentul Alexandru Iulian Ilie, din Batalionul 811 Infanterie “Dragonii Transilvani”, şi sublocotenentul Diana Elena Macovei, din Batalionul 812 Infanterie “Şoimii Carpaţilor”. Cei doi şi-au unit destinele în faţa ofiţerului stării civile reprezentat de comandantul Batalionului 811 Manevră “Dragonii Transilvani”, locotenent-colonelul Ioan Marian Cristurean. La acest eveniment unic în teatrele de operaţii în care Armata României a participat pînă în prezent, a fost prezent şi locţiitorul comandantului Combined Team Zabul (CTZ), colonelul Dorin Blaiu, cel care a fost comandantul batalionului 812, în Iraq, martor la emoţia mea de a primi prima "zestre" de la colegii mei militari, şoimi ai Carpaţilor.

Cei doi tineri militari sînt în vîrstă de 25 de ani. Potrivit siteului comunicatului transmis de Ministerul Apărării, Alexandru şi Diana s-au cunoscut în anul 2004 şi au făcut parte din aceeaşi companie pe parcursul studiilor militare la Academia Forţelor Terestre. Povestea lor de dragoste a început în toamna anului 2008, cînd amîndoi urmau cursul de comandanţi de plutoane la Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vînători de Munte din Făgăraş. După finalizarea studiilor, în luna martie 2009, au fost repartizaţi în garnizoana Bistriţa. Alexandru şi Diana sînt părinţii unei fetiţe, Saşa Elena, care se află, în prezent, în grija bunicilor. Casă de piatră, dragilor!

marți, 12 octombrie 2010

MÎLUL ROŞU ŞI ANALIZA DE GANG

# sau: ce avem de ascuns?

Situaţia poluării Dunării la Baziaş cu parte din şlamul deversat accidental din Ungaria, ieri, arăta ca în fotografia de mai sus. Unii îmi reproşează că ataşez textelor pe care le public "fotografii cu tentă sau explicit erotice". Alţii se bucură şi nici nu mai citesc! De ce? Pentru că de cele mai multe ori, situaţiile în care ne aflăm se află la marginea porno-erotismului deşănţat: toată lumea ştie că sîntem futuţi, dar nimeni nu vrea să recunoască! La fel şi ieri: toată lumea ştie că ministrul mediului a spus o prostie, dar toţi oficialii - şi nu numai! - au încercat să acopere această prostie, destul de transparent, ca aceasta, cică, să nu se mai vadă. Cam ca în poza de sus, cum spuneam!

Conform informaţiilor primite de la partenerii sîrbi, lentila, sau UNDA, de poluare a intrat pe teritoriul Serbiei sîmbătă spre duminică noaptea. Segmentul sîrbesc măsoară 400 de km, iar aici fluviul creşte în debit datorită vărsării celor trei mari afluenţi ai săi: Tisa, Sava şi Morava. Debitul creşte de la 2.500 mc/s - măsurat pe teritoriul Ungariei - la 6.000-6500 mc/s, debit cu care Dunărea intră şi în România la Baziaş. Debitul fluviului NU ESTE DE 9000-10.000 mc/s cît a debitat Pisoiul Ilie, de la apă-canal Drobeta Turnu Severin, la Jurnalul de seară la RRA (ora 18 şi 18 min) într-o înregistrare a colegului MIhai Bădescu, pentru că la un astfel de debit am fi avut mari probleme cu inundaţiile. Ideea e că şi la 6.500 mc/s diluţia ionilor de mercur, de crom, arseniu şi ionului de plumb, metalele grele aflate în şlamul unguresc, este aprope totală, iar PH-ul este în limite normale.

Din acest motiv nu înţeleg de ce ministrul Borbely a anunţat că unda de poluare a intrat aseară în România. Un calcul de bun simţ ne arată că la debitul actual al Dunării, distanţa de 400 km pe teritoriul sîrbesc este străbătută în 4 zile, cu 100 km/zi, nicidecum în 24 de ore! În aceste condiţii, miercuri, odată cu marcarea Zilei Mondiale de luptă împotriva dezastrelor, mîlul roşu ar intra pe teritoriul românesc. Aşa a sunat şi comunicatul oficial al prefectului de Caraş-Severin, dat după ce s-a consultat cu specialiştii Apelor Române Banat, pe care îi cunosc şi pe care îi apreciez total pentru profesionalismul de care au dat dovadă în ultimii 25 de ani de cînd lucrez cu ei! Aşa suna şi o declaraţie oficială a Apelor Române Mehedinţi, preluată ieri de Gazeta de Sud, şi chiar un comunicat oficial emis pe data de 7 octombrie de Administraţia Naţională Apele Române. După anunţul ministrului, ieri, ce să vezi? Prefectul de Caraş-Severin şi-a retras comunicatul - că nu dă bine să te pui strîmb cu ministrul! -, cei de la Apele Române Mehedinţi au utilizat formula: "aţi primit informaţia oficială dela ministru", la Apele Române Bucureşti răspunsul a fost: "nu se ştie exact cînd intră în ţară", iar declaraţia purtătoarei de cuvînt - în cazul ei expresia "mîlul roşu" poate fi o chestie perversă şi sexistă! -, în Radiojurnalul de 18, prezentat de maestrul Radu Dobriţoiu, a fost stupefiantă: "Nu poate nimeni să spună exact cînd va intra în România, noi facem măsurători, deci dacă nu am depistat nici o modificare, înseamnă că nu a intrat"! Extraordinar, o armată de plăpumari, care SUG banii contribuabilului degeaba, pe principiul: "Ioaneeee, ai băgat-oooo? Atunce iiioooooaaaiiiii ce biiiineee-iiiii"! În acelaşi context, marii realizatori şi producători de la Radio România nu au avut curajul să emită informaţia că 400 de km de Dunăre nu se poate face în 24 de ore nici cu trenul! Au folosit aceleaşi: să vedem, de unde ştim noi, dar dacă, dar oficial spune, nu avem noi de unde să ştim....

sâmbătă, 9 octombrie 2010

FRUSTRĂRI LA REBUILDING THE NATION!


Un val de frustrare pare să cuprindă "cercul unu" de securitate de la Washington şi Pentagon în legătură cu Afganistanul, iar demisiile şi scuzele se ţin lanţ. Incapacitatea armatei americane şi NATO de a diminua şi stopa violenţa, atacurile talibanilor şi a reconsidera poziţia faţă de zobna tribală din Pashtunistan îi face pe înalţi oficiali să pună, din nou, sub acuzare firmele private de securitate, dovedite vitale în noile tipuri de război care se derulează sub ochii noştri.

Nu mai puţin de 29 de camioane cisternă aparţinînd NATO au fost incendiate, în această dimineaţă, în urma unui atac susţinut de grupuri înarmate în sud-vestul Pakistanului, informează AFP. Acesta este al şaselea atac de acest fel produs în puţin mai mult de o săptămînă, iar frecvenţa lor creşte îngrijorător periclitînd aprovizionarea cu carburant a trupelor. Atacul s-a produs în regiunea Mittri, la 180 de kilometri sud-est de Quetta, capitala provinciei Balouchistan, regiune foarte bogată în petrol şi gaze naturale de la frontiera cu Iran şi Afganistan. Este interesant şi ciudat în acelaşi timp cum aceste convoaie, vitale pentru derularea în bune condiţii a operaţiunilor militare, nu beneficiază încă de o protecţie sporită! Pe de altă parte, un guvernator afgan şi alte 14 persoane au fost ucise ieri într-o explozie violentă produsă la o moschee din nordul Afganistanului, a anunţat un responsabil al poliţiei locale. Natura exploziei, ce s-a produs în oraşul Taluqan, capitala provinciei Takhar, nu a fost încă stabilită.

La Washington, consilierul lui Barack Obama pentru securitatea naţională, generalul James Jones, îşi va părăsi funcţia, iar preşedintele american l-a desemnat pe adjunctul său, Tom Donilon, pentru a-l înlocui, au anunţat vineri înalţi oficiali americani, citaţi de AFP. Această demisie, dezvăluită de înalţi oficiali care au vorbit la adăpostul anonimatului, ar fi o nouă plecare marcantă din echipa preşedintelui Obama. Retragerea din funcţie a generalului Jones este aşteptată pînă la încheierea anului, iar anumite zvonuri vorbesc despre nemulţumirea şi frustrarea acestuia faţă de faptul că nu fost perceput ca făcînd parte dintre apropiaţii preşedintelui. Deci, nu a existat încrederea! Potrivit AFP, generalul Jones a jucat un rol-cheie în noua strategia din Afganistan şi Pakistan, anunţată de Obama în decembrie 2009, şi a parcurs mii de kilometri în lume pentru a apăra poziţiile americane.

Eşecurile strategiilor aplicate în Afganistan îi fac pe înalţii funcţionari să caute pricini tuturor. Cei mai vizaţi sînt contractorii privaţi, cu care preşedintele Obama nu a avut o relaţie "strălucită" încă dinainte de a fi preşedinte. AFP transmite că fonduri americane destinate plătirii agenţiilor private de securitate în Afganistan au ajuns în mîinile liderilor de război şi ale rebelilor talibani, afectînd eforturile de război şi alimentînd corupţia, potrivit unui raport difuzat joi de Senatul american. Potrivit unei anchete a comisiei de apărare din Senat, guvernul american s-a dovedit incapabil să-i verifice pe angajaţii unor contractanţi privaţi care lucrează pentru autorităţile americane în Afganistan, deşi contractele se ridică la miliarde de dolari şi rezultatele sînt catastrofale. Raportul relevă în special că societatea ArmorGroup, o filială a grupului britanic G4S, care acţionează şi în România, a făcut apel, în cadrul unui contract cu Armata americană a aerului, la liderii de război, inclusiv la sprijinul talibanilor, pentru a recruta gărzi de securitate.

Aceaste motivaţii mi se pare irelevante, mai ales în contextul în care preşedintele afgan, Hamid Karzai, demarează convorbirile de pace cu talibanii, iar politica oficială a Pentagonului şi NATO este de a atrage "bunăvoinţa" talibanilor moderaţi. Există, cu siguranţă, înalţi oficiali americani care condamnă utilizarea de resurse pentru companiile de pază şi securitate, însă operaţiuni altele decît războiul sînt efectuate de către acestea - tocmai pentru a permite US Army să lupte la capacitate maximă! - iar aceste companii nu pot fi lăsate în fundul gol!

vineri, 8 octombrie 2010

ACCESUL INTERZIS ZIARIŞTILOR


Fiecare cu ce-l doare! Am să repet iar şi iar, cu riscul de a fi penibil, ridicol, tîmpit, sau mai ştiu eu cum: fraţilor, chestia asta cu situaţiile excepţionale se face cu mare băgare de seamă, cu profesionalism, cu disciplină şi multă pregătire specială! Nu e o marotă a "modestului" din mine, e o necesitate vitală pentru mass-media serioasă din România. Asta pentru a evita panica gratuită şi senzaţionalismul ieftin gen OTV, pe care fiecare şef şi şefuţ din presă îl condamnă, dar nu ia nici o măsură să-l contracareze, iar situaţiile excepţionale se înmulţesc şi se vor înmulţii pe teritoriul României - forumul corespondenţilor a fost amînat pe motive de greve, mitinguri şi manifestaţii - iar statisticile ne spun că cei mai expuşi riscurilor, în asemenea situaţii, sînt jurnaliştii din presa locală. Că am vrut să organizez un curs de bază pentru corespondenţii locali ai SRR, în materie de situaţii excepţionale, asta nu înseamnă că am vrut să ajung şef în radio! Deşi, cred în continuare, cu tărie, că un task force specializat de corespondenţi speciali se impune într-o instituţie publică de media, mai ales dacă ea este cel mai important vector de comunicare din România! Asta ar creşte gradul de profesionalizare al reporterilor, viteza lor de reacţie la eveniment, corectitudinea abordării subiectelor şi, nu în ultimul rînd, o relaţie normală între angajator şi asigurator, totul în beneficiul consumatorului de media!

Cel mai recent exemplu: accidentul ecologic din Ungaria. Chiar şi TVR-ul senzaţionalizează ştirea mai mult decît este cazul, inducînd ideea unui pericol iminent pentru România! Mai mulţi specialişti au apărut la tv şi au vorbit de acizi, sode, metale grele. S-a pus accentul pe devastarea ecosistemului în Ungaria, pe toxicitatea mîlului deversat şi pe pericolul care îi paşte pe locuitorii României din localităţile riverane Dunării, mai ales pe cei care consumă apă din fluviu, la Drobeta Turnu Severin. Din punctul meu de vedere, ştirea - PE CARE NU AM CITIT-O, AUZIT-O SAU VĂZUT-O ÎN MASS-MEDIA DIN ROMÂNIA - ar trebui să conţină următoarele informaţii: cele aproximativ 700.000 de tone de şlam - care conţine oxid de fier, reziduuri de bauxită, alte metale grele, sodă caustică şi acizi - s-au deversat accidental în amonte de Budapesta. O parte din această cantitate a ajuns în Dunăre, marţi seară. Budapesta este alimentată cu apă potabilă din Dunăre. Autorităţile ungare, primele interesate de limitarea dezastrului, au aruncat 400 de tone de nitrat de calciu, 400 de tone de nitrat de magneziu şi 1000 de tone de ipsos pentru neutralizarea substanţelor periculoase din soluţia de şlam. Pătrunderea în Dunăre s-a făcut la 720 de km de Baziaş, punctul de intrare al Dunării în România, prin judeţul Caraş-Severin, cu un debit de 6.600 mc/s, mai mare decît media anuală. În aceste condiţii, lentila de poluare poate intra în România în 5-7 zile, după ce, evident, ar traversa Belgradul, alt oraş alimentat parţial cu apă din Dunăre. Dacă întreaga cantitate de şlam s-ar fi scurs în Dunăre, ceea ce este imposibil, ar trebui să fie "atacată" la Budapesta şi Belgrad, şi chiar dacă nu ar fi aşa, diluţia ar fi extrem de mare tinzînd spre valoarea "0" la intrarea în România. De la Baziaş la Drobeta Turnu Severin, unda de poluare ar mai face 40 de ore! În această dimineaţă, PH-ul Dunării, la intrarea în ţară, era de 8,5. Deci, despre ce pericol iminent vorbim?

Din păcate, ştirile senzaţionale cu efect negativ în populaţie par să primeze în faţa calmului. Sau ele sînt menite să distragă atenţia opiniei publice de la alte probleme de zi cu zi? Sînt jurnaliştii, de multe ori urechişti, manipulaţi şi manipulează, inconştient, la rîndul lor? Sau ar trebui doar să punem accesul interzis jurnaliştilor nepregătiţi la astfel de ştiri?

joi, 7 octombrie 2010

CE FACE NATO ÎN AFGANISTAN?


Cel puţin 26 de camioane-cisternă destinate să aprovizioneze cu carburant forţele NATO desfăşurate în Afganistan au fost incendiate miercuri într-un atac al rebelilor la Nowshera, în nord-vestul Pakistanului, relevă poliţia locală. Este al cincilea atac al insurgenţilor în această săptămînă împotriva camioanelor care alimentează trupele NATO din Afganistan şi a debutat cu focuri de armă şi rachete lansate asupra vehiculelor, unele dintre ele fiind cuprinse de flăcări. Potrivit şefului poliţiei locale, Nisar Ahmed Tanoli, cel puţin 26 dintre cele 70 de camioane au fost incendiate. Atacul a fost revendicat de talibanii pakistanezi, în semn de "represalii faţă de atacurile dronelor americane" în regiunea tribală din nord-vestul ţării, situată la frontiera cu Afganistanul.

Comunicatul forţelor armate, preluat de agenţiile de ştiri, nu spune, însă, nimic despre securitatea acestor convoaie. Nu se spune dacă aceste convoaie au fost securizate de militari ai forţelor regulate, sau de pmc - adică mercenari -! Nu se spune DE CE dacă a existat o avertizare de atac armat nu s-au luat măsurile ce se impun în aceste situaţii: protecţie aeriană, securizarea rutelor de transport, întărirea securităţii convoaielor. Nu vreau să fiu răutăcios, dar impresia lăsată de aceste atacuri este că NATO este depăşită de situaţie în Afganistan, iar realităţile din regiunea tribală pashtună de la frontiera afgano-pakistaneză sînt o mare necunoscută. Ce ne mai transmite această informaţie? Că oricît de huliţi ar fi, agenţii privaţi de securitate sînt indispensabili în "bunul mers" al războaielor moderne, iar excluderea lor din economia războiului din Afganistan este o mare greşeală ce va fi scump plătită. Din punctul meu de vedere, conceptul de "armată naţională" reprezintă doar un moment bine determinat în istoria militară a lumii şi, mai devreme sau mai tîrziu, se va reveni la armatele de mercenari care au fost odată. Dar, asta e o altă discuţie.

Ca să fiu răutăcios pînă la capăt, nu pot să nu remarc faptul că aceste 5 zile de atacuri consecutive au loc în preajma reuniunii NATO de la Lisabona cînd alianţa are de luat decizii istorice pentru viitorul său. La fel, şi ameninţările teroriste din capitalele europene vin să mai scoată din amorţeală decidenţii politici înainte de Lisabona. Nu spun că summitul ar avea vreo legătură directă cu ameninţările din Europa sau cu atacurile din Afganistan, spun doar că există coincidenţe! Statele membre ale NATO au convenit în cadrul ultimului lor summit, din aprilie 2009, să actualizeze conceptul strategic al Alianţei, datînd din 1999, considerat necorespunzător pentru preocupările legate de apărare ale secolului XXI. Chiar dacă acordul cu privire la proiectul de concept va fi convenit, în principiu, la următoarea reuniune, stabilită în intervalul 19-20 noiembrie, la Lisabona, orice pact va trebui aprobat de către fiecare stat membru în parte. Procesul ar putea dura mult timp, dar va fi, indiscutabil, summit-ul Noului Concept Strategic – un moment crucial pentru întărirea unităţii în ceea ce priveşte obiectivele şi viziunea Aliaţilor, în acest context internaţional nesigur şi de constrângeri financiare. Insecuritatea energetică, insecuritatea cibernetică, insecuritatea maritimă, necesitatea unui control sporit al armamentelor, a combaterii mai eficiente a terorismului, a proliferării armelor de distrugere în masă, a apărării faţă de eventualitatea unor atacuri cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, inclusiv din partea unor actori nonstatali se numără printre provocările la adresa securităţii şi stabilităţii internaţionale şi care se vor regăsi pe agenda de discuţii din Portugalia. Însă, pentru a fi viabil, noul Concept Strategic, NATO trebuie să treacă de marele hop, Afganistanul!

Cea mai importantă misiune a forţelor NATO este International Assistance Force (ISAF) din Afganistan, la care participă 38 de state, inclusiv unele din afara Alianţei. De succesul acestei misiuni depind credibilitatea şi coeziunea NATO, deoarece ISAF a dezvăluit divergenţe între SUA şi unii aliaţi europeni. Violenţa din Afganistan a atins cele mai înalte cote de la demararea operaţiunilor, în 2001, iar ONU a avertizat în primăvară, că ea se va agrava anul acesta. Integrarea forţelor din ISAF este precară şi structurile de comandă nu sînt sudate, ceea ce împiedică crearea unei strategii fiabile împotriva insurgenţei talibane. Şi preşedintele american Barack Obama a subliniat că nu există o colaborare corespunzătoare între membrii misiunii ISAF. Un exemplu grăitor: deşi are dislocată aproximativ o brigadă (2000 de militari) România nu dispune de o brigadă românească, cu comandă proprie, ca să nu mai vorbesc de controlul exclusiv al unei provincii sau PRT! Subiectul Afganistan este unul sensibil pentru multe dintre guvernele europene. Cancelarul german Angela Merkel consideră Afganistanul drept încercarea „cea mai mare pentru NATO în prezent”. Însă, de remarcat este că majoritatea trupelor provenite din ţările Europei Atlantice sau Centrale - Germania, Italia, Ungaria, Suedia, Norvegia - acţionează în nordul Afganistanului, zonă unde insurgenţa talibană este mai puţin pronunţată, astfel că militarii nu sînt nevoiţi să se angajeze în acţiuni combatante. Sudul Afganistanului, la graniţa cu Pakistanul, în zona tribală a Pashtunistanului, pune în schimb cele mai mari probleme trupelor coaliţiei. De la începutul misiunii, militarii americani, canadieni şi britanici, care acţionează în zonă, au suferit pierderi masive. În această zonă se află şi contingentul românesc. Provincia Zabul unde sînt desfăşuraţi românii este una dintre cele mai problematice din punctul de vedere al securităţii, învecinându-se pe o întindere de 70 de kilometri cu Pakistanul. Succesul misiunii va fi definitoriu pentru viitorul Alianţei, Afganistanul fiind teatrul primei operaţiuni “out of area” din istoria NATO.