marți, 2 noiembrie 2010

ÎN ŢARA ORBILOR, CHIORUL...


Ardem atît de intens la ce VEDEM la OTV, Realitatea, HappyPRO şi Acces direct, atunci cînd citim Click, Can-Can sau Libertatea, încît nu mai avem resurse de a merge înainte constructiv. Apoi, ni se face foame şi...cerem. Să ni se dea! Sîntem ORBI la soluţiile personale de ieşire din criză. Cîţi dintre noi ne-am gîndit, în ultimul an în care l-am înjurat cu sete pe răul cel mai mic, mătrăguna de la Cluj, piticul cu coasa etc, evident Boc, că am putea să ne căutăm alt job? Să ne re-calificăm? Să facem altceva? Sau, să discutăm altfel despre stat decît prin prisma politicienilor care sînt, în mare majoritate, incompetenţi şi mînaţi, în funcţia pe care o exercită, de propria pricopseală? O ştire dintr-un ziar serios spune că PDL îşi împarte TOATE funcţiile publice la nivel naţional. Adică, face precum cancerul, se întinde şi atacă toate celulele sănătoase dintr-un organism. Mîine, dacă vine PSD-ul la putere, 4 ani vor face la fel. Adică, vor înlocui infrastructura bolnavă a PDL cu infrastructura bolnavă a PSD. Asta în timp ce infrastructura rutieră şi feroviară e la pămînt, iar Parlamentul dă o lege care să interzică accesul pe drumurile publice, pe timp de iarnă, fără anvelope speciale. E ca şi cum ar da o lege ca iarna fiecare cetăţean să poarte în spaţii deschise cizme şi haine groase! Nimic despre modernizarea infrastructurii care ne leagă, sau nu, de Europa! Ca să fie puternic, un stat are nevoie de un tipar şi de reguli. Regulile ţin de sistemul de norme instituite prin lege şi de principiile morale. Economiştii şi profesorii de ştiinţe politice predau astăzi în şcolile româneşti "Tiparul" pentru ca, în final, România să devină un stat puternic, capabil să-şi apere cetăţenii. Ei spun că tiparul e dat de împărţeala între: - bunurile publice dure - cele care pot fi garantate exclusiv de către stat (armata, justiţia, poliţia, infrastructura rutieră şi cea urbană, plasa de siguranţă socială minimală etc.); - bunurile publice semi-dure – cele care pot fi furnizate atît de mediul public cît şi de cel privat în ponderi variate sau în parteneriate public-private (educaţia, sănătatea, pensiile, companiile de interes strategic - de pildă cele din zona energiei sau a resurselor naturale) şi - bunurile publice care pot fi complet externalizate şi furnizate exclusiv de către mediul privat (industrii şi servicii private). Puţine subiecte sînt mai încurcate în ştiinţa economică decît desenarea acestui tipar al statului. Ce rol îşi asumă? Cînd? Ce îmi datorează statul mie, ca cetăţean? Ce îi cer suplimentar statului? Cît costă şi cum se finanţeaza statul? Poate statul să decidă mai bine ce face cu veniturile mele decît mine însumi, în calitate de contribuabil? De unde vine bunăstarea? Cît de "mare" ar trebui să fie aportul său la dezvoltarea socială? Cum trebuie PEDEPSIT statul care abdică de la propriile principii? Vedem, oare, aceste probleme, sau sîntem orbi? Nu e de mirare că în ţara orbilor, chiorul e împărat!

Ca jurnalist, nu pot să nu am o viziune de stînga. Cine spune că există şi jurnalişti de dreapta mănîncă kkt! Asta ar însemna să scriu, sau să vorbesc la radioul public, care ieri a împlinit 82 de ani ÎN SLUJBA CETĂŢEANULUI, A ASCULTĂTORULUI (LA MULŢI ANI!), ce mare fericire este concedierea colectivă. O aberaţie! Ca observator, însă, nu pot să nu cred în statul minimal (mic, atît de mic încît să-l poţi lua de gît şi să-l înceci în cadă! - parafrază după un congresman republican). Cine are cea mai competitivă agricultură din lume? Noua Zeelandă, pentru că a liberalizat-o complet acum mai bine de două decenii. Cine are cel mai performant sistem sanitar? Singapore, căci se bazează în proporţie de 80% pe finanţare şi pe gestiune privată.

Statul român actual este o construcţie babilonică! De la căderea regimului comunist, vorbim extrem de mult şi, mai ales, TARE, despre igienizarea civică, despre selecţia negativă, despre igienizarea morală a politicii şi economiei româneşti. De făcut am făcut însă... nimic! Am perpetuat aceleaşi tipare, reguli şi practici incorecte, pe care le-am perfecţionat şi cizelat. Liderii tineri au "furat" de la cei bătrîni şmecheria, aroganţa, dorinţa de putere. Au aşezat întreg acest model pe... NIMIC! Nivelul intelectual al generaţiei de politicieni 70-80 este mult mai scăzut decît al celor născuţi în 1960, de exemplu! Şi acest lucru se vede! Am permis să ni se fure naţiunea de o gaşcă de nenorociţi. Am permis să plătim şpagă sau să copiem la examene, fără să vedem că, încetul cu încetul, nu mai semănăm demult cu un stat, cu un popor, ci cu o colonie şi o populaţie. Sîntem ORBI! Sîntem în culpă, noi, românii, care nu am reuşit să ne mobilizăm şi să reactivăm mişcarea intelectuală, civică şi profesională autentică care să mobilizeze mişcarea politică reformatoare. Din prea mult egoism am dat prea puţin acestei naţiuni din ştiinţa şi munca noastră. "Ce face statul pentru mine?", este întrebarea românească tipică. Cheltuim o energie enormă pentru a ne plînge de milă, adorăm chiar acest comportament tipic pentru Balcani şi Orientul Mijlociu, ne fascimează propria tragedie şi nu mai avem putere, timp şi resurse pentru a ne vedea fiecare de propria viaţă. Eu cred că viitorul trebuie să ni-l facem singuri. Nu văd cum altfel decît prin asumarea atitudinii nu doar prin înjurături în barbă, ci prin mult curaj, entuziasm şi acţiune fermă a specialiştilor, a societăţii civile, a cetăţenilor care îşi doresc un altfel de stat, altefl de politicieni.

Revenind acasă, în provincia provinciei Europei, în Caraş-Severinul amorţit de propriile neputinţe, orb la tot ce este modern şi în mişcare, ocolit de infrastructură şi bani şi surd la tot ce poate însemna dezvoltarea comunitară, aş vrea să mai spun o dată că vina acestei amorţiri o poartă, egal, societatea civilă şi presa! Pentru neimplicarea în crearea unei viziuni de viitor! Şeful agenţiei germane de proiecte la Dunăre, "Donauburo" din Ulm, Peter Langer, spunea zilele trecute exact ce scriam eu despre Dunăre: "Apreciez foarte mult două dintre ţintele turistice româneşti la Dunăre: Porţile de Fier, cel mai frumos şi cel mai lung defileu din Europa, care este puţin cunoscut şi ar putea fi valorificat turistic mult mai bine, şi Delta Dunării, care poate fi dezvoltată în continuare. La Porţile de Fier se poate face surf, s-ar putea face navigaţie. Deocamdată înfloreşte ciclismul de-a lungul Dunării pînă la Marea Neagră pe ruta Ulm-Viena-Budapesta şi mai departe". Oare lipsa unei "culturi a Dunării" face autorităţile şi societatea civilă din Banatul de Munte să rămînă complet orbi la acest potenţial? Miza este ca în următoarele decenii să crească bunăstarea acestei regiuni. Dunărea în Caraş-Severin trebuie să devină o marcă europeană! Ce ne lipseşte: viziunea şi ambiţia! Iar România trebuie să devină un stat cu interese coerente şi constructive în zona sa geografică! Statul român modern a fost construit ca o instituţie occidentală bazată pe competenţă şi adaptată misiunii timpului. Judeţul CS a fost mult timp locomotiva industrială a statului român. Pentru a putea ieşi din impasul în care ne aflăm, avem nevoie de o transformare a statului şi judeţului, compatibilă cu cerinţele globalizării. Adrian Marino avea perfectă dreptate: "Într-o lume tot mai globalizată şi tot mai citadină, întorcînd spatele modernităţii, ne încăpăţînăm să rămînem “nişte ţărani“, ajungînd să negăm acea parte a României care învaţă şi lucrează în Vest, care a descoperit avantajele intelectuale şi materiale ale cunoaşterii". Noua strategie naţională de securitate poate fi un punct de plecare. Vulnerabilităţile sînt mai numeroase decît ameninţările. Trebuie să evoluăm de la “lăcomie şi prostie” la “dreptate şi frăţie”, cum spunea consilierul prezidenţial Iulian Fota. Deci, RESTART!

Un comentariu:

  1. http://victornichitus.podomatic.com/entry/index/2010-11-02T03_05_58-07_00

    RăspundețiȘtergere