sâmbătă, 31 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 181(1)

GATA! Probabil...

Gata, s-a sfîrşit! Chişinăul va rămîne în spate, sub aripa dreaptă a avionului. Mă voi întoarce, cu siguranţă! Am multe lucruri de terminat. Şi pe mulţi! Pînă atunci, programul zilei de azi pare mai încărcat ca de obicei: 6:40 - avion, 7:40 - aterizare Otopeni (neapărat să am la mine bani să plătesc parcarea în aeroport, că şoferii de la radio nu fac asta din banii lor!), probabil 8:30 - garaj SRR, probabil îmi recuperez maşina, probabil funcţionează, probabil mai are şi un pic de benzină cît să ajung la un Rompetrol, probabil pe la 11:00 apuc să ies din Bucureşti şi, probabil fac 10 ore pînă la REşiţa. Probabil, pe la 21:00 ajung acasă şi, probabil, după şase luni îmi scot şi eu nevasta în oraş! Probabil, mai mult... Probabil va fi foarte cald!

Dar, există şi probabilitatea ca nici unul din aceste "probabilităţi" să nu funcţioneze! În acest caz, probabil că mă voi duce la Gară, de unde, probabil voi lua trenul, probabil cel de prînz şi, probabil soţia mea mă va aştepta în gară la Caransebeş, probabil tot pe la ora 21:00. Probabil îmi va spune, ca de fiecare dată: "Balint, te mai aştept mult aici, în gară"? Probabil eu am să rîd, ca prostu, pentru că probabil nu voi ştii ce să-i răspund! Probabil are dreptate! Probabil vom ajunge acasă obosiţi şi, probabil, nu vom ieşii în oraş...

Probabil las la Chişinău mulţi prieteni, probabil mai mulţi decît mi-aş fi dorit, pe care probabil, pe unii i-am dezamăgit, din cînd în cînd, cu unii am exagerat, probabil cu unii am sărit calul! Probabil las şi mulţi duşmani... Cu siguranţă!

vineri, 30 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 180(2)

COADA DE ŞOPÎRLĂ


Viceministrul rus de externe, Grigori Karasin şi-a continuat vizita în Republica Moldova, întîlnindu-se la Tiraspol cu liderii transnistreni. Comunicatul oficial de presă citat de agenţia de ştiri Olvia spune printre altele că oficialul rus a promis continuarea asistenţei economice pentru Transnistria. Promisiunea, care nu cuprinde alte detalii, a fost făcută pe fondul unor speculaţii tot mai persistente că Moscova s-a săturat să-i finanţeze pe transnistreni, sau cel puţin pe cei aflaţi acum la putere. Chiar Banca Centrală de la Moscova lansa informaţia că liderii transnistieni deturnează fondurile trimise de Kremlin pentru ajutorarea pensionarilor din republicile separatiste, acel faimos "Putinka"! “Dumnezeu i-a poruncit Rusiei să poarte de grijă celor care sînt insultaţi şi umiliţi. În această perioadă dificilă, din punct de vedere economic şi al noii orînduiri globale, Rusia nici o clipă nu uită de Transnistria, deşi are şi ea suficiente probleme”, a spus liderul separatist Igor Smirnov, citat de Infotag.


Declaraţiile făcute de Grigorii Karasin la Tiraspol semnifică o dată în plus că Rusia nu are de gînd să cedeze regiunea transnistreană. Întrebarea este dacă Rusia ca enititate politico-militară, sau o anumită grupare, influentă, care spală miliarde de euro prin micuţa "fantă neagră" din stînga Nistrului. Ar fi interesant de avut un răspuns mai... aplicat la această întrebare! Este evident că declaraţiile lui Karasin, făcute şi la Chişinău şi la Tiraspol seamănă cu înţelepciunea Rabinului: "şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate"! Şi este la fel de evident că aceste bătăi prieteneşti pe umeri sînt gesturi de conjunctură pre-electorală pe ambele maluri ale Nistrului. Moscova preferă gesturile alunecoase, acum, fără să adopte o poziţie tranşantă, cum speră mai mulţi naivi de la Chişinău şi Bucureşti, după ce problema Transnistriei a fost pusă în faţa preşedintelui Medvedev de chiar Doamna de Fier a Germaniei. Moscova nu pare intereesată să renunţe la o monedă de schimb, iar Berlinului îi este indiferent dacă Moldova intră, sau nu, vreodată într-o Uniune Europeană care abia îşi mai trage sufletul, gîfîind pe scările recesiunii globale.

Publicaţia Kommersant, de la Moscova, a scris săptămîna trecută, că Rusia întrerupsese de ceva vreme sprijinul financiar pentru Transnistria, suspectînd, cum spuneam, liderii de la Tiraspol de faptul că-şi însuşeau o parte din bani, prin intermediul filialei Gazprombank, condusă de fiul mai mic al lui Igor Smirnov. Oficialităţi de la Tiraspol au confirmat că de cîteva luni, Moscova nu mai transferă bani în Transnistria pentru plata pensiilor, sprijin pe care Rusia îl acordă regiunii fără întrerupere de aproape trei ani. Publicaţia Kommersant şi unii comentatori de la Kiev - şi aici devine din nou interesant! - au presupus că în felul acesta Rusia ar încerca să-l înlăture de la putere pe Igor Smirnov şi să-l înlocuiască cu cineva mai tînăr şi mai maleabil. Notam în urmă cu două zile, că "Rusia nu mai are nevoie de preşedintele autoproclamatei republici nistrene, Igor Smirnov", consideră analistul rus, Vadim Karasev, citat de agenţia rosbalt.ru. În opinia sa, faptul că Rusia, de două luni nu mai transferă bani pe contul Transnistriei este încă un argument în favoarea "strategiei de relansare a spaţiului postsovietic, aplicată de către Kremlin", aşa-numita "perestroika 2". "Smirnov trebuie să plece, el este un obstacol în conlucrarea constructivă între Rusia şi ţările vecine în privinţa soluţionării conflictului transnistrean şi un obstacol pentru Rusia în promovarea unei politici proromâneşti a Moldovei", crede politologul, politică pro-românească benefică din punct de vedere economic pentru Rusia. În opinia sa, noua poziţie a Rusiei faţă de regiunea transnistreană vine ca urmare a dialogului cu ţările europene, în special, cu Germania, "care şteaptă de la Moscova o politică adecvată, modernă în soluţionarea conflictelor îngheţate." Întrebarea este, cît de dispusă este Ukraina să cedeze influenţa sa asupra acestui teritoriu. Pentru că, al doilea plan de discuţie este legat de "parteneriatul strategic regional" între Rusia şi Ukraina şi dacă Moscova a predat Kievului soluţionarea diferendului. În aceste condiţii, jocul devine mai contondent ca pînă acum, cînd hăţurile erau ţinute de la Kremlin, biciul Kievului peste spaima de unire a Basarabiei cu România plesnind năpraznic chiar din partea pro-atlantiştilor! "Privim cu optimism rolul pe care poate să-l joace Ukraina în dezvoltarea regiunii şi în interacţiunea cu Federaţia Rusă în reglementarea transnistreană”, a remarcat Karasin la Tiraspol.

Într-un dialog purtat la Radio Europa Liberă, politologul de la Bender, Andrei Safonov afirmă că aceste neînţelegeri ar putea să fie alimentate de anumite cercuri de la Moscova şi Tiraspol, interesate să-i demonstreze lui Igor Smirnov, înaintea alegerilor parlamentare din decembrie din Transnistria, şi a celor prezidenţiale de anul viitor, că el nu este singurul centru de putere la Tiraspol şi că are şi oponenţi de care trebuie să ţină cont. În baza acestei afirmaţii, putem deschide un al treilea plan al discuţiei: timp de 20 de ani Transnistria a făcut echilibristică în regiune, pe sîrma întinsă de Rusia. Probabil că pe acrobaţii de la Bender i-au lăsat nervii şi s-au hotărît să adopte propriul drum, poate nu la fel de drept şi de întins, dar propriu! Eu sînt convins că o colaborare între Moscova şi Tiraspol va continua, poate nu ca şi pînă acum, dar pe cel puţin trei direcţii: cea a finanţării cheltuielilor sociale, şi întîi de toate a plăţii pensiilor; în domeniul militar, prin menţinerea grupului operativ de trupe ruse; şi colaborarea politică, mai exact reglementarea conflictului în baza federalizării sau con-federalizării teritoriului fostei Moldove sovietice, în această combinaţie trebuind să intre şi Găgăuzia. Renunţarea la Transnistria, ca la o coadă de şopîrlă, şi proclamarea voinţei atlantiste a politicii de la Chişinău ar putea uşura "viaţa" şi moldovenilor din dreapta şi transnistrienilor din stînga Nistrului. Uneori, astfel de decizii radicale se iau pe plan local, poate într-o înţelegere secretă şi bilaterală între Chişinău şi Tiraspol, fără acordul marilor jucători pe tabla regională de şah!Tiraspolul a apreciat că după avizul CIJ privind Kosovo, acest lucru legitimează “modelul de soluţionare bazat pe prioritatea dreptului poporului la autodeterminare” şi reprezintă “un pas evident pe calea transformării mecanismului depăşit de la Helsinki”.

joi, 29 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 179(3)

ANUL, CONDEIERII ŞI PILOTUL DIN MOLDOVA

Astăzi se împlineşte un an de la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, generate de mişcările tinerilor din 7-8 aprilie. Rezultatele scrutinului au fost surprinzătoare: după mai bine de opt ani de guvernare, comuniştii au fost debarcaţi de la putere. În urma numărării voturilor, PCRM a obţinut 48 de mandate de deputat, PLDM -18 mandate, PL -15 mandate, PDM - 13 mandate şi AMN - 7 mandate. Chiar dacă alegerile au avut loc, în premieră, într-o zi de miercuri, moldovenii s-au mobilizat, iar prezenţa la vot a fost de 58,77%, chiar mai mare decît la alegerile din 5 aprilie. Peste zece zile, pe 8 august, PLDM, PL, PDM şi AMN, care aveau împreună 53 de mandate din totalul de 101, au anunţat constituirea Coaliţiei „Alianţa pentru Integrare Europeană”. În doar 365 de zile, Coaliţia aflată la guvernare a reuşit ce nu au reuşit comuniştii lui Voronin în 8 ani: să schimbe tipologia politicianului. De la unul matur, aparent auster, ridat de grijile pentru concetăţenii săi, noul politician al Alianţei trebuie să fie tinerel, putred de bogat, umblat prin lume, şmecher, bun cunoscător al şmenurilor cotidiene. El împarte cu nonşalanţă promisiuni şi cînd nu le poate îndeplini îţi răspunde cu aroganţă la întrebările "defăimătoare"!

Acuma, eu nu despre anul ăsta de democraţie moldovenească am vrut să scriu, ci despre confruntarea a doi condeieri redutabili: Tănase şi Conţiu, unul mai acid decît celălalt, care iau în tărbacă, fiecare pe turta lui, noile televiziuni de ştiri din Moldova. Ce nu vor să spună distinşii condeieri, este că dacă aduni oameni din toate redacţiile existente în Chişinău, faci o televiziune de stă mîţu în coadă, iar la pupitrul ştirilor le aşezi pe Livia Gîrdea şi Angela Gonţa, care vorbesc chiar mai bine decît Lorena Bogza, dată ca exemplu! "Întrebări nu-s"!, vorba moldovanului! Ca să nu mai vorbesc că există buni profesionişti, tineri, care vorbesc şi o limbă română curată, uneori mai curată decît la multe din televiziunile din România. E adevărat, nu există o şcoală de televiziune la Chişinău şi acest lucru se simte, de la construcţia ştirii, la frazare, dicţie şi telegenie, dar, repet, distinşi condeieri, propuneţi un proiect pilot cu jurnalişti din mai multe redacţii şi veţi obţine rezultate incredibile!

miercuri, 28 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 178(4)

TRANSNISTRIA LA ONU

Autorităţile de la Tiraspol au emis o declaraţie prin care cer Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi altor structuri internaţionale recunoaşterea independenţei sale. În mesaj se spune că Transnistria corespunde criteriilor unui stat independent şi întruneşte condiţiile necesare pentru a putea fi recunoscută la nivel internaţional.

În declaraţie, departamentul de Externe de la Tiraspol îndeamnă Organizaţia Naţiunilor Unite împreună cu alte state să participe activ a elborarea unor criterii unice de recunoaştere a statelor care şi-au demonstrat de-a lungul anilor viabilitatea. De asemenea, Tiraspolul salută decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, care a avizat pozitiv declaraţia de independenţă a Kosovo faţă de Serbia, din 17 februarie 2008. Vicepremierul moldovean pe probleme de reintegrare, Victor Osipov, spune, în exclusivitate pt RRA, că acest discurs al Tiraspolului este cunoscut la Chişinău.

Viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Grigori Karasin, care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova, a avut, ieri dimineaţă o lungă întrevedere cu prim-viceprimministrul moldovean pe probleme de reintegrare, Victor Osipov. Tot ieri, adjunctul diplomaţiei ruse s-a aflat la Tiraspol, unde a avut întrevederi cu conducerea regiunii separatiste. Printre chestiunile, care au fost discutate, figurează reglementarea problemei transnistrene şi asigurarea unei dinamici pozitive a procesului de negociere. Victor Osipov spune că deşi precedentul Kosovo a fost invocat, negociatorii diferendului transnistrean din cadrul formatului 5 plus 2 au o singură abordare, aceea a reintegrării teritoriale a Republicii Moldova.

Vizita lui Karasin, la Tiraspol, are loc după ce Rusia a stopat transferul banilor pentru adaosul de 15 dolari la pensiile transnistrenilor. Moscova suspectează că ”banca centrala din Tiraspol e implicată în scheme frauduloase de spălare de bani”, iar acesta pare a fi motivul pentru care Federaţia Rusă a sistat orice ajutor financiar destinat regiunii separatiste.

Cele 13,63 milioane $ trebuiau împărţite la 137,000 de pensionari iar contribuţia medie rusească de 10$, la pensie este cunoscută, în stînga Nistrului, sub numele de ”Putinka” după numele premierului rus.

Rusia mai oferă acest tip de ajutor celor două regiuni separatiste: Osetia de Sud şi Abhazia.

marți, 27 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 177(5)

TOAMNA PATRIARHILOR

Ultimele 24 de ore abundă în informaţii, care mai de care mai interesante şi mai tentante de abordat. Elicopterul israelian, prăbuşit lîngă Cabana Babele, ne aduce aminte că Israelul s-a certat rău de tot cu Turcia şi a mutat antrenamentele flotilei de transport în România. Popa Tokes, care cere autonomie pentru secui, nu mai e un subiect chiar nou. Parcul eolian din judeţul Constanţa, atacat de un primar idiot, îmi aduce aminte de practici aproape similare de prin Caraş-Severin, doar că fără televiziuni şi fără răniţi care să strige în faţa camerelor de filmat:"agenţii de pază m-au împuşcat"! Ar mai fi "adevărurile" despre Afganistan, din care am citit şi eu vreo cîteva şi mi se par o compunere menită doar să discrediteze operaţiunile din acea parte de lume. Despre inundaţii am tot scris. Şi, probabil, voi mai scrie.

Însă, cum stăteam eu ieri, pe terasă, la Codru, şi mă dregeam cu nişte suc de roşii, văd maşina lui Kuzmin că se opreşte în faţa Hotelului. Din ea coboară viceministrul Popov şi... Grigorii Karasin, omologul său rus. Hotelul acela e cu surprize mereu, Yastrabceak figurînd printre oaspeţii, destul de frecvenţi, am înţeles. Dar, viceministrul rus de externe, Grigorii Karasin, care se află, de ieri, într-o vizită la Chişinău, este aşteptat astăzi la Tiraspol, unde sînt prevăzute întrevederi cu conducerea la vîrf a autoproclamatei republici nistriene. Vizita lui Karasin are loc la două luni de la sistarea ajutorului rus pentru plata pensiilor, în Transnistria, dar şi pe fondul înteţirii criticilor aduse lui Igor Smirnov . "Rusia nu mai are nevoie de preşedintele autoproclamatei republici nistrene, Igor Smirnov", consideră analistul rus, Vadim Karasev, citat de agenţia rosbalt.ru. În opinia sa, faptul că Rusia, de două luni nu mai transferă bani pe contul Transnistriei este încă un argument în favoarea "strategiei de relansare a spaţiului postsovietic, aplicată de către Kremlin", aşa-numita "perestroika 2". "Smirnov trebuie să plece, el este un obstacol în conlucrarea constructivă între Rusia şi ţările vecine în privinţa soluţionării conflictului transnistrean şi un obstacol pentru Rusia în promovarea unei politici proromâneşti a Moldovei", crede politologul. În opinia sa, noua poziţie a Rusiei faţă de regiunea transnistreană vine ca urmare a dialogului cu ţările europene, în special, cu Germania, "care şteaptă de la Moscova o politică adecvată, modernă în soluţionarea conflictelor îngheţate." Întrebarea este, cît de dispusă este Ukraina să cedeze influenţa sa asupra acestui teritoriu. Că doar nu degeaba problema Transnistriei, şi a alegerilor din această toamnă de pe malul stîng al Nistrului, au fost pedalate în cadrul ultimei vizite efectuate de Medvedev (belîi) la Kiev!

Pe acst fundal, alegerile de la Chişinău prefigurează o toamnă fierbinte şi, îndrăznesc să spun, pare că în urma scrutinului "patriarhii" politicii de la Chişinău vor înţelege că amurgul a sosit. Surprize interesante se prefigurează în linia întîi a politicii moldoveneşti. Pînă atunci, însă, linia a doua, s-a înviorat brusc de la venirea în echipa preşedintelui Ghimpu a profesorului Dan Dungaciu, un recunoscut atlantist, despre care, presa insinuantă de la Chişinău spune că este singurul în măsură să contracareze strategia şi tactica puse la cale de Mark Tkaciuk, un alt "guru" politic de pe malul Bîcului. Lupta ideologică între cei doi va fi doar un schimb de amabilităţi pînă în momentul în care la Bucureşti, cineva, va transforma penibilul "birou" al românilor de pretutindeni într-un minister al reintegrării, sau integrării naţionale! Abia de atunci, bătălia pentru "hearts & minds" va fi una decisivă.

luni, 26 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 176(6)

VOCILE DINTRE RÎURI

Spuneam, data trecută, că mulţi dintre cei care ar trebui să-şi ţină gurile închise, kleampănă acum şi se pricep la Moldova. Cred că s-ar fi priceput la fel de bine la Iraq sau Afganistan, dar era mult prea periculos! Pe cînd Chişinăul... abundă de locuri unde poţi să te simţi, cu adevărat, străin şi european... mă rog, în funcţie de salar! Dacă în 1991, mass-media nord-americană a deţinut monopolul asupra mediatizării războiului Iraqian, inclusiv în ceea ce privea lumea arab-musulmană, acest lucru nu a mai fost valabil şi în 2003, cînd, datorită televiziunii Al Jazeera (şi nu numai), născută din scindarea BBC-ului, arabii au putut să vadă războiul cu propriii lor ochi şi nu cu cei ai lui Peter Arnett de la CNN. Partizanatul mediatic a fost vizibil încă dinainte de începerea propriu-zisă a operaţiunilor militare, atunci cînd conflictul s-a purtat fie în culisele sau la masa verde a tratativelor politico-diplomatice, fie în coloanele ziarelor, în reportajele şi talk-show-urile de televiziune sau în cifrele sondajelor de opinie.

Se pot distinge trei mari centre de putere concurente privind interesele în Iraq, şi implicit, trei atitudini mediatice şi informaţionale diferite: Statele Unite şi Marea Britanie, statele arabe (cu excepţia Kuweitului) şi nucleul european dur coagulat în Cancelariile din Paris, Berlin şi Bruxelles. Nimeni – nici politicienii, nici militarii şi, cu atît mai puţin jurnaliştii – nu şi-a facut vreo iluzie că ceea ce va urma după începerea operaţiunilor militare va fi altceva decît, aşa cum spunea Johnathan Alters de la „Neewsweek“, „mama tuturor războaielor propagandistice”. Mass-media franceză a tratat cu rezerve şi pe alocuri cu năduf, desfăşurarea operaţiunilor militare în Iraq, reuşind să sublinieze convingător acele elemente defavorabile americanilor, atît în ceea ce priveşte desfăşurarea operaţiunilor militare, cît şi mai ales în privinţa reacţiilor internaţionale asupra războiului. Atunci cînd a devenit evident progresul militar anglo-american, iar forţele coaliţiei se apropiaseră deja de Bagdad, „Le Monde“ a publicat o analiză despre perspectiva americanilor de a pierde „bătălia pentru cucerirea inimilor şi spiritelor” iraqienilor (o aluzie mai mult decît transparentă la trista experienţă similară suferită de americani în Vietnam).

Imensul angrenaj informaţional american pus în mişcare de cel de-al doilea război din Iraq a avut o importantă componentă destinată susţinerii a ceea ce „Le Monde“ a numit „frontul interior”. ”USA Freedom Corps” – Corpul libertăţii Statelor Unite ale Americii – a lansat o întreagă campanie de sprijin moral acordat militarilor americani angajaţi în luptă pe frontul iraqian, trimiţîndu-le, printre altele şi mesaje dedicate nominal prin e-mail, concepute de Pentagon, de genul „Dragă soldat al armatei americane, îţi mulţumim că aperi libertatea noastră sau Mulţumim pentru sacrificiul tău şi pentru faptul de a-ţi fi dedicat viaţa pentru a face lumea noastră mai sigură". Campaniile de operaţii psihologice (la fel ca şi cele ale forţelor speciale) asupra Iraqului au început însă cu mult timp înaintea declanşării operaţiunilor militare, prin paraşutarea de fluturaşi şi minidifuzoare în sudul Iraqului, prin care li se explica militarilor iraqieni procedurile de a evita angajarea forţelor coaliţiei în eventualitatea unui război. Ulterior, a început o campanie destinată populaţiei shiite din sud, în scopul atragerii acesteia de partea forţelor anglo-americane. O dată cu declanşarea operaţiunilor militare a intrat în emisie douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, pe cinci frecvenţe FM, pe unde scurte şi medii postul de radio „Vocea dintre fluvii – Vocea coaliţiei“. Programele acestui post de radio PSYOPS a cuprins muzică, buletine meteo şi emisiuni cu mesaj, realizate de specialiştii PSYOPS de la Grupul 4 Operaţiuni psihologice de la Fort Bragg, Carolina de Nord, în colaborare cu experţii în comunicare şi publicitate de la Rendon Group din Washington. Forţele coaliţiei se află aici pentru a ajuta poporul iraqian să răstoarne regimul criminal al lui Saddam Hussein şi să îi dea mijloacele necesare de a se administra singur. Suntem alături de voi şi nu vă vom abandona, se spunea într-unul dintre mesajele „Vocii dintre fluvii”, după care erau furnizate informaţii meteo sau despre distribuirea de apă potabilă în zonele controlate de trupele anglo-americane. Specialiştii PSYOPS de la Fort Bragg au încercat să răspundă şi preferinţelor muzicale ale iraqienilor, difuzînd în special melodii interpretate de Celine Dion, Sheryl Crow şi Santana, intercalate printre informaţii care descriau, spre exemplu, cheltuielile ameţitoare făcute de Uday – fiul lui Saddam – cu o cîntăreaţă libaneză şi încercau să-i convingă pe iraqieni că este mai bine să-şi salveze viaţa pentru a vedea viitorul Iraqului, decât să moară pentru regimul opresiv al lui Saddam. Vor rămîne drept emblematice cele cîteva elemente de noutate pe care conflictul armat din primăvara lui 2003 le-a propulsat în practica operaţiunilor militare: atragerea şi angajarea mass-media de partea militarilor prin formula jurnaliştilor încorporaţi, pierderea monopolului informaţional al marilor puteri prin dispersia centrelor de informare mass-media şi mai ales polarizarea partizanatului mediatic funcţie de interesele naţionale aflate în dispută.

Revenind la Republica Moldova, vreau să mai spun doar atît: a fost o vreme în care nu eram decît noi, vocile dintre rîuri, Prut şi NIstru! Acum, mulţi îşi dau cu părerea...

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 175(7)

CU TRENUL LA INUNDAŢII

Am tot stat şi am ascultat ca boul tot felul de informaţii. În urmă cu un an şi ceva, despre Moldova se vorbea cel puţin ca despre o gaură neagră unde nu ţi-ai dori să te trimită şefii! Astăzi, cu toţii sînt mai deştepţi şi mai voluntari şi toată lumea, fără excepţie, se pricepe la Republica Moldova. Moldova a devenit un fel de Arad l cunoscătorilor. E Suciu beton pe zona lui? E! Dar, ce, numai Suciu a trecut cel puţin o dată prin Arad? La fel şi aici... Îmi amintesc crizele de nervi făcute de o doamnă, la inundaţiile din această vară! Marele Radio Naţional nu are o maşină de servivi, într-un kkt de loc ca ăsta, dar vrea să relatezi de la Cahul, vreo 300 de km mai la sud, fără să plătească! Păi, cu ce ajung acolo?, întreb! Cu trenul, cu rata, îmi spune fericita ocupantă a unui scaun de... habar nu am ce! Blea, eşti nebună? Şi de la gară la dig cu ce ajung? Cu căruţa? Unde dorm? etc. Nu am protestat niciodată în nici un fel! Nici cînd directorul care este peste doamna inteligentă cu pricina m-a trimis, într-un an, de la Nassiriyah la Baghdad tot cu... rata!

sâmbătă, 24 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 174(8)

FATA CARE VINDE FLORI. VARIANTA KABUL!

Zilele trecute am fost la Cahul. Nu Kabul, Cahul. Numai Băse crede că de la Galaţi la Kabul e o aruncătură de băţ! Băţul ar fi putut să plutească pînă la Cahul, pentru că inundaţiile de pe Prut se extind spre sudul Moldovei. Dar, nu despre inundaţii vreau să scriu azi, ci despre traficul de persoane, activitate unde Republica Moldova este campioană. Cel puţin aşa credeam, pînă cînd am dat cu nasul de o informaţie intens mediatizată. Nu am scris mai devreme nimic, din cauză că ieri, a crăpat kktul ăsta de rîşniţă HP! Acum e infernal de cald! Mă rog, aproape ca în Afganistan. La 9 ani de la căderea regimului taliban, Afganistanul îndeplineşte o mare parte dintre criteriile care caracterizează un “stat eşuat”.
Reformele anunţate în repetate rînduri, în ultimii ani, pe mai multe voci, nu au fost duse la îndeplinire, în schimb a crescut corupţia, insurgenţa talibană este tot mai puternică, iar ţara rămîne principalul producător şi exportator mondial de heroină. Dar şi o posibilă viitoare destinaţie... sexuală! O ştire BOMBĂ care a ţinut prima pagină săptămîna trecută spune că tinere din Europa de Est, inclusiv România!, au fost forţate să întreţină relaţii sexuale cu militarii americani staţionaţi în Iraq şi în Afganistan. Informaţiile apar într-un raport al unei organizaţii americane, care critică Statele Unite, pentru că au tolerat acest fenomen. Interesant! Puteau să dea publicităţii ştirea în urmă cu cîţiva ani, că, vă garantez, după cîteva luni de stat acolo, la foc mic, îţi frige buza după o bucată de... Din păcate, informaţia e inexactă!

Raportul “Center for Public Integrity”, citat de “The Washington Post”, prezintă informaţii legate de ororile din timpul războaielor din Iraq şi Afganistan. Potrivit raportului, mai multe fete şi tinere din estul Europei, inclusiv din România, au fost traficate de civilii americani în cele două state. Tinerele au fost "cumpărate" pe mii de dolari şi obligate să se prostitueze. Li se promiteau posturi de chelneriţe sau dansatoare în Dubai şi erau apoi exploatate de aşa-numiţii "proxeneţi de război". Aha! Deci, ce tînără cu scaun la cap pleacă forţat chelnăriţă în Dubai, unde în 99% dintre localuri servesc bărbaţi? Şi apoi, cunosc trei tineri din Braşov, care lucrau în Kuweit, barmani, şi au venit de bună voie, într-o bază militară din sudul Iraqului, la o pizzarie, pentru 1500 de dolari în plus, faţă de cei 2000 cît cîştigau în Kuweit! "Aceste femei fuseseră recrutate în ţările de origine cu promisiunea unor locuri de muncă bine plătite în Dubai. Le fuseseră luate paşapoartele, fuseseră duse în Iraq şi puteau pleca doar dacă ar fi achitat o taxă de 1.100 de dolari", recunoştea un raport al armatei americane. Potrivit raportului citat, fetele ofereau servicii sexuale militarilor, în barăci construite special pentru această activitate. Unde, frate? În mintea lor? O idioţenie mai mare nici nu am auzit în cei 7 ani de stat prin Iraq şi Afganistan!

Evident, nu ştiu de ce, această poveste este pusă în spatele companiilor private de securitate care acţionau pe teritoriul celor două state. În urmă cu aproape zece ani, angajaţii companiei “Dyncorp International LLC” au fost acuzaţi de recrutarea unor tinere est-europene, iar armata americană admitea în februarie 2010 că angajaţi din Iraq ai acestei companii au agresat sexual femei pe care le aduseseră acolo împotriva voinţei lor. Într-un alt caz, un fost agent “Blackwater” susţinea că a văzut militari americani oferindu-le bani unor adolescente iraqiene pentru acte sexuale. Potrivit fostului agent, incidentul a avut loc în 2005, în ultrasecurizata Zonă Verde din Bagdad, iar fetele nu aveau mai mult de 12-13 ani.
Singura femeie civil chelnăriţă pe care am văzut-o în baza în care am locuit, a fost o bosniacă, angajată la PX-ul italienesc! E adevărat, e din Est! Aici se potriveşte raportul cu realitatea!

O altă afirmaţie tare: în Afganistan, 90 de femei chineze care lucrau în bordeluri au fost eliberate în raiduri ale poliţiei afgane, în 2006 şi 2007. Tinerele au declarat că fuseseră aduse cu forţa în Afganistan pentru a fi exploatate sexual. Beton! Dacă admitem că China este în Estul Europei, sînt de acord că aceste fîs-uri de presă sînt ştiri, sau rapoarte, spectaculoase!

Ca să revin la Republica Moldova: în acelaşi fel, descris şi ilustrat mai sus, încep unii să se priceapă vîrtos, să dea sfaturi şi sugestii legate de Moldova. Pînă în urmă cu un an, numărul celor care acceptau să vină la Chişinău era extrem de mic. Îi aduceai pe toţi în portbagaj la Dacie. Acum... Nu mai ai loc de specialişti, nici aici, nici la Bucureşti! Succesuri, fraţilor!

vineri, 23 iulie 2010

post traumatic stress disorder





JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 173(9)

ZIUA PRESEI MILITARE. LA MULŢI ANI!

Astăzi, presa militară din România, atît cît a mai rămas ea după trecerea valurilor reformatoare peste Armata României, în ultimii ani, aniversează 150 de ani. 150 de ani în care, jurnalistul militar român a luptat cu armele imaginii şi cuvîntului pe toate fronturile unde militarul român a fost prezent.

Pentru a păstra adevărul pînă la capăt, trebuie să spun că pe 23 iulie, săptămînalul "Observatorul militar" – vizibil acum şi pe www.presamil.ro – aniversează 150 de ani de la tipărirea primului număr. De aici, "Ziua Presei Militare", care va fi,şi în acest an, un moment de reflecţie pentru cei aproximativ 100 de jurnalişti activi în redacţiile centrale şi teritoriale ale armatei. Lor li se alătură, doar sentimental, un număr mai mic de corespondenţi ai postului public de radio şi cîţiva jurnalişti de televiziune care în ultimii 10 ani au fost alături de Armata Română în diverse teatre de operaţii şi au împărtăşit aceleaşi obiective şi idealuri. Am spus-o de mai multe ori, presa militară poate fi considerată o forţă de reacţie rapidă în domeniul mediatic, cu impactul unei brigăzi operative. O alăturare permanentă a jurnalistului militar camarazilor săi în zonele de conflict sau teatrele de operaţii devine evidentă dacă ne gîndim doar la unul din rolurile presei militare: acela de „vector de imagine“ al instituţiei pe care o reprezintă.

Dacă ar fi să parafrazez un titlu celebru, ar trebui să spun că "cei mai frumoşi ani" au fost aceia în care generalii Mihail Popescu şi Eugen Bădălan, aflaţi succesiv în fruntea Statului Major General asigurau prezenţa jurnaliştilor militari la principalele evenimente ce au precedat şi urmat intrarea României în NATO. Mai mult, pentru şase luni, presa militară a trecut în subordinea şefului SMG, acolo unde îi şi este locul, ca în alte state aliate. A fost perioada de maximă libertate de expresie! La care a contribuit şi Gelaledin Nezir, cel mai bun purtător de cuvînt al Armatei României. "Turcul" a fost cel care a dat cea mai bună dovadă de românism al purtătorului de uniformă! Un prieten deosebit, de mare clasă! Să trăieşti, Geluţu, 1000 de ani!

După care a venit dezastrul şi s-a redus drastic şi tacit bugetul. Aşa că azi, revistele "VIAŢA MILITARĂ" şi "SPIRIT MILITAR MO­DERN" au devenit o simplă amintire. Iar Radu Bîlbîie, un alt profesionist desăvîrşit, managerul actual al presei militare a putut achita ultimele facturi ale "Observatorului militar" numai el ştie cum. Nu mă bag, nu-i treaba mea! Dar, tare mă gîndesc la colegii americani şi la puternica lor armată de jurnalişti şi posturi militare, AFN: TV, de radio, publicaţii, etc. Sau la colegii de la RIDER o revistă militară... privată! Oricum, La mulţi ani!, Mituţ, Cătălin, Eugen, Petrică Mihalache, LMA Benone şi Gabi Cobasnian, Alex Leaua, Vasile Dinu sau George Motoacă.

Din punctul meu de vedere, jurnaliştii militari ai Ministerului de Interne ar trebui sărbătoriţi împreună. Aşa că, eu le spun şi lor La mulţi ani! Cum LMA spun şi pesei militare din Republica Moldova care s-au dovedit camarazi excepţionali şi buni profesionişti!

joi, 22 iulie 2010

INUNDAŢII ŞI PRIETENI


Situaţia în raionul Cantemir, în sudul Republicii Moldova, rămîne critică. 15 km de cale ferată şi 10 km de drum naţional se află sub ape. Prutul ameninţă să rupă şi digul de protecţie de la marginea satului Gheltosu. După ce în cursul nopţii nivelului Prutului a crescut şi apa a trecut peste terasamentul căii ferate, locuitorii din Gheltosu au sărit să le dea o mînă de ajutor pompierilor, militarilor şi salvatorilor. Cei mai mulţi dintre ei sînt, însă, bătrîni.

Autorităţile încearcă să prevină inundarea gospodăriilor din apropierea căii ferate. Cu toate acestea, mai multe case din satele Gheltosu şi Goteşti au fost inundate, iar alte aproape 50 sînt în pericol.

Prutul a distrus în această vară peste 10 mii de hectare de terenuri agricole şi a lăsat fără case aproape o mie de familii în raionul Hînceşti. Primul ministru Vlad Filat, împreună cu specialiştii, au hotărît demararea lucrărilor de închidere a breşei în digul de la Nemţeni, care a provocat inundarea celor 4 sate din Raionul Hînceşti. Lucrările de închidere se vor finaliza în 3-4 zile.













JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 172(10)

LA MULŢI ANI DRAGOSTEA MEA!


miercuri, 21 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 171(11)

DORU

Dor, este un cuvînt, cred, 100% românesc! El desemnează o stare pentru codificarea căreia în exprimare românii au identificat un cuvînt scurt, din trei litere. Poate nu e întîmplător că dor poate fi folosit ca rădăcină în "doare", pentru că de cele mai multe ori, dorul se transformă în durere fizică! Doru, nearticulat, reprezintă, poate, încarnarea dorului românesc de a fi împreună! O soartă, astrală şi ancestrală, poate fi reprezentată într-un singur corp care suferă fizic de durere atunci cînd dorul de a fi împreună devine de nesuportat. Nu cred că e vorba de o divizare între două lumi ci, mai degrabă, o coagulare a lumilor, un efort disperat, matricial şi genetic. Cînd a fost "proiectat" pe Terra, Dorului i-a fost hărăzit să poarte acest blestem, gîndul "întoarcerii perpetue", pentru că în oricare dintre emisfere s-ar afla, dorul pentru cealaltă jumătate e mereu puternic. Un Rebreanu neterminat, o "Adam şi Eva" în permanentă rescriere, un Stanislav Lem urmărit de acelaşi blestem solar (is)! De aceea, pentru pansarea pe jumătate a rănilor, astăzi Doru devine, oficial, cetăţeanul celeilalte jumătăţi. Să-i deie Dumnezeu bine!
PS: Cititorilor mei: "atenţie la mesajul subliminal şi multiplicarea acestuia"!

marți, 20 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 170(12)

UE...M...UE...


Un lucru mi-e clar: nu mi-e drag Traian Băsescu! În primul rînd pentru greşelile flagrante de politică externă pe care le face. Am scris chiar că în relaţia cu Rusia pare să fie agent rus! Dar, fărîma de politică românească în Republica Moldova pare să-i fi enervat rău de tot pe unii. Să fie ei ruşi? Unguri? Kîrgîzi? Habar nu am! Cert e, că în toată Europa s-a pornit o campanie de presă violentă împotriva României şi Moldovei. De ieri, şi Italia ne "citeşte" la greu! Preşedintele Traian Băsescu urmăreşte visul României Mari, iar astfel sute de mii de nefericiţi din Republica Moldova, cărora Bucureştiul le va elibera paşapoarte româneşti, vor putea intra liber în Uniunea Europeană, ţările europene fiind astfel păcălite, notează un material-reportaj publicat luni de cotidianul italian Il Giornale, citat de Agerpress. Auzi, băăăăăi, ce expresie: nefericiţi! Răspunsul care-ţi vine în cap prima dată e unul simplu, mai puţin academic, de la ţară: nefericită-i mă-ta!

„Suntem 28 de state membre în Uniunea Europeană şi nici măcar nu ştiam asta. Bucureştiul are grijă de a face cadou Uniunii Europene un nou, invizibil şi nedorit stat membru. Acestuia i se adaugă şi o multitudine de imigranţi gata de mutare. Pentru a înţelege fenomenul, este de ajuns să mergi în cartierul cu ambasadele din Chişinău, capitala Republicii Moldova, cea mai abandonată ţară europeană, un reziduu al fostului imperiu sovietic şi în care economia nu depăşeşte standardele din Sudan. În această lume a mizeriei uitate, celebră o bună perioadă doar pentru traficul de autovehicule furate şi de fete destinate pieţelor prostituţiei, oamenii îşi petrec ziua la coadă în faţa Ambasadei României, unde, la ordinul preşedintelui român Traian Băsescu, s-au deschis frontierele unui nou El Dorado. Acolo lucrează din plin mecanismul perversului laborator destinat creării României Mari. Acolo este la incubator noul flagel care va împinge în Italia şi în alte ţări ale UE o nouă hoardă de nefericiţi ai sorţii”, se afirmă în articolul semnat de jurnalistul Gian Micalessin în cotidianul ce aparţine trustului media al familiei Berlusconi. Sudan, perversul mecanism, ăştia-s bolnavi cu capul!

„În birourile Ambasadei, funcţionarii fabrică pe bandă rulantă noi paşapoarte româneşti care pot garanta moldovenilor dreptul la liberă circulaţie în Italia şi în alte 27 (sic!) de ţări ale UE. Pînă astăzi, politica Bucureştiului a făcut cadou documentul miraculos pentru peste 120.000 de moldoveni. Dar e doar începutul. Pentru a da mai mult elan multiplicării numărului moldovenilor cu paşaport românesc, Bucureştiul tocmai a deschis două noi consulate în oraşele Bălţi, din nord, şi în Cahul la sud. Totul este pregătit, în concluzie, pentru miracolul urmărit, a dărui Italiei şi Uniunii Europene peste 800.000 de turişti nedoriţi în căutare de muncă sau activităţi subscrise sectorului criminalităţii”, menţionează articolul din Il Giornale.

„Scenariul care promite transformarea a 3,6 milioane de moldoveni într-un anexă a României - şi într-un nou colţ-dezastru al Europei - a început în urmă cu un an. După alegerile contestate din iulie 2009, patru mici partide reunite sub titulatura-miraj de Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) reuşesc să formeze un nou guvern, înfrîngînd hegemonia Partidului Comunist care a supravieţuit prăbuşirii Uniunii Sovietice. În spatele acestei victorii se ascunde regia pusă la cale de Bucureşti, umbra controversatului lor preşedinte şi visul pe care naţionaliştii români mai moderaţi îl numesc viitor comun, iar cei mai puţin discreţi direct România Mare. Rădăcinile acestui vis merg pînă la sfîrşitul Primului Război Mondial cînd mica Moldovă, pe atunci numită şi Basarabia, scapă de controlul bolşevic şi se lasă anexată de România. Dar, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, România Mare este dezmembrată şi Moldova este anexată Uniunii Sovietice. Renaşterea acestui vis riscă - la o distanţă de 65 de ani - să se dovedească fatal pentru Uniunea Europeană şi pentru o Italie în care astăzi se află deja circa jumătate din actualii imigranţi clandestini moldoveni”, continuă materialul cotidianului italian.

„Între timp, guvernul AIE pare să dorească această asimilare forţată. Nouă dintre cei 53 de miniştri de la Chişinău deţin deja un paşaport românesc, iar alţi 11 sunt în curs de a-l obţine. Noul document nu serveşte în mod sigur pentru favorizarea circulaţiei între cele două ţări surori. Pentru asta au avut deja grijă decretele prin care au fost de facto anulate controalele la frontieră, dăruindu-le libertate totală de mişcare moldovenilor rezidenţi pe o fâşie de 30 de kilometri de la graniţa dintre cele două ţări. Datorită noilor paşapoarte, totul e deja pregătit pentru un nou val de emigrare spre Occident. Şi aşa, în timp ce Bruxelles-ul stă şi priveşte, Moldova e deja printre noi”, se încheie articolul din Il Giornale.


Potrivit datelor oficiale ale institutului naţional de statistică de la Roma, la sfîrşitul anului 2008 în Italia se aflau 89.429 de cetăţeni moldoveni cu rezidenţa localizată. Potrivit unor estimări neoficiale, numărul real al moldovenilor aflaţi în Peninsulă ar fi însă de 200.000, inclusiv şi cei care nu au obţinut permisul de şedere.

Reaua voinţă şi interesele se cunosc din avion!

luni, 19 iulie 2010

TRANSNISTRIA, DRAGOSTEA MEA!


Rusia începe astăzi rotaţia trupelor de menţinere a păcii din Transnistria, în cadrul Forţei colective de pace. Contingentul este format din 402 militari ruşi, 492 de militari transnistreni, 355 de militari moldoveni şi zece observatori ucraineni. Trupele de menţinere a păcii acţionează în 15 puncte de control din Transnistria. Legătura mea primă cu Republica Moldova s-a făcut, doar prin Transnistria! Acum..., vorba aia, "nici Europa Liberă nu ştie"!

Rotaţia batalionului rusesc va avea loc între 19 şi 26 iulie, o companie de infanterie motorizată urmînd să fie staţionată la Dubăsari, iar restul batalionului, la Bender.

Transnistria este considerată drept zonă de conflict îngheţat de la încheierea războiului din 1991, iar negocierile pentru reglementarea statutului regiunii separatiste sînt mediate de Rusia, Ukraina şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în timp ce Uniunea Europeană şi Statele Unite au statut de observatori. Deşi, alături de Ukraina, România este al doilea stat cu fronteră directă cu Republica Moldova, negociatorii au refuzat de fiecare dată implicarea ţării noastre în procesul de reglementare al diferendului. După dezmembrarea URSS, conflictul a fost declanşat tocmai de temerea Tiraspolului că Republica Moldova se va uni cu România.

După o perioadă de ignorare reciprocă, tensiunile din regiune au revenit după ce Alianţa pentru Integrare Europeană, pro-occidentală, a preluat puterea la Chişinău. Actualul preşedinte al Republicii Moldova, MIhai Ghimpu, a cerut ferm retragerea trupelor ruse din ţară şi înlocuirea actualului contingent de menţinere a păcii cu o misiune multinaţională cu mandat internaţional.

Ca răspuns la aceste cereri, Transnistria a solicitat Rusiei sporirea efectivelor actualei forţe de menţinere a păcii, regimul separatist afirmînd că se teme că Republica Moldova ar putea încerca să recurgă la o intervenţie armată pentru a prelua controlul asupra regiunii separatiste.
Negocierile privind statutul Transnistriei, desfăşurate în formatul 5 + 2, sînt practic blocate din februarie 2006 şi şi-au dovedit ineficienţa în decursul timpului, chiar dacă din cînd în cînd, ministrul transnistrean de externe, Vladimir Iastrebciak, şi viceprimministrul moldovean, Victor Osipov, mai petrec la Codru, în restaurant! Tiraspolul insistă asupra declarării independenţei şi chiar a integrării în Rusia, sau în Ukraina, de ce să nu respectăm adevărul istoric, în timp ce Republica Moldova vrea să ofere Transnistriei statut de autonomie extinsă.

După întâlnirea de la Praga, între preşedinţii American şi Rus, Barack Obama şi Dimitrii Medvedev, a putut fi observată o anumită tăcere în privinţa abordării raporturilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, tăcere spartă, însă, de discursul secretarului de stat Hillary Clinton, la Tblisi, cu un mesaj clar – trupele străine trebuie retrase de pe teritoriile statelor independente, chiar dacă acestea se confruntă cu regiuni separatiste. Un mesaj aproape identic a venit şi de la Berlin. Preşedintele României, Traian Băsescu, a propus, în Strategia de Apărare a României, adoptată de CSAT şi trimisă spre aprobare Parlamentului, ca armatele străine cantonate pe teritoriul statelor vecine ţării noastre să fie considerate ca potenţial ostile. În acest context se poate înscrie şi vizita la Chişinău, săptămîna trecută, a şefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, la invitaţia omologului său moldovean, Gheorghe Mihai. Cei doi au avut o intrevedere cu presedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. În cadrul intrevederilor, directorii celor două servicii de informaţii au discutat aspecte ale cooperarii bilaterale în vederea asigurării securităţii naţionale ale Republicii Moldova şi României, diminuarea impactului ameninţărilor transfrontaliere asupra stabilităţii regionale şi climatului european de securitate, anunţă un comunicat al Serviciul de Informaţii şi Securitate de la Chişinău. Evident, nu s-a dat publicităţii conţinutul discuţiilor. Însă, eu cred că cei doi directori au discutat detaliat despre situaţiile de risc din regiune. Poate despre cum au evoluat şi cum se manifestă anumite organizaţii, precum “Proryv”, ale "societăţii civile" din Transnistria, care participă la şcolile “Che Guevara” adevărate tabere de instruire pentru acţiuni paramilitare în spatele frontului, cam ceva cum organizează Garda Maghiară în secuime, care ajung chiar să
califice o nouă generaţie de terorişti! Semnificativ este modul în care a acţionat, la un moment dat, această organizaţie în Krimeea – de unde liderul organizaţiei a fost expulzat în Rusia dupa incitări şi organizarea unor acţiuni împotriva SeaBreez-ului, exercitiu anual în cadrul Parteneriatului pentru pace cu NATO, dar şi în susţinerea separatismului peninsulei de Ukraina. Sau, promovarea aceloraşi intenţii separatiste ale filialei organizaţiei din zona Rutenia. Poate, cei doi directori au discutat şi despre o altă vulnerabilitate crescută: aglomerarea unui set de oarecare rivalităţi la Tiraspol, la nivelul autorităţilor, mai ales după alegerile locale din primăvară! În acelaşi timp, avem şi o aglomerare de grupări criminale în regiunea separatistă, care au folosit la origine faptul ca acesta este un adevărat “safety heaven” (paradis de securitate), în acord cu autorităţile separatiste, pentru cei certaţi cu legea în alte state "normale".

Dacă la tot acest tablou mai adăugăm şi faptul că începînd de vineri, reputatul analist român, prof. univ. dr. Dan Dungaciu este consilierul preşedintelui Mihai Ghimpu pe probleme de integrare europeană, am putea afirma că după alegerile generale din această toamnă, de la CHişinău şi Tiraspol, negocierile privind soluţionarea diferendului transnistrean vor intra într-o nouă fază. Eu cred, sincer, că “fereastra de oportunitate”, dacă aceasta a existat, în mod real, vreodată, în negocierea şi soluţionarea chestiunii nistriene, s-a închis. Sîntem într-o
perioadă preelectorală atît la Chişinău, cît şi la Tiraspol, iar costurile legate de asumarea unei schimbări radicale de paradigmă, a unui pas important, indiferent de direcţie, nu vor fi asumate pe nici unul dintre malurile Nistrului mai devreme de 1 ianuarie 2011!

Ziua de 2 martie a fost declarată, prin decizia Guvernului Republicii Moldova, zi de comemorare a persoanelor căzute în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei R. Moldova (1991-1992). Proiectul a fost aprobat în cadrul şedinţei de lucru a Guvernului de miercuri, 17 februarie 2010. În mod tradiţional, pe 2 martie, participanţii la conflictul armat din 1991-1992, în comun cu autorităţile publice centrale şi locale, organizau acţiuni de comemorare a eroilor acestui conflict. 29 de mii de persoane au participat la acest conflict, iar 386 de persoane au decedat. Alte 289 de persoane au rămas invalide de gradul I, II şi III în urma rănilor primite.

Scurtă istorie agitată

Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi rîu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rând, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ucrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

De la încheierea ostilităţilor, zeci de întâlniri, negocieri, discuţii, au avut loc, sute de tratate şi angajamente, toate structurile trans-naţionale importante (ONU, NATO, OSCE, Crucea Roşie, CSI etc) au fost implicate, fără succes, în soluţionarea problemelor acestui spaţiu, o zonă gri, în care foarte multă lume are interese din cele mai diverse. Mii de declaraţii contradictorii au fost înregistrate de către jurnalişti şi sute de manevre militare, provocări, schimbări ale raporturilor de forţă şi influenţe au balansat firav, într-o parte, sau în cealaltă situaţia din regiune. Ca de exemplu, declaraţia liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov, făcută în aprilie 1997 şi redată în cotidianul „Kievskie Vedomosti” - „Noi ardem de dorinţa să ne unim cu Ucraina!” De ce nu ar fi luate în serios declaraţiile liderului separatist, de atunci, aflat în căutarea unui „tutor”, mai ales dacă ne gândim că o treime din populaţia Transnistriei e formată din ucrainieni? Sau era, la momentul acela, o propunere voalată din partea Moscovei, de cedare a Transnistriei contra Sevastopol unde ancorează flota rusă la Marea Neagră...Cert este că de la acea declaraţie, Kievul începe să aibă un rol tot mai activ în încercarea de soluţionare a diferendului. De 18 ani, situaţia a rămas aceeaşi. În pofida dezbaterilor şi conferinţelor OSCE, a devenit evident că Rusia nu intenţionează să-şi retragă patrimoniul militar din Transnistria. Strategia politică de ocolire a deciziei OSCE s-a bazat cu precădere pe liderii comunişti de la Chişinău. Nedorind executarea reală a acestui angajament, Federaţia Rusă şi-a asigurat o conducere politică în Republica Moldova, care să-i asigure legalizarea prezenţei militare în Moldova. Vladimir Voronin a fost garantul ducerii la îndeplinire a unui proiect rusesc în care, sub pretextul soluţionării conflictului transnistrean, Republica Moldova ar deveni un fel de „stat comun”, o confederaţie cu doi membri (Chişinău, Tiraspol), sau chiar trei (dacă se adaugă şi Comratul) subiecţi egali în drepturi. Au fost elaborate diverse mecanisme de garantare a înţelegerilor dintre Chişinău şi Tiraspol care fixau rolul Moscovei şi calitatea de arbitru în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. Prezenţa militară a Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova ar fi fost pretextul constituirii „mecanismului de garantare”.

Căderea comuniştilor la Chişinău şi amplasarea elementelor scutului anti-rachetă în România reîncălzesc conflictul îngheţat de pe Nistru. Provocările, declaraţiile belicoase ale lui Smirnov, isteria panicardă a comuniştilor de la Chişinău şi problemele economice şi sociale cu care se confruntă actualii lideri moldoveni, fac ca problema transnistreană, deşi declarată „prioritate naţională” să rămînă în amorţire. Nu este exclus ca statutul de „gaură neagră” al acestui teritoriu să alimenteze, încă, interesele directe ale unor grupuri interesate în păstrarea incertitudinilor, în întregul spaţiu de negociere (Moldova, Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană).

Ce este Transnistria şi de ce este ea atît de disputată?

Transnistria este o regiune geografică din Republica Moldova, situată pe malul stîng al râului Nistru. Numele de Transnistria desemnează aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană, regiune separatistă aflată de jure în componenţa Republicii Moldova. Autorităţile separatiste ale Republicii Moldoveneşti Nistrene controlează teritoriul Republicii Moldova aflate la est de râul Nistru, cu excepţia a şase comune, precum şi municipiul Tighina şi două comune la vest de Nistru. Regiunea are o populaţie majoritar slavă, care se teme de reunificarea cu România.
Populaţia regiunii la recensământul din 1989 era de 546.000 de locuitori. La recensământul din 2004, procentele de populaţie în fâşie arătau astfel: moldoveni (români): 32%; ucrainieni: 29%; ruşi: 30%; bulgari, găgăuzi, evrei, germani, belaruşi, polonezi şi alţii: 8%. Transnistria are 147 localităţi dintre care 1 municipiu, 9 oraşe, 69 comune şi 68 sate. Suprafaţa regiunii este de 3362,33 km², iar PIB-ul este de 1,182 miliarde USD, adică 3.030USD pe cap de locuitor.

Rolul militar al regiunii transnistrene este, în general, mult diminuat, faţă de 1992, când unităţile ruseşti din Transnistria reprezentau capul de pod al Rusiei spre Balcani. Multă tehnică militară a fost retrasă, multă a dispărut. Un singur exemplu - protocolul şedinţei de lucru al experţilor ministerelor Apărării ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, cu privire la aspectul tehnic al retragerii trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, din 27 aprilie 1994, a determinat volumul total de vagoane/platforme necesare pentru această operaţiune de amploare- 11.233 unităţi (inclusiv 1485 vagoane pentru retragerea muniţiilor). După şase ani, în cadrul Summit-ului de la Viena, din iulie 2000, reprezentantul Federaţiei Ruse a declarat oficial că pentru retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova sunt necesare 3000 vagoane grupate în 177 transporturi militare. Rezultă că între timp, din 1994 pînă în 2000, au dispărut 7000 de vagoane. În ceea ce priveşte trupele, evaluările arată că potenţialul forţelor militare din Transnistria este identic cu cel din 1992, operîndu-se doar schimbări de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unităţilor transnistrene, precum şi a tehnicii din dotare la înzestrarea acestora. Ca să nu fie nici un dubiu, astăzi, în caz de necesitate, autorităţile Transnistriei sunt apte să pună sub arme peste 20 mii de oameni, la care se mai pot adăuga şi 7-8 000 de membri ai unităţilor de cazaci din Rusia. „Ministerul Apărării" de la Tiraspol dispune de tancuri T-64 - 18 bucăţi; TAB (diferite tipuri) - 69 bucăţi. tunuri "Gaubits-122" – 18; tunuri 85mm – 12; "Alazan" – 3; lansatoare de mine – 69. Aviaţia include: 6 elicoptere MI-8T, 2 - MI-2, un avion AN-26, 2 - AN-2, două - IAK-18. Elicopterele MI-8T sînt dotate cu lansatoare de rachete.

În ceea ce priveşte „importanţa” economică, principalele uzine de interes sunt:

Uzina mecanică din Bender
Produce în serie, din anul 1995, sisteme de lansare a proiectilelor reactive cu 20 de ţevi (montate pe caroserii de automobile); aruncătoare de grenade antitanc pe afet (din anul 1995); aruncătoare de mine (de calibrul 82-mm, 120-mm, din anul 1996); aruncătoare de grenade antitanc portative (din anul 1996); pistoale de calibrul 5,45 mm; instalaţii de lansare a proiectilelor reactive de tip „Grad".

Uzina metalurgică din Rîbniţa şi cele afiliate
Din 1997, a fost începută producerea aruncătoarelor de mine de calibrul 82-mm. Testarea primelor aruncătoare şi tragerile de control au fost efectuate la 17 mai 1997. Tot în 1997, la uzină a fost produs primul lot experimental (100) de mine antipersonal în carcasă de lemn. Ulterior s-a trecut şi la producerea minelor antitanc.

Uzina de pompe
Produce aruncătoare de grenade antipersonal (cu fixare sub ţeavă) GP-25 de calibrul 40-mm.

Uzina “Electromas” (Tiraspol)
Produce în serie: - pistoale mitralieră de 9-mm, pistoale Macarov de 9-mm, pistoale de 5,45-mm, arme de vânătoare şi arme de luptă speciale fabricate în baza acestora. Partenerii principali sunt agenţi economici din Europa occidentală.

Nerecunoscută pe plan internaţional, enclava separatistă s-a înarmat până în dinţi şi a devenit o placă turnantă pentru traficul ilegal de arme către Abhazia, Cecenia, fosta Yugoslavie, Orientul Mijlociu, unele regiuni de pe continentul african. După cum am descris anterior, sursa acestui trafic cu arme o reprezintă atât arsenalul militar al Armatei a 14-a, cât şi uzinele care produc lansatoare pentru „Ciornaia Akula”, KA-50. În aceste condiţii, se pune întrebarea, firească, dacă este cineva interesat de reglementarea statutului acestei „Fîşii Ghaza” europene!

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 169(13)

VARA ÎN CARE BALINŢII S-AU NĂSCUT

E cald. Arşiţă, spune Doru! Nţ, îi răspund. E bine! Du-te, măi, uite cum curge apa pe mine! Cînd eram copil, la bunicu la Constanţa, unde era gutuiul acela în curte, şi roşiile roşii pe fir, nu era chiar aşa. Medvedev îi dă dreptate. S-a încălzit şi el! Angela, Pupsik, cum îi spune Doru în exclusivitate, trebăluieşte cît doi prin bucătărie: înjunghie bucăţile generoase de frigărui, coace vinete etc, de-ale gurii. Noi pornim spre autogară de unde tre să vină unii-alţii. Spectacolul e în fiecare an, pe cinste. Într-un colţ, la gardul din beton văruit, buda împărţită-n două, pute ca dracu a urină stătută şi dată în clocot şi a rahat de beţiv din bere, vin şi rachiu prost. Pestilenţal, nimic surprinzător.

Pintea o vinit primu, cu două zile înainte, cu ET, surprize... mă rog, tot tacîmul, aşa cum ştie numa Ilie, să tacă şi să facă. Cînd soarele o fost de două beţe pe cer, venerabilul Costache Lăpuşneanu, os de Domn, păstorul hrube încă Domneşti, însoţit de Bobocel. Valeria Bobocel, de la fact.md. Odată cu întunericul a venit şi Abu Cigar, Cătă Gomboş, apoi Medvedev din nou, şi Maria Tănase, Fărîmiţă Lambru, Dinică şi Neluţu Ploieşteanu (Neluţule, băiatule, îţi mai aduci aminte de acea seră-n Cişmigiu?). Imediat l-am adus şi pe Zeno, cu nod la gît, sau în gît! Pe dimineaţă a venit să mă salute Toto Cutugno. N-a venit cu mîna goală, a adus-o pe Nana Mouskouri care şi ea a venit cu Nikos Kazantzakis. Ce nebunie. A bătut grav, în uşă, vecinul rus. Ei au plecat şi m-au lăsat cu unu, Chopin, care-mi cînta ceva despre lună, deşi soarele răsărise demult, dar l-a liniştit vecinul, Piotr Ilici Ceaikovski, cu care am rămas. Ruşii sînt veşnici, ar trebui să ne învăţăm chestia asta. A venit şi Zenică. Rusul s-a simţit ofensat numai de Darius din Banat şi Anca şi a plecat şi el. Au venit, apoi, Dida, Aida, Adina, Hugo, Văru de la Bucureşti, Septimiu Roman, Daniela Ciobanu, Cornel Mituţ(normal, militar!) şi Mira Tănase, ce surpriză! Pe seară, Doru şi Victor, "iubit compatriot"!

I-am înghesuit pe toţi într-un autobuz micuţ şi am pornit-o prin praf spre oraşul în care nu plouă de trei ori pe săptămînă, dar cînd plouă, plouă bine! Pe băncile de lemn nu a mai rămas nimeni. Am mai băgat şi nasul în closetul acela împuţit, am strigat, e ok! Dariusică face încălzirea "la marginea terenului de joc", cum ar spune comentatorii sportivi. Pînă atunci, azi, LA MULŢI ANI, TATA!

duminică, 18 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. zIUA 168(14)

Livni, cartea cărţilor
(tentativă de povestire din volumul PASSODOBLE, în pregătire)
PS: ce nu ştiu, nu ştiu, dar trebuia să încerc genul...


Livni stătea pe terasa casei şi sorbea liniştită cafeaua de dimineaţă. Asculta, firesc, nu, Radio Tzahal, pentru a afla ultimele ştiri din zona ei, dar şi ca să prindă concursul "cine ştie cîştigă", la care încerca să răspundă în fiecare dimineaţă. Aerul era încă plăcut, deşi vîntul aducea dinspre Ghaza un miros uşor de sulf. "Ce este mare, galben şi nu place kassam-ului"?, sosi şi întrebarea dimineţii. Livni ieşi din melancolie, formă numărul de telefon şi răspunse dintr-o răsuflare: "Merkava"! " בראבו, אתה מנצח", Bravo, ai cîştigat, se auzi în difuzor. Livni nu mai putea de bucurie. Fotografia ei va sta pe coperta suplimentului de sabat al Haaretz-ului din această săptămînă. Editura la care lucra se găsea la numărul 44 pe Mivtzah Sinai, o stradă tipică pentru Sderot, o aşezare de 18.000 de locuitori din sudul Israelului. Casele colorate, mici se înşiruie, de-o parte şi de alta a drumului, fiecare avînd lîngă uşă "mezuzah" cu inscripţii din Torah. Deşi e dimineaţă, oamenii par să nu se grăbească să iasă din locuinţe. Din cînd în cînd, o maşină trece pe drum, urmarită doar de lătratul vreunui cîine. Liniştea însă e doar aparentă: Mitvtzah Sinai este strada unde fiecare casă a fost lovită, cel puţin o dată, de rachetele trase din Fîşia Gaza, aflată la numai un kilometru distanţă... În această dimineaţă, însă, Livni nu mai părea să bage de seamă acest detaliu. Era fericită pentru concurs, prima ieşire din monotonie după 12 ani, cînd se născuse băiatul ei. Acum era în clasa a6-a la Şcoala Ebraică! Ce mult a trecut... Sau nu... La 36 de ani, Livni era o femeie frumoasă, cu păr negru, tunsă scurt, după moda militară, cu sînii mici şi foarte frumoşi. Închisă între pereţii editurii, avea nevoie, din cînd în cînd, să se bucure, sau să fie bucurată. Şi atunci, pornea la cumpărături şi-şi făcea cadouri. O pereche de pantofi, o fustă... zîmbi. Îşi amintise că soţul ei îi spusese cîndva că important e ce se găseşte sub fustă! Şi totuşi, micile bucurii ale unei femei rămîn cumpărăturile care, se zice, te scot din depresie! Livni se aşeză la biroul său din prima încăpere. Editura era într-o casă cu nimic diferita faţă de cele din jur: o curte mică, o sufragerie spaţioasă în care tronează două acvarii cu peşti, poza unui rabin şi cîteva obiecte religioase evreieşti se găsesc la intrarea în camera răcoroasă. Într-un colţ al încăperii, o uşă metalică trăda existenţa unui mic adăpost antirachetă, construit în urmă cu cîţiva ani. Un televizor, cîteva ventilatoare şi un calorifer electric sînt îngrămădite în "cuşca de oţel", cum o numeşte femeia. Adăpostul, de 5.000 de dolari, a fost construit după ce o rachetă, trasă din Fîşia Gaza, a căzut exact în curtea casei, provocînd pagube şi dînd complet peste cap activitatea editurii. Era vineri. Dinspre Beit Hanoun se auzea rugăciunea muezinului. Livni închise biroul şi plecă agale, pe jos, spre magazine. Era aproape ora prînzului.

În camera de 16 metri pătraţi, televizorul răsuna sub cuvintele lui Stalone, puţine, scurte sacadate. Loviturile se auzeau şi mai tare. Locul, auster, era îmbibat de fum de ţigară. DVD-uri, piratate, se găseau peste tot, sute, poate chiar mii de filme. Haddad părea că trăieşte doar pentru televizor. Sub patul din dreapta se găseau cîteva zeci de cărţi, în arabă şi în ebraică, pe care le cumpărase,.din cînd în cînd, de la librăria din Sderot. Acum, de cînd a rămas şomer, viaţa lui se scurge fără nici o noimă în faţa televizorului. De multe ori, privirea lui răzbătea dincolo de ecran... Muhammed Haddad Bayat se născuse într-o familie sunnită din Baalbek, Valea Bekaa, în sudul LIbanului. În faţa casei avea un castan sub care stătuse de multe ori şi citea poezii. Era cel mai mare dintre copiii unui profesor de muzică, pentru care pianul şi compozitorii germani însemnau totul. Asta pînă cînd armata israeliană a năvălit în Valea Bekaa şi a curmat brutal aripile muzicii, sideral de stranii în acel loc. Ş-il amintea de multe ori, stînd nemişcat în faţa televizorului pornit zi şi noapte: un tip ferchezuit, în costum de firmă. Stofă în dungi. Mergea alene către casa din mijlocul parcului cu marele castan în mijloc şi număra, la nesfîrşit, 33 de mărgele de pe obişnuitul şirag pe care arabii îl folosesc de obicei ca să nu se plictisească. Profesorul era pe teritoriul lui şi fredona, ca un leu leneş, arii celebre. A postit toată ziua. Acum, duminică seara, are oaspeţi. Toată familia ia cina la el. Cei trei fraţi ai lui, fără neveste. Şi mai vin doi mari invitaţi: directorul şcolii unde preda muzica şi un şef de la serviciul de securitate libaneză. Ambii intră cu Mercedesurile pe poartă şi îşi ajută soţiile parfumate şi vopsite intens să se dea jos din maşini. Noi, copiii rămîneam cu femeile. Bărbaţii aveau de discutat probleme importante. Haddad se gîndea mereu la asta, se gîndea la castan şi la promisiunea că se va răzbuna pe moartea tatălui său. Viaţa l-a purtat în întreg Libanul, în Iordania şi aici, la Beit Hanoun, unde locuia de mai bine de un an în tabăra de refugiaţi de la Zeitun. Hotărît lucru, însă, viaţa în tabere nu e pentru toată lumea. Haddad simţea că se sufocă, iar viaţa lui se va sfîrşi cîndva în faţa televizorului. Schimbă canalul şi dă televizorul mai încet. De afară, prin geamul spart, se auzea rugăciunea de vineri. Fixă ecranul pe Al Manar, televiziunea Hezbollah-ului. Era tot rugăciunea de vineri. Îl apucă foamea. Se îmbrăcă într-un costum alb, de in topit şi plecă în oraş. La Beit Hanoun se simţea un uşor miros înţepător de sulf, de la atelierele unde se produceau rachetele Kassam cu care bombardau noaptea oraşul vecin Sderot. Ce nebunie. Haddad se aşeză la masă la o ospătărie din apropiere de autogară. Întîi mîncă fatoush, o salată cu de toate şi cu lipie prăjită. Lipia era excelentă, bucătarul libanez! I s-a deschis pofta de mîncare. Îl rugă pe Hussein să-i aducă toate bunătăţile pe care le avea: o supă de linte şi o grămadă de alte bunătăţi, tocană chinezească, orez, pui la rotisor garnisit cu grîu pisat şi apoi prăjit –o bunătate- o tocană cu năut şi chiftele, tot felul de fripturi şi legume aburinde. Hussein se bucura că Haddad aprecia la justa valoare bucatele pe care le cunoştea din Liban. Haddad îi făcu discret cu ochiul şi zîmbi larg. Bucătarul - patron - ospătar îi aduse din frigider un pocal cu jallab, o băutură care se prepară doar în timpul Ramadanului din smochine, struguri şi apă de trandafiri şi în care se presară muguri de pin şi care e absolut delicioasă. Nu e Ramadan, dar merită. Haddad plăti regeşte şi plecă spre Sderot. Avea un chef nebun de plimbare. Trecu Fîşia Ghaza, filtrele, barierele, punctele de verificare. Luă un taxi şi coborî pe strada cu magazine. Era linişte.

Livni mîncă o îngheţată, alene şi îşi cumpără o fustă albastră ce părea din material de blugi. Era ok pentru sezonul de arşiţă care începea. Acum răsfoia plictisită paginile unei cărţi în librăria ale cărei vitrine erau umbrite de doi pomişori cu orhidee. Ventilatorul răspîndea un miros de apă de trandafiri. Livni răsfoia o carte de bucate. Zîmbea la gîndul că nu a fost o mare bucătăreasă niciodată, dar făcea gogoşi de Hanuka. Mai fierbea colţunaşi şi de Purim, dar, ca să fie sinceră nu prea a respectat marile sărbători ale poporului ei. Aşa a fost Purim-ul ei, purim însemnînd "sorţi" în ebraică, o sărbătoare care comemorează eliberarea poporului evreu din Imperiul Persan, după cum este scris în Cartea Esterei (Megillat Esther). În funcţie de poveste, Haman trage la sorţi pentru a stabili data la care să fie exterminaţi evreii. Purim este celebrată în fiecare an în funcţie de calendarul ebraic la a 14-a zi lunii de ebraice Adar, a doua zi după victoria evreilor asupra duşmanilor. Ca, şi alte sărbători evreieşti, Purim începe de la apusul de soare în ziua precedentă. Atunci se dă de pomană la cei săraci. Din toată mezanscena sărbătorii, ajutorarea aproapelui era cea mai importantă. De aceea fierbea şi colţunaşi. Clopoţelul de la intrare dădu de ştire că în librărie mai intrase cineva. Un bărbat scund, cu părul cîrleonţat se îndreptă direct spre raftul unde se găseau poemele lui Omar Khayyam. Deschise cartea şi murmura, aşa cum murmura tatăl său, cu ani în urmă, arii celebre, învîrtind cele 33 de bile din mîna dreaptă. Livni ridică ochii, oarecum surprinsă, şi privirile lor se întîlniră dintr-o dată. Haddad simţi un pumn în stomac şi nu era, cu siguranţă, de la supa de linte. Ea zîmbi. Avea un zîmbet superb, care l-a fascinat pe Haddad. Bîgui ceva de neînţeles şi scăpă cartea, cu coperţi groase, pe jos. Se aplecă în faţa lui Livni. Parfumul ei puse stăpînire definitiv pe el. Haddad se îndrăgosti. Era îngrozit, dar trebuia să se comporte onorabil, ca un sunnit ostracizat din Valea Bekaa. Îi propuse lui Livni să bea un ceai.

Pesah-ul , sărbătoarea ieşirii evreilor din Egipt, este una dintre cele mai importante. Numele său vine de la "pasah" = Dumnezeu a sarit peste casele evreilor. Sarbatoarea este cunoscuta si sub numele de : Hag haHerut,Hag haAviv, sau Hag haMatzot, matza fiind acea "pasca" facuta doar din apa si faina,a carei "proces de productie" e obligatoriu sa nu dureze mai mult de 18 minute din momentul in care se pregateste aluatul si pana e scos din cuptor). In a-13-a zi a lunii Nisan, noaptea dinainte de Laila Seder, exista obiceiul ca la lumina lumanarii sa se caute hametz in casa. In a-14-a zi a lunii Nisan, de dimineata se arde hametzul care mai exista in casa, se spune rugaciunea pentru hametz, si din acel moment nu se mai mananca hametz, dar nici matzot pina la Laila Seder. În Liban, unii druzi folosesc si azi portul traditional alb-negru. Barbatii salvarii si caciulita alba, femeile basmaua alba. Livni era fericită că munca ei la editură o putea pune în situaţia de a avea contact cu toate aceste amănunte. În ultimul timp, muncea mult, să nu se gîndească la Haddad. Întins pe pat, în faţa televizorului, Haddad mîngîia tastele telefonului mobil. Ar fi dorit să o revadă, să o atingă să o simtă cu totul. Din acea zi, librăria din Sderot şi versurile lui Kayyam i-ai schimbat destinul. Îşi luă inima în dinţi şi scrise: ترحيب salut! Dură o veşnicie, apoi pe ecran apăru scris: לבני Livni şi un mesaj scurt: שלום shalom! Haddad se fîstîci şi începu să transpire abundent. L-au trecut toate căldurile, iar camera mică parcă se prăbuşea peste el. Apoi, scrise: أحبك te iubesc! Straniu, ca într-un film american, nu ştia exact care dintre miile pe care le văzuse în ultimul an, veni şi răspunsul: אני אוהב אותך te iubesc! Haddad înţepeni cu mîna pe telefon. Apoi ieşi pe uşă şi se duse glonţ la Hussein unde bău nu jallab ci două beri ascunse într-un pocal chinezesc. Viaţa lui se schimbase, gîndurile, priorităţile. Nu mai trăia decît pentru momentul în care ar fi putut să îi spună direct ceea ce gîndea. Un turban negru apăru dintr-o maşină impozantă. Un cleric, descendent direct al lui Mohammed, se apropie şi se aşeză lîngă el. Îi spuse că dragostea şi devotamentul faţă de Allah îi pot schimba viaţa şi îi pot oferi orice, absolut orice, iar la intrarea în Paradis îl vor aştepta 40 de fecioare. Haddad îl asculta dar gîndurile sale se duceau la Livni, evreica aceea micuţă, extrem de frumoasă, de care se îndrăgostise şi la care nu avea nici dreptul şi nici posibilitatea să jinduiască. Abu Pasha îi lăsă un exemplar din Coran şi un număr de telefon. Haddad se întoarse în cămăruţa lui de 16 mp, la viaţa lui de nimic din faţa televizorului. Deschise Cartea Sfîntă şi începu să recite versetele cu voce tare. Apoi, se năpusti asupra peretelui alb şi scrise, aproape cu ură: În numele lui Allah, Cel mai Milostiv şi iertator!

O, Allah
Călăuzeşte-ne pe noi, să binemerităm ! Lacrimile tînguite ale bătranului sheikh nu s-au uscat… Strigătul său de disperare încă mai răsună în inimile noastre… Prea multe lacrimi, prea multe suflete nevinovate…, prea multă nedreptate! Cît mai putem trăi această umilinţă ?!

O, Allah ne plîngem neputiinţa.
Totuşi, inimile noastre, Ya Allah!, mărturisesc ca n-au murit de tot! Încă mai simţim ruşine… şi încă ne mai tresaltă sufletul atunci cînd auzim rostindu-se Preasfînt numele Tău!

O, Allah dă-ne putere să rămînem fermi pe picioarele noastre!
Căci, veşti negre, ne umplu zi de zi văzduhul, mărturisind suferinţa Ummei noastre. Şi apoi… tăcere, spaima se cuibăreşte în sufletele noastre şi căutăm scuze pentru că ne-am întors pe călcîie… Vai nouă! Voi …, oare nu vedeţi văduva şi orfanul!? Oare nu auziţi zilnic despre cei nevoiaşi?!
Şi ei sînt Ummah! Şi ei sînt fraţii, surorile voastre - aţi uitat? Şi dacă vă plînge sufletul în faţa acestor nenorociri – ce? Unde vă este milostenia? Unde vă este fapta ce marturiseşte credinţă! O, bărbaţi musulmani! Fiinţe tăcute, capete plecate! De ce vă feriti privirea? De ce vă prefaceţi orbi şi surzi? Aţi uitat voi oare că sînteţi urmaşii Nobilului Trimis (Allah să-l binecuvînteze şi să-l miluiască!) ? Măcar fiţi ruşinaţi… Nu sîntem o naţiune? Nu este nimeni care să se ridice pentru Allah, pentru comunitatea lui, sau pentru onoarea lui? Nu este nimeni să afirme făţiş identitatea sa şi drepturile sale? Cît loc pentru frică mai aveţi? Oare vă este sufletul un hău al fricii?

Oh!.., de v-ar vedea Ali, Omar, Khalid…(Allah să-i miluiască!)

Voi şovăiţi în timp ce duşmanii voştri urzesc planuri mîrşave. O, voi bărbaţi muslumani, răspîndiţi între voi cuvîntul lui Allah şi împărtăşiţi-l copiilor voştri de mici, poate că aşa vom scăpa de laşitate, insha Allah! Umpleţi moscheile şi aduceţi cu voi şi pe copii voştrii, poate că aşa Allah sa va îndura de noi! Căiţi-vă şi cereţi călăuzire! Îndemnaţi-vă la fapte pe Calea lui Allah! Alungaţi ipocriţii din rîdurile voastre!..., căci ei întreţin frica, ei sînt duşmanul dinlăuntru…cel mai înverşunat potrivnic. Ei răspîndesc ura, şoptind despre diferenţele dintre voi şi despre superioritatea unora asupra altora – nu-I ascultaţi! Blestemaţi sînt ei de Allah, bieţi rătăciţi ce vor să ducă şi pe alţii în rătăcire – în fundul Iadului vor zace veşnic Goniţi-i pe ei neîncetat, fară milă şi zorii binecuvîntaţi nu vor întîrzia să apară, insha Allah! Bărbaţi musulmani, fiţi vrednici de numele vostru!..., nu vă batjocoriţi unii pe alţii pentru un preţ de nimic! Adunaţi-vă în rînduri ferme precum o zidire întărită! Luptaţi pe Calea lui Allah, umăr la umăr, nu-l lăsaţi pe şeitan să se strecoare între voi!

O, Allah

Opreşte de la noi umilinţa,
Călăuzeşte-ne pe noi, să binemeritam!

Îl sună pe Omul cu turban negru. Era pregătit să moară pentru Allah, nu pentru cele 40 de fecioare, ci numai pentru Ea, pentru duşmanul poporului său, dar pe care o iubea prin toţi porii. Apoi, lăsă pentru Livni un mesaj pe telefonul mobil. O invita în Iordania, la izvorul Sfîntului Ioan Botezătorul. Haddad îşi puse costumul alb, din lînă, în rucsac, se duse în autogară şi luă un bilet pînă la Jarash. După un drum lung şi obositor, luă o maşină şi se opri la situl Botezului. Străbătu lizeiera de măslini, unii vechi de 2000 de ani, martori la Botezul lui Iisus Hristos de către Ioan, într-o zi de 6 ianuarie. Se puse la umbră, calm, cu o linişte nefirească, deşi inima îi bătea să-i spargă pieptul. Habar nu avea cîte ore stătuse. Nu îi era nici sete, nici foame, nici somn, nici frică. În locul în care se afla, Iordanul face un cot şi este ferit de soldaţii israelieni care păzesc din foişoare. Zona este turistică şi p o parte şi pe cealaltă. Un Renault 5,de culoare albă, parcase nu departe de malul rîului. Şocul fu imens. Din micuţa maşină franţuzească, Livni coborî singură. Avea o rochie albă, de in topit, cu flori multicolore brodate pe umeri. Pe dedesupt purta chiloţei albi frumos brodaţi. În picioare, opincuţe. Se îndreptă spre marginea rîului, se dezbrăcă şi puse rochia pe cap, după care trecu înot Iordanul galben şi mic, în partea iordaniană. Se aşeză la umbră, lîngă Haddad, fără să scoată o vorbă. Sînul stîng se ridica ritmic în bătaia inimii. Apoi, mîinile lor se împletiră, apoi buzele căutau să sărute o cît mai mare suprafaţă de piele. Gura lui muşca sălbatic din fructul zemos. S-au iubit ca în Ziua Dintîi cînd Dumnezeu a făcut cerul şi pămîntul, iar religiile şi duşmăniile nu existau încă. Au înotat împreună pînă la maşina parcată de Livni. S-au uscat în aerul serii apoi ea, s-a îmbrăcat cu rochiţa aceea de înger, iar el şi-a luat costumul alb, din lînă pură. L-a dus cu maşina pînă la Ierusalim şi l-a lăsat într-o staţie de autobuz. I-a spus doar atît: pe 23 plec în concediu, poate la mare. Ne mai vedem! Prin geam i-a şoptit, parcă un "pa" şi a schiţat un zîmbet. A plecat. Autobuzul 37 a venit la scurt timp. Haddad s-a urcat la mijloc, între oamenii care veneau de la servici. Şi-a spus în gînd Allah u akbar şi în ochii închişi avea doar zîmbetul acela cu care Livni s-a despărţit de el. De tot! Apoi, s-a detonat...

sâmbătă, 17 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 167(15)

DESPRE PRIETENI

Dragă Ilie,
Măi băitule, eşti genial! Îţi mulţam fain! N-o să te uit... Pînă atunci, te citesc şi vă admir producţiile "moldoveneşti" şi mai-mai să spun cu voce tare şi public că "business-ul" ăsta cu REPORTER SPECIAL ar trebui să fie marcă înregistrată. Mă bucur că a revenit şi Cristina! Fără ea, povestea era total incompletă, era ca un Picasso din care lipsea ceva, parcă o parte a corpului. Şi totuşi, dezideratul meu, măi băiatule, a rămas echipajul de trei care sper că va rămîne un reper în istoria de aur a radioului! Pînă atunci, încerc să nu iau apă prea multă pe malul stîng al Prutului...

http://en.tackfilm2.se/?id=1279297367734ID471
Soluţia ruperii controlate a digului de la Nîrnova, în aval de Nemţeni, pe rîul Prut, s-a dovedit una salvatoare. În ultimele ore apa a scăzuit cu peste 40 de centimetri la Nemţeni. Din păcate, breşa de la Nîrnova şi diferenţa de nivel între localităţi face ca apa să crească la Cotul Morii şi Obileni, unde apa s-a ridicat pînă la nivelul superior al digului suplimentar din saci de nisip construit de armată. Lt. col. Sergiu Răilean, comandantul grupării tactice Moldova, care acţionează în Raionul Hînceşti ne-a declarat că 140 de militari au muncit 12 ore, fără întrerupere pentru construirea celui de-al doilea dig, pentru a se evita inundarea şoselei, singura cale de acces spre satul Nemţeni. Ei sînt prietenii mei. Fără de care, măi băiatule, nu aş fi dovedit! Dar, ştii cum e: camaraderia şi uniforma sînt repere peste tot în lume. Şi Răilean, şi Sîli, şi Buclici, şi Ala şi, mai ales Marinuţă (ministrul apărării) merită tot respectul, preţuirea şi camaraderia mea!


Aseară, cerul s-a lipit parcă de luciul apei şi o ploaie torenţială s-a revărsat peste cele petru sate inundate. Frontul atmosferic a provocat valuri pe întinderea de apă, ceea ce a făcut ca trei diguri micuţe să cedeze la Obileni şi să fie inundate mai multe case. Mai mulţi militari au fost în pericol, dar forţele au fost retrase la timp. Detaşamentul românesc al IGSU lucrează zi lumină pentru a mai evacua animale din satul Cotul Morii, cu bărcile aflate în dotare, dar au instalat şi pompele de mare putere pentru a scoate apa. În această după-amiază, militarii români au participat la recuperarea şi transportul în siguranţă a iconostasului bisericii din Cotul Morii, obiect de patrimoniu. Efortul tuturor acestor oameni este remarcabil. Comandantul detaşamentului românesc, lt.col. Marian MIhai ne-a spus că s-a făcut tot ce este omeneşte posibil pentru a salva ce se mai putea din cele 4 sate afectate: Nemţeni, Obileni, Sărăteni şi Cotul Morii. Băieţii ăştia sînt demn de admirat. Pasionaţi de munca lor, înoată 18 ore pe zi, fără pauză, printre cadavre de animale moarte să mai poată salva ce se poate. Ieri, de exemplu, au adus doi porci care guiţau de mama focului. Nu a avut nici unul timp să se gîndească la cei 25% mai puţin la salar, sau la faptul că le reduce posturile cu 25% şi vor fi mai puţini. Două din fotografii sînt făcute în acelaşi loc, la intervale diferite: primul pod spre Cotul Morii, unde este indicatorul, a fost făcută ieri, iar vitele multe pe pod au fost "imortalizate" în urmă cu două săptămîni, în prima zi cînd a început nebunia. Cîtă apă...

Bilanţul inundaţiilor din Raionul Hînceşti este unul tragic: 2 morţi, 2700 de persoane evacuate şi peste 850 de gospodării aflate sub apă. Aproape 200 de case sînt deja prăbuşite total. Autorităţile, dar şi alţi donatori privaţi, au pus la dispoziţia sinistraţilor: 74 de tone de produse alimentare de primă necesitate, 39 de tone de apă potabilă şi 42 de tone de îmbrăcăminte. Astăzi, militarii Brigăzii 2 Mecanizate Chişinău au mai dus un transport de ajutoare umanitare sinistraţilor din Obileni. Potrivit ministrului Victor Bodiu, coordonatorul Grupului guvernamental de lucru pentru înlăturarea consecinţelor inundaţiilor din Raionul Hînceşti, problemele vor continua în această zonă încă multe luni. Populaţia sinistrată va avea nevoie de produse alimentare de primă necesitate încă cel puţin şapte luni, aproximativ 8,5 tone de alimente săptămînal!
Am lăsat intenţionat la urmă remarcile despre persoanele oficiale şi personalităţile care au vizitat "turişti" teatrul de operaţii din Raionul Hânceşti. Alături de ei, un personaj remarcabil, un mare prieten şi un profesionist cum ne-am dori să avem în "echipa de zgomote": corespondentul TVR la Chişinău, Doru Dendiu. Din păcate, şi-a luat "cetăţenia moldovană", va fi în curînd tată şi deputat şi în toamna asta va ieşi în parc la Catedrală, cu odrasla, cu căruciorul, împreună cu Cătă Gomboş, cu odrasla, cu căruciorul, vor rade cîte o bere, două, vor vorbii (ca între şogori), după care se vor lăsa pocniţi de Mira şi Angela, ca să nu uite de ce s-au însurat. Şi tot aşa, un an de zile, cît va sta Gomboşelul în misiune la Chişinău! Eu vin acasă, măi băiatule, că avem multă treabă! Deşi, începe să-mi fie dor de Chişinău şi să regret lucrurile nefăcute, sau rostite cu jumătate de gură aici! Poate venim împreună!











vineri, 16 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 166(16)

POLITICĂ ŞI ATÎT

Ieri, preşedintele Moldovei, Mihai Ghimpu, a fost în Polonia. Să se întîlnească cu Băsescu. Ba cei doi preşedinţi s-au şi întors împreună pînă la Bucureşti. Astăzi Mihai Ghimpu va fi prezent la ultima şedinţă a Parlamentului, din acest an. Ce folos?

Un senator american a îndemnat Pakistanul să anihileze reţeaua insurgentă Haqqani, cu legături cu Al-Qaida, ce operează de ambele părţi ale garanţiei acestei ţări cu Afganistanul. Senatorul Carl Levin, preşedintele Comisiei pentru Serviciile Armate, a afirmat că nu crede reţeaua Haqqani va dori vreodată să facă pace şi a promis că va depune eforturi în vederea includerii acesteia pe lista neagră a terorismului a SUA. Acum ea nu este, deşi de cîteva luni militari americani mor din cauza acesteia!

Senatorul a lăudat Pakistanul pentru contribuţia acestuia în lupta împotriva terorismului şi pentru combaterea altor militanţi, precum talibanii pakistanezi, însă a apreciat că reticenţa ţării în a avansa în regiunea din Waziristanul de Nord condusă de Haqqani afectează războiul din Afganistan. Levin a fost recent şi la Islamabad, unde s-a întîlnit cu premierul pakistanez Yousuf Raza Gilani, care a declarat ulterior că guvernul său face tot posibilul pentru a-i combate pe militanţi. Gilani a adăugat că se aşteaptă ca ţări prietene, precum SUA, să împărtăşească informaţii credibile mai degrabă decît să se implice într-un joc al atribuirii vinei.

E ca şi cum, la Chişinău, Mihai Ghimpu ar vrea să treacă pe lista neagră Partidul Comuniştilor! Şansele sînt egale, în ambele demersuri!