vineri, 30 septembrie 2011

BLITZKRIEG ŞI MIORIŢA

Nokia a venit şi a plecat din România, de parcă acest război fulger comercialo-economic, de cucerire şi păstrare a pieţelor, ar fi fost condus de Guderian! Noi, în spiritul epopeei naţionale, balada Mioriţa, culeasă de Alecu Russo, paşoptist cu acte, dar fără indemnizaţie de revoluţionar, privim continuăm să privim contemplativi şi bujbeci! În plin război fulger al pieţelor, în care se joacă chiar continuitatea şi dispariţia unor naţiuni, noi, românii ascultăm cum exponenta populară a prostiei, OAIA, ne informează că baciul olandez şi cel finlandez, la apus de soare o să ne-o tragă, şi noi, stăm liniştiţi, într-o rînă, şi aşteptăm momentul! Spunea cineva că popoarele contemplative sînt sortite dispariţiei, iar, din păcate, semnalele date de Mioriţele specializate, confirmă acest trend! Din păcate, nici baciul marinar şi nici cosaşul cel viteaz nu au înţeles că România este ÎN RĂZBOI, iar adversarii îl au ca model pe ilustrul Guderian şi nu pe baciul contemplativ care îşi propune ca, la un moment "T0" să ia măsuri împotriva drobului de sare, întrebînd pe oricine doreşte să vină cu treburi pe plaiurile Carpato- Danubiano-Pontice dacă MUIE-ŢI-S POSMAGII...

Sînt extrem de frustrat ori de cîte ori îmi aduc aminte că în ultimii ani politica externă a României a dispărut, pur şi simplu! România NU mai este o voce în arena internaţională şi doar micile găinării de corupţie, ţigănelile de pe străzile Parisului, piedicile puse ruşilor pe la Chişinău şi OSTAŞII ROMÂNI DIN TEATRELE DE OPERAŢII mai fac să se vorbească de acest spaţiu geo-politic. Altfel, diriguitorii intereselor româneşti în exterior s-au dizolvat total! Din punctul meu de vedere, raţiunea de a fi a unui stat se bazează pe două dimensiuni: cea internă - de a coagula şi cultiva NAŢIUNEA, şi cea externă - de a "face umbră" pămîntului în jur. Noi, am renunţat de bună voie să mai facem umbră în Asia, de exemplu, în Africa, în America de Sud, pieţe şi parteneri politico-comerciali importanţi pentru bugetul României, la un moment dat! Din păcate, în ultimii ani nu am valorificat nici oportunităţile puse la dispoziţie CU PREŢUL SÎNGELUI de către OASTEA ŢĂRII, ce a învăţat să lupte departe de casă.

Anunţul fulger al plecării Nokia, de ieri, de la Jucu, mi-a adus aminte de toate cele scrise mai sus. Nu înţeleg care este raţiunea pentru care România NU ARE NICI ÎN MOMENTUL DE FAŢĂ UN AMBASADOR ŞI O AMBASADĂ IMPORTANTĂ LA BAGHDAD! Cum nu înţeleg, nici în ruptul capului, de ce România nu valorifică afvantajele pe care le deţine în Kurdistanul Iraqian. Kurdistanul este o regiune bogată şi, relativ liniştită. În martie, anul acesta, ocupantul scaunului de ministru de externe anunţa că România ARE SOLICITĂRI de a deschide un birou consular la Erbil! La Erbil, după ştiinţa mea, funcţionează birourile ambasadelor SUA, Marii Britanii şi Coreei de Sud, consulatele generale ale Rusiei, Iranului, Germaniei şi Franţei, birourile economice ale Austriei, Cehiei, Italiei şi Greciei şi consulatele onorifice ale Spaniei, Japoniei şi Danemarcei! Biroul României din Erbil gestionează activitatea consulară desfăşurată de Ambasada României în relaţia cu cetăţenii români care solicită asistenţă şi protecţie consulară, cu cetăţenii străini care solicită eliberarea de vize de intrare în România şi cu autorităţile locale din Iraq. Biroul Erbil funcţionează cu o schemă de personal redusă: -un diplomat cu atribuţii consulare - membru al personalului diplomatic al României acreditat la Ambasada României la Bagdad; -funcţionari consulari - personal nelucrător din cadrul Ambasadei României la Bagdad şi/sau personal selectionat de pe plan local. Personalul diplomatic şi nediplomatic care deserveşte Biroul Erbil al Secţiei consulare a Ambasadei României la Bagdad este selecţionat din cadrul personalului misiunii diplomatice şi este desemnat prin dispoziţia şefului misiunii diplomatice a României la Bagdad, cu avizul obligatoriu al Departamentului consular şi al Departamentului resurse umane din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Din păcate, tot Mioriţa are cîştig de cauză! De parcă ar fi imnul naţional!

joi, 29 septembrie 2011

PIRATES. CENTURY LIES


Despre piraţii secolului XXI am mai scris pe acest blog. Un articol interesant găsiţi şi pe blogul lui Dan Preda, pe aceeaşi temă! Şi despre minciună, am mai scris. Dar, poate nu e destul! Cineva îmi scria ieri, pe FB, că poate numai extratereştrii ne vor salva din starea în care ne aflăm. O stare de miciună pură pe care o perpetuăm fără să existe, chipurile, o altă soluţie. Dacă doriţi un discurs radical, pot spune că: Criza e o mare minciună, sistemul financiar-bancar e o mare minciună, sistemul asigurărilor de sănătate e mincinos, sistemul de pensii a fost construit, trăieşte şi se perpetuează în minciună, sistemul educaţiei, al sănătăţii, al ocrotirii sociale sînt minciuni notorii. Fricile şi spaimele noastre induse şi abil întreţinute sînt minciuni! Într-un cuvînt, LUMEA PE CARE O CUNOAŞTEM ASTĂZI A FOST CONSTRUITĂ PE MINCIUNĂ! O minciună care se perpetuează conştient pentru că ea aduce beneficii şi privilegii, de secole, de la Pacea Westfalică încoace, unor caste care nu doresc să se schimbe ceva! Auziţi de datoriile suverane! Voi le-aţi făcut? Nicidecum! O mînă de indivizi, aflaţi în fruntea ţărilor, în numele vostru, într-o inconştienţă dementă, amanetînd fără păsare viitorul generaţiilor ce vor veni! Dar, cum minciunile sînt legate de legende, legenda piraţilor a fost abil întreţinută în ultimii ani! Piraţii somalezi, în special, au devenit "o sulă" în coasta comunităţii internaţionale, deşi "faptele lor de arme au fost amplificate". Astăzi, "afacerea pirateriei", la nivel mondial atinge valoarea de... 7 miliarde de dolari pe an! O pîine albă de mîncat!

Frustrată de incapacitatea de a elimina pirateria din apele somaleze, ONU a adoptat mai multe rezoluţii, prin care legitimează comunitatea internaţională să asigure securitatea navelor ce tranzitează apele Somaliei. În ciuda strategiei militariste adoptată de NATO, incidentele cu piraţi au atins apogeul anul trecut, în 2010! O hartă a lumii în care incidenţa pirateriei a crescut exploziv indică: Strîmtoarea Malacca, Golful Bengal, coastele Somaliei, Nigeria, Caraibe şi coasta Americii Latine.

O excelentă analiză a lui Abdi Ismail Samatar, profesor de geografie la Universitatea din Minnesota şi cercetător la Universitatea din Pretoria, publicată de siteul postului de televiziune pan-arab "Al Jazeera" mută accentul pirateriei somaleze de pe aspectul infracţional pe cel al cauzelor care au determinat apariţia fenomenului şi pe cele care influenţează incapacitatea comunităţii internaţionale de a rezolva situaţia. Evident, un raţionament clădit pe minciună contrastează puternic cu rezultatele analizei profesorului american!

Ismail Samatar spune că strategia NATO este greşită deoarece a decriptat prost cauzele pirateriei. În faţa costelor somaleze, în Oceanul Indian şi Marea Roşie operează, după unele estimări, 1500 de piraţi, care operează patrulînd pînă la 2000 de km de baza lor din Somalia. ONU şi NATO au întocmit un "catalog al pirateriei" ce conţine condiţiile culturale şi geografice care "facilitează pirateria", fără să menţioneze CAUZELE care au determinat apariţia acesteia şi diversitatea lor. Samatar afirmă că Somalia este singura ţară în care pirateria NU a existat atunci cînd ţara a avut guvern! Ca urmare, eşuarea statului a fost factorul critic care a permis apariţia şi dezvoltarea fenomenului. Distinsul profesor identifică 4 tipuri de piraterie în zonă: politică, a resurselor, defensivă şi pentru răscumpărare. Fiecare grup are motivaţii şi obiective unice!

Piraţii politici au apărut primii şi s-au constituit ca o mişcare de opoziţie împotriva dictaturii militare din Somalia. Ei nu au nici o legătură cu partidele piraţilor din Europa, dar... nu se ştie niciodată! Mişcarea Naţională Somaleză a avertizat navele comerciale să evite porturile somaleze, iar apoi a deturnat două cargouri care transportau provizii, în 1989-1990. Obiectivul lor era să împiedice aprovizionarea regimului militar, decît obţinerea de profituri din piraterie. Pirateria politică a dispărut odată cu prăbuşirea regimului, în 1990. Ulterior, flotele de pescuit străine au invadat apele somaleze pentru a exploata resursele bogate în peşte, în timp ce altele foloseau coasta somaleză nepăzită ca o groapa de deşeuri. Aşa au apărut piraţii resurselor, care au dorit să împiedice jefuirea şi poluarea zonelor de coastă. Lor, s-au alăturat foştii militari din Garda de Coastă Somaleză, care iniţial confiscau traulerele care pescuiau ilegal în apele teritoriale ale ţării. Aceşti piraţi defensivi aveau scopul de a opri contravenţiile nesancţionate de statul inexistent, mai degrabă decît de a colecta încărcăturile. Expertul kenian Andrew Mwangura afirmă că originea pirateriei se datorează 90 % pescuitului ilegal în apele somaleze! Mulţi somalezi apără pirateria din cauza marginalizării economice, a sărăciei, a perspectivelor politice şi a lipsei autorităţilor statului!

O categorie aparte o reprezintă pirateria pentru răscumpărare, apărută ca urmare a coagulării unor bande de crimă organizată în vederea obţinerii răscumpărărilor. Anual, 30.000 de nave comerciale tranzitează apele somaleze! ONU şi NATO au tratat locuitorii coastelor somaleze, şi pe piraţi, la fel, drept criminali, fără nici o deosebire. Din punctul de vedere al somalezilor, această lipsă de diferenţiere între categorile de piraţi, cu care operează comunitatea internaţională, este considerată o nedreptate şi reprezintă principalul motiv al insuccesului în lupta împotriva pirateriei de răscumpărare. Somalezii văd problema în mod diferit: în primul rînd, ei consideră că Occidentul a colaborat cu politicienii corupţi şi cu dictatorii militari somalezi care au au distrus statul. În al doilea rînd, aceştia acuză "protecţia" NATO că sînt necinstiţi faţă de locuitorii din zonele de coastă. Ei îi arestează pe piraţii resurselor şi apără, de fapt, traulerele de pescuit occidentale care pescuiesc în voie secătuind resursa piscicolă!

Forţele navale internaţionale s-au dovedit pînă acum incapabile de a ţine în frîu pirateria în Oceanul Indian în primul rînd din cauza distanţelor mari. Această criză provoacă pagube de miliarde de dolari în fiecare an în comerţul mondial. "Necesitatea de a angaja echipe înarmate de siguranţă este o confirmare a lipsei unei soluţii politice la răspîndirea pirateriei somaleze în nordul Oceanului Indian", a declarat Peter Hinchliffe, secretar general al International Chamber of Shipping. "O victorie asupra piraţilor somalezi va fi mai dificil de obţinut decît pacea în Afganistan", consideră, la rîndul său, coordonatoarea luptei împotriva pirateriei maritime din cadrul Departamentului de Stat al SUA, Donna Hopkins, citată de BBC. "Pirateria din Somalia a devenit o afacere criminală la nivel internaţional' - a afirmat ea, în cadrul unei întîlniri cu presa. "Nu există nave militare suficiente pe planeta noastră pentru a brăzda întregul Ocean Indian. Operaţiunile militar-navale sînt importante, dar nu suficiente. Se impune o gamă largă de măsuri strategice de ordin politic, între care stoparea fluxurilor financiare, principalul stimulent al pirateriei şi care o transformă într-o afacere" - a afirmat responsabilul american, subliniind că pirateria este crimă organizată şi ar trebui să fie tratată exact ca atare. Donna Hopkins consideră că pirateria din Somalia a devenit o "afacere criminală foarte bine organizată la nivel internaţional", fără să excludă posibilitatea ca piraţii să obţină informaţii despre rutele navelor, pe care le capturează, încărcătura şi destinaţia lor de la informatori străini, care lucrează în organizaţii cu tangenţă cu piaţa de transport maritim. În plus, a spus ea, pe lîngă somalezi, în această "industrie" sînt angrenaţi străini care organizează spălarea fondurilor obţinute ca răscumpărare. "Este imperativ să găsim complicii piraţilor în aceste reţele financiare şi reţele de sprijin instituţional, care permit piraţilor să acţioneze", - a adăugat reprezentanta Departamentului de Stat.

Potrivit lui Abdi Ismail Samatar, soluţiile pentru combaterea pirateriei ar fi două: re-construirea statului somalez şi refacerea zonelor economice de pescuit de pe coastă, care presupune şi lupta ONU împotriva pescuitului intensiv şi ilegal din apele teritoriale ale ţării. Recîştigarea încrederii somalezilor în comunitatea internaţională ar face ca suportul oferit pirateriei de răscumpărare să se reducă semnificativ, iar lupta cu aceşti piraţi să devină mai uşoară. O astfel de strategie va face apele somaleze mai sigure!
Dar, oare îşi doreşte cineva cu adevărat să strice o afacere de 7 miliarde de dolari anual?



miercuri, 28 septembrie 2011

ŞTIRILE PROASTE DESPRE JURNALIŞTI

O butadă din presă spune că "ştirile proaste sînt ştirile bune"! Adică, nenorocirile se vînd mai bine decît informaţiile "călduţe". Ce ne facem, însă, atunci cînd nu mai putem deosebi ştirile proaste de ştirile bune, mai ales atunci cînd jurnaliştii sînt ştirea? Eu, personal, mărturisesc că sînt într-o astfel de dilemă! Zilele trecute, următoarea ştire a făcut turul agenţiilor: "Un număr de 82 de jurnalişti din întreaga lume şi-au pierdut viaţa în 2011 în timpul exercitării profesiei, cu 19 persoane mai puţin decît în 2010, indică un comunicat publicat luni pe site-ul Institutului Internaţional al Presei /IPI/, informează agenţia RIA Novosti. Potrivit comunicatului IPI, al cărui sediu se află la Viena, Mexicul rămîne ţara cu cel mai mare risc pentru reprezentanţii media, cu 11 jurnalişti morţi în cursul acestui an. Urmează Iraqul, cu 9 jurnalişti morţi. Alţi 24 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa în 2011 în ţările din Africa de Nord şi în Orientul Mijlociu. Un număr de 13 reporteri au murit în Asia, dintre care 5 în Pakistan, iar alţi 5 jurnalişti în Africa subsahariană, potrivit comunicatului. Europa figurează cu doi jurnalişti decedaţi în cursul exercitării profesiei, amîndoi pe teritoriul Rusiei, conchide comunicatul".

Sigur, moartea oricui, cu atît mai mult a unor colegi de breaslă, este motiv de întristare, durere şi revoltă, deci, este o ŞTIRE PROASTĂ. Este un motiv de a discuta, din nou, despre siguranţa jurnaliştilor, despre mediul în care lucrează, despre neimplicarea redacţiilor, despre neparticiparea la cursuri de specialitate etc. Sînt discuţii în van! Ştirea de mai sus, cu tot cinismul afirmaţiei, poate fi catalogată drept o ŞTIRE BUNĂ! Acest sinistru catalog al deceselor ne indică faptul că meseria noastră nu este definitiv pierdută în mlaştina fricii, obedienţei, neputinţei. 82 dintre confraţii mei şi-au dat viaţa PENTRU calitatea mesajului jurnalistic! 82 dintre confraţii mei au renunţat la tihna propriului cămin, la familie, la confortul birourilor şi au mers pe teren! Ei sînt EROII BRESLEI NOASTRE, pe care trebuie să-i elogiem nu atît pentru faptul că acum nu mai sînt, ci pentru modul CORECT tehnic de a-şi face meseria! Ştirea bună e că prin eroismul lor, breasla noastră nu este definitiv compromisă!

Din păcate, exemplele de acest gen par teribil de îndepărtate de ce trăim, unii dintre noi, zi de zi. Exemplele sufocă optimismul! Ieri, se anunţase că la Uricani a avut loc o explozie într-o mină! Televiziunile au fost pregătite să delireze ore în şir. Din fericire, alarma a fost falsă! Prietenul meu, profesionistul Ilie Pintea, a dezamorsat "bomba de presă" care s-a fîsîit înainte de a provoca distrugeri. Un "urechist", ca mulţi alţii, a lansat informaţia care i-ar fi putut aduce notorietate şi ceva bani în buzunar! Tot ieri, o altă prietenă, profesionist de excepţie a cărei muncă o respect în mod deosebit, Magda, era revoltată cum o conferinţă de presă ad-hoc se transformase în "declaraţii exclusive" pentru unele reprezentante ale mediilor de informare româneşti. Chestie "minoră" pentru calitatea jurnalismului prestat în ţara noastră. Cum minor a fost şi incidentul prin care, deşi avea corespondent la faţa locului, o echipă de ştiri dintr-un post de radio, a preferat să înregistreze o declaraţie de la PRO-TV şi să o folosească, după trei ore!, în buletinul de ştiri. Fără să se gîndească măcar că, prin absurd, personajul politic putea fi asasinat, între timp! Autorul acestui gest total neprofesionist, crescut la "şcoala BBC", a fost sancţionat şi trimis în China! Din păcate, exemplele pot continua şi nu în favoarea noastră! Profesionalismul poate fi astăzi, doar un moft. Există posturi de radio locale, conduse de personaje mediocre care s-au înconjurat doar de echipe puţin valoroase, fără personalitate şi fără pretenţii materiale. Aceste personaje, ahtiate după putere în comunele lor, crează dinastii, pentru că unicul scop este AFACEREA de presă şi nu CALITATEA informaţiei difuzate. Din acest considerent, ce "iese pe coş" este, de multe ori, o mare confuzie şi o lipsă totală de credibilitate. "Cine a spus? A, ăla de la Floarea din Grădină? Păi, de cînd se pricepe el la mersul pe bicicletă"? E departe vremea cînd o voce ca a lui Gyorgy Szepesi, de exemplu, a creat istorie şi credibilitate radioului! Continui să cred că PROFESIONISTUL este SPECIALIZAT într-un anumit domeniu. El devine penibil cînd identitatea sa este împrumutată altor teme. Totul şi nimic! Teoria lui fack-totum nu a dus decît la cenaclizarea presei "serioase" De tabloide, nu spun nimic! Alte personaje, aciuite prin diverse instituţii agro-alimentare, îşi dscoperă, cu ajutorul politicului, calităţi de mari jurnalişti, vizînd direct posturi de conducere în diverse redacţii! Într-un astfel de context, jurnaliştii buni, ajunşi şefi, se pun la adăpost prin teme călduţe: amenajări florale, tradiţii, tîrguri şi oboare, Ziua Fluturelui etc, pentru celelalte teme nefiind momentul, niciodată!

Continui să cred că jurnalismul înseamnă responsabilitate faţă de cititor, ascultător sau privitor! “SRR încurajează creativitatea şi spiritul de iniţiativă al jurnaliştilor, care îşi propun să diversifice permanent modalităţile de exprimare jurnalistică şi să ofere emisiuni novatoare.”, se scrie în "Standardele profesionale pentru jurnaliştii SRR", ediţia I, pag. 6! Puţine mass-media se pot lăuda cu o astfel de propoziţie! Continui să cred că în vremurile pe care le trăim este nevoie de jurnalism militant şi responsabil! Continui să cred că promovarea subiectelor uşoare poate fi catalogată drept o amorţire a simţurilor şi o adormire a vigilenţei publicului! Dacă ceva rău i se va întîmpla acestuia în viitor, jurnaliştii care promovează un astfel de trend sînt responsabili! Am înşirat destule ştiri proaste cu şi despre breasla mea! Poate, totuşi, ne vom vindeca...



marți, 27 septembrie 2011

AFGANISTAN. O STRATEGIE GREŞITĂ ŞI UN NATO FĂRĂ VALOARE

Am păsrat această afirmaţie, undeva, în sertar, din două motive: în primul rînd, ea a fost făcută de Eric Prince, fondatorul legendarei, deja, companii de securitate privată, BLACKWATER. În al doilea rînd, pentru că este de notorietate apropierea autorului şi acestui blog de industria securităţii private, iar orice afirmaţie făcută va fi pusă în context. Totuşi, ar fi util să înţelegem că astăzi, industria de securitate privată este similară cu ordinele cavalereşti din perioada de 200 de ani a Cruciadelor. Atunci, ca şi acum, cele două tipuri de structuri trebuie privite în contextul istoric al apariţiei, dezvoltării şi... desfiinţării lor! Blackwater, Triple Canopy sau DynCorp., cele trei mari companii militare private pot fi asimilate uşor Ordinului Templului, Ordinului Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan, sau Cavalerii de Malta, Cavalerilor Sf. Maria, sau Cavalerii Teutoni: transnaţionale şi cu interese globale privind Cauza, bogate şi respectate, pizmuite, hulite şi invidiate, dar fără suportul cărora nici o armată "cruciată" nu s-ar fi aventurat în vechiul Orient Mijlociu. În jurul lor s-au ţesut legendele, favorabile şi nefavorabile, sub aura lor mîncarea galeză din grîu fiert, graalul, un fel de colivă dar mult mai rea la gust, s-a transformat în Potirul pe care-l caută şi astăzi o groază de lume. "Păstrătorii Graalului" erau Templierii, cei care aveau suficientă putere de a-şi asigura hrana - fie ea şi săracă! - trupelor proprii, în perioade în care foametea trimitea acasă, în Occident Cruciaţii mînaţi în luptă de mirajul bogăţiilor fără de seamăn ale Ierusalimului. Evident, au existat şi alte ordine cavalereşti, "naţionale", cum ar fi Ordinul Jartierei, al cavalerilor spanioli, un fel de Armor Group. Bogăţiile ordinelor cavalereşti au fost semnificative, la fel cum sumele cîştigate de companiile de securitate în zonele de război sînt considerate uriaşe. Sigur, astăzi, s-a dus vremea soldelor de 500-1000 de dolari/zi, Afganistanul oferind între 3000 şi 9000 de dolari/lună. Însă, la fel cum recruţii din Occident se alăturau Ordinelor cavalereşti, aşa mercenarii de astăzi luptă în Afganistan pentru "un salariu bun", pe care nu-l pot cîştiga în ţara lor de origine, din motive de austeritate, criză sau proastă guvernare. E o temă vastă, însă, pe care o voi dezvolta cu altă ocazie! Ce voiam să spun, de fapt, este că în ciuda relativei "desconsiderări" de care se bucură în media, mercenarii sînt luptători apreciaţi fără de care NICI O ARMATĂ MODERNĂ nu mai funcţionează în teatrele de operaţii! Iraq-ul a fost apogeul. Afganistanul nu face nici el excepţie.


Să revin la Prince. Acesta a fost extrem de maliţios cînd s-a referit la recruţii afgani din forţele de securitate antrenate de Coaliţia Multinaţională, pentru că ar avea nevoie de lecţii pentru cum să folosească o toaletă şi a pus la îndoială valoarea şi calitatea trupele altor state care se află pe front. În cadrul unui discurs la Universitate din Michigan, din ianuarie, care a fost înregistrat în secret, el a ridicat semne de întrebare în privinţa voinţei de a lupta a multor trupe NATO din Afganistan, declarînd că "mulţi din ei ar trebui să împacheteze şi să plece acasă". Aş fi lăsat declaraţia lui Prince - un om care ştie ce vorbeşte! - dacă nu s-ar fi acumulat o serie de incidente armate semnificative, şi informaţii, din Kabul. Atacul asupra Cartierului general al NATO, ISAF, Ambasada Americană, unele birouri ale CIA precum şi asasinarea lui Rabbani au un numitor comun: trădarea şi lipsa de experienţă. Analiza asaltului de săptămîna trecută, de la Kabul "Ring of Steel", care a durat mai bine de 20 de ore!, relevă faptul că acestea nu s-ar putut desfăşura fără sprijinul unor membri ai forţelor de ecuritate afgane, adică trupe instruite de NATO să lupte ALĂTURI de organizaţia atlantică împotriva talibanilor! Pe de altă parte, militarii NATO aflaţi în paza obiectivului au fost depăşiţi total de situaţie! La fel, Rabbani a fost ucis cu o bombă din turbanul unui "sol" apropiat fostului preşedinte, iar în atacul de duminică asupra unor clădiri ale CIA, un angajat afgan al Ambasadei SUA a ucis doi americani! Un raport al serviciului militar de informaţii american din capitala Afganistanului de ieri, conţine acest pasaj: "Acum ştim că NATO este lipsit de valoare. Este complet incapabil de a efectua orice operaţie militară semnificativă. Afganistanul a demonstrat că NATO este într-adevăr scump şi incompetent, dar adevărul nu va vedea lumina zilei, deoarece s-ar putea ca aliaţii noştri să se simta prost, sau răniţi în "stima de sine"", adică în orgoliul propriu! Raportul face referire şi la "calitatea" civililor angajaţi în instituţii guvernamentale, ambasade, ong-uri sau PRT-uri şi companii care au dovedit "că sînt incapabili să implementeze programele şi proiectele pentru care au fost angajaţi, în mediul extrem de primitiv de aici (Afganistan!), în ciuda cheltuielilor mari pentru confortul personal şi serviciile de securitate". Interesant, nu? Noi, românii am scăpat de critici la acest capitol pentru că, deşi "ne-am expus bine" la EXPOMIL 2011, şi avem capabilităţi militare şi logistice, sîntem mult prea săraci să ne asumăm un PRT! Ce mi se pare relevant este faptul că informaţiile furnizate acum de oficialii militari americani se potrivesc cu "istoriile de pe frontul afgan" relatate de militarii români, vreo 2000 la număr. Din păcate, cu toate evoluţiile sale din ultimii ani, NATO s-a dovedit incapabil să se adapteze noului tip de război, din secolul 21, şi a rămas captiv "răboiului rece". Acest lucru este evident în Afganistan, unde dificultăţile de comunicare şi chiar divergenţele între armatele prezente în teatrul de operaţii duc la compromiterea unor misiuni tactice şi chiar a obiectivului strategic: Afganistanul.

Pare tot mai clar, acum, că strategia contrainsurgentă aplicată de SUA în Afganistan NU ESTE POTRIVITĂ PENTRU ACEST SPAŢIU GEOGRAFI ŞI ISTORIC! Violenţa primitivă, asociată cu delincvenţa şi corupţia endemică, este CONTRACARATĂ cu efortul - extraordinar de costisitor - uriaş de a înfiinţa şi funcţionaliza administraţii publice locale, companii, care să creeze rigoare, autoritate şi o relativă prosperitate. Efortul este inutil, într-un spaţiu MEDIEVAL guvernat după cu totul şi cu totul alte legi, alte autorităţi care deturnează 80% din fondurile destinate dezvoltării locale, alocate de comunitatea internaţională, în beneficiul propriu! Pur şi simplu, autorităţile locale afgane NU AU DE GÎND să adopte "modelul occidental" pentru a se încadra "realităţilor" desenate de strategii Coaliţiei. Aşa se face că efortul de "modernizare" a Afganistanului NU ARE NICI UN PERTENER LEGITIM DIN ŢARA GAZDĂ, cu excepţia Guvernului Karzai, fireşte!

Există puţine soluţii de a schimba direcţia tragică pe care se află Afganistanul. În urmă cu 10 ani, s-au ignorat realităţile culturale, etnografice, demografice, preferînd să ne asumăm rolul de "moaşă" la naşterea unui Afganistan modern! Astfel, după 10 ani s-a ajuns la o prezenţă militară imensă, în cadrul căreia militarii au preluat roluri şi misiuni diverse şi mai puţin militare, precum "buna guvernare" sau "drepturile femeilor"! Evident, totul în interiorul securizat al unor FOB! Odată ieşit, însă, pe poarta bazei, constaţi că povestea Afganistanului nu se va termina bine şi-ţi pui întrebarea, firească, dacă investiţia de sînge şi resurse de aici, a meritat. Întregul efort investiţional din această ţară, derulat la adăpostul armelor, se poate prăbuşi în următoarea perioadă, din motive strict politice şi electorale! Alegerile prezidenţiale din SUA şi Europa anunţă, deja reducerea efectivelor militare din Afganistan, ceea ce este echivalent cu minarea canalelor de irigaţii, de exemplu! Securitatea comunităţilor occidentale, companiilor şi ong-urilor care derulează totalul programelor de asistenţă pentru Afganistan, depinde în proporţie de 100% de companiile private de securitate care oprerează, în acest moment, în Afganistan, cu peste 100.000 de angajaţi! Un raport al BAPSC, Asociaţia Britanică a Companiilor Private de Securitate, arată că în primele 9 luni după anunţul preşedintelui Barack Obama de retragere a trupelor americane în 2014, numărul contractorilor de securitate din Afganistan a crescut cu... 236%, de la 3184 la 10.712. Potrivit unui raport al unei Comisii de investigare a Congresului Statelor Unite, la începutul anului 2011, contractorii privaţi reprezentau între 22% şi 30% din forţele americane dislocate în Afganistan. Potrivit BAPSC, ArmorGroup, una dintre cele mai mari firme private de securitate britanice, deţine în Afganistan peste 1500 de angajaţi care lucrează pentru guverne, ong-uri sau entităţi comerciale. Între 500 şi 700 de contractori britanici lucrează în Afganistan, în special ca gărzi de corp sau la protecţia incintelor. Cei mai mulţi contractori sînt din SUA şi Marea Britanie, aproximativ 30.000 de angajaţi în 52 de companii private de securitate. Există, însă, şi multe companii neînregistrate, mai mici, 22 numai în Provincia Kandahar!

În absenţa unei strategii viabile şi în prezenţa unui NATO tot mai "bizar", mercenarii din Afganistan asigură securitatea implementării programelor economice şi de asistenţă ale Comunităţii Internaţionale, lăsînd militarii SUA şi NATO să se ocupe EXCLUSIV de luptele cu talibanii şi traficanţii de droguri. Se pare, însă, că şi aceste misiuni sînt prea dificile... Soluţiile ar fi două: sau se renunţă la "prostia" cu modernizarea administraţiilor publice locale şi violenţei i se răspunde cu violenţă, ca la Fallujah, de exemplu, sau se împachetează totul în "maimuţe" şi se pleacă acasă! Probleme cu administraţiile publice avem şi acasă, în România!



luni, 26 septembrie 2011

BOLLYWOOD-UL AFGAN


Militanţii islamişti au atacat duminică seară un complex american din Kabul despre care se crede că găzduieşte un birou important al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) pentru Afganistan, informează mass-media şi surse din cadrul administraţiei americane, relatează Reuters. CIA a refuzat să furnizeze informaţii despre acest incident, dar o sursă guvernamentală americană a confirmat că clădirea vizată în atac, considerată parte a complexului ambasadei americane din Kabul, găzduieşte foarte probabil şi birouri ale CIA. BBC a informat că s-au auzit focuri de armă duminică seară în acest complex. De asemenea, postul britanic a anunţat că un oficial american a confirmat că a existat un atac asupra imobilului în care înainte funcţiona Hotelul Ariana. Un oficial american a declarat pentru Reuters că a avut loc un atac împotriva unei clădiri folosite de guvernul american la Kabul, afirmÎnd că situaţia este în desfăşurare şi investigaţiile continuă. În urmă cu două săptămÎni, insurgenţi islamişti au lansat un atac asupra ambasadei SUA şi a cartierului general al NATO de la Kabul. Oficialii americani au acuzat reţeaua Haqqani, un grup de militanţi afgani cu baze în regiunea tribală din Pakistan, de comiterea acelui atac. În plus, s-a formulat şi acuzaţia că atacatorii erau în contact cu persoane aflate în legătură cu agenţia de informaţii pakistaneză. Imediat, autorităţile pakistaneze au negat orice posibile legături ale serviciilor speciale cu reţeaua Haqqani, însă nu au putut nega plauzibil interesul - de cle mai multe ori contrar celui american! - pe care Pakistanul îl are în ţara vecină. Însă, nu numai ISI şi Pakistanul au interese majore în Afganistan...

Ca într-un film indian de la Bollywood, în timp ce Pakistanul şi ISI acţionează nestingheriţi împotriva forţelor aliate, iar preşedintele Kharzai negociază de cîţiva ani cu talibanii pe care îi numeşte "fraţii mei răzvrătiţi", India investeşte masiv în Afganistan, care se arată extrem de prietenos cu această ţară. India este interesată ca Afganistanul să nu devină un nou sanctuar al terorismului islamic ce ar putea fi atraşi de hinduismul indian ca un magnet! Numai că ajutorul economic indian este perceput de către Pakistan, duşmanul tradiţional al Indiei, ca o tentativă a acesteia de a-l prinde în cleşte. În această cheie a complotului, ISI vede extrem de prost instalarea păcii şi a prosperităţii în Afganistan. Cred că ultimele atacuri din capitala afgană, atît cel împotriva ambasadei, cel de ieri, împotriva birourilor CIA, sau asasinarea lui Rabbani, toate vizînd obiective bine protejate!, au ceva din dramatismul filmelor indiene, însă nu au vizat obiective militare! De obicei, talibanii atacă obiective militare sau mai puţin protejate.

Haqqani, ascuns de Pakistan încă din 1980, îşi are baza în Waziristanul de Nord, unde beneficiază în siguranţă de banii şi ajutoarele din partea ISI, de susţinătorii, furnizorii şi aliaţii ISI din interiorul Afganistanului, şi nu este obligat, la fel ca talibanii afgani să colaboreze cu bandele de traficanţi de droguri, sau să stoarcă banii de la micii comercianţi. Deşi CIA cu flotila de drone continuă să ucidă regulat membrii grupării, pierderile suferite de Haqqani sînt minore. Liderul grupării este o figură extrem de populară printre triburile pashtune din sud-estul Afgan şi se bucură de loialitatea luptătorilor tribali de aici. În ciuda dovezilor copleşitoare, Pakistanul refuză să nege orice colaborare cu Haqqani. Afganistanul nu a avut niciodată relaţii bune cu Pakistanul care şi-a văzut vecinul doar ca un pion în politica sa externă, fapt care duce la îngreunarea proceselor de pacificare şi tranziţie din interiorul Afganistanului.

Ultimul raport NATO menţionează, cu oarecare urmă de mîndrie, că instruirea forţelor afgane de securitate a înregistrat un progres simţitor şi acestea sînt mai profesioniste. Profesionismul acestora s-a pus în evidenţă, din păcate, în momentul în care erau operaţionalizate anumite sub-unităţi care treceau direct în solda unor lideri militari locali, sau bande de droguri (care controlează o treime din PIB-ul Afganistanului!), crescînd capacitatea de luptă a acestor grupuri! NATO continuă operaţiunile anti-drog din Helmand, însă traficanţii rămîn, totuşi, extrem de puternici! În ciuda sumelor uriaşe de bani pompate de Comuntatea Internaţională în Guvernul corupt al Afganistanului, salariile polţiştilor şi militarilor sînt considerabil mai mici decît soldele oferite de baronii drogurilor sau liderii militari locali. În condiţiile în care sumele pentru salarii ar fi suplimentate, licitarea luptătorilor ar continua, posibil alte cîteva decenii! O altă problemă majoră a forţelor afgane de securitate şi NATO o reprezintă IED-urile sau minele anti-vehicul, utilizate de bandele de traficanţi, sau de liderii militari locali împotriva companiilor sau a comunităţilor locale ca mijloc de intimidare pentru plata taxelor de protecţie. Potrivit statisticilor, o treime dintre civilii afgani, sînt morţi din cauza acestor dispozitive! Pentru a soluţiona această problemă, NATO ar trebui să-şi extindă, pe deoparte, forţele sale EOD, iar pe de alta, să intensifice pregătirea specialiştilor afgani în domeniu, în paralel cu dotarea acestor forţe cu sute de roboţi şi detectoare de mine. Afganistanul are amplasate, încă, mii de mine din perioada sovietică, anii 1980, la care s-au adăugat şi cele plasate de talibani sau bandele teroriste.

Este un proces lung şi laborios de reclădire a unei naţiuni. Cum spuneam, o mînă de ajutor importantă oferă şi India, în ciuda opoziţiei deschise a Pakistanului, pentru că naţiunea afgană nu uită zilele sumbre ale regimului taliban. Din nefericire, toate tentativele de a ajunge la dorita pace au eşuat, iar istoria ne-a arătat duplicitatea aliaţilor pakistanezi, care au participat la procesul de pace. Nu o dată, atacuri violente au fost comise de talibanii care "s-au împăcat" cu Guvernul Karzai. Fără implicarea mai profundă a acestuia, NATO va eşua lamentabil în Afganistan. Karzai a dat dovadă de prea multă diplomaţie faţă de extremiştii care consideră că violenţa este necesară misiunii lor. A venit momentul să ia măsuri concrete pentru a întoarce pagina şi a salva ţara. Dacă nu, "naivitatea" politică de astăzi a Guvernului, sau complicitatea!, vor provoca, într-o zi nu prea îndepărtată, căderea ţării în haos total medieval. Ca într-un film prost de Bollywood!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Şoc la Chişinău: Şeful Statului Major al Armatei Naţionale, Iurie Dominic - DEMIS de Marian Lupu!


Președintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, în calitatea sa de comandant suprem al armatei, l-a demis din funcţie pe Şeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale, generalul Iurie Dominic. Decizia a venit ca urmare a „lipsei disciplinei militare, fapt ce a cauzat moartea a cinci soldați din cadrul Armatei Naționale”, se spune într-un document ridicol al interimarului şef de stat. Agenţia UNIMEDIA de la Chişinău, precizează că pe parcursul anilor 2009-2011, în cadrul Armatei Naționale au fost înregistrate cinci decese ale militarilor.

Cinci incidente armate, soldate cu victime, în DOI ani, într-o armată ce trece printr-un proces radical de reformă, într-o ţară cu probleme uriaşe la nivelul psihicului cetăţenilor ei, îndeosebi tineri, confruntaţi cu o alienare identitară şi o lipsă de perspectivă! Pentru aceste TARE, Lupu s-a „mankurt-dat” la Şeful Statului Major General ca să priceapă pro-americanul Marinuţă că „armata e indisciplinată şi merge într-o direcţie greşită”! Ministrul Apărării a refuzat, de altfel, să comenteze această decizie. „Nu am primit încă nici un document. O să comentez atunci cînd o să-l văd“, a declarat Vitalie Marinuţă.

După ştiinţa mea, Marele Stat Major General al Armatei este o instituţie de conducere şi planificare militară. De cînd a venit la conducerea Armatei Republicii Moldova, împreună cu ministrul Vitalie Marinuţă, generalul Dominic s-a dovedit un factor modernizator în armata ce păstra încă povara vechiului sistem sovietic. Dominic a pus la punct un sistem de planificare a apărării, bazat pe cele mai moderne practici existente şi, în special, pe experienţa US Army. După cîte ştiu, sistemul nu este, deocamdată, instituţionalizat prin acte normative, dar Dominic, împreună cu ofiţerii din conducerea Marelui Stat-Major depun eforturi pentru a-l finaliza. Planificarea cuprinde evaluarea unor posibile riscuri şi pericole cu care s-ar putea confrunta Armata Republicii Moldova. În limitele resurselor, deocamdată, armata moldovenească este construită pe principiul mixt, adică prin înrolarea militarilor în termen, precum şi a celor prin contract. Sute de ofiţeri şi subofiţeri au beneficiat de instruire în diverse state din SUA, şi alte cîteva sute au studiat în Carolina, Grecia, Germania, Turcia şi România. Deci, o armată a cărei comandă este instruită şi educată la standard NATO!

La sfîrşitul lunii martie, generalul Iurie Dominic a efectuat o vizită în Afganistan, parte din programul bilateral de cooperare cu Lituania. Atunci a vizitat echipa de reconstrucţie civilă din provincia Ghor, subunităţile militare lituaniene dislocate în oraşul Kandahar şi a avut întrevederi cu reprezentanţi ai statului-major al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan. Vizita a fost o prospecţiune şi i-a confirmat generalului şi ministrului apărării, că Armata Naţională ESTE pregătită să trimită militarii moldoveni într-o misiune în Afganistan şi să demonstreze că Moldova se poate transforma din consumator în FURNIZOR de securitate internaţională!

Operaţiunile de acest gen presupun o cooperare interstatală care include şi suport financiar. Sigur, la acest capitol un loc considerabil îl ocupă NATO, spre care ochii comandanţilor Armatei Republicii Moldova sunt larg deschişi. Dar, pentru ca trupele moldovene să participe într-o astfel de operaţiune este nevoie de o decizie politică, iar orientarea PRO-NATO şi perspectiva de renunţare la statutul de neutralitate, absolut păgubos pentru Moldova, nu este deloc pe placul aliaţilor Moscovei din actuala conducere de la Chişinău. Acum, la Preşedinţie nu mai e un Voronin care să-l trimită pe Vladimir Putin înapoi, la Moscova, ba, din potrivă! Iar, kazaciocul pe care preşedintele interimar şi premierul moldovean îl joacă astăzi la Chişinău, într-o surdă competiţie pentru putere personală, îmbogăţire bruscă şi spolierea banilor publici, are repercursiuni profunde în societatea moldovenească. NU Generalul Dominic este vinovat pentru labilitatea celor cinci militari care s-au sinucis în ultimii doi ani, ci clasa politică făţarnică şi mincinoasă, în frunte cu Marian Lupu şi Vladimir Filat! Păstrînd nivelul ridicolului lansat de preşedintele interimar, îi cer eu, ministrului apărării, Vitalie Marinuţă, SĂ-I DEMITĂ PE LUPU ŞI FILAT! Pentru lipsa disciplinei politice fapt ce adus la moartea mai multor zeci de moldoveni pe care i-a lăsat nervii şi s-au sinucis, sau au comis crime, pentru violenţa conjugală şi abandonul familial, pentru alcoolismul şi bădărănia unora dintre conaţionali şi chiar pentru furtul pe faţă din banul public, şi aşa ca Vai Doamne, al Republicii Moldova!

vineri, 23 septembrie 2011

ROMÂNIA, O CHEIE PENTRU POARTA ORIENTULUI MIJLOCIU, SIRIA.

Plăcut surprins am fost, ieri, citind pe pagina HotNews o analiză a lui Emilio (Pepe) Escobar, ziarist de investigaţii, născut în Brazilia, care lucrează, însă, pentru Asia Times, cunoscut pentru relatările sale impresionante, ce acoperă lumile arabă şi musulmană din nordul Africii pînă în Pakistan, trecînd prin Orientul Mijlociu. Demult nu mai citisem în limba română, într-o media naţională, un astfel de text, care ese o mină de aur pentru orice serviciu de intelligence din lume, la capitolul "surse deschise". Între multele informaţii şocante despre Libia şi confiscarea islamistă a primăverii arabe, două afirmaţii mi-au atras atenţia, în mod special, în contextul zilei de astăzi: "în rîndurile actualelor forţe anti-guvernamentale (care luptă în Libia!) se află ...şi membri ai Hezbollah şi Hamas ... De asemenea, palestinienii din Gaza ar fi ajuns în posesia unor rachete anti-aeriene şi anti-tanc provenite din Libia (sursa Haaretz)", şi "insurgenti Al-Qaeda au ajuns deja în Siria unde iau parte la acţiunile ce vizează răsturnarea de la putere a lui Bashar al-Assad. Prezenţa acestora ridică semne de întrebare legate de care dintre grupările siriene de opoziţie va ieşi triumfătoare în cazul în care liderul de la Damasc va fi înlăturat (ArabianBusiness.com)". Leg această ultimă informaţie a lui Escobar şi de atenţionarea Rusiei, de zilele trecute, că mass-media occidentale manipulează ştirile provenite din Siria, acoperind, PROST, o situaţie ce riscă să devină explozivă şi de necontrolat pe fondul tensiunilor interne şi externe din Orientul Mijlociu. Astăzi, ONU se va pronunţa dacă Palestina va deveni al 194-lea stat cu drepturi depline, membru al organizaţiei internaţionale. Dacă acest lucru se va întîmpla, este mai mult decît evident că Israelul va reacţiona, într-un fel sau altul, iar Iordanul se va aprinde. Dacă Palestina NU va primi acceptul, ceea ce este deja previzibil, există temeri justificate că palestinieni radicali împreună cu grupuri de interese şi presiune vor declanşa un război în regiune. Un astfel de demers va angrena şi Libanul, dar şi Siria, ce pare prea ocupată, astăzi, să-şi rezolve problemele de contestare politică internă. Să nu uit Turcia care deja joacă o carte interesantă vizînd simultan mai multe ţinte: Ghaza, Israelul, Siria, Kurdistanul iraqian şi Cipru. Nu este exclus ca una dintre temele de discuţie de la Washington, între preşedinţii Obama şi Băsescu, să fi atins şi această dimensiune a destabilizării Orientului Mijlociu, iar România ESTE o cheie, destul de bună, în regiunea în care "Poarta" este Siria.

Eu, cînd mă gîndesc la Siria, primele imagini care îmi vin în minte sînt cele din dimineaţa în care am intrat în Damasc, venind din Deşertul Sirian, şi am fost copleşit de albul imaculat al cartierului aramaic de pe colinele de cretă de la intrarea în marea metropolă. Siria, cu miile de ani de istorie fascinantă, este, însă, un mozaic fragil de grupuri etnice şi religioase, care includ: arabi, kurzi, druzi şi umeroase secte creştine. Imaginaţi-vă un Liban, la fel de agitat, dar mai mare şi mai încorsetat de un stat poliţienesc, destul de fragil, însă! Ultimele ştiri despre Siria nu sînt, însă, deloc idilice! În ciuda eforturilor Rusiei de a bloca un vot, în Consiliul de Securitate al ONU, favorabil sancţionării regimului de la Damasc, comunitatea internaţională se întoarce împotriva Siriei ŞI pe fondul ştirilor referitoare la violenţele guvernamentale împotriva demonstranţilor "pro-reformişti". Chiar doi dintre cei trei susţinători importanţi ai regimului Assad i-au retras sprijinul: Turcia şi Iraqul. Israelul, mult prea preocupat de problema palestiniană şi demonstraţiile interne anti-recesiune, aşteaptă, nervos, pe margine. Schimbarea de macaz a Iraqului este surprinzătoare şi nu prea. Se ştie, de ani de zile, regimul şiit al llui Assad a fost susţinut de Iran împotriva Iraqului sunnit. Între 2003 şi 2008, Siria a adăpostit pe teritoriul său baze ale insurgenţilor sunniţi care luptau împotriva guvernului şiit instalat la Baghdad. Astăzi, odată cu revenirea la o normalitate relativă, s-a sperat într-o îmbunătăţire a relaţiilor între guvernele şiite. Iată, însă, că lucrurile nu stau aşa, Baghdadul fiind influenţat, probabil, şi de Statele Unite, în această direcţie. Încurajaţi de ce se întîmplă în Libia şi Yemen, rezistenţa siriană nu dă semne de oboseală, în ciuda represiunii extrem de violente a trupelor regimului. În ultima săptămînă s-a constatat, însă, că natura violenţei s-a schimbat! Dacă pînă acum, protestatarii se aflau sub ploaia de gloanţe a forţelor de securitate pro-guvernamentale, începînd de duminică, poliţiştii srieni sînt ţintele preferate ale protestatarilor. Această schimbare de roluri este pusă, mai mult, pe seama numărului mare de dezertori din rîndul trupelor guvernamentale, care au trecut de partea reformiştilor cu... arme şi bagaje, şi mai puţin pe livrarea clandestină de arme, echipament şi training "gherilelor democratice", care includ sunniţi din Frăţia Musulmană, cei mai aprigi duşmani ai Allawiţilor.

Există informaţii, potrivit cărora Bashar Al-Assad nu se mai poate baza pe cei 400.000 de militari şi poliţişti, gata oricînd să întoarcă armele, ci doar pe cei 100.000 din Garda Republicană şi serviciile speciale, la care se adaugă luptători Hezbollah sosiţi din Liban(! interesant, nu?!). Deşi pare că a pierdut şi sprijinul Iranului (la începutul acestei luni, Mahmoud Ahmadinejad i-a cerul lui Assad să înceteze reprimarea manifestanţilor!), clanul Assad pare, totuşi pregătit să lupte pînă la capăt, sprijinit de structurile tribului său şiit Allawit, care reprezintă doar 10% din structura Siriei, riscînd un război regional în care să atragă TOATE ţările Orientului Mijlociu plus Iranul! Atît Turcia şi NATO, dar şi Iranul au, în momentul de faţă, interesul ca Siria să NU se dezintegreze, chiar dacă Siria şi actualul regim, reprezintă platforma cea mai potrivită şi apropiată de luptă împotriva Israelului, iar pro-reformiştii sirieni au dat "aripi" noi contestatarilor regimului de la Teheran. Pe de altă parte, NATO ar dori să elimine capetele de pod Iraniene din regiune, fără însă o intervenţie armată directă, care ar presupune, ulterior, o blocare a forţelor armate în misiuni directe de pacificare. Pericolul dezintegrării Siriei, în perioada imediat următoare, este, însă, enormă! Există riscul apariţiei unei mulţimi de micro-state sectare şi a unui triunghi kurd chiar "sub burta" Turciei!

Dacă la întîlnirea de la Washington între oficialii americani şi preşedintele Traian Băsescu, George maior şi Răzvan Ungureanu s-a discutat şi situaţia din Siria, România fiind un pivot în relaţiile cu această ţară, s-a vorbit, cu siguranţă, şi de încercarea organizării politice a reformiştilor sirieni în exil! Săptămîna trecută, după luni de discuţii şi negocieri, sirienii din Turcia au format un Consiliu Naţional, o încercare de a unifica opoziţia faţă de actualul regim de la Damasc. Reprezentanţii Consiliului au speranţa că vor reuşi să coopteze şi interesul "fraţilor din alte ţări (deci, şi România!) şi cu sprijinul comunităţii internaţionale să combată sprijinul iranian oferit doctorului Bashar Al-Assad. Potrivit Consiliului, acesta îşi doreşte "o Sirie multietnică şi pluralistă" în care apartenenţa religioasă să nu conteze. Este varianta cea mai bună pe care şi-o poate dori NATO în regiune, pe care România POATE să o sprijine şi POATE să ajute la construirea ei, date fiind relaţiile absolut speciale, cum am mai spus, între cele două ţări. Cu tot acest efort de intelligence, nu exclud necesitatea ca, la un moment dat, să fie necesare desfăşurarea în ţară a unor forţe internaţionale de securitate, pentru a contracara insurgenţa şi provocările iraniene. Asta sigur, dacă Iranul nu va fi atacat pînă atunci...


joi, 22 septembrie 2011

LECŢIA GEORGIEI ŞI NAŢIUNEA LEVANTINĂ


Spre deosebire de majoritatea confraţilor mei, eu cred sincer că Traian Băsescu s-a temut sincer de un conflict militar România-Rusia, în Transnistria, aşa cum arăta o telegramă WikiLeaks publicată, iniţial de Gândul, reluată apoi cu frenezie de majoritatea mass-media. Preşedintele a făcut această declaraţie în 2008, la o întîlnire cu senatorul american Richard Lugar, la Bucureşti. Cu "Senatorul Lugar", şi nu cu "un senator american", aşa cum au "decriptat" unii, Lugar fiind o adevărată instituţie republicană în Congresul Statelor Unite şi nu un simplu "ales" de la Urlaţi (5 minuteeee!). Ambasadorul SUA de la acea vreme, Nicholas Taubman (care nu era ambasador de carieră, dar nu era un ageamiu, fost consilier al premierului Boc, de exemplu, numit "în externe"!), a precizat că Traian Băsescu "este în mod clar îngrijorat" de posibilitatea unui conflict militar România-Rusia. "Băsescu este îngrijorat în mod clar că ruşii pot declanşa o provocare în Moldova, care ar necesita practic un răspuns militar al României cu implicaţii extinse pentru UE şi NATO", scria ambasadorul Nicholas Taubman, în concluzia relatării despre întîlnirea preşedintelui român cu senatorul Richard Lugar. În cazul în care ruşii ar fi lansat provocarea în Transnistria, Traian Băsescu spunea că România ar fi fost pusă în faţa unor "opţiuni foarte dure". Liderul României şi-a exprimat, totodată, temerea că ţara noastră ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia, urmîndu-se astfel un scenariu similar cu cel petrecut în cazul Georgiei. Aceeaşi telegramă WikiLeaks mai arată totuşi că Băsescu era "şocat" de "imensa lipsă de maturitate" de care au dat dovadă "aventurierii" din Georgia, cînd au răspuns provocărilor Rusiei. Rusia a invadat Georgia pe 8 august 2008, sub pretextul că militarii georgieni au atacat etnici ruşi din Osetia de Sud.

Din punctul meu de vedere, "îngrijorarea clară" a lui Traian Băsescu, din 2008, are două explicaţii. Prima, mai vulgară, se referă la dimensiunea umană a preşedintelui. Să fii preşedinte de ţară nu e acelaşi lucru cu a fi comandant de petrolier. Este, dacă vreţi, diferenţa dintre o cursă de Formula 1 şi un raliu de WRC, ca să păstrez şi unele aluzii la politica internă! Adică, una e să te concentrezi şi să dai tot ce poţi pe parcursul unei curse, relativ scurte, şi alta e să ţii la tăvăleală, într-o întrecere în care importante sînt strategia, tactica, forţa, dar şi materialul tehnic. Cu alte cuvinte, probabil, pe omul Băsescu l-au cam lăsat nervii! Şi l-au lăsat pe fondul unei dezamăgiri, probabil, cumplite din 2008: în contextul războiului din Georgia, Traian Băsescu şi-a dat seama că aliaţii din NATO, "parteneri cu drepturi egale în UE", se aflau, în acel moment, cu Rusia, în plină relaţie de tip Monika Lewinsky, iar poziţia, posibilă, beligerantă a României (care ar fi putut determina o retragere a contingentelor româneşti din Iraq şi Afganistan pentru a fi masate pe Nistru!) nu ar fi activat mecanismul NATO, pe care chiar Traian Băsescu l-a susţinut, aş zice, la un moment dat, cu disperare în cadrul Alianţei! Atunci şi-a dat seama Traian Băsescu, că România nu va fi niciodată cavalerul pe cal alb, ci doar scutierul îmbrăcat în negru, mereu pedestru şi împovărat de răspunderi, altele decît cele personale, pus mereu în situaţia să "pupe părţile intime" ale francilor, sau teutonilor, pentru a-şi dovedi loialitatea! Atunci, probabil, a realizat Traian Băsescu că este preşedintele unei naţiuni levantine şi, probabil, tot atunci i-a încolţit în minte ideea de revenire la naţionalismul moderat pe care, probabil, îl va contura mai precis în perioada pre-electorală. România ESTE o Ţară Levantină, fără reguli clare, cu o corupţie endemică, cu apariţii televizate ale preşedintelui, la concurenţă cu Hugo Cheavez, cu promisiuni şi retractări, cu umilinţe, sărăcii şi trădări uluitoare. Un fel de Georgie a UE! O astfel de "creatură" e clar că NICIODATĂ nu va urca pe calul alb al Europei. E bine să ne dăm seama de acest lucru şi să nu mai pupăm "părţile intime" ale nimănui în orgoliul şi trufia noastră de a sta la altă masă, decît cea care ne-a fost rezervată de Dumnezeu!

Cea de-a doua explicaţie, în opinia mea, se referă la dimensiunea informativă a situaţiei de securitate din acel moment. E clar că serviciile româneşti funcţionează mult mai bine decît şi-ar dori cineva, iar în acel moment Preşedintele României avea informaţii că "se întîmplă ceva"! Dacă îmi amintesc bine, şi-mi amintesc!, chiar fostul preşedinte moldovean, Mihai Ghimpu, spunea că "există tancuri ruseşti, multe, la Vladimirovka" şi se pregăteşte ceva pentru 2009! Între timp, s-a renunţat la idee, care ar fi putut fi, la fel de bine, un test de stres pentru "vecinătatea apropiată" UE şi Transnistriei!

Indiferent de explicaţie, Lecţia Georgiană nu trebuie tratată cu superficialitate. Ea ne dezvăluie, în opinia mea, trei lecţii: "testul Olimpiadei" a fost exemplul că Rusia nu a renunţat la poziţia sa dominantă în regiunea Mării Negre, că Zona Caucazului a rămas extrem de importantă pentru Rusia, în contextul tranzitului de hidrocarburi, dar şi a "spaţiului vital" în confruntarea tăcută cu otomanismul renăscut al Turciei, şi că, România trebuie să-şi găsească "fericirea" independent de Uniunea Europeană, într-o alianţă strategică - de conjunctură! - cu Statele Unite! În opinia lui Thomas L. Friedman (editorialist la New York Times), dacă războiul din Caucaz ar fi fost o Olimpiadă a brutalităţii, atunci cele trei locuri ar fi fost distribuite în felul următor: premierul Rusiei, Vladimir Putin, ar fi luat aur, "aventurierul" de Saakaşvili - cum l-a numit Băsescu, pe bună dreptate!- ar fi luat argint, iar responsabilii cu politica externă a administraţiilor Clinton&Bush ar fi luat doar bronzul. Georgia tocmai ratase (alături de Ukraina) invitaţia de aderare la NATO la Summit-ul de la Bucureşti, din aprilie 2008, în pofida unei acerbe susţineri americane. În aceste condiţii, confruntat cu o opoziţie internă puternică, naţionalistul, dar charismaticul, preşedinte georgian Saakaşvili- exponent al neo-liberalismului american!, a fost, probabil, tentat să joace la cacealma sensibila carte a provinciilor separatiste, degenerată într-un conflict care reflectă răbufnirea unei uri mocnite de generaţii întregi. Rusia lui Putin, redeşteptată după colapsul URSS şi degringolada elţînistă din anii ’90, îşi revendică cu aplomb un rol central la masa marilor puteri ale lumii, fiind deja iritată de proclamarea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo în februarie 2008 şi de proiectul amplasării scutului antirachetă american în Europa. Invazia Georgiei de către forţele terestre, aeriene şi navale ale Rusiei, din 8 august 2008, şi proclamarea independenţei provinciilor georgiene separatiste, Osetia de Sud şi Abhazia, au avut consecinţe politice, economice şi de securitate importante în regiune. În favoarea Moscovei. Şi nu numai: acţiuni de PR ale Georgiei, în defavoarea Rusiei. În timpul conflictului armat dintre Federaţie şi Georgia, denumit de presa rusă drept un „blietzkrieg mediatic antirus”, cotidianul britanic The Guardian a publicat ştirea potrivit căreia guvernul de la Tbilisi a utilizat serviciile unei firme de relaţii publice, Aspect Consulting, care avea filiale la Bruxelles, Londra şi Paris, şi care număra printre clienţii săi branduri sonore precum Exxon Mobil sau Procter&Gamble. Dar, PR-ul este doar "un mic detaliu" pentru a cîştiga "inimile şi minţile" opiniei publice internaţionale!

La 16 aprilie 2008, ca o replică previzibilă la independenţa Kosovo, Rusia a stabilit, prin decret, relaţii de tip stat-la-stat cu cele două provincii georgiene separatiste. Moscova a introdus în zonă mii de militari, echipament greu şi specialişti care au reabilitat şoselele şi căile ferate spre Georgia. În prima săptămînă din august 2008, provocările armate ale militarilor osetini contra satelor georgiene din Osetia de Sud au creat o situaţie intolerabilă. "Pacificatorii" ruşi nu au intervenit. La ordinul preşedintelui Saakasvili, trupele georgiene au atacat capitala sud-osteină, Tinvali. Nasolia a fost gata! Dimitri Medvedev şi Vladimir Putin au declarat că, aşa cum au acţionat occidentalii în Kosovo, militarii ruşi au intervenit în Georgia, în 2008, ca să prevină acţiunile de "genocid" şi "purificare etnică" ale georgienilor împotriva osetinilor.

Deşi nu a reuşit să schimbe regimul de la Tbilisi, controlul Osetiei de Sud îi permite Rusiei să "supravegheze" culoarele de transport pentru conductele de petrol şi gaze naturale care conectează bazinul Mării Caspice cu UE prin Georgia şi Turcia. Regiunea caucaziană este importantă atît pentru Occident, cît şi pentru Rusia. Transportul de petrol şi gaze dinspre bazinul Mării Caspice spre Vest, prin Azerbaidjan şi Georgia, ocolind teritoriul Rusiei, permite consumatorilor să evite monopolul energetic şi capacitatea de şantaj a Moscovei. Conducta de ţiţei Baku-Tbilisi-Ceyhan transportă peste un milion de barili de petrol zilnic! Liderii azeri au solicitat UE să se implice financiar pentru construirea gazoductului Nabucco, care ar concura direct cu sistemul de conducte South Stream elaborat la Moscova.

Cum spuneam deja, Uniunea Europeană, aflată într-o puternică şi chiar perversă relaţie nepotrivită cu Rusia! - în 2008, Germania, Franţa şi Italia au pus presiuni pe guvernul de la Tbilisi ca să accepte exclusiv "pacificatori" ruşi care, evident, nu erau imparţiali! - şi chiar NATO - organizaţia a arătat rezerve faţă de infantilitatea strategiei Georgiene! - au ripostat anemic, fapt ce l-a îngrijorat, sincer, pe preşedintele român. Să ne amintim de baletul penibil al hunului francez Szarkozy care " a adus normalitatea" în Caucaz, atunci, iar astăzi batjocoreşte românii din Legiunea Străină, morţi în Afgansitan pentru onoarea Franţei, de parcă nu Legio i-ar fi dat o patrie tatălui unguresc al francezului preşedinte! Cît despre România, ţară din Levant, lecţia georgiană poate să însemne o coagulare a naţionalismului intern! Să o spună Preşedintele Traian Băsescu, fără teamă şi îngrijorare. Europa, oricum e un cal mort!

miercuri, 21 septembrie 2011

UN ASASINAT CARE DĂ NEGOCIERILE LA ZERO


Fostul preşedinte afgan Burhanuddin Rabbani, desemnat de Guvern să negocieze pacea cu talibanii, a fost ucis marţi într-un atentat sinucigaş comis în centrul Kabulului.
Atentatul a avut loc pe strada pe care locuieşte Rabbani, situată într-un cartier modern care adăposteşte numeroase ambasade şi unde talibanii kamikaze au desfăşurat o serie de atacuri mortale în urmă cu o săptămînă. Poliţia afgană a confirmat moartea fostului preşedinte, în atentatul care a provocat rănirea mai multor persoane la domiciliul acestuia din Kabul. Rabbani a fost ucis de un fals emisar taliban, un kamikaze care a ascuns bomba în turban, a anunţat poliţia afgană. Actualul şef al statului, Hamid Karzai, a decis să îşi scurteze sejurul în Statele Unite, după anunţul privind asasinarea lui Rabbani, a anunţat purtătorul său de cuvînt la Kabul. Acesta s-a întîlnit, totuşi, cu Barak Obama care i-a promis că SUA se va ţine de cuvînt şi va "pacifica Afganistanul"! "Acest gen de atac laş nu face decît să întărească hotărîrea noastră de a colabora cu guvernul şi cu populaţia afgană pentru a pune capăt rebeliunii şi a construi un Afganistan paşnic şi prosper", se afirmă în comunicatul Ambasadei SUA la Kabul.

Rabbani şi-a început cariera în 1971, cînd a devenit şef al Jamiat-e-Islami, partid islamist format de unul dintre grupurile de mujahedini care au luptat împotriva forţelor sovietice, în urma invaziei URSS din Afganistan, în 1979. De etnie tadjică, Rabbani a devenit preşedinte al unui guvern de coaliţie, şubred, al mujahedinilor, în 1992, după prăbuşirea guvernului comunist pro-sovietic. Lupta pentru putere dintre grupurile de mujahedini, divizate pe linii etnice, a stîrnit sîngerosul război civil, care a dus la moartea a zeci de mii de oameni. Preşedinţia Rabbani s-a încheiat în 1996! După acest moment, a devenit şef al Alianţei Nordului, care a luptat alături de forţele internaţionale pentru înlăturarea talibanilor de la putere, în 2001. Rabbani a revenit în actualitatea politică 10 ani mai tîrziu, în octombrie 2010, cînd Karzai l-a numit şeful Consiliului de Pace cu talibanii şi, potrivit analiştilor militari, se pare că a fost persoana cea mai potrivită pentru acest demers complicat.

Analistul pe probleme de apărare, Ikram Sehgal, a spus că "talibanii au fost dispuşi să vorbească cu Rabbani. Nu au avut încredere deplină în el, pentru că se găsea de partea cealaltă a baricadei, însă l-au considerat întotdeauna o persoană onestă, cu o poziţie verticală"! "Această pierdere este uriaşă, va fi foarte greu de înlocuit", spune Sehgal, care este de părere că întregul proces de negociere trebuie reluat de la zero! O soluţie politică între Guvernul de la Kabul şi talibani ar permite trupelor Coaliţiei Multinaţionale să se retragă, în 2014. Moartea lui Rabbani pune sub semnul întrebării acest termen al retragerii. "Visul Americii de a se retrage paşnic pînă în 2014 nu se va materializa", este de părere şi expertul în securitate pakistanez, colonel în rezervă, Munir Khalid. Khalid crede că retragerea va fi amînată cu un an! În absenţa unui negociator credibil, singura soluţie rămîne forţa. Raidurile nocturne ale soldaţilor de elită din cadrul forţelor internaţionale - esenţial americane - pentru a-i captura sau ucide pe liderii talibani produc "nenumărate" efecte contraproductive în opinia publică afgană şi pun în pericol vieţile civililor, potrivit unui studiu, citat de AFP. Comandouri de elită, formate din militari din cadrul forţelor speciale americane, şi-au multiplicat în ultimii ani aceste atacuri scurte din cursul nopţii. Forţa NATO îşi îndepărtează simpatia sătenilor şi ruinează eforturile militarilor străini de a "cuceri inimile şi sufletele" populaţiei, apreciază într-un raport publicat luni Fundaţia Open Society a miliardarului american George Soros şi organizaţia neguvernamentală afgană The Liaison Office (LTO). Potrivit acestor cercetători, numărul acestor raiduri s-a mărit de cinci ori în perioada februarie 2009 - decembrie 2010, cu o medie de 19 operaţiuni pe noapte.

Moartea lui Rabbani, este ultimul, dintr-un lung şir de evenimente, care indică faptul că insurgenţa a schimbat tactica: de la atentatele cu IED, pe cîmpul de luptă, la mai spectaculoase asasinate. O evoluţie firească, de altfel, pe care am regăsit-o şi în Iraq. În iulie, un atentator sinucigaş l-a ucis pe Ahmed Wali Karzai, fratele vitreg al preşedintelui Karzai, schimbînd dinamica în sudul Afganistanului, unde el a fost un "broker" de putere. Asasinatul a pus, atunci, din nou, în discuţie situaţia de securitate din Afganistan, ridicînd serioase semne de întrebare cu privire la progresul real făcut în teatrul de operaţii. Uciderea lui Rabbani, ieri, este de natură să ridice îndoieli serioase, atît în interiorul, cît şi în afara Afganistanului, cu privire la cursul războiului împotriva talibanilor.

P.S.: Asasinarea lui Rabbani, deteriorarea securităţii şi planificata retragere a trupelor internaţionale din Afganistan au efecte neaşteptate. În special pe piaţa... imobiliară! Proprietarii afgani de imobile se tem că vor rămîne fără clienţi. Ameninţarea începe deja să se facă simţită în valoarea chiriilor. Cartierul Sherpur este o insulă de bogăţie în Kabul, capitala Afganistanului, cu locuinţe de lux cu piscine şi chirii scumpe cerute de proprietarii acestora, care se tem totuşi de o explozie a acestei bule imobiliare odată cu retragerea trupelor străine. Locuinţele opulente din Sherpur aparţin afganilor bogaţi care s-au îmbogăţit şi mai mult de pe urma închirierii acestora pentru ONG-uri şi funcţionari străini, însă în ultima perioadă proprietarii au început să rămînă fără chiriaşi. Multe dintre aceste case erau puse la dispoziţia organizaţiilor internaţionale în schimbul unor chirii care uneori depăşeau 30.000 de dolari lunar şi reprezentau un adevărat paradox într-o ţară distrusă de sărăcie şi război. "În urmă cu două luni îmi închiriam casa în schimbul sumei de 12.000 de dolari. Apoi am scăzut chiria la 8.000 de dolari, dar chiar şi aşa nu-mi bate nimeni la uşă", a declarat pentru agenţia spaniolă Fazululá, un proprietar care, cu puţin timp în urmă, avea în chirie angajaţi ai Ambasadei Spaniei la Kabul. "Piaţa noastră (imobiliară) se află în dificultate de vreo patru luni. Nici o ONG străină nu vrea să mai închirieze nimic", explică un agent imobiliar. În cea mai mare parte din ţară, un angajat cîştigă între 1,5 şi 2 dolari pe zi, iar cei mai mulţi afgani dau vina pe străini pentru preţurile proprietăţilor din Kabul.

marți, 20 septembrie 2011

"OALA MINUNE" A ORIENTULUI MIJLOCIU

De la Cruciade încoace, Orientul mijlociu fierbe sub presiune ca o oală minune. Presiunea stă să izbucnească, din nou, în lunile următoare. "Primăvara arabă" riscă să se transforme într-o "iarnă islamistă", aşa cum remarca, de curînd, un înalt oficial israelian. Egiptul, Libia, chiar Tunisia intrate în siajul "remorcherului" turc proferează ameninţări, mai mult sau mai puţin voalate la adresa Israelului. Siria e în postura "fetiţei cu chibrituri" care scapără, din cînd în cînd, în ultimele luni, cîte un băţ, în aşteptarea focului cel mare. Libanul pare că-şi adună forţele şiite, în sud, sub protecţia Iranului, iar escaladarea diferendului diplomatic, momentan, între Turcia şi Statul Evreu, pare să le vină ca o mănuşă. Semne de turbulenţe anti-israeliene se simt şi la Aman, deşi Regele rămîne un aliat declarat al Israelului. Deocamdată!

Criza totală în care se zbate Grecia în ultimele luni nu a împiedicat această ţară, deţinătoare a unui arsenal impresionant, să ameninţe duşmanul său tradiţional din Mediterana de Est, dar aliat în NATO, Turcia, care a decis să înceapă prospecţiuni geologice marine în Nordul Ciprului. Zona este, însă, revendicată de Cipru, ţară membră a UE, care a şi demarat cercetările prin intermediul unei companii israeliano-americane! În acest context, extrem de confuz, Grecia devine singurul partener stabil şi important al... Israelului, confruntat, la rîndul său, cu o criză fără precedent, pe plan intern, şi cu ameninţarea recunoaşterii de către ONU a Statului Palestinian, pe 23 septembrie!

Grecia va susţine Cipru în eventualitatea unui atac din partea Turciei, după ce Nicosia a decis să înceapă lucrări de prospectare pentru găsirea de resurse de petrol şi gaze naturale în zona economică exclusivă a Ciprului, a asigurat duminică ministrul grec al afacerilor externe, Stavros Lambrinides, citat de presa locală. Într-un interivu acordat unui ziar grecesc, Lambrinides a precizat că solidaritatea între partneri, în cazul unui atac împotriva unuia dintre ei, provine şi din prevederile tratatului de la Lisabona, transmite Agerpres. În ceea ce priveşte activităţile de explorare ale Turciei în zonele din apropierea Greciei, Lambrinides a declarat: “vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne apăra”, ceea ce denotă clar faptul că intenţiile Turciei sînt privite de greci ca o agresiune directă! Totuşi, potenţialul zăcămînt de hidrocarburi se găseşte în zona Ciprului de Nord, adică al Ciprului Turc! Turcia, care a ocupat în 1974 partea de nord a Ciprului, creînd Republica Turcă a Cirpului de Nord, consideră că orice resursă naturală trebuie să aparţină ambelor comunităţi (ciprioţii greci şi ciprioţii turci). Ankara s-a opus vehement planurilor de prospectare ale Ciprului. În cursul zilei de duminică, ministrul de externe turc a declarat, la rîndul său, potrivit Reuters, că acestea sînt o “provocare” şi că va examina oportunitatea de a iniţia propriile activităţi de prospectare de petrol şi gaze naturale împreună cu Ciprul de Nord dacă autorităţile din sudul Ciprului vor demara activităţile de explorare.

Diferendul economic pare să îndrepte comunitatea internaţională o soluţionare politică a situaţiei cipriote, "fără ieşire" de 37 de ani, deşi, între timp, s-au găsit soluţii pentru Sudanul de Sud sau Kosovo. Există varianta reunificării Ciprului, într-un singur stat federal, sau recunoaşterea independenţei Ciprului de Nord. Turcia ameninţă că va îngheţa relaţiile cu Uniunea Europeană dacă situaţia din Cipru nu va fi rezolvată prin negociere pînă în iulie 2012, cînd Cipru urmează să preia preşedinţia semestrială a UE, conform declaraţiilor vicepremierului turc Besir Atalay, citat de AFP. “Dacă negocierile nu vor avea un rezultat pozitiv şi dacă UE va încredinţa preşedinţia Ciprului de Sud, criza va fi în principal între UE şi Turcia. Deoarece noi vom îngheţa relaţiile cu UE”. Deci, şi cu Grecia, încă membră a UE!

Aşadar, septembrie 2011 şi iulie 2012 sînt două luni de foc pentru Orientul mijlociu, care ar putea declanşa conflicte între actorii extrem de înfierbîntaţi din zonă. Preocupată de propria criză, Europa nu pare conştientă de ochiul ciclonului format chiar în vecinătatea sa apropiată, iar un conflict armat ar veni ca o mănuşă atît Greciei cît şi Israelului pentru o redresare economică. Cît de cît!


vineri, 16 septembrie 2011

STATELE UNITE ŞI OBOSITE ALE EUROPEI


Preşedintele Traian Băsescu are dreptate: Europa nu are nici o şansă de supravieţuire în viitor dacă proiectul politic nu se concretizează în Statele Unite ale Europei. Preşedintele României nu este un vizionar! Pur şi simplu, cu agilitatea-i politică recunoscută şi de adversari, simte momentul oportun. Trei condiţii sînt indispensabile, însă, ca Uniunea Europeană să acţioneze cu adevarat ca un singur actor pe scena internaţională: moneda unică, armata europeană şi o decizie unică atît în ceea ce priveşte politica internă a Uniunii cît, mai ales, cea externă! Deocamdată, numai prima condiţie este îndeplinită şi asta parţial: moneda europeană e şchioapă, nu este utilizată pe întregul teritoriu şi nu este susţinută de o politică fiscală unitară! Este exact ce încearcă să facă cei doi lideri ai UE, Szarkozi şi Merkel, deşi eforturile sînt din ce în ce mai dificile. Europa se comportă ca "un corp foarte mare cu un cap foarte mic" pe care nici măcar o "vacă grasă" nu-l poate revigora! Am citat din premierul italian Silvio Berlusconi! În acest moment, este mai mult decît evident că Uniunea s-a divizat pe două paliere: palierul superior compus din membrii zonei Euro şi palierul inferior compus din ceilalti membri. Mulţi dintre cei aflaţi în zona non-euro nici nu mai doresc să audă de moneda unică. România, însă, îşi doreşte asta mult mai repede! Declaraţiile făcute în ultimele zile de preşedintele român mă fac să cred că Băsescu îşi doreşte să rămînă în istorie ca ultimul preşedinte al României, ţara topindu-se, apoi, în Statele Unite ale Europei, iar viitorii preşedinţi PSD, UNPR, UDMR, PRM, PPDD nemaifiind decît un soi de guvernatori onorifici!

Pînă atunci, însă, formarea Statelor Unite ale Europei, rapid, peste noapte, aşa cum îşi doreşte Traian Băsescu, se împiedică în mici detalii. Acestea sînt: criza economică mondială, care îndreaptă atenţia membrilor mai mult spre problemele lor interne, decît spre cele externe, securitatea energetică, care acutizează ciocnirea dintre abordarea colectivă şi cea individuală în rezolvarea chestiunilor legate de aprovizionarea cu energie a ţărilor membre, şi multipolarismul spre care se îndreaptă sistemul internaţional. Sub spectrul crizei, Europa nu numai că nu se uneşte, dar pare că se fărîmiţează monetar, iar frontierele naţionale redevin importante, tendinţa de re-naţionalizare a unora dintre politicile declarate comune devenind o realitate mult mai apropiată. Aşa stînd lucrurile, constat cu amărăciune că din nou între Istorie şi Realitatea românească există un decalaj de cîţiva ani!

Războiul din Libia şi vizita preşedintelui francez şi premierului britanic în Nordul Africii, încercă să suplinească o politică externă comună şi de apărare coerente. Ţările europene nu au altă opţiune decît cooperarea dacă nu vor să piardă o parte din capacităţile lor de apărare, a afirmat joi, la Washington, şi directoarea executivă a Agenţiei Europene de Apărare (EDA), Claude-France Arnould, citată de AFP. Arnould, aflată al conducerea agenţiei create în 2004 pentru a coordona mijloacele de apărare între ţările membre ale UE (Cei 27 mai puţin Danemarca), şi-a exprimat îngrijorarea din cauza reducerii cheltuielilor la care s-au angajat ţările europene confruntate cu criza financiară. "În prezent, toţi recunosc că nu mai au de ales. Fie pierdem capacităţile de apărare şi tehnologia, fie ne unim. Europenii recunosc fără probleme că dacă nu cooperează, anumite capacităţi de apărare pot dispărea", a declarat ea la o întrunire a centrului de reflexie Brookings din Washington. Ea a mai ţinut să sublinieze că în timpul intervenţiei în Libia europenii au fost nevoiţi "să se sprijine foarte mult pe Statele Unite" pentru aprovizionarea în zbor sau în misiunile lor de supraveghere şi recunoaştere. Deşi lipsite de forţa militară a Statelor Unite, numeroase sînt vocile europene, mai ales în acest an pre-electoral european, care critică, însă, dependenţa europeană de securitatea comună Euro-Atlantică. Forţa economică a Uniunii Europene nu este dublată de o forţă militară pe măsură, menită, evident, să confere o altă greutate politicii externe comune. De aceea, noţiunea esenţială în cadrul acestei analize este aceea de competiţie. Analizînd situaţia, trebuie scoase în evidenţă cauzele. Dacă ne amintim raţiunile ce au stat la baza constituirii NATO, unul din răspunsuri ar fi: pentru a asigura o pace necesară în vederea prezervării democraţiei în Europa. Alianţa a dat dovadă de o implicare substanţială în Europa în timpul Războiului Rece. Dacă aş fi răutăcios, aş spune că Europa şi-a asumat încă de la naşterea Alianţei, poziţia de “asistat” în materie de securitate!

Se ştie că diferendele şi diviziunile care au dezbinat Alianţa în 2003, anul invaziei Iraqului, au fost puternice şi profunde. Au existat dezbateri privind legitimarea folosirii forţei, tactica prevenirii, rolul Naţiunilor Unite în administrarea conflictelor globale, precum şi natura ameninţării prezentate de armele de distrugere în masă. În ceea ce priveşte NATO, dezbaterea s-a concentrat asupra rolului S.U.A. în lume şi asupra a ceea ce unii europeni au perceput ca fiind o folosire unilaterală a forţei. De cealaltă parte a Atlanticului, unii americani erau sceptici în legătură cu capacitatea unei Europe divizate de a face faţă problemelor care ameninţă pacea mondială. Odată cu izbucnirea crizei din Iraq, analişti de pe ambele maluri ale Atlanticului au indicat că relaţiile trans-atlantice precum şi NATO se află într-un moment de răscruce. S-a considerat că legăturile care au unit cele două continente după sfîrşitul Războiului Rece, preţ de două generaţii, începeau să slăbească. Coaliţiile ad-hoc de state părea soluţia pentru securitatea Mileniului III. De fapt, criza iraqiană nu este singura ce a intervenit între NATO şi statele europene. Să amintesc de conflictul în privinţa Suezului, intervenţia din Vietnam, criza rachetelor din Cuba, precum şi diferendele privind strategia aplicată în Bosnia, la începutul anilor ’90. Şi, fără îndoială, nu va fi nici ultima! Totuşi, divergenţele pot fi analizate şi dintr-o altă perspectivă – aceea a diferenţelor referitoare la capacităţi, amintită şi de Doamna Arnould! Permanenta crevasă dintre capacitatea militară a SUA şi cea a Aliaţilor ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare pentru Europa. În situaţia în care NATO s-a angajat deja în campanii pe termen lung în Afganistan, sau menţinerea EULEX în Kosovo, aliaţii europeni sînt nevoiţi să mărească progresiv cheltuielile militare şi nu să le reducă, aşa cum se întîmplă astăzi, avînd ca pretext criza economică. În fapt, dacă stăm să analizăm, în ultimii 50 de ani, apetenţa pentru "confruntări militare" ale tot mai prosperelor state europene s-a diminuat constant, iar cheltuielile militare, pe măsură. Aşa se face că diferenţa de capacitate militară dintre SUA şi aliaţii europeni este imensă şi se află în continuă creştere. În această situaţie România, stat membru NATO, alocă cel mai mic buget pentru apărare din istorie. Nici vorbă de 2% din PIB cît s-a angajat la intrarea în Alianţă. Slaba dotare tehnică şi de protecţie individuală, blocarea programelor de înzestrare şi incoerenţa acestora, toate “opere” ale decidentului politic au darul să-i nemulţumească pe militarii români, în primul rînd, şi pe cei din Alianţă, evident. Este încă un motiv pentru care militarilor nu le plac oamenii politici! Problema nu constă doar în discrepanţa dintre bugetele alocate apărării, dar şi în faptul că SUA investesc tot mai mult în cercetare şi dezvoltare, în timp ce Aliaţii europeni folosesc încă o mare parte a bugetului pentru apărare teritorială şi pentru costuri ridicate legate de personal. Diferenţele de strategie şi de spaţiu vital îşi spun cuvîntul!
Pentru a cerceta măsura în care Europa este dispusă spre schimbări, este indicată analiza organismelor care s-au constituit pînă în acest moment: o adunare a 46 de state în cadrul Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC); un parteneriat cuprinzînd 41 de state în cadrul Parteneriatului pentru Pace (PpP); un forum alcătuit din şapte state mediteraneene (Mediterranean Dialogue) şi o alianţă militară cuprinzînd 28 de membri (NATO). Cum spuneam deja, în acest stadiu intervine problema conceptelor, precum şi dilema vizînd rolul pe care îl au, în viziunea Statelor Unite, aliaţii europeni în cadrul politicii de apărare. De fapt, SUA şi Aliaţii au susţinut că se angajează să sporească importanţa părţii europene în cadrul NATO prin intermediul Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI). Continua dezvoltare a ESDI va îmbunătăţii parteneriatul trans-Atlantic permiţînd aliaţilor europeni să contribuie mai coerent şi coeziv în cadrul misiunilor şi acţiunilor Alianţei, precum şi să adopte o poziţie proprie atunci cînd este necesar, fapt demonstrat deja de opoziţia aderării Georgiei la Alianţă în ciuda lobbyului aproape furibund al reprezentanţilor americani. Procesul prin care ESDI s-a dezvoltat în cadul NATO a avut loc gradual, de-a lungul a aproximativ zece ani!

Politica Europeană de Securitate şi Apărare are menirea de a susţine Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), aparţinînd UE. Totuşi, statele membre UE au încă păreri împărţite: pe de o parte, unele consideră că dezvoltarea politicii europene de apărare ar trebui să aibă un caracter generalizat, în timp ce alte state optează pentru limiterea acestei politici la managementul crizelor. Structurile politico-militare necesare – Comisia Politică şi de Securitate (PSC), Comisia Militară a UE (EUMC) şi Comandamentul Militar al UE (EUMS) au fost dezvoltate, utilizîndu-se, în principal, experienţa statelor membre din NATO. Cel mai important aspect este Scopul final: capabilitatea UE de a pregăti, într-un interval de maxim 60 de zile o forţă de 60.000 de militari care să poată fi menţinuţi în stare operativă timp de un an cu tot suportul de comandă şi control necesar, precum şi prin includerea de forţe navale şi aeriene. Obiectivul a rămas în stadiul de "target"! Poate doar Statele Unite ale Europei să reuşească să definitiveze politici militare şi de externe comune. Din păcate, proiectul "povestit" destul de des în ultimele zile de Traian Băsescu, este deja obosit. Din naştere!


joi, 15 septembrie 2011

MARŢI, 13: KABOOM


Atacul de marţi, din centrul Kabulului, care a durat peste 20 de ore!, este, cu siguranţă, cea mai bătălie din capitala afgană din ultimii 10 ani! E greu de estimat cîţi atacatori au fost însă, martori oculari afirmă că după "ieşirea" din scenă a mai multor atacatori sinucigaşi, care au creat breşele de securitate necesare, sute de insurgenţi, înarmaţi cu AK-uri, PKM-uri şi sisteme indirecte de incendiere au luat cu asalt Abdul Haq Circle, adică "Zona Verde" din Kabul, unde se află ambasada americană şi Cartierul GEneral al ISAF (cunosc grădina cu trandafiri de acolo! E superbă!). Mai multe mortiere, de 82 mm, au declanşat un tir susţinut asupra zonei puternic securizate. Unul dintre acestea s-a aflat chiar pe o clădire neterminată din imediata apropiere a Abdul Haq Circle, cu vedere directă la HQ ISAF. Şase sau şapte rachete au aterizat în interiorul complexului ambasadei SUA. Sute de atacatori au fost ucişi de un militar afgan care, la aproximativ 30 de minute de la declanşarea atacului, s-a urcat într-un Mi-24 şi a tras pînă a rămas fără muniţie! Rapoartele din ziua de marţi, 13, spun că sute de alţi atacatori se află ascunşi în tot oraşul, gata să atace în valuri întreaga noapte. Că rapoartele au fost corecte, s-a văzut, atacul a durat mai bine de 20 de ore! Cel puţin 14 afgani, civili şi poliţişti, au fost ucişi în atacuri. Alţi 19 au fost răniţi, conform ISAF, care precizează că au fost răniţi şi şase dintre militarii săi. Ultimii doi kamikaze blocaţi de marţi într-o clădire abandonată din Kabul au fost ucişi miercuri dimineaţă, a declarat Siddiq Siddiqi, purtătorul de cuvînt al Ministerului afgan de Interne. "Ultimii agresori au fost ucişi. Au fost şase terorişti în această clădire şi toţi sînt morţi", a declarat Siddiqi.

Minimalizînd dimensiunea acestor atacuri, ambasadorul american Ryan Crocker, a apreciat că "dacă aceasta este tot ce pot face insurgenţii (...), aceasta indică slăbiciunea lor". Ambasadorul american a făcut referire la o ofensivă de amploarea celei din 1968, "Ofensiva TET", lansate de trupele Vietcong în timpul războiului din Vietnam. "Mai important, capitala Kabul fiind în mîinile forţelor de securitate afgane, este un adevărat succes al acestora", a adăugat ambasadorul, în condiţiile în care valul de atacuri lansate de la începutul anului 2011 împotriva unor obiective sensibile din Kabul face ca analiştii şi cetăţenii afgani să aibă îndoieli în legătură cu capacitatea forţelor locale de a prelua controlul securităţii de la NATO, care a început să-şi retragă trupele. Sigur, politic pot să înţeleg declaraţia oficialului SUA, însă, în situaţia tactică de acolo îmi aduce aminte, zîmbind, de ultimul ministru iraqian al informaţiilor, din Guvernul Saddam Hussein, Al-Sahaf, care ne spunea, la ultima sa conferinţă de presă, că americanii vor fi zdrobiţi, deşi tancurile Abrams A-1 mărşăluiau pe străzile de la periferia Baghadadului. "Bine, dar tancurile"?, întrebam noi. "E o minciună, o manipulare! Nu există tancuri în Baghdad", spunea Sahaf, refuzînd să vadă realitatea. Acum, Crocker îi ţine locul şi refuză evidenţa: autorităţile afgane, în frunte cu preşedintele Kharzai, NU CONTROLEAZĂ NICI MĂCAR CAPITALA ŢĂRII, ce să mai vorbim de provincii, unde lorzii războiului, feudali de secol X-XII, se alătură "cauzei naţionale", sau nu!

Ba, mai mult! Afganii de rînd îi percep pe reprezentanţii Coaliţiei Multinaţionale ca pe o "parte a problemei" şi nu ca pe "rezolvarea" acesteia. Şi au şi motive: Kharzai a renunţat să mai fie preşedintele ţării şi s-a transformat într-un lord al războiului, cu cantităţi uriaşe de bani pompate de statele Occidentale. Corupţia şi şpaga măruntă a atins cote inimaginabile, iar securitatea individuală ţine direct de cîţiva bănuţi. Kharzai nu numai că nu luptă împotriva acestui flagel, ba chiar l-a perfecţionat în anii celui de-al doilea mandat, "furat", la rîndul său. Structurile afgane de securitate, oficiale, şi miliţiile, terorizează populaţia de rînd care îşi doreşte revenirea talibanilor la putere!
Chiar rapoartele organizaţiilor internaţionale confirmă acest lucru. Potrivit unui raport al organizaţiei Human Rights Watch (HRW), “Just Don’t Call It a Militia”, grupările militare susţinute de ISAF şi de guvernul afgan terorizează şi jefuiesc populaţia pe care ar trebui să o protejeze. Acest lucru face să crească susţinerea populaţiei faţă de insurgenţi. Grupările sînt formate după modelul miliţiilor sunnite iraqiene care au trecut de partea autorităţilor de la Bagdad, şi au fost create pentru a se pune capăt lipsei de securitate şi a cristaliza instinctul de autopărare la populaţiei afgane. Afganii consideră însă că aceste grupuri sînt o ameninţare la viaţa lor. Aşa că, nu este de mirare că ofensivele talibanilor sînt tot mai îndrăzneţe.

Potrivit unor rapoarte RUMINT, forţele de securitate se aşteptau la un atac masiv pe teritoriul ţării după asasinarea lui Osama Ben Ladden. Gruparea Haqqanis, liderul favorit al serviciului paqistanez de spionaj, ISI, în Afganistan, pare că se află la originea ultimelor atacuri de proporţii, precum cel de marţi, 13 septembrie, sau cel de sîmbăta trecută, cînd un atentator sinucigaş taliban a aruncat în aer un camion încărcat cu explozibili la intrarea într-o bază NATO de la Sayed Abad, în regiunea Wardak. Armata americană chiar a anunţat luni că reţeaua teroristă Haqqani este responsabilă de atentatul cu camion capcană soldat cu 100 de răniţi, dintre care 77 de soldaţi ai coaliţiei.
Într-un discurs ţinut chiar marţi, la Chicago, senatorul republican Mark Kirk care a încheiat de curînd un turneu de două săptămîni în Afganistan, efectuat în calitate de ofiţer în rezervă, declara public că "Pakistanul a devenit principala ameninţare pentru Afganistan. Serviciile secrete pakistaneze reprezintă cel mai mare pericol pentru guvernul afgan. De asemenea, este o ameninţare uriaşă pentru trupele americane. Să fim bine înţeleşi: mulţi americani au murit în Afganistan din cauza ISI (serviciile secrete pakistaneze)", a spus Mark Kirk. Senatorul, ofiţer de marină în rezervă, specializat în informaţii militare, a mai afirmat că reţeaua Haqqani beneficiază de sprijinul serviciilor secrete pakistaneze. La rîndul său, secretarul american al apărării, Leon Panetta, a cerut ieri Pakistanului să acţioneze împotriva reţelei Haqqani, afiliată talibanilor şi pe care o consideră responsabilă de atacul ce a vizat marţi cartierul general al NATO şi ambasada americană din Kabul, informează AFP. "Cerem constant pakistanezilor să-şi folosească influenţa pentru a evita acest tip de atacuri ale reţelei Haqqani, dar s-au înregistrat foarte puţine progrese în acest domeniu", a declarat responsabilul american ziariştilor la bordul avionului său în cursul unei deplasări spre San Francisco, în California. "Nu vă voi spune cum vom soluţiona această problemă. Dar vă spun simplu că nu vom lăsa ca acest tip de atacuri să aibă loc", a adăugat el.

Aceste lucruri se ştiau deja, dar au fost constant minimalizate. Pakistanul nu a avut niciodată aceleaşi interese cu Statele Unite în Afganistan, iar acum, statul taliban pare că va prinde contur. Înainte sau după 2014, dată la care, din motive strict politice şi electorale, forţele ISAF au anunţat că se vor retrage în totalitate, oferint un orizont de aşteptare forţelor talibane şi susţinătorilor lor din ISI.

miercuri, 14 septembrie 2011

O EREZIE!


Citesc o carte! :))) Despre Biserică în Evul Mediu. Despre rolul ei coagulant şi manipulator în societatea fărîmiţată şi plină de angoase de atunci. Sînt un profan care încerc să înţeleg multitudinea de texte medievale, cronici şi bule papale. Lupta Bisericii pentru păstrarea puterii totale, controversele interne între diferite ordine şi congregaţii. Nu sînt un tip religios. Cred că religia este afacerea ta personală cu Dumnezeu! Pentru asta nu ai nevoie de intermediari, de "angrosişti" de rugăciuni şi smerenie.

Brusc, doi "profeţi mincinoşi" contemporani, Băsescu şi Boc, mă scot din atmosfera de Ev Mediu în care mă refugiasem. Ambii cer REFORMA RADICALĂ a STATULUI ROMÂN şi a românilor, în general! Cică Statul asistenţial, a apus! Nu ne dau exemplul Olandei, de pildă, care prin politici compensatorii reuşeşte, de ani buni, să asigure bunăstarea cetăţenilor ei. Cică trebuie să tăiem din cheltuieli: de la sănătate, şcoală, cultură, poliţie, pompieri, armată etc. De la Biserica Naţională, NU! Ba mai mult, mai dau 400 de milioane de euro, din birurile uriaşe aşezate pe grumazurile noastre, pentru Edificiul impunător al ortodoxiei româneşti! Care e diferenţa între feudalii Evului Mediu şi tandemul spurcat Boc-Băsescu? Şi unii şi alţii spoliau sărăntocii pentru a se pune bine cu Dumnezeu, prin intermediul unei instituţii de lobby, biserica, la Dumnezeu! Bisericii şi angajaţilor ei, feudalii Boc şi Băsescu nu le cere să strîngă cureaua. Statisticile spun că Biserica Naţională este cea mai bogată instituţie din ţară, iar opulenţa specifică, combinată cu smerenia de faţadă, jigneşte "poulaines"-ii care, din puţinul pe care îl au plătesc un leu, la fiecare slujbă, şi taxa de cult, uriaşă, fără de care nu beneficiezi de serviciile coplete ale "companiei lui Dumnezeu", deşi nu te-ai sinucis! Cred că în aceste vremuri de restrişte preoţii şi instituţia bisericii ar trebui să se întoarcă şi ea, ca un exemplu pentru vulg, la adevărata slujire a lui Dumnezeu, o întoarcere, dacă vreţi, la spiritul apostolic şi evanghelic. La dorinţa de sărăcie şi adevăr! Şi abia atunci, feudalii Boc şi Băsescu să mai acorde bani instituţiei Bisericii naţionale! E doar o erezie personală!

Sigur, disputa între sărăcie şi opulenţă în sînul "slujitorilor Domnului" este la fel de veche ca Biserica însăşi. Îmi place, însă, un citat din Bernard, abate de Clairvaux, care în jurul anului 1120 spunea: "Vă onoraţi slujba nu prin veşminte alese, nu prin fastul trăsurilor şi nici prin amploarea edificiilor voastre. Asemenea găteli nu au nimic de-a face cu stigmatele lui Hristos. Dar tu, preot al preaînaltului Domn, cui vrei să placi? Lumii sau lui Dumnezeu? Dacă vrei să placi lumii, la ce bun să fii preot? Nu am nimic împotrivă să tac: mizeria săracilor va ţipa. Nouă ne aparţine risipa voastră, de la noi luaţi ceea ce cheltuiţi"... O altă erezie...

marți, 13 septembrie 2011

POMPIERII. DE ZIUA LOR, LA MULŢI ANI!

Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna ca fiind ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA, însă a fost legal oficializată începînd din 1953, fiind prevăzută în Hotărârea Guvernului nr.1490/2004 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Astăzi, se împlinesc 163 de ani de la bătălia din Dealul Spirii. Nu am să înţeleg niciodată de ce Pompierii de azi sărbătoresc o faptă de arme, de INFANTERIE, a lui Zăgănescu, în loc să fie mîndri de stingerea unor incendii istorice. Mă rog... Sînt mîndru că am prieteni pompieri. Sînt mîndru că jumătatea mea ESTE pompier! Credeţi-mă! Am văzut cum e să trăieşti tot timpul la limita dintre viaţă şi moarte. Am văzut cum e să mori. Am văzut cum e să ai pe conştiinţă moartea sau viaţa unor oameni. Am văzut şi că românii sînt probabil singurul popor care dispreţuieşte pe cei ce le salvează viaţa. Degeaba Igaş donează sînge de ziua Lor! Pompierii, cu 93% din voturi, armata şi profesorii se află în topul încrederii românilor, potrivit "GfK Index Trust 2011". Fiecare dintre cei care au fost nevoiţi, măcar o dată, să sune la pompieri, cunoaşte acest sentiment, al încrederii care începe să renască dintr-o situaţie ce părea fără ieşire. Românii au încredere în pompier pentru că e aproape singura categorie profesională care nu dezamăgeşte, atunci cînd oamenii se află în necaz, fie că e vorba de o pisică rămasă în vreun copac, sau de un copil ce trebuie scos din flăcări. Salvează bunuri şi vieţi şi chiar le riscă pe ale lor, pentru asta, fără să pună în balanţă cîştigul material, de mizerie, din ultimele luni!

Azi, e ziua lor! Nu sînt eu un fan al zilelor festive, dar îmi place să aduc aminte de ele celor ce mă citesc. La ISU "Semenic" e Ziua Porţilor Deschise, iar copiii pot admira, în voie, de apropape, tehnica de luptă. Altfel, în trafic, cînd vedeţi o maşină de pompieri sau de salvare, daţi-vă la o parte. Oamenii aceia se duc să salveze vieţi, e singura chestie pe care o fac cînd ies din curtea unităţilor lor. Au trecut de mult zilele cînd pompierul era doar un luptător împotriva incendiilor. El este acum şi paramedic, şi scafandru, şi alpinist, şi descarcerator, iar pregătirea unui astfel de militar e extrem de complexă şi diversificată.

Nu blocaţi salvări sau pompieri în trafic, că aţi văzut voi că sînt goale! Nu săriţi la bătaie că vi se pare vouă că au ajuns prea tîrziu. Nu-i credeţi pe idioţii care au rang de ministru, că ar fi prea mulţi, ar cîştiga prea mulţi bani, sau ar fi prea puţin militari.

Fiţi oameni! TOT RESPECTUL PENTRU POMPIERI şi LA MULŢI ANI DE ZIUA LOR !