luni, 31 octombrie 2011

ISLAMISMUL PHOENIX

Oficial, astăzi este ultima zi a campaniei militare NATO în Libia. Potrivit observatorilor, NATO lasă în urma sa o instabilitate politică, numeroase arsenale fără stăpîn şi prezenţă confirmată a mai multor celule Al Qaida, sau franciză, dornice să preia o bucată din fosta jamahirie. Pe informaţia că NATO se retrage din Libia - şi s-ar putea "ocupa" mai en-detaill de Siria a reacţionat şi preşedintele de la Damasc. Bashar al-Assad, a avertizat puterile occidentale să nu intervină în Siria, afirmînd că ar putea cauza un “cutremur” şi ar putea inflama tot Orientul Mijlociu, informează presa internaţionlă. Protestatarii antiguvernamentali au solicitat o interdicţie aeriană cu supraveghere internaţională în Siria, transmite RRA. În cadrul interviului acordat ziarului Sunday Telegraph, Bashar al-Assad a afirmat că “Siria este acum un nod în această regiune. Este o linie tectonică şi, dacă te joci cu pămîntul, poţi provoca un cutremur”, a spus el. “Orice problemă în Siria va incendia întreaga regiune. Dacă planul este de divizare a Siriei, acesta va diviza întreaga regiune”, a declarat preşedintele sirian, adăugînd: “Vreţi să vedeţi alt Afganistan sau zeci de Afganistanuri?”. Bashar al-Assad a descris revolta drept “o luptă între islamism şi pan-arabism”, afirmînd că “luptă împotriva Frăţiei Musulmane din anii 1950 şi lupta continuă”. Membrii Ligii Arabe au transmis vineri “un mesaj urgent” pentru guvernul sirian, denunţînd “uciderea civililor” care iau parte la proteste. Şi aici s-a vorbit de prezenţa luptătorilor Al Qaida, infiltraţi între protestatari. Evident, Guvernul de la Damasc, fidel pan-arabismului laic NU este un susţinător al grupării adepte a Shariei, cum nu a fost, niciodată, nici Saddam Hussein. Dar, mediatic, prezenţa Al Qaida ŞI în Siria, "dă bine"! Tot despre radicalizarea islamismului, dar în Europa, am publicat, în această dimineaţă, o altă ştire "interesantă": Nu mai putin de 17 persoane au fost arestate sîmbătă, în cursul unei operaţiuni a poliţiei sîrbe, care a intreprins raiduri la 18 adrese din Novi Pazar, Sjenica şi Tutin în legătură cu atacul din ajun asupra Ambasadei SUA din Sarajevo, comis de un musulman radical sîrb, relateaza B92. Melvid Iasarevici, un wahhabit din Serbia care venise în vizită în Bosnia vecină, a tras vineri în ambasada americană din Sarajevo timp de jumătate de oră, cu un Kalasnikov, înainte de a fi rănit şi arestat de forţele de ordine. Poliţia a confiscat 18 computere şi laptopuri, aproape 1.800 de CD-uri, 30 de casete audio şi 50 de carduri SIM în timpul percheziţiilor. De asemenea, a confiscat o cameră video cu 17 casete, cinci uniforme militare, trei cuţite mari, o sabie, cîteva bîte de baseball, precum şi material care descria şi promova ideologia radicală a mişcării wahhabite, ramura radicală a islamismului, care DA, se află la originea ideologiei Al Qaida! Despre radicalizare şi auto-recrutare în Europa am mai scris pe acest blog. Dar, folosirea obsesivă a Al Qaida pentru a puncta fenomenul mi se pare contraproductivă în procesul de analiză corectă.

Paradoxal, deşi presa, analiştii şi opinia publică vorbesc despre Al-Qaida ca despre o organizaţie teroristă – cu structuri ierarhice bine determinate – realitatea demonstrează că „Baza” este mai mult o mişcare ideologică (poate o nouă religie?), iar Ben Ladden a fost simbolul şi purtătorul său de cuvînt! Sincer vorbind, Al-Qaida – Baza, Fundaţia (în arabă n.n.) – nu există! La origine, acest termen a fost utilizat de către mujaheddini pentru a desemna una dintre locuinţele de importanţă secundară ale milionarului saudit Oussama Ben Ladden, din Afganistan. Aici se adunau tineri musulmani din lumea întreagă înainte de a fi trimişi în taberele de antrenament pentru dobîndirea, sau îmbunătăţirea, cunoştinţelor militare. Apoi, din nume comun, Al-Qaida a devenit un nume propriu, căruia militanţii, serviciile de informaţii şi mass-media au sfîrşit prin a-i conferi existenţă! Alvin Toffler, citat în postfaţa cărţii PRIMUL RĂZBOI AL MILENIULUI (Ed. Augusta, 2001, pag.227) de către Mario Balint şi Raico Cornea, remarca în lucrarea sa „Război şi anti-război”, în 1995(!), referitor la „civilizaţia globală”: „A înfiinţa o nouă civilizaţie pe planetă şi a te aştepta apoi la pace şi linişte este culmea naivităţii strategice”! În studiul său : CRIZA, ACTORII GLOBALI ŞI NOUA ORDINE ; GESTIONAREA SITUAŢIILOR CRITICE - vulnerabilităţi şi riscuri , Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU scria că globalizarea nu trebuie privită nici ca pe o unire (uniune de state), nici ca pe o invazie (un nou imperialism), ci ca o acceptare a cuceririi şi dominaţiei economice, financiare, informatice, a expertizei traiului mai bun, mai ieftin, mai uşor. E ceea ce se cheamă impunerea culturii dominante, a brandurilor şi logo-urilor de tip McDonald, Coca-Cola, Carrefour, Cora, Kauffland, IBM, Toyota, Mall etc. într-un război dur numit concurenţă acerbă. « Legea celui puternic devine acquis, oferta şi preţul celui puternic înfrînge răbdarea şi scumpătatea celui slab. Azi, totul se vinde, se negociază, se schimbă. Se cumpără orice: hrană, informaţie, know-how, securitate, mediu ecologic, vizibilitate, loc pe scenă, orientări politice şi politicieni. . Regulile astfel adoptate sînt impuse statelor-naţiune care, pe deoparte pierd din suveranitate, iar pe de alta sînt « colonizate » de actorii non-statali ai globalizării, fără a putea să se apere. Globalizarea produce turbulenţe în ambele sensuri, este de părere Ionel Nicu Sava, în lucrarea STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005, pag. 131) : în jos, către statele-naţiune şi în sus către societatea internaţională. Ea împinge unele state să preia responsabilităţi globale, în timp ce altele sînt deposedate de atributele suveranităţii. Ea creează noi structuri internaţionale sau le forţează pe cele existente să preia mai multe sarcini decît pot duce în prezent, accelerează relaţiile dintre societăţi şi economii, dintre zone şi regiuni ale lumii. Prin globalizare, statele-naţiune încep să aibă responsabilităţi externe suplimentare, în condiţiile în care o parte din atribuţiunile lor interne sînt diminuate. Cu alte cuvinte, statele sînt chemate să se implice în stabilitatea şi securitatea internaţională. Statele slabe nu asigură un nivel adecvat de securitate pe plan intern, suveranitatea lor este limitată, iar vulnerabilitatea lor la ameninţările politice este deosebit de crescută. Resentimentele populaţiilor faţă de stat cresc. Fără sprijin şii cooperare din afară, gestionarea unor probleme de bază, altă dată pe deplin rezolvabile, devine imposibilă. În ultimii ani, s-au modificat radical coordonatele geo-strategiei şi geopoliticii, lumea bipolară făcînd loc unui univers fragmentar în care se „nasc” şi „renasc” antagonisme de toate categoriile. Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU, scrie, în studiul amintit deja, citînd « un mare analist al lumii de azi şi al „valurilor” prin care a trecut omenirea »: „Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd. Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea. Armatele vor continua să duduie peste graniţe. Guvernele vor aplica în continuare forţa atunci cînd îşi închipuie că acest lucru serveşte scopurilor lor. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă. Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava (op.cit. pp. 100-142), globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste ameninţări o reprezintă grupurile sociale care au fost coagulate de existenţa unei ameninţări comune: pierderea locului de muncă, a locuinţei, sărăcia extremă, teama de pierdere a identităţii. Identităţile societale ţin de limbă, tradiţii, religie, cultură locală, mituri şi simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la ameninţările de orice fel. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. De la găştile de cartier, la gherila urbană sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277), „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”, statul-naţiune incapabil să apere organizaţia de efectele globalizării. Teama de exterminare culturală poate conduce la o violenţă iraţională! Vasile Simileanu (ASIMETRIA FENOMENULUI TERORIST, Ed. TOP FORM, 2003, pag. 114) este de părere că toţi oamenii devin sensibili cînd le sînt ameninţate valorile cu care ei se identifică: limbă, religie, pămînt natal. Terorismul în numele religiei este extrem de violent. Potrivit lui Cristian Barna (JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008, pag. 17), apariţia statului-naţiune, ca mod definitoriu de viaţă, „dică organizarea oamenilor în comunităţi imaginate atît în minte cît şi pe hartă” a generat secularismul, prin separarea bisericii de stat, în lumea creştină şi prin colonizări şi cuceriri succesive, în restul lumii. Topit într-o raţionalitate tehnocrată şi ştiinţifică, preocupat să-şi gestioneze coloniile, secularismul a denunţat religia ca fiind iraţională, tradiţionalistă şi, în consecinţă, anti-modernistă! În zilele noastre, sub asaltul globalizării, musulmanii sînt martori la destrămarea civilizaţiei şi instituţiilor islamice, baza morală spulberîndu-se şi generînd un sentiment de instabilitate. Aflat sub sentimentul de frustrare în faţa consecinţelor colonizărilor, brutale şi traumatizante, („Iraqul, această nebunie a lui Churchill care a pus la un loc două puţuri de petrol, Kirkuk şi Basra” fără să ţină cont de incompatibilităţile societale din acel spaţiu!) care au generat un profund sentiment de alienare, spaţiul islamic a generat JIHADUL interpretat, care reprezintă, de fapt, potrivit lui Radu-Costin Dobriţoiu (op.cit. pag.23) „inabilitatea unor societăţi musulmane de a acumula modernizările puse la dispoziţie de civilizaţia şi cultura occidentale”. Doctrina jihadului, ca unică soluţie de luptă împotriva secularismului, blamează modernismul secular sau lipsa de consideraţie faţă de valorile religioase care au dus, în ultimii 30 de ani la crize identitare în rîndul populaţiei, ce permit globalizarea, economică, în primul rînd. Din punct de vedere al securităţii societale, Ionel Nicu Sava (STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005, pag. 277) este de părere că terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat, în sensul în care organizaţii violente (cum este Al-Qaida) îşi definesc identitatea şi luptă pentru idealuri politice suprastatale (noul Califat). Cu perspective reduse de a-şi găsi un loc de muncă, musulmanii săraci se îndreaptă spre madrassas-uri, şcolile coranice dominate de ideologie fundamentalistă, pentru a primii „dreapta credinţă” şi... o şansă, îndreptîndu-se spre terorism sau luptă armată, cu o cauză precisă, evident, mai bine decît un destin în derivă şi un nivel de trai la limita sărăciei. Fundamentalismul, islamic în cazul nostru (el fiind larg răspîndit în toate religiile!) are, aşadar, motoare religioase şi economice. Pe de-o parte, îndepărtarea de la credinţa tradiţională este considerată periculoasă, pe de alta, globalizarea este acuzată de sub-dezvoltarea economică a spaţiilor musulmane. În aceste condiţii, fundamentalismul nu este numai o mişcare extremistă. Este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori.
Unele manifestări militante sau teroriste ţin de sentimentul de insecuritate şi, în consecinţă, de criza de identitate naţională, religioasă, etnică, culturală şi chiar individuală. Altele ţin de criza de sistem politic, destructurat violent şi rapid, în ultimul timp, de procesul de globalizare economică şi regionalizare. ACESTA ESTE, DE FAPT, PRIMUL PAS ÎN PROCESUL RADICALIZĂRII! Pentru că orice tip de discurs radical este în fapt o formă de opoziţie la globalizare. El propune o întoarcere la tema „epocii de aur”, la nostalgia pentru o vîrstă pierdută a umanităţii a cărei replicare astăzi ar readuce un set de valori liniştitoare, certitudini simple şi soluţii universale. Sursa răului devine, în viziunea tuturor formelor de extremism, uşor de anihilat prin mijloace rudimentare şi violente, pentru că ea este identificată, printr-un procedeu simplu de proiecţie mentală, într-un soi de ţap ispăşitor care influenţează, într-un fel sau altul, evoluţia propriei societăţi, sau chiar de o întreagă civilizaţie. Mecanismul valorizării negative a celuilalt, ca sursă a răului, este însă întotdeauna acelaşi. El implică proiectarea angoaselor din interior către exterior şi identificarea celuilalt care nu trebuie tolerat şi prin a cărui suprimare se poate anihila sursa răului. În sine acest proces este unul adesea reiterat în istorie. El marchează momentele de criză ale societăţii, momentele de lipsuri, cataclismele, revoluţiile şi toate celelalte fenomene care presupun o răsturnare a lumii, o dislocare a ei din formele ce ne sunt familiare. Şi totuşi, de ce a devenit acest fenomen atât de endemic zilelor noastre, de ce a căpătat el o aşa de mare greutate în evoluţia actuală? De unde survine necesitatea de a identifica şi sancţiona “un ţap ispăşitor”? Răspunsul cel mai probabil vine, în mod paradoxal, tocmai de la fenomenul care a promovat acceptarea marginilor .... globalizarea.
Potrivit lui Simileanu (op.cit. pag.18), secolul 21 va fi secolul fragmentării statelor naţionale, al transformării lor instituţionale şi structurale, al regionalizării şi etnicizării lor, al recunoaşterii particularismelor. Odinioară, statul asimila. Astăzi, el purifică! Ca urmare a proceselor de dislocare socială şi naţională, determinate de globalizare şi de integrarea europeană (în cazul Europei!), majorităţile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minorităţile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste! Traseul extremist este cu un singur sens, sens unic!, şi conduce la: TERORISM, SECESIONISM şi, în cele din urmă, la FORMAREA DE NOI STATE!, o rearanjare pe harta globalistă a comunităţilor şi intereselor acestora. Această „destructurare” pe fondul globalizării se simte, deja, la nivelul fenomenului terorist odată cu apariţia „religiei” Al-Qaida. Sincer vorbind, Al-Qaida – Baza, Fundaţia (în arabă n.n.) – nu există! La origine, acest termen a fost utilizat de către mujaheddini pentru a desemna una dintre locuinţele de importanţă secundară ale milionarului saudit Oussama Ben Ladden, din Afganistan. Aici se adunau tineri musulmani din lumea întreagă înainte de a fi trimişi în taberele de antrenament pentru dobîndirea, sau îmbunătăţirea, cunoştinţelor militare. Apoi, din nume comun, Al-Qaida a devenit un nume propriu, căruia militanţii, serviciile de informaţii şi mass-media au sfîrşit prin a-i conferi existenţă! Apariţia şi existenţa Al-Qaida sînt strîns legate de Afganistan. În anii 80, combatanţii musulmani din această ţară constituiau reţele de recrutare la nivel mondial, „graţie sprijinului financiar saudit şi american”(Mario BALINT şi Raico CORNEA; Primul război al mileniului, Ed. AUGUSTA, 2001, pag.46). După retragerea sovietică din 1989, aceste reţele de luptători s-au desprins de proprii finanţatori. Aici, trebuie deschisă o paranteză: Afganistanul a fost eliberat de sub ocupaţie sovietică, principalul scop al mişcării tallibane. Cu toate acestea, instaurarea Califatului şi dobîndirea unui mod de viaţă – cu modificări la nivelul psihicului şi mentalului colectiv – au determinat apariţia, poate, a unei „noi specii” de care trebuie ţinut cont pe termen lung!, am închis paranteza. Al-Qaida a „coagulat” atunci, în jurul personalităţii lui Oussama Ben Ladden, întîi, mujahedini credincioşi din taberele de antrenament din Afganistan şi Pakistan, apoi, mai multe reţele neteritorializate, organizaţii politice violente şi autonome, în întreaga lume musulmană: Algeria, Egipt, Maroc, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria, Pakistan, Malaezia, Indonezia, Filipine, Liban, Iraq, Arabia Saudită, Kosovo, Bosnia, Cecenia, Daghestan, Sudan, sau Europa Occidentală şi America de Nord. Grupările din aceste spaţii se revendică ideologic la Al-Qaida, „dar îşi apără şi îşi vor apăra autonomia proprie şi capacitatea lor de acţiune dacă Al-Qaida va fi, într-o zi, distrusă” (Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002, pag.18). Jihadul iniţiatic afgan s-a continuat în Bosnia şi Cecenia, în Iraq şi Europa. Cauzele rămîn aceleaşi, societatea secularistă fiind incapabilă să le anuleze! În acest context, jihadul rămîne resortul fundamental al Al-Qaida, ca nouă ideologie de luptă, şi altor grupări islamiste de inspiraţie afgană. Interesant mi se pare că Al-Qaida ca ideologie a inspirat şi alte grupări fundamentaliste, nu neapărat islamice. Fraţii Ierusalimului este o grupare creştină, identificată în 2007 în Siria şi Liban. În ultimul timp, după declanşarea procesului de globalizare economică şi regionalizare, organizaţiile teroriste au pus accent, în rîndul populaţiilor autohtone, pe sentimentul înstrăinării teritoriale sau sociale, dispariţia minorităţilor naţionale, degradarea condiţiei umane, îmbogăţirea exagerată a unor cercuri şi influenţarea unor grupări politice naţionale, toate pe fondul respingerii dogmaticii occidentale. La acest început de mileniu, caracterizat prin radicalizare şi violenţă în politică, terorismul reprezntă doar „o formă mai concretă şi mai zgomotoasă” de politică. Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este aproape mereu precedată de o aşa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist violent; potenţialii sinucigaşi cu bombă au avut cel puţin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul duşman , şi că, acest eveniment – în majoritatea situaţiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut. Poate nimeni nu cunoaşte mai bine acest sentiment decît martirii din Partidul lui Dumnezeu!
Al-Qaida a „coagulat”, în jurul personalităţii lui Oussama Ben Ladden, întîi, mujahedini credincioşi din taberele de antrenament din Afganistan şi Pakistan, apoi, mai multe reţele neteritorializate, organizaţii politice violente şi autonome, în întreaga lume musulmană: Algeria, Egipt, Maroc, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria, Pakistan, Malaezia, Indonezia, Filipine, Liban, Iraq, Arabia Saudită, Kosovo, Bosnia, Cecenia, Daghestan, Sudan, sau Europa Occidentală şi America de Nord. Grupările din aceste spaţii se revendică ideologic la Al-Qaida, „dar îşi apără şi îşi vor apăra autonomia proprie şi capacitatea lor de acţiune dacă Al-Qaida va fi, într-o zi, distrusă” (Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002, pag.18). După căderea fostului regim pro-sovietic de la Kabul, în 1992, războiul civil din Afganistan a fost marcat, cu precădere, de schimbări la nivelul raporturilor de forţe. Pakistanul este la originea ascensiunii la putere a talibanilor din 1994. În şapte ani, “studenţii la teologie” au reuşit să cucerească peste 90% din teritoriul afgan. Potrivit Jane’s Intelligence Review ,citată de Mario Balint şi Raico Cornea în „Primul război al mileniului”, pag. 47, în septembrie 2001, armatei 60.000 de talibani i se adăugau alte 12.000 de „afgani arabi”, „legiunea străină a mujahedinilor”, veniţi, în special din ţări din Orientul Mijlociu, loiali lui Oussama Ben Ladden. Aceştia au fost aduşi în Pakistan şi Afganistan să lupte împotriva sovieticilor. Au fost primiţi în „case de oaspeţi” după care, în funcţie de naţionalitatea lor, erau trimişi să se instruiască şi să vieţuiască în taberele de antrenament. Ei sînt, în momentul de faţă, „islamul vagabond”, cum l-a numit un profesor universitar libanez, reţeaua transnaţională care proliferează terorismul ca meserie!, Iar taberele de antrenament au devenit adevărate mall-uri de unde reţelele se pot „aproviziona” cu specialişti în arme şi explozivi.
Este foarte răspîndită ideea că terorismul nu poate fi definit! Înlocuitor al romanticei guerilla (Che Guevara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate alternativă la diplomaţiei, termenul îi denumeşte pe opozanţii oficiali ai unor regimuri. Ca şi „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine. Poţi analiza terorismul prin prisma efectelor sale distrugătoare, sau prin prisma cauzelor, amintite deja: alienare culturală şi socială, sărăcie, lipsă de perspective, oprimare, un acut sentiment de nedreptate care ţi se face permanent. Al-Qaida poate fi analizată prin ambele prisme. Mai există, însă, o cale: terorismul ca meserie! Pentru că, în 27 de ani de la înfiinţarea MaK de către dr. Azzam şi Ben Ladden, generaţiile de luptători antrenaţi în taberele speciale au învăţat că acesta este unicul mod în care se poate trăii, util, iar meseria de terorist este una bună! Modelul taberelor afgane au fost „exportate” în tot spaţiul islamic. După declanşarea războiului din Afganistan împotriva talibanilor, în 2001, identitatea inamicului s-a schimbat brusc. Cei care plecaseră cu entuziasm să combată ocupantul sovietic, reveneau în ţările de origine cu o ură feroce la adresa Statelor Unite şi Israelului. Timpurile s-au schimbat de-a binelea! Mujahedinii cei mai motivaţi au plecat în Cecenia sau Bosnia-Herţegovina şi, ulterior, în Kosovo. Bombardamentele americane au pus pe fugă talibanii şi membri Al-Qaida. Unii au trecut pasul Khyber şi s-au retras în zonele tribale ale Waziristanului. Alţii au pornit spre Caucaz - Cecenia, Daghestan şi Georgia – şi Europa. Abu Atiyya figurează printre principalii locotenenţi ai Al-Qaida din Georgia, încă din 1999.
Devine tot mai clar că actualele grupări teroriste, atomizate dar prinse în reţele transnaţionale, au motive diverse de a acţiona. Majoritatea acestora sînt de natură culturală şi socială, apărute pe fondul globalizării şi destructurării statului de origine. Combaterea terorismului – în formele bine cunoscute de disrupere a reţelelor (război asimetric), izolare a liderilor, privare de libertate – nu mai poate fi singura formă de reacţie la actele teroriste. Devene evident că a contracara doar forma finală de manifestare, violentă, este ca şi cum te-ai adresa doar efectului, nu şi cauzelor care stau la rădăcina problemei. Terorismul clasic, cu grupări şi celule în strînsă legătură, este acum înlocuit de o formă destructurată, multiformă, bazată pe o foarte bună strategie de comunicare şi promovare a ideologiei extremiste şi prin emergenţa unor nuclee sau indivizi care acţionează în mod voluntar, la distanţă şi fără o legătură explicită cu nucleul terorist ce îi inspiră.

Bibliografie:

http://www.timesonline.co.uk
Balint, Mario şi Cornea Raico: PRIMUL RĂZBOI AL MILENIULUI , Ed. Augusta, 2001
Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU : CRIZA, ACTORII GLOBALI ŞI NOUA ORDINE ; GESTIONAREA SITUAŢIILOR CRITICE - vulnerabilităţi şi riscuri .
Xavier Raufer: „Cele 13 capcane ale haosului mondial”, Ed. Corint, 2004
Ionel Nicu Sava : STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005
Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002
Dobriţoiu, Radu-Costin: AFGANISTAN – un pămînt uitat de timp, Ed. Enciclopedică, 2002
Barna, Cristian: JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008

joi, 27 octombrie 2011

DESPRE SECURITATEA INTERNĂ A ROMÂNIEI CA PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

Multe discuţii, în ultimul timp, referitoare la securitatea internă a românilor! De la autorităţi şi oameni politici, la organizaţii profesionale şi nonguvernamentale. Faptul că dezbatem acest subiect, înseamnă că în "sistem" există o problemă majoră! Securitatea cetăţeanului român necesită un management permanent al riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor, precum şi proiecte de dezvoltare şi protecţie a infrastructurii critice necesare funcţionării în siguranţă şi la un nivel bine definit de cerinţele societăţilor actuale. Incertitudinea, imprevizibilitatea, nesiguranţa, teama, lipsa de informaţii utile şi chiar lipsa normelor legale care să orienteze modul de acţiune al cetăţeanului şi comunităţilor, constituie factori de risc care afectează nivelul securităţii umane şi, prin extensie, cel al securităţii naţionale a României. În acest context devine din ce în ce mai necesară iniţierea unui dialog ÎNTRE decidenţi, furnizori publici şi privaţi de securitate, şi cetăţeni, pentru a stabili în ce măsură cadrul normativ actual din România ESTE ADECVAT în ceea ce priveşte ameninţările la adresa securităţii cetăţeanului român şi a comunităţii din care el face parte.

În acest context se desfăşoară în perioada 28-30 octombrie a.c., la Tomeşti, în judeţul Timiş, o conferinţă naţională a Asociaţiei Naţionale a Detectivilor Particulari din România care, printre subiecte specifice, dezbate şi “Includerea conceptului de securitate privată în conceptul de securitate naţionala” (Modificarea Legii 329/2004 – deziderat sau necesitate ? ), avîndu-l ca autor pe Mircea Chirilă, directorul Regiunii Banat al ANDP. În motivaţia audierii publice, pe această temă, se scrie că dezbaterea este generată de "o problema din ce în ce mai gravă: criza majoră de siguranţă individuală a cetăţeanului onest. "Constatăm că simplul CETĂŢEAN- contribuabilul onest şi răbdător, omul cetăţii, adică al statului, plătitorul de taxe şi impozite( tot mai mari!) în folosul bugetului statului, creatorul anonim al tuturor valorilor materiale şi spirituale –în mod cu totul paradoxal, se bucură din ce în ce mai puţin de protecţia individuală a drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, care, ar trebui să-i fie asigurate tocmai de către statul pe care cetăţeanul onest şi simplu îl slujeste zi de zi. Simplul şi onestul cetăţean se află întro criză majoră de securitate individuală pentru că statul ori nu mai poate ori nu mai doreşte să i-o asigure. Credem că această soluţie poate fi identificată în interiorul domeniului securităţii private ca şi componentă a conceptului de securitate naţională. Promovarea conceptului de securitate privată, ca alternativă la securitatea publică/naţională (cu accent asupra intelligence-ului privat) respectiv amendarea Legii 329 /2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular şi a Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, concomitent cu includerea domeniului securităţii private în conceptul de securitate naţională. Din punctul de vedere al doctrinei naţionale a informaţiilor pentru securitate, conceptul de securitate naţională se refera la starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitatea economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional. Coloana vertebrală a securităţii naţionale, dar în aceeaşi măsură şi a securităţii private o constituie componenta informativă sau de intelligence : intelligence-ul guvernamental sau privat, după caz. Promovarea intelligence-ului privat, respectiv amendarea Legii detectivului particular, credem ca poate constitui o soluţie fezabilă pentru rezolvarea crizei de securitate individuală a cetăţeanului, concomitent cu includerea domeniului securităţii private în conceptul de securitate naţională".

Conform deciziei CSAT din 26 septembrie a.c., Ordinea Publică este transferată către administraţiile locale, respectiv Poliţiile locale, decizie care este, cel puţin, discutabilă, din moment ce NU EXISTĂ fonduri la bugetul local, suficiente, pentru un astfel de demers. Pe de altă parte, fără să jignesc pe nimeni, "poliţiile" locale au apărut pe structura vechilor "gardieni publici", extrem de puţin instruiţi în şcoli de specialitate pentru a se putea numi, astăzi "poliţişti". Lacunele legislative împiedică, de fapt, coerenţa acestor gesturi. Grupul pentru Securitate şi Democraţie (GSD) a lansat, în primăvară, un proiect de reformară profundă a Ministerului de Interne, în această perioadă în care, la nivel politic şi la nivelul specialiştilor în problematica securităţii interne se vorbeşte doar de o restructurare de personal şi ajustări bugetare. GSD propune trei mari linii de reformă "de dreapta" a Ministerului de Interne, între care remilitarizarea poliţiei naţionale şi re-modelarea structurilor de aplicare primară a legii (poliţie, poliţie de frontieră şi jandarmerie) pentru a nu încălca Legea Poliţiei Locale, iar prin redimensionarea aparatului profesional să sprijine profesionalizarea Companiilor private de securitate, ce funcţionează în baza Legii 333, prin ridicarea standardelor. Ar fi fost un lucru bun! asta nu înseamnă că poliţiştii pensionari, sau scoşi din sistem pe diverse criterii vor monopoliza piaţa forţei de muncă în domeniul securităţii private, ci doar că prezenţa lor în uniforma statului constituie un avantaj! Paşi timizi în direcţia parteneriatului public-privat s-au făcut în Bucureşti prin semnarea unui parteneriat între Poliţia Capitalei şi companii private de securitate pentru menţinerea şi impunerea ordinii publice!

Pe de altă parte, decidentul politic motivează că lipsa de parteneriat între stat şi securitatea privată este determinată de absenţa unor reguli clar definite în interiorul industriei. Vă informez că a fost constituit un grup de lucru pentru elaborarea proiectului unei noi legii a securităţii private. La întîlnirile profesioniştilor din industrie au participat persoane desemnate de Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate, Federaţia Serviciilor de Securitate (A.R.T.S., A.R.I.S. şi P.S.S.), Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, Asociaţia Română a Băncilor, precum şi ofiţerii din cadrul I.G.P.R. - D.O.P. Aici, colegul ADRIAN BACIU, care este şi preşedintele APCS, a propus înfiinţarea unei AUTORITĂŢI DE SECURITATE PRIVATĂ, iar ARSS susţine demersul. În opinia mea, nu este cazul să inventăm roata sau mersul pe jos. O astfel de structură, la nivel de agenţie guvernamentală, există în Statele Unite. Însă, aceasta NU reglementează industria ci, doar o MONITORIZEAZĂ pentru a respecta propriile standarde de calitate a serviciilor etc. Aşadar,unele propuneri de trecere a industriei de securitate privată sub plapuma IGPR, mi se pare un atentat la proprietatea privată!

Pe lîngă imposibilitatea statului de a asigura securitatea individuală a cetăţeanului, ne confruntăm şi cu lipsa unei legislaţii noi şi eficiente care să asigure cadrul pentru asigurarea securităţii individuale fie de către stat fie de către organisme, societăţi sau instituţii private ca alternative viabile la securitatea asigurată de către stat. Serviciile de securitate privată trebuie să devină principalul partener specializat, înalt calificat, al statului în gestionarea securităţii naţiunii. Legea care reglementează activitatea serviciilor private de securitate în România NU asigură aceste condiţii, de aici şi imposibilitatea asigurării eficiente a securităţii, de exemplu, la sucursalele bancare sau unităţi de învăţămînt. La ora actuală Legea 333 din 2004 constituie sistemul de referinţă pentru desfăşurarea activităţii serviciilor de securitate privată în România. Apelul la aceste gen de firme este şi consecinţa neîncrederii publice în autorităţi. Doctrinar, securitatea cetăţeanului, ca sarcină a securităţii interne, presupune asigurarea stării de legalitate, de echilibru şi de pace, corespunzătoare unui nivel social acceptabil de respectare a normelor legale şi de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor constituţionale şi asigură starea de normalitate în organizarea şi desfăşurarea vieţii sociale şi economice locale şi naţionale. Neîndeplinirea stării de legalitate poate avea ca efect atentarea la ori restrîngerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, acţiune ce duce la pierderea demnităţii umane. Statul este încă perceput ca principalul instrument de asigurare a securităţii instituţiilor, teritoriului, populaţiei şi coeziunii sale sociale. În cazurile a-normale, însă, statul devine principala ameninţare a vieţii şi libertăţii cetăţeanului. O astfel de percepţie am constatat-o zilele trecute cînd deputatul Cezar Preda a introdus în Parlament modificările legislative la actuala Lege a SRI!

Orice ne-specialist în probleme de securitate vă poate spune că riscurile şi ameninţările îndreptate asupra propriului sistem s-au amplificat. Potrivit specialiştilor, globalizarea multiplică numărul, frecvenţa şi intensitatea riscurilor de securitate non-militară în cadrul sistemului internaţional. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul "statului captiv", permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste. Un astfel de mesaj a fost transmis săptămîna trecută, în Parlament, chiar de către Directorul SRI George Maior! Ameninţările de ordin economic, extrem de vizibile în aceşti ani de criză, cuprind prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesigurnţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice care pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state. Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii! Care sînt, însă, principalele vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa cetăţeanului şi comunităţilor locale din România? Coincid acestea cu cele considerate priorităţi de către decidenţii statului? Dinamica societăţii româneşti a dat naştere la noi provocări, iar acestor provocări este necesar să li se răspundă cît mai rapid, şi uneori prin politici şi măsuri care nu ţin de sistemul de securitate. Există o multitudine de inadvertenţe între activitatea instituţiilor statului în ansamblul, activitate declinată pe priorităţile stabilite oficial, şi ceea ce ar trebui cu adevărat să preocupe la cel mai înalt nivel. Iar aceste inadvertenţe au ca rezultat o gestionare deficitară a problemelor reale. Cîteva, identificate de GSD: * Diminuarea anuală a suprafeţei cultivate, cu efecte asupra securităţii alimentare; * Disoluţia autorităţii; * Cadru legislativ slab în domeniul legitimei apărări, sau subfinanţarea sistemelor agricol, medical, educaţional, militar, şi de ordine şi siguranţă publică. Pe lîngă acestea, la nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni. Riscurile se apropie de cele politice şi au sursa din interior. Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sînt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă. Corupţia şi economia subterană, crima organizată, traficul de persoane şi drogurile (a doua afacere la nivel mondial!), pandemiile, siguranţa alimentară sînt alte tipuri de ameninţări şi riscuri de securitate. De asemenea, nu trebuie minimalizate nici accesul la educaţie şi sănătate al unor naţiuni, sau accesul la medicamente şi politica corporatistă de repartizare a acestora. Globalizarea face ca o mare parte a riscurilor şi ameninţărilor să tindă să se transforme în ameninţări cu caracter extins. Chiar dacă procesul menţionat face ca anumite atitudini şi modele comportamentale sau unele pattern-uri instituţionale să fie adoptate în cuprinsul unor mari spaţii geografice şi geopolitice, particularităţile regionale, identităţile regionale şi specificităţile din care pot deriva riscuri şi ameninţări de securitate rămîn un element de care trebuie să ţinem seama în analiza mediului de securitate internaţional.

Revoltele care au cuprins Nordul Africii, dar şi Europa, au elemente comune de care orice guvern ar trebui să ţină seama. Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.). Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago! În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; - nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Nu trebuie doar să ne rezumăm la a constata şi a deplînge lipsa securităţii individului, ci trebuie să căutam soluţii şi alternative astfel încît să-i asigurăm cetăţeanului securitatea conferită de Constituţie, astfel încît, atît el, cît şi societăţii, în ansamblu, să-i fie oferit cadrul pentru o dezvoltare constantă şi armonioasă. Este tot mai evident că SECURITATEA devine, în secolul XXI, pilonul pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, implicit, bunăstarea populaţiilor. Securitate naţiunii nu mai poate fi monopolul exclusiv al statului iar gestionarea sa efectivă trebuie sa se fundamenteze pe parteneriatul public-privat şi comunicarea performantă, în baza unor reglementări moderne privind colaborarea cu mediul academic şi ştiinţific, mediul de afaceri, societăţile furnizoare de servicii private de securitate şi societate în ansamblul ei.

miercuri, 26 octombrie 2011

REGELE ŞI CASELE NAŢIONALIZATE


Voi fi scurt. Telegrafic. Nu pot să spun nimic, după discursul de ieri, al Suveranului în Parlament. Doar atît: eleganţa faţă în faţă cu grobianismul primitiv. Îmblînzit, parţial, ieri, ce-i drept, pentru 10 minute! Aceasta este prăpastia în care vieţuim! Acesta este nivelul DAT nouă de TUTE-le politice! Eu am fost emoţionat. Soţia mea zice: "S-a dat lege pentru retrocedarea caselor naţionalizate, adică luate abuziv?" S-a dat, zic, şi s-au retrocedat multe. "L-au abdicat pe Rege, abuziv? Nu-i acelaşi lucru? Normal ar fi să-i restituie tronul şi funcţia de şef de stat pe acelaşi principiu"! Deşteaptă femeie! De aia o iubesc! Raţionamentul, nu ştiu cît e de corect, dar e de bun simţ. Un referendum naţional, republică sau monarhie, demnitate sau umilinţă continuă, eleganţă sau ordinărie... singurele întrebări de pe formularul de referendum!

marți, 25 octombrie 2011

LA MULŢI ANI, MAJESTĂŢILE VOASTRE!


Astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai 1 De România, un simbol al istoriei naţionale, ultimul şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, împlineşte 90 de ani de viaţă! LA MULŢI ANI, BUNI, MAJESTATE! Majestatea Sa, rosteşte astăzi, un discurs în plenul Parlamentului. În ziua abdicării sale, fiinţe grobiene l-au agresat psihic, obligîndu-l să părăsească poporul şi naţiunea română în întunericul luminat de comunism. Astăzi, creaturi preistorice, degenerate, au încercat să-l împiedice să se adreseze Parlamentului de maimuţoi. Probabil, la cei 90 de ani ai săi, Majestatea Sa va constata că NU S-A SCHIMBAT NIMIC!

Astăzi, e şi ziua MAJESTĂŢII SALE ARMATA ROMÂNĂ! La mulţi ani, Majestate, oriunde te-ai afla! Istoric vorbind, ziua de 25 octombrie 1944, Ziua Armatei Române, semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie hortistă. Astăzi, foştii ocupanţi, ne conduc, "pretineşte" spre cele mai înalte culmi... ale disperării! Eliberarea ţării a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe cîmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947, care, apoi, ne-au trecut în planul doi al istoriei! Ca în prezent! Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi nemijlocit în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari dintre care 76 275 prizonieri. Eliberarea părţii de nord-vest a României nu a însemnat şi încetarea luptelor duse de Armata Română, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Naţiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, pînă la victoria finală. De remarcat că, după ce i-am eliberat pe unguri, românii s-au retras de la Budapesta! "Ajunse la frontiera din 1940, diviziile noastre - menţiona comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 - sunt gata de un nou efort şi de noi lupte alături de marii noştri aliaţi, pînă la înfrângerea totală a forţelor germano- maghiare". Ziua Armatei Române a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, cînd Ziua Forţelor Armate a fost mutată din 2 octombrie (Decretul nr. 125/20 iulie 1951, care instituia Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.), în data de 25 octombrie. În Decret nu se faci nicio referire explicită la motivul acestei decizii.

25 octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua cînd armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele noastre ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte ARMATA şi pe cei care au fost sau sînt în slujba ei. Astăzi, umilită şi victimă a unui sistem politic ticăloşit, prea puţin recunoscător cu adevăratele simboluri naţionale, ARMATA ROMÂNĂ se poate mîndri că a tîrît România în NATO, organizaţie militară alături de care luptă, în prezent - anul viitor se împlinesc 10 ani! - în Afganistan, în cele mai periculoase provincii. ARMATA ROMÂNĂ a făcut onoare TRICOLORULUI şi în Iraq, Kosovo, Somalia, Angola.

Ziua Armatei va fi serbată în toată ţara. La Reşiţa, fără armată, pentru că armata a fost desfiinţată! Vor avea loc ceremonii religioase şi militare, concerte şi lansări de carte, iar drapelul naţional va fi arborat la toate sediile instituţiilor militare. La mulţi ani celor pentru care DRAPELUL, IMNUL ŞI UNIFORMA MILITARĂ înseamnă ceva! LA MULŢI ANI MAJESTĂŢILOR VOASTRE!

vineri, 21 octombrie 2011

CADOUL UNCHIULUI MUAMMAR MOHAMMED GADDAFI: NOMADUL ŞI REVOLUŢIA

Fiica preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, născută miercuri seara la Paris, se va numi Giulia, a anunţat Prima Doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy. Pentru asta, "unchiul" Gaddafi i-a făcut un cadou: a murit! În acest fel, copilăria micuţei nu va fi în nici un fel afectată de posibilele dezvăluiri ale nomadului, la un posibil proces "istoric", despre relaţii... nepotrivite cu tatăl său preşedintele de origine maghiară a Franţei! De fapt, relaţii nepotrivite au fost şi cu alţi oficiali de rang înalt din Marea Britanie, sau cu alt păcălici "din Cizma dreaptă" a Europei... Combatanţi rebeli l-au ucis pe fostul lider libian Muammar Gaddafi pe 20 octombrie în afara oraşului său natal, Sirte. Ca să fie ca un "basm pentru micuţa Giulia, putem spune că "unchiul Muammar s-a dus la căsuţa bunicii. Corpul său a fost apoi adus înapoi la Misurata, unde a fost filmat fiind tîrît pe străzi. Chestie de marketing! Moartea sa a venit după săptămîni de lupte grele pentru Sirte, unul din puţinele oraşe de rezistenţă din Libia. Un avion american fără pilot de tip Predator a lansat o rachetă împotriva aceluiaşi convoi atacat de un avion Mirage francez, în care potrivit ministrului francez al Apărării se afla Muammar Kadhafi, a afirmat joi un oficial american, citat de AFP, existînd posibilitatea unor dispute vînătoreşti a la Tartarin din Tarascon despre cine a împuşcat "mistreţul cu colţi de argint" (obositoare scriere, recunosc! mă las!) Avionul fără pilot a lansat o rachetă Hellfire.

Născut în 1942, într-o familie de beduini originară dintr-o regiune a Sirtei, Muammar Mohammed Gaddafi a devenit destul de curînd un susţinător al Egiptului lui Nasser. Terminînd în 1965 studiile Academiei militare libiene, Gaddafi a devenit animatorul unui grup de ofiţeri adversari ai monarhiei lui Idriss Senussi şi ai prezenţei occidentale în Libia. Patru ani mia tîrziu, pe 1 septembrie 1969, a anunţat chiar el, într-o emisiune de la Radio Tripoli, căderea bătrînului suveran. Conducătorul Revoluţiei avea 28 de ani! Destul de curînd, Libia a impus evacuarea bazelor militare anglo-americane, i-a expulzat pe cei 12.000 de italieni care mai trăiau în ţară, a naţionalizat instalaţiile companiei British Petroleum şi a început arabizarea totală a ţării. Adept convins al unificării lumii arabe, Gaddafi nu a reuşit niciodată să încheie alianţe durabile. Proiectele fuziunii cu Egiptul, Sudanul, Algeria şi Tunisia au eşuat pe rînd. A cochetat cu extremismul, cu terorismul, cu anti-terorismul, cu pacifismul. A sfîrşit ieri, ucis de luptătorii anti-regim! Moartea sa nu înseamnă, însă, sfîrşitul luptelor. Din potrivă, aş fi înclinat să cred! Lupta pentru putere abia acum începe, iar islamiştii sînt deja extrem de bine organizaţi. Comentatorii francezi nu excldeau, chiar în această dimineaţă, posibilitatea ca Libia să se dividă, Tripolitania devenind stat separat!

Moartea lui Muammar Kadhafi constituie o victorie care serveşte drept un avertisment pentru alţi dictatori din Orientul Mijlociu, generînd îngrijorări cu privire la viitorul ţării, apreciază astăzi presa britanică, citată de AFP. "Corpul însîngerat al lui Gaddafi ar trebui să determine toţi despoţii care continuă să se agaţe de putere în regiune şi în special pe Bashar al-Assad în Siria, să se lanseze în reforme politice", scrie cotidianul popular Daily Telegraph. Eu aş spune că există două restanţe notabile, în Nordul Africii: Algeria şi... Marocul! Telegraph afirmă, între altele, că moartea lui Gaddafi a ajutat la redesenarea hărţii politice a acestei regiuni agitate. Pentru publicaţia britanică, înlăturarea lui Gaddafi, precum şi cea a lui Hosni Mubarak în Egipt şi a lui Zine el Abidine Ben Ali în Tunisia, au "transformat în mod incontestabil datele politice în lumea arabă şi va trebui să ne adaptăm în consecinţă". Moartea fostului lider libian este simbolică şi importantă pentru rebeli, dar căderea oraşului Sirte pare cu mult mai importantă pentru efectul pe care îl va avea asupra stabilităţii viitoare din Libia. Cu ultimul bastion al rezistenţei pro-Gadhafi depăşit, Consiliul Naţional de Tranziţie (NTC), se poate muta, acum, pentru a forma un guvern de tranziţie. Dar mai multe grupuri armate din întreaga ţară, triburi şi grupări constituite ad-hoc vor cere o poziţie semnificativă în acest guvern, gest care va avea implicaţii serioase pentru unitatea viitoare a CNT.

Deşi CNT, cu sediul la Benghazi a fost recunoscut pe scară largă în comunitatea internaţională, în calitate de reprezentant legitim al poporului libian, aceasta a încetat, de mult, să mai fie în lider al noii revoluţii democratice, în ochii multor libieni! CNT reprezenta ieri, la ora morţii fostului colonel, DOAR UNA dintre multele, deja, forţe politice din ţară! Avînd în vedere că forţele rebele au intrat Tripoli pe 21 august, din acel moment, a existat o înmulţire constantă a grupurilor armate provenind din locuri cum ar fi Misurata, Zentan sau Tripoli! În acest moment, chiar triburi şi grupuri armate din Estul Libiei pun la îndoială autoritatea membrilor de frunte ai CNT! Aceste miliţii au ocupat diferite părţi ale capitalei, încă de acum două luni şi rămîn tari pe poziţie şi pe teritoriile controlate, în ciuda apelurilor CNT de a le părăsi! Alte miliţii au participat la asediile oraşelor rămase pro-Gaddafi. De-a lungul acestei perioade, CNT a întîrziat, în mod repetat, formarea unui guvern de tranziţie, mai ales în ultimele săptămîni, invocînd luptele în curs. Liderii CNT au spus că, odată ce războiul ar fi terminat şi eliberarea ţării declarată oficial, va putea fi format şi un guvern de tranziţie. Căderea oraşului Sirte şi uciderea colonelului este un bun prilej!

Din păcate, cu atît de multe grupuri armate care operează în Tripoli şi în alte părţi în Libia, o rezolvare paşnică a problemei celor care ar trebui să ia puterea este puţin probabilă. Ba chiar imposibilă! Pretendenţii principali provin de la Benghazi, Misurata, Zentan şi Tripoli, dar există alte miliţii, mai mici, care vor dori să se asigure că sînt reprezentate în conducerea noii Libii. Divizarea nu este pur şi simplu geografică, se regăseşte şi între islamişti şi laici, precum şi între berberi şi arabi. CNT are, aşadar o sarcină dificilă. Este foarte clar că nu toţi cei prezenţi astăzi în conducerea CNT vor rămîne la putere, cum este la fel de clar că dacă CNT va dori să conducă o Libie unită în frontierele actuale va trebui să facă unele compromisuri grave, sau să "negocieze" cu arma în mînă, ceea ce înseamnă izbucnirea unor confruntări inter-tribale, sectare etc.

Vestea bună este că moartea fostului lider libian ar urma să faciliteze reluarea producţiei de petrol din Libia, un important producător de ţiţei, chiar dacă nu au fost îndepărtate toate obstacolele, erau de părere joi analiştii, citaţi de AFP. Ţara mediteraneană producea aproximativ 1,6 milioane de barili pe zi înainte de declanşarea, în luna februarie, a mişcărilor ce au culminat cu alungarea de la putere şi apoi moartea lui Gaddafi şi care, practic, au paralizat producţia petrolieră. După căderea capitalei Tripoli, în august, şi preluarea puterii de către Consiliul Naţional de Tranziţie, producţia a fost reluată progresiv şi depăşeşte în prezent 350.000 de barili pe zi. Grave provocări persistă, însă, în Libia în materie de securitate, ce ar putea afecta eforturile de relansare a producţiei. "Diviziunile din rîndul CNT arată că riscurile politice şi de securitate pentru majorarea producţiei libiene nu au fost îndepărtate în totalitate", scrie JPMOrgan. Iar, o preluare a puterii de către islamiştii radicali ar fi o adevărată tragedie! Acesta este adevăratul cadou pe care "unchiul" Gaddafi îl face fiicei preşedintelui!

joi, 20 octombrie 2011

ZIUA CEA MAI LUNGĂ?


Deputaţii moldoveni se întrunesc în şedinţă astăzi. Şi tot astăzi, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu urmează să iniţieze procedura de demitere a Procurorului General Valeriu Zubco. Solicitarea de demitere a venit din partea premierului Vladimir Filat, în şedinţa Parlamentului de joi, 13 octombrie, din motiv că Valeriu Zubco nu ar fi acţionat la timp în vederea soluţionării problemei atacurilor raider asupra sistemului bancar din Republica Moldova. Ar fi, însă, interesant de ştiut dacă Zubco şi Procuratura Generală lucrează, în această perioadă, la cazuri "grele", care ar leza interesele economico-financiare ale unora! După ultima şedinţă a Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană, cei trei lideri ai AIE au declarat că ziua de joi, cînd se va întruni plenul Parlamentului, va fi decisivă în soarta Alianţei. Vlad Filat a spus că insistă asupra demiterii procurorului general, iar în cazul în care nu va fi pusă la vot demiterea lui Valeriu Zubco, va iniţia procedura demiterii preşedintelui Parlamentului. La rîndul său, Marian Lupu a declarat că nu va cere demisia procurorului general, pentru că această funcţie ar fi inamovibilă. În opinia, liderului liberal, Mihai Ghimpu, aceste manevre ar conduce la destrămarea Alianţei, care, oricum, e pe moarte!

Actul constatator, de deces politic, îl reprezintă gestul de marţi seră al premierului, cînd, la Sankt Petersburg, a semnat în favoarea asocierii la Zona de Comerţ liber îniţiată de Putin. Opt state din CSI, inclusiv Republica Moldova, au semnat acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb. Alte trei state din CSI urmează să adere la acest acord pînă la finele anului curent. Presa rusă scrie că semnarea acestui acord reprezintă o surpriză, întrucît la Summit-ul de la Sankt-Petersburg era preconizată doar definitivarea acestuia, iar semnarea documentului urma să aibă loc la Summit-ul şefilor de state din CSI din luna decembrie, unde Filat nu ar fi fost prezent. Vladimir Putin a menţionat că, în prima jumătate a anului curent, circuitul comercial dintre statele CSI a atins cifra de 134 miliarde dolari SUA, în creştere cu 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Prim-ministrul rus a precizat că, graţie acestui Acord, un şir de produse vor fi scutite de taxe la import şi export, respectiv, vor ajunge la consumatori la un preţ mai mic. La rîndul său, prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Filat, a declarat că semnarea Acordului privind zona de comerţ liber între statele CSI reprezintă o nouă etapă şi noi oportunităţi pentru ţările semnatare. „Acest lucru va permite crearea noilor locuri de muncă şi sporirea veniturilor cetăţenilor ţărilor noastre”, a spus Vlad Filat. Premierul moldovean a menţionat că ”decizia nu a fost una uşoară şi pentru adoptarea ei a fost nevoie de manifestat voinţă politică, ceea ce a fost realizat”.

Din punctul meu de vedere, gestul premierului moldovean trebuie citit într-o cheie tri-dimensională: economică, politică şi de securitate. Faptul că o anumită parte a presei de la CHişinău vorbea de "o surpriză", mă face să cred că semnătura domnului Filat NU a întrunit acordul AIE şi NU a beneficiat de un mandat în Guvern, deci NU a fost consens, anterior semnăturii! Este, totuşi, un gest politic curajos şi destul de riscant, dar aş putea să-l numesc LOGIC în contextul instabilităţii geo-politice internaţionale şi a deplasării centrului de interes mondial de pe Atlantic spre...Pacific. Să revin!

Vorbeam despre dimensiunea economică. Trebuie să recunoaştem că Republica Moldova rămîne legată structural şi organic de economia CSI. Revoluţia politică a AIE, de deplasare spre west a Republicii Moldova, NU a beneficiat şi de resursele necesare unui atare demers. Şi vorbim de resurse semnificative ce NU se află în posesia ţării, dar nici partenerii de drum ai proiectului european nu sînt dispuşi să disponibilizeze în favoarea integrării europene a Moldovei. Asta, în primul rînd! În al doilea rînd, integrarea economică europeană presupune compatibilizarea sistemelor, liberalizarea preţurilor şi pieţelor, cîştigarea contingentelor la export, etape suficient de lungi şi de brutale care înseamnă tot atîtea şocuri sociale, pentru care Republica Moldova nu poate fi pregătită în următorii 20 de ani. În acest moment, modesta economie moldavă este calibrată perfect pentru piaţa CSI, unde poate exporta fără probleme şi de unde poate procura devize considerabile. În al treilea rînd, principalii investitori importanţi rămîn cei din CSI. Un exemplu minor: marile lanţuri de magazine din Republică provin din Federaţia Rusă. Spre ele se canalizează un procent semnificativ din sumele de bani trimise de cetăţenii moldoveni care lucrează în UE sau în spaţiul CSI şi trimit bani acasă. Alternativa investiţională românească, de exemplu, este aproape inexistentă şi, oricum, extrem de fragilă!

Şi, pentru că veni vorba de cetăţenii moldoveni care muncesc peste hotare şi ale căror remitenţe sînt semnificative în PIB, constatăm că, şi aici, criza economică mondială şi-a spus cuvîntul, iar sumele de bani sînt tot mai mici. Sigur, fluxul de valută nu s-a stopat, doar s-a micşorat, ceea ce înseamnă că cetăţeanul de rînd îşi dă seama, pe propria piele, că UE are probleme serioase, iar discursul intern al AIE, despre integrare europeană, este, cel mult, o utopie! Pentru foarte mulţi, pe care recesiunea i-a lovit direct, UE NU mai reprezintă stabilitate şi prosperitate, iar discursul politic pe un astfel de palier devine disonant.

Din punctul de vedere al dimensiunii de securitate, nu aş dori să spun foarte multe, neavînd suficiente informaţii. TOATE informaţiile pe care GSD le deţine provin EXCLUSIV din surse deschise, iar analiza lor, în parteneriat cu BIG, un mic centru de analiză a surselor deschise, mă ajută să conturez o hartă a evoluţiilor viitoare în domeniul securităţii. Aşadar, fără acces la informaţii confidenţiale, pot spune acum, că odată cu semnătura de la Sankt Petersburg, marşul cel lung spre NATO al Armatei Naţionale s-a încetinit considerabil. Sigur, o viitoare aderare la NATO a Republicii Moldova era şi pînă acum sub semnul întrebării, însă mă întreb dacă un spaţiu economic al CSI va accepta să se afle sub umbrela de securitate a Alianţei Nord-Atlantice? Asta, în primul rînd! În al doilea rînd, discutăm de costuri dstul de mari pentru a interoperabiliza Armata Naţională cu structurile NATO, lucru imposibil de făcut fără un consens politic larg, în ciuda faptului că la momentul de faţă, Armata Naţională are, în persoana lui Vitalie Marinuţă un ministru absolut briliant, compatibil 100% cu NATO!

Din punctul de vedere al securităţii colective, CSI a dezvoltat o forţă comună, similară NATO, care, sprijinită de Uniunea Economică va putea atrage, mai devreme sau mai tîrziu, TOATE armatele naţionale, inclusiv pe cea a Republicii Moldova. Deci, putem spune "la revedere" şi GUAM- ului, căruia analiştii îi cîntă prohodul de anul trecut. În al treilea rînd, întîrzierea unor proiecte de securitate energetică la Marea Neagră, de către UE, face ca securitatea energetică a Republicii Moldova să rămînă dependentă de spaţiul CSI, mai precis de Federaţia Rusă. În acest moment de volatilitate crescută a pieţelor europene şi mondiale, deţinerea unor resurse primare energetice, chiar pe termen scurt şi mediu, reprezintă o ancoră de stabilitate. Ori, CSI deţine, în acest moment, rezerve energetice uriaşe! Şi, deci, o potenţială stabilitate crescută în regiune, stabilitate pe care nu ezită să o exporte, iată, în vecinătatea apropiată, mă refer strict la Federaţia Rusă!

Am lăsat intenţionat la sfîrşit, dimensiunea politică, cea care, de obicei, aprinde spiritele. Mulţi observatori s-au arătat surprinşi de viteza cu care a fost semnat acest acord. Eu o percep, mai degrabă, ca pe un exemplu de a face ALTFEL politică regională! Acest război fulger politic este o contrapondere la modul greoi şi imprevizibil în care se iau deciziile cheie în Uniunea Europeană. Deci, poate reprezenta un model de hotărîre, de perseverenţă, de consecvenţă şi de reuşită politică. De altfel, Uniunea Euro-Asiatică reprezintă proiectul politic al viitorului preşedinte al Federaţiei Ruse, actualul premier, Vladimir Putin. Aderarea la un astfel de proiect încă de la început, poate aduce beneficii unei ţări mici, ca Republica Moldova.

În plan intern, gestul domnului Filat, care înţeleg că NU a avut acordul AIE, duce, inevitabil, la ruperea Alianţei, după părerea mea! Vă mai amintiţi discuţiile din preajma Summit-ului CSI de la Chişinău, dacă Moldova trebuie, sau nu, să părăsească această organizaţie. Dar, vă amintiţi, cu siguranţă, şi de eforturile ministrului economiei, Valeriu Lazăr, de a re-apropia economic Moldova de CSI. Ambele demersuri s-au soldat cu eşecuri, fiind îngropate, practic, de raţiunea de a exista a Alianţei pentru Integrare Europeană: integrarea europeană! Astăzi, Vladimir Filat a înţeles că Europa este un gheţar care se topeşte sub efectul încălzirii globale şi instinctul său politic l-a făcut să aleagă să se salveze, semnînd cu CSI! Ori, ţara trebuie guvernată, aşa că, orice re-configurare politică este posibilă în acest moment. După doi ani de frămîntări politice, chiar şi UE ar accepta un guvern PLDM-PCRM! Vă reamintesc că, în 2010, fostul reprezentant al UE în Republica Moldova, Kalman Miszei, sugera o astfel de alianţă de guvernare! Totul, însă, după votul de azi, din Parlament!

miercuri, 19 octombrie 2011

OPERAŢIUNEA "PĂSĂRICĂ"

MOTTO: "Jurnaliştii, relizatorii, prezentatorii tv par oameni oribili, dar dacă ajungi să-i cunoşti îndeaproape constaţi că, de fapt, sînt mult mai răi" (nu mai ştiu cine a spus-o!)

Habar nu am cine a pus la cale Operaţiunea "Păsărică" şi nici dacă ea există cu adevărat, sau s-a autoreplicat futuristic din pasiunea pentru facil, voyorism şi scandalos al românilor. Cu certitudine, însă, ravagiile produse de "păsărică" în mass-media din România au consecinţe incalculabile. Sau, ca să rămîn în tonul discuţiilor din aceste zile, reprezintă o vulnerabilitate crescută la adresa siguranţei naţionale, prin vulnerabilizarea societăţii. O spun, nu pentru că aş realiza adevărata dimensiune a dezastrului din ultimii 20 de ani româneşti, dar cu credinţa că o contribuţie importantă la acesta l-a avut şi mass-media. Subiecte importante, vitale pentru naţiune, sînt ignorate sau stau în umbra can-canurilor, producţii cu adevărat de calitate care să mişte neuronii sau emoţiile, unele de talie internaţională, sînt scoase din grilele de programe şi înlocuite cu campanii anoste de genul "Nu rupeţi iarba, nu călcaţi florile". Educaţie civică!, mi se spune, fără să pot contrazice pe nimeni, de parcă românii, proaspăt ieşiţi din peşteri, năvălesc în poieniţele pline de Iele, smulgînd sălbatic florile de muşeţel şi împletind coroniţe cromatoide într-un dans sălbatic al distrugerii perpetue. Oameni care au făcut istoria, sau continuă să o facă, în beneficiul Proiectului România, de aproape 100 de ani, sînt înlocuiţi cu zîne unduitoare, vulgare, mitocane şi onomatopeice, sau cu "lideri" şi "modele" de viaţă de necontestat: cocalari, piţipoance, cămătari, hahalere, trădători.

Ni se vinde, ca o reţetă de succes, expresia: "românul e priceput la toate"! Sigur, am şi eu destule exemple de patiseri români care au făcut "carieră" în domeniul construcţiilor, în Grecia sau Spania, sau de bişniţari ordinari care au ajuns miniştri, sau de ingineri devotaţi care dau tonul în presa actuală. În 1990 eram convins că pentru meseria pe care o practic (din ce în ce mai cu scîrbă!) este suficient să ai talent. Nu contează şcoala, pregătirea sau specializarea. Eram fascinat de un coleg, mai trecut, care, ca zootehnist dădea lecţii de urbanism, sau un distins filolog atent aplecat spre construcţia de motoare navale (Reşiţa ÎNCĂ producea astfel de giganţii pe care-i exporta în China!). Apoi, mi-am dat seama că un medic poate fi un excelent comentator al fenomenului medical, un inginer al celui tehnic, un agronom, al celui agricol etc. Presa de specialitate, de nişă, a debutat în presa provincială şi naţională cu pagini "dedicate", excelent realizate, care au crescut tirajele atrăgînd cititori pasionaţi, sau specialişti, deopotrivă. Nu am înţeles, şi nu voi înţelege niciodată, cum un inginer poate aprecia, însă, o recenzie de artă plastică! Ce performanţe jurnalistice fenomenale poate avea respectivul personaj, pentru o astfel de evaluare? O numire?

Copil fiind, adormeam cu vocea lui Ovidiu Ioaniţoaia, la Radio România. Mai tîrziu, mă trezeam din somn cu timbrul inconfundabil al lui Paul Grigoriu. Astăzi, serile îmi sînt năucite de stridenţa "păsăricilor" revoltate din orice, de rictusul vocii unor realizatoare care constată că auto-cenzura nu a funcţionat, în cazul unor transmisiuni în direct, cu lead-uri care nu au legătură cu materialele. Poate părea o descriere tehnică, însă, dacă v-aţi uitat pe tv zilele trecute, aţi putut observa discrepanţele între realitate şi abordare, ca să nu mai vorbesc de lumea reală şi temele puse în discuţie. Cu audienţe demne de un campionat mondial de fotbal.

Păsăricile ne-au spălat creierele şi au dat dependenţă! Sîntem total dependenţi de "păsărici". Indiferent dacă ele poartă fustă sau nădregi. Păsăricile, proaste, vulgare, ţaţe, guvernează peste cele trei categorii de jurnalişti, tot mai puţini!, care mai robotesc în România: PROIECTANŢII - cei pentru care "proiectele" sînt un mod de a-şi face datoria faţă de cititori, cum sînt colegii premiaţi pentru investigaţii, despre care am scris ieri! -, VÎNĂTORII - care pîndesc actualitatea adevărată, şi HOITARII - cei care se mulţumesc cu "ce pică în fiecare zi, de la activităţi recreativ-contemplative la povestea unor afişe lipite pe stradă. Interesant, nu? Din păcate, indiferent în ce categorie te afli, PĂSĂRICA te trimite la "fapt divers", mult în urma trădărilor, divorţurilor, sau accidentelor celebre.

marți, 18 octombrie 2011

OPIU ŞI ONOARE

Scriam vineri, pe acest blog, că în urmă cu doi ani, aproximativ două treimi din totalul incidentelor din Afganistan se datorau IED-urilor. Astăzi, datorită MRAP, procentul s-a redus la o treime! Într-o altă ştire, publicată ieri, un copil a fost ucis şi alte şase persoane au fost rănite luni dimineaţă într-un atentat sinucigaş care l-a vizat pe şeful serviciului de informaţii din provincia Faryab din nordul Afganistanului. Atentatul nu a reuşit. Dar, asta nu înseamnă că forţele afgane de securitate au un merit din asta! Potrivit datelor ONU, numărul incidentelor violente a crescut cu 40% în Afganistan în primele opt luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, iar cel al atentatelor sinucigaşe cu 50%. Forţa NATO în Afganistan contestă însă aceste cifre, afirmînd că numărul actelor de violenţă a scăzut cu 2% în aceeaşi perioadă. Tot ieri, o ştire locală, vorbea despre opiu în Timiş şi Caraş-Severin. Care este legătura între acestea? Violenţa!

Să admitem că atacurile teroriste au scăzut cu aproximativ un sfert în ultimele cîteva luni (comparativ cu anul trecut). Atacurile NATO asupra talibanilor şi a bazelor bandelor de traficanţi de droguri, asupra liderilor militari locali au avut impact şi rezultat. Însă, aşa cum se anunţă tot mai des şi pe tot mai multe voci, trupele străine vor începe, în curînd părăsească Afganistanul, iar în 2014 să se retragă de tot, iar liderii afgani, care cereau acestă retragere, nu mai sînt siguri dacă forţele de securitate afgane pot continua acest demers al militarilor NATO, lăsînd ţara, din nou, pradă violenţelor de neimaginat pentru occidentali. Militarii români aflaţi în misiune de 10 ani în acest teatru de operaţii au învăţat că afganii au o problemă gravă în ceea ce priveşte autocontrolul furiei. Un psiholog cu care am discutat recent (alături de care am fost şi în Iraq!) îmi spunea că managementul defectuos al furiei se datorează celor 30 de ani de violenţă continuă în această parte de lume! Astfel, militarii români, şi cei din NATO, ISAF, ANA etc au învăţat să nu aibă prea multă încredere în forţele afgane de securitate. Multe dintre "incidentele" şi "friendly fire" în care sînt implicaţi militari NATO nu se datorează atacurilor talibane ci chiar confruntărilor cu partenerii afgani, care, de multe ori, rămaşi fără argumente, deschid focul asupra militarilor din Coaliţie, chiar dacă ştiu că gestul lor este unul sinucigaş.

Afganistanul este un loc extrem de violent care fascinează, dar îi pune în dificultate pe expaţii aflaţi acolo. Fără să am pretenţii de psiholog, spun doar că violenţa se află la originea multor probleme sociale care îi face pe afgani să rămînă săraci, ignoranţi şi terorizaţi. Aceste sentimente debutează încă din copilărie. Occidentalii care ajung să cunoască realităţile din acest spaţiu sînt îngroziţi să descopere amploarea violenţei. Nu este vorba numai de bărbaţi care se ucid reciproc pentru chestiuni minore, dar, mai ales, de violenţa femeilor şi a copiilor. Medicii şi asistentele care lucrează în diferite spitale de campanie, sau participă la acţiuni CIMIC şi de Medical Care văd zilnic astfel de exemple: copii bătuţi cu sălbăticie, mutilaţi de părinţi, sau mame împuşcate de proprii fii. Conflictul dintre generaţii se extinde chiar în interiorul aceluiaşi trib. Există facţiuni care doresc să se adapteze şi să trăiască potrivit timpurilor moderne. Există altele (susţinute de talibani!) care vor să conserve actualul mod de viaţă, care nu acceptă alte şcoli decît cele religioase, care glorifică restricţiile în stilul de viaţă, fără televizor, muzică sau job-uri pentru femei. Vîntul schimbării suflă, timid, printre triburile pashtune, aducînd, însă, numeroase neplăceri şi o creştere a violenţelor interne!

Violenţa capătă noi dimensiuni la vîrsta adultă. De exemplu, în urma anchetei efectuate de NATO după asasinarea fratelui preşedintelui Karzai, Ahmad, guvernatorul Provinciei Kandahar, cu trei luni în urmă, s-a stabilit că moartea acestuia nu s-a datorat unui complot taliban şi nici unei reglări de conturi între clanurile de traficanţi de droguri (fratele preşedintelui fiind un fel de "guru" zonal în traficul cu droguri şi arme!). Asasinul a fost un apropiat al lui Ahmad Karzai, care a descoperit că, pentru o greşeală, urma să fie pedepsit în public, în faţa tuturor angajaţilor, adică acest gest însemna "ruşine publică". În consecinţă, angajatul şi-a ucis şeful, apoi s-a lăsat împuşcat de gărzile de corp ale acestuia, ieşind "din scenă" acoperit de onoare! Onoarea este la mare preţ în standardele afgane, mai ales atunci cînd vorbim de un anumit standard de viaţă şi de o oarecare educaţie (ar trebui să fie reinventată şi în România politică!). A muri pentru onoare reprezintă un factor comun în culturile tribale din Afganistan. Iar armele, tot mai ieftine şi mai multe după invazia sovietică din Afganistan (în decembrie 1979), au facilitat "scoaterea în evidenţă a onoarei".

Cultura ONOAREI este, în principiu, un lucru bun. O regăsim la toate popoarele. Mă rog, la majoritatea, unele preferînd să fie fidele proverbelor de genul: "capul plecat sabia nu-l taie"! În Afganistan, însă, această cultură este viciată mult de Islamul militant, introdus şi susţinut de Arabia Saudită, dar şi de Pakistan, în anii 1980 - 1990 ca o contrapondere la asaltul ideologiei sovietice, dar, mai ales, de proliferarea opiului, adus din zonele tribale ale Pakistanului, în anii 1990. Acest "cadou" pakistanez a revenit cîtorva sute de mii de traficanţi afgani, care deţin averi fără precedent, şi care exercită violenţă şi teroare împotriva conaţionalilor. Grupările militante islamice văd în traficul de droguri o sursă de venit. Talibanii, după ce au aplicat o politică de distrugere a culturilor de mac în Emiratul Islamic Afganistan, astăzi au făcut alianţe cu bandele de traficanţi pentru a finanţa contraofensiva împotriva militarilor NATO. Pentru majoritatea afganilor, însă, opiul este un blestem naţional, milioane de afgani devenind dependenţi! Nu este o problemă nouă, sînt doar prea mulţi bani în joc! Este nevoie de un guvern care să acţioneze coerent împotriva acestui flagel, însă mulţi miniştri şi oficiali de rang superior se regăsesc pe statele de plată ale lorzilor drogurilor (alţii, mai la început, se mulţumesc cu etnobotanicele!).

Producţia de opiu din Afganistan a crescut cu 61% anul acesta, comparativ cu producţia din 2010, arata un raport ONU. Creşterea producţiei a fost pusă pe seama creşterii preţurilor opiului, care i-a facut pe fermierii afgani să extindă cu 7% terenurile cultivate ilegal cu mac, în 2011, scrie BBC. Anul trecut, producţia de opiu a fost înjumătăţită de o infecţie care a afectat întreaga cultură. Producţia este adînc înrădăcinată în sudul ţării, iar bolile culturilor nu au produs pagube de durată. Afganistanul deţine 90% din producţia de opiu din lume, adica 5.800 de tone pe an, care constituie ingredientul principal al heroinei. Produs în cantităţi record, opiul i-a transformat în sclavi pe foarte mulţi copii. Dependenţa le este transmisă de multe ori de la naştere, de la mamele lor. Nu puţine sînt, însă, şi femeile care îi sedează special ca să îi liniştească, mai ales din lipsa hranei, procedeu practicat şi în satele din Moldova, în care copiilor flămînzi li se dau ceai din mac. Centrele de reabilitare din capitala afgană Kabul reuşesc cu greu să facă faţă numărului mare de dependenţi. Cel puţin 1 milion de afgani sînt dependenţi, inclusiv foarte mulţi copii. Analiştii spun că banii proveniţi din comerţul ilegal cu opiu finanţează insurgenţa talibană. Într-un astfel de climat de haos şi violenţă, politicienii occidentali, cuprinşi de febra alegerilor din 2012, retrag parte din trupele staţionate şi vorbesc de o retragere totală în 2014, lăsînd ţara să-şi trăiască viaţa după propriile dorinţe, în Evul MEdiu. Ceea ce pare un anunţ de bun augur, îngrozeşte guvernele vecine. Chiar şi Rusia, care este puternic afectată de opiul şi heroina provenind din Afganistan. Alţi vecini direcţi (Rusia nu mai are frontieră directă!), ca Pakisanul şi Iranul au, la rîndul lor, milioane de dependenţi de drogurile afgane şi o problemă socială în creştere! Pe de altă parte, Iranul şiit este extrem de îngrijorat de posibila revenire la putere a talibanilor, anti-şiiţi, care, în anii 1990 au ucis mii de afgani şiiţi.

Spuneam la începutul acestui articol că în provincia de nord, Faryab, un atentator sinucigaş a încercat să-l omoare pe şeful serviciului provincial de informaţii, dar nu a reuşit. Această tentativă, ne demonstrează că serviciile afgane de securitate au succes doar atunci cînd le împinge CINEVA de la spate. În cazul nostru ANA, la început, apoi forţele NATO. Din informaţiile pe care le am, pot spune că în nordul Afganistanului, talibanii pătrund cu greu. Aici este teritoriul lorzilor uzbeci ai războiului, dictatori militari locali, care de multe ori s-au aliat cu bande criminale sau cu radicali islamici pentru a beneficia de "serviciile" unor atentatori sinucigaşi. Care, de cele mai multe ori, mor pentru ONOARE şi pentru OPIU!

luni, 17 octombrie 2011

GAURA DIN STEAG


Mare tevatură, mare, în presa scrisă de la acest sfîrşit de săptămînă. Cică Televiziunea Română a început să-şi mai spele din păcatele de la Revoluţie!? Programul 1 al postului naţional a difuzat joi seară, în cadrul emisiunii „Exclusiv", un document video care demontează o minciună veche de 22 de ani. Ion Iliescu a negat cu vehemenţă, în ultimele două decenii, că ar fi cerut ajutor militar sovietic în timpul Revoluţiei din 1989. În respectivul fragment video apare crainicul TVR George Marinescu (decedat în septembrie, anul acesta) care citeşte următorul comunicat: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucît agenţii străini şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, pentru a distruge ceea ce poporul român a cucerit". Analiştii de serviciu consideră că acest document reprezintă o "pistă de plecare solidă" în interpretarea istorică a ceea ce pînă acum s-a numit Revoluţia Română din 1989. "O revoluţie care se dovedeşte a fi o autentică lovitură de stat", titrează unele publicaţii, de parcă acest adevăr, cunoscut de toată lumea, dar nerostit de nimeni cu voce tare, ar fi o noutate.

În biblioteca mea, stă o carte publicată în România în 1994. "La cele mai înalte nivele", Editura Elit, Bucureşti, este scrisă de istoricul şi analistul principal al CNN, Michael R. Beschloss şi fostul jurnalist, ambasador la Moscova şi adjunct al secretarului de stat Madeline Albright, Strobe Talbott. În versiunea românească, ce aparţine Ancăi Irina Ionescu şi Radu Paraschivescu, la paginile 240-241 se află următoarea referire la "revoluţia" din decembrie 1989: "Unii dintre cei care îl răsturnaseră pe Ceauşescu au mers pînă acolo încît să facă apel la Gorbaciov ca să trimită trupe pentru a-i împiedica pe securiştii lui Ceauşescu să menţină dictatura (la întîlnirea de la Moscova, de la începutul lui decembrie 1989, au fost prezenţi la întîlnirea cu Gorbaciov, NOII lideri ai Europei de Est. Singurul stalinist rămas a fost Ceauşescu pe care, potrivit stenogramelor, liderii reformatori "s-au străduit să-l ignore". Este posibil ca noii lideri de la Bucureşti să fi cerut ajutor Moscovei în lumina apărării Perestroikăi şi Glasnostului sovietic! n.a.). La Washington, Baker mormăia pe sub mustaţă că sovieticii "au şi motive şi capacitatea de a face ceva ca să oprească vărsarea de sînge". Duminică, 24 decembrie, a declarat în cadrul emisiunii ÎNTÎLNIRE CU PRESA, a Canalului NBC, că "Statele Unite nu vor obiecta dacă Pactul de la Varşovia va considera necesar să intervină în România" (...) S-ar fi putut ca Baker să aibă şi alte motive, în afară de dorinţa de a pune capăt vărsării de sînge:Statele Unite tocmai lansaseră o invazie masivă în Panama, numită Operaţiunea Cauza Justă... (...) Trupele trimise, eventual, de Gorbaciov să zdrobească libertatea în România ar fi putut oferi o contrapondere pentru acţiunile americane din Filipine şi Panama. În felul acesta s-ar fi stabilit tacit o nouă doctrină americano-sovietică, conform căreia ambele puteri ar fi avut dreptul să acorde sprijin militar pentru "cauzele drepte" din sfera lor de influenţă. Baker i-a cerut lui Matlock telegrafic să-i sondeze pe sovietici în legătură cu atitudinea lor în problema României. Cînd Matlock s-a dus la Comitetetul Central şi la Ministerul de Externe, unii dintre sovietici şi-au pus întrebarea dacă nu cumva americanii le întindeau o cursă. (...) Apoi, dacă forţele sovietice vor intra în România, Statele Unite vor condamna în mod public intervenţia, cîştigînd puncte enorme în ochii opiniei publice mondiale. Şevarnadze adoptă o atitudine mai puţin suspicioasă. (...) Era categoric împotriva unei intervenţii din afară. Revoluţia românilor era treaba lor şi a nimănui altcuiva. Orice fel de amestec din partea Uniunii Sovietice l-ar transforma pe Ceauşescu în martir".

Despre ce vorbim?

vineri, 14 octombrie 2011

BĂTĂLIA ANTICIPATĂ PENTRU SIS


Directorul Serviciului Informaţii şi Securitate (SIS) Gheorghe Mihai a fost demis joi, 13 octombrie de Parlament. Pentru demisia directorului SIS au votat 69 de deputaţi liberal-democraţi şi comunişti. Demisia a fost inclusă în cadrul proiectului de hotărîre pregătit de fracţiunile PCRM şi PLDM, proiect care mai includea şi demisia conducerii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) şi a Procurorului General. Procedura de demitere a acestora urmează să fie iniţiată timp de 7 zile de către preşedintele Parlamentului. Potrivit site-ului www.arena.md, demisiile directorului SIS, a Procurorului General şi a conducerii CNPF au fost solicitate de premierul Vlad Filat, care a prezentat în cadrul şedinţei Parlamentului de astăzi raportul privind atacurile raider asupra sitemului bancar din Republica Moldova. Potrivit premierului, directorii acestor instituţii nu au reacţionat la timp pentru pentru rezolvarea problemei. ,,Unii conducători de instituţii au ales să se solidarizeze cu atacatorii, ceea ce dă dovadă de incompetenţa lor ori şi mai grav, de complicitate”, a spus Vlad Filat în raportul său. Premierul a promis şi alte remanaieri din cadrul Guvernului săptămîna viitoare. Deputaţii liberali s-au arătat nemulţumiţi că pentru demisia directorului SIS au votat deputaţii PLDM şi PCRM, în timp ce solicitarea preşedintelui PL Mihai Ghimpu de a-l demite pe preşedintele Comisiei Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă, a fost ignorată. Atît preşedintele interimar Marian Lupu, cît şi liderul PL Mihai Ghimpu susţin că acesta este primul semnal care indică dizolvarea Alianţei pentru Integrarea Europeană şi crearea alianţei ,,roşii-verzi”. Acelaşi site, www.arena.md, precizeză că directorul SIS, Gheorghe Mihai, a fost numit director al acestei instituţii de forţă, în septembrie 2009, înlocuindu-l pe Artur Reşetnicov, actualmente deputat comunist. Candidatura lui Gheorghe Mihai a fost propusă de către preşedintele PL Mihai Ghimpu. Într-o emisiune difuzată de PublikaTV, mai mulţi jurnalişti, alături de extrem de finul observator al serviciilor speciale, Victor Nichituş, au plasat mişcarea de ieri în contextul mai larg al datei de 28 noiembrie, cînd Moldova ar putea avea parte, din nou, de alegeri anticipate. "Timpul bate la uşă", spunea Vladimir Voronin, care în 2005 a redevenit preşedinte al Republicii Moldova ŞI cu votul lui Vladimir Filat! Interesant la această emisiune mi s-a părut că Nichituş, actualmente jurnalist la PrimeFM, post de radio al magnatului PDM, Vladimir Plahotniuc, încerca, fără succes, să convingă colegii din platou că Parlamentul, prin comisii de specialitate, exercită CONTROLUL CIVIL al instituţiilor de forţă. În replică, am auzit următoarea interpretare: "... în următoarea perioadă, PL şi PDM vor isteriza societatea... dacă Vladimir Filat se va înţelege cu Vladimir Voronin, va avea de cîştigat întreaga societate moldovenească, mai puţin FOŞTII colegi din AIE"! Ce am înţeles eu de aici? Că există, deja constituită alianţa PLDM-PCRM, că AIE este DEJA "FOSTA", iar demiterea, ieri, a lui Gheorghe Mihai face parte din planul noii alianţe de cîştigare a alegerilor anticipate. În consecinţă, dragă Victoraş (fără diminutive!), controlul parlamentar al serviciilor speciale este un non-sens! Să vedem ce iese după şedinţa de luni a Alianţei! Din păcate, aceste mişcări le-am scris cu mult timp în urmă, drept pentru care am fost catalogat ca fiind "racolat" de nişte servicii dăunătoare interesului naţional! MIşcarea de ieri, confirmă că AM AVUT DREPTATE, iar analiza serioasă a surselor deschise este extrem de valoroasă!

Dacă la începutul existenţei sale, comparam AIE - 1 cu vechiul CDR dîmboviţean, astăzi, este tot mai clar că în spatele conflictelor interne din AIE-2 stă interesul unor forţe interne, şi externe!, de a reconfigura spectrul politic şi geopolitic moldovean. Spun asta gîndindu-mă direct la PLDM şi PCRM, la neagresiunea judiciară reciprocă, chiar la construcţia şi succesul PLDM - Mihai Godea şi Sandu Tănase pot "da din casă" mai multe referitor la sprijinul, indirect al altor Vladimiri!, în acest sens. Succesul politic înregistrat de comunişti în alegerile pentru Chişinău, chiar dacă Dodon nu a devenit primar!, demonstrează lipsa de consistenţă a "Aliaţilor pro-occidentali" şi fragilitatea vectorului politic pro-european. Liderii AIE nu au venit la putere cu un proiect politic comun, ci doar cu interese economice clare! Retorica pro-europeană a fost o simplă şmecherie electorală! AIE-2 a fost adusă la putere cu banii oligarhiei moldoveneşti, pentru care, astăzi, a sosit ora decontului, dar şi cu fondurile companiilor ruse, care utilizează Moldova ca o poartă de intrare spre Uniunea Europeană şi ca o poartă de intrare a dividendelor europene spre Rusia. Este suficient să amintesc că TOATE afacerile mari din comerţul moldovenesc aparţin ruşilor, iar banii trimişi în ţară de moldovenii care lucrează în Occident, sînt cheltuiţi în marile magazine ruseşti!

Aici, pe acest palier, apar şi dilemele AIE-2, iar incapacitatea cronică a liderilor Alianţei de a dialoga nu e generată de faptul că ar avea puncte de vedere diferite faţă de ritmurile reformelor sau metodele de combatere a corupţiei (!), ci de lipsa unei viziuni unice asupra destinului politic al Moldovei de mîine: spre Vest sau spre EST?! Primul care cocheta demult cu varianta re-configurării politice, prin noi alegeri anticipate, este chiar "pro-europeanul" Filat, care este convins că un nou scrutin electoral i-ar propulsa partidul pe primul loc şi el va putea astfel să preia controlul politic total în Moldova. Vă mai amintiţi discuţiile despre modificarea Constituţiei? Filat propunea cu jumătate de gură un regim prezidenţial în care preşedintele să fie şi şeful executivului! Este clar că acesta este scopul final şi pentru aceasta nu precupeţeşte nici un leuţ, practic, toate actiunile sale fiind de PR! Filat nu numai că se pregăteşte de alegeri, dar toate acţiunile sale sînt orientate spre provocarea anticipatelor! Întîmplător, sau NU!, şi PCRM doreşte alegeri anticipate, mişcare agreată de stăpînul comun de la Moscova care, să nu uităm, a pompat bani pe faţă în campania lui Dodon pentru primăria Chişinăului... Ce mă face să spun asta? Păi, cititul ziarelor de la Chişinău. Nici chiar "Moldova suverană" nu-l mai cataloghează pe Filat drept "contrabandist de frunte", iar războiul cu mafia, lansat de Filat, pare să se îndrepte spre apropiaţii lui Plahotniuc mai mult decît spre vechile ţinte reprezentate de Voronin jr! Ba mai mult, vă reamintesc, dacă aţi uitat, că anul trecut, înainte de alegeri, o formulă de guvernare PLDM-PCRM era acceptată şi încurajată tacit chiar de la Bruxelles, prin vocea de soprană de coloratură a lui Kalman Mizsei, reprezentantul UE şi portavocea Moscovei... O astfel de formulă de guvernare ar crea mai multă predictibilitate pentru cancelariile europene, Rusiei ar asigura liniştea spaţiului său vital, iar alegătorilor din Moldova confortul siguranţei şi dezgustul total faţă de nesiguranţa zilei de mîine afişată de AIE 1 şi 2!

Să vă mai amintesc o "întîmplre". Deontologii din societatea civilă, presa independentă, chiar Constantin Tănase, ca să nu mai vorbesc de comunişti şi „organele” lor de presă, nu au suflat o vorbă despre derapajele esenţiale de la democraţie ale lui Filat, mai grave decît „dilemele” preşedintelui Mihai Ghimpu. Cei enumeraţi, nu au suflat nici o vorbuliţă despre faptul că Guvernul Filat şi-a subordonat „Întreprinderea de Stat Centrul de Telecomunicaţii Speciale”. Hotărîrea de guvern a fost luată fără nici o consultare, fără discuţii în Parlament, fără avizul comisiei de securitate, pe şustache, hoţeşte. Evident, hotărîrea a fost atacată de Preşedinte, în aceeaşi zi la Curtea Constituţională. „Prea tîrziu”, i s-a transmis mesajul, asezonat cu, de acum cunoscutul, profund dispreţ al premierului Vladimir Filat! Această subordonare politică a „urechilor” SIS-ului în Moldova ar fi trebuit să trezească pînă acum cel puţin întrebările ambasadorilor ţărilor UE la Chişinău şi să ceară o consultare! În momentul de faţă, orice mail, convorbire telefonică sau sms poate fi citit de premierul Vlad Filat! Eu nu spun că dorinţa hilară de putere a acestui omuleţ neprietenos îl împinge să controleze mediul de afaceri şi investiţional, sau pe criticii săi mai importanţi! Nici că este dovedit ne-productiv ca un buticar să ajungă să ofere feţe de masă de in Secretarului de Stat al SUA. Spun doar că o astfel de subordonare politică a unui serviciu de o astfel de importanţă nu şi-a permis-o nici Lukaşenko, nici Cheavez!

Filat se prevalează de faptul că STS-ul moldovenesc nu este un serviciu, ci o firmă, înfiinţată prin hotărîre de guvern! Deci, tot prin hotărîre de guvern poate să o „tranzacţioneze”. El a omis, însă, intenţionat faptul că STS-ul este firma SIS care se află sub controlul Parlamentului. Conform statutului firmei: „2. Sediul Întreprinderii: MD-2004, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 166. 3. Întreprinderea este creată în temeiul legilor nr. 146-XIII din 16 iunie 1994 cu privire la întreprinderea de stat, nr. 753-XIV din 23 decembrie 1999 privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Hotărîrii Guvernului nr. 735 din 11 iunie 2002 „Cu privire la sistemele speciale de telecomunicaţii ale Republicii Moldova” şi Ordinului directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate nr. 48 din 4 septembrie 2003. 4. Fondator al Întreprinderii este Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, cu sediul MD-2004, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 166 (în continuare – Fondator)”.

Securitatea Republicii Moldova este o parte componentă a securităţii internaţionale. Noile ameninţări cum ar fi extremismul, separatismul, terorismul internaţional, migraţia ilegală, crima organizată, traficul de fiinţe umane, droguri şi armament – în prezent poartă un caracter transnaţional, depăşind pe larg frontierele statelor, astfel, nici o ţară în epoca globalizării contemporane nu este în siguranţă vis-a-vis de aceste pericole. Prevenirea şi combaterea efectivă a tuturor riscurilor este posibilă doar în baza eforturilor comune şi a întregii comunităţi internaţionale. În acest sens, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova acordă o atenţie deosebită stabilirii şi promovării contactelor cu serviciile speciale străine în vederea prevenirii şi contracarării proceselor care periclitează securitatea naţională şi regională, realizării schimbului de informaţii operative şi planificării măsurilor comune în vederea asigurării securităţii statului. Începînd cu anul 1991, Serviciul de Informaţii şi Securitate a stabilit relaţii bilaterale cu serviciile speciale din cadrul Comunităţii Statelor Independente. În perioada 2003-2009, Serviciul a stabilit raporturi de cooperare bilaterală cu serviciile speciale din Bulgaria, Germania, Statul Israel, Marea Britanie, Polonia, România, Turcia, ţările baltice, Ungaria şi Statele Unite ale Americii. Este de evidenţiat stabilirea primelor relaţii de colaborare cu serviciile speciale portugheze, unde Moldova are o importantă comunitate, în Portugalia, nu în Serviciile portugheze! Pe parcursul anului 2008 au fost stabilite şi primele contacte cu serviciile de securitate ale Croaţiei, Franţei, Spaniei şi Danemarcei. Un rol important în vederea asigurării securităţii regionale este cooperarea în format trilateral: Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova Serviciul de Securitate al Ucrainei şi Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina (EUBAM). Ştiu, oare, aceşti parteneri că SIS nu mai poate controla civil – prin Parlament vorbesc! – fluxul de informaţii din şi înspre Republica Moldova? Ştiu oare „partenerii externi” şi „donatorii” că „urechile” statului „moldovan” pot fi puse în slujba grupurilor infracţionale internaţionale, a traficanţilor de tot felul? Traficul cu ţigări prin vamă, spre România, poate fi rezultatul unei astfel de subordonări?

Din păcate, românii n-au înteles o chestiune esenţială: că Republica Moldova este un alt stat. Aici, „elitele” intelectuale şi politice sînt din alt aluat: fără mamă, fără tată fără patrie adorată! În realitate, nu există decît ei, firmele din Gibraltar, dolarii şi statuile la care viseaza mahmuri de putere.

Afganistan: avantajul analfabetismului


În Afganistan, în cursul lunilor iunie, iulie şi august, un numar record de IED (dispozitive explozive improvizate, bombe, de obicei, pe marginea drumului) au fost folosite de bandele de terorişti islamici, traficanţi de droguri şi talibani împotriva trupelor americane şi NATO. Acestea, au cauzat 1297 (4,9 la sută dintre ele letale) de incidente. A fost nevoie de 5088 IED pentru a provoca aceste victime, ceea ce înseamnă că au fost folosite 76 IED să omoare un soldat american sau un puşcaş marin, sau 3,9 IED pentru a provoca un incident! Interesant este că, ststistic vorbind, anul trecut, doar 3 IED erau folosite pentru a provoca un incident, şi aproximativ 30 de IED să omoare un soldat străin! Aşa cum s-a întîmplat şi în Iraq, campania IED este pe drumul cel bun! Glumesc, desigur!

Numărul mare de Dispozitive Explozive Improvizate, regăsite în ultima statistică, se datorează mai ales faptului că în ultimul an trupele NATO s-au aflat într-o continuă ofensivă şi, deci, s-au aflat mai expuse la IED în zonele ce nu au putut fi curăţate anterior. Majoritatea incidentelor produse s-au datorat minelor, mai uşor de plantat şi mult mai greu de evitat. Din păcate, minele provoacă mai multe victime din rîndul civililor, ast şi pentru că talibanii şi traficanţii de droguri nu le îndepărtează pe cele neexplodate şi nici nu marchează terenul pe care acestea se află! Pe de altă parte, reducerea de 0,9 procente se datorează dispozitivelor de detecţie anti-mine şi protecţiei sporite a personalului. 80% dintre victimele militare ale IED se deplasau cu Hummer sau camioane şi numai 15% cu MRAP. În urmă cu doi ani, aproximativ două treimi din totalul incidentelor din Afganistan se datorau IED-urilor. Astăzi, datorită MRAP, procentul s-a redus la o treime!

Dispozitivele Explozive Improvizate sînt cea mai eficientă armă pe care talibanii o folosesc împotriva trupelor străine. În afară de incidente, răniri şi chiar moarte, cauzează o scădere a moralului trupelor, dar şi mari probleme în recrutarea de afgani care să servească în Forţele de Securitate. Glumind, din nou, pot spune că singurul aspect pozitiv al acestor IED îl reprezintă contribuţia talibanilor la sprijinirea "economiei naţionale" afgane, deoarece aceştia trebuie să plătească cele mai multe dintre persoanele care observă, stabilesc sau plasează aceste dispozitive în interiorul clădirilor, sau pe diferite rute. Acelaşi lucru se întîmpla şi în Iraq!

Un alt aspect favorabil NATO şi ISAF îl reprezintă... analfabetismul! Serviciile secrete americane au interceptat mesaje electronice şi scrise despre construirea IED, despre echipele de plantare, în care liderii talibani critică subordonaţii lor pentru munca neglijentă! Se pare că, talibanii au aceeaşi problemă cu Armata şi Poliţia afgană: cei mai mulţi afgani sînt analfabeţi, iar talibanii recrutează, în principal, din cadrul membrilor triburilor rurale, grupuri cu cele mai mici rate de alfabetizare! De aici şi nivelul scăzut de competenţă tehnică! Doamne ajută!