marți, 31 ianuarie 2012

PREA-PLINUL DE PESTE PRUT

Astăzi, Cristian Diaconescu, ministrul român de externe, se află la Chişinău, într-o primă vizită oficială de la numirea sa în fruntea diplomaţiei româneşti. În Capitala Moldovei se va întîlni cu omologul său, Iurie Leancă, iar dialogul, după cîte ştiu eu va fi unul excelent, ca între doi diplomaţi, buni profesionişti care înţeleg să-şi facă meseria dincolo de disputele politice tipice de pe malurile Dîmboviţei şi Bîcului. Din păcate, cel puţin în ceea ce priveşte România, marja de mişcare a lui Cristian Diaconescu este considerabil redusă de implicarea - prin funcţie! - a Preşedintelui, care, unde mai pui, că este şi jucător şi va avea nevoie de alte milioane de voturi de peste Prut, ceea ce ar putea fi de bine pentru moldovenii care şi astăzi mai stau şi aşteaptă ca Băsescu să-şi respecte promisiunea privind ajutorul finanţiar promis fostului preşedinte liberal, sau ca Videanu să lege reţelele de înaltă tensiune între cele două ţări! Convorbirile vor urmări, în principal, "analizarea priorităţilor de cooperare bilaterală şi a posibilităţilor de dezvoltare a acesteia, în contextul obiectivului strategic comun de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană", potrivit comunicatului oficial al MAE. La Chişinău, Diaconescu se va întîlni şi cu ambasadorul României, nimeni altul decît FINUL fostului ministru Baconschi, ambii trecuţi prin "şcoala ezoterică" a Vaticanului, la inaugurarea noii aripi a Consulatului României, spaţiul cel mai frecventat de moldovenii care doresc vize de intrare în România. Vizita ministrului român de externe vine într-o perioadă destul de complicată pentru Republica Moldova, dar extrem de asemănătoare cu cea de acasă: reformarea statului coincide cu creşterea preţurilor, sărăcirea populaţiei, îmbogăţirea profitorilor tranziţiei şi o coaliţie de guvernare care, în ciuda bunelor intenţii afişate, se dovedeşte incapabilă de o coerenţă politică necesară stabilizării ţării. Reprezentanţii unei părţi a societăţii civile de la Chişinău au îndeamnat, recent, Alianţa pentru Integrare Europeană să evite referendumul constituţional anunţat, care, în opinia lor, "nu va face decît să scindeze şi mai mult societatea", după cum scria într-o corespondenţă de la Chişinău, colegul şi prietenul Cornel Ciobanu. AIE a anunţat că intenţionează să organizeze un referendum pînă în luna mai, la care să propună modificarea procedurii de alegere a preşedintelui, dar şi diminuarea împuternicirilor şefului statului. Decizia a fost luată după mai multe tentative eşuate de alegere a preşedintelui, în ultimii trei ani. Intenţia AIE a provocat critici şi proteste din partea opoziţiei, Din păcate, precedentul referendum organizat de AIE, pe 5 septembrie 2010, la care s-a propus ca şeful statului să fie ales prin vot direct, a eşuat din cauza participării reduse la vot! Deci, o criză de credibilitate care vine să amplifice criza de ideal a societăţii, identică cu cea din România!

Nu mă apucam de scris pe marginea acestui subiect dacă vineri, prietenul meu Doru Dendiu nu m-ar fi sunat de la Odesa (Ukraina) locul unde primul ministru al Republicii Moldova, Vladimir Filat, şi liderul nerecunoscutei regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk, au convenit "să continue dialogul pentru îmbunătăţirea relaţiilor economice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului". Alegerea Odesei ca loc de dialog nu este întîmplătoare, oraşul păstrează, încă, multe elemente ale trecutului său românesc, iar Şevciuk a fost sprijinit în cursa electorală prezidenţială de la Tiraspol de "intelighenţia ukrainească", extrem de activă în regiune! Potrivit guvernului de la Chişinău, citat de Agerpress, întrevederea de la Odesa a fost organizată în contextul pregătirilor pentru o nouă reuniune în formatul de negocieri 5+2 privind soluţionarea conflictului transnistrean, care este planificată pentru sfîrşitul lunii februarie 2012, la Dublin, Irlanda, dar şi pentru discutarea paşilor concreţi ce urmează să fie întreprinşi pentru depăşirea problemelor stringente cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale rîului Nistru. Analiştii de la Chişinău şi Tiraspol nu se aşteaptă, însă, la evoluţii spectaculoase în Dosarul Transnistrean, cu atît mai puţin o răsturnare spectaculoasă de situaţie şi revenirea Transnistriei în spaţiul moldovenesc! Motivele le-am expus în texte mai vechi, o parte le voi relua astăzi, cu "copy-paste" (asta pentru cei ce caută negi pe pulă!). "La moment", Tiraspolul are nevoie de o gură mare de oxigen pentru a înlocui sprijinul financiar sistat de Moscova, iar această gură de oxigen o reprezintă "destinderea regimului vamal la frontieră", atît cu Ukraina cît şi cu Republica Moldova, în vederea facilitării schimburilor comerciale.

În ciuda negocierilor "dezgheţate" de noul lider separatist, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei. (pt Abu Cigar: reiau pasaje de anul trecut!!!) La referendumul din 2006, de exemplu, 97 la suta din transnistreni au votat în favoarea cuceririi oficiale a independenţei faţă de Republica Moldova şi aderării la Rusia. Moscova, cu toate acestea, nu a aprobat niciodată o astfel de idee şi Transnistria, situată pe frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, nu are nici o graniţă cu Rusia. O telegramă confidenţială lansată pe piaţă de un celebru site de specialitate, lămureşte şi mai bine relaţia din "vecinătatea apropiată" a României: "Ukrainenii au constatat că politicienii din Republica Moldova, cu referire directă la ex-preşedintele Ghimpu!, promovînd o politică pro-europeană, susţineau tacit intrarea Moldovei în UE prin România, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului să se unească, eventual, cu România, iar stînga Nistrului (Transnistria) să revină la... Ukraina. De altfel, fostul lider separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, a cerut "comunităţii ukrainiene din Transnistria să organizeze un referendum de alipire la "ţara mamă", după ce în aprilie 1997 spunea, citat de „Kievskie Vedomosti” - „Noi ardem de dorinţa să ne unim cu Ukraina"! Declaraţia a fost făcută la 31 martie 1997, în cadrul unei întrevederi dintre şeful administraţiei secesioniste, ambasadorul Ukrainei în Moldova, Serghei Pirojkov, şi reprezentantul de la Kiev la masa de negocieri, Igor Harcenko. „Domnilor, vă chem să aveţi grijă de soarta celor 160 de mii de cetăţeni ukraineni, care locuiesc în Transnistria”, a spus atunci Smirnov! Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei... Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.96). Analistul politic, directorul Institutului de studii politice „Gorşenin” de la Kiev, Kosti Bondarenko, într-un interviu acordat agenţiei Regnum, spunea că scenariul alipirii Transnistriei la Ukraina este un subiect abordat de mulţi analişti din Rusia. Soluţia optimă în problema transnistreană ar fi, este convins Kosti Bondarenko, „împărţirea fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti între România şi Ukraina”!

Conflictul îngheţat din Transnistria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi a regiunii de Est a Uniunii Europene. Acesta este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al rîului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi rîu, PACEA, însă, fiind semnată între Chişinău şi... Moscova! Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rînd, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

Ca o concluzie, am să fac apel la un alt prieten de peste prut, excelentul observator al politicii moldave, Victor Nichituş, care scria, la sfîrşitul anului trecut, despre "federalizarea Republicii Moldova", în negocierile ruso-germane, care este confirmată subtil de către ministrul de externe, Iurie Leancă, care, în mod delicat dă de înţeles că este la curent cu negocierile care au loc între oficialii ruşi şi germani. "Într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, ministrul moldovean de externe, afirmă că nu trebuie de inventat o nouă bicicletă şi că trebuie de acordat regiunii transnistrene o descentralizare profundă... Descentralizarea care marchează profund unele state europene, despre care vorbeşte dl.Leancă poartă un nume – federalizare. Iar primul pas spre această metodă de rezolvare a conflictului transnistrean ţine recunoaşterea regiunii secesioniste. Acest lucru a fost făcut de către primul ministru Vladimir Filat care şi-a depus semnătura alături de Smirnov. La Bender cei doi iubitori de fotbal au semnat o declaraţie comună în care este stipulat caracterul permanent al negocierilor în formatul 5+2", scrie foarte corect Victor Nichituş.

Oare, în discuţiile de astăzi de la Chişinău, Cristian Diaconescu şi Iurie Leancă vor aborda şi această problemă? Ar fi interesant de ştiut...

luni, 30 ianuarie 2012

ALIENS VS. PREDATORS

Adică, extratereştrii vs. "prădători", sau popor vs. politicieni, "că cam" tot aia e: ei ştiu că existăm, undeva, abstract, dar ne folosesc drept pradă. Mă rog... Un clasic spunea că românii sînt printre puţinele popoare din lume care consumă o energie uriaşă în disputele politice. AStăzi, această energie s-a scurs în stradă, declanşînd procesul firesc - dar complet adormit în societatea românească! - de amendare a actului de guvernare. Într-o logică simplistă, putem afirma că vulnerabilitatea structurală a unei ţări poate fi influenţată (amplificată sau diminuată) prin actul de guvernare, influenţat, la rîndul său, de calitatea elitelor care îl exercită, prin delegare, în interesul cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite. Din păcate, cei 22 de ani de libertate au însemnat 22 de ani de influenţe eterogene ale unei elite eterogene, care s-a perindat în fruntea ţării, cu inteligenţă, voinţă, ambiţie şi interese dintre cele mai diverse.

Ca membru al UE, România şi-a asumat o serie de reguli şi responsabilităţi comunitare. În UE, noţiunea de "good governance" presupune, printre altele: participarea cît mai largă a cetăţenilor la luarea şi implementarea deciziilor (prin lobby, ong-uri, activism civic şi referendum), asumarea responsabilităţii la toate nivelurile (ceea ce presupune şi demisia de onoare!) şi eficienţa şi coerenţa proceselor decizionale (act ce presupune "un fir roşu", indiferent de guvernare, în politicile de interes vital pentru cetăţeni, precum educaţia, sănătatea şi cultura). Adăpostită sub copertina "reformei societăţii", clasa politică românească a stins motoarele progresului, dedicîndu-şi energiile, în exclusivitate, luptei politice interne.

Dacă actul de guvernare depinde de calitatea elitelor, clasa politică NU a dispus - din motive lesne de înţeles! - crearea unui sistem coerent de formare a acestora. Din păcate, nici poporul nu a forţat acest lucru. Iar astăzi, în această criză de ideal şi de lideri ne-am trezit că NU există alternativa cerută de stradă! O parte din vină o au politicienii, care nu au iniţiat un astfel de mecanism dar şi profesorii - unii dintre protestatarii vocali ai străzii - care nu au gîndit şi pus în aplicare un sistem coerent de identificare, selectare, urmărire şi îndrumare a celor mai buni copii spre instituţii de învăţămînt care să furnizeze elite, menite să conducă sistemul. La noi, această metodă a fost înlocuită cu politizarea care a substituit profesionalismul cu servilismul, la toate nivelurile! În aceaste condiţii, în România, OMUL este mai puternic decît instituţia! Poate, am mai spus-o!, şi dintr-o moştenire comunistă. La noi, pînă şi revolta avea nevoie de un chip, care s-a nimerit să fie al dr. Raed Arafat!

Dacă rămînem în această logică, atunci avem nevoie de schimbarea rapidă a multor chipuri din prim-planul politicii româneşti! Pentru a nu mai fi figuranţi în propriul nostru film. Prost!

vineri, 27 ianuarie 2012

SOLUŢIA KENAN EVREN


Amicul Doru Dragomir, un jurnalist cu extrem de multă experienţă şi seriozitate în materie de securitate, aruncă "bomba" în mass-media. "Ştirea cu insert" scrisă de Doru, în "ZiuaVEche" o consider, de departe, ştirea zilei, dincolo de ninsori, proteste şi sictir guvernamental şi reia o mai veche temă, abordată de mine pe 22 ianuarie 2011 (pentru cei care ar dori să găsească o asemănare între texte). "Locotenentul Alexandru Gheorghe a declarat,joi, la terminarea programului de lucru, că nu a fost în niciun fel sancţionat deocamdată de către conducerea unităţii din Câmpia Turzii. De asemenea, acesta a arătat că soluţia pe care a propus-o, miercuri, pentru aplanarea conflictelor a fost respinsă de către superiori. Locotenentul Alexandru Gheorghe vrea ca Armata să preia puterea: „Am propus ca Armatei să-i fie încredinţată pe durata de o lună administrarea acestei ţări. Armata să-şi ia angajamentul ca într-o lună de zile să organizeze alegeri libere şi democratice, supravegheate de presa română liberă“, a declarat ofiţerul. În opinia sa, Armata ar fi fost potrivită să asigure democraţia. „Superiorii m-au întrebat: bun, şi ce invocăm? Le-am spus că situaţia de urgenţă. Dacă acum, cînd oamenii sînt în stradă, nu se poate invoca asta, nu ştiu ce să mai spun“, a mai declarat locotenentul. Pe buletinele de vot, Alexandru Gheorghe a propus să apară toate partidele politice. „În plus, pe lîngă partide, am propus să fie trecută şi monarhia constituţională, cu armata alături, ca garant al democraţiei, cum scrie şi în Constituţie“, a explicat Alexandru Gheorghe. În opinia sa, nu s-ar fi produs niciun fel de dezechilibru social. Potrivit informaţiilor ziuaveche.ro, Alexandru Gheorghe este încadrat pe funcţie de maior şi este şeful compartimentului de securitate internă şi documente secrete în cadrul Flotilei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii".

Scriam pe acest blog, pe 22 IANUARIE 2011, că soluţia “rezolvării” multiplelor probleme generate de situaţia din ţară şi incoerenţa conducerii politice din România, pare a fi cea aplicată la 12 septembrie 1980, în Turcia, de către Generalul Kenan Evren: după o guvernare de dreapta, anti-socială şi coruptă, care a decimat pătura mică şi mijlocie de comercianţi şi a scăpat inflaţia de sub control, Evren a dat o lovitură de stat, a desfiinţat partidele politice şi Constituţia din 1961, a luat măsuri radicale de reformă economică şi în justiţie şi a redresat situaţia ţării care astăzi este cea mai puternică economie de la Marea Neagră! Este aproape ce propune locotenentul Gheorghe şi, fiţi convinşi, ARMATA are capacitatea şi CAPACITĂŢILE de a gestiona mult mai bine situaţia din ţară, fără imixtiunea politicului! Protejarea suveranităţii statului, a integrităţii sale teritoriale şi a independenţei nu poate fi realizată fără protecţia individului, a cetăţeanului şi a drepturilor sale. Pentru că securitatea naţională poate fi ameninţată în cazul în care instituţiile statului nu reuşesc să asigure protecţia cetăţeanului. Ne explicăm în acest caz de ce probleme precum şomajul, sărăcia sau lipsa unor resurse devin de o importanţă majoră pentru securitatea unui stat.

Futangiul şef al FMI, Dominique Strauss-Khan, spunea, anul trecut, la France2, că "România se află într-o situaţie mult mai dificilă decît credea FMI şi decît credea chiar ea"! Am văzut multe "analize" pe marginea acestei declaraţii, unele indignate, altele aprobatoare. Din punctul meu de vedere, declaraţia fostului Khan FMI este "cronica unei morţi anunţate", adică ne spunea clar că Guvernul Boc nu este capabil de impunerea unor măsuri de reformă, cu atît mai puţin să asigure SECURITATEA propriului popor! Khan intuia revolte violente şi dorea să se spele pe mîini. Securitatea, de care vorbeam, este un drept fundamental al fiinţei umane. Ea reprezintă o stare în care pericolele şi condiţiile care ar putea provoca daune fizice, psihice sau materiale sînt controlate într-o manieră care permite apărarea sănătăţii şi bunăstării indivizilor şi ale comunităţii umane. În concluzie, securitatea individului presupune controlul adecvat al pericolelor nu absenţa lor totală, ea antrenînd cu sine o senzaţie de bunăstare, de linişte şi fără teama zilei de mâine. Scrie şi în Constituţie că GUVERNUL ESTE OBLIGAT să asigure această SECURITATE poporului! Securitatea economică reprezintă un concept complex şi dinamic, dar total necunoscut actualei puteri, sau ignorat cu bună ştiinţă. Securitatea economică ar trebui înţeleasă ca fiind: un factor esenţial al securităţii naţionale şi anume acela care asigură resursele şi echilibrul dinamic al celorlalte componente ale acestui sistem (securitatea naţională); una dintre dimensiunile securităţii naţionale, regionale, deziderat al fiecărui individ, comunitate umană, stat naţional, obiectiv prioritar al guvernelor, al organizaţiilor regionale şi internaţionale care au ca menire asigurarea şi garantarea securităţii umane. Securitatea economică este stare a economiei naţionale văzută ca sursă şi fundament al eradicării sărăciei, foametei, inegalităţilor sociale şi economice atît între indivizi, cît şi diferite regiuni ale unor ţări. Asta e... teoria! Dar, teoria ca teoria, dar praftica ne omoară!

În rezumat, România nu mai are de nici unele (resurse) are un guvern corupt şi incompetent (în plan politic), o destructurare economică (în plan economic) şi o anomie socială pronunţată şi o lipsă de coeziune revoltătoare (în plan social). În aceste condiţii nu putem pune problema SUVERANITĂŢII. Securitatea individului a fost încălcată, iar Boc&Co. guvernează în dispreţul total al Constituţiei. Deci, STATUL DE DREPT NU MAI EXISTĂ! Se induce ideea că o revoltă ar fi dăunătoare României. Exclus! Orice curăţenie generală, fie ea de primăvară sau de toamnă, primeneşte atmosfera şi aduce ordinea, chiar dacă după aceea vei constata că ai mai puţine pahare, farfurii etc. Nu mai vorbesc de tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de aceste lucruri, sau de desfiinţarea partidelor şi o guvernare militară 6 luni, că şi aşa mi-am aprins destule paie în cap. Buuuun, şi cînd ziceam eu că e momentul 12 septembrie 1980! Nu, nu împlinea sor-mea 5 ani, ci Kenan Evren punea mîna pe putere în Turcia, e drept, DESFIINŢA PARTIDELE POLITICE şi scotea ţara din haos!!! Deşteaptă-te române...

joi, 26 ianuarie 2012

NICOLAE CEAUŞESCU SE ZVÎRCOLEŞTE ÎN MORMÎNT


Băi, este extraordinar cum poa să te învîrtă Traian Băsescu, de ai impresia că eşti chiar tîmpit iremediabil. Şi asta în discursul de ieri, în care nu mi-am dat seama dacă vorbea cu poporul, sau era în pre-ziua de 26 ianuarie! Astăzi, se împlinesc 94 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu! Împuşcat ca să-şi ţină gura, Ceauşescu a fost acuzat de: genocid (peste 60.000 de victime), subminarea puterii de stat, infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc. şi subminarea economiei naţionale. O tîmpenie! Cifra de 60.000 de victime este fabuloasă, subminarea puterii de stat este ca aia cu tăiatul crăcii de sub bucă, distrugerea unor clădiri a rezonat în mintea românilor cu demolările vechilor construcţii, iar subminarea economiei naţionale este o acuzaţie de desen animat. Ceauşescu nu a lăsat ţara în datorii! Aseară, Băsescu spunea că vrea să se împace cu poporul şi a tras cîteva palme propriului partid care l-a propulsat în fruntea statului, semn că nu va mai ţine cont de el, nici cît negru sub unghie. Şeful statului a declarat că va continua ce a început: adică transformarea statului social în stat corporatist, pentru ca viitorul preşedinte să nu mai poată fi acuzat niciodată de subminarea economiei naţionale, pentru că aceasta nu va mai exista DELOC!

În ultimii 22 de ani, sub diverse guverne, economia ţării a avut parte de multe tentative de subminare, reuşite. Mai mult de 1.200 de foste unităţi economice cu capital de stat au fost închise. Utilajele cu care erau dotate acestea au fost părăsite, sau tăiate la fier vechi, iar oamenii care munceau acolo au rămas pe drumuri ori, în cele mai fericite cazuri, s-au retras la ţară. Aşa s-a format o pătură socială care, deşi are calificări din cele mai diverse, vegetează în gospodăriile rurale de pe urma cărora îşi duce traiul de zi cu zi, împiedicată de împrejurările economice să participe la crearea de valori materiale şi culturale. Acest potenţial a fost calculat la 3% din PIB, adică oamenii despre care vorbim ar putea participa cu trei procente la creşterea economică a ţării, potrivit specialiştilor. Lipsa preocupării guvernamentale de a scoate aceste 3procente "la luptă" reprezintă un act de SUBMINARE A ECONOMIEI NAŢIONALE! Reţeta de bază după care au operat sabotorii economiei româneşti este extrem de simplă şi clasică: vinzi ieftin şi cumperi scump, pentru a ajunge, în scurt timp, la sapă de lemn, şi a solicita ajutor extern, DEZINTERESAT. „Statul este cel mai prost manager" şi „industria este un morman de fiare vechi" au fost tezele care au guvernat economia încă din primii ani după 1990, inclusiv în discursul lui Traian Băsescu de aseară. În aceste condiţii nu e de mirare că SĂNĂTATEA trebuia vîndută, iar pacienţii transformaţi în simple PORTOFELE. Soluţia trîmbiţată de SALVATORII EXTERNI aproape că se impune de la sine: statul să-şi vîndă toate activele, pentru a scăpa de căpuşe şi pentru ca respectivele unităţi să intre în circuitul normal al pieţei. Lucru care va fi făcut, probabil, în acest an de Guvernul Boc - CARE NU ARE NICI O LEGĂTURĂ CU TRAIAN BĂSESCU, să ne înţelegem... - sub atenta supraveghere a FMI, gest care va reduce România la o simplă adnotaţie geografică. Modul în care au fost realizate cele mai multe privatizări plasează România pe harta absurdului: vînzările a fost făcute la preţuri cam de 10 ori mai mici decît nivelul rezonabil şi şpăgile grase. Amintiţi-vă de Nobles Venture şi Combinatul Siderurgic Reşiţa, sau Petrotub, sau Petrom, sau Romtelecom, sau BCR, sau, sau, sau...

Furtul sistematic din banii publici, autostrăzi cu cel mai mare cost din lume, patinoare gigant, mita electorală, promisiunile fără acoperire, schimbarea macazului după cîştigarea alegerilor nu sînt, oare înşelătorii şi subminare a economiei naţionale? Ca să nu mai vorbesc de atentat la siguranţa naţională! Dacă Ion Iliescu a tolerat acest tip de "veselie distructivă", Traian Băsescu A PĂSTORIT-O! Nicolae Ceauşescu se zvîrcoleşte în mormînt!

miercuri, 25 ianuarie 2012

DOAR MOLDOVA ŞI IRANUL ÎL MAI SALVEAZĂ DE PROTESTE

L-am văzut aseară pe preşedintele jucător la depunerea jurămîntului, în calitate de ministru de externe, a lui Cristian Diaconescu. Un diplomat extrem de competent care, dacă vă amintiţi, a gestionat impecabil "criza" românilor-ţigani din Italia. Evident, Diaconescu era soluţia "externelor" din primul moment - excluzîndu-l pe Bogdan Aurescu, "un tehnician" de excepţie care a scăpat, încă, nemînjit de vreo culoare politică! - Baconschi fiind un fel de cărător de geantă pentru acesta. Din păcate, în ultimele luni, de cînd deţine şi o funcţie de preşedinte la UNPR, actualul "externist" pare că suferă de ulcer, sau de o greaţă perpetuă.

Să revin la preşedintele-jucător. Aseară am crezut că "ne bagă" o arie de operă, sau se pune pe plîns cu sughiţuri, aşa tremollo-uri răzbăteau din vocea prezidenţială. Ascultînd, însă, cuvintele, mi-am dat seama că acestea erau provocate de o furie abia stăpînită. Iliescu, securiştii, puşcăriaşii viitori, hahalerele sînt categoriile sociale care-l contestă. În rest... Oamenii simplii au dreptate şi el ştie din 2009, dar l-a cam durut în curul său prezidenţial de ei care l-au votat ca proştii! Dacă vă amintiţi, criza economică a avut grijă să nu se abată asupra României pînă cînd preşedintele-jucător nu a intrat pe teren în a doua repriză din meciul împotriva românilor! Să spui tu că la 20 de ani de la căderea sistemului comunist eşti atacat de securişti - aceiaşi care l-au înfrînt şi pe Constantinescu! - este ca şi cum ai da mereu vina pe perioada fanariotă! Dar, astăzi, "va avea o clarificare cu românii". Nu ne-a spus dacă ne-o trage, sau vorbeşte frumos! Oricum, din discursul rostit ieri, în plină baie de mulţime la Cotroceni, am înţeles că acest preşedinte nu are de gînd să dea nici un pas înapoi şi e gata de luptă!

De luptă pare gata şi strada care strigă de 13 zile JOS BĂSESCU, în principal, şi apoi jos guvernul. Cu certitudine, dacă Moldova NU se uneşte cu România, în vara asta, sau dacă nu intervine vreun război în Iran, Traian Băsescu va fi alungat din fruntea statului cu picioare în fund, aşa cum numai Nicolae Ceauşescu a mai păţit. E drept, acum mulţi îl regretă pe Ceauşescu. Să dea Dumnezeu să-l regretăm şi pe ăsta! Peste 20 de ani!

marți, 24 ianuarie 2012

VĂDUVA NEAGRĂ

Scriam ieri că Traian Băsescu NU a dispus de informaţiile referitoare la "ruperea" pieţei, sau le-a ignorat. AM GREŞIT! După evenimentele de ieri, cred că TRAIAN BĂSESCU A AVUT ACESTE INFORMAŢII ŞI SE FOLOSEŞTE DE EVENIMENTELE ÎN CURS PENTRU PROPRIA SUPRAVIEŢUIRE POLITICĂ. Şeful statului s-a comportat exact ca în şcoala generală, atunci cînd l-a enervat rău şi l-a pocnit în bot pe "blîndul" clasei, după care a fugit şi s-a ascuns în wc-ul de la etajul 1. În locul lui, o încasează altcineva, ŞI de această dată, Emil Boc, pe post de încasator de serviciu. Strada ar forţa demisia lui Emil BOc, iar Traian Băsescu ar re-deveni salvatorul naţiunii, după "N" zile în care strada doreşte ÎN PRMUL RÎND DEMISIA PREŞEDINTELUI! Demiterea prin telefon a lui Baconschi care, fie vorba între noi, trebuia demis înainte de a fi numit! - mă face să cred că ieri s-a produs o discuţie contondentă între Emil Boc şi Traian Băsescu. Baconschi este primul dintre pionii otrăviţi ai Preşedintelui în actualul executiv. Elena Udrea fiind cea de-a doua, şi considerată "pupila" Chiorului. Demiterea lui Baconschi este un avertisment dat şefului statului şi "politicilor sale", cum surprinzător au grăit colegii mei la un jurnal de ştiri. Este ştiut că Băsescu sacrifică pe oricine şi orice pentru binele personal. Amintiţi-vă comportamentul său de "văduvă neagră" din trecutul recent!

Pînă şeful statului, principalul artizan al ieşirii oamenilor în stradă, va catadixi să glăsuiască ceva, măcar o rîgîitură bahică, dar să fie ceva, Emil Boc aruncă disperat în luptă tot arsenalul populist pe care l-a condamnat în ultimii ani: dă înapoi indemnizaţiile revoluţionarilor, amînă taxa auto uriaşă şi parcă ar decreta şi amnistie fiscală. Cumpărarea revoluţionarilor are darul de a diminua intensitatea protestelor de stradă şi a le stinge, treptat. Numai că, în Piaţa Universităţii s-a aflat, luni seara, în a 11-a zi de proteste, şi un ofiţer din cadrul Flotilei 71 Aeriene Cîmpia Turzii, locotenentul Alexandru Gheorghe, care a declarat că îşi asumă orice risc prin prezenţa sa în mijlocul protestatarilor. “Eu am jurat credinţă ţării, nu unui guvern“, a declarat tînărul ofiţer, care a mai spus că este nemulţumit de politizarea excesivă a armatei române: "Art. 181, alin.1 din Constituţia României spune că armata se supune voinţei poporului, iar poporul îşi exprimă în stradă voinţa, de 11 zile". Nutresc speranţa că, deşi e un act de indisciplină, mai există ofiţeri patrioţi care să spună NU actualului sistem de bătaie de joc, la fel cum au făcut predecesorii lor, Pompiliu Preotesoiu şi Eugen Bucur, în şedinţă de partid a PCR, cu cîteva zile înainte de Congresul al 14-lea!!!

Nu cred că toate măsurile luate în aceşti ani de către actuala clasă politică sînt rele. Însă, binele făcut cu dispreţ este înjositor şi scandalos! Numai aroganţii utilizează o astfel de metodă. Şi ei trebuie să plece!

luni, 23 ianuarie 2012

LIPSA DE INFORMAŢII ŞI LIPSA DE ÎNCREDERE

Nu ştiu dacă DECIENTUL POLITIC JUCĂTOR nu a avut informaţia, sau a ignorat-o, referitor la cît de mult poate să întindă coarda cu poporul român. La ruşi, e mai simplu: dacă spun celebra formulă paşol tî nahui, poţi să ştii că ai atins nivelul maxim de nesimţire, tupeu jegos şi alte din astea. La noi, la români, e mai complicat, atîta timp cît ne-o pasăm mai mereu şi cu o voioşie de nedescris, "prin gură" unii altora, fără nici un efect! Personal, sînt convins că SRI a deţinut informaţia şi a comunicat-o "DECIDENTULUI POLITIC", acesta însă o fi considerat-o "prea umflată" şi nu a ţinut cont de ea, altfel nu-mi explic perplexitatea portocalie la protestele din pieţele României. De altfel, nivelul de încredere al oamenilor în guverne a înregistrat o scădere drastică în întreaga lume, relevă un sondaj citat luni de BBC şi preluat de Agerpres, ştire ce-i va face pe politicienii puterii să se consoleze cu ideea că... vremea p... trece! Potrivit sondajului, Guvernele sînt considerate responsabile de haosul financiar şi politic din anul care s-a încheiat, iar, în 17 din cele 25 de ţări în care s-a desfăşurat sondajul, mai puţin de jumătate dintre cei intervievaţi sînt de părere că guvernul lor face bine ce face. Per total, încrederea în guverne a scăzut cu 9% faţă de anul precedent, ajungînd la 43%, arată sondajul realizat de Edelman Trust Barometer. Mai mult, a scăzut şi încrederea în sfera afacerilor, în medie de la 56% la 53%, şi cel mai semnificativ în ţările mari din zona euro. Astfel, în Spania, Franţa şi Germania, încrederea în afaceri a plonjat cu 21%, 20% şi respectiv 18%. Singura ţară unde acest indicator a cunoscut o creştere importantă a fost China, de la 61% la 71%.

Totodată, reţelele de socializare, blogurile şi forumurile au înregistrat cea mai spectaculoasă creştere ca sursă de informaţie de încredere - de 88%, 86% şi respectiv 75%. Cu toate acestea, media tradiţionale şi motoarele de căutare on-line continuă să fie cele mai de încredere surse de informare, în privinţa ştirilor şi informaţiilor, a constatat studiul. Barometrul realizat de Edelman urmează să fie prezentat în detaliu în cadrul Forumului economic mondial de la Davos, care se va desfăşura între 25 şi 29 ianuarie. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 25.000 de respondenţi din 25 de ţări.

De unde ştim aceste lucruri evidente pentru populaţie, ignorate de putere? Din analiza surselor deschise, şi voi fi mai tehnic în continuarea textului acesta. Managementul riscurilor are la bază analiza şi selectarea de soluţii optime în vederea protejării unui obiectiv, iar METODA MOESLER măsoară frecvenţa, magnitudinea şi efectul unui posibil dezastru şi are la bază analiza şi clasificarea pericolelor pe clase de risc, în funcţie de magnitudinea fiecăruia. Personal, consider metoda indispensabilă (asta şi pentru că întotdeauna "drumul cel mai scurt e acela pe care-l ştii!). În analiza informaţiilor, METODA QUARTERBACK se concretizează printr-o abordare sistemică a colectării de informaţii la conferinţe, seminarii, expozitii, simpozioane, ateliere etc. Prin această metodă, pe care eu o găsesc extrem de aproape, culegerea informaţiilor este facilitată de concentrarea deosebită de specialişti, de dezbaterile şi confruntările ştiinţifice, de multitudinea documentaţiei, pliantelor, imaginilor etc. Principalul atu al culegerii de date în astfel de situaţii îl constituie confruntarea, considerată, de fapt, o autentificare a informaţiilor prezentate şi, deci, o garantare a veridicităţii acestora. Romantismul culegerii de informaţii prin această metodă este dat de încadrarea în strategia generală de competiţie a inteligenţei, precum şi de sistemica culegerii informaţiilor. În acest fel, se realizează o dublă comparare despre mai multe organizaţii din acelaşi domeniu, pe de o parte, precum şi informaţiile despre aceeaşi organizaţie în diferite momente de viaţă, pe de alta parte.

Moesler şi Qarterback sînt metodele de lucru preferate ale BMTF, într-o perioadă în care Intelligence-ul devine tot mai domestic!

Intelligence-ul devine tot mai mult o activitate bazată mai ales pe analiza informaţiilor deschise şi pe utilizarea unor specialişti în modelarea societală. Cetăţenii, ca şi decidenţii politici, se uită tot mai des la ofiţerii de intelligence atunci cînd fenomene economice sau financiare induc turbulenţe societale care vulnerabilizează la nivele critice statele-naţiune, cam cum se întîmplă în ultimul timp în Europa. Dezvoltarea societăţii actuale de la societatea tehnologizată către societatea informaţională şi, în viitor, către societatea bazată pe cunoştinţe, impune apariţia şi dezvoltarea companiilor private de intelligence în 3 direcţii de interes: -dezvoltarea informaţională către cea a cunoştinţelor, cu un ritm superior tuturor celorlalte direcţii de dezvoltare; -globalizarea economiilor, dezvoltărilor tehnologice şi disiparea graniţelor politice şi geografice; şi -consolidarea economiei informaţiei, cu dominaţia tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, pe de o parte, şi cu cea a procesării informaţiilor şi transformarea lor în cunoştinţe, pe de altă parte. În opinia mea, securitatea privată trebuie să fie abordată la nivel legislativ şi conceptual ca fiind parte intrinsecă a securităţii naţionale. Probabil că într-o perioadă apropiată se va ajunge şi la noi ca în problematica securităţii naţionale să preluăm într-un fel sau altul experienţa americană. Statele Unite ale Americii prin activarea dimensiunii pre-emptive a intelligence-ului guvernamental determinat de războiul declarat împotriva terorismului după dramaticele atentate din 11 septembrie 2001, s-au văzut în scurt timp în faţa unui aflux masiv de informaţii primare care nu puteau fi procesate, analizate şi exploatate oportun numai cu mijloacele de care dispuneau instituţiilor de stat. România, aflată în mod ireversibil pe calea democraţiei şi nu face excepţie de la această regulă.

Realitatea noului mediu de securitate, orientat cu precădere spre dimensiunile economico-financiare, impune identificarea unor noi modele de abordare şi de acţiune a CPIntelligence şi integrarea acestora în Comunitatea Naţională de Informaţii. Tendinţa de privatizare a culegerii de informaţii, a prelucrării şi distribuirii reprezintă un reflex al apariţiei actorilor non-statali şi al privatizării asigurării securităţii în domeniul informaţiilor. Potrivit unui raport, 70% din informaţiile furnizate Preşedintelui SUA provin de la CPIntell, iar 80% din informaţiile monitorizate, pe timp de pace, provin din SURSE DESCHISE! ANALIZA TRANSMISIUNILOR - REPORTAJELOR, RELATĂRILOR, INTERVIURILOR ETC. - CORESPONDENŢILOR RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI ÎN IRAQ A ÎNSEMNAT, UNEORI, ANALIZA SURSELOR DESCHISE, RRA FIIND O ASTFEL DE SURSĂ! Comunitatea de informaţii a fiecărei naţiunii este tot mai mult solicitată pentru a-şi asuma roluri de „sistem de avertizare timpurie”, iar CPIntell reprezintă unul dintre avertizorii pe care comunitatea şi actorii non-statali se pot baza.
Companiile încep să caute specialişti de “intelligence”, adică persoane care strîng informaţii despre piaţă, realizînd rapoarte asupra evoluţiei pieţei, a oportunităţilor de dezvoltare şi a riscurilor legate de declanşarea unor noi crize. Scopul de maximă generalitate al activităţii de intelligence este realizarea avantajelor decizionale în domenii care vizează securitatea naţiunii, prin realizarea unei abordări complexe, integratoare a activităţii de intelligence. Securitatea unei naţiuni se referă astăzi, la securitatea democratică, securitatea economică, securitatea infrastructurilor informaţionale, securitatea individuală. Efectul imediat al schimbării paradigmei de securitate în plan intern şi internaţional, a fost transformarea rolului şi ponderii intelligence în procesul decizional, acţiunea politică bazîndu-se din ce în ce mai mult pe cantitatea şi calitatea produselor de intelligence. În ceea ce priveşte intelligence-ul privat remarc încercările de dezvoltare ale acestuia, timide, deoarece, aşa cum se întîmplă în ţările civilizate, în firmele sau în posturile de management al acestui domeniu sînt angajaţi, de cele mai multe ori, foşti ofiţeri ai instituţiilor care gestionează sau au gestionat problematica intelligence-ului guvernamental. Şi în România, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu se sfiiesc să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. “Marile companii, precum Nokia, Shell, L’Oreal, Vodafone, au angajaţi dedicaţi pentru dezvoltarea acestei funcţii de intelligence”, spunea Joseph H.A.M. Rodenberg, specialist olandez în management strategic bazat pe intelligence, prezent la Bucureşti. Potrivit acestuia, domeniile care au cea mai mare nevoie de implementarea unui sistem de intelligence sînt telecomul, industria aerospaţială, farmaceutica, iar la nivelul unei companii cu 3.000 de angajaţi, patru-cinci ar trebui sa fie specializaţi în intelligence şi în lansarea de avertizări timpurii!

Potrivit specialiştilor IntellCompetitiv, în prezent, la nivel local, generarea şi utilizarea de intelligence este sub 30% din cantitatea ideală care permite unei companii să fie competitivă. 80% dintre companiile europene mediu-mari au pus în practică, în diverse grade, sisteme formale de intelligence, iar peste 55% au implementat sisteme software de intelligence–ului privat proiectat într-un cadru legislativ adecvat - investigatori particulari, consultanţă şi analize de risc etc. Este în interesul întregii societăţi româneşti, în această perioadă internaţională tulbure ca securitatea privată şi, implicit intelligence-ul privat să fie reglementate pentru a pune mai presus de orice principiul legalităţii şi respectarea necondiţionată a drepturilor fundamentale ale omului. Dacă conceptul modern de securitate include cinci direcţii, securitatea unei entităţi statale fiind asigurată dacă se ţine cont de fiecare dintre componente: • componenta politică a securităţii, • componenta militară, • componenta economică, • componenta societală şi cea ecologică, în cel puţin patru dintre ele (excepţie făcînd componenta militară, deocamdată!), intelligenceul privat are aplicaţii practice imediate.

După acest paragraf, m-a oprit din scris, la telefon, prietenul meu Adi T. cu care am avut o discuţie despre paragrafe şi faptul că uneori, deviez de la subiect. Este şi cazul textului de faţă care pornise ca o pledoarie în favoarea Companiilor Private de Intelligence, dar, pe care "îl trag" într-o direcţie publicitară! Îmi voi imputa costurile şi taxele aferente!

La fel ca în jurnalism, pentru ca informaţiile să poată fi operaţionalizate şi procesate, iar raportul final de sinteză al unei Agenţii de Informaţii (BMTF, de exemplu!), este necesar să îndeplinească cîteva condiţii importante: - să fie reale; - să asigure percepţia multilaterală, din perspectiva economică, tehnică, umană, stiinţifică; - să aibă un caracter sintetic şi concis; - să fie precise şi sigure; - să parvină în timp util; - să surprindă caracterul /atributul de dinamicitate; - să fie adaptate la specificitatea personalului implicat în gestionarea acestora.

La rîndul lor, rapoartele de intelligence pot fi împărţite în mai multe categorii: • rapoarte curente, care prezintă desfăşurarea evenimentelor în curs sau care au avut loc într-o perioada apropiată de timp şi seamănă cu jurnalele de actualităţi, însă mult mai “liniare”, nespeculative; dispunînd de surse mult mai precise, fiecare raport de acest gen cuprinde o serie de evaluări care fac atît legătura cu evoluţiile anterioare, cît şi prognoze pentru evoluţiile viitoare pe termen scurt (în această categorie intră informările zilnice prezentate de toate serviciile de informaţii); • rapoarte descriptive de bază, care sînt concentrate asupra elementelor relativ stabile ce caracterizează o situaţie sau un subiect de informaţii (diferite potenţialităţi acţionale, comportamente şi atitudini faţă de un eveniment, producerea de situaţii şi stări); • rapoarte privind evoluţiile dintr-o anumită zonă informativă, care fac prognoze pe termen mediu şi lung, pe baza cărora se iau decizii strategice; de aceea, aceste rapoarte au cea mai mare importanţă;

Agenţiile de informaţii mici, precum BMTF, acţionează în OSINT. Primele companii de OSSO (Open Source Solution Opperation) au fost lansate de şi în Israel, după 1991, previzionînd o nouă fază a războiului cu palestinienii. Colectarea de informaţii OSINT este, în general, o problemă diferită faţă de de colectarea de informaţii din alte discipline de informaţii, care intră pe tărîmul taboo al spionajului! În OSINT, dificultatea supremă constă în identificarea surselor relevante, demne de încredere din cantitatea considerabilă de informaţii aflată la dispoziţia publicului. O bună parte din specialiştii occidentali sînt de parere că ponderea surselor în activitatea de intelligence o constituie “sursele deschise”. În OSINT valoarea importantă nu o reprezintă sursa ci informaţia pe care o conţine şi abilitatea de a fi analizată. OSINT plasează omul în inima ecuaţiei de intelligence, ideal pentru cei mai puţin deprinşi cu tehnica. OSINT nu este în competiţie cu informaţiile clasificate iar OSSO nu reprezintă nici în România o încălcare a legislaţiei în domeniul securităţii! Acţiunea vizează culegerea, procesarea, stocarea şi diseminarea informaţiilor necesare, monitorizarea unor indicatori, ameninţări sau acţiuni (atacuri) precum şi contracararea atacurilor susţinute asupra propriilor informaţii, acţiuni, imagine şi iniţiative. Comportamentul trebuie să fie proactiv şi, atăt cît este necesar, reactiv!

La ce sînt bune companiile private de intelligence în competiţiile politice care se apropie, sau economice, de exemplu? Obiectivele sînt: realizarea imaginii reale a competitorilor pe piaţă; obţinerea sau menţinerea unui avantaj concurenţial faţă de competitor; anticiparea acţiunilor şi deciziilor competitorilor; identificarea ameminţărilor, evaluarea vulnerabilităţilor şi determinarea riscurilor în competiţia de piaţă; perfecţionarea strategiilor de promovare; adoptarea celor mai bune decizii de securitate. Domeniile în care se concentrează serviciile sînt: analiza evoluţiei mediului social, politic şi legislativ, securitatea oganizaţiei etc. Dintre produsele şi serviciile BMTF se pot remarca: analize de risc, profil competitor, monitorizare acţiuni competitori, consiliere în securitate.

Apariţia unor noi modele de conflict, împreună cu procesul de globalizare a condus la re-configurarea înţelegerii privind securitatea şi apariţia unei “noi paradigme de securitate” în ultimii ani. În cadrul acestei noi paradigme, securitatea nu este doar apanajul statului, ci ŞI a unei multitudin de actori non-statali. În acest sens, s-ar putea lua în considerare aplicarea conceptului de „securitate” şi în ceea ce priveşte informarea unei naţiuni prin intermediul mass-media, de exemplu. Privatizarea securităţii, în acest sens, poate fi privit ca o astfel de măsură. Procesul de privatizare al securităţii, abuziv şi netransparent poate duce la slăbirea statului însuşi. Intelligenceul privat nu este ÎN COMPETIŢIE cu Comunitatea Naţională de Informaţii, ci reprezintă latura complementară ataşată ideii de afaceri private. De multe ori, afacerile private pot aduce atingere securităţii naţionale. O implicare pro-activă a CPIntell poate aduce un echilibru între interesele comerciale şi interesele statului. Cam acesta reprezintă VIITORUL şi în România! Dacă Statul NU SE TREZEŞTE LA TIMP şi nu va încuraja companiile autohtone de profil, legea intelligenceului privat, în România, va fi făcută de companii străine! Străine şi de interesele naţiunii române!

vineri, 20 ianuarie 2012

DEZASTRELE... DEZASTRU!

E clasic, deja, şi predictibil, dar pe principiul repetiţia e mama "studiorum": "ce mic, negru, urît şi bate la uşă? Viitorul"! Evident, ghicitoarea asta o spun de cîţiva ani, în debutul cursurilor HEST, dar şi în articole, la TV, sau, ori de cîte ori vreau să par mai inteligent decît sînt! Din păcate, statisticile îmi confirmă ideile puţine şi fixe. Dacă în materie de revolte sociale, zilele prime din ianuarie sînt "o bucurie pentru profesionişti" (sic!), în materie de dezastre naturale şi acoperirea acestora, fiecare bilanţ este unul venit să sprijine efortul meu de 5 ani.

Pierderile economice provocate de catastrofele naturale au atins, anul trecut, un nivel record de 366 miliarde de dolari, se arată într-un studiu ONU, citat de presa internaţională. În 2011, ONU a înregistrat un număr de 302 catastrofe naturale care au provocat decesul a 29.782 persoane, au afectat 206 milioane de persoane şi au provocat pagube economice record de 366 miliarde de dolari. Precedentul record data din anul 2005, cînd catastrofele naturale au provocat pierderi economice de 243 miliarde de dolari. Cutremurul care a lovit Japonia în luna martie a fost responsabil pentru cea mai mare parte (210 miliarde de dolari) din pierderile economice provocate anul trecut de catastrofele naturale. "Cutremurul şi tsunamiul care au lovit Japonia ne reamintesc că nu putem ignora lecţiile istoriei. Marile oraşe situate în zonele seismice trebuie să ia în serios probabilitatea reproducerii evenimentelor", a declarat directoarea Strategiei Internaţionale de Reducere a Dezastrelor (UNISDR), Margareta Wahlström, potrivit Agerpres. Din cele 206 milioane de persoane afectate de dezastrele naturale înregistrate anul trecut, aproximativ 106 milioane persoane au fost afectate de inundaţii, în timp ce 60 de milioane au fost afectate de secetă (în principal în China şi Cornul Africii) iar furtunile au afectat 34 milioane persoane. Pentru România, 2011 a fost mai liniştit, iar pentru judeţul Caraş-Severin, potrivit specialiştilor ISU "Semenic", pe parcursul anului 2011, s-au înregistrat 30 de intervenţii la inundaţii şi fenomene periculoase.

Inundaţiile, alunecările de teren, accidentele chimice, pot schimba viaţa a mii de oameni în cîteva clipe. În aceste situaţii, comportamentul uman suferă modificări radicale şi bruşte, iar jurnalistul este pus în faţa unor situaţii extreme. În cazul situaţiilor de urgenţă: Colaboraţi direct şi nemijlocit cu biroul de ralaţii publice şi presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din raza de acţiune. Respectaţi semnalistica afişată de ofiţerii de specialitate. Există posibilitatea să pătrundeţi, fără protecţie, în raioane contaminate chimic. Organizaţi-vă în „media-pool”-uri pentru a facilita transportul pe uscat sau pe apă spre zonele sinistrate. Nu blocaţi căile de acces spre taberele de refugiaţi. Organizaţi-vă munca în aşa fel încît să nu blocaţi acţiunile de salvare. Puteţi deveni victime!

Etapele intervenţiilor umanitare în caz de calamităţi naturale:

Este esenţial ca intervenţiile umanitare în cazul unor calamităţi naturale să fie realizate în mod profesional, parcurgînd anumite etape pentru a creşte eficienţa (a acorda ajutor celor mai afectaţi, în bunuri, de care au nevoie reală) şi a minimaliza pierderile de resurse. BI Group este devotat profesionalismului în acordare de ajutor în evaluare pentru cei afectaţi de dezastre naturale.
etapa 0. Evaluarea nevoilor imediate şi resurselor disponibile de urgenţă. În cazul tuturor programelor sociale în general, dar în mod special în cazul intervenţiilor de urgenţă, o evaluare corectă a situaţiei înseamnă eficientizarea sprijinului. Din păcate mulţi uită acest lucru, şi văzînd catastrofa care afectează zeci, sute, poate chiar mii de familii, încep să le trimită ajutoare, uitînd că pentru aceste intervenţii există organizaţii specializate, profesioniste şi cu multă experienţă. Această etapă include şi inventarierea şi sincronizarea intervenţiilor cu cele întreprinse de instituţiile de stat locale, respectiv centrale cît şi ale altor organizaţii.
etapa 1. Intervenţie de urgenţă. Intervenţiile de urgenţă au ca scop asigurarea bunurilor de imediată necesitate celor sinistraţi, dar şi ajutorul acordat prin muncă voluntară, respectiv intervenţie de specialitate a echipelor pregătite pentru acesta (prim ajutor, debarasare în caz de cutremur, curăţenie în caz de inundaţii etc.). Bunurile de primă necesitate, sînt în cele mai multe cazuri alimente neperisabile şi obiecte de igienă corporală.
Concomitent cu prima intervenţie se realizează evaluarea nevoilor de sprijin pe termen mediu şi lung (de reconstrucţie). Pe termen mediu, avem în vedere cazarea temporară a celor care şi-au pierdut locuinţa, reparaţii de urgenţă medie la gospodăriile afectate. Ajutorul pe termen lung are întotdeauna şi o latură de prevenţie, scopul fiind ca în cazul reperării catastrofei, efectele acesteia să fie diminuate. În această etapă este esenţială colaborarea cu autorităţile de stat.

Etapa 2. Sprijin pe termen lung. După primul şoc şi impulsul de moment concretizat în ajutoare de urgenţă, mulţi uită după o vreme de cei sinistraţi.

Dezastrul natural nu te anunţă. Te ia pe nepregătite! Totuşi, un om prevenit este pe jumătate salvat. De aceea, responsabilitatea presei faţă de o comunitate, în cazul unui dezastru natural, începe cu mult înainte de producerea acestuia. În faza pre-dezastru, atunci cînd se derulează acţiunile de prevenire, realizate de reporterul specializat în colaborare cu ofiţerul de relaţii publice şi compartimentul de prevenire din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.

ALTE DETALII, SFATURI, DISCUŢII, LA CURSURILE HEST DIN MAI 2012, DE LA REŞIŢA.

joi, 19 ianuarie 2012

POLITICA INSECURITĂŢII NAŢIONALE


În ultimii ani, politicienii aflaţi la putere au creat şi susţinut o politică a in-securităţii naţionale, concept pe care îl asimilez unei sume de securităţi individuale: economice, culturale, educative sanitare etc.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte securitatea ca fiind „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol“. Ca atare, securitatea apare, în cele mai multe situaţii, ca o precondiţie a funcţionalităţii oricărui (micro)grup social formal sau informal, a oricărei organizaţii sociale, economice, politice etc., în raport cu acţiunea unor factori perturbatori generatori de insecuritate, interni şi/sau externi organizaţiei respective. „Securitatea naţională este rezultanta sinergică a acţiunilor întreprinse prin mijloacele şi reglementările instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele şi valorile fundamentale ale României, contracarînd factorii interni şi internaţionali care ameninţă aceste interese şi valori“. În mod logic, insecuritatea naţională este rezultanta emergentă a acţiunilor factorilor interni şi externi care periclitează interesele şi valorile fundamentale ale României“. Starea de insecuritate este, aşadar, opusul stării de securitate şi se poate defini ca fiind pierderea capacităţii statului de a produce şi utiliza resurse informaţionale, energetice şi umane, de a-şi menţine coeziunea, omogenitatea, unitatea şi identitatea, ca urmare a gestionării politice ineficiente, a agresiunilor şi crizelor generatoare de situaţii sociale patologice, crize de sistem, ori de situaţii limită. Insecuritatea poate fi provocată prin agregarea unui set de factori care, la prima vedere, nici nu au o legătură directă, evidentă. Astfel, sărăcirea accelerată a populaţiei în etapa de tranziţie prelungită, educaţia insuficientă, moralitatea lacunară, salarizarea minimală şi hazardul natural sînt factori care nu par să aibă interconexiuni între ei, precum şi nici între ei şi Securitatea Naţională. Şi totuşi... Dacă încercăm să căutăm factorii sociali care pot genera insecuritate naţională, vom observa că descoperim un triungi, cu geometrie variabilă. În vîrful acestuia se regăseşte starea accentuată de sărăcie a societăţii, iar la bază accesul limitat, sau restricţionat, la educaţie şi sănătate! Pe termen foarte lung, de cel puţin o generaţie.

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor.

Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 20 de ani în actul de guvernare al ţării! DEoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării! Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii ar trebui rezolvate de STATUL BUNĂSTĂRII, un concept total străin actualei puteri. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.)
Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago!

În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă;
- nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Toate aceste vulnerabilităţi pot avea o singură definiţie: SĂRĂCIA! Dar, dacă ne gîndim la pragul de sărăcie, aflaţi că în România nu există nici măcar o analiză care să definească acest prag. La Banca Mondială putem găsi referinţe: un om poate fi catalogat ca fiind sărac dacă veniturile sale zilnice sînt sub 5 (cinci) dolari. La noi în ţară, venitul din economia reală este de 150 de euro pe lună, deci nu ne încadrăm! Sărăcia atrage după sine consumul de droguri, alcoolismul, violenţa de stradă, delincvenţa juvenilă, corupţia, crima organizată, terorismul, migraţia, toate, dar absolut toate, catalogate ca factori de risc la adresa securităţii naţionale. În aceste condiţii, important nu mai este să gestionezi violenţa, ci să previi violenţa prin controlul riscurilor! Nu ar fi de mirare dacă grupuri ale societăţii sărace, aflate în triunghiul cu geometrie variabilă "sărăcie-educaţie-sănătate" recurg la violenţă. Norvegianul Johan Galtung - unul dintre pionierii studiilor de pace - scria că "violenţa reprezintă o deteriorare a nevoilor fundamentale omeneşti" ("Kulturale Gewalt" în Der Burger im Staat, nr.43, 1993, accesibil în limba română pe www.dedalos.org).

Migraţia este, de asemenea, un element cheie al securităţii sociale şi societale. Poate fi definit ca un fenomen colectiv de transfer temporar sau definitiv al unei largi mase de populaţie care interacţionează cu capacităţile de absorbţie şi adaptare ale societăţii. În ţările de tranziţie, migraţia încurajează traficul de persoane. România este ţară de origine şi de tranzit pentru diferite rute ale migraţiei, care poate determina şi riscuri militare: iredentismul, terorismul etc. Traficul de fiinţe umane este o importantă sursă de insecuritate (Stan Petrescu, "Apărarea şi securitatea europeană", Ed. Militară, 2006). Spaţiul de interes strategic în care se află România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale grave: trafic ilegal de armament, narcotice, migraţie ilegală, trafic de fiinţe umane (Stan Petrescu, op.cit.). Cele mai importante ţări de origine pentru traficul de fiinţe umane, conform OIM, sînt: Moldova, România, Ukraina, Rusia şi Bulgaria (gen. Stan Petrescu, gen. Olimpiodor Antonescu, "Crima organizată între factor de risc şi ameninţare", Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2008). Cei doi autori încadrează aceste acţiuni criminale în categoria efectelor tranziţiei, care au generat schimbări politice, sociale şi culturale, care, la rîndul lor, au determinat o creştere a sărăciei şi a ratei şomajului, o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului, munca la negru, remunerarea proastă a muncii. Un fenomen exploziv în România îl reprezintă prostituţia de masă, din cauza sărăciei şi a mizeriei materiale (op.cit. pag.118).

Criza economică prelungită din Europa de Vest - principala destinaţie a emigranţilor români - a făcut ca începînd din 2009 mulţi dintre cei care au trăit şi muncit în alt tip de societate, să se întoarcă acasă. Iar dezamăgirea poate fi însoţită de revoltă faţă de situaţia în care se află România, după 20 de ani. Ei reprezintă MASA CRITICĂ pentru această societate săracă, lipsită de educaţie, bolnavă, destructurată şi anomică în revoltele sociale de amploare care au cuprins ţara.

marți, 17 ianuarie 2012

RĂZBOIUL DE LA TINE DE ACASĂ. MICI OBSERVAŢII


1) Am auzit la televzor, din păcate, expresii despre "războiul din Capitală". Din solidaritate de breaslă înclin să cred că a fost doar o expresie nefericită şi nu o manipulare grosolană menită să inducă spaime cetăţenilor care, dintr-un motiv sau altul, NU au ieşit la protestele de stradă din ţară. Deşi, după reacţiile autorităţilor şi a unei anumite părţi a presei, înclin să cred că RĂZBOIUL a fost introdus intenţionat în discuţie!

2) Am auzit că "jandarmii au călcat în picioare manifestanţii paşnici". Fără solidaritate de breaslă cu jandarmii, trebuie să spun că această armă este una dintre cele mai profesioniste şi respectate din Ministerul de Interne, chiar dacă, Traian Băsescu l-a schimbat pe fostul comandant al Jandarmeriei, Generalul Antonescu, pentru că acesta a refuzat să-şi bată colegii poliţişti la mitingul de pomină cu "javră ordinară", actul 1. SCOPUL acestei arme, jandarmeria este impunerea şi păstrarea ordinii publice, deci, băieţii ăia - care mulţi dintre ei şi-ar fi dorit să fie de cealaltă parte a gardurilor de protecţie! - pentru asta se antrenează: pentru lupta de stradă! Şi acum, din solidaritate de breaslă cu colegii jurnalişti, spun că doar unele ezzitări de aplicare a procedurilor a făcut ca protestatarii violenţi să nu fie bătuţi "occidental"!

3) Am auzit că e ok să protestezi paşnic, dar e odios să fi violent! De acord! Din păcate, violenţa extremă la mitingurile de protest de acest fel este inevitabilă. Ea este generată de o anumită cultură a străzii, o cultură urbană de confruntare cu autorităţile identificate ca fiind principala ameninţare la adresa vieţii cetăţeanului frustrat, în cele mai multe cazuri. Oare, discursurile şi acţiunile oamenilor politici ÎMPOTRIVA oamenilor obişnuiţi nu pot fi considerate tot VIOLENŢĂ?

4) Am citit două insulte extreme şi am auzit alte două tîmpenii magnifice: senatorul PDL URBAN consideră că protestatarii sînt nişte "viermi", iar prim-vicepreşedintele portocaliu extern Baconschi vorbeşte despre faptul că a ” început încleștarea pe viață și pe moarte între forțele trecutului și proiectul unei noi Românii”, iar opoziția folosește “arsenalul moștenit de la Ana Pauker, Teo, Luca și Dej: derbedei înarmați, dezinformare, propaganda urii”. El i-a comparat pe protestatarii violenți cu minerii. “Anul care începe va fi crucial pentru România. Opțiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranță sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care muncește, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității”. Deci, protestatarii sînt MAHALAUA VIOLENTĂ ŞI INEPTĂ care, aşa cum spunea şi "cîrmaciul" de la Cotroceni nu merită o astfel de conducere serrenisimă! De altfel, idioţenia intelecuală a ministrului de externe este susţinută şi de tîmpitul de la interne care spune, în conferinţa de presă că "nu trebuie lăsată o mînă de oameni să destabilizeze o ţară întreagă", mai ales că - are prostu informaţii!!! - "majoritatea cetăţenilor României nici nu sînt deacord cu ei"! La TVR, purtătorul de vorbe portocalii, Flutur, spune că românii au ieşit în stradă pentru că sînt supăraţi că Guvernul nu a dus reforma pînă la capăt şi nu a dat afară mai mulţi bugetari!!! E clar că au nevoie de o nouă lege a sănătăţii care să permită EUTANASIEREA acestor personaje!

5) Am auzit că jurnaliştii au fost luaţi prin surprindere de gazele lacrimogene ale jandarmeriei. Asta e! Eu mă străduiesc de cîţiva ani, prin cursurile organizate exact pe teme de REVOLTE SOCIALE să spun că la astfel de acţiuni trebuie să te duci cu oareşcare experienţă şi specializare. Adelin nu s-a plîns! Şi nici Zărescu! Situaţia de conflict urban era previzibilă de cîţiva ani. Plutea în aer! Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domenii. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În aceste condiţii, jurnalistul trebuie să se pronunţe în cunoştinţă de cauză, nu trebuie să pună în pericol securitatea personală a victimelor, nu trebuie să încurce salvatorii,dar, mai ales, trebuie să rămînă personal în siguranţă pentru a relata, pentru ca reportajele sale să poată fi tratate ca „lecţii învăţate” de comunităţile cărora se adresează. Jurnalistul de criză trebuie să furnizeze ştiri, nu să devină o ştire! TOATE ACESTE PROBLEME TREBUIE DISCUTATE ÎNTRE COLEGI, ÎN REDACŢII, PENTRU ELABORAREA UNUI GHID DE ACŢIUNE, ULTERIOARĂ, CU RISCURI CÎT MAI REDUSE.

Preocupări pentru specializarea jurnaliştilor de criză au apărut în Occident în urmă cu mai mult timp. Alarmată de creşterea aproape exponenţială a situaţiilor de urgenţă la nivel mondial, nevoia de abordare profesionistă a acestora, dar şi de asigurarea securităţii propriilor jurnalişti, mass-media internaţională a reacţionat. Din păcate, comunitatea jurnalistică din România a arătat prea puţin interes pentru acest domeniu. Demonstraţiile, tulburările civile sau revoltele populare din centrul oraşului în care locuieşti pot deveni la fel de periculoase ca un cîmp de bătălie. Unele evenimente sînt imprevizibile şi periculoase, iar situaţia poate genera cu o viteză înfricoşătoare. Chiar şi mulţimile non-violente pot deveni periculoase atunci cînd oamenii devin speriaţi şi furioşi. Demonstraţiile paşnice pot degenera rapid în revolte periculoase. Acţiunile politice nepopulare, privaţiunile economice, şocurile sociale, comunităţile divizate, conflictele etnice, luptele de gherilă urbană sau terorismul sînt tot atîtea cauze care generează erupţii violente ale unor mase mari de oameni. Reporterii speciali trebuie să cunoască atît cauzele, dar şi zonele sigure şi nesigure din oraşe, în special, care adună mase mari de oameni din toate categoriile sociale, precum şi modelele de acţiune şi comportament. Atunci cînd o demonstraţie scapă de sub control, ţintele pot deveni obiective civile, sedii de bancă şi chiar mass-media. Jurnaliştii care acoperă mediatic atacurile teroriste trebuie să fie conştienţi că sînt posibile viitoare ţinte, sau victime în cazul unor atentate succesive, în cascadă. Scopul reporterului special este de a realiza un material bun, cu un risc minim. La fel ca în zonele de conflict, jurnaliştii implicaţi în astfel de situaţii se află prinşi între două tabere: protestatarii, sau luptătorii de gherilă şi forţele de ordine ale poliţiei şi jandarmeriei, sau a trupelor de comando special antrenate care atacă în cartierele problemă pentru a anihila capii unor posibile revolte sociale, dar şi a companiilor de protecţie private, tot mai prezente în ultimii ani în marile oraşe din ţări răvăşite de războaie civile sau inter-etnice.

Cursul, organizat de GRUPUL PENTRU SECURITATE ŞI DEMOCRAŢIE, un ONG, şi MERCENARY TASK FORCE, în colaborare cu alte instituţii specializate în protecţia cetăţeanului, se desfăşoară sub motto-ul: news in a hostile world şi se adresează cu precădere JURNALIŞTILOR DIN PRESA LOCALĂ care, potrivit statisticilor prezentate la început, sînt cei mai vulnerabili în situaţii speciale. Jurnaliştii din presa locală nu beneficiază de infrastructura şi logistica unui corespondent special din presa corporatistă. Şi de aceea, ei devin victime sigure. Cursul nu se adresează exclusiv potenţialilor participanţi într-o zonă de conflict ci aduce în scenă situaţii de urgenţă, tot mai multe şi tot mai frecvente, la care jurnalistul este spectator şi actor în acelaşi timp. Trainingurile HOSTILE ENVIRONMENT SAFETY TRAINING, pentru jurnaliştii din presa locală se desfăşoară pe 4 module: protecţie individuală, prim ajutor, hazard natural şi revolte sociale.

În martie 2002, organizaţia Reporteri fără Frontiere a stabilit 8 principii de bază care trebuie să se aplice în cazul corespondenţilor speciali: Angajamentul, Voluntariatul, Experienţa, Pregătirea, Echipamentul, Asigurările, Consiliere psihologică şi Protecţia legii.

Jurnalistul de criză din România, precum înaintaşul său Brunea-Fox, trebuie să cunoască şi să se confrunte cu această realitate. Şi să rămînă în viaţă! Scopul acestor cursuri, acesta este! Scopul instruirii HEST (Hostile Environment Safety Treining) este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia. Iar scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea care a venit! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!

luni, 16 ianuarie 2012

VREMEA DECONTULUI

"După 20 de ani, a sosit vremea decontului", îmi spunea cineva, ieri, în centrul Reşiţai, la mitingul destul de anemic care a adunat 200 de oameni. Dracu ştie de ce noi, românii, ne găsim să facem mitinguri numai pe frig! De frig? De foame? De plictiseală? Din nevoia de economie la electricitate? Habar nu am! Cert este că, vara sîntem ocupaţi cu vacanţele, unii, cu culesul şteviei şi păpădiei pentru salate, alţii!

Am văzut tone de comentarii şi analize care mai de care mai interesante sau enervante! Opiniile emise de TVR mi se par, de departe, cele mai portocalii şi mai tendenţioase. Nu ader nici la scenariul, vehiculat pe FB, că actualele mişcări de protest sînt opera... ruşilor care l-ar vrea mort pe Traian Băsescu! De ce draku nimeni nu ia în considerare marea masă de cetăţeni nemulţumiţi? De ce nimeni nu crede că românii chiar au probleme? Evident, acestea sînt mai mult de natură psihică, pentru că presiunea psihologică a devenit de nesuportat! Nemulţumirile românilor aveau nevoie de un chip. Acesta, s-a nimerit să fie al lui Raed Arafat. Nemulţumirile românilor NU sînt legate de măsurile de austeritate, precum în Grecia, Spania sau Italia! Nemulţumirile românilor de rînd sînt legate de aroganţa şi dispreţul cu care actuala clasă politică conduce această ţară ca pe propria moşie fără să dea socoteală la nimeni, într-un dispreţ total al legilor! Românii sînt furioşi pe PERSONAJE nu pe AUSTERITATE! Pe MINCIUNĂ nu pe REFORMĂ! Pe MOARTEA GARANTATĂ nu pe VIAŢA DE KKT pe care o duc! Pe Wall Street protestatarii denunţau influenţa banilor în politica americană şi excesele clasei bogate, care reprezintă 1% din populaţia SUA. "Noi sîntem cei 99%. La fel eşti şi tu", au strigat demonstzranţii! Situaţia din România nu este departe.

S-a vorbit ieri despre huligani, despre "galerii", despre agenturile ruseşti, despre interese eterogene şi oameni manipulaţi, despre lipsa revendicărilor. Vă propun, aşadar, o listă de revendicări pentru zilele următoare, pe care vă invit să o votaţi, şi să o completaţi!

Lista de revendicări:

1) Demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc
2) Organizarea de alegeri anticipate în această primăvară
3) Reforma educaţiei care să prevadă şi alocarea a 6% din PIB
4) Reforma sistemului de sănătate care să prevadă autonomia colectării fondurilor de către CNAS
5) Reintroducerea pedepsei cu moartea
6) Judecarea celor ce se fac vinovaţi de atentat la siguranţa naţională prin privatizări frauduloase gen Romtelecom, Petrom, BCR sau Roşia Montană
7) Naţionalizarea companiilor care sînt în culpă
8) Profesionalizarea administraţiei şi corpului de funcţionari publici prin depolitizare
9) Parlament unicameral
10) Răspunderea ministerială
11) Referendum în vederea consultării faţă de rămînerea României în UE
12) Depolitizarea TVR şi a Radioului public şi comasarea celor două instituţii
13) Reforma radicală a clasei politice
14) Agricultura - prioritate naţională


P.S.: Raed Arafat avea doar trei ani, în 1967, atunci cînd Nablus, oraşul copilăriei sale, a fost ocupat de armata israeliană în Războiul de şase zile. Orăşelul palestinian din Cisiordania se aflase aproape patru decenii sub autoritate iordaniană, statul a cărui cetăţenie avea s-o poarte Raed. Pe seama familiei Arafat din Nablus au circulat multe zvonuri în România. Că ar fi proprietarii unui puţ de petrol, al unei fabrici de ulei sau chiar că ar fi rude cu Yaser Arafat. În realitate, capul familiei, Dawoud, era inginer şi proprietar al unui magazin de electronice în timp ce mama, Tharwat, fiica unei familii de farmacişti din Damasc. Pînă la 17 ani, cînd Raed a plecat din Nablus, oraşul s-a aflat sub ocupaţie israeliană. Cartierele mărginaşe erau cunoscute pentru militantismul lor palestinian, unul dintre ele, Balata, fiind chiar bastionul grupării al-Aqsa. Din copilărie s-a dedicat salvării vieţilor colegilor săi de şcoală, răniţi de tirurile israeliene. Cît despre Traian Băsescu...

vineri, 13 ianuarie 2012

PRIVATIZAREA RESPONSABILITĂŢII POLITICE


În ultimii ani, preşedintele Traian Băsescu ne repetă, cu obstinaţie, că avem nevoie de un alt tip de stat! Statul social trebuie ucis şi transformat. În ce? Nu ne spune nimeni! Însă, aşa cum arătam ieri, o nouă filosofie economică şi socială se plămădeşte în laboratoarele actualei puteri. Statul şchiop creat de Băsescu va deţine un sector public slab, subfinanţat şi ineficient, pe de o parte, şi o infrastructură corporatistă, finanţată cu generozitate, pe de alta. Încă de pe acum, în "zorii neoliberalismului românesc", cînd vine vorba despre plata firmelor private nu există limite, iar cînd vine vorba de finanţarea funcţiilor vitale ale statului, cuferele sînt goale iar concedierile fără noimă! Legea Sănătăţii, aflată în proiect, este elocventă pentru această transformare radicală. Cum şi Legea Învăţămîntului este doar un "copy paste" după Şcoala de la Chicago, voi repeta pînă se înţelege pe deplin, cu subiect şi predicat, ce înseamnă acest lucru: în Statele Unite, concedierea a mii de profesori a deschis drumul convertirii şcolilor de stat în şcoli publice autonome, cu plata pe elev, adică pe vouchere. Vă sună cunoscut? Acest stat corporatist propăvăduit de Băsescu se construieşte pe resurse publice, aproape exclusiv! Cetăţenii care l-au finanţat nu au, însă, nici un drept asupra acestui sistem paralel şi a resurselor lui. Între timp, statul îşi pierde capacitatea de a-şi îndeplini funcţiile vitale.

De la instalarea lui Traian Băsescu la putere, ca "preşedinte jucător", din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în actul de guvernare al ţării! Deoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării! Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii ar trebui rezolvate de STATUL BUNĂSTĂRII, un concept total străin actualei puteri. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.).

Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago! În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; - nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate. Dacă la toate aceste vulnerabilităţi mai adaug şi viitoarea regionalizare a ţării, pot să spun că premisele pentru divizarea României sînt create!

Trebuie să fim atenţi cu toţii: implicaţiile deciziei actualei camarile de politicieni, în frunte cu preşedintele Băsescu, de a privatiza sistematic responsabilităţile pentru care au fost aleşi, vor dura mai mult decît două mandate prezidenţiale. Odată ce a fost creată, o piaţă trebuie protejată. Eu nu sînt împotriva privatizării, a economiei de piaţă, a liberei concurenţe, a calităţii serviciilor. Din "Contră"! Dar o privatizare a responsabilităţii politice şi a prevederilor constituţionale mi se pare jignitor!

joi, 12 ianuarie 2012

CÎND CĂCATUL AJUNGE PE VENTILATOR!

E jale mare! Tocmai a ajuns! Numai că, unii nu realizează acest lucru aşa de mult sînt obişnuiţi cu el! E ca şi cum ai locuii în Kandahar, cîteva luni, şi te obişnuieşti cu mirosul emanat de rigolele şi toaletele publice amplasate chiar în mijlocul drumului. La un timp, mirosul acela fetid devine o a doua natură. Sau, ca la Bucureşti unde preşedintele cu procentul mic, mîncător de..., se răzbună cu sălbăticie pe poporul român! De aici, aşa se vede! Poate la el, acolo, în privată lucrurile stau altfel!

De 4 ani scriu pe acest blog că nenorocirea abătută peste amărăşteanul carpato-danubiano-pontic are legătură cu schimbarea unei întregi filozofii economice: trecerea de la "visul" Keynes (al economiei sociale de piaţă) la "coşmarul" Milton Friedman. Adepţii capitalismului total au umplut de sînge, la propriu, America Latină, Argentina, Cile, Bolivia, au experimentat teoria în Rusia lui Elţîn şi chiar în America lui Bush. Acum, după 8 ani de la vîrful din Statele Unite, "binefacerile" statului minimal se abat şi asupra României. Scenariul este identic, numai că Geniul de la Răchiţele nu a înţeles nimic din el! Degeaba ne dădeam toţi cu fundul de pămînt să ne explice ce are de gînd să facă cu ţara, pentru că şi Boc primea "strategia" pe bucăţi, gîndită, evident, Dincolo. "Pachetul de reformă economică" trecut prin asumare, la fel ca în Chile, reforma învăţămîntului, identică cu cea din Argentina, aplicată după Katrina şi în New Orleans, sînt doar două exemple. Ieri, adepţii lui Milton Friedman au recunoscut, în sfîrşit, oficial, ce au de gînd să facă cu România: Potrivit unui studiu intitulat „Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă", elaborat de Institutul de Studii Populare (ISP), pensiile de stat ar trebui desfiinţate, iar sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui privatizat. Noutatea documentului, mai arată specialiştii de la ISP, constă în susţinerea ideii de ordine economică, socială şi politică pe suportul unui stat minimal, pentru a apăra şi extinde sfera proprietăIii. Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal, ce se autodefineşte ca avînd un rol un rol de think-tank şi prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL, aşa cum spunea serpenticul domn Valeriu Stoica! Îmi amintesc de o propoziţie rostită de un congress-man american neo-liberal care spunea în şedinţă de plen: "Noi nu vrem să omorîm statul, ci doar să-l facem atît de mic, încît să-l putem lua de gît şi să-l înecăm în cadă!" Aceasta este miza scandalului din Sănătate! Incorect e că, în acest timp, la Bucureşti, preşedintele nu dezbate cu poporul, ci dictează şi... dezinformează de parcă s-a pierdut de cap de tot! El are lumea lui, taraba lui cu jucării şi nu poţi să-l obligi pe oligofren să plătească, să zic, întreţinerea! Croitoraşul ăsta viteaz, tot taie şi tot taie, de o să mai rămînem şi noi cu ceva! Pe de altă parte, băieţii deştepţi şi neoliberali întîrziaţi fac bancnota mare şi banu gros, pe faţă, fără nici un pic de jenă! Alţi lăutari din sistem, obligă ţăranul care vrea să vîndă în piaţă, să-şi facă firmă! Un sondaj dat publicităţii la Bucureşti zice că 56% dintre români se simt frustraţi de acţiunile actualei puteri, iar 21% sînt chiar mînioşi! Sincer, eu nu am văzut nimic, de parcă o întreagă naţiune bea ceai de cînepă şi doarme!

Esenţa acestei REVOLUŢII este: privatizarea totală, pe banii statului, deci a contribuabilului şi o polarizare socială de 70-80% săraci - 20-30% extrem de bogaţi! Acest transfer are deja loc de mai mulţi ani, mai cu voioşie portocalie în ultimii 4 ani, cînd investiţiile etc au scăzut şi au crescut cheltuielile aberante. Să vedeţi ce va urma...

Iniţial, mi-am dorit ca însemnările de astăzi să poarte titlul:"ROMÂNIA LUI 28%", cu trimitere directă la gradul de colectare a taxelor şi impozitelor în România, restul procentului, de pînă la 100% însemnînd IMPOTENŢĂ, EVAZIUNE FISCALĂ sau FURT, DELAPIDARE etc. La fel se întîmplă în sistemul de sănătate: Casele judeţene încasează CAS de la 40% din populaţie, banii intră în buzunarul Ministerului de Finanţe care returnează sistemului sanitar DOAR 40% din încasări. Fă performanţă! Din taxele şi impozitele colectate se formează bugetul de stat, partea de venituri, care într-o ţară normală la cap ar trebui să fie egală, cel puţin, dacă nu un strop mai mare, decît partea de cheltuieli, astfel încît DEFICITUL BUGETAR să nu te pocnească în cap! Dacă aceste taxe şi impozite sînt colectate, înseamnă că INSTITUŢIILE STATULUI ŞI-AU FĂCUT TREABA, deci, merită salariul! Dacă nu, în mod normal, în alte domenii de activitate, salariul este redus în funcţie de norma îndeplinită. 28% ai realizat, 28% din salariul cuvenit primeşti! Fără prime, sporuri, bonusuri etc! EU CRED că haosul din economia românească a fost lăsat intenţionat să se dezvolte aşa, timp de 20 de ani, rezultatul fiind, astăzi, că 48% din salariul unui român se duce pe achiziţia de alimente, conform statisticilor, ceea ce ne plasează în rîndul ţărilor SUBDEZVOLTATE, după 20 de ani de democraţie, de parcă secvenţa o ia mereu şi mereu de la capăt!

Repet, explicaţia "nebuniei" petrecute pe toate palierele este simplă: ACUM, ÎN ROMÂNIA, ARE LOC O CONFRUNTARE ÎNTRE MODELE ECONOMICE: Şcoala lui Milton Friedman contra şcoala lui Keynes! NICI O MĂSURĂ DE TIP KEYNESIAN NU VA PANSA O RANĂ PROVOCATĂ DE NEOLIBERALISMUL SĂLBATIC PROMOVAT DE FRIEDMAN! Poate părea de neînţeles, dar o să mă explic. Ca simplu cetăţean! Din păcate, modelul Şcolii de la Chicago a fost aplicat în America Latină, în Polonia, în Rusia, în China, dar nu a ajuns pe pămînt românesc! Odată ajuns, însă, s-a contaminat rapid cu modelul găinarului balcanic, obişnuit cu şperţul ordinar şi ciubucul matinal! Aşa se face că acum, din punctul meu de vedere, pe teritoriul României acţionează 3 (trei) "grupuri" neoliberale, dintre care două haite! Prima haită, lacomă şi flămîndă, se află încolăcită în jurul PDL şi parazitează PDL-ul! Ca o tenie uriaşă cu mişcări de şarpe! Ea s-a racordat la robinetele de resurse şi, evident, nu vrea să se lase dusă de acolo. Pentru că este UN VIERME nu are urechi şi nici ochi. Deci, nu aude şi nu vede, pe principiul sicilian: cine nu aude, nu vede şi tace trăieşte 1000 de ani în pace! Buuun... Această grupare neoliberală portocalie, este hărţuită zilnic de o alta, la fel de scîrbavnică şi balcanică, cu mare influenţă pe la unele televiziuni de ştiri care NU SE OCUPĂ DE PROBLEME FUNDAMENTALE ci doar de zgură, alimentînd discuţii de suprafaţă şi lansînd piste false de discuţie, tăind, în mod ordinar, orice tentativă de a vorbi serios despre situaţia din ţară! La pîndă stă o a treia grupare neoliberală, de "capitalişti creativi". EI AU SOLUŢIILE, pentru că, aşa cum spuneam, doar un doctor Friedmanian poate trata o boală a sistemului Friedman. Reducerea taxelor şi impozitelor, repornirea economiei, concedierea a 600.000 de bugetari care să fie stimulaţi să intre în zona de afaceri, externalizarea serviciilor chiar pînă la paza frontierei de stat şi, de ce nu, a colectării taxelor şi impozitelor, sînt doar cîteva din măsurile propuse de Dinu Patriciu, de exemplu!

Să spun cîte ceva şi despre modelul economic propus de Milton Friedman şi să vedeţi că am dreptate atunci cînd afirm că acum, în România, bătălia este între două concepte economice. Aşadar, modelul economic propus de Friedman poate fi impus, parţial, într-un sistem democratic. Sînt totuşi necesare nişte CONDIŢII AUTORITARE pentru a permite implementarea adevăratei sale viziuni. Pentru ca terapia de şoc să poată fi aplicată fără restricţii - aşa cum s-a întîmplat în Chile, în anii '70, în China, la sfîrşitul anilor '80, în Rusia, către mijlocul anilor '90, şi în Statele Unite, după 11 septembrie 2001 - ESTE ÎNTOTDEAUNA NECESARĂ PREZENŢA ADIŢIONALĂ A UNUI ANUMIT GEN DE TRAUMĂ COLECTIVĂ MAJORĂ, CARE FIE SUSPENDĂ TEMPORAR PRACTICILE UNUI STAT DEMOCRATIC, FIE LE BLOCHEAZĂ DEFINITIV! Trauma României este CRIZA (să fie ea amplificată, sau indusă intenţionat?)! Într-unul dintre cele mai influente articole ale sale, Milton Friedman a pus bazele tacticilor capitalismului contemporan: "numai o criză - reală sau percepută ca atare - poate produce schimbări reale. Cînd criza respectivă se petrece, acţiunile întreprinse în acel moment depind de ideile disponibile. Aceasta cred că este funcţia noastră primară: de a produce alternative la strategiile politice existente, de a le menţine în viaţă şi în perfectă stare de funcţionare pînă în momentul în care ceea ce este imposibil din punct de vedere politic devine inevitabil din acelaşi punct de vedere." TOATE RĂNILE TREBUIE PROVOCATE SIMULTAN!, spune Milton FRiedman.

Revenind la România, personal aşteptam explicaţii la o întrebare simplă: de ce nu este posibil, acum, să ai o economie bazată pe legile pieţei, care să nu necesite manifestări brutale de tip Ciomu. O piaţă liberă în domeniul bunurilor de consum poate coexista cu un sistem gratuit de sănătate publică şi cu un sistem de educaţie bazat pe şcoli de stat, şi în care un segment important al economiei - aşa cum poate fi producţia de energie - să rămînă în proprietatea statului. Este totodată posibil să existe reglementări care să oblige corporaţiile să le plătească angajaţilor salarii decente, după cum este posibil ca guvernul, oricare o mai fi el, să taxeze şi să redistribuie avuţia naţională într-un fel care să reducă inegalităţile extreme ce se manifestă deja de mulţi ani. După Marea Depresie (din 1929-1933), Keynes a propus tocmai o astfel de combinaţie care să reglementeze interacţiunea componentelor unei economii - o revoluţie a politicilor publice responsabilă şi a unor transformări similare acesteia în lumea corporatistă.

Sigur, personal sînt adeptul politicilor economice promovate de Milton Friedman, dar a politicilor sociale de stînga. Prin prisma celor din urmă, în condiţiile unui stat inert, inadaptat la sistemul neoliberal economic, orice acţiune în forţă a clasei politice, chiar dacă intenţia acesteia este REFORMA STATULUI, OMUL GRAS, reprezintă, conform DOCTRINEI SECURITĂŢII NAŢIONALE, din 2006, UN ATAC LA SIGURANŢA NAŢIONALĂ! Interesele naţionale sînt considerate acele provocări care îngrijorează cetăţenii unei naţiuni: interesele vitale - de securitate fizică, interesele fundamentale - care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate, şi interesele periferice. Tensiunile economică şi politică de astăzi au un impact major asupra populaţiei.

Buuuun, şi cînd ziceam eu că e momentul 12 septembrie 1980! Nu, nu împlinea sor-mea 5 ani, ci Kenan Evren punea mîna pe putere în Turcia, e drept, DESFIINŢA PARTIDELE POLITICE şi scotea ţara din haos!!! Deşteaptă-te române...

miercuri, 11 ianuarie 2012

GLOBALIZARE ŞI SMURD

O lume globală crează probleme globale. Criza din Golf şi cea din Coreea de Nord, tensiunile din Iran şi Siria, Primăvara Arabă şi Iarna Islamistă, criza şi bîlbîielile liderilor europeni, retragerea preconizată a militarilor americani din Europa, tensiunile de la Moscova şi protestele din ce în ce mai vehemente ale populaţiei, criza permanentă de nervi din România influenţează direct comportamentul fiecăruia dintre noi. O lume globală înseamnă, însă, şi renaşterea orgoliilor locale, fărîmiţare, divizare. Un fel de "unitate în diversitate". Regiuni întregi doresc independenţa faţă de un "centru" considerat corupt, sau arhaic, bazîndu-se pe tradiţii ancestrale sau, bogăţii subterane pe care le revendică în folos propriu. În multe colţuri ale lumii "Zonele verzi" de genul celor din Baghdad, sînt o realitate, iar "oraşele-stat" par tot mai mult o soluţie de viitor, în timp ce societatea anomizată se re-tribalizează. Globalizarea este re-simţită de fiecare şomer din Caraş-Severin care nu reuşeşte să-şi găsească un loc de muncă la compania americană de la Moldova Nouă. Globalizarea înseamnă şi înlocuirea puterii naţionale cu puterea capitalului! Stat contra privat, într-o competiţie de o agresivitate înspăimîntătoare, cu luptători legendari, de ambele părţi, şi cu trădători scîrbavnici, în tabăra "naţională".

Azi, totul se vinde, se negociază, se schimbă. Se cumpără orice: hrană, informaţie, know-how, securitate, mediu ecologic, vizibilitate, loc pe scenă, orientări politice şi politicieni. Securitatea şi insecuritatea naţională, intervenţia la dezastre şi medicina de urgenţă. Eu nu am spus niciodată că E BINE. Spun, doar, că ESTE INEVITABIL! Ordinea internaţională este una corporatistă şi nu interstatală. Capitalismul globalist s-a eliberat de politică. Iar Traian Băsescu ştie acest lucru! Cele 10 forţe care au făcut Pămîntul plat (Thomas L. Friedman Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI, Polirom, 2007 citat de Conf. George Cristian Maior în cursul său „Globalizarea şi antiglobalizare. Proiecţii asupra evoluţiei fenomenului terorist”.) generează în fiecare zi transferuri de suveranitate, în detrimental statului-naţiune şi în profitul organismelor supranaţionale: ONU, NATO, UE, politic vorbind, şi în favoarea pieţelor organizate sau a marilor grupuri industriale, financiare sau comerciale mondializate. Entităţi de orice natură, economică, financiară, culturală, se eliberează de frontierele teritoriale şi de normele juridice naţionale.

Xavier Raufer, în volumul „Cele 13 capcane ale haosului mondial” (Ed. Corint, 2004, pp. 27-28) face o trecere în revistă a „locomotivelor” globalizării: „Dintre cele 100 principale puteri economice ale lumii (state şi întreprinderi laolaltă!), 51 nu mai sînt state-naţiuni, ci corporaţii multinaţionale. Dintre primele 60 de puteri mondiale, primele 22 sînt state, iar pe cea de-a 23-a poziţie se află General Motors, chiar în faţa Danemarcei, iar pe locul 26 Ford Motors, chiar în faţa Norvegiei! Principalele 200 de grupuri mondiale reprezintă 30% din activitatea economică planetară”. 100 de întreprinderi mondializate impun legea lor economiei globului, scria şi publicaţia „Liberation”, în 28 septembrie 1999. Cifra lor de afaceri colectivă, în 1998, este de 2.100 miliarde de dolari, o dată şi jumătate PIB-ul Franţei. Aceste 100 de grupuri deţin active de 1800 miliarde de dolari în afara ţărilor lor de origine şi au peste 6 milioane de angajaţi în lume. Primele 500 de grupuri mondiale reprezintă 70% din comerţul mondial legal! Populaţia ţărilor sărace creşte de 3 ori mai repede şi este tot mai tînără, în timp ce Vestul se împuţinează şi îmbătrîneşte, ceea ce duce la mari dezechilibre pe piaţa muncii şi a asigurărilor sociale. Rămas singur şi atotstăpînitor, capitalul a abandonat reţinerile, a aruncat la coş comportamentul de tip "political correctness" şi a dat iama în zonele albe ale expansiunii sale, "înnegrindu-le" cu mare viteză şi fără a privii în jur. Părînd a fi călare pe si tuaţia lumii, capitalul internaţional nu se arată dispus să renunţe la profit în favoarea sprijinului social planetar pe care îl lasă în grija organismelor internaţionale şi a statelor-naţiune. Este foarte posibil ca în acest secol, pe fundalul destructurării tot mai accentuate a statului-naţiune, să asistăm la confruntări între bogaţi şi săraci, între corporaţii şi organizaţii non-guvernamentale radicale, sau între statele-naţiune şi proprii cetăţeni.

În epoca globalizării, valorile fundamentale ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai vulnerabile. Xavier Raufer (op.cit. pag. 9) este de părere că globalizarea porneşte de la ideea diminuării importanţei statului-naţiune şi afirmă că « ordinea internaţională nu mai este una exclusiv inter-statală ». Statul-naţiune, în accepţia sa occidentală, clasică, a apărut după Revoluţia franceză. În sec. al 19-lea, naţiunea, bazată în principal pe limbă, cultură şi tradiţie comune a oferit un cadru adecvat pentru creşterea economică, securitate, stabilitate, îmbunătăţirea nivelului de trai şi afirmare în arena internaţională. Un principiu – suveranitatea – e pe cale de a fi amendat, azi vorbindu-se tot mai pregnant despre „suveranitate limitată” sau „asistată” . Acesta este un discurs 100% globalist, într-o lume în care, mare parte din suveranitatea statelor-naţiune a fost transferată spre organisme pan-statale, de tipul UE , ONU, NATO. Aceste organisme pan-statale adoptă reguli şi legi internaţionale impuse de noile realităţi economico-sociale, generate, la rîndul lor, de intervenţia globală a actorilor non-statali. Regulile astfel adoptate sînt impuse statelor-naţiune care, pe deoparte pierd din suveranitate, iar pe de alta sînt « colonizate » de actorii non-statali ai globalizării, fără a putea să se apere. Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU, scrie, în studiul amintit deja: „Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd. Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă.”

S.P. Huntington remarca încă din 2004 că „elitele se desnaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Ed. Simon and Schuster, New York, 2004). Firesc, globalizarea culturii corporatiste generează o localizare a culturii tradiţionale şi o resuscitare a vechilor identităţi. În aceste condiţii, persoanele se reorientează către familie sau grup, care-i poate oferi siguranţa identităţii şi a zilei de mîine, ca urmare a unui instinct de conservare care le avertizează asupra fenomenului reprezentat de suprastructurile simbolice globale. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277), „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”.

Care sînt, însă, principalele vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa cetăţeanului şi comunităţilor locale din România? Coincid acestea cu cele considerate priorităţi de către decidenţii statului? Dinamica societăţii româneşti a dat naştere la noi provocări, iar acestor provocări este necesar să li se răspundă cît mai rapid, şi uneori prin politici şi măsuri care nu ţin de sistemul de securitate. Există o multitudine de inadvertenţe între activitatea instituţiilor statului în ansamblul, activitate declinată pe priorităţile stabilite oficial, şi ceea ce ar trebui cu adevărat să preocupe la cel mai înalt nivel. Iar aceste inadvertenţe au ca rezultat o gestionare deficitară a problemelor reale. Scandalul din Sănătate este emblematic şi naşte o întrebare terifiantă: DACĂ STATUL, SAU DECIDENŢI POLITICI DIN FRUNTEA STATULUI "JOACĂ" ÎMPOTRIVA LUI, A INTERESULUI NAŢIONAL ŞI ÎMPOTRIVA CETĂŢENILOR?

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor. Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare.