vineri, 30 martie 2012

TRAUME SIMULTANE

De 5 ani scriu pe acest blog că nenorocirea abătută peste amărăşteanul carpato-danubiano-pontic are legătură cu schimbarea unei întregi filozofii economice: trecerea de la "visul" Keynes (al economiei sociale de piaţă) la "coşmarul" Milton Friedman. Adepţii capitalismului total au umplut de sînge, la propriu, America Latină, Argentina, Cile, Bolivia, au experimentat teoria în Rusia lui Elţîn şi chiar în America lui Bush. Acum, după 8 ani de la vîrful din Statele Unite, "binefacerile" statului minimal se abat şi asupra României. Scenariul este identic, numai că Geniul de la Răchiţele nu a înţeles nimic din el! Degeaba ne dădeam toţi cu fundul de pămînt să ne explice ce are de gînd să facă cu ţara, pentru că şi Boc primea "strategia" pe bucăţi, gîndită, evident, Dincolo. "Pachetul de reformă economică" trecut prin asumare, la fel ca în Chile, reforma învăţămîntului, identică cu cea din Argentina, aplicată după Katrina şi în New Orleans, sînt doar două exemple. Ieri, adepţii lui Milton Friedman au recunoscut, în sfîrşit, oficial, ce au de gînd să facă cu România: Potrivit unui studiu intitulat „Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă", elaborat de Institutul de Studii Populare (ISP), pensiile de stat ar trebui desfiinţate, iar sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui privatizat. Noutatea documentului, mai arată specialiştii de la ISP, constă în susţinerea ideii de ordine economică, socială şi politică pe suportul unui stat minimal, pentru a apăra şi extinde sfera proprietăIii. Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal, ce se autodefineşte ca avînd un rol un rol de think-tank şi prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL, aşa cum spunea serpenticul domn Valeriu Stoica! Îmi amintesc de o propoziţie rostită de un congress-man american neo-liberal care spunea în şedinţă de plen: "Noi nu vrem să omorîm statul, ci doar să-l facem atît de mic, încît să-l putem lua de gît şi să-l înecăm în cadă!" Aceasta este miza scandalului din Sănătate! Incorect e că, în acest timp, la Bucureşti, preşedintele nu dezbate cu poporul, ci dictează şi... dezinformează de parcă s-a pierdut de cap de tot! El are lumea lui, taraba lui cu jucării şi nu poţi să-l obligi pe oligofren să plătească, să zic, întreţinerea! Croitoraşul ăsta viteaz, tot taie şi tot taie, de o să mai rămînem şi noi cu ceva! Pe de altă parte, băieţii deştepţi şi neoliberali întîrziaţi fac bancnota mare şi banu gros, pe faţă, fără nici un pic de jenă! Alţi lăutari din sistem, obligă ţăranul care vrea să vîndă în piaţă, să-şi facă firmă! Un sondaj dat publicităţii la Bucureşti zice că 56% dintre români se simt frustraţi de acţiunile actualei puteri, iar 21% sînt chiar mînioşi! Sincer, eu nu am văzut nimic, de parcă o întreagă naţiune bea ceai de cînepă şi doarme!

Esenţa acestei REVOLUŢII este: privatizarea totală, pe banii statului, deci a contribuabilului şi o polarizare socială de 70-80% săraci - 20-30% extrem de bogaţi! Acest transfer are deja loc de mai mulţi ani, mai cu voioşie portocalie în ultimii 4 ani, cînd investiţiile etc au scăzut şi au crescut cheltuielile aberante. Să vedeţi ce va urma...

EU CRED că haosul din economia românească a fost lăsat intenţionat să se dezvolte aşa, timp de 20 de ani, rezultatul fiind, astăzi, că 48% din salariul unui român se duce pe achiziţia de alimente, conform statisticilor, ceea ce ne plasează în rîndul ţărilor SUBDEZVOLTATE, după 20 de ani de democraţie, de parcă secvenţa o ia mereu şi mereu de la capăt!

Repet, explicaţia "nebuniei" petrecute pe toate palierele este simplă: ACUM, ÎN ROMÂNIA, ARE LOC O CONFRUNTARE ÎNTRE MODELE ECONOMICE: Şcoala lui Milton Friedman contra şcoala lui Keynes! NICI O MĂSURĂ DE TIP KEYNESIAN NU VA PANSA O RANĂ PROVOCATĂ DE NEOLIBERALISMUL SĂLBATIC PROMOVAT DE FRIEDMAN! Poate părea de neînţeles, dar o să mă explic. Ca simplu cetăţean! Din păcate, modelul Şcolii de la Chicago a fost aplicat în America Latină, în Polonia, în Rusia, în China, dar nu a ajuns pe pămînt românesc! Odată ajuns, însă, s-a contaminat rapid cu modelul găinarului balcanic, obişnuit cu şperţul ordinar şi ciubucul matinal! Aşa se face că acum, din punctul meu de vedere, pe teritoriul României acţionează 3 (trei) "grupuri" neoliberale, dintre care două haite! Prima haită, lacomă şi flămîndă, se află încolăcită în jurul PDL şi parazitează PDL-ul! Ca o tenie uriaşă cu mişcări de şarpe! Ea s-a racordat la robinetele de resurse şi, evident, nu vrea să se lase dusă de acolo. Pentru că este UN VIERME nu are urechi şi nici ochi. Deci, nu aude şi nu vede, pe principiul sicilian: cine nu aude, nu vede şi tace trăieşte 1000 de ani în pace! Buuun... Această grupare neoliberală portocalie, este hărţuită zilnic de o alta, la fel de scîrbavnică şi balcanică, cu mare influenţă pe la unele televiziuni de ştiri care NU SE OCUPĂ DE PROBLEME FUNDAMENTALE ci doar de zgură, alimentînd discuţii de suprafaţă şi lansînd piste false de discuţie, tăind, în mod ordinar, orice tentativă de a vorbi serios despre situaţia din ţară! La pîndă stă o a treia grupare neoliberală, de "capitalişti creativi". EI AU SOLUŢIILE, pentru că, aşa cum spuneam, doar un doctor Friedmanian poate trata o boală a sistemului Friedman. Reducerea taxelor şi impozitelor, repornirea economiei, concedierea a 600.000 de bugetari care să fie stimulaţi să intre în zona de afaceri, externalizarea serviciilor chiar pînă la paza frontierei de stat şi, de ce nu, a colectării taxelor şi impozitelor, sînt doar cîteva din măsurile propuse de Dinu Patriciu, de exemplu!

Să spun cîte ceva şi despre modelul economic propus de Milton Friedman şi să vedeţi că am dreptate atunci cînd afirm că acum, în România, bătălia este între două concepte economice. Aşadar, modelul economic propus de Friedman poate fi impus, parţial, într-un sistem democratic. Sînt totuşi necesare nişte CONDIŢII AUTORITARE pentru a permite implementarea adevăratei sale viziuni. Pentru ca terapia de şoc să poată fi aplicată fără restricţii - aşa cum s-a întîmplat în Chile, în anii '70, în China, la sfîrşitul anilor '80, în Rusia, către mijlocul anilor '90, şi în Statele Unite, după 11 septembrie 2001 - ESTE ÎNTOTDEAUNA NECESARĂ PREZENŢA ADIŢIONALĂ A UNUI ANUMIT GEN DE TRAUMĂ COLECTIVĂ MAJORĂ, CARE FIE SUSPENDĂ TEMPORAR PRACTICILE UNUI STAT DEMOCRATIC, FIE LE BLOCHEAZĂ DEFINITIV! Trauma României este CRIZA (să fie ea amplificată, sau indusă intenţionat?)! Într-unul dintre cele mai influente articole ale sale, Milton Friedman a pus bazele tacticilor capitalismului contemporan: "numai o criză - reală sau percepută ca atare - poate produce schimbări reale. Cînd criza respectivă se petrece, acţiunile întreprinse în acel moment depind de ideile disponibile. Aceasta cred că este funcţia noastră primară: de a produce alternative la strategiile politice existente, de a le menţine în viaţă şi în perfectă stare de funcţionare pînă în momentul în care ceea ce este imposibil din punct de vedere politic devine inevitabil din acelaşi punct de vedere." TOATE RĂNILE TREBUIE PROVOCATE SIMULTAN!, spune Milton FRiedman.

Revenind la România, personal aşteptam explicaţii la o întrebare simplă: de ce nu este posibil, acum, să ai o economie bazată pe legile pieţei, care să nu necesite manifestări brutale de tip Ciomu. O piaţă liberă în domeniul bunurilor de consum poate coexista cu un sistem gratuit de sănătate publică şi cu un sistem de educaţie bazat pe şcoli de stat, şi în care un segment important al economiei - aşa cum poate fi producţia de energie - să rămînă în proprietatea statului. Este totodată posibil să existe reglementări care să oblige corporaţiile să le plătească angajaţilor salarii decente, după cum este posibil ca guvernul, oricare o mai fi el, să taxeze şi să redistribuie avuţia naţională într-un fel care să reducă inegalităţile extreme ce se manifestă deja de mulţi ani. După Marea Depresie (din 1929-1933), Keynes a propus tocmai o astfel de combinaţie care să reglementeze interacţiunea componentelor unei economii - o revoluţie a politicilor publice responsabilă şi a unor transformări similare acesteia în lumea corporatistă.

Sigur, personal sînt adeptul politicilor economice promovate de Milton Friedman, dar a politicilor sociale de stînga. Prin prisma celor din urmă, în condiţiile unui stat inert, inadaptat la sistemul neoliberal economic, orice acţiune în forţă a clasei politice, chiar dacă intenţia acesteia este REFORMA STATULUI, OMUL GRAS, reprezintă, conform DOCTRINEI SECURITĂŢII NAŢIONALE, din 2006, UN ATAC LA SIGURANŢA NAŢIONALĂ! Interesele naţionale sînt considerate acele provocări care îngrijorează cetăţenii unei naţiuni: interesele vitale - de securitate fizică, interesele fundamentale - care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate, şi interesele periferice.

Despre acest subiect, astăzi, de la 20,30, la emisiunea ULTIMA PAGINĂ, de la BANAT TV, împreună cu dr. ec. Lviu Spătaru.

joi, 29 martie 2012

ULTIMUL FANFARON

Ieri, am cris despre faraon. Astăzi, despre FANFARON! Ultimul! Pardon, printre ultimii! Cică SuperBoc Emil aterizează astăzi în Caraş-Severin să-şi caute partidul după baia de sînge provocată de "defectarea" lui Sorin Frunzăverde şi Compania spre PNL-ul de dreapta al Mareşalului Crin. Boc îşi ia în spate "casa părintească", precum melcul, şi vine să se întîlnească cu primarul din Ohaba-Ferdinand, Iancu Simion SIMI şi cu urmaşul lui Hercules în speranţa că "din cornu-i sună" şi mai adună ceva din oastea portocalie risipită prin munţii şi văile Banatului de Munte, pe unde şi Traian a intrat în Dacia după ce, evident, Apolodor din Damasc a făcut Podu! Din picioare! Poate era mai ieftin să dea anunţ la mica publicitate şi nu mai cheltuia din banii de partid!

Cel puţin, aşa reiese din declaraţia celuilalt fanfaron de serviciu, Secretarul general al democrat-liberalilor, Ioan Oltean, care a declarat miercuri seară la TVR Info că o delegaţie a partidului ar urma să se deplaseze în cursul zilei de joi în judeţul Caraş-Severin pentru a-i identifica pe primarii şi liderii de organizaţii locale care nu se vor alătura lui Sorin Frunzăverde şi care vor asigura continuitatea politică a PDL în acest judeţ. Adică, FUGARULUI Frunzăverde, care nu a dorit să rămînă ca o piatră în albia casei părinteşti a PDL, lăsîndu-se spălat de zoaiele ce odinioară reprezentau "apa cristalină" a izvoarelor din Banat. "Vom merge şi vom încerca să-i identificăm pe cei care nu s-au asociat cu Sorin Frunzăverde în această aventură politică, pentru a-i grupa, a-i reaşeza într-o structură politică organizată. Avem suficiente semnale că există primari care nu vor dori să-l însoţească pe Sorin Frunzăverde. Încercăm să asigurăm continuitatea actului politic. Am vorbit cu primarul din Herculane care a declarat foarte clar că nu va părăsi PDL, am vorbit cu primarul din Oţelu Roşu care a declarat la fel. Cine va fi preşedintele organizaţiei judeţene, vom vedea la faţa locului. Nu putem să ne pronunţăm exact pînă nu vedem care este realitatea la faţa locului. Dar, cu certitudine va rămîne o echipă care va asigura continuitatea actului politic al PDL acolo şi va pregăti alegerile locale", a declarat Ioan Oltean.

Adică, în traducere, cei care nu s-au asociat "mafiot" cu SF vor rămîne la PDL, într-o clasică filosofie bulgărească de genul "cine nu pleacă înseamnă că rămîne", ceea ce demonstrează că nici secretarul-general - care ar trebui să ştie TOT ce mişcă în organizaţiile judeţene ale partidului (unde eşti, tu, Octav Cozmîncă să-i vezi!!!) - şi nici micuţul şi nervosul lider-marionetă a Cotroceniului nu bugheşte prea multe despre organizaţiile locale care NU AU CONTAT NICIODATĂ în luarea deciziilor importante din partid ci numai atunci cînd se punea problema alegerii la Convenţii!

În mod evident, mult prea preocupat de ascunderea şpăgii de 1,5 MILIARDE DE EURO!!!!, secretarul general al PDL, Ioan Olteanu, a apreciat totuşi că prin plecarea lui Sorin Frunzăverde partidul nu va pierde prea multe procente. "Aceste trădări dacă vreţi, cît de ciudat sună acest cuvînt, dar este o trădare şi o laşitate din partea unui lider politic. (...) Vom pierde o funcţie de preşedinte de Consiliul judeţean, asta mai mult ca sigur, mai multe mandate de primari în acest judeţ şi, probabil, un mandat de deputat, senator, în acelaşi judeţ. Dar, per total, nu cred că se poate cuantifica în procente în minus pentru PDL". El a adăugat că ''personal'' gestul lui Frunzăverde l-a luat prin suprindere! Vorba unui alt proverb bulgăresc: "Cine nu deschide ochii, beleşte ..."

miercuri, 28 martie 2012

ULTIMUL FARAON


Plecarea lui Sorin Frunzăverde & Co. la PNL are, pentru PDL, efectul unui atentat cu bombă la Najaf sau Karbala. Şocul, efectul psihologic produs este imens şi are darul de a dinamita la temelie construcţia democrat-liberală. Reacţiile colegilor de partid au fost cele ale unor victime ieşite dintr-o explozie: gesturi dezarticulate, răspunsuri gîngave, noduri în gît. Colegii jurnalişti şi analiştii televiziunilor de ştiri au refăcut, deja, traseul "contrelor" pe care fondatorul popularilor români le-a avut, de-a lungul timpului, cu vîrful PDL şi cu Traian Băsescu. Eu, am să încerc să pun acest "atentat politic" în context. Pentru că, un atentat este spontan, însă, el reprezintă doar vîrful de piramidă al unei construcţii îndelung planificate.

Am să revin la o afirmaţie pe care am făcut-o în urmă cu doi ani, cînd era deja vizibil că Traian Băsescu începe o distanţare de partidul care l-a format şi l-a adus în cea mai înaltă demnitate. Spuneam atunci că Preşedintele va muri cu partidul de gît, iar cînd mandatul acestuia, de 10 ani, va fi la final, şi PDL va fi istorie pe scena politică românească. Acum, spun că Traian Băsescu are un comportament de faraon ce va fi îngropat (politic, fireşte, în sensul de ieşire din scenă!) cu toţi "supuşii lui".

Gestul celui de-al doilea om din PDL trebuie citit şi în alte chei. De pildă, eu aş încerca să-l plasez în contextul numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea Guvernului, a aspiraţiilor acestuia la preşedinţia României, la cordialitatea cu Victor Ponta şi la declaraţiile acestuia referitoare la... PNL! E vorba de anunţul potrivit căruia el este încă membru al PNL. Declaraţia lui Ungureanu a produs agitaţie maximă în PNL, liderii, în frunte cu Antonescu, repezindu-se să declare că e vorba de o minciună şi că nici vorba ca fostul şef al SIE să mai deţină calitatea de membru. De ce a găsit de cuviinţă MRU să facă acest anunţ, politic vorbind chiar cu o lipsă de eleganţă la adresa partidului care l-a desemnat premier, adică PDL? Statutul PNL prevede foarte clar la art.19 că membrii se pot autosuspenda din calitatea de membru al partidului în cazul ocupării unei funcţii publice incompatibile cu calitatea de membru al unui partid politic, conform legii, şi numai pe durata îndeplinirii acestora. Deci, pe durata ocupării funcţiei de director al SIE! Odată încheiat mandatul la SIE, se cheamă că autotuspendarea lui Ungureanu a încetat de la sine! Această postură îi permite lui Ungureanu, un apropiat al Faraonului, să candideze la şefia PNL, în cazul unui congres. Lucru care nu se va întîmpla, probabil, pe 7 aprilie, cînd congresul extraordinar al PNL va avea alte sarcini de îndeplinit, inclusiv acordarea funcţiei de vicepreşedinte cu relaţii internaţionale lui Sorin Frunzăverde. Dar, s-ar putea petrece la un alt congres extraordinar, după alegerile locale, convocat, bunăoară, pentru a se analiza un eventual rezultat neconform aşteptărilor. Aducerea lui Teodor Meleşcanu în locul lui Ungureanu are un "aer" de continuitate.

În ultimii ani, Sorin Frunzăverde a tras mereu cîte un semnal de alarmă, în noiembrie 2010 că România a devenit stat poliţienesc, în care vrajba politică a declanşat un imens haos administrativ, a tot vorbit despre aceste probleme grave în primul rînd în interiorul PDL, dar şi în public
uneori. Toate resursele pentru dezvoltare locală sînt centralizate cum n-au fost niciodata. A atras atenţia de nenumărate ori ca PDL nu mai
are nimic de a face cu valorile de dreapta, a declarat mereu că locul PDL este alături de PNL la guvernare. Aici este punctul de întîlnire cu preşedintele, cu care, de altfel, a avut mereu dispute serioase! Nu e un secret pentru nimeni faptul că Băsescu şi-a dorit, în ultimii 7 ani, cu disperare, să pună mîna pe PNL. Nereuşind să îl absoarbă în PD, el ar putea încerca varianta inversă! Şi, odată cu plecarea din fruntea ţării, Faraonul şi-ar lua liniştit alături de el "curtea" portocalie...

marți, 27 martie 2012

ROMÂNIA MARE ŞI BUJBECĂ


Ce scriu astăzi, ar trebui citit ca o continuare a textului de ieri, manifestaţiile pro-unioniste de la Chişinău neavînd susţinerea fermă a societăţii civile şi mass-media din România. Nici măcar ca o demonstraţie de forţă în faţa lui... Rogozin (nu cred că am fost coerent, dar înţelegeţi ce am vrut să spun!). Peste 3000 de persoane, conform estimărilor Ministerului de Interne din Moldova, au mărşăluit duminică, 25 martie, prin centrul Chişinăului pentru a marca 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi pentru a cere Unirea Republicii Moldova cu România. Astăzi, se împlinesc 94 de ani de cînd Sfatul Ţării a decis, cu majoritatea voturilor exprimate, semnarea Actului de Unire. Pentru Unire au votat 86 de membri din cei 135 de deputaţi prezenţi la şedinţa Sfatului Ţării. Trei s-au pronunţat împotrivă, iar 36 s-au abţinut. 27 martie 1918 reprezintă pentru noi românii, o zi extrem de importantă. În acestă zi s-a început procesul de finalizare a mişcării de eliberare natională, iar în sala mare a Parlamentului de la Chişinău a fost convocat Sfatul Ţării, avînd ca scop realizarea năzuinţelor poporului romţân din spaţiul dintre Prut şi Nistru, numit impropriu Basrabia, de a ieşi de sub ocupaţiar rusă şi de a reveni la trupul Ţării.

Marşul Unirii a fost blocat duminică în centrul Chişinăului de vreo 300 de protestatari ai Partidului Patrioţii Moldovei. „Noi ne apărăm ţara!”, „Nu expansiunii române!”, strigau ei, în timp ce unionişti scandau „Basarabia e România!” Cele două tabere s-au încăierat, dar au fost despărţite de poliţişti. În mulţime erau şi persoane care îşi ascundeau feţele, după cum scrie Adevărul de luni. Manifestaţia, organizată de Platforma Civică “Acţiunea 2012”, la care s-au alăturat şi alte organizaţii unioniste s-a încheiat în scuarul Teatrului de Operă şi Balet. Platforma Civică Acţiunea 2012 este formată ONG-uri şi persoane care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de reunire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat. Strict legal este posibil dacă acolo şi aici au loc referendumuri, iar rezultatul iese 50 % plus unu. Pînă acum, societatea civilă nu a făcut nimic în acest sens, nu a avut o poziţie unică, cetăţenii par neinteresaţi de subiect, iar politicienii privesc acest gest istoric ca pe un cartof încins!

Publicistul Val Butnaru scrie pe union.md că incidentele de duminică au fost puse la cale şi regizate inclusiv de actuala guvernare de la Chişinău. "Poliţia a intervenit în ultimul moment, dar şi atunci avea un comportament ciudat - unioniştilor li se spunea să se împrăştie ca să nu provoace ciocniri, iar patrioţii kgb-işi erau ţinuţi încercuiţi în mijlocul bulevardului, făcînd astfel imposibilă dispersarea lor", menţionează fondatorul televiziunii de ştiri JurnalTV. Bun cunoscător al realităţilor politice de pe Bîc, Butnaru spune că s-a dorit, de fapt, transmiterea unui mesaj negativ în opinia publică în privinţa unirii. "Marşul paşnic al unioniştilor trebuia compromis, în ştirile tv trebuiau să apară cadre cu violenţe, astfel ca burtă-verde din faţa televizorului să nu-şi pună prea multe întrebări privind natura provocărilor, ci să scoată un rîgîit: "ceva nu-i ghini cu Unirea asta"! De fapt, ciocnirile celor două tabere ilustrează exact antagonismul societăţii moldoveneşti care aparţine, cu sau fără voia ei, celor două lumi: românească şi rusească. Este evident faptul că actualii lideri politici de la Chişinău NU doresc unirea celor două teritorii, din motive legate mai ales de justiţie şi DNA!

Pe de altă parte, există şi elemente extrem de vocale, care spun că Romania „s-a epuizat ca sens” şi a venit timpul divizării internaţionale după criteriul naţional. Vă sună cunoscut? Este refrenul pe care îl auzim din 1990, cîntat cu percuţie pe carîmbul cizmei de o anumită etnie. „Popoarele, care se află în componenţa României, trebuie să se autodetermine singure – în care anume state ele doresc să-şi realizeze viitorul, scrie excelenta Agenţie KARADENIZ-PRESS, citîndu-l, în mai 2011, pe liderul Mihail Garbuz (un apropiat de Vasile Stati, Stepaniuc, chiar Mihail Formuzal, găgăuzul "consiliat" de specialişti maghiari trimişi de "europeanul" Kalman Miszei!) „Patrioţii Moldovei”, a lansat, cu o zi înainte ca Traian Băsescu să vorbească de "regionalizare" anul trecut, un apel către comunitatea mondială, solicitînd “inapoierea Patriei-mamă – Moldova a tuturor teritoriilor istorice ale statului moldovenesc, aflate în componenţa României”. „Partidul ‘Patrioţii Moldovei’, care întruneşte ideologic patrioţii Moldovei de pe amblel maluri ale Prutului, în mod conştient îşi asumă iniţiativa şi anunţă iniţierea procesului între naţiuni de retragere unilaterală a tuturor semnăturilor şi angajamentelor, asumate de autorităţile Moldovei în timpul creării statului cu denumirea România”, spunea atunci, Mihail Garbuz. El a explicat că este vorba despre retragerea semnăturilor din 1859 de pe documentul de unire a celor două principate, Molodva şi Valahia, scrie Newsmoldova. „Iniţiînd procesul retragerii Moldovei din cadrul acestor acorduri, poporul moldovenesc, în acest mod anunţă începutul procesului "de destrămare" a statului România, care a încălcat angajamentele acordului şi n-a îndreptăţit speranţele şi aspiraţiile poporului Moldovei”, a explicat Garbuz.

Republica Moldova, stat aflat încă în sfera de influenţă, mentală cel puţin, a Federaţiei Ruse, se regăseşte pe harta geopolitică europeană ca punte de legătură între Carpaţi şi Marea Neagră, în spaţiul vital de securitate al Federaţiei Ruse. După dizolvarea Uniunii Sovietice, la sfîrşitul secolului trecut, puterile străine s-au stabilit în zonă pentru a se folosi de economia rusă şi creînd o epocă a haosului şi sărăciei. O economie este compusă din pămînturi, forţă de muncă şi capital, ori tocmai acesta din urmă a lipsit în această zonă de tranzit. Revoluţia portocalie din Ukraina, care a durat din decembrie 2004 pînă în ianuarie 2005, cu mari şanse ca tulburările sociale să se extindă şi în România portocalie!, a constituit momentul pregătitor menit să slăbească şi să dezintegreze, în final, Rusia, presupunere deloc departe de adevăr dacă luăm în considerare şi atacurile permanente şi, uneori, gratuite, ale lui Traian Băsescu la adresa politicii Kremlinului, în calitate de unic exponent al puterii portocalii în regiune. Problema României şi a preşedintelui său este că Rusia s-a repliat, iar conform documentelor de securitate ale Kremlinului, grija primordială a acesteia va fi ca pînă în 2020 să reformeze şi să reimpună puterea în regiune. Explicaţia este simplă şi ţine de spaţiul vital de securitate a Rusiei: din România şi pînă la Ţările Baltice se întinde o regiune caracterizată de frontiere nesigure şi conflicte frecvente. În Nord se află o cîmpie lungă şi îngustă, care se întinde de la Pirinei pînă la St. Petersburg, despre care strategii ruşi nu au amintiri deosebit de plăcute. Există puţine bariere naturale, iar ruşii trebuie să-şi împingă graniţele spre Vest pentru a crea o zonă tampon! Lucru pe care Federaţia Rusă îl face atît prin impunerea influenţei sale politice şi energetice, dar şi printr-o diplomaţie activă în relaţia cu Uniunea Europeană, în general, dar, mai ales cu entităţile statale importante - Germania! - din componenţa acesteia. De aceea, pierderea Moldovei în favoarea Uniunii Europene se face prin negocieri directe între Moscova şi Berlin, nicidecum prin intermediul Bucureştiului, care a implementat şi la Chişinău exerciţiul: AVEM O ŢARĂ, CE FACEM CU EA?!

luni, 26 martie 2012

IEŞIREA DIN CEAŢĂ

Cred că numirea lui Dmitri Rogozin în postura de „trimis special pentru Transnistria" şi şef al părţii ruse în Comitetul de cooperare interministerială Federaţia Rusă - Republica Moldova, păstrîndu-şi poziţia de vicepremier pentru industria militară şi criticile constante la adresa scutului antirachetă, reprezintă ieşirea Rusiei din ceaţa declaraţiilor şi este un semnal că România a lăsat, încă o dată, garda jos, într-o frenezie a schimbării cu conotaţii patologice. După doi-trei ani de politică fermă de securitate, după re-alegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte şi intrarea pe nepregătite în criza economică - de care, înainte de alegerile prezidenţiale portocaliii fugeau ca de dracu! - România a îmbrăţişat calea reformelor contabile, austeritatea merkeliană fiind cuvîntul de ordine de la Cotroceni pînă la... Reducerile demente din instituţiile de forţă ale ţării, de la armată la interne, au fost dublate cu numirea în funcţiile de conducere ministerială ale unor personaje cel puţin hilare: paranoicul general în AZP-uri - care a izolat, practic Armata Română de Opinia Publică, într-un moment în care nevoile de investiţii ar fi cerut, probabil, contrariul - şi agramatul bişniţar din Arad care a nenorocit, practic Ministerul de Interne fără nici o strategie. Aceste combinaţii toxice la care se adaugă o dezbatere luată în derizoriu despre avioanele multirol au avut darul de a minimaliza importanţa securităţii naţionale, deşi ameninţările din exterior şi din interior nu s-au diminuat. Din potrivă!

Numirea belicosului Rogozin în postura de trimis special pentru Transnistria a fost primită, se pare, ca o surpriză din partea locatarului de la Cotroceni, a cărui reacţie a fost cam infantilă şi denotă o lipsă acută de cunoaştere a situaţiei din zona Vecinătăţii Estice! Nu ştiu dacă nu era previzibilă revenirea unei politici mai apropiată de războiul rece, dar este cert că politica externă românească NU are pregătit un adversar pe măsura lui Rogozin. Poate, doar, consilierul prezidenţial Iulian Chifu! Rogozin are experienţă separatistă îndelungată. Înainte de a fi ambasador la NATO, Rogozin a avut o misiune similară celei din Transnistria - negocierea chestiunilor legate de enclava Kaliningrad, înainte de aderarea ţărilor baltice la NATO. Dmitri Rogozin a fost numit în aceeaşi zi în două funcţii care vizează Republica Moldova: reprezentant special al Kremlinului pentru conflictul transnistrean şi preşedinte al Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică cu Republica Moldova, şi asta tocmai cînd România pare că a redus motoarele în relaţia cu Chişinăul. Practic, prin această numire, NATO primeşte un semnal puternic că miza regiunii transnistrene, cu tot ce înseamnă ea geopolitic, în termeni de securitate şi relevanţă simbolică, s-a schimbat dramatic, că greutatea Moscovei s-a reaşezat solid şi de durată în regiune. Totodată, gestul poate fi interpretat ca un sentiment de neîncredere în noua conducere politică de la Tiraspol, ce pare mult mai apropiată de interesele Kiewului. Înarmarea flotei ruse din Marea Neagră, pe tot parcursul anilor trecuţi, dovedeşte clar o politică consecventă de revenire a Moscovei în prim planul securităţii regionale şi, din punctul meu de vedere ar fi trebuit să stîrnească în securitate naţională, o trezire bruscă şi o revenire la realitatea strategică. Zona Odessa şi Crimeea sînt regiunile cele mai interesante! Rusia are toate argumentele să-şi focalizeze atenţia pe zona de la nord de Dunăre pînă spre Nistru, pe teritoriul Republicii Moldova. În Ucraina, Moscova are în vedere zona care se întinde de la Odessa, pe care mulţi îl văd ca pe un oraş rusesc unde se vorbeşte româneşte şi idish!, incluzînd portul Mikolaiv, pînă la Peninsula Crimeea, cartierul general al Flotei ruse a Mării Negre.

Numirea lui Rogozin readuce securitatea în prim-plan. Revenirea la agenda de securitate nu poate evita discuţia privind resursele pentru apărarea teritoriului naţional (avioanele) şi resurse pentru cunoaşterea situaţiei la graniţa răsăriteană a României, a UE şi a NATO! Studii făcute de analiştii ruşi, recunosc că ţara a traversat un proces de destructurare după 1989, în care forţele centrifuge i-au smuls, pur şi simplu, regiuni vitale. Astăzi, bancul: „Cu cine se învecinează URSS? Cu cine vrea!”, nu mai este valabil. Cu toate acestea, conducerea bicefală de la Kremlin a reuşit să re-aducă Rusia la masa de joc. Există semne care confirmă această teorie: protecţionismul UE la declanşarea Crizei şi refacerea spaţiului vital de către Rusia. Pentru Kremlin, protecţia Moscovei în Cîmpia de Vest este vitală. Toate invaziile militare, de la Napoleon încoace, au avut loc prin Belarus-Ukraina! Dacă Ukraina ar fi rămas în ceaţa portocalie, distanţa peste „prăpastie” între Ukraina şi Kazahstan s-ar fi redus la ceva mai mult de 600 de km! Reintrarea Ukrainei în matca sa firească este o victorie strategică a Rusiei, dar nu suficientă. Un alt spaţiu vital pentru Rusia este Caucazul, ca frontieră de demarcaţie între interesele sale şi ale Turciei (NATO) în regiune. După pierderea grea a Georgiei, păstrarea republicilor din „brîul de Nord” – Daghestan, Cecenia, Inguşeţia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkaria şi Karaceaevo-Cerkessa, este vitală. Cum vital este şi controlul Georgiei, nu atît prin Armenia – rivala istorică a Georgiei – cît prin cele două enclave independente: Osetia de Sud şi Abhazia. Azerbaidjanul, apropiat Iranului şi Turciei, a întreţinut mereu un conflict de nişă cu susţinerea Westului, în enclava Nagorno-Karabah. Aşadar, controlul „Brîului de Nord” al Caucazului este vital. El dă valoare strategică celor două enclave separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud. În acest context prevăd un Rogozin inflexibil în negocierile pentru Transnistria şi pentru... controlul gurilor Dunării...

vineri, 23 martie 2012

JIHAD ÎN EUROPA

Titlul articolului nu are nimic cu cartea reputatului analist al universului terorist, prof. univ. dr. Cristian Barna, care, parcă a anticipat masacrul din sudul Franţei. Mohamed Merah a fost ucis de trupele speciale ale poliţiei franceze după 32 de ore de asediu, dar ameninţările islamiştilor sunt mai actuale ca oricând.

Tînărul francez de origine algeriană, suspectat că a ucis, în trei atacuri succesive, şapte persoane în sud-vestul Franţei şi care afirma că este membru al Al-Qaida a murit joi dimineaţa, în cursul unui asalt al forţelor speciale de poliţie (RAID). După un asediu de 32 de ore, a avut loc un schimb susţinut de focuri. Mohamed Merah „a sărit pe fereastra de la baie, cu o armă în mînă, continuînd să tragă. A fost găsit mort la sol", a declarat ministrul de Interne Claude Guéant. Originar din cartierul Izards, din Toulouse , Mohamed Merah, un tînăr francez de origine algeriană, în vîrstă de 23 de ani, a trecut de la delincvenţă la islamism radical după ce s-a alăturat unui grup de ideologie salafistă şi a călătorit în Afganistan şi Pakistan. Un grup apropiat reţelei teroriste Al-Qaida din Magrebul Islamic (AQMI) a revendicat, într-un comunicat difuzat joi, atacul comis la Toulouse şi a cerut Franţei să-şi reconsidere politica „ostilă" faţă de musulmani. Documentul, semnat de organizaţia Jund al-Khilafah (soldaţii Califatului), ce a revendicat în trecut atacuri comise în Afganistan şi Kazahstan, a fost publicat pe site-ul Shamikh, care difuzează în general comunicate ale reţelei Al-Qaida. Merah a revendicat în numele Al-Qaida asasinarea a trei militari şi a patru evrei, între care trei copii, începînd cu 11 martie, la Toulouse şi Montauban.

Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste ameninţări o reprezintă grupurile sociale care au fost coagulate de existenţa unei ameninţări comune: pierderea locului de muncă, a locuinţei, sărăcia extremă, teama de pierdere a identităţii. Identităţile societale ţin de limbă, tradiţii, religie, cultură locală, mituri şi simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la ameninţările de orice fel. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. De la găştile de cartier, la gherila urbană sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277), „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”, statul-naţiune incapabil să apere organizaţia de efectele globalizării. Teama de exterminare culturală poate conduce la o violenţă iraţională! Vasile Simileanu (ASIMETRIA FENOMENULUI TERORIST, Ed. TOP FORM, 2003, pag. 114) este de părere că toţi oamenii devin sensibili cînd le sînt ameninţate valorile cu care ei se identifică: limbă, religie, pămînt natal. Terorismul în numele religiei este extrem de violent. Potrivit lui Cristian Barna (JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008, pag. 17), apariţia statului-naţiune, ca mod definitoriu de viaţă, „dică organizarea oamenilor în comunităţi imaginate atît în minte cît şi pe hartă” a generat secularismul, prin separarea bisericii de stat, în lumea creştină şi prin colonizări şi cuceriri succesive, în restul lumii. Topit într-o raţionalitate tehnocrată şi ştiinţifică, preocupat să-şi gestioneze coloniile, secularismul a denunţat religia ca fiind iraţională, tradiţionalistă şi, în consecinţă, anti-modernistă! În zilele noastre, sub asaltul globalizării, musulmanii sînt martori la destrămarea civilizaţiei şi instituţiilor islamice, baza morală spulberîndu-se şi generînd un sentiment de instabilitate. Aflat sub sentimentul de frustrare în faţa consecinţelor colonizărilor, brutale şi traumatizante, („Iraqul, această nebunie a lui Churchill care a pus la un loc două puţuri de petrol, Kirkuk şi Basra” fără să ţină cont de incompatibilităţile societale din acel spaţiu!) care au generat un profund sentiment de alienare, spaţiul islamic a generat JIHADUL interpretat, care reprezintă, de fapt, potrivit lui Radu-Costin Dobriţoiu (op.cit. pag.23) „inabilitatea unor societăţi musulmane de a acumula modernizările puse la dispoziţie de civilizaţia şi cultura occidentale”. Doctrina jihadului, ca unică soluţie de luptă împotriva secularismului, blamează modernismul secular sau lipsa de consideraţie faţă de valorile religioase care au dus, în ultimii 30 de ani la crize identitare în rîndul populaţiei, ce permit globalizarea, economică, în primul rînd. Din punct de vedere al securităţii societale, Ionel Nicu Sava (STUDII DE SECURITATE, Ed. Centrul Român de Studii Regionale, 2005, pag. 277) este de părere că terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat, în sensul în care organizaţii violente (cum este Al-Qaida) îşi definesc identitatea şi luptă pentru idealuri politice suprastatale (noul Califat). Cu perspective reduse de a-şi găsi un loc de muncă, musulmanii săraci se îndreaptă spre madrassas-uri, şcolile coranice dominate de ideologie fundamentalistă, pentru a primii „dreapta credinţă” şi... o şansă, îndreptîndu-se spre terorism sau luptă armată, cu o cauză precisă, evident, mai bine decît un destin în derivă şi un nivel de trai la limita sărăciei. Fundamentalismul, islamic în cazul nostru (el fiind larg răspîndit în toate religiile!) are, aşadar, motoare religioase şi economice. Pe de-o parte, îndepărtarea de la credinţa tradiţională este considerată periculoasă, pe de alta, globalizarea este acuzată de sub-dezvoltarea economică a spaţiilor musulmane. În aceste condiţii, fundamentalismul nu este numai o mişcare extremistă. Este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori.

Mecanismul valorizării negative a celuilalt, ca sursă a răului, este însă întotdeauna acelaşi. El implică proiectarea angoaselor din interior către exterior şi identificarea celuilalt care nu trebuie tolerat şi prin a cărui suprimare se poate anihila sursa răului. În sine acest proces este unul adesea reiterat în istorie. El marchează momentele de criză ale societăţii, momentele de lipsuri, cataclismele, revoluţiile şi toate celelalte fenomene care presupun o răsturnare a lumii, o dislocare a ei din formele ce ne sunt familiare. Şi totuşi, de ce a devenit acest fenomen atât de endemic zilelor noastre, de ce a căpătat el o aşa de mare greutate în evoluţia actuală? De unde survine necesitatea de a identifica şi sancţiona “un ţap ispăşitor”?

Sincer vorbind, Al-Qaida – Baza, Fundaţia (în arabă n.n.) – nu există! La origine, acest termen a fost utilizat de către mujaheddini pentru a desemna una dintre locuinţele de importanţă secundară ale milionarului saudit Osama Ben Ladden, din Afganistan. Aici se adunau tineri musulmani din lumea întreagă înainte de a fi trimişi în taberele de antrenament pentru dobîndirea, sau îmbunătăţirea, cunoştinţelor militare. Apoi, din nume comun, Al-Qaida a devenit un nume propriu, căruia militanţii, serviciile de informaţii şi mass-media au sfîrşit prin a-i conferi existenţă! Apariţia şi existenţa Al-Qaida sînt strîns legate de Afganistan. În anii 80, combatanţii musulmani din această ţară constituiau reţele de recrutare la nivel mondial, „graţie sprijinului financiar saudit şi american”(Mario BALINT şi Raico CORNEA; Primul război al mileniului, Ed. AUGUSTA, 2001, pag.46). După retragerea sovietică din 1989, aceste reţele de luptători s-au desprins de proprii finanţatori. Aici, trebuie deschisă o paranteză: Afganistanul a fost eliberat de sub ocupaţie sovietică, principalul scop al mişcării tallibane. Cu toate acestea, instaurarea Califatului şi dobîndirea unui mod de viaţă – cu modificări la nivelul psihicului şi mentalului colectiv – au determinat apariţia, poate, a unei „noi specii” de care trebuie ţinut cont pe termen lung!, am închis paranteza. Al-Qaida a „coagulat” atunci, în jurul personalităţii lui Osama Ben Ladden, întîi, mujahedini credincioşi din taberele de antrenament din Afganistan şi Pakistan, apoi, mai multe reţele neteritorializate, organizaţii politice violente şi autonome, în întreaga lume musulmană: Algeria, Egipt, Maroc, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria, Pakistan, Malaezia, Indonezia, Filipine, Liban, Iraq, Arabia Saudită, Kosovo, Bosnia, Cecenia, Daghestan, Sudan, sau Europa Occidentală şi America de Nord. Grupările din aceste spaţii se revendică ideologic la Al-Qaida, „dar îşi apără şi îşi vor apăra autonomia proprie şi capacitatea lor de acţiune dacă Al-Qaida va fi, într-o zi, distrusă” (Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002, pag.18). Jihadul iniţiatic afgan s-a continuat în Bosnia şi Cecenia, în Iraq şi Europa. Cauzele rămîn aceleaşi, societatea secularistă fiind incapabilă să le anuleze! În acest context, jihadul rămîne resortul fundamental al Al-Qaida, ca nouă ideologie de luptă, şi altor grupări islamiste de inspiraţie afgană. Interesant mi se pare că Al-Qaida ca ideologie a inspirat şi alte grupări fundamentaliste, nu neapărat islamice. Fraţii Ierusalimului este o grupare creştină, identificată în 2007 în Siria şi Liban. În ultimul timp, după declanşarea procesului de globalizare economică şi regionalizare, organizaţiile teroriste au pus accent, în rîndul populaţiilor autohtone, pe sentimentul înstrăinării teritoriale sau sociale, dispariţia minorităţilor naţionale, degradarea condiţiei umane, îmbogăţirea exagerată a unor cercuri şi influenţarea unor grupări politice naţionale, toate pe fondul respingerii dogmaticii occidentale. La acest început de mileniu, caracterizat prin radicalizare şi violenţă în politică, terorismul reprezntă doar „o formă mai concretă şi mai zgomotoasă” de politică. Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este aproape mereu precedată de o aşa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist violent; potenţialii sinucigaşi cu bombă au avut cel puţin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul duşman , şi că, acest eveniment – în majoritatea situaţiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut. Poate nimeni nu cunoaşte mai bine acest sentiment decît martirii din Partidul lui Dumnezeu!
Al-Qaida a „coagulat”, în jurul personalităţii lui Osama Ben Ladden, întîi, mujahedini credincioşi din taberele de antrenament din Afganistan şi Pakistan, apoi, mai multe reţele neteritorializate, organizaţii politice violente şi autonome, în întreaga lume musulmană: Algeria, Egipt, Maroc, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria, Pakistan, Malaezia, Indonezia, Filipine, Liban, Iraq, Arabia Saudită, Kosovo, Bosnia, Cecenia, Daghestan, Sudan, sau Europa Occidentală şi America de Nord. Grupările din aceste spaţii se revendică ideologic la Al-Qaida, „dar îşi apără şi îşi vor apăra autonomia proprie şi capacitatea lor de acţiune dacă Al-Qaida va fi, într-o zi, distrusă” (Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002, pag.18). După căderea fostului regim pro-sovietic de la Kabul, în 1992, războiul civil din Afganistan a fost marcat, cu precădere, de schimbări la nivelul raporturilor de forţe. Pakistanul este la originea ascensiunii la putere a talibanilor din 1994. În şapte ani, “studenţii la teologie” au reuşit să cucerească peste 90% din teritoriul afgan. Potrivit Jane’s Intelligence Review ,citată de Mario Balint şi Raico Cornea în „Primul război al mileniului”, pag. 47, în septembrie 2001, armatei 60.000 de talibani i se adăugau alte 12.000 de „afgani arabi”, „legiunea străină a mujahedinilor”, veniţi, în special din ţări din Orientul Mijlociu, loiali lui Oussama Ben Ladden. Aceştia au fost aduşi în Pakistan şi Afganistan să lupte împotriva sovieticilor. Au fost primiţi în „case de oaspeţi” după care, în funcţie de naţionalitatea lor, erau trimişi să se instruiască şi să vieţuiască în taberele de antrenament. Ei sînt, în momentul de faţă, „islamul vagabond”, cum l-a numit un profesor universitar libanez, reţeaua transnaţională care proliferează terorismul ca meserie!, Iar taberele de antrenament au devenit adevărate mall-uri de unde reţelele se pot „aproviziona” cu specialişti în arme şi explozivi.

Devine tot mai clar că actualele grupări teroriste, atomizate dar prinse în reţele transnaţionale, au motive diverse de a acţiona. Majoritatea acestora sînt de natură culturală şi socială, apărute pe fondul globalizării şi destructurării statului de origine. Combaterea terorismului – în formele bine cunoscute de disrupere a reţelelor (război asimetric), izolare a liderilor, privare de libertate – nu mai poate fi singura formă de reacţie la actele teroriste. Devine evident că a contracara doar forma finală de manifestare, violentă, este ca şi cum te-ai adresa doar efectului, nu şi cauzelor care stau la rădăcina problemei. Terorismul clasic, cu grupări şi celule în strînsă legătură, este acum înlocuit de o formă destructurată, multiformă, bazată pe o foarte bună strategie de comunicare şi promovare a ideologiei extremiste şi prin emergenţa unor nuclee sau indivizi care acţionează în mod voluntar, la distanţă şi fără o legătură explicită cu nucleul terorist ce îi inspiră.

2 ANI FĂRĂ MILE

Mile şi-a încheiat misiunea. A murit aşa cum a trăit: vulcanic, imprevizibil, cu pedala de acceleraţie la podea.

Reporterul de război Mile Cărpenişan, prietenul nostru şi camaradul meu a murit la Spitalul Judeţean din Timişoara. El se afla internat în stare critică la Terapie Intensivă. Cadrele medicale au făcut eforturi mari pentru salvarea jurnalistului, care a transmis din cele mai fierbinţi zone ale planetei timp de 10 ani. El a ajuns săptămîna trecută la spital, în urma unei septicemii, iar vineri a intrat în comă. Micul nostru grup româneasc de reporteri de război este amputat pentru prima dată. „Aş vrea să fiu un om de zăpadă. Aş vrea să se bucure toţi copiii în jurul meu, să stîrnesc zîmbetele bunicilor lor şi părinţilor ce odată au fost copii. Aş vrea să fiu un om de zăpadă pentru că trăiesc într-o ţară plină de ură faţă de orice mai puţin faţă de oamenii de zăpadă. Nu mai vreau să fiu din carne şi oase pentru că alea se strică cu timpul. Mai mult, sînt atacate mereu şi urîte gratuit pentru că aşa e cică „firesc” în ţara asta cenuşie. E ţara în care e bine să fiu om de zăpadă. Atunci cu siguranţă voi vedea multe zîmbete şi sînt convins că nu mă va deranja nimeni”. Asta scria, în urmă cu puţin timp, Mile Cărpenişan, pe blogul personal, jurnalist în vremuri interesante!

Mile avea 34 de ani! Şi după 5 războaie a reuşit să se întoarcă acasă de fiecare dată. Ce poţi să spui în momente grele? Nimic! Vorbele sînt goale şi par fanfaronadă! Îmi venea să strig, „sîrbule, eşti nebun, unde crezi că pleci? Brate!”, dar Mile, căpos cum îl ştim, nu a mai zăbovit. Cal verde şi sîrb deştept!, ar spune unii. Dumnezeu fie cu tine, sîrbule! O să-mi lipseşti!

joi, 22 martie 2012

MODA INDEPENDENŢILOR

Secolul 21 modifică din temelii lumea pe care am cunoscut-o în ultimii 50 de ani ai secolului trecut. Deşi totul pare de neînţeles, ne aflăm în plin proces al sfîrşitului lumii. O lume, pe care soţii Toffler (angajaţi "întîmplător" la Rand!) o descriau ca pe una a Societăţii industriale, de masă. Astăzi, societatea ultimelor decenii ale secolului ixix, cum era el denumit, s-a spart în bucăţi. Trăim într-o lume fracturată. Sfîrşitul vacanţei de 20 de ani, cum scriam într-un articol mai vechi pe www.mariobalint.blogspot.com. Din haosul aparent, o altă lume se naşte, în divergenţa dintre fondatorii regulilor de funcţionare a politicii şi hegemoniei internaţionale post 1945, cei care au pus bazele şi au menţinut, prin tratate, ideea de: suveranitate naţională, independenţă teritorială sau intangibilitatea frontierelor. Războiul rece s-a încheiat, iar lumea bi-polară s-a destrămat demantelînd o sumedenie de conflicte mocnite, renăscînd orgolii şi tensiuni crezute de mult apuse. Astăzi, unica putere mondială, Statele Unite, sînt tot mai rapid ameninţate de noii centrii de putere regională: China, Brazilia, Rusia, Turcia, India, Iranul. Lumea multi-polară stă să se nască, iar independenţa provinciilor este o "nouă modă în Europa naţiunilor"!

La 150 de ani de la aniversarea Unităţii Italiei, un sătuc din centru cu doar 550 de locuitori şi-a revendicat, spre surpriza tututor, propria independenţă. Modelul comunei Filettino este principatul Monte Carlo, adică un ţinut autonom, cu legi şi Constituţie proprii. La Filettino a apărut deja o „monedă" proprie, numită „Fiorito", precum şi o bancnotă, ambele în „valoare" de 20 de euro. În susţinerea „desprinderii" de restul Italiei, edilii locali invocă mai multe argumente. Pretenţiile primarului ­Luca Sellari îi vin ca o mănuşă turnată liderului Ligii Nordului, Umberto Bossi, care a relansat recent ipoteza înfiinţării statului Padania, întins în nordul bogat şi intens industrializat al Italiei. Nici ­Sicilia, care visează la rîndul său la propria autonomie, nu ar spune „nu" unei astfel de reîmpărţiri teritoriale, supranumită „Italia Mediteraneană". În Germania, unele landuri "cîrcotesc" deschis faţă de europenismul Germaniei, Belgia nu se simte foarte bine, în Spania "autonomiile" doresc mai multă autonomie. Criza a aprins gustul autonomiei economice şi în Ungaria sau în Grecia, iar despre România... ce să mai vorbesc! E o blasfemie să discutăm despre autonomie, acum cînd statele naţionale par să fi intrat în zodia falimentului? Eu spun că NU! Scoţia, ca şi Catalonia sau auto-proclamata Padania, vorbesc acum făţiş de independenţa lor. Şi pentru aceste regiuni, idealul european este un argument politic, deşi Europa nu este, neapărat, în avantajul lor. Scoţienii, evocă din ce în ce mai făţiş un stat suveran, un referendum privind independenţa este prevăzut în 2014. Luptele de stradă s-au potolit. Contextul şi felurile de a aborda situaţia s-au schimbat în ultimii ani. Acum, susţinătorii auto-determinării şi-au desfăşurat armele în atmosfera cabinetelor ministeriale şi a instituţiilor europene, precum şi prin evenimente culturale, sau promovarea limbilor regionale. Este o strategie mult mai profitabilă: în ajunul alegerilor, sau pentru a menţine o majoritate parlamentară, guvernele se supun cererilor separatiştilor, în schimbul sprijinului acestora. Vezi şantajul UDMR! În negocierile cu autorităţile de stat, separatiştii nu ezită să se bazeze pe o argumentare pro-europeană bine pusă la punct chiar cu sprijinul separatistului-etalon, Laszlo Tokes, în calitatea sa de vice al Parlamentului UE. Ei apără teza potrivit căreia independenţa Cataloniei, Ţării Bascilor, Scoţiei sau Ţinutului Secuiesc, nu ar face nici un rău naţiunii britanice sau spaniole, fiindcă federalizarea UE va reduce oricum rolul Statelor-naţiune! În cazul în care capitalele cedează în fiecare an puţin mai multă putere Comisiei Europene, de ce nu ar da un pic şi capitalei Edinburgh sau Barcelonei?

În Europa de astăzi noţiunea de "autoritate publică" este discreditată, dar ceea ce place în schimb este "descentralizarea", "apărarea limbilor locale", "protecţia produselor locale" şi în sfîrşit "cooperarea regională". Programul Euroregio şi euroregiunile au un succes imens! James Rosenau (Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity, Princeton University Press, 1990), citat de conf. George Cristian Maior, subliniază că procesul de globalizare implică simultaneitatea şi inter-cauzalitatea unor procese contradictorii – de integrare versus fragmentare, centralizare versus descentralizare şi regionalizare. Aceste polarizări creează tensiuni inerente între cupluri de procese: globalizarea relaţiilor implică în subsidiar anumite fenomene de localism/localizare, tensiuni între centru şi periferie, comunitarism şi cosmopolism, culturi şi subculturi, state şi pieţe, etc. Aşa cum amintea şi Ionel Nicu Sava, "globalizarea generează fragmentarea",

Ca să păstreze "moda", Preşedintele Traian Băsescu ne anunţa că trebuie musai să regionalizăm România pentru că actuala "conformaţie" administrativ-teritorială nu permite dezvoltarea entităţii noastre statale! Din punctul de vedere al bănăţenilor, ar fi ok dacă am vorbi, în continuare, de Banatul Istoric şi Independent! Un fel de mică Elveţie a Estului, guvernată, ca în vechime, pe „meritocraţie” şi nu pe legi idioate date de unii ca Boc sau Igaş. Propun un cîntec de lebădă pentru actuala organizare administrativ teritorială a României şi un concurs pentru Imnul Banatului!

miercuri, 21 martie 2012

POMPIERII CARE AU DAT FOC LA ISU

De ani de zile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic", al Judeţului Caraş-Severin, reprezintă o instituţie etalon în relaţia cu cetăţenii. Pompierii sînt, la nivel naţional, pe primul loc la încrederea şi simpatia populaţiei, devansînd armata şi biserica. Şi pe bună dreptate! Pompierii sînt cei chemaţi la incendii, catastrofe, înecuri, dar şi cînd rămîne pisica în copac, cade vaca în fîntînă sau cînd e nevoie de apă în localităţi afectate. Pompierii sînt aceia care, cu salariile decimate au intervenit mereu, fără să spună vreodată că "s-ar putea să nu se poată...", precum colegii din Poliţia română! Pompierii sînt aceia care acţionează cu maşini de intervenţie vechi, cu rucsacul cu PET-uri la incendiile de pădure, pentru că nu există în dotare maşini de intervenţie forestieră, despre elicoptere ce să mai vorbesc! Pompierii sînt aceia care NU beneficiază de sprijinul autorităţilor locale atunci cînd vine vorba de înfiinţarea unor secţii în cartierul Lunca Bîrzavei, de exemplu, sau pe E70...

Şi totuşi, din 2007, anul în care a fost organizat primul concurs pentru ocuparea unor posturi de subofiţer din surse externe - în urma renunţării de către România la serviciul militar obligatoriu! - viaţa pompierilor s-a complicat. Concursul a fost contestat, a intrat pe fir DNA-ul, iar un lung proces la Judecătoria Reşiţa a scos la iveală personalităţi interesante care nu prea au nimic în comun cu acei pompieri de care vorbeam în primul paragraf. Folclorul urban spune că pentru ocuparea unor posturi de subofiţer s-a dat şpagă între 500 şi 3000 de euro. Îmi amintesc de o blondă din Oraviţa care recunoştea în clădirea 112 că a dat 3000 de euro pentru postul său! De ce DNA-ul nu a organizat ATUNCI un flagrant? Las deoparte faptul că dosarul în care sînt condamnaţi mai mulţi ofiţeri a fost instrumentat jalnic, cu rea intenţie, şi cu o dovadă clară de neprofesionalism. Asta nu înseamnă că unii dintre cei acuzaţi în acel dosar nu sînt vinovaţi! Treaba "mea" de procuror făcut la apelul bocancilor prezidenţiali este SĂ ADUC PROBE, să dovedesc că folclorul este realitate. Dacă nu sînt în stare... Cît de prost procuror poţi să fii să crezi că şpăgarii au fost negociaţi ca la piaţă, pe casete? Soţii de cadre, din inspectorat şi din MAI, pile babane care fizic nu ar fi trecut probele sportive NICI NU SÎNT POMENITE ÎN DOSAR. Între cele 50 de nume de FAVORIZAŢI, după cum spune instanţa, am găsit... proştii, care de atunci, în timpul reorganizării ministerului au fost puşi la dispoziţie, au dat din nou concurs pe posturi şi... le-au luat!

Întrebarea firească este CINE A LUAT BANII? col. Vasile Tomoiagă, şeful de atunci al Inspectoratului, era mult prea fricos să facă acest lucru. Şi cînd vorbea de organizarea unei mese festive, cu ocazia Zilei Pompierilor, vorbea în şoaptă, de parcă ar fi încălcat legea. Col. Trandafir Martin, fostul şef al SIPI, cel care în ziua concursului a venit de mînă cu o candidată, a negociat ca la piaţă notele pentru unii dintre candidaţi, lucru ce nu avea nimic în comun cu statutul, funcţia şi misiunea SIPI în comisia de examinare. Cpt. Gabriel Ifrim, care a fost secrezarul comisiei de concurs, deşi această atribuţie NU se regăsea în fişa postului său, a fost mereu catalogat ca fiind "omul lui Tomoiagă", deci, periculos. De ce? Pentru că Ifrim este un model de ofiţer de carieră, care-şi cunoaşte meseria, care e corect, milităros şi nu se întinde pe mese cu subordonaţii. Dovada a făcut-o şi la DNA cînd nu a dorit să colaboreze cu "organu" şi nu a acceptat să semneze declaraţii prefabricate de procurori în care să incrimineze pe unul sau celălalt. Acest lucru l-a costat, Ifrim primind pedeapsa de un an închisoare, faţă de doar şase luni cît au primit ceilalţi "colaboraţionişti". În aşa zisele stenograme cpt. Gabriel Ifrim apare cu unele onomatopee (pentru procurorii şi judecătorii care nu înţeleg termenul, pun la dispoziţie cu titlu gratuit un Dicţionar al limbii române!) şi unul dintre artizanii acestui simulacru de justiţie rosteşte, la un monebt dat: "Na, acum putem să-l chemăm pe Ifrim". În traducere, după ce au făcut cărţile, poate să vină şi "prostu satului" să semneze.

Cum s-a întîmplat, însă, că această mizerie a incendiat, practic, ISU "Semenic"? Simplu! Col. chitarist de club Eugen Ştefan, vizitat în acea perioadă, de un general (nu spun cine, deocamdată!) a trăit cu speranţa că dacă îl înfundă pe Tomoiagă poate să devină INSPECTOR ŞEF! Drept pentru care a înregistrat, pe ascuns, fără mandat, întreaga desfăşurare a concursului. Ca militar, întreb CUM a introdus în untatea militară, cu reguli stricte de securitate, aparatură de înregistrare? Dar, asta e o altă întrebare. Trec şi peste faptul că Ştefan şi-a adus soţia, subofiţer la Poliţie, a luat examenul de ofiţer şi acum deţine funcţia de şef birou resurse umane... M-am tot întrebat, UNDE l-am mai întîlnit pe Ştefan? Dincolo de spectacolele de estradă. Şi, mi-am amintit. Unul dintre foştii comandanţi ai Grupului Judeţean de Pompieri, col. Cătău, a fost demis din funcţie pentru că a vîndut motorina unităţii la sîrbi în perioada embargoului. Crede cineva că col. Cătău ar fi putut scoate motorina din unitate fără ŞTIREA şefului logisticii de atunci? Adică a lui Ştefan? Eu nu cred! Prin punerea în circulaţie a înregistrărilor, trunchiate, de proastă calitate şi, îndrăznesc să spun, selective!, Col. Eugen Ştefan recunoaşte implicit că a adus prejudicii de imagine hainei militare, fapt incalificabil pentru cineva cu aspiraţii de comandant şi se SE AUTODENUNŢĂ! Cf. Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi regulamentului militar, un militar care RECUNOAŞTE că a implicat "uniforma" într-o faptă penală demisionează sau este trecut în rezervă, ulterior, presupusa faptă penală fiind anchetată şi judecată de organele în drept, conform legilor statului!. Dar, NU, Ştefan s-a pensionat! Şi primeşte pensie de colonel, chiar dacă el, prin lipsa de onorabilitate a gestului său, a dat foc uniformei militare!

Un alt "negociator" de marcă din înregistrările aflate în dosarele DNA, este cpt. Criastian Dragu, şi el în prag de pensionare. Acest personaj care, "întîmplător", pe perioada în care a fost pus la dispoziţie, şi-a schimbat autoturismul cu o Skoda de lux, se face remarcat pentru "negocierile" sexuale de pe benzi. Pentru Dragu, era important ca în Inspectorat să intre "bunăciuni" şi nu "başoldibne cu curul cît televizorul" pentru că perspectivele erau mai luminoase la locul de muncă! În rest, dacă întrebaţi despre Dragu, vi se va spune că este ofiţerul care a ocupat ce funcţie a vrut în cadrul ISU!

O a treia dezamăgire este lt. Eugen Afronie. Afronie are titlul ştiinţific de DOCTOR în incendii şi este, mă rog, a fost, un ofiţer cu reale perspective. Dacă va fi trecut în rezervă, despre Eugen Afronie veţi mai auzi lucruri interesante în sectorul privat! Pe parcursul procesului, Afronie şi-a schimbat declaraţiile de mai multe ori, cum au vrut procurorii. La un moment dat, în declaraţia acestuia din 25 august 2009, seria A nr. 0193082, din dosarul 47/P/2009, învinuitul Afronie recunoaşte practic adevăratul motiv al modificării unor note: ocuparea posturilor şi să nu se reia concursul în toamnă: "XXX a candidat la ... cu YYY şi conform discuţiilor (filele 86-98 proces-verbal) a fost favorizată XXX prin majorarea notei la viteză şi rezistenţă, respectiv nota 5 la viteză, deşi avea în realitate 4,5, după cum rezultă din înregistrare, iar la nota 5,50 deşi a avut timpul de 5,48 după cum rezultă din înregistrare (fila 91 proces verbal de redare), în centralizator fiind trecut timpul de 5,08 la rezistenţă (fila 14 centralizator). Astfel, XXX a ocupat postul (tabel fila 128, vol.2), contracandidata sa YYY nu a mai participat la scris pentru că pe bună dreptate nu a trecut trei probe la sport (în această declaraţie Afronie nu mai spune că YYY a luat trei note de 1 la probele sportive!!!). În mod real, nu a fost nimeni defavorizat, doar că trebuia ca postul să fie scos din nou la concurs în toamnă". Ultima propoziţie din declaraţie, Afronie o dedică, fără nici o logică unui personaj ce nu are nici o legătură cu examenul, dar, probabil că i-a fost dictată de către anchetatori care mureau de grija acestuia şi cu alte ocazii!!! Deci, din declaraţia lui Afronie, rezultă că, deşi probele nu au fost cronometrate cu celulă, sau cu cronometrori autorizaţi, XXX primeşte, la viteză 0,5 puncte în plus, iar la rezistenţă i se scad 0,40!!! Pe de altă parte, nici unui concurent nu i s-a spus ADIO, AI PCAT LA ACEASTĂ PROBĂ, NU TE MAI POŢI PREZENTA LA URMĂTOAREA, după vreuna dintre probele pe care nu le-a luat, deşi regulamentul de concurs prevedea că trebuie îndeplinite baremurile la toate probele, care, între noi fie vorba, au fost similare atît la bărbaţi, cît şi la femei!

Deci, cine a dat foc la ISU SEMENIC? Dorinţa de putere şi vanitatea unui colonel cîntăreţ, care s-a visat inspector şef, nevoia de "prospături" a unui căpitan şi naivitatea unui locotenent care aprecia camaraderia! Să nu-i uit pe procurorii de la "Cîntarea României". Pilele şi plătitorii au avut, de la început, notele corecte! Nu există nici un dubiu! Doar fraierii au fost negociaţi, iar acum , "instanţa" doreşte anularea concursului pentru aceştia, deşi, în cei cinci ani de carieră militară, majoritatea dintre ei au dovedit că sînt o achiziţie bună pentru Inspectorat, au trecut prin şcoli, cursuri, examene, teste. Ce dacă Afronie şi-a angajat, cum se spune, toţi prietenii din copilărie şi vecinii de pe stradă! Ei nu apar în "stenograme", dar are încredere în ei cînd merge la intervenţie şi a dovedit că echipa este performantă!

marți, 20 martie 2012

PROCESE STALINISTE LA JUDECĂTORIA REŞIŢA

"Stalinismu n-o muritu, numa-o ţîr s-o hodinitu...", spune un vers popular nou, cu aceeaşi înţelepciune primordială a poporului român. Anii epurărilor staliniste, anii 50, ai prigoanei, proceselor trucate, puşcăriilor, deţinuţilor politici aruncaţila canal pentru ca structurile NKVD-iste să-şi consolideze puterea par demult trecute. Anii în care dacă aveai două vaci erai considerat chiabur şi judecat de formă s-au întors, însă! Tribunalul "clasei muncitoare" a renăscut la JUDECĂTORIA REŞIŢA, unde procurorii de la DNA - noul NKVD al democraţiei originale româneşti - dictează judecătorilor de paie sentinţe incompatibile cu justiţia, doar spre contabilizarea "succesurilor" unor slugi băloase şi pline de urdorii ne-vederii literei legii. Aşa se face că judecătorul Radu G. Grecu, de la Judecătoria Reşiţa, aniversează 1 (un) an de la numirea sa î funcţie de către Preşedinte cu o sentinţă aberantă care nu are nici o legătură cu legea! Grecu a judecat presupuneri şi interpretări, nu fapte şi probe, timorat, probabil, de prezenţa în sala de judecată a procurorului şef de la DNA Timiş, Tamaş Schiffbeck. Despre ce este vorba?

După patru ani de procese, Judecătoria Reşiţa a pronunţat sentinţa în cazul fostului inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" Caraş-Severin şi al altor şapte inculpaţi: de la 2 ani la 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvîrşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, iar pe 50 dintre subofiţerii prezenţi iniţial ca martori în proces, instanţa reşiţeană i-a scos FAVORIZAŢI, deşi, conform probelor existente ei sînt doar VICTIME clare. "Minunat", au exclamat mai mulţi colegi burtoşi din presa locală care s-au grăbit să împroşte cu noroi în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Numai că, justiţia se bazează pe PROBE şi nu pe FOLCLOR aşa cum este acest dosar.

În 2007, în perioada examenelor pentru ocuparea posturilor de subofiţeri în cadrul ISU Semenic, s-a zvonit între participanţi că "taxa" de intrare este cuprinsă între 1000 şi 6000 de euro, însă NIMENI nu a putut să spună cu certitudine CINE pretindea aceşti bani. Pentru că în prim-plan se aflau fostul şef al SIPI, col. Martin Trandafir, şi fostul inspector-şef al ISU, col. Vasile Tomoiagă, pe fir a intrat DNA militar Bucureşti care a demarat cercetările, pasînd ulterior dosarul la DNA Timişoara. Lăsăm deoparte faptul că militarii, fără să fie trecuţi în rezervă, sînt judecaţi de o instanţă civilă, Judecătoria Reşiţa RESPINGE iniţial dosarul "instrumentat" de DNA. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: "În perioada 13 iulie - 13 august 2007, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş Severin - Reşiţa, a organizat un concurs pentru încadrarea de subofiţeri din sursă directă, în scopul ocupării unor posturi vacante existente la nivelul sediului inspectoratului, cît şi a unor subunităţi de pe raza judeţului. În acest context, inculpaţii şi-au exercitat în mod abuziv îndatoririle de serviciu şi au favorizat un număr de 48 de candidaţi prin majorarea notelor obţinute şi a timpilor realizaţi la probele fizice, fiind admişi în detrimentul altor candidaţi. Aceste rezultate eronate au fost consemnate în procesele verbale cu rezultatele finale ale examenelor, care au fost semnate de comandantul I.S.U. şi de membrii comisiei de examinare". Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Reşiţa, jud. Caraş-Severin, şi după ce a fost respins iniţial ca neîntemeiat, a reintrat pe rolul instanţelor de judecată în urma apariţiei unor noi pseudo-probe, care "au dovedit că DNA-ul nu se lasă" şi incompetenţa şi cheltuirea nejustificată a banului public trebuie argumentate solid! Astfel, Dosarul 5817.1/290/2009, înregistrat la Judecătoria Reşiţa la 16.06.2010, care are o nouă încadrare juridică a faptelor la ABUZ ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR (art.246 Cp), deşi în dosar NU apare nici o plîngere a vreunei persoane ce se consideră nedreptăţită, fapt ce ar trebui să "desfiinţeze" încadrarea.

Numai că, apar mai multe probleme: Art.246 CP este "Fapta FUNCŢIONARULUI PUBLIC" care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, CU ŞTIINŢĂ, nu îndeplineşte un act, ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane" se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. OUG nr.43/2002, privind DNA: art.13(1/2) - "DNA este competent să efectueze urmărirea penală DACĂ S-A CAUZAT O PAGUBĂ MATERIALĂ MAI MARE DECÎT ECHIVALENTUL ÎN LEI A UN MILION DE EURO în cazul infracţiunilor prevăzute la ... art.246CP... (3) Urmărirea penală privind infracţiunile prevăzute la (1/2) săvîrşite de militari în activitate se efectuează de procurori militari din cadrul DNA, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate".

Legea 121/23.10.1996, privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor MILITARI, capitolul 4, secţiunea 1, art.20 (1): "Personalul Corpului PM se compune din MILITARI ŞI SALARIAŢI CIVILI. Prevederile Legii 80/1995, privind statutul cadrelor militare, precum şi cele ale regulamentelor militare generale se aplică şi pompierilor militari. art.22 - SALARIAŢII CIVILI SE SUPUN STATUTULUI FUNCŢIONARILOR PUBLICI.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În perioada 13 iulie - 13 august 2007, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş Severin - Reşiţa, a organizat un concurs pentru încadrarea de subofiţeri din sursă directă, în scopul ocupării unor posturi vacante existente la nivelul sediului inspectoratului, cît şi a unor subunităţi de pe raza judeţului. În acest scop, conducerea I.S.U Caraş - Severin a numit mai multe comisii de examinare, printre care şi cea pentru susţinerea probelor fizice în cursul lunii august 2007, formată din inculpaţii: preşedinte lt.col. Ştefan Mihăiţă Eugen şi membrii: lt. col. Iancu Mircea, lt. Afronie Eugen, lt. Prundeanu Valeriu, lt. Plocon Andi şi cpt. Dragu Cristian, secretar fiind cpt. Ifrim Gabriel. Inculpatul Tomoiagă Vasile, Inspector şef al ISU Semenic Caraş-Severin avea ca atribuţii de serviciu urmărirea, coordonarea şi controlul comisiilor de examinare la concursurile de ocupare a posturilor de subofiţeri, iar prin ordinele de zi, regulamentele militare şi planurile de măsuri adoptate avea sarcina de serviciu de a verifica şi superviza activităţile membrilor comisiilor, aprobînd rezultatele finale ale concursurilor organizate de unitatea pe care o conducea. Inculpatul Trandafir Martin, comisar şef şi funcţia de şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă al jud. Caraş Severin avea ca atribuţii asigurarea corectitudinii examenelor concurs pentru ocuparea unor posturi vacante, prevenirea şi combaterea faptelor de abuz şi corupţie. În acest context, inculpaţii Tomoiagă Vasile, Trandafir Martin, împreună cu membrii comisiei pentru susţinerea probelor fizice, şi-au exercitat în mod abuziv îndatoririle de serviciu şi au favorizat un număr de 48 de candidaţi prin majorarea notelor obţinute şi a timpilor realizaţi la probele fizice, fiind admişi în detrimentul altor candidaţi. Aceste rezultate eronate au fost consemnate în procesele verbale cu rezultatele finale ale examenelor, care au fost semnate de comandantul I.S.U. şi de membrii comisiei de examinare". De fapt, Trandafir, Afronie, Dragu şi Ştefan negociază ca la piaţă nişte note ba să "o scoată pe başoldina cu curul cît televizorul", ba pentru că "ăsta nu lucrează la Primărie"?

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Reşiţa, jud. Caraş-Severin. Dosarul se judecă de către Judecător - Nadia Aionesei - intrată în magistratură pe 13 aprilie 2008, numită de preşedinte pe 25 iunie 2008, a cincea, cu media 9,1. Anterior, fost consilier juridic la penitenciarul Gherla. În 2009 a cerut transferul la judecătoriile de sector 1,3,5 Bucureşti. Cerere respinsă! În decembrie 2011, Aionesei pleacă, în sfîrşit, la Timişoara, iar Dosarul va fi judecat, extrem de rapid, de către judecătorul Radu G. Grecu, intrat în magistratură pe 29 martie 2011. O aniversare fulminantă, din păcate fără temei juridic. Sînt foarte curios să văd MOTIVAŢIA SENTINŢEI care apare la 30 de zile de la publicarea sentinţei pronunţate.

Problemele sînt multe şi serioase. Probele de la dosar, în baza cărora opt oameni, unii vinovaţi!, sînt condamnaţi la închisoare sînt extrem de subţiri. Se vorbeşte în sentinţă şi în rechizitoriu de BORDEROURILE şi CENTRALIZATOARELE cu note modificate. ELE NU EXISTĂ LA DOSAR! Întreaga acuzare se bazează pe nişte înregistrări audio pe care col. Eugen Ştefan le-a făcut şi ale căror COPII sînt puse PARŢIAL la dispoziţia instanţei, prin care, practic, SE AUTODENUNŢĂ (cf. Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi regulamentului militar, un militar care RECUNOAŞTE că a implicat "uniforma" într-o faptă penală demisionează sau este trecut în rezervă, ulterior, presupusa faptă penală fiind anchetată şi judecată de organele în drept, conform legilor statului!). "EXPERTIZA" materialului audio a rămas în coadă de peşte pentru că NU S-A STABILIT CU CERTITUDINE DACĂ VOCILE SÎNT ALE LOR. Pe de altă parte, la expertiză au fost trimise COPII ale înregistrărilor AMBIENTALE , ori, potrivit legii, NUMAI ORIGINALELE se expertizează. Sînt profesionist, lucrez cu programe de editare sunet şi ştiu cît de uşor se pot falsifica declaraţii! Pe de altă parte, cf. art 91, ali.1 din CprP - interceptarea şi înregistrarea convorbirilor se fac LA CEREREA PROCURORULUI ÎN PRIMA FAZĂ a procesului penal, URMĂRIREA PENALĂ putînd fi începută potrivit art.221 şi 228 din CprP.
- administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul primei faze a procesului penal. Textul stabileşte în termeni fără echivoc că înregistrarea audio/video SE DISPUNE DACĂ SÎNT DATE PRIVIND PREGĂTIREA SAU SĂVÎRŞIREA UNEI INFRACŢIUNI, prin aceasta a doua alternativă înţelegîndu-se, evident, şi situaţiile ce intră în sfera actelor de punere în executare a hotărîrii de a săvîrşi infracţiunea, în acord cu art.20 din CP referitor la tentativă şi nu în sfera unor simple acte de pregătire.
- potrivit art 91 - 6, alin. 1 din CprP - expertiza tehnică a benzii audio se face la cererea procurorului, a părţilor interesate dau din oficiu, de către instanţa de judecată. Expertiza tehnică este ESENŢIALĂ, multitudinea programelor de editare sunet (sound forge, adobe audition, cool edit pro etc) extrem de performante putînd fi utilizate pentru falsificarea conţinutului unei "probe" la calitate excepţională! De altfel, "judecătorul ARE DATORIA să examineze valabilitatea probelor audio/video SUB TOATE ASPECTELE LEGALITĂŢII şi TEMEINICIEI autorizărilor şi efectuării înregistrărilor (în acest fel se elimină tentativele de şantaj pentru obţinerea de foloase materiale sau funcţii).
- La dosarul cauzei ar trebui să se afle (OBLIGATORIU) ÎNCHEIEREA (motivaţia procurorului pentru cererea de înregistrare) şi AUTORIZAŢIA EMISĂ DE INSTANŢĂ . ÎN LIPSA ACESTORA PROBA AUDIO/VIDEO ESTE NULĂ!!!!!
- în CprP nu este prevăzută posibilitatea extinderii autorizaţiei de înregistrare, cf art.3 şi 6 CprP, adică, dacă autorizaţia judecătorului (PE DURATĂ DETERMINATĂ ŞI PE TEMĂ DETERMINATĂ) este pentru persoana X, iar pe bandă rezultă că Y a comis infracţiunea, înregistrarea NU MAI ESTE PROBĂ!
- de asemenea, de pe bandă trebuie să poată fi identificate: data, ora (înregistrării) şi persoanele.

Din stenogramele redactate de DNA nu reiese că sînt date care pregătesc săvîrşirea unei infracţiuni, doar dacă pasajele referitoare la cururile, ţîţele şi altor elemente "decorative" ale candidatelor nu prevesteau un viitor viol în grup! Deci, din punctul de vedere al instrumentării dosarului, DNA a comis o serie de ilegalităţi pentru care ar trebui CERCETAT de ALTE ORGANE ABILITATE! Însă, practicile staliniste aplicate în dosarul pompierilor din Caraş-Severin NU se opresc aici. La ultima şedinţă publică, din 2 martie 2012, din partea DNA Timişoara s-a prezentat chiar procurorul-şef, Tamaş Schiffbeck, care, se poate presupune, a exercitat o puternică presiune psihologică asupra mai tînărului şi mai puţin experimentatului judecător Grecu, care a şi amînat pronunţarea sentinţei pînă vineri, 16 martie a.c. În 16 martie, pînă la ora 17, în nici o sală de judecată din Judecătoria Reşiţa NU S-A PRONUNŢAT VREO SENTINŢĂ ÎN DOSARUL POMPIERILOR. Pe Portalul instanţelor a apărut abia sîmbătă, datată, însă, 16 martie. Ori, în finalul Sentinţei, scrie clar "pronunţată în şedinţă publică..." pentru că ÎN CAZUL ÎN CARE NU SE PRONUNŢĂ ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ, VORBIM DE NULITATEA SENTINŢEI DATE LA DOSAR"! Sentinţa poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile. Mai mult, se lansează zvonul, prin intermediul uneia dintre avocatele apărării, Puşcaş, că pronunţarea sentinţei se amînă pînă pe 2 aprilie. În aceste condiţii, dacă inculpaţii nu ar fi verificat, ar fi pierdut posibilitatea de recurs, iar sentinţa stalinistă dată la Reşiţa ar fi rămas definitivă! O nouă victorie a DNA în "daciada anti-corupţie" şi un cadou de un an de magistratură pentru tînărul şi ambiţiosul Grecu!

Unul dintre avocaţii apărării, Cosmin Bolosin, ne-a declarat: "Sentinţa este nelegală şi netemeinică, neavînd nimic în comun cu realitatea. La dosar nu există nici o probă din care să rezulte vinovăţia inculpaţilor. Consider că este o sentinţă dată la voia întîmplării, fără a avea nici măcar un argument juridic. Pentru că vorbim de condamnarea mai multor inculpaţi, mai multe destine, sentinţa trebuie să se bazeze pe probe nu pe indicii". CINEVA TREBUIE SĂ FACĂ, ÎNSĂ, DREPTATE!

Mîine, despre CINE SÎNT "craii" înregistrărilor audio de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" al judeţului Caraş-Severin.

luni, 19 martie 2012

SECURITATEA ŞI ORDINEA PUBLICĂ: PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

În ultimul timp, tot mai accelerat, securitatea unei naţiuni devine o problemă de cooperare de tip public- privat, în care autorităţile şi instituţiile statului gestionează o familie de riscuri şi ameninţări iar firmele private de securitate devin responsabile pentru o altă familie de vulnerabilităţi, specifice domeniului privat al statului sau individului. Acestui subiect, în principal, îi este dedicat şi acest blog! Din această perspectivă, realizarea unui parteneriat public-privat în domeniul serviciilor de securitate, eficient şi adaptat cerinţelor securităţilor (!) contemporane, constituie fără îndoială o variantă, atît instituţională cît şi acţională, de succes, putînd afirma, în acest context, că este mai ieftin, mai eficient, ca statul să controleze securitatea în loc să o gestioneze, în toate domeniile, de la ordine publică, incendii sau securitate în muncă.

Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii ceea ce face ca gradul său de implicare în mediul social să fie definitoriu din perspectiva securităţii interne. Securitatea internă priveşte, deopotrivă, atît siguranţa cetăţeanului cît şi ORDINEA publică, securitatea privată constituind un domeniu circumscris securităţii interne, care se diferenţiază de securitatea publică prin faptul că subiectul ei îl constituie cetăţenii (ca persoane fizice), reşedinţele private ale acestora, afacerile lor particulare, sănătatea publică, protecţia mediului etc.

Securitatea devenind un „produs de consum” generează apariţia în ecuaţie şi a altor termeni, proprii pieţei libere, precum ,,preţul” sau ,,standarde de calitate”. Astăzi se caută, tocmai, identificarea acestor standarde pentru serviciile private de securitate menite a oferi aceeaşi calitate, pentru aceleaşi tipuri de servicii, pe plan internaţional. Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate lansează, în această toamnă, primul MANUAL DE SECURITATE PRIVATĂ din România, compatibil cu standardele europene şi internaţionale, menit să identifice şi să propună spre adoptare standarde comune tuturor angajaţilor din industria românească de securitate privată şi, implicit, companiilor ce activează pe această piaţă naţională. Finalitatea, de maximă generalitate, a acestui demers, propus şi iniţiat de Preşedintele ARSS, Ion Iordache, şi susţinut de mai multe companii de profil şi ONG-uri, între care şi Grupul pentru Securitate şi Democraţie, implicat în reforma profundă a Ministerului de Interne, este realizarea, la nivel internaţional, a unui sistem de securitate viabil şi integrat cerinţelor specifice în domeniu.

La ora actuală, Legea nr. 333 din 08 iulie 2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, constituie sistemul legal de referinţă pentru desfăşurarea activităţii serviciilor de securitate privată în România, act normativ care nu corespunde realităţii interne şi internaţionale, ba chiar fiind uneori în contradicţie flagrantă cu legisdlaţia şi normele europene. Din păcate, în curînd va exista o nouă lege, „model”, dar şi o AUTORITATE DE SECURITATE PRIVATĂ, care să poată fi folosită ca îndrumar pentru bune practici (nu există nici un manual profesional unic), însă, această lege ar trebui să includă dispoziţii care:

- să definească structurile private de securitate, incluzînd o listă exhaustivă de servicii care pot fi considerate cu caracter de luptă;

- să prevadă că activitatea structurilor private de securitate, atît în ţară cît şi în străinătate, intră sub incidenţa legislaţiei naţionale penale şi civile;

- să reglementeze toate etapele procesului de gestionare a contractului, inclusiv în domenii ca subcontractarea, auditul financiar şi achiziţiile publice;

- să includă condiţii standard de organizare şi funcţionare, cum ar fi înregistrarea firmei, atestate de calificare profesională a personalului şi evidenţa activităţii angajaţilor;

- să specifice ministerul sau agenţia responsabilă pentru controlul structurilor private de securitate.

Alte legi, aplicabile serviciilor guvernamentale de securitate, cum ar fi reglementările privind confidenţialitatea datelor şi a comunicărilor, trebuie să fie aplicabile şi în cazul serviciilor de securitate private, cărora trebuie să li se ofere dreptul LEGAL de a colecta şi analiza informaţii, direct necesare procesului de organizare a muncii. Regîndirea sistemului de securitate românesc, în deplin acord cu evoluţiile democratice din ţara noastră şi cu provocările mediului contemporan de securitate, presupune angrenarea deplină a tuturor resurselor intelectuale ale organizaţiilor din domeniu, ale clasei politice şi nu în ultimul rînd ale societăţii civile.

Mediul de securitate, de la nivelul naţional pînă la cel internaţional, aflate sub o puternică şi permanentă condiţionare reciprocă, se caracterizează, la începutul secolului al XXI-lea, prin modificări profunde şi adeseori surprinzătoare prin viteza de propagare şi consecinţe. Lumea, în permanentă schimbare, devine tot mai complexă. Ameninţările cu care se confruntă Europa, în materie de securitate, au multiple faţete.

Societăţile militare private (PMC) constituie varianta modernă, corporatistă a ,,mercenarilor”. Ca atare, acestea lucrează pentru profit, adică oferă servicii militare şi pregătire sau, mai precis, servicii de luptă şi auxiliare. PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice. PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BIGroup) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Totuşi, din punct de vedere legal, nu se încadrează în definiţia limitativă a forţelor mercenare pentru că de obicei sînt alcătuite din personal militar în rezervă care nu mai este activ în forţele naţionale de securitate. Societăţile militare private oferă o gamă variată de servicii, de la luptă la suport operaţional, consiliere şi pregătire, achiziţionarea armamentului, culegerea de informaţii, recuperarea ostaticilor etc. Indiferent de tipul de servicii oferite, caracteristica lor comună este aceea că operează la invitaţia guvernelor, în special în situaţii conflictuale sau reconstrucţie post-conflictuală. Pentru a elimina imaginea de mercenari, cele mai mari societăţi militare private au adoptat coduri de conduită care invocă respectul faţă de drepturile civililor.

Societăţile private de securitate (pază şi protecţie) oferă servicii destinate protejării afacerilor şi proprietăţii private, şi ca atare contribuie la prevenirea infracţionalităţii. Datorită importanţei crescînde şi proliferării societăţilor private de securitate, devine din ce în ce mai important ca instituţiile democratice, şi în special parlamentul, să asigure un standard minim pentru controlul şi supravegherea acestor noi actori din sectorul de securitate. Astfel, societăţile private de securitate există peste tot dar evenimentele recente arată că folosirea lor a crescut mai ales în regiunile în conflict unde oamenii de afaceri simt nevoia protecţiei mai mult decît le oferă statul.

Participarea activă a unor structuri private de securitate la executarea unor activităţi în diverse teatre de operaţii din lume pare să indice o privatizare a războiului. Trebuie pus în discuţie caracterul antreprenorial al securităţii şi asistenţei militare oferite de aceste structuri private, generatoare de securitate, indiferent că este vorba de societăţi de securitate private sau societăţi militare private. Deci, se poate afirma că structurile private de securitate, prin participarea activă în teatrele de operaţii şi prin efectele diverse – pozitive şi negative - pe care le generează, schimbă faţa războiului. Acestea s-au dovedit capabile să fie mai eficace, la un cost total inferior şi cu o mai redusă implicare oficială decît forţele militare guvernamentale ce acţionau în acelaşi teatru de operaţii. Astăzi, societăţile de securitate private sau societăţile militare private constituie o entitate internaţională legitimă într-un conflict modern. Totuşi, nu se poate vorbi de o privatizare a războiului, din cel puţin două motive: mai întîi, nici o societate militară privată nu este în măsură să declare unui stat, fie el slab sau delincvent, război potrivit normelor internaţionale; apoi, participarea societăţilor militare private în teatrele de operaţii se face potrivit contractului încheiat cu o armată naţională implicată legal şi legitim în conflictul armat.

Cererile crescînde de gestionare a problemelor de securitate a determinat dezvoltarea pieţei în domeniul serviciilor private de securitate. Pe de altă parte, această evoluţie poate fi explicată şi prin accelerarea proceselor de externalizare a activităţilor din domeniul securităţii, de către un număr tot mai mare de instituţii publice sau firme private.

Modelul European al Serviciilor Private de Securitate, ce stă la baza Manualului ARSS de securitate privată, are la bază principiile incluse în „Codul de conduită şi etică” adoptat în iulie 2003. În general, CoESS şi UNI-Europa promovează rolul determinant al dialogului social la toate nivelele. Codul de conduită şi etică a fost stabilit de către partenerii sociali europeni reprezentativi (CoESS si UNI-Europa) în cadrul dialogului lor social iniţial, pentru a garanta dezvoltarea normelor de conduită şi etică în beneficiul comun al firmelor, salariaţilor, beneficiarilor şi a societăţii în ansamblu.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi adesea pentru a desemna PMC. Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare, iar prezenţa militarilor români în diferite teatre de operaţii, ca angajaţi ai Armatei Naţionale poate fi considerată ca atare! Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, "nucleul dur" de personal al PSC. Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei. n cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale, deci, cu precădere în noile entităţi statale apărute în ultimul timp, sau "autonomii". CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, PMC suplinesc o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte. Alte grupuri recurg la PMC pentru a-şi putea desfăşura activitatea în medii periculoase. PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine "civică" este valabilă şi în cazul "omului nou", dependent de fotoliu şi televizor, care "adoră" să lupte prin intermediul altcuiva! În România, primele firme de profil şi-au început activitatea în anii 1991-1992 iar primul act normativ în domeniu a apărut în anul 1996. Interesul primordial al ţării noastre în materie de securitate naţională este să-şi protejeze nu doar instituţiile sale fundamentale dar şi securitatea propriilor săi cetăţeni şi a activităţilor pe care ei le desfăşoară în mod legal. Statul trebuie să promoveze parteneriatul public-privat ca soluţie optimă de alocare a resurselor şi de securizare a obiectivelor sale, în condiţiile în care sînt tot mai evidente tendinţele statului de a aloca resurse tot mai reduse pentru gestionarea securităţii publice a naţiunii, „restructurarea” Ministerului de Interne reprezintă deja o evidenţă în acest sens! Externalizarea anumitor servicii (în special cele de pază şi protecţie a obiectivelor) – despre care secretarul de stat Mihai Capră „nici nu a auzit”, este o dovadă că statul se retrage din zonele care sînt consumatoare de resurse materiale şi financiare.

Dincolo de crize şi de frontierele "oarbe" ale Uniunii Europene, dincolo de gesturile din "alt film" ale României, industria privată ia locul, încet-încet, unui stat tot mai incapabil să reacţioneze, proprietarul unei infrastructuri învechite şi abandonate, cu populaţii tot mai nemulţumite.

vineri, 16 martie 2012

TIMOFTI, NOUL PREŞEDINTE AL REPUBLICII MOLDOVA

Nu, nu este vorba despre simpaticul amic de la ProTv, sport, Nicu Timofti, ci de judecătorul Nicolae Timofti, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. "Integrarea europeană a Republicii Moldova trebuie să devină o idee care să unească societatea Republicii Moldova, care în prezent este divizată pe criterii politice, etnice şi culturale, a declarat, în plenul parlamentului de la Chişinău, candidatul la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Referindu-se la politica externă a Republicii Moldova, el a mai spus că trebuie să fie una echilibrată, iar Republica Moldova să devină un cap de pod care să lege Vestul de Estul Europei. "Politica externă echilibrată şi eficientă trebuie să devină cartea de vizită care ne va ajuta să deschidem toate uşile", a declarat Nicolae Timofti. În privinţa reglementării conflictului transnistrean, el s-a pronunţat în favoarea soluţionării acestuia pe cale paşnică, în cadrul formatului de negocieri 5+2. Nicolae Timofti a accentuat şi inadmisibilitatea prezenţei militare străine (ruse) pe teritoriul Republicii Moldova şi s-a pronunţat în favoarea transformării misiunii de pacificare de pe Nistru într-o misiune civilă sub mandat internaţional.

Biroul Permanent a decis, joi seara, ca şedinţa specială a Parlamentului Republicii Moldova pentru alegerea preşedintelui să aibă loc la ora 08.00, după ce anterior, preşedintele parlamentului Marian Lupu anunţase că aceasta se va desfăşura la ora 15.00. Modificarea orei are loc în contextul în care comuniştii au anunţat proteste de amploare în centrul Chişinăului, începînd de astăzi de la prînz pînă spre miezul nopţii, iar presa de la Chişinău, maestră în lansat zvonuri şi dezinformări, a vehiculat posibilitatea unor ciocniri cu poliţia. În acelaşi timp, un grup de foşti poliţişti a anunţat că va organiza o contramanifestaţie în sprijinul Alianţei pentru Integrare Europeană. Marian Lupu, interimarul la Cotroceniul lor, de pe malul Bîcului, vorbeşte despre o posibilă nouă scindare a Comuniştilor. Unicul candidat la funcţia supremă în stat este Nicolae Timofti, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, propus de Alianţa pentru Integrare Europeană. Pentru susţinerea acestei candidaturi s-au pronunţat oficial 59 de deputaţi,evident reprezentanţii în Parlament ai Alianţei pentru Integrare Europeană şi deputatul independent, fost PLDM, Mihai Godea. Pentru a fi desemnat preşedinte, Nicolae Timofti trebuie să fie votat de minim 61 de deputaţi. Din informaţiile pe care le am, la ora la care scriu acest text, Igor Dodon, un alt personaj care a cochetat cu funcţia supremă în stat, a anunţat că grupul socialiştilor va vota în favoarea propunerii AIE. În aceste condiţii, Timofti obţine 62 de voturi şi este noul preşedinte al Republicii Moldova!

Criza politică durează de aproape trei ani şi a fost determinată de eşecurile repetate în alegerea preşedintelui ţării. Un semn de slăbiciune al Alianţei pentru Integrare Europeană, divizată de interese economice, de partid, şi de lupta pentru putere şi influenţă care nu i-a oferit posibilitatea să anihileze duşmanul comun, Partidul Comuniştilor. Şase tentative de alegere a şefului statului, toate eşuate, în această perioadă! Judecătorul Nicolae Timofti, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, propus de AIE, reprezintă o soluţie de consens a celor trei partide din Alianţă, după ce mai multe tentative de a-l alege pe liderul Partidului Democrat, actualul preşedinte al parlamentului şi şef interimar al statului, Marian Lupu, au eşuat. Decizia de a propune un candidat apolitic a fost luată şi după ce Alianţa anunţase organizarea unui referendum constituţional pentru simplificarea procedurii de alegere a preşedintelui, dar a renunţat la scurt timp după ce iniţiativa a fost criticată de opoziţie şi reprezentanţi ai societăţii civile, existînd pericolul ca referendumul să eşueze, aşa cum s-a mai întîmplat o dată, în septembrie 2010.

Alegerea preşedintelui are loc în contextul unor neînţelegeri tot mai vizibile în interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană, semnalate de observatori şi presa de la Chişinău. Premierul Vladimir Filat, care a visat la un moment dat la puterea absolută prin transformarea Republicii Moldova în Republică prezidenţială, în care el să deţină şi funcţia de preşedinte şi cea de premier, a declarat în repetate rînduri că doreşte remanieri guvernamentale, ceea ce a provocat nemulţumirea partenerilor din Alianţă. În acelaşi timp, Partidul Liberal rămîne fără funcţia de preşedinte al parlamentului, care urma să-i revină dacă Marian Lupu era ales şef al statului. De altfel, liderul liberalilor Mihai Ghimpu chiar şi-a acuzat partenerii de alianţă de trădare. Nu ştiu să va spun dacă PL a rămas şi fără piaţa din Chişinău, pe care o disputa aprins cu PLDM!

Comuniştii, ca orice opoziţie respectabilă, protestează, mitingesc şi cer dizolvarea parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate. PCRM consideră că parlamentul funcţionează ilegal deoarece nu a reuşit pînă acum să-l aleagă pe şeful statului şi au depus o cerere la procuratură în care îi acuză pe deputaţi şi în special pe Marian Lupu de uzurpare a puterii în stat. Comuniştii vor protesta astăzi, în centrul Chişinăului. Guvernul a anunţat măsuri sporite de securitate, iar un canal de televiziune apropiat comuniştilor a anunţat că Vlad Filat şi Marian Lupu s-ar pregăti să fugă în România. Şi încă nu s-a terminat "jinul din butii"!

joi, 15 martie 2012

AFGANISTANUL MEU LA LUGOJ


S-au împlinit 20 de ani, în februarie 2011, de cînd Armata României participă la misiuni externe, aducîndu-şi astfel contribuţia, alături de ţările aliate şi partenere, la efortul comun de menţinere a păcii şi stabilităţii în lume. Cei 20 de ani de participare la misiuni externe au însemnat pentru Armata României menţinerea aproape continuă a unei prezenţe militare de dimensiuni variabile, integrată misiunilor desfăşurate de ONU şi OSCE, NATO şi UE în Africa şi Asia, în teatrele de operaţii din Afganistan, Iraq şi Balcanii de Vest. În toţi aceşti ani, aproximativ 30.000 de militari români au luat parte la diferite operaţii şi misiuni în afara teritoriul statului român, acumulînd o experienţă profesională valoroasă, deosebit de utilă în procesul de transformare a Armatei României, de operaţionalizare şi creştere a interoperabilităţii cu armatele statelor membre NATO şi UE.

Acum zece ani, la mai puţin de o lună de la atentatele de la 11 septembrie, pe 7 octombrie 2001, Statele Unite declanşau operaţiunile militare contra Afganistanului, unde se aflau la putere talibanii conduşi de Ben Laden. Astăzi, după zece ani, rezultatele angajamentului occidental în această ţară sînt puse, mai mult ca niciodată, sub semnul întrebării. În ciuda prezenţei a mai mult de 130.000 de oameni şi cheltuirii mai multor miliarde de dolari pentru reconstrucţia ţării, coaliţia internaţională nu a reuşit, în zece ani, să asigure pacea şi securitatea. Ea se loveşte de atacurile neîncetate ale talibanilor, de reînvierea vechilor alianţe razboinice ale seniorilor războiului, de explozia producţiei şi traficului de opiu.

Răsturnarea emiratului islamic al Afganistanului a fost realizată în numai cîteva săptămâni (din 7 octombrie pînă pe 13 noiembrie 2001) cu preţul unor pierderi foarte reduse. În timp ce forţele speciale americane, angajate în operaţiunea Enduring Freedom (Libertate imuabilă), continuau să îi hărţuiască pe talibani şi Al-Qaida, o Forţă internaţională de asistenţă pentru securitate (ISAF) a fost trimisă, începînd cu decembrie 2001, pentru a susţine procesul de tranziţie şi de reconstrucţie în jurul unui guvern provizoriu condus de liderul pashtun Hamid Karzaï.

În ciuda adoptării unei Constituţii, în 2004, statul afghan nu a reuşit să îşi dobîndească legitimitatea în raport cu insurecţia talibană. Misiunile internaţionale de asistenţă şi de ajutor pentru populaţia civilă au devenit adevărate misiuni de luptă. Pierderile militare şi civile s-au multiplicat în ambele tabere. Reconstrucţia ţării merge foarte lent, iar menţinerea la putere a lui Hamid Karzaï, abil negociator, depinde mai mult de alianţele tribale din Loya Jirga, decît de aplicarea regulilor democratice.

Deşi Osama Ben Laden a fost ucis anul acesta, în mai, deşi 25 din cei 30 de capi talibani cei mai căutaţi au fost de asemenea eliminaţi, deşi negocieri sînt purtate intens cu talibanii, iar liderii occidentali au anunţat o retragere a forţelor coaliţiei pînă în 2014, viitorul Afganistanului rămîne la fel de nesigur ca acum 10 ani. În afară de strategii şi de reconstrucţie, de desfăşurări militare, societatea afgană, măcinată de 32 de ani de conflict neîntrerupt, de la invazia sovietică, este practic distrusă.

Costul total al operaţiunilor internaţionale în Afganistan ajunge pînă la 110 miliarde de dolari pe an, iar misiunea de instruire şi antrenament a NATO în Afganistan îi costă pe americani şi europeni aproape 1,4 miliarde de dolari pe lună, adică peste 16 miliarde de dolari pe an, se arată într-un raport al Adunării Parlamentare a NATO, prezentat la Bucureşti de raportorul estonian Sven Mikser, la 10 ani de la declanşarea conflictului, informează Hotnews.

La 10 ani de la începutul intervenţiei NATO în Afganistan, un număr de 2.753 de soldaţi străini, în special americani, au fost ucişi în Afganistan, potrivit datelor portalului icasualties.org. Astfel, SUA au pierdut 1.801 militari (65% din total), urmate de Marea Britanie (382), Canada (157), Franţa (75) şi alte state europene printre care Germania şi Danemarca. România a pierdut 19 militari în acest conflict. În primii patru ani ai conflictului au murit anual mai puţin de 100 de militari străini, cifra urcînd progresiv pînă la aproape 300 pe an în următorii patru ani şi, de atunci, a continuat să crească odată cu punerea în practică a noii strategii a preşedintelui Barack Obama de a grăbi rezolvarea conflictului prin desfăşurarea a zeci de mii de soldaţi suplimentari. În 2009 au fost ucişi 521 de militari şi în 2010 (cel mai sîngeros an) 711 militari. În perioada scursă din anul 2011 au murit 472 de militari, astfel că 60% dintre victime s-au înregistrat de la începutul anului 2009 şi pînă în prezent.

În urmă cu 10 ani, România şi-a început participarea în Afganistan cu: 3 ofiţeri de legătură la USCENTCOM - Tampa, pentru ISAF: 2 ofiţeri de legătură la Comandamentul Ankara, 5 ofiţeri de legătură Cmd. ISAF, 4 ofiţeri de legătură la Cmd. Kabul, 28 de militari în Plutonul de Poliţie Militară la Kabul (Operaţiunea Fingal, sub mandat ONU), 20 de militari în echipa C-130, la Karachi, în Pakistan. Enduring Freedom: 4 ofiţeri de stat major CJTF - 180 Bgram, 20 de ofiţeri de legătură, 405 militari în BI Kandahar. Alături de ei, din ianuarie 2002, Radu Dobriţoiu, primul corespondent de război român în Afganistan. Ulterior, semnatarul acestor rînduri! La 28 ianuarie 2002, primii militari români care au plecat în misiune în Afganistan, au fost cei din plutonul de poliţie militară, comandaţi de locotenent-colonelul Gheorghiţă TEODORESCU şi cei din echipajul aeronavei C-130 Hercules. Transportul personalului, tehnicii şi materialelor s-a executat cu aeronava C-130 B, din dotarea Forţelor Aeriene Române. La misiunea ISAF, partea română a angajat forţe încă de la începutul misiunii (februarie 2002), constînd într-o aeronavă de transport C-130 B Hercules, un pluton de poliţie militară, personal de stat major şi ulterior un detaşament de informaţii militare, o echipă de control trafic aerian şi militari în două echipe de reconstrucţie a provinciilor (P.R.T./Provincial Reconstruction Team). De anul trecut, 2011, România contribuie la efortul intrnaţional de stabilizare a Afganistanului şi cu forţe ale Jandarmeriei Române.

Mi-aş fi dorit ca această carte, ce va fi prezentată lugojenilor mei, astăzi, de la ora 17, la Galeria ProArte, să conţină şi documente fotografice din decembrie 2011, de la Kandahar, locul unde, în urmă cu 10 ani am pus pentru prima dată piciorul pe pămînt afgan. Acest lucru nu a fost posibil datorită lipsei de colaborare a Conducerii Ministerului Apărării Naţionale. Aroganţa şi dispreţul actualului ministru nu umbreşe, însă, prietenia şi devotamentul meu faţă de militarii români prezenţi în teatrele de operaţii. În decursul anilor am colaborat excelent cu structura şi ofiţerii de relaţii publice ai Ministerului Apărării Naţionale. Cîţiva mi-au rămas prieteni, ceea ce este cel mai important: Gelaledin Nezir, Liviu Flutur, Sorin Băcilă, Ene Tony. Lor le mulţumesc pentru sprijinul acordat în teatrele de operaţii şi pentru frumuseţea cuvintelor rostite despre militarii români. Dovada colaborării ne strînse se regăseşte şi între coperţile albumului de fotografie Romanian Army Today, editat de Ministerul Apărării Naţionale, unde, alături de fotografii realizate de ofiţeri de relaţii publice, se regăsesc şi imagini surprinse în teatrele de operaţii de mine şi de prietenul meu Radu Dobriţoiu, singurii non-militari acceptaţi în acest "club". Cred că asta spune ceva despre relaţia dintre noi! Prin performanţă şi profesionalism, dedicaţie şi determinare, Armata României se prezintă astăzi, la 10 ani de la prima participare în misiunea din Afganistan, ca o instituţie reformată şi solidă, interoperabilă şi compatibilă cu armatele statelor membre NATO şi UE, fiind un factor activ de securitate, un contributor major la îndeplinirea angajamentelor internaţionale ale statului român. Armata României ESTE un ambasador veritabil al imaginii României în lume, în ciuda ministeriatului său actual, arogant şi dispreţuitor.