marți, 31 iulie 2012

O ALTĂ CLASĂ POLITICĂ!

Tinerii, şi nu numai, din întreaga Europă au prins să se mişte. Dar, nu avem timp să vedem asta. Noi, anacronici cum ne ştim, ne vedem de referendumul nostru, de găinarii noştri din port, de bătăliile politice pentru ciolan, de Vali Vijelie, care i-a luat locul lui Irinel Columbeanu. Vai de noi! Nu găseşti nici o televiziune la care să vezi ştiri adevărate, cu probleme, dezbateri şi soluţii din şi pentru acest mileniu, care să ne propulseze înainte! Doar redezgroparea trecutului pe principiul "şi mă-ta a fost curvă în portul Constanţa...", într-o hărmălaia de nedescris. În acest răstimp istoria trece pe lîngă noi, Europa trece pe lîngă noi...

Mă gîndeam că din 2008, de cînd a izbucnit criza, nici un analist mogulian nu s-a aplecat asupra modelului islandez. În principiu, şi scurt, acesta se rezumă la: cetăţenii care au vrut să-şi exprime nemulţumirea faţă de distrugerea ţării s-au adunat, în fiecare sîmbătă, în faţa Guvernului, să spună ceea ce gîndeau. Sîmbetele toamnei anului 2008, unite de mişcarea Vocile Poporului, au adus anunţul dizolvării Parlamentului, din 23 ianuarie 2009, şi a convocării electorale. Islandezii nu s-au oprit aici. Au zgîlţîit guvernul din temelii, i-au urmărit pe bancherii care i-au dus în faliment şi au spus “Nu” unui referendum pentru înapoierea Marii Britanii şi Olandei a unei datorii de 4 000 de milioane de euro. Mai mult: au format o adunare de 25 de cetăţeni aleşi pentru a duce la bun sfîrşit o reformă constituţională. O revoluţie în tăcere în mijlocul prime-time-ului mediatic al revoltelor arabe! Sigur, se poate spune că modelul islandez se poate aplica la 32.000 de locuitori! Păi, propun să-l experimentăm la nivelul judeţului Caraş-Severin, care are cu doar 40.000 mai mult! Dacă iese... aplicăm la nivel naţional, din 2012!

Revolte ale unei generaţii fără speranţă, care au crescut şi s-au maturizat în timp ce tinerii francezi, italieni, englezi şi greci protestau pe străzi pentru a dezaproba planurile de austeritate folosite de Europa pentru a reacţiona faţă de puternica recesiune economică. Spania îşi aştepta timpul potrivit. Acesta a venit în ajunul alegerilor locale de duminica trecută, în care "stînga" a suferit un eşec zdrobitor pe care nu-l mai cunoscuse de pe vremea lui Franco. ¡Democracia Real Ya! (Democraţie Adevărată Acum), număra printre propunerile sale vreo 40 de puncte care merg de la controlul absenteismului parlamentar la reducerea cheltuielilor militare, trecînd prin abolirea legii Sinde [mai ales împotriva descărcărilor ilegale de pe net]. Iar între adeziunile la această mişcare apar deja vreo 500 de ONG-uri de toate tipurile. Dar nici un partid. Nici sindicate Mişcarea 15-M îşi trage numele din manifestaţiile care au reunit mii de studenţi, pensionari, angajaţi cu salarii mici sau cetăţeni nemulţumiţi din vreo 50 de oraşe spaniole, în 15 mai, la strigătul de "No les votes [Nu-i alegeţi]".

Rezultatele alegerilor municipale din Spania nu le-au fost favorabile connaţionalilor noştri. Florin I. Bojor, Preşedintele PIRUM, a participat la manifestaţia din Piaţa Catalunia din Barcelona împotriva partidelor “moderne”, tradiţionaliste, "care au uitat de lume, închizîndu-se într-un muzeu al ideologiilor şi măsurilor incompatibile cu realitatea". PIRUM (http://pirum.wordpress.com/) este un partid postmodern. "Ideologiile (dreapta, centru, stînga), după revoluţia intelectuală franceză (mai 1968) şi căderea comunismului în Europa (1989-1991) sunt un discurs anacronic. Oamenii nu mai cred în ideologii şi acest lucru o mărturiseşte mediul academic şi acum manifestaţiile din stradă. Prin urmare, “zoon-ul politicon” cum defineau grecii omul în interacţiunea sa cu societatea înseamnă acum o grijă pentru spaţiul public în termeni de eficienţă, transparenţă, pragmatism şi bună organizare, unde forţa exemplului este singurul model viabil, etc. Orice discurs politic modern: ideologic în Europa secolului 21 este o relicvă de muzeu… Oamenii din stradă demonstrează acest lucru: discursul ideologic al modernităţii (dreapta, stânga, centru) nu mai este actual. Postmodernitatea cere idei de configurare a proiectului politic concret!", spune preşedintele PIRUM, Florin Bujor, pe blogul organizaţiei.

Potrivit paginii web, la constituirea Partidului Românilor din Spania, PIRUM (Partidul Iberic al Românilor) s-au stabilit ca principii generale ale mişcării noi înfiinţate: „regenerarea României şi a mentalităţii românilor; unitate (unirea Basarabiei cu România) şi regionalism (descentraliare şi autofinanţare)”. Credinţa mişcării se bazează pe considerentul: „Simţămîntul de român s-a născut în exil!”, iar împlinirea dezideratului de schimbare are în vedere diaspora românească şi întoarcerea acesteia pentru a schimba sistemul din România.

Românii s-au autoexilat din România (aproape 4 milioane de oameni) nu din vina vreunui partid, ci din carenţa unui sistem economic, social, politic, etc.

Mişcarea Dublă – finalitate: conservarea identităţii culturale, lingvistice a românilor ce vor rămâne în Occident şi întoarcerea românilor în ţară pentru a crea “România binelui comun” sub lema catalană “Fer Pais!” construieşte, schimbă, reformează ţara.

Ideea este că, dacă PIRUM va candida la la alegerile naţionale din toamnă ar merita o şansă. Şi dacă nu PIRUM, cel puţin modelul de viziune politică post-modernă ar trebui să inspire şi pe alţii. Că despre "capodoperele" politice de pînă acum: PDL, PSD, PNL, PUR, CUR etc, ne-am lămurit!

luni, 30 iulie 2012

ROMÂNIA - PROIECT EŞUAT

Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! La deja 22 de ani de la răsturnarea regimului Ceuşescu şi executarea cuplului prezidenţial, România se dovedeşte incapabilă să menţină cursul. Prinsă în vîltoarea crizelor de tot felul, nevaccinată împotriva lor, cu o clasă politică rapace, încă Ţara noastră se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană şi între primele 10 ţări, la nivel mondial în catalogul statelor eşuate. Ştiu că voi fi înjurat şi arătat cu degetul, dar, m-am săturat să emit fraze deontologice care să se încadreze în normele unei democraţii care nu există şi în care nu cred! Situaţiile speciale impun soluţii speciale, în nici un caz lălăite şi dezlînate, ci ferme şi corecte! Societatea românească contemporană pare să-şi fi pierdut busola şi minţile! Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudine şi frica zilei de mîine. Potrivit experţilor, riscurile de securitate non-militară îmbracă aspecte politice, sociale, economice, ecologice etc. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul "statului captiv", permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste. De aceea, afirm cu toată convingerea că actuala clasă politică vizibilă la nivelul întregii ţări TREBUIE SĂ DISPARĂ! Camerele de gazare nu mai sînt o soluţie, cînd gazul este destul de scump! Totuşi, o soluţie finală se impune pentru purificarea unei clase conducătoare. Cultul şefului, individualismul împins pînă la egocentrism şi gustul succesului personal: Băsescu, cavalerul singuratic în luptă pentru salvarea planetei!

Şi acum, Traian Băsescu s-a autodistribuit în rolul eroului: omul de excepţie, mîntuitor, şef providenţial şi idol. Pe perioade lungi, însă, eroii obosesc, iar cele 8% - 16% voturi PENTRU Preşedinte, sînt o dovadă! Joacă, apoi, rolul omului obişnuit, vesel, guraliv şi iubăreţ, modest şi liniştit, opusul eroului de poveste. Dar cum să trăieşti mereu în banalitate şi plictiseală? Devine liderul şarmant, care încearcă mai degrabă să seducă decît să convingă, care uimeşte, dar şi îngrijorează prin instabilitate. Se poate trăi mereu în schimbare sau în surpriză? Nu! Devine, atunci, părintele naţiunii, figură tutelară a autorităţii, pentru a da încredere prin ponderaţie şi experienţă. Mai ales în perioade dificile. Din păcate, la Traian Băsescu, ciclul acesta mecanic descris se succede cu repeziciune, iar încrederea dispare.

Ultimii ani au fost bulversanţi pentru cetăţenii României. Într-o democraţie, politica de securitate este transparentă şi amplu dezbătută, iar judecarea unei politici de securitate se face de către electorat, în timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusă atît scrutinului politicienilor, cît şi scrutinului public, prin referendum. Ce ne facem atunci cînd cultura de securitate lipseşte, iar electoratul nu este în măsură să emită păreri faţă de politica de securitate naţională? Peste o criză economică mondială, s-au suprapus lipsa de viziune, incompetenţa şi violenţa unui regim perceput drept "opresiv" de către români. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României. Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor.

Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 20 de ani în actul de guvernare al ţării! DEoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării!  Din păcate, după 22 de ani de aşa zisă democraţie, electoratul, drogat cu minciuni de toate culorile, rămîne dependent de chip şi ignoră ideile. Chipul a rămas substitutul unui program! Acesta arată caracteristicile reale, sau doar presupuse. Imaginea conducătorului este echivalentul mărcii de fabrică. „Eu sînt detergentul Băsescu. Vindeţi-mă cel mai bine!”, a spus acum mulţi ani Preşedintele cînd a candidat la primăria Bucureştiului. Perntru că Băsescu are în vene ceea ce Niccolo Machiavelli scria în Principele (Paris, Ed. Seghers, 1972, p. 144-145): „Lumea vede bine ceea ce eşti pe ninafară şi puţini văd ce eşti pe dinăuntru; iar cei puţini nu îndrăznesc să contrazică opinia mulţimii, care are de partea ei măreţia Statului care-i susţine...Pentru că poporul nu judecă decît ceea ce vede”. Adevărul nu mai contează. El devine un concept demodat pentru cei care confundă imaginea cu imaginaţia. De aceea nu dau doi bani pe reconciliere! De aceea, nu agreez diplomaţia care spune: nu contează cîtă dreptate ai, ci cît negociezi!

Să punem tabloul lui Băsescu lîngă: Tito, Bourguiba, Kamazu Banda (Malawi), Idi Amin şi Jean-Bedel Salah Eddine Ahmed Bokassa!

vineri, 27 iulie 2012

CRIZA

Erau criza şi evoluţia ei, predictibile? Citite într-o cheie de securitate naţională, eu zic că DA! Imbecil folosit, sau nu, cuvîntul CRIZĂ rămîne unul dintre cel mai utilizat, iar înţelesurile sale sînt multiple. Originea sa este în greaca antică. Pe vremea lui Platon, verbul KRINEIN avea înţelesul de "a judeca" sau "a decide", însă esenţialul etimologiei cuvîntului rezidă în noţiunea de DECIZIE. Sigur, CRIZA are mai multe definiţii iar actul gestionării acesteia se numeşte MANAGEMENTUL CRIZEI. Nu am să cad în damblaua didactică - deşi îmi vine uneori, uitîndu-mă la tv! - însă, am să reproduc o definiţie a crizei, atribuită lui Charles Hernu, fost ministru francez al apărării - acuzat că ar fi fost agent KGB! - între 1981 şi 1985, în perioada preşedinţiei lui Francois Mitterrand, de către autoarea Alexandra Schwartzbrod în cartea sa "Un preşedinte care nu iubeşte războiul" (Ed. Plon, 1995, pag.34): "Criza este acea formă de înfruntare neconcretizată, destinată a cîntări greu în balanţa decizională a celuilalt, pentru a-l constrînge să renunţe la interesele sale legitime şi a obţine de la el concesii care nu corespund mizei, pentru a evita riscul războiului total"! În momentul de faţă, CRIZA reprezintă o accelerare a redistribuirii puterii în sistem. Definiţia transcrisă reflectă cîteva puncte interesante: existenţa unor decizii importante de luat fără a avea acces la ansamblul informaţiilor, cu timp limitat şi tensiune ridicată; aspectul relativ şi niciodată absolut al crizei; perceperea crizei ca un ansamblu de ameninţări, pericole, riscuri şi vulnerabilităţi; ruptura cu un status quo şi amînarea stării de echilibru; şi... posibilitatea confruntării militare! Dacă CRIZA reprezintă un moment de ruptură în interiorul unui sistem organizat, ea este, deci, UN FENOMEN ACUT şi nu cronic, cu o dinamică de hotărîri anormale şi extraordinare! Aceasta fiind cheia transcrierii fenomenelor la care luăm parte, implicaţiile ei determină măsuri specifice pe termen lung, o gîndire coerentă şi măsuri constante - specifice, mai degrabă serviciilor speciale - ori, politicienii gîndesc în cicluri electorale, scurte, de 4-5 ani. Doar previzibilitatea ameninţărilor permite o planificare corectă a răspunsului.

CRIZA dintre Traian Băsescu, liderii PDL şi USL aflati în permanent conflict, formatori de opinie, mai mult sau mai puţin "arondaţi! financiar la una dintre cele doua tabere, jurnalişti români, sau străini, ne repetă obstinant că la referendumul din 29 iulie avem de ales între două variante: Băsescu, "salvator al democraţiei româneşti, victimă inocentă a unei lovituri de stat instrumentată diabolic de USL" şi... Băsescu, "un pericol major pentru democraţia românească, violator de Constituţie, care a dezbinat societatea". 

CRIZA ESTE PURTĂTOARE DE RISCURI PENTRU SECURITATEA NAŢIONALĂ, iar o ţară cum e România, angajată într-un amplu proces de transformare internă, firească după aderarea la NATO şi UE, generează, inevitabil, o vulnerabilitate generală sporită, atît la modificările profunde ale mediului internaţional, dar şi la atacurile diverselor "entităţi", ţara noastră fiind plasată în acel spaţiu de POWER POLITICS pe Continentul European. Deci, cu atît mai mult avem nevoie să acţionăm coerent şi în cicluri lungi, după o evaluare a riscurilor şi vulnerabilităţilor. Traian Băsescu - PDL şi Victor Ponta, Crin Antonescu - USL nu au apărut din neant, de cîteva luni. România a funcţionat, în ultimii opt ani, cu un motor în "doi timpi": partidele şi liderii politici care au format majorităţi parlamentare şi guverne, amestecate în toate formulele, morale sau "imorale", deţinînd controlul statului pe perioade determinate, şi un grup format din oameni care au controlat permanent instituţii de o importanţă extremă pentru sănatatea democraţiei şi economiei româneşti, precum preşedintele, procurorul general, guvernatorul BNR, şeful DNA (instituţie artificială care poate genera şi un departament special împotriva cerşetorilor, sau a ţiganilor cu palate şi averi fabuloase, de exemplu!). Deci, există cel puţin două categorii de responsabili pentru criza statala în care se află România: actorii politici aflaţi în lumina reflectoarelor şi cei care, în culise, stabilesc scenariul, care, de multe ori, este de import... Ne aflăm, de fapt, în cea mai gravă criză politică din aceste două decenii, una de "control asupra României", o criză din care nu se întrevede nici o ieşire. În acest moment nu mai există nici un partid, sau politician, de anvergură, credibil, necompromis, care să dea măcar senzaţia unei competenţe reale. Poate doar Ioan Sorin, dar, Domnia Sa nu este politician! 
Elita a rămas în afara clasei politice OBLIGATĂ să croiască viitorul României. N-a avut loc de impostori şi rataţi! Excepţiile sînt puţine şi trecătoare!  

Într-un astfel de mediu, ameninţările se diversifică, însă ameninţarea asimetrică generată de actorii non-statali, amestecaţi, din punctul meu de vedere şi astăzi, în criza de la Bucureşti, rămîne cea mai importantă, pe termen scurt, imediat, cel puţin. Aceştia speculează lipsa de capacitate a statelor de a le controla acţiunile şi se bazează pe imprevizibilitatea acţiunilor lor. Iniţiativa le aparţine, de aceea statele doar reacţionează în loc să prevină! Statul naţiune pe care îl cunoaştem astăzi de la Pacea Westfalică, în relaţia cu alte state a dezvoltat pîrghii de cooperare: tratate, înţelegeri, protocoale, sancţiuni. Cu actorii non-statali, aşa ceva NU există, ba chiar relaţiile sînt bizare. Deci, dependenţa statului de actorii non-statali a devenit o vulnerabilitate! Incapacitatea de răspuns a statelor - şi, deci, a elitelor politice - reprezintă, la rîndul ei o ameninţare actuală, care, suprapusă peste o vulnerabilitate structurală, combinată cu un "trup slab" al statului-naţiune, depăşeşte capacitatea statului de a o combate! Situaţia mă determină să spun că elita politică, nu doer românească, este subdezvoltată şi incapabilă de viziune pe termen lung, dincolo de ciclurile electorale. Din păcate, situaţia mai dificilă din România este determinată ŞI de faptul că ţara noastră, după 20 de ani, nu dispune de un sistem coerent de formare a acestora. Clientelismul şi lipsa de competenţă fac ca destul de rar să apară oameni potriviţi la locurile potrivite, fapt ce afectează grav coerenţa unor instituţii fundamentale! O guvernare diminuată - generată şi de faptul că actul de guvernare ţine de capacitatea elitelor chemate să-l exercite - rea, proastă, permite infiltrarea actorilor non-statali în zone cheie ale deciziei, producînd vulnerabilităţi structurale în procesul de decizie.

Ideograma chineză ce reprezintă noţiunea de CRIZĂ pune accentul pe două idei: PERICOLUL şi OPORTUNITATEA. Primul, pentru a fi evitat, al doilea, pentru a fi folosit! Există indivizi, care se agită mai puţin la televizor, dar care ştiu că o CRIZĂ, alături de negociere şi război, REPREZINTĂ UN MECANISM UTIL PENTRU EVOLUŢIA SISTEMULUI. Deşi este un instrument greu de mînuit - din cauza caracterului său tumultos - ea se dovedeşte un puternic "transformer" în raporturile dintre actori şi un mijloc de recalibrare a sistemului. Deci, e departe de a fi inutilă, chiar dacă ea aruncă poporul în criză de nervi!

miercuri, 25 iulie 2012

TRAIAN BĂSESCU - O AMENINŢARE LA ADRESA SIGURANŢEI NAŢIONALE

Securitatea politică se referă la stabilitatea organizaţională a ordinii sociale (Buzan, 1998). Scopul poate varia de la presiuni asupra guvernului, pÎnă la dezorganizarea sistemului politic al statului. În traducere, "securitatea politică se referă la acele ameninţări care subminează statul, din interior sub forma dezorganizării instituţiilor şi a ordinii publice, decredibilizarea Parlamentului, de exemplu, şi din exterior sub forma nerecunoaşterii internaţionale, cum ar spune Conferenţiar Universitar Dr. IONEL NICU SAVA (TEORIA ŞI PRACTICA SECURITĂŢII, 2007). Dar, ceea ce se întîmplă acum, în România, este de natură să genereze un puternic sentiment de insecuritate.

Am să revin la o afirmaţie pe care am făcut-o în urmă cu doi ani, cînd era deja vizibil că Traian Băsescu începe o distanţare de partidul care l-a format şi l-a adus în cea mai înaltă demnitate. Spuneam atunci că Preşedintele va muri cu partidul de gît, iar cînd mandatul acestuia, de 10 ani, va fi la final, şi PDL va fi istorie pe scena politică românească. Acum, spun că Traian Băsescu are un comportament de faraon ce va fi îngropat (politic, fireşte, în sensul de ieşire din scenă!) cu toţi "supuşii lui", dar şi cu poporul pe care l-a umilit! Preşedintele, departe de a fi un furnizor de securitate politică internă, reprezintă un RAV (risc - ameninţare - vulnerabilitate)! Dilentantismul şi impostura au invadat întreaga viaţă publică, de la Deconcentrate, la Parlament, Preşedinţie, instituţii de forţă. Din fericire, cunoscînd destul de mulţi români patrioţi, ştiu că marile acte de subminare economică a resurselor de subzistenţă a naţiunii sînt cuantificate şi documentate. Din nefericire, DECIDENTUL POLITIC este DUŞMANUL NAŢIUNII!  Statul român, aşa cum este el sub preşedinţia lui Traian Băsescu, a ales să cheltuiască tot mai puţin cu proprii săi cetăţeni şi tot mai mult cu pedeliştii, uneperiştii şi ceilalţi obedienţi ai puterii. Au fost închise numeroase spitale, şcoli, cheltuielile cu salariile au scăzut semnificativ atît prin reducerea numărului de salariaţi ai statului cît şi prin diminuarea salariilor. Pensiile au fost reduse iar taxele majorate. Toate astea s-au întîmplat după ce ne împrumutasem cu vreo 20 de miliarde. Avem de-a face cu UN CAZ UNIC ÎN ISTORIE, cînd, din punctul de vedere al analizei de securitate, O ÎNTREAGĂ CLASĂ POLITICĂ SE ÎNTOARCE ÎMPOTRIVA PROPRIEI SALE ECONOMII! Exact invers faţă de ceea ce ar fi trebuit să facă! Adversitatea dintre Traian Băsescu şi USL a depăşit limitele unei posibile coabitări. Băsescu şi-a dorit mereu oameni suficient de obedienţi pentru a nu-i crea nici o problemă. Mitul "omului politic Traian Băsescu" s-a spulberat! I-am ascultat discursul, i-am urmărit privirea: nimic despre Oameni! Poporul rămîne ceva abstract în viziunea preşedintelui care i-a şmecherit de nenumărate ori! Traian Băsescu NU e om politic, e UN Şmecher de Coiciu! În ipoteza în care regimul Traian Băsescu va fi restaurat, va exista, pe o durată de timp de doi ani, un pustiitor război româno - român.

Şi totuşi, într-o regăsire a identităţii batjocorite constant de Preşedinte pe perioada celor două mandate, Parlamentul îl poate demite pe Traian Băsescu pentru înaltă trădare. Scriam pe acest blog, pe 22 IANUARIE 2011, că soluţia “rezolvării” multiplelor probleme generate de situaţia din ţară şi incoerenţa conducerii politice din România, pare a fi cea aplicată la 12 septembrie 1980, în Turcia, de către Generalul Kenan Evren: după o guvernare de dreapta, anti-socială şi coruptă, care a decimat pătura mică şi mijlocie de comercianţi şi a scăpat inflaţia de sub control, Evren a dat o lovitură de stat, a desfiinţat partidele politice şi Constituţia din 1961, a luat măsuri radicale de reformă economică şi în justiţie şi a redresat situaţia ţării care astăzi este cea mai puternică economie de la Marea Neagră! Este aproape ce propune locotenentul Gheorghe şi, fiţi convinşi, ARMATA are capacitatea şi CAPACITĂŢILE de a gestiona mult mai bine situaţia din ţară, fără imixtiunea politicului! Protejarea suveranităţii statului, a integrităţii sale teritoriale şi a independenţei nu poate fi realizată fără protecţia individului, a cetăţeanului şi a drepturilor sale. Pentru că securitatea naţională poate fi ameninţată în cazul în care instituţiile statului nu reuşesc să asigure protecţia cetăţeanului. Ne explicăm în acest caz de ce probleme precum şomajul, sărăcia sau lipsa unor resurse devin de o importanţă majoră pentru securitatea unui stat.

Sigur, m-am resemnat deja cu ideea că cvorumul de la referendum nu va fi realizat. Românii nu sînt nici sîrbi, nici unguri. Ei nu ştiu ce e solidaritatea şi demnitatea naţională. Preferă loviturile de stat şi frauda electorală. Clamate!

marți, 24 iulie 2012

AVERTISMENT: CU BURQA PE OCHI

Cine a fost în teatrele de operaţii îşli aminteşte, cu siguranţă de avertismentele plasate la checkpoint-uri, sau pe blindatele de patrulare sau însoţire convoaie. Warning! Stay back 100 m! Danger! Un astfel de avertisment se impune, astăzi, în ceea ce-i priveşte pe talibani, "radicali islamici", aşa cum se autodefinesc. Din observaţiile pe teren, în ultimii ani, aceştia au adoptat o nouă strategie care pune accentul pe evitarea contactului direct cu trupele NATO sau ISAF, pe atacurile punctuale asupra cercurilor securizate şi pe cumpărarea de soldaţi afgani, poliţişti, forţe de securitate, gata antrenate, formate şi echipate de misiunile ANA, inclusiv de către militari români. Evident, zeci de politicieni afgani dapind de stipendiile talibane! Şi aici vorbesc, în general, de lideri tribali sau lorzi locali ai războiului, dar şi de perlamentari şi miniştri care derulează profitabile afaceri cu droguri cu grupările talibane. "Teroriştii s-au organizat în provinciile Kunar şi Nuristan, cu susţinerea autorităţilor locale afghane", afirmă un comunicat al NATO, ceea ce spune foarte mult despre autoritatea "Guvernului afgan" al lui Hamid Kharzai, dar şi despre capacitatea forţelor NATO de control al securităţii în regiune!Aşa cum fac din 1990 încoace, talibanii folosesc diferite metode de a controla "ţara". Liderii care cooperează, prosperă! Cei care refuză se aleg cu atacuri teroriste la nivelul conducerii locale, dar şi asupra populaţiei civile, pentru ca presiunea populară să-i oblige pe aceşti lideri îndărătnici, să colaboreze cu talibanii. După zeci de ani de război, ultimul deceniu a fost considerat, relativ unul al prosperităţii. Atît datorită ajutorului internaţional, dar şi din faptul că talibanii şi traficanţii de droguri au putut "lucra în linişte"! Mituirea forţelor de securitate şi cumpărarea oficialilor corupţi a devenit un fapt normal şi banal. Chiar dacă există mari asemănări, pe lîngă Afganistan, România, constatăm, că e Norvegia!

Problema este că talibanii au pierdut controlul în regiunile unde forţele NATO şi ISAF funcţionează, adică, mai ales în regiunile non-pashtune. În zonele locuite de pashtuni, supravieţuirea unui număr tot mai mare de triburi depinde exclusiv de talibani, care întreţin iluzia unui succes împotriva forţelor Coaliţiei Multinaţionale, ceea ce face ca aceste zone, în special Helmand-ul şi Kandaharul, împreună cu cele tribale din Pakistan, cu Quetta, Baluchistan, să fie principalul bazin de luptători şi traficanţi de droguri.
Potrivit oficialilor NATO, zonele de influenţă ale talibanilor sînt în scădere, iar numărul miliţiilor locale care luptă împotriva acestora, în creştere! După 20 de ani, traficul de droguri, armele şi abuzurile sexuale faţă de femei şi băieţii tineri, au transformat talibanii din "naţionalişti religioşi inspiraţi" în "uneltele diavolului", care au transformat sentimentul de sprijin popular, în ură! Potrivit NATO, interceptările telefonice ale liderilor talibani, de către intelligence-ul militar, relevă faptul că aceştia sînt din ce în ce mai puţin siguri pe victoria finală. Unii lideri talibani chiar vorbesc cu mass-media cu privire la acest lucru, dar în mod confidenţial. Un număr tot mai mare de talibani vor să facă un fel de acord de pace cu guvernul, dar Garda Veche este încă dispusă să continue lupta. Acest fel de a privi lucrurile este mult prea comun în Afganistan, în special în rîndul Pushtunilor, pentru care războiul este o treabă nobilă şi, cinstit să vorbim, după 33 de ani de job, e cam greu să te "recalifici". Această tendinţă este amplificată şi de anunţul că Pakistanul va expulza, pînă la sfîrşitul anului 2012, toţi cele 3 milioane de refugiaţi afgani, înapoi, în estul Afganistanului. Majoritatea dintr ei sînt pashtuni din estul şi sudul Afganistanului, familii sau chiar triburi întregi, ce s-au re-locat în provinciile tribale, pashtune, de la frontieră, nerecunoscută de către pashtuni încă de la trasarea acesteia, în 1893. Unii dintre ei se află în Pakistan de 30 de ani, fugind din calea regimului sovietic. Au prins noi rădăcini, au prosperat şi nu mai doresc să se întoarcă. În ultimul deceniu, peste 4 milioane de refugiaţi afgani s-au întors în ţară, conform statisticilor Crucii Roşii Internaţionale. Potrivit ICR, aproximativ 60% dintre afganii care trăiesc în Pakistan sînt înregistraţi oficial ca refugiaţi, şi doar 600.000 trăiesc în tabere de refugiaţi - de fapt, oraşe mari administrate şi finanţate de către organizaţii internaţionale. O treime dintre refugiaţii afgani trăiesc în oraşul-port Karachi, cea mai mare metropolă pakistaneză, pe care afganii o domină din punct de vedere al infracţionalităţii. Din acest motiv, pakistanezii i-ar dori pe afgani înapoi în ţară, fapt ce va provoca noi tensiuni şi violenţe în provinciile de frontieră, acolo unde acţionează şi militarii români. În urmă cu doar patru zile, în provincia Kunar, forţele pakistaneze au tras peste 300 de rachete şi obuze de artilerie în Afganistan, într-o încercare aparentă de a lovi bazele talibanilor pakistanezi din Afganistan. Guvernul afgan a protestat, dar protestul a fost, ca de obicei, ignorat de autorităţile de la Islamabad, care consideră Afganistanul ca pe un stat satelit. Pentru Paqistan războiul afgan, a fost o sursă importantă de venituri, influenţă politică şi "bunăvoinţă" americană.   Sprijinul acordat luptătorilor talibani, sunniţi, este facilitat şi de faptul că populaţia Afganistanului este atît de etrogenă, încît nu se poate vorbi, cu adevărat, despre un popor Afgan în sensul clasic al cuvîntului. Nici despre stat naţional nu se poate vorbi! Probabil că cel mai nimerit termen ar fi "Confederaţie etnică" bazată pe o comuniune tribală (Tribal Commonwealth), concept promovat intens de către liderii locali, mai ales pashtuni.  Afganii sînt consideraţi "o colecţie de triburi care pretind a fi o naţiune", iar pe pashtuni "o grămadă de sălbatici de la munte, însetaţi de sînge". Pashtunistanul a fost împărţit în 1893. Două treimi dintre ei se află pe teritoriul Pakistanului (15% din populaţia ţării!), iar o treime, pe cel al Afganistanului (40% din populaţia ţării!). Împreună, ar fi aproximativ 30 de milioane de oameni, care, însă, suferă mari fracturi culturale şi tribale. Violenţi şi mereu agitaţi, pashtunii reprezintă o problemă regională, de 200 d ani şi, deocamdată, fără o soluţie! Fără pashtuni, Afganistanul ar fi, doar, o altă ţară din Asia Centrală.

Deşi comunicatele oficiale ale Alianţei Nord-Atlantice abundă de operaţiuni în care sînt ucişi mereu SUTE de talibani, Intelligence-ul NATO a făcut public numărul estimat al luptătorilor talibani: 25.000! O cifră enormă, de la 500 de luptători în 1993! Lor li se adaugă insurgenţii locali, civili înarmaţi, diferite clanuri care luptă pentru supravieţuire. Sigur, ei nu se află exclusiv în Afganistan, de aceea, dacă vrem să fim serioşi, trebuie să discutăm de Af-Pak, adică problema de securitate care include şi provinciile tribale paştune de la frontiera pakistaneză. Teoretic, raportul de forţe este de 12 la 1 în favoarea Aliaţilor, unul dintre cele mai mari în istoria războaielor de guerilla recente! La sfîrşitul Războiului din Vietnam, de exemplu, americanii aveau un avantaj de 5 la 1 faţă de Vietcong. Statele Unite au retras aproximativ 11.000 de militari, pînă în prezent, şi alţi12.000 se vor retrage pînă la sfîrşitul anului, conform planificărilor. Lor li se adaugă francezii, germanii, românii şi alte forţe naţionale din compunerea NATO. În locul acestora, provinciile non-pashtune, de care vorbeam la început, vor rămîne "pe mîna" Forţelor de securitate afgane, care ar trebui să numere, pînă la sfîrşitul anului, 350.000 de poliţişti şi soldaţi înarmaţi, echipaţi şi instruiţi. Din păcate, aceştia sînt adesea analfabeţi, slab instruiţi şi conduşi de ofiţeri nu cu mult mai pregătiţi, dar corupţi şi cumpăraţi de către oricine plăteşte, de la lideri tribali, la şefii grupărilor talibane. În procesul de instruire nu o dată trainerii străini s-au confruntat direct cu violenţa armată şi cu refuzul de a primi ordine de la un străin!  De aceea, spuneam de mai multe ori că misiunile cele mai periculoase sînt cele ale formatorilor ANA şi nu ale infanteriştilor din FOB!

Donatorii străini au fost de acord să ofere Afganistanului un ajutor de 15 miliarde de dolari, pînă la sfîrşitul anului 2015, cu condiţia de a depune "eforturi energice" pentru limitarea corupţiei, în principal furtul de fonduri externe şi de ajutoare materiale (o ştire spune că România este campioană la deturnarea fondurilor europene!). Oficialii afgani, la fel ca cei de la BUcureşti, protestează faţă de aceste acuzaţii şi se pregătesc să ofere cîteva exemplare reprezentative din lupta anti-corupţie! De parcă oficialii internaţionali au o burqa pe ochi...

luni, 23 iulie 2012

LA MULŢI ANI, PRESEI MILITARE!

Armata României sărbătoreşte în fiecare an, la 23 iulie, Ziua Presei Militare. Prin tradiţie, în această zi sînt omagiate generaţiile de ziarişti în uniformă care şi-au asumat de-a lungul anului, misiunea de a fi vocea Oştirii. Astăzi, presa militară din România, atît cît a mai rămas ea după trecerea valurilor reformatoare peste Armata României, în ultimii ani, aniversează 153 de ani. 153 de ani în care, jurnalistul militar român a luptat cu armele imaginii şi cuvîntului pe toate fronturile unde militarul român a fost prezent.

Pentru a păstra adevărul pînă la capăt, trebuie să spun că pe 23 iulie, săptămînalul "Observatorul militar" – vizibil acum şi pe www.presamil.ro – aniversează 153 de ani de la tipărirea primului număr. De aici, "Ziua Presei Militare", care va fi,şi în acest an, un moment de reflecţie pentru cei aproximativ 100 de jurnalişti activi în redacţiile centrale şi teritoriale ale armatei. Lor li se alătură, doar sentimental, un număr mai mic de corespondenţi ai postului public de radio şi cîţiva jurnalişti de televiziune care în ultimii 10 ani au fost alături de Armata Română în diverse teatre de operaţii şi au împărtăşit aceleaşi obiective şi idealuri. Am spus-o de mai multe ori, presa militară poate fi considerată o forţă de reacţie rapidă în domeniul mediatic, cu impactul unei brigăzi operative. O alăturare permanentă a jurnalistului militar camarazilor săi în zonele de conflict sau teatrele de operaţii devine evidentă dacă ne gîndim doar la unul din rolurile presei militare: acela de „vector de imagine“ al instituţiei pe care o reprezintă.

Dacă ar fi să parafrazez un titlu celebru, ar trebui să spun că "cei mai frumoşi ani" au fost aceia în care generalii Mihail Popescu şi Eugen Bădălan, aflaţi succesiv în fruntea Statului Major General asigurau prezenţa jurnaliştilor militari la principalele evenimente ce au precedat şi urmat intrarea României în NATO. Mai mult, pentru şase luni, presa militară a trecut în subordinea şefului SMG, acolo unde îi şi este locul, ca în alte state aliate. A fost perioada de maximă libertate de expresie! La care a contribuit şi Gelaledin Nezir, cel mai bun purtător de cuvînt al Armatei României. "Turcul" a fost cel care a dat cea mai bună dovadă de românism al purtătorului de uniformă! Un prieten deosebit, de mare clasă! Să trăieşti, Geluţu, 1000 de ani!

După care a venit dezastrul, cu un ministru total idiot şi îndrăgostit de propria imagine, şi s-a redus drastic şi tacit bugetul. Aşa că, revistele "VIAŢA MILITARĂ" şi "SPIRIT MILITAR MO­DERN" au devenit o simplă amintire. Iar Radu Bîlbîie, un alt profesionist desăvîrşit, a putut achita ultimele facturi ale "Observatorului militar" numai el ştie cum. Nu mă bag, nu-i treaba mea! Dar, tare mă gîndesc la colegii americani şi la puternica lor armată de jurnalişti şi posturi militare, AFN: TV, de radio, publicaţii, etc. Sau la colegii de la RIDER o revistă militară... privată! Oricum, La mulţi ani!, Mituţ, Cătălin, Răduţ, Eugen, Tony, Petrică Mihalache, LMA Domnului Petrescu, şi Benone, şi Gabi Cobasnian, Alex Leaua, Vasile Dinu sau George Motoacă.

Din punctul meu de vedere, jurnaliştii militari ai Ministerului de Interne ar trebui sărbătoriţi împreună. Aşa că, eu le spun şi lor La mulţi ani! Cum LMA spun şi presei militare din Republica Moldova care s-a dovedit camarad excepţional şi bun profesionist!

vineri, 20 iulie 2012

ACELAŞI BREAKING NEWS

Nu am mai scris cam de multicel despre Moldova. Asta din mai multe motive. Însă, o ştire publicată ieri, sub "breaking news" mi-a tulburat liniştea provincială: "Mişcarea „Moldova Federativă", lansată miercuri, la Chişinău, propune crearea unei noi ţări în care să intre cinci republici autonome: Moldova de Est, Moldova de Vest, Republica Moldovenească Transnistreană, Republica Găgăuzia şi Republica Bucovina. În noua structură statală ar urma să intre şi Regiunea autonomă Basarabia. Sveatoslav Mazur, liderul noii mişcări, anunţă pe site-ul federatia.md că aceasta are drept scop "centralizarea poporului moldav multinaţional în jurul ideii renaşterii Patriei-Mamă Moldova şi pentru a salva teritoriile istorice de laşi şi trădători". El propune şi o strategie de federalizare în care să intre Republica Moldova, Nordul Bucovinei şi Sudul Basarabiei, care fac parte din Ucraina şi Moldova din dreapta Prutului. Potrivit aceleiaşi strategii, populaţia noului stat federativ va constitui 10,5 milioane oameni, care vor locui "pe întreg teritoriul fostului cnezat moldovenesc". Limbile oficiale în noul stat ar urma să fie "moldoveneasca" şi rusa, iar drapelul naţional - bicolorul roş-albastru cu capul de bour drept stemă. Noul stat ar urma să facă parte din Uniunea Euroasiatică a lui Vladimir Putin. Sveatoslav Mazur face parte din Partidul Patrioţii Moldovei şi se declară ezoterist, el fiind şi director al Institutului de Ezoterism, Psihologie şi Viaţă Reală din Republica Moldova".
Ideea nu e nouă, e doar re-încălzită la ceaun, profitînd de degringolada în politica naţională din România. Kalman Miszei ştie exact ce vorbesc. Ar trebui să ştie şi cei care ne-au înlocuit la Chişinău, promovînd, în locul unei politici naţionale, EXCLUSIV o politică PRO- BĂSESCU şi PRO-PL! Dacă "Statul sînt eu", atunci Băsescu e Ludovic, iar România, Franţa, care îşi merită soarta. O "republică" Har-Cov ar avea un model găgăuz, cum la crearea acestuia au contribuit, din plin, "revoluţionari" din 1990, de la Tîrgu Mureş. Ce coincidenţă!

În martie 2012 s-a fîsîit, din nou, mişcarea de revenire naţională. Şi asta, nu din cauza cetăţenilor acestei ţări, rupte în două de sisteme şi patimi personale! În martie 1918, Sfatul Ţării a decis, cu majoritatea voturilor exprimate, semnarea Actului de Unire. Pentru Unire au votat 86 de membri din cei 135 de deputaţi prezenţi la şedinţa Sfatului Ţării. Trei s-au pronunţat împotrivă, iar 36 s-au abţinut. 27 martie 1918 reprezintă pentru noi românii, o zi extrem de importantă. În acestă zi s-a început procesul de finalizare a mişcării de eliberare natională, iar în sala mare a Parlamentului de la Chişinău a fost convocat Sfatul Ţării, avînd ca scop realizarea năzuinţelor poporului român din spaţiul dintre Prut şi Nistru, numit impropriu Basrabia, de a ieşi de sub ocupaţiar rusă şi de a reveni la trupul Ţării.

Într-unul din anii trecuţi, îmi amintesc, Marşul Unirii a fost blocat în centrul Chişinăului de vreo 300 de protestatari ai Partidului Patrioţii Moldovei. „Noi ne apărăm ţara!”, „Nu expansiunii române!”, strigau ei, în timp ce unionişti scandau „Basarabia e România!” Cele două tabere s-au încăierat, dar au fost despărţite de poliţişti. Manifestaţia, organizată de Platforma Civică “Acţiunea 2012”, la care s-au alăturat şi alte organizaţii unioniste s-a încheiat în scuarul Teatrului de Operă şi Balet. Platforma Civică Acţiunea 2012 este formată ONG-uri şi persoane care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de reunire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat. Strict legal este posibil dacă acolo şi aici au loc referendumuri, iar rezultatul iese 50 % plus unu. Pînă acum, societatea civilă nu a făcut nimic în acest sens, nu a avut o poziţie unică, cetăţenii par neinteresaţi de subiect, iar politicienii privesc acest gest istoric ca pe un cartof încins! Pe de altă parte, există şi elemente extrem de vocale, care spun că Romania „s-a epuizat ca sens” şi a venit timpul divizării internaţionale după criteriul naţional. Vă sună cunoscut? Este refrenul pe care îl auzim din 1990, cîntat cu percuţie pe carîmbul cizmei de o anumită etnie. „Popoarele, care se află în componenţa României, trebuie să se autodetermine singure – în care anume state ele doresc să-şi realizeze viitorul, scrie excelenta Agenţie KARADENIZ-PRESS, citîndu-l, în mai 2011, pe liderul Mihail Garbuz (un apropiat de Vasile Stati, Stepaniuc, chiar Mihail Formuzal, găgăuzul "consiliat" de specialişti maghiari trimişi de "europeanul" Kalman Miszei!) „Patrioţii Moldovei”, a lansat, cu o zi înainte ca Traian Băsescu să vorbească de "regionalizare" anul trecut, un apel către comunitatea mondială, solicitînd “inapoierea Patriei-mamă – Moldova a tuturor teritoriilor istorice ale statului moldovenesc, aflate în componenţa României”. „Partidul ‘Patrioţii Moldovei’, care întruneşte ideologic patrioţii Moldovei de pe amblel maluri ale Prutului, în mod conştient îşi asumă iniţiativa şi anunţă iniţierea procesului între naţiuni de retragere unilaterală a tuturor semnăturilor şi angajamentelor, asumate de autorităţile Moldovei în timpul creării statului cu denumirea România”, spunea atunci, Mihail Garbuz. El a explicat că este vorba despre retragerea semnăturilor din 1859 de pe documentul de unire a celor două principate, Molodva şi Valahia, scrie Newsmoldova. „Iniţiînd procesul retragerii Moldovei din cadrul acestor acorduri, poporul moldovenesc, în acest mod anunţă începutul procesului "de destrămare" a statului România, care a încălcat angajamentele acordului şi n-a îndreptăţit speranţele şi aspiraţiile poporului Moldovei”, a explicat Garbuz.

Republica Moldova, stat aflat încă în sfera de influenţă, mentală cel puţin, a Federaţiei Ruse, se regăseşte pe harta geopolitică europeană ca punte de legătură între Carpaţi şi Marea Neagră, în spaţiul vital de securitate al Federaţiei Ruse. După dizolvarea Uniunii Sovietice, la sfîrşitul secolului trecut, puterile străine s-au stabilit în zonă pentru a se folosi de economia rusă şi creînd o epocă a haosului şi sărăciei. O economie este compusă din pămînturi, forţă de muncă şi capital, ori tocmai acesta din urmă a lipsit în această zonă de tranzit. Revoluţia portocalie din Ukraina, care a durat din decembrie 2004 pînă în ianuarie 2005, cu mari şanse ca tulburările sociale să se extindă şi în România portocalie!, a constituit momentul pregătitor menit să slăbească şi să dezintegreze, în final, Rusia, presupunere deloc departe de adevăr dacă luăm în considerare şi atacurile permanente şi, uneori, gratuite, ale lui Traian Băsescu la adresa politicii Kremlinului, în calitate de unic exponent al puterii portocalii în regiune. Problema României şi a preşedintelui său este că Rusia s-a repliat, iar conform documentelor de securitate ale Kremlinului, grija primordială a acesteia va fi ca pînă în 2020 să reformeze şi să reimpună puterea în regiune. Explicaţia este simplă şi ţine de spaţiul vital de securitate a Rusiei: din România şi pînă la Ţările Baltice se întinde o regiune caracterizată de frontiere nesigure şi conflicte frecvente. În Nord se află o cîmpie lungă şi îngustă, care se întinde de la Pirinei pînă la St. Petersburg, despre care strategii ruşi nu au amintiri deosebit de plăcute. Există puţine bariere naturale, iar ruşii trebuie să-şi împingă graniţele spre Vest pentru a crea o zonă tampon! Lucru pe care Federaţia Rusă îl face atît prin impunerea influenţei sale politice şi energetice, dar şi printr-o diplomaţie activă în relaţia cu Uniunea Europeană, în general, dar, mai ales cu entităţile statale importante - Germania! - din componenţa acesteia. De aceea, pierderea Moldovei în favoarea Uniunii Europene se face prin negocieri directe între Moscova şi Berlin, nicidecum prin intermediul Bucureştiului, care a implementat şi la Chişinău exerciţiul: AVEM O ŢARĂ, CE FACEM CU EA?!

joi, 19 iulie 2012

DESPRE TERORISM

Ieri, a fost ziua atentatelor teroriste. Opt turişti israelieni au murit şi alţi peste 30 au fost răniţi în urma unui atentat sinucigaş pe aeroportul bulgăresc Burgas. Israelul a avertizat autorităţile bulgare de iminenţa producerii unui atentat, însă avertismentul nu a fost luat în seamă. "Israelul se confruntă cu un val mondial de terorism comandat de Iran", a declarat astăzi ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, după atentat, informează AFP. "Atentatul de la Burgas a fost comis de activişti (ai mişcării şiite libaneze) Hezbollah şi comandat de Iran", a declarat Barak pentru radioul public israelian. Mai spre sud, la Damasc, cumnatul preşedintelui sirian, Assef Chawkat, ministrul Apărării, Daud Rajna, şi responsabilul celulei de criză care a fost creată după declanşarea violenţelor din Siria, în martie 2011, Hassan Turkmani, au fost ucişi într-un atentat, chiar în sediul Securităţii Naţionale Siriene de la Damasc, de către o gardă de corp fidelă preşedintelui sirian. Atentatul a fost revendicat de către rebeli.  Are globalizarea vreo legătură cu aceste două acţiuni? Eu cred că da!

Este foarte răspîndită ideea că terorismul nu poate fi definit! Înlocuitor al romanticei guerilla (Che Guevara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate alternativă la diplomaţiei, termenul îi denumeşte pe opozanţii oficiali ai unor regimuri. Ca şi „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile... invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii sîntem săraci, deoarece pămîntul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”. Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educaţie, ştiinţă şi cultură, la tiparniţe şi mass-media, la avantajele economice ale societăţii de consum, dă glas frustrărilor unei întregi naţiuni, mari cît un continent, cu un trecut şi o cultură puternică şi comune. Dar şi cu frustrări pe măsură născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente sărace şi îndatorate. Această „reţetă de succes” a fost aplicată şi în alte colţuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole. Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfîrşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu. Aceste frustrări, cumulate cu privaţiuni, activitate infracţională, temperament, dau naştere la terorism.Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alinarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte. Cu perspective reduse de a-şi găsi un loc de muncă, musulmanii săraci se îndreaptă spre madrassas-uri, şcolile coranice dominate de ideologie fundamentalistă, pentru a primii „dreapta credinţă” şi... o şansă, îndreptîndu-se spre terorism sau luptă armată, cu o cauză precisă, evident, mai bine decît un destin în derivă şi un nivel de trai la limita sărăciei. Fundamentalismul, islamic în cazul nostru (el fiind larg răspîndit în toate religiile!) are, aşadar, motoare religioase şi economice. Pe de-o parte, îndepărtarea de la credinţa tradiţională este considerată periculoasă, pe de alta, globalizarea este acuzată de sub-dezvoltarea economică a spaţiilor musulmane. În aceste condiţii, fundamentalismul nu este numai o mişcare extremistă. Este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori.

Potrivit lui Simileanu (op.cit. pag.18), secolul 21 va fi secolul fragmentării statelor naţionale, al transformării lor instituţionale şi structurale, al regionalizării şi etnicizării lor, al recunoaşterii particularismelor. Odinioară, statul asimila. Astăzi, el purifică! Ca urmare a proceselor de dislocare socială şi naţională, determinate de globalizare şi de integrarea europeană (în cazul Europei!), majorităţile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minorităţile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste! Traseul extremist este cu un singur sens, sens unic!, şi conduce la: TERORISM, SECESIONISM şi, în cele din urmă, la FORMAREA DE NOI STATE!, o rearanjare pe harta globalistă a comunităţilor şi intereselor acestora. La acest început de mileniu, caracterizat prin radicalizare şi violenţă în politică, terorismul reprezntă doar „o formă mai concretă şi mai zgomotoasă” de politică. Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este aproape mereu precedată de o aşa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist violent; potenţialii sinucigaşi cu bombă au avut cel puţin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul duşman , şi că, acest eveniment – în majoritatea situaţiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut. Poate nimeni nu cunoaşte mai bine acest sentiment decît martirii din Partidul lui Dumnezeu!

HEZBOLLAH, CU RĂZBUNAREA ÎN SÎNGE!

„Şi să nu vorbiţi despre aceia care sînt ucişi în felul lui Allah ca morţi, căci (sînt) vii, dar nu îi observaţi”. (Surat Al-Baqarah, 154, Coranul)

În ziua de 11 noiembrie 1982, şi-a făcut în mod şocant debutul un nou stil de război, cînd un tînăr a intrat cu un Mercedes alb, plin cu explozivi, în cartierul general din Tyr al armatei israeliene, tzahal. Explozia a distrus clădirea cu opt etaje şi a omorît 141 de persoane. A fost prima bombă umană! Martirul făcea parte din Jihadul Islamic, o aripă a Hezbollah-ului.

Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon, au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. În anul 1974, Al-Sadr a creat Harakat al-Mahroumeen, Mişcarea Nevoieşilor, organizaţie socio-religioasă care a silit guvernl libanez să acorde minorităţii şiite recunoaştere totală. Odată cu declanşarea războiului civil, în 1975, şiiţii înfiinţează propriile miliţii, Amal, care în 1982 se situează de partea Israelului în invadarea Libanului, dar, un an mai tîrziu luptă împotriva ocupaţiei israeliene. După modelul iranian, supravieţuitorii persecuţiilor iraqiene, emigraţi în Liban, membrii ai Partidului Al-Dawa, formaţiune politică islamică desfiinţată de Saddam Hussein, înfiinţează aici Partidul lui Allah. În 1992, Sayyed Hassan Nasrallah, dezertează din mişcarea Amal şi preia conducerea Organizaţiei Hezbollah. În interviul acordat cotidianului libanez Al-Safir, liderul mişcării recunoaşte că membrii Partidului au „spiritul Jihadului, al jertfei de sine şi al dăruirii nemărginite angajaţi în faţa Dumnezeului Atotputernic şi care iau hotărîri de auto-martiraj cînd se opun inamicului”. Urmare a unei pregătiri de excepţie în spiritul Jihadului şi al unui radicalism exacerbat, Hezbollah deţine formaţiuni de martiri numite Al-Amaliya al-Istishhadaya (Simileanu,Vasile, op.cit. pag. 138). Acestea apără cu pasiune această practică şi le displace termenul de atentate sinucigaşe. Folosirea bombelor umane face parte integrantă din jihad. Potrivit autoarei Hala Jaber (HEZBOLLAH, Ed. Samizdat, 1997, pag. 79), deşi mulţi învăţaţi islamici argumentează că în Coran e interzisă sinuciderea, şiiţii din Partidul lui Dumnezeu o consideră jertfa supremă pentru a-şi apăra credinţa şi existenţa. „Promovarea sacrificiului de sine este inspirată de soarta Imamului Husseinm care a murit luptînd pentru a-şi afirma dreptul de a conduce poporul musulman”(Hala Jaber, op.cit.). Filosofia martirajului se regăseşte obligatoriu în programa analitică a şcolilor patronate de Hezbollah, iar emisiunile religioase şi crol-ul cu nuleme martirilor se regăsesc zilnic în grila de programe a televiziunii proprii, Al-Manar (Farul)! Contrar convingerii generale că brigăzile de martiri atrag numai mentalităţile şi sufletele celor cu tulburări psihice, săraci, neinstruiţi sau care au suferit o pierdere în familie de pe urma războiului, în rîndurile candidaţilor la atentate sinucigaşe se regăsesc de la şomeri la ingineri, profesori şi medici. Numărul martirilor cu studii superioare în Occident, bărbaţi şi femei, a crescut în ultimii 10 ani de 5 ori, potrivit unui raport al CIA, difuzat în 2007 în ziarul Stars and Stripes.

Din 1983 şi pînă astăzi, Hezbollahul a evoluat în pas cu vremurile. Globalizarea a transformat grupările locale în grupări regionale şi transnaţionale. Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277) este de părere că din punct de vedere al luptei politice, terorismul transnaţional a înlocuit gherila naţională (apărut în Valea Beeka ca o grupare paramilitară pentru a lupta împotriva ocupaţiei israeliene, Hezbollah operează în Orientul Mijlociu şi Europa pentru eliminarea influenţei iudeo-creştine şi forţarea Occidentului să părăsească Orientul Mijlocu cu mijloace tipice pentru grupările teroriste de influenţă Al-Qaida!). Dacă gherila convenţională încerca atingerea unor scopuri politice pe calea războiului armat, în care scop dezvolta sisteme militare de apărare, mai mult sau mai puţin evoluate, terorismul transnaţional nu poate dezvolta sisteme militare, nu poate obţine sprijinul direct al populaţiei locale şi, în consecinţă, poate desfăşura exclusiv acţiuni ofensive! Fără linii de apărare, terorismul transnaţional devine o formă de război asimetric, după Ionel Nicu Sava, sau o nouă formă de conflict internaţional, ca o nouă formă de război, de altă anvergură, specific timpurilor în care trăim. Războiul Mileniului 3 va fi terorist şi informaţional, după Vasile Simileanu. Dacă beligeranţii de ieri (statele) erau... statici, predictibili, omogeni, ierarhici, rigizi şi rezistenţi la schimbare, „combatanţii” de astăzi sînt dinamici, imprevizibili, fluizi, legaţi în reţele (ideologice, mediatice sau logistice), cu structură celulară autonomă care evoluează şi se adaptează constant. Dacă în 1983 Hezbollah avea 500 de membri permanent implicaţi în activităţi teroriste, astăzi, se estimează că 7000 de combatanţi, antrenaţi de pasdarani – Gardienii Revoluţiei din Iran – sînt gata să moară în lupta cu inamicul sionist. Pe lîngă forţele proprii, Hezbollah duc acţiuni teroriste în colaborare cu Comandamentul Gărzilor Revoluţionare Iraniene, împreună cu care a format celule în Europa, Africa, America de Sud şi de Nord şi în Asia. Cartierul general al al Partidului lui Dumnezeu s-a păstrat în Valea Bekaa din sudul Libanului, dar funcţionează şi în suburbiile sudice ale capitalei libaneze, Beirut, pe „centura mizeriei”, mahala sordidă care amplifică sentimentele de frustrare şi revoltă. Coordonarea o deţine Iranul şi Consiliul Consultativ, shura, care are în subordine trei consilii zonale: Beirut, Valea Bekaa şi Libanul de Sud. Comitetele subregionale fac recomandări privind politica organizaţiei şi au rol executiv. Potrivit lui Vasile Simileanu (op.cit. pag. 139) obiectivele Hezbollah s-au modificat în decursul anilor. De la rezistenţa armată împotriva ocupantului sionist s-a ajuns la: constituirea unui stat islamic şiit în Liban, eliminarea influenţei non-islamice şi forţarea Occidentului să părăsească regiunea, transformarea mişcării în principala mişcare islamică din Liban.

RADICALIZARE ŞI IMPLICARE SOCIALĂ

Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă (Simileanu, Vasile, op.cit. pag.139). O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 139), au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor. Hezbollahul nu face excepţie. Din potrivă!

Suburbiile şiite din sudul Beirutului au dobîndit reputaţia de „Centura Mizeriei”. „Munţi de gunoaie amestecaţi cu zoaie din conductele sparte, umpleau străzile, răspîndind mirosuri pestilenţiale... băltoacele cu apă murdară atrăgeau muştele şi şobolanii. Curentul electric era un lux, în 90% din district lipsea canalizarea, iar cele cîteva cabluri telefonice existente nu mai funcţionau. Era greu de înţeles cum supravieţuiau locuitorii într-un mediu atît de sordid. ... Guvernul nu mişca un deget ca să amelioreze situaţia. Ignora prezenţa şiiţilor, sperînd că aveau să dispară” (Hala Jaber, op.cit. pag.130-131). Pe acest fundal, cu ajutorul Iranului, Hezbollahul a construit o întreagă infrastructură care acordă asistenţă socială şi săracilor de alte religii! În doar cîţiva ani, Hezbollahul a construit spitale, clinici, şcoli, centre de învăţămînt superior, institute de cercetare, orfelinate şi sanatorii pentru handicapaţi. Prin intermediul Comisiei de Ajutor, Hezbollah acordă împrumuturi şcolare şi universitare şi încurajează dezvoltarea meşteşugurilor, mica industrie şi iniţiativa agricolă. De asemenea, acordă ajutor material tinerilor căsătoriţi, precum şi împrumuturi locative, programul „Prima Casă” şi de afaceri. Pentru împrumuturile de la Hezbollah nu se plăteşte dobîndă, această practică nefiind permisă de legea islamică! Unele familii primesc utilaje sau animale domestice pentru a pune bazele unei mici afaceri sau a unei ferme, de la maşini de tricotat la vite sau familii de albine. Hezbollahul a înfiinţat primele şcoli de arte şi meserii din Liban şi a deschis primul birou de şomaj din această ţară. Banii pentru astfel de întreprinderi, vin din Iran şi de la sutele de mii de şiiţi libanezi de pe tot globul care, conform legii islamice, plătesc anual: zakatul – taxa pe patrimoniu şi khoms – taxa pe beneficiul net. Totalul colectelor nu este dat niciodată publicităţii. Conform lui Hajj Hussein Al-Shami, şeful programelor de asistenţă socială ale Hezbollah, citat de Hala Jaber (op.cit. pag. 135), „suma poate egala bugetul intern al unei naţiuni bogate”!

CONCLUZIE

Devine tot mai clar că actualele grupări teroriste, atomizate dar prinse în reţele transnaţionale, au motive diverse de a acţiona. Majoritatea acestora sînt de natură culturală şi socială, apărute pe fondul globalizării şi destructurării statului de origine. Combaterea terorismului – în formele bine cunoscute de disrupere a reţelelor (război asimetric), izolare a liderilor, privare de libertate – nu mai poate fi singura formă de reacţie la actele teroriste. Devene evident că a contracara doar forma finală de manifestare, violentă, este ca şi cum te-ai adresa doar efectului, nu şi cauzelor care stau la rădăcina problemei. Terorismul clasic, cu grupări şi celule în strînsă legătură, este acum înlocuit de o formă destructurată, multiformă, bazată pe o foarte bună strategie de comunicare şi promovare a ideologiei extremiste şi prin emergenţa unor nuclee sau indivizi care acţionează în mod voluntar, la distanţă şi fără o legătură explicită cu nucleul terorist ce îi inspiră.

Se poate spune că există spaţii albe, rămase neexplicate, uneori înadins!, şi a unui cod de răspuns, din ce în ce mai radical, specific celor care aderă la o ideologie extremistă, un cod imposibil de accesat din afara ecuaţiei culturale, psihologice şi emoţionale la care cei radicalizaţi aderă.



luni, 16 iulie 2012

DOI BOI ŞI OPT MII DE SPECTATORI

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna a adunat circa opt mii de spectatori. Merg de ani de zile la festival, după ce în urmă cu 30 de ani, îi ascultam pe Gondi, pe Liviu Butoi, pe Andrieş, la Sala Lira, din Reşiţa, şi ne prindea două noaptea cu dragul de Johny la contrabas şi Tavitian la pian. Moşu prezenta şi atunci acste întîmplări absolut senzaţionale.

Am vorbit, zilele trecute, şi cu Alexandru Andrieş, şi cu Berti Barbera, şi cu Florian Lungu, şi cu Rudi, şi cu Gigi Tăuş. Toţi au spus că este un lucru extraordinar că Marius Giura reuşeşte să ţină viu acest festival ''o combinaţie între calitatea muzicală a artiştilor şi calitatea artistică a naturii'', după cum spunea Berti, sau "o aglomerare de valori în acest ambient de puritate şi de comuniune cu natura", după cum, înţelept glăsuia Florian Lungu. Artist pînă în măduva oaselor, Alexandru Andrieş îmi spunea, în prima seară, că "la Gărâna, vii patru zile şi te scalzi în jazz şi uiţi de tot ceea ce înseamnă oraş, necazuri, mizerii, dar şi de politică şi politicieni". Aici apele noastre se despart! Andrieş nu şi-a imaginat nici o clipă că există nu numai boi care trag la jug, dar şi boi care te încurcă şi te sabotează. Unul este noul primar al Timişoarei, ROBU, care, de la sine putere, a vrut să taie finanţarea de 100.000 de lei pentru această ediţie a festivalului, deşi CONSILIUL LOCAL a aprobat O HOTĂRÎRE în acest sens! Celălalt mugitor fruntaş este Primarul Gărânei, care vineri a tăiat apa şi curentul electric în Poiana Lupului, în plin festival, manifestare care i-a adus încasări de milioane de lei şi a pus GĂRÂNA pe harta lumii!

Marius, Rudi, nu sînteţi singuri!

vineri, 13 iulie 2012

COLONIA CA MONEDĂ DE SCHIMB

Extrem de ocupaţi, în ultimul timp! Ocupaţi şi pre-ocupaţi să ne facem rău unii altora! Cît mai mult rău. Răul suprem, uitînd, sau necunoscînd şi negîndindu-ne, poate, niciodată că existenţa noastră, la scara Universului este mai neînsemnată decît un boc în calea... Mi-am dat seama - ca în parabola extraordinară a unui francez celebru, în care două planete se întîlnesc pe boltă şi una, obosită şi răpciugoasă, îi mărturiseşte celeilalte că este "bolnavă de umanitate" şi trebuie să se vindece urgent! - că România este bolnavă de democraţie şi nu voi avea nici o şansă să trăiesc într-un mediu total ostil unui astfel de comportament politic ne-evoluat. Sîntem ORBI la soluţiile personale de ieşire din criză. Cîţi dintre noi ne-am gîndit, să discutăm altfel despre stat decît prin prisma politicienilor care sînt, în mare majoritate, incompetenţi şi mînaţi, în funcţia pe care o exercită, de propria pricopseală? Scriam vineri, 6 iulie, pe acest blog, că apariţia în peisajul politic mioritic al generalului de 4 stele Wesley Clark, care este consilier personal onorific (!) al premierului, se citeşte prin "lăsarea din braţe" a lui Băsescu de către americani şi se va traduce cu scoaterea din scenă a acestuia, mişcare simţită de fostul comandant de navă şi semnalată prin officina HotNews, în informaţia referitoare la Clark şi la relaţia sa încordată cu ruşii! Ieri, Vocea Rusiei spune acelaşi lucru! "Venirea la Bucureşti a generalului Clark şi reorientarea rapidă a poziţiei ambasadorului Gitenstein arată că Washingtonul a decis să susţină USL în lupta politică internă. În ciuda tuturor eforturilor lui Băsescu de a fi vasalul perfect, ba chiar ideal, al SUA, el a ajuns în situaţia de a fi lichidat din punct de vedere politic de către factorii de decizie din administraţia americană... Faptul că marile puteri îşi utilizează vasalii în calitate de monede de schimb în tranzacţiile geopolitice nu reprezintă niciun secret. La un moment dat, comportamentul lui Băsescu în plan extern a devenit atât de iritant pentru anumite forţe geopolitice încât scoaterea lui din joc a devenit un subiect în cadrul negocierilor marilor puteri. În contextul unor asemenea tranzacţii, forţele geopolitice cu anvergură globală obişnuiesc să facă concesii mutuale în privinţa unor probleme de ordin regional, deseori grupând împreună probleme care nu au vreo legătură evidentă".

Două lucruri mă neliniştesc: gîndirea mea de tip "război rece", de care, probabil, nu voi reuşi să scap niciodată, şi statutul clar de COLONIE al României pe care "fetele mari" ale politicii mondiale îl tranzacţionează în budoare, departe de ochii publicului, la un pahar de cognac veritabil! România nici nu poate avea alt statut, decît acela de monedă de schimb! Pentru că, România NU mai este un stat puternic!

Ca să fie puternic, un stat are nevoie de un tipar şi de reguli. Regulile ţin de sistemul de norme instituite prin lege şi de principiile morale. Economiştii şi profesorii de ştiinţe politice predau astăzi în şcolile româneşti "Tiparul" pentru ca, în final, România să devină un stat puternic, capabil să-şi apere cetăţenii. Ei spun că tiparul e dat de împărţeala între: - bunurile publice dure - cele care pot fi garantate exclusiv de către stat (armata, justiţia, poliţia, infrastructura rutieră şi cea urbană, plasa de siguranţă socială minimală etc.); - bunurile publice semi-dure – cele care pot fi furnizate atît de mediul public cît şi de cel privat în ponderi variate sau în parteneriate public-private (educaţia, sănătatea, pensiile, companiile de interes strategic - de pildă cele din zona energiei sau a resurselor naturale) şi - bunurile publice care pot fi complet externalizate şi furnizate exclusiv de către mediul privat (industrii şi servicii private). Puţine subiecte sînt mai încurcate în ştiinţa economică decît desenarea acestui tipar al statului. Ce rol îşi asumă? Cînd? Ce îmi datorează statul mie, ca cetăţean? Ce îi cer suplimentar statului? Cît costă şi cum se finanţeaza statul? Poate statul să decidă mai bine ce face cu veniturile mele decît mine însumi, în calitate de contribuabil? De unde vine bunăstarea? Cît de "mare" ar trebui să fie aportul său la dezvoltarea socială? Cum trebuie PEDEPSIT statul care abdică de la propriile principii? Vedem, oare, aceste probleme, sau sîntem orbi? Nu e de mirare că în ţara orbilor, chiorul e împărat!

Statul român actual este o construcţie babilonică! De la căderea regimului comunist, vorbim extrem de mult şi, mai ales, TARE, despre igienizarea civică, despre selecţia negativă, despre igienizarea morală a politicii şi economiei româneşti. De făcut am făcut însă... nimic! Am perpetuat aceleaşi tipare, reguli şi practici incorecte, pe care le-am perfecţionat şi cizelat. Liderii tineri au "furat" de la cei bătrîni şmecheria, aroganţa, dorinţa de putere. Au aşezat întreg acest model pe... NIMIC! Nivelul intelectual al generaţiei de politicieni 70-80 este mult mai scăzut decît al celor născuţi în 1960, de exemplu! Şi acest lucru se vede! Am permis să ni se fure naţiunea de o gaşcă de nenorociţi. Am permis să plătim şpagă sau să copiem la examene, fără să vedem că, încetul cu încetul, nu mai semănăm demult cu un stat, cu un popor, ci cu o colonie şi o populaţie. Sîntem ORBI! Sîntem în culpă, noi, românii, care nu am reuşit să ne mobilizăm şi să reactivăm mişcarea intelectuală, civică şi profesională autentică care să mobilizeze mişcarea politică reformatoare. Din prea mult egoism am dat prea puţin acestei naţiuni din ştiinţa şi munca noastră. "Ce face statul pentru mine?", este întrebarea românească tipică. Cheltuim o energie enormă pentru a ne plînge de milă, adorăm chiar acest comportament tipic pentru Balcani şi Orientul Mijlociu, ne fascimează propria tragedie şi nu mai avem putere, timp şi resurse pentru a ne vedea fiecare de propria viaţă. Eu cred că viitorul trebuie să ni-l facem singuri. Nu văd cum altfel decît prin asumarea atitudinii nu doar prin înjurături în barbă, ci prin mult curaj, entuziasm şi acţiune fermă a specialiştilor, a societăţii civile, a cetăţenilor care îşi doresc un altfel de stat, altfel de politicieni.

Din fericire, se spune despre români că au genă de supravieţuitori. Incertitudinea ca mod de viaţă, descoperită de aroganta Europă, pare a face parte din chiar fiinţa noastră!

joi, 12 iulie 2012

FURTUNA STRATEGICĂ PERFECTĂ

Din punct de vedere securitar, România va fi prinsă, în următoarele 120 de zile, din punctul MEU de vedere!, în furtuna strategică perfectă, generată de Siria, care este astăzi, ochiul ciclonului. Nu vreau să scriu nimic despre disputele interne din ţară care fragilizează poziţia ţării noastre pe plan extern, în faţa aliaţilor. Vreau doar să spun că România a pierdut, încă o dată, şansa de a-şi relua locul de jucător-titular în Orientul Mijlociu, tocmai acum, cînd evenimentele par să se precipite. Ieri, miercuri, în timp ce Victor Ponta era tras de urechi la BRuxelles, iar Traian Băsescu mai lua la piept un copil (copiii şi animalele au darul de a crea emoţii puternice!), două evenimente importante, referitoare la Siria, s-au petrecut în arena internaţională.

Rusia a împărţit membrilor Consiliului de Securitate ONU, un proiect de rezoluţie ce prevede prelungirea misiunii ONU în Siria cu trei luni, în aşa fel încît aceasta să nu se mai concentreze pe monitorizarea planului de pace, ci pe găsirea unei soluţii politice pentru conflict, deşi emisarul special al ONU, fostul secretar-general, Kofi Anan, este repudiat şi de "revoluţionari". Consiliul de Securitate ONU trebuie să decidă viitorul misiunii din Siria, UNSMIS, înainte de 20 iulie, cînd mandatul iniţial, de 90 de zile, expiră. Planul Rusiei, de a prelungi şi schimba scopul misiunii, nu este însă de natură să mulţumească SUA - captivă în campania electorală prezidenţială! -, şi statele europene, care au cerut o rezoluţie ce permite Consiliului să autorizeze o gamă de acţiuni, de la sancţiuni diplomatice şi economice, la intervenţia militară. Statele Unite au daclarat recent, prin vocea Secretarului de Stat, Hillary Clinton, că mizează pe răsturnarea regimului Assad din interior, de către armată. Şi pare că, "năzuinţele" amaricane tind să se împlinească! Ambasadorul Siriei în Iraq, Nawaf al-Fares, sunnit, a anunţat, tot miercuri, că a părăsit puterea de la Damasc şi s-a alăturat revoluţiei împotriva preşedintelui Bashar al-Assad! Nawaf al-Fares le-a cerut militarilor sirieni să-i urmeze exemplul şi să-şi întoarcă armele împotriva conducerii de la Damasc, într-o înregistrare video postată pe Facebook. "Din acest moment, declar că m-am alăturat revoluţiei poporului sirian", a spus Fares. "Le cer membrilor armatei să se alăture revoluţiei şi să apere ţara şi pe cetăţeni. Întoarceţi-vă armele împotriva criminalilor acestui regim", a adăugat el. Fares a fost filmat vorbind în faţa unui steag sirian cu verde şi alb din perioada de dinainte ca Partidul Baas să preia puterea în urmă cu cinci decenii. Din punctul meu de vedere, dezertarea lui Fares, tocmai din Iraq, după trei decenii de relaţii diplomatice îngheţate între cele două ţări, reprezintă semnalul că ŞI Partidul Baas Arab Socialist - fondat în 1943, la Damasc de creştinul Michel Aflaq şi kurdul Salah al-Din al Bitar, şi fuzionat, un deceniu mai tîrziu cu Partidul Socialist Sirian, şi care s-a aflat la putere în Siria şi Iraq! - îl părăseşte pe liderul de la Damasc, considerat în urmă cu 10 ani, singurul lider arab capabil să unească umma! Decizia lui Nawaf al-Fares de abandonare a puterii de la Damasc vine după mai multe dezertări la vîrf din armata siriană, culminînd cu o mişcare similară, din urmă cu o săptămînă, a unui general din cadrul unei familii apropiate preşedintelui Assad.

Prinsă între contestarea vehementă a regimului său de către SUA şi UE, susţinută, însă, de Rusia tandemului Putin-Medvedev, şi după căderea de la putere a colonelului Muammar el-Ghaddafi, în Libia, Siria a devenit "capul de afiş" al POLITICII regionale şi germenele Noului Orient Mijlociu. Oponenţii regimului politic al lui Bashar al-Assad, militanţii pro-democraţie şi manifestanţii sirieni solicită îndepărtarea de la putere a regimului, alegeri libere şi anularea supremaţiei partidului Baas care guvernează ţara de 40 de ani. Încă din toamna trecută, chair extrem de prudentul Sultan, de la Riad, i-a retras sprijinul politic, trăgînd un semnal decisiv între ţările arabe. Dar, se ştie că Arabia Saudită a jucat un rol central şi în debarcarea de la putere a lui Saddam Hussein, salvîndu-şi astfel monarhia wahabbită în faţa valului expansionist al şiismului iranian şi... allawit... Tunisia, Egiptul, Yemenn-ul şi Libia, menţionate, de-a lungul ultimelor luni, drept ţări în care revoltele populare ar putea inspira mişcări similare şi în alte ţări vecine, cu insinuare directă la regimul saudit, au oferit scuza perfectă pentru atragerea în vîrtejul unor revolte sociale a Siriei, una dintre cele mai stabile ţări din regiune, alături de Iran. Pentru că, nici una dintre ţările menţionate nu are capacitatea Siriei de a aprinde tot Orientul Mijlociu! Siria este de o importanţă vitală pentru stabilitatea regiunii – şi se confruntă cu o "revoltă populară" pe care o înăbuşă în sînge. Libanul, Teritoriile Palestiniene, Turcia, Iraqul şi Iranul, toate vor fi afectate de ce se întîmplă la Damasc în perioada urmatoare. Paradoxal, însă, căderea lui Bashar Al-Assad va deschide calea instabilităţii regionale pentru că, războiul civil din interiorul frontierelor siriene menţine, oarecum, echilibrul într-o regiune atît de tensionată şi fragilă! Tensiunile sociale şi economice acumulate, transformate în conflicte violente, generează un "haos constructiv", care ar putea da naştere la un Nou Orient Mijlociu, sau cum spunea filozoful neo-conservator Michael Ledeen, fost consilier al Preşedintelui Bush jr., "o forţă revoluţionară minunată" pentru distrugerea creatoare ... " Să spunem că şi acesta ar putea fi un interes "colateral"...

Ideea că regimurile arabe contestate vor fi înlocuite de “democraţii liberale sună prea bine pentru a fi adevărată”, apreciază Moshe Ma’oz, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Din punctul meu de vedere, instalarea unui regim sunnit - wahabit, este cheia în care trebuie citit gestul Casei De Saud, populaţia Siriei fiind predominant sunnită - trebuie precizat că ţara adăposteşte 34 de etnii şi 16 religii! - doar elita conducătoare fiind şiită-allawită, reprezentînd o minoritate, dominantă, ce-i drept, de 40 de ani! În lumina aceastor realităţi, mă declar ÎN FAVOAREA unei intervenţii militare externe în Siria, în următoarea perioadă de timp. Chiar şi provocat, haosul este îndreptat ÎMPOTRIVA populaţiei civile, iar un regim care nu este capabil de ripostă contrainformativă pe propriul teritoriu trebuie să părăsească puterea. Este cazul oftalmologului Bashar Al-Assad, care nu vede eşafodul istoriei pe care este urcat zilnic, treaptă cu treaptă!

miercuri, 11 iulie 2012

UN AMESTEC EXPLOZIV DE INSECURITATE NAŢIONALĂ

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte securitatea ca fiind „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol“. Ca atare, securitatea apare, în cele mai multe situaţii, ca o precondiţie a funcţionalităţii oricărui (micro)grup social formal sau informal, a oricărei organizaţii sociale, economice, politice etc., în raport cu acţiunea unor factori perturbatori generatori de insecuritate, interni şi/sau externi organizaţiei respective. „Securitatea naţională este rezultanta sinergică a acţiunilor întreprinse prin mijloacele şi reglementările instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele şi valorile fundamentale ale României, contracarînd factorii interni şi internaţionali care ameninţă aceste interese şi valori“. În mod logic, insecuritatea naţională este rezultanta emergentă a acţiunilor factorilor interni şi externi care periclitează interesele şi valorile fundamentale ale României“. Starea de insecuritate este, aşadar, opusul stării de securitate şi se poate defini ca fiind pierderea capacităţii statului de a produce şi utiliza resurse informaţionale, energetice şi umane, de a-şi menţine coeziunea, omogenitatea, unitatea şi identitatea, ca urmare a gestionării politice ineficiente, a agresiunilor şi crizelor generatoare de situaţii sociale patologice, crize de sistem, ori de situaţii limită. Insecuritatea poate fi provocată prin agregarea unui set de factori care, la prima vedere, nici nu au o legătură directă, evidentă. Astfel, sărăcirea accelerată a populaţiei în etapa de tranziţie prelungită, educaţia insuficientă, moralitatea lacunară, salarizarea minimală şi hazardul natural sînt factori care nu par să aibă interconexiuni între ei, precum şi nici între ei şi Securitatea Naţională.

Ultimii ani au fost bulversanţi pentru cetăţenii României. Într-o democraţie, politica de securitate este transparentă şi amplu dezbătută, iar judecarea unei politici de securitate se face de către electorat, în timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusă atît scrutinului politicienilor, cît şi scrutinului public, prin referendum. Ce ne facem atunci cînd cultura de securitate lipseşte, iar electoratul nu este în măsură să emită păreri faţă de politica de securitate naţională? Peste o criză economică mondială, s-au suprapus lipsa de viziune, incompetenţa şi violenţa unui regim perceput drept "opresiv" de către români. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României. De la începutul anului 2011, degringolada organizaţională la nivelul statului a amplificat starea de insecuritate: peste "reforma" contabilă a Ministerului de Interne s-a suprapus, ciudat, vă amintiţi?, reforma administrativ-teritorială, generînd un amestec aproape exploziv de insecuritate naţională. Care este viziunea de final, pe termen mediu şi lung? Ce se urmăreşte? Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului. Poate părea paradoxal şi jignitor, dar incultura naţională de securitate reprezintă un factor de risc şi o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Statul român şi-a încălcat constant angajamentele luate la NATO şi UE de a aloca fonduri necesare promovării culturii de securitate, societatea civilă nu pare interesată de subiect, iar cetăţeanul, principalul beneficiar, este mai preocupat de preţul caltaboşului decît de a trage la răspundere Guvernul, să zicem, pentru încălcarea Strategiei de Securitate Naţională. În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un produs de consum, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. La ora actuală, securitatea naţiunii este un concept definit prin lentilele deformatoare ale ideologiilor, mai mult sau mai puţin expirate, prezente în spaţiul politico-militar. Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii şi, deci, gradul său de implicare în mediul social este definitoriu din perspectiva securităţii.

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor.


Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 20 de ani în actul de guvernare al ţării! DEoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării! Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii ar trebui rezolvate de STATUL BUNĂSTĂRII, un concept total străin actualei puteri. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.)

Vorbim despre modificarea Constituţiei! În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; - nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

E clar! Avem o problemă, şi problema nu e mică...

marți, 10 iulie 2012

ROMÂNIA, TE IUBESC!

AVERTISMENT! ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ŞI VA FI TRATAT CA ATARE. INTERZIS CITITORILOR SUB 18 ANI!

România este o ţară condamnată la dispariţie, iar românii, o populaţie hăituită de un grup de violatori în serie. Un grup de derbedei politici, pe care, dacă îi prinzi cu ocaua mică, pot spune, eventual, „am greşit”! Ce dacă viitorul tău e compromis? Am greşit! Ce dacă ai tăi mor pe capete ca muştele din deficienţe cronice de sistem? Am greşit! E ca la „friendly fire”, cînd tragi cu sînge rece în inamicul care îţi e partener. Am greşit! Vedeţi, de aia nu se vede România pe hartă. Pentru că violatorii ne-au băgat prea adînc chiloţii în cur ca să nu-i pierdem! Nu mai am nici un dubiu. Acum cîţiva ani, Cristian Tudor Popescu, unul dintre ultimii muşchetari, scria că privită de sus, ţara noastră seamănă cu un bolnav de nervi. Eu aş spune că România arată ca un bordel periferic, jegos şi păduchios, în care fiecare derbedeu îngălat ne fute în cur, pe bani puţini, la orice oră din zi şi din noapte! Ţara, ca o curvă ieftină, este futută din exterior şi din interior, iar perverşii îi ameninţă interesele şi toate orificiile. Diferite "cancelarii" europene ne domină şi ne poruncesc să stăm capră, companii de rating ne calcă în picioare, iar sperietoarea FMI, şcoala de corecţie a economiilor în derivă, ne ameninţă că ne privatizează mineritul sau îl desfiinţează! În interior, tenii preistorice, flămînde şi hulpave, ne sug de vlagă în fiecare secundă. Makovei, Ungureanu, Escu, Boc, Udrea, Băsescu, Petrom, Eon, Ion, Energy Holding, Stănişoară, Marin, sub-marin, Armaş, sînt doar vîrful, capul flegmos şi însîngerat care iese din cînd în cînd la suprafaţă. Manipularea e servită caldă, aburindă. Ca un căcat!

Unii cred că, pe fundalul dezarticulării spectaculoase a statului român, Traian Băsescu urmăreşte puterea absolută. Alţii, sînt convinşi că preşedintele portocaliu şi incestuos, adînc futător de ţară şi neam, este expresia haosului şi reprezentantul legitim al stării de destabilizare a societăţii româneşti, atmosferă propice „stăpînirii” unei entităţi statale şi pentru care marile puteri folosesc, la greu, trupe speciale şi armate de PR-işti! Personal,nu mai ştiu nimic! Am pierdut şi eu busola... Violul în grup incestuos şi românesc este doar o apocalipsă naţională rebranduită! Actuala clasă politică corectează legi îndreptate ÎMPOTRIVA poporului român! Nimic care să ne ajute să ieşim din situaţia excepţională în care ne aflăm, totul împotriva şansei la supravieţuire a încă unei generaţii de sacrificiu. E momentul să înţelegem că negarea acestor criminali care-şi zic „autorităţi” se transformă în sprijinul nostru faţă de demenţa lor. Lipsa de reacţie înseamnă complicitate! Timpul nu mai are răbdare. Probabil că nu am ajuns încă pe fundul latrinei ca să putem împinge din picioare şi să sperăm să ieşim cu capul deasupra bălţii de căcat în care sîntem împinşi cu bîta. Tot felul de fufe pedeliste trag din greu cu limba în jurul pulii prezidenţiale, indiferent de subiect. Şi mai mult decît atît! Dar, v-aţi întrebat dacă toată această casă de curve bolnave de sifilis la creier trebuie să rămînă în picioare?

România ca proiect naţional s-a născut după Războiul de independenţă din 1877! Elementul naţional unit este încă fraged. De aceea, siluirea incestuoasă îl poate face să renunţe la rezistenţă. De ce România nu s-ar transforma în Euroregiunea Banat, Moldova, Transilvania, Dobrogea... Am fi mai uşor de controlat, mai puţin nebuni, mai puţin teoretic influenţi în Parlamentul european etc! Ar fi mai linişte pe Strada Europa! Criză economică, criză politică, pandemie porcină, criză de sistem, criză în sănătate, educaţie, cultură, securitate naţională sînt instrumentele de a rezolva această problemă! Ţara ne vrea proşti, bolnavi, flămînzi şi umiliţi. Reduşi la tăcere. Amorţiţi, la televizor, de personaje invitate să vorbească despre nimic.

Şi Noua presă, modernă, mogulică şi deontoloagă este complice! Dacă ar fi să-i aplicăm acelaşi tratament ca lui Ceauşescu, ar trebui să o punem la zid! Mă uit la RomâniaTV, unde o curvetă proastă, udă toată de importanţa rolului pe care îl joacă, plină de aere şi băşini, vorbind francofon şi palatinat, crede că e jurnalist implicat. Halal! Nimic despre problemele fundamentale ale oamenilor. Întrebări stupide şi superficiale, teme false şi răsuflate, fătuci isterice care nu-şi ascultă şi nu-şi lasă interlocutorii să vorbească, teme puse în pagină de lucrători la ziar cu căcat la creier... Românii au obosit. Doamne, în ce lume trăim... ROMÂNIA REALĂ CERŞEŞTE NORMALITATE. OPRIŢI-VĂ DRACULUI ODATĂ!

luni, 9 iulie 2012

ROMÂNIA DE MORAVURI UŞOARE

De femei de moravuri uşoare, istoria are nevoie permanent. Ele au fost cele care au îmbinat, plăcut şi util, grozăviile războaielor mondiale din toate timpurile. Interesate mai puţin de politică, de arme, de victorii, femeile de moravuri uşoare, trăiau uneori departe de realitate, dar intersectîndu-se brutal cu ea. România pare un astfel de personaj: sexy, misterios, învăluit într-un abur enigmatic, ce pare că nu realizează că reconfigurarea centrelor de putere este inevitabilă! A auzit, ea, România, de Malta, dincolo de istoriile cu Cavaleri sau Van Rompuy? Ce s-a întîmplat după Malta? Lumea a devenit mult mai nesigură, cu orizonturile tulburi şi cu popoare trezite din entuziasm în debusolare. Chiar îngheţata Finlandă, ale cărei perfecţiuni sînt similare cu cele ale cristalelor de gheaţă, vorbeşte de renunţarea la Euro. Nu mai spun de Germania. A început un sălbatic război economic pentru acapararea resurselor şi pieţelor perdanţilor Războiului Rece, iar ea, România, se lipsea de vechii parteneri economici din Est, la fel de uşor cum renunţa la haine! Democraţia şi-a epuizat resursele înainte ca întreaga planetă să cunoască o ordine democratică! Lipsa confruntării globale majore a eliminat liantul ideologic, care a fost înlocuit, cu preponderenţă, de cel religios, ori economic. Cu alte cuvinte, absenţa unui nou război mondial generează haosul din actualul sistem internaţional!

Dezechilibrele demografice, criza apei, degradarea mediului, penuria alimentară şi sărăcia endemică menţin permanent amorsate numeroase situaţii conflictuale regionale. Lista provocărilor globale este, însă, mult mai lungă. Lumea a intrat într-o perioadă de tranziţie care va fi caracterizată mai curînd de pragmatism şi compromis, decît de aderarea la principii ideologice şi doctrine, iar consecinţa imediată pentru politica de tip clasic este tendinţa de a se elabora strategii, evitîndu-se analiza noilor condiţii. În pieţele Spaniei, "Indignaţii" vorbesc despre politică post-modernistă, fără doctrine, aplicată direct cetăţeanului! Lumea globală visează la cristalizarea un nou internaţionalism pentru a contrabalansa cea mai puternică forţă nouă care este naţionalismul! Ascensiunea sa este constatată pretutindeni în lume sub forma fundamentalismului islamic, regionalismului şi protecţionismului economic, precum şi în conflicte etnice şi mişcări revoluţionare. Ascensiunea dreptei este favorizată de crizele sociale, financiare, economice, la care trebuie adăugate războaiele. Constatările nu pot să ne lase indiferenţi. În numai doi ani, partidele de extremă dreaptă au cîştigat substanţial teren în Belgia (Partidul Vlaams Belang, 17,1%), Austria (FPO, 12,7%), Franţa (Frontul Naţional 10%), Ungaria (14,8%), Italia (Lega Nord, 10,2%), Lituania (12,2%), Olanda (17%), Norvegia (22,9%), Elveţia (29%), Finlanda (Adevăraţii Finlandezi, 17%,) chiar şi în Bulgaria (12%). Platformele lor politice sînt, din păcate, infestate de intoleranţă, mai ales faţă de străini, xenofobia lor este transparentă iar unele au revendicări iredentiste. De un deceniu aproape, în America Latină a apărut conceptul de ,,socialism al sec. XXI” care porneşte de la preocuparea guvernelor de stînga de a intra în posesia avuţiilor naţionale, demers sabotat sistematic de Statele Unite. Toate acestea înseamnă că, în anii următori, forţa călăuzitoare a politicii nu va fi ideologia, ci un grad mult mai înalt de pragmatism. UE este un proiect politic şi economic născut în competiţie cu SUA. Dificultăţile acestui proiect par a se accentua, în absenţa unor lideri notabili în fruntea statelor fondatoare ale Uniunii. Nu este un secret că în interiorul uniunii sînt cîteva state , din prima linie, care fac notă distinctă. Din punct de vedere al politicilor de securitate, UE a fost compromisă, la început, de proasta gestionare a crizei din fosta Yugoslavie, de războiul din Iraq, de Libia sau politica oscilantă din Orientul Mijlociu. Recunoaşterea unui stat palestinian de către Franţa este în contradicţie flagrantă cu interesele Germaniei care s-a şi pronunţat împotriva acestuia!

România, din păcate, se află în postura de curvă proastă, care nu-şi cunoaşte interesul, într-o criză cronicizată a strategiilor şi politicilor de securitate şi de politică externă, şi în ultimele zile şi-a arătat curul pe geam. Societate românească este bulversată de falsele modele care i se oferă, suspect de generos, mai ales prin mass-media, dar şi de consilieri "gratuiţi". Bacalaureatul din acest an, ne place, sau nu, este o consecinţă a absenţei acestor modele! În aceste condiţii, după cum cred ca aţi aflat deja, fostul Guvern Boc a făcut bine că a semnat un acord de colaborare cu Guvernul Coreei de Nord în domeniile culturii, învăţămîntului, ştiinţei şi sportului, un fel de anus contra naturii în materie de trend internaţional! Ce să mai vorbesc de poziţia faţă de Siria a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, cu dublu standard (specific politicii băsesciene!): 25 de state aliate au retras ambasadorii de la Damasc. Băsescu s-a opus acestui demers, iniţiat de ministrul de externe! La începutul săptămînii trecute, Guvernul de la Phenian a luat hotătrîrea să închidă pentru şapte luni universităţile şi să trimită studenţii pe şantiere pentru a reface economia ţării. Acum, nu ştiu exact dacă măsura a fost dictată din solidaritate faţă de catastrofa noastră de bacalaureat, sau, şi la ei, curvele nu au mare nevoie de şcoală! Dilentantismul şi impostura au invadat întreaga viaţă publică, de la Deconcentrate, la Parlament, Preşedinţie, instituţii de forţă. Din fericire, cunoscînd destul de mulţi români patrioţi, ştiu că marile acte de subminare economică a resurselor de subzistenţă a naţiunii sînt cuantificate şi documentate. Din nefericire, DECIDENTUL POLITIC este DUŞMANUL NAŢIUNII! Numai caracteristicile transpartinice şi transnaţionale ale vinovaţiilor fac ca dosarele să fie blocate. "O mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul", mi-a spus cîndva, dezamăgitor de sincer, un lider marcant al PNŢCD! Numai o putere nouă, populară, un model Islandez, ar putea avea voinţa politică pentru restabilirea drepturilor naţiunii. Dar, asta e utopie!

Din păcate, România pare o femeie de moravuri uşoare. Proastă şi Încrezută, incapabilă să gîndească la viitor. Dacă acum se mai simte în putere, şi mai aplică o contră, din cînd în cînd, lui Putin, peste alţi 20 de ani, nu va mai fi decît o epavă scofîlcită, arsă şi trecută, incapabilă să mai impresioneze pe cineva. Nici chiar pe Kim Jong Un!