luni, 16 iulie 2012

DOI BOI ŞI OPT MII DE SPECTATORI

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna a adunat circa opt mii de spectatori. Merg de ani de zile la festival, după ce în urmă cu 30 de ani, îi ascultam pe Gondi, pe Liviu Butoi, pe Andrieş, la Sala Lira, din Reşiţa, şi ne prindea două noaptea cu dragul de Johny la contrabas şi Tavitian la pian. Moşu prezenta şi atunci acste întîmplări absolut senzaţionale.

Am vorbit, zilele trecute, şi cu Alexandru Andrieş, şi cu Berti Barbera, şi cu Florian Lungu, şi cu Rudi, şi cu Gigi Tăuş. Toţi au spus că este un lucru extraordinar că Marius Giura reuşeşte să ţină viu acest festival ''o combinaţie între calitatea muzicală a artiştilor şi calitatea artistică a naturii'', după cum spunea Berti, sau "o aglomerare de valori în acest ambient de puritate şi de comuniune cu natura", după cum, înţelept glăsuia Florian Lungu. Artist pînă în măduva oaselor, Alexandru Andrieş îmi spunea, în prima seară, că "la Gărâna, vii patru zile şi te scalzi în jazz şi uiţi de tot ceea ce înseamnă oraş, necazuri, mizerii, dar şi de politică şi politicieni". Aici apele noastre se despart! Andrieş nu şi-a imaginat nici o clipă că există nu numai boi care trag la jug, dar şi boi care te încurcă şi te sabotează. Unul este noul primar al Timişoarei, ROBU, care, de la sine putere, a vrut să taie finanţarea de 100.000 de lei pentru această ediţie a festivalului, deşi CONSILIUL LOCAL a aprobat O HOTĂRÎRE în acest sens! Celălalt mugitor fruntaş este Primarul Gărânei, care vineri a tăiat apa şi curentul electric în Poiana Lupului, în plin festival, manifestare care i-a adus încasări de milioane de lei şi a pus GĂRÂNA pe harta lumii!

Marius, Rudi, nu sînteţi singuri!

Un comentariu:

  1. http://ecaterinatcv.blogspot.ro/2010/05/carul-cu-boi.html - sursa fotografiei ;)

    RăspundețiȘtergere