marți, 6 noiembrie 2012

RETRAGERE DIFICILĂ DIN AFGHANISTAN

NATO şi Statele Unite se pregătesc să părăsească Afganistanul la 31 decembrie 2014. Pentru acest deziderat, noile structuri de securitate afgane trebuie să fie pregătite să preia controlul ţării, în lupta cu talibanii şi crima organizată. Efectivele coaliţiei internaţionale din Afganistan, care numără aproximativ 140.000 de militari, au început deja procesul de retragere treptată din ţară. În acelaşi timp, forţele armatei şi poliţiei afgane vor ajunge la 352.000 de soldaţi, misiunea lor fiind de a menţine securitatea în ţară, ameninţată de 25.000 de talibani şi alţi insurgenţi, potrivit unor informaţii militare.  Forţa NATO în Afganistan (ISAF), prezentă în ţară de la sfârşitul anului 2001, urmează să transfere responsabilitatea securităţii către autorităţile naţionale înaintea retragerii trupelor străine, la sfârşitul lui 2014. Această retragere este considerată prematură de către numeroşi observatori din cauza nivelului redus de pregătire al forţelor de securitate afgane. Chiar în ultimul său număr, ziarul american STARS AND STRIPES titrează pe prima pagină: SECURITATEA AFGANĂ NU ESTE PREGĂTITĂ PENTRU 2014!  România are în Afganistan unii dintre cei mai buni instructori militari din ANA Training. De curînd, efectivelor MApN li s-au alăturat şi jandarmi români. Din păcate, nou createle forţe de securitate afgane sînt mîncate, deja, din interior, de corupţie şi de analfabetism: 9 din 10 recruţi sînt incapabili să citească o scrisoare! În consecinţă, rezultă unităţi sub-calificate profesional şi puţin eficiente! Un raport al ISAF, publicat oficial pe pagina de internet, spune că tot acest efort a costat Coaliţia, peste 27 de miliarde de dolari, dar rezultatul este sub aşteptări. La sfîrşitul anului trecut, doar jumătate din forţele armate, şi puţin peste 35% din forţele de poliţie erau capabile să acţioneze singure în teren!

România a anunţat oficial că va începe retragerea militarilor săi la jumătatea anului viitor. Însă, această retragere este condiţionată de nivelul de performanţă al forţelor afgane de securitate. Prezent, zilele trecute, în teatrul de operaţii, ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, vorbea despre o extindere a prezenţei forţelor militare româneşti în interiorul calendarului de retragere, adică, decembrie 2014.

Misiunea coaliţiei internaţionale este îngreunată şi de sprijinul acordat luptătorilor talibani, sunniţi, de către populaţie, facilitat şi de faptul că populaţia Afganistanului este atît de etrogenă, încît nu se poate vorbi, cu adevărat, despre un popor Afgan în sensul clasic al cuvîntului. Nici despre stat naţional nu se poate vorbi! Probabil că cel mai nimerit termen ar fi "Confederaţie etnică" bazată pe o comuniune tribală (Tribal Commonwealth), concept promovat intens de către liderii locali, mai ales pashtuni. Hamid Karzai şi-a exprimat public intenţia de a se retrage la sfîrşitul celui de-al doilea mandat, conform Constituţiei, iar acest aspect ameliorează într-un mod foarte sensibil perspectivele politice pentru Afganistan.  Karzai, aflat la conducerea Afganistanului de la sfîrşitul lui 2001, a fost reales în 2009, în urma unui scrutin marcat, potrivit comunităţii internaţionale, de fraude masive, majoritatea comise în favoarea şefului statului.

23 de comentarii:

  1. I'm really enjoying the design and layout of your site. It's a very easy on the
    eyes which makes it much more enjoyable for me to come here and visit more often.
    Did you hire out a designer to create your theme? Superb work!



    my web site - cool golden retriever mixed breeds stuff

    RăspundețiȘtergere
  2. Excellent write-up. I absolutely appreciate this site.
    Continue the good work!

    Feel free to visit my site; Full Article

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow, wonderful weblog format! How long have you ever been running a blog for?
    you made running a blog glance easy. The overall look of your web site is wonderful,
    let alone the content!

    Also visit my website Read Full Article

    RăspundețiȘtergere
  4. Good article. I will be facing a few of these issues as well.
    .

    Feel free to visit my website; More About The Author

    RăspundețiȘtergere
  5. Hi friends, its impressive piece of writing about tutoringand entirely defined, keep it up all the time.


    Feel free to visit my blog post quality golden retriever yellow lab facts

    RăspundețiȘtergere
  6. Hiya! I know this is kinda off topic however I'd figured I'd
    ask. Would you be interested in exchanging links or maybe guest writing a blog article or vice-versa?
    My blog goes over a lot of the same subjects as yours and I
    believe we could greatly benefit from each other. If you might be interested feel free to
    shoot me an e-mail. I look forward to hearing from you!
    Fantastic blog by the way!

    My page :: trading binary options

    RăspundețiȘtergere
  7. It's the best time to make some plans for the longer term and it is time to be happy. I've read this
    submit and if I could I wish to counsel you some attention-grabbing things or tips.
    Perhaps you could write subsequent articles relating to this article.
    I desire to learn more issues about it!

    my blog; Important Source

    RăspundețiȘtergere
  8. I am sure this piece of writing has touched all
    the internet viewers, its really really pleasant article on building
    up new weblog.

    My website excellent goldendoodle prices stuff

    RăspundețiȘtergere
  9. Aw, this was an exceptionally nice post. Spending
    some time and actual effort to create a superb
    article… but what can I say… I procrastinate a whole lot and don't manage to get nearly anything done.

    my website: outstanding labrador retriever golden stuff

    RăspundețiȘtergere
  10. I don't even understand how I ended up right here, but I thought this publish was good. I do not realize who you're however certainly you are going to a famous
    blogger for those who are not already. Cheers!



    Here is my site: awesome golden lab retriever content

    RăspundețiȘtergere
  11. Asking questions are in fact pleasant thing if you are not understanding anything fully, except
    this piece of writing provides fastidious understanding even.


    my web-site ... Discover More

    RăspundețiȘtergere
  12. Hi i am kavin, its my first occasion to commenting anyplace, when i read this piece of writing i thought
    i could also create comment due to this good article.



    Visit my blog Additional Reading

    RăspundețiȘtergere
  13. My relatives every time say that I am wasting my time here at net,
    but I know I am getting knowledge every day by reading thes fastidious articles.


    My web blog ... Clicking Here

    RăspundețiȘtergere
  14. I was wondering if you ever considered changing the page layout
    of your site? Its very well written; I love what youve got to say.
    But maybe you could a little more in the way of content so people could connect with
    it better. Youve got an awful lot of text for only having 1 or two
    pictures. Maybe you could space it out better?

    Look into my weblog - Additional Reading

    RăspundețiȘtergere
  15. I have been surfing online more than 2 hours today, yet I
    never found any interesting article like yours. It's pretty worth enough for me. Personally, if all webmasters and bloggers made good content as you did, the net will be a lot more useful than ever before.

    Feel free to visit my webpage ... golden lab retriever

    RăspundețiȘtergere
  16. Thank you for any other wonderful article. The place else
    may anyone get that type of information in such
    a perfect approach of writing? I have a presentation subsequent week, and I am at the look
    for such info.

    my homepage: small business website design

    RăspundețiȘtergere
  17. Way cool! Some very valid points! I appreciate you writing this post and also the
    rest of the site is really good.

    Stop by my web blog ... awesome adopt a golden retriever puppy facts

    RăspundețiȘtergere
  18. For newest news you have to pay a visit world-wide-web and on internet
    I found this web site as a best site for hottest updates.


    Here is my web-site ... More About The Author

    RăspundețiȘtergere
  19. Nice answers in return of this difficulty with
    real arguments and describing everything about that.

    my webpage; read more here

    RăspundețiȘtergere
  20. It's actually a great and helpful piece of information. I am satisfied that you shared this useful information with us. Please stay us up to date like this. Thanks for sharing.

    My web site :: helpful golden retrievers info tips

    RăspundețiȘtergere
  21. Definitely imagine that which you stated. Your favourite reason appeared to be at the
    internet the easiest thing to take into account of.

    I say to you, I definitely get irked at the same time as people consider worries that they plainly don't know about. You controlled to hit the nail upon the highest and defined out the whole thing without having side-effects , people can take a signal. Will probably be again to get more. Thank you

    Also visit my homepage lloyds pharmacy

    RăspundețiȘtergere
  22. Nu comentez calitatea tehnica a blogului insa observ cu stupoare ca desi articolul este redactat si publicat in limba ROMANA, toate comentariile "cititorilor" sunt in LIMBA ENGLEZA si nu fac referire sub niciun aspect, la continutul articolului. Extrem de interesant!!!!

    RăspundețiȘtergere