MERKAVA

SOLUŢIA KENAN EVREN

2012-01-27T09:27:00.000+02:00

Amicul Doru Dragomir, un jurnalist cu extrem de multă experienţă şi seriozitate în materie de securitate, aruncă "bomba" în mass-media. "Ştirea cu insert" scrisă de Doru, în "ZiuaVEche" o consider, de departe, ştirea zilei, dincolo de ninsori, proteste şi sictir guvernamental şi reia o mai veche temă, abordată de mine pe 22 ianuarie 2011 (pentru cei care ar dori să găsească o asemănare între texte). "Locotenentul Alexandru Gheorghe a declarat,joi, la terminarea programului de lucru, că nu a fost în niciun fel sancţionat deocamdată de către conducerea unităţii din Câmpia Turzii. De asemenea, acesta a arătat că soluţia pe care a propus-o, miercuri, pentru aplanarea conflictelor a fost respinsă de către superiori. Locotenentul Alexandru Gheorghe vrea ca Armata să preia puterea: „Am propus ca Armatei să-i fie încredinţată pe durata de o lună administrarea acestei ţări. Armata să-şi ia angajamentul ca într-o lună de zile să organizeze alegeri libere şi democratice, supravegheate de presa română liberă“, a declarat ofiţerul. În opinia sa, Armata ar fi fost potrivită să asigure democraţia. „Superiorii m-au întrebat: bun, şi ce invocăm? Le-am spus că situaţia de urgenţă. Dacă acum, cînd oamenii sînt în stradă, nu se poate invoca asta, nu ştiu ce să mai spun“, a mai declarat locotenentul. Pe buletinele de vot, Alexandru Gheorghe a propus să apară toate partidele politice. „În plus, pe lîngă partide, am propus să fie trecută şi monarhia constituţională, cu armata alături, ca garant al democraţiei, cum scrie şi în Constituţie“, a explicat Alexandru Gheorghe. În opinia sa, nu s-ar fi produs niciun fel de dezechilibru social. Potrivit informaţiilor ziuaveche.ro, Alexandru Gheorghe este încadrat pe funcţie de maior şi este şeful compartimentului de securitate internă şi documente secrete în cadrul Flotilei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii".

Scriam pe acest blog, pe 22 IANUARIE 2011, că soluţia “rezolvării” multiplelor probleme generate de situaţia din ţară şi incoerenţa conducerii politice din România, pare a fi cea aplicată la 12 septembrie 1980, în Turcia, de către Generalul Kenan Evren: după o guvernare de dreapta, anti-socială şi coruptă, care a decimat pătura mică şi mijlocie de comercianţi şi a scăpat inflaţia de sub control, Evren a dat o lovitură de stat, a desfiinţat partidele politice şi Constituţia din 1961, a luat măsuri radicale de reformă economică şi în justiţie şi a redresat situaţia ţării care astăzi este cea mai puternică economie de la Marea Neagră! Este aproape ce propune locotenentul Gheorghe şi, fiţi convinşi, ARMATA are capacitatea şi CAPACITĂŢILE de a gestiona mult mai bine situaţia din ţară, fără imixtiunea politicului! Protejarea suveranităţii statului, a integrităţii sale teritoriale şi a independenţei nu poate fi realizată fără protecţia individului, a cetăţeanului şi a drepturilor sale. Pentru că securitatea naţională poate fi ameninţată în cazul în care instituţiile statului nu reuşesc să asigure protecţia cetăţeanului. Ne explicăm în acest caz de ce probleme precum şomajul, sărăcia sau lipsa unor resurse devin de o importanţă majoră pentru securitatea unui stat.

Futangiul şef al FMI, Dominique Strauss-Khan, spunea, anul trecut, la France2, că "România se află într-o situaţie mult mai dificilă decît credea FMI şi decît credea chiar ea"! Am văzut multe "analize" pe marginea acestei declaraţii, unele indignate, altele aprobatoare. Din punctul meu de vedere, declaraţia fostului Khan FMI este "cronica unei morţi anunţate", adică ne spunea clar că Guvernul Boc nu este capabil de impunerea unor măsuri de reformă, cu atît mai puţin să asigure SECURITATEA propriului popor! Khan intuia revolte violente şi dorea să se spele pe mîini. Securitatea, de care vorbeam, este un drept fundamental al fiinţei umane. Ea reprezintă o stare în care pericolele şi condiţiile care ar putea provoca daune fizice, psihice sau materiale sînt controlate într-o manieră care permite apărarea sănătăţii şi bunăstării indivizilor şi ale comunităţii umane. În concluzie, securitatea individului presupune controlul adecvat al pericolelor nu absenţa lor totală, ea antrenînd cu sine o senzaţie de bunăstare, de linişte şi fără teama zilei de mâine. Scrie şi în Constituţie că GUVERNUL ESTE OBLIGAT să asigure această SECURITATE poporului! Securitatea economică reprezintă un concept complex şi dinamic, dar total necunoscut actualei puteri, sau ignorat cu bună ştiinţă. Securitatea economică ar trebui înţeleasă ca fiind: un factor esenţial al securităţii naţionale şi anume acela care asigură resursele şi echilibrul dinamic al celorlalte componente ale acestui sistem (securitatea naţională); una dintre dimensiunile securităţii naţionale, regionale, deziderat al fiecărui individ, comunitate umană, stat naţional, obiectiv prioritar al guvernelor, al organizaţiilor regionale şi internaţionale care au ca menire asigurarea şi garantarea securităţii umane. Securitatea economică este stare a economiei naţionale văzută ca sursă şi fundament al eradicării sărăciei, foametei, inegalităţilor sociale şi economice atît între indivizi, cît şi diferite regiuni ale unor ţări. Asta e... teoria! Dar, teoria ca teoria, dar praftica ne omoară!

În rezumat, România nu mai are de nici unele (resurse) are un guvern corupt şi incompetent (în plan politic), o destructurare economică (în plan economic) şi o anomie socială pronunţată şi o lipsă de coeziune revoltătoare (în plan social). În aceste condiţii nu putem pune problema SUVERANITĂŢII. Securitatea individului a fost încălcată, iar Boc&Co. guvernează în dispreţul total al Constituţiei. Deci, STATUL DE DREPT NU MAI EXISTĂ! Se induce ideea că o revoltă ar fi dăunătoare României. Exclus! Orice curăţenie generală, fie ea de primăvară sau de toamnă, primeneşte atmosfera şi aduce ordinea, chiar dacă după aceea vei constata că ai mai puţine pahare, farfurii etc. Nu mai vorbesc de tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de aceste lucruri, sau de desfiinţarea partidelor şi o guvernare militară 6 luni, că şi aşa mi-am aprins destule paie în cap. Buuuun, şi cînd ziceam eu că e momentul 12 septembrie 1980! Nu, nu împlinea sor-mea 5 ani, ci Kenan Evren punea mîna pe putere în Turcia, e drept, DESFIINŢA PARTIDELE POLITICE şi scotea ţara din haos!!! Deşteaptă-te române...

NICOLAE CEAUŞESCU SE ZVÎRCOLEŞTE ÎN MORMÎNT

2012-01-26T11:05:00.000+02:00

Băi, este extraordinar cum poa să te învîrtă Traian Băsescu, de ai impresia că eşti chiar tîmpit iremediabil. Şi asta în discursul de ieri, în care nu mi-am dat seama dacă vorbea cu poporul, sau era în pre-ziua de 26 ianuarie! Astăzi, se împlinesc 94 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu! Împuşcat ca să-şi ţină gura, Ceauşescu a fost acuzat de: genocid (peste 60.000 de victime), subminarea puterii de stat, infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc. şi subminarea economiei naţionale. O tîmpenie! Cifra de 60.000 de victime este fabuloasă, subminarea puterii de stat este ca aia cu tăiatul crăcii de sub bucă, distrugerea unor clădiri a rezonat în mintea românilor cu demolările vechilor construcţii, iar subminarea economiei naţionale este o acuzaţie de desen animat. Ceauşescu nu a lăsat ţara în datorii! Aseară, Băsescu spunea că vrea să se împace cu poporul şi a tras cîteva palme propriului partid care l-a propulsat în fruntea statului, semn că nu va mai ţine cont de el, nici cît negru sub unghie. Şeful statului a declarat că va continua ce a început: adică transformarea statului social în stat corporatist, pentru ca viitorul preşedinte să nu mai poată fi acuzat niciodată de subminarea economiei naţionale, pentru că aceasta nu va mai exista DELOC!

În ultimii 22 de ani, sub diverse guverne, economia ţării a avut parte de multe tentative de subminare, reuşite. Mai mult de 1.200 de foste unităţi economice cu capital de stat au fost închise. Utilajele cu care erau dotate acestea au fost părăsite, sau tăiate la fier vechi, iar oamenii care munceau acolo au rămas pe drumuri ori, în cele mai fericite cazuri, s-au retras la ţară. Aşa s-a format o pătură socială care, deşi are calificări din cele mai diverse, vegetează în gospodăriile rurale de pe urma cărora îşi duce traiul de zi cu zi, împiedicată de împrejurările economice să participe la crearea de valori materiale şi culturale. Acest potenţial a fost calculat la 3% din PIB, adică oamenii despre care vorbim ar putea participa cu trei procente la creşterea economică a ţării, potrivit specialiştilor. Lipsa preocupării guvernamentale de a scoate aceste 3procente "la luptă" reprezintă un act de SUBMINARE A ECONOMIEI NAŢIONALE! Reţeta de bază după care au operat sabotorii economiei româneşti este extrem de simplă şi clasică: vinzi ieftin şi cumperi scump, pentru a ajunge, în scurt timp, la sapă de lemn, şi a solicita ajutor extern, DEZINTERESAT. „Statul este cel mai prost manager" şi „industria este un morman de fiare vechi" au fost tezele care au guvernat economia încă din primii ani după 1990, inclusiv în discursul lui Traian Băsescu de aseară. În aceste condiţii nu e de mirare că SĂNĂTATEA trebuia vîndută, iar pacienţii transformaţi în simple PORTOFELE. Soluţia trîmbiţată de SALVATORII EXTERNI aproape că se impune de la sine: statul să-şi vîndă toate activele, pentru a scăpa de căpuşe şi pentru ca respectivele unităţi să intre în circuitul normal al pieţei. Lucru care va fi făcut, probabil, în acest an de Guvernul Boc - CARE NU ARE NICI O LEGĂTURĂ CU TRAIAN BĂSESCU, să ne înţelegem... - sub atenta supraveghere a FMI, gest care va reduce România la o simplă adnotaţie geografică. Modul în care au fost realizate cele mai multe privatizări plasează România pe harta absurdului: vînzările a fost făcute la preţuri cam de 10 ori mai mici decît nivelul rezonabil şi şpăgile grase. Amintiţi-vă de Nobles Venture şi Combinatul Siderurgic Reşiţa, sau Petrotub, sau Petrom, sau Romtelecom, sau BCR, sau, sau, sau...

Furtul sistematic din banii publici, autostrăzi cu cel mai mare cost din lume, patinoare gigant, mita electorală, promisiunile fără acoperire, schimbarea macazului după cîştigarea alegerilor nu sînt, oare înşelătorii şi subminare a economiei naţionale? Ca să nu mai vorbesc de atentat la siguranţa naţională! Dacă Ion Iliescu a tolerat acest tip de "veselie distructivă", Traian Băsescu A PĂSTORIT-O! Nicolae Ceauşescu se zvîrcoleşte în mormînt!

DOAR MOLDOVA ŞI IRANUL ÎL MAI SALVEAZĂ DE PROTESTE

2012-01-25T09:58:00.000+02:00

L-am văzut aseară pe preşedintele jucător la depunerea jurămîntului, în calitate de ministru de externe, a lui Cristian Diaconescu. Un diplomat extrem de competent care, dacă vă amintiţi, a gestionat impecabil "criza" românilor-ţigani din Italia. Evident, Diaconescu era soluţia "externelor" din primul moment - excluzîndu-l pe Bogdan Aurescu, "un tehnician" de excepţie care a scăpat, încă, nemînjit de vreo culoare politică! - Baconschi fiind un fel de cărător de geantă pentru acesta. Din păcate, în ultimele luni, de cînd deţine şi o funcţie de preşedinte la UNPR, actualul "externist" pare că suferă de ulcer, sau de o greaţă perpetuă.

Să revin la preşedintele-jucător. Aseară am crezut că "ne bagă" o arie de operă, sau se pune pe plîns cu sughiţuri, aşa tremollo-uri răzbăteau din vocea prezidenţială. Ascultînd, însă, cuvintele, mi-am dat seama că acestea erau provocate de o furie abia stăpînită. Iliescu, securiştii, puşcăriaşii viitori, hahalerele sînt categoriile sociale care-l contestă. În rest... Oamenii simplii au dreptate şi el ştie din 2009, dar l-a cam durut în curul său prezidenţial de ei care l-au votat ca proştii! Dacă vă amintiţi, criza economică a avut grijă să nu se abată asupra României pînă cînd preşedintele-jucător nu a intrat pe teren în a doua repriză din meciul împotriva românilor! Să spui tu că la 20 de ani de la căderea sistemului comunist eşti atacat de securişti - aceiaşi care l-au înfrînt şi pe Constantinescu! - este ca şi cum ai da mereu vina pe perioada fanariotă! Dar, astăzi, "va avea o clarificare cu românii". Nu ne-a spus dacă ne-o trage, sau vorbeşte frumos! Oricum, din discursul rostit ieri, în plină baie de mulţime la Cotroceni, am înţeles că acest preşedinte nu are de gînd să dea nici un pas înapoi şi e gata de luptă!

De luptă pare gata şi strada care strigă de 13 zile JOS BĂSESCU, în principal, şi apoi jos guvernul. Cu certitudine, dacă Moldova NU se uneşte cu România, în vara asta, sau dacă nu intervine vreun război în Iran, Traian Băsescu va fi alungat din fruntea statului cu picioare în fund, aşa cum numai Nicolae Ceauşescu a mai păţit. E drept, acum mulţi îl regretă pe Ceauşescu. Să dea Dumnezeu să-l regretăm şi pe ăsta! Peste 20 de ani!

VĂDUVA NEAGRĂ

2012-01-24T09:52:00.000+02:00

Scriam ieri că Traian Băsescu NU a dispus de informaţiile referitoare la "ruperea" pieţei, sau le-a ignorat. AM GREŞIT! După evenimentele de ieri, cred că TRAIAN BĂSESCU A AVUT ACESTE INFORMAŢII ŞI SE FOLOSEŞTE DE EVENIMENTELE ÎN CURS PENTRU PROPRIA SUPRAVIEŢUIRE POLITICĂ. Şeful statului s-a comportat exact ca în şcoala generală, atunci cînd l-a enervat rău şi l-a pocnit în bot pe "blîndul" clasei, după care a fugit şi s-a ascuns în wc-ul de la etajul 1. În locul lui, o încasează altcineva, ŞI de această dată, Emil Boc, pe post de încasator de serviciu. Strada ar forţa demisia lui Emil BOc, iar Traian Băsescu ar re-deveni salvatorul naţiunii, după "N" zile în care strada doreşte ÎN PRMUL RÎND DEMISIA PREŞEDINTELUI! Demiterea prin telefon a lui Baconschi care, fie vorba între noi, trebuia demis înainte de a fi numit! - mă face să cred că ieri s-a produs o discuţie contondentă între Emil Boc şi Traian Băsescu. Baconschi este primul dintre pionii otrăviţi ai Preşedintelui în actualul executiv. Elena Udrea fiind cea de-a doua, şi considerată "pupila" Chiorului. Demiterea lui Baconschi este un avertisment dat şefului statului şi "politicilor sale", cum surprinzător au grăit colegii mei la un jurnal de ştiri. Este ştiut că Băsescu sacrifică pe oricine şi orice pentru binele personal. Amintiţi-vă comportamentul său de "văduvă neagră" din trecutul recent!

Pînă şeful statului, principalul artizan al ieşirii oamenilor în stradă, va catadixi să glăsuiască ceva, măcar o rîgîitură bahică, dar să fie ceva, Emil Boc aruncă disperat în luptă tot arsenalul populist pe care l-a condamnat în ultimii ani: dă înapoi indemnizaţiile revoluţionarilor, amînă taxa auto uriaşă şi parcă ar decreta şi amnistie fiscală. Cumpărarea revoluţionarilor are darul de a diminua intensitatea protestelor de stradă şi a le stinge, treptat. Numai că, în Piaţa Universităţii s-a aflat, luni seara, în a 11-a zi de proteste, şi un ofiţer din cadrul Flotilei 71 Aeriene Cîmpia Turzii, locotenentul Alexandru Gheorghe, care a declarat că îşi asumă orice risc prin prezenţa sa în mijlocul protestatarilor. “Eu am jurat credinţă ţării, nu unui guvern“, a declarat tînărul ofiţer, care a mai spus că este nemulţumit de politizarea excesivă a armatei române: "Art. 181, alin.1 din Constituţia României spune că armata se supune voinţei poporului, iar poporul îşi exprimă în stradă voinţa, de 11 zile". Nutresc speranţa că, deşi e un act de indisciplină, mai există ofiţeri patrioţi care să spună NU actualului sistem de bătaie de joc, la fel cum au făcut predecesorii lor, Pompiliu Preotesoiu şi Eugen Bucur, în şedinţă de partid a PCR, cu cîteva zile înainte de Congresul al 14-lea!!!

Nu cred că toate măsurile luate în aceşti ani de către actuala clasă politică sînt rele. Însă, binele făcut cu dispreţ este înjositor şi scandalos! Numai aroganţii utilizează o astfel de metodă. Şi ei trebuie să plece!

LIPSA DE INFORMAŢII ŞI LIPSA DE ÎNCREDERE

2012-01-23T11:01:00.000+02:00

Nu ştiu dacă DECIENTUL POLITIC JUCĂTOR nu a avut informaţia, sau a ignorat-o, referitor la cît de mult poate să întindă coarda cu poporul român. La ruşi, e mai simplu: dacă spun celebra formulă paşol tî nahui, poţi să ştii că ai atins nivelul maxim de nesimţire, tupeu jegos şi alte din astea. La noi, la români, e mai complicat, atîta timp cît ne-o pasăm mai mereu şi cu o voioşie de nedescris, "prin gură" unii altora, fără nici un efect! Personal, sînt convins că SRI a deţinut informaţia şi a comunicat-o "DECIDENTULUI POLITIC", acesta însă o fi considerat-o "prea umflată" şi nu a ţinut cont de ea, altfel nu-mi explic perplexitatea portocalie la protestele din pieţele României. De altfel, nivelul de încredere al oamenilor în guverne a înregistrat o scădere drastică în întreaga lume, relevă un sondaj citat luni de BBC şi preluat de Agerpres, ştire ce-i va face pe politicienii puterii să se consoleze cu ideea că... vremea p... trece! Potrivit sondajului, Guvernele sînt considerate responsabile de haosul financiar şi politic din anul care s-a încheiat, iar, în 17 din cele 25 de ţări în care s-a desfăşurat sondajul, mai puţin de jumătate dintre cei intervievaţi sînt de părere că guvernul lor face bine ce face. Per total, încrederea în guverne a scăzut cu 9% faţă de anul precedent, ajungînd la 43%, arată sondajul realizat de Edelman Trust Barometer. Mai mult, a scăzut şi încrederea în sfera afacerilor, în medie de la 56% la 53%, şi cel mai semnificativ în ţările mari din zona euro. Astfel, în Spania, Franţa şi Germania, încrederea în afaceri a plonjat cu 21%, 20% şi respectiv 18%. Singura ţară unde acest indicator a cunoscut o creştere importantă a fost China, de la 61% la 71%.

Totodată, reţelele de socializare, blogurile şi forumurile au înregistrat cea mai spectaculoasă creştere ca sursă de informaţie de încredere - de 88%, 86% şi respectiv 75%. Cu toate acestea, media tradiţionale şi motoarele de căutare on-line continuă să fie cele mai de încredere surse de informare, în privinţa ştirilor şi informaţiilor, a constatat studiul. Barometrul realizat de Edelman urmează să fie prezentat în detaliu în cadrul Forumului economic mondial de la Davos, care se va desfăşura între 25 şi 29 ianuarie. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 25.000 de respondenţi din 25 de ţări.

De unde ştim aceste lucruri evidente pentru populaţie, ignorate de putere? Din analiza surselor deschise, şi voi fi mai tehnic în continuarea textului acesta. Managementul riscurilor are la bază analiza şi selectarea de soluţii optime în vederea protejării unui obiectiv, iar METODA MOESLER măsoară frecvenţa, magnitudinea şi efectul unui posibil dezastru şi are la bază analiza şi clasificarea pericolelor pe clase de risc, în funcţie de magnitudinea fiecăruia. Personal, consider metoda indispensabilă (asta şi pentru că întotdeauna "drumul cel mai scurt e acela pe care-l ştii!). În analiza informaţiilor, METODA QUARTERBACK se concretizează printr-o abordare sistemică a colectării de informaţii la conferinţe, seminarii, expozitii, simpozioane, ateliere etc. Prin această metodă, pe care eu o găsesc extrem de aproape, culegerea informaţiilor este facilitată de concentrarea deosebită de specialişti, de dezbaterile şi confruntările ştiinţifice, de multitudinea documentaţiei, pliantelor, imaginilor etc. Principalul atu al culegerii de date în astfel de situaţii îl constituie confruntarea, considerată, de fapt, o autentificare a informaţiilor prezentate şi, deci, o garantare a veridicităţii acestora. Romantismul culegerii de informaţii prin această metodă este dat de încadrarea în strategia generală de competiţie a inteligenţei, precum şi de sistemica culegerii informaţiilor. În acest fel, se realizează o dublă comparare despre mai multe organizaţii din acelaşi domeniu, pe de o parte, precum şi informaţiile despre aceeaşi organizaţie în diferite momente de viaţă, pe de alta parte.

Moesler şi Qarterback sînt metodele de lucru preferate ale BMTF, într-o perioadă în care Intelligence-ul devine tot mai domestic!

Intelligence-ul devine tot mai mult o activitate bazată mai ales pe analiza informaţiilor deschise şi pe utilizarea unor specialişti în modelarea societală. Cetăţenii, ca şi decidenţii politici, se uită tot mai des la ofiţerii de intelligence atunci cînd fenomene economice sau financiare induc turbulenţe societale care vulnerabilizează la nivele critice statele-naţiune, cam cum se întîmplă în ultimul timp în Europa. Dezvoltarea societăţii actuale de la societatea tehnologizată către societatea informaţională şi, în viitor, către societatea bazată pe cunoştinţe, impune apariţia şi dezvoltarea companiilor private de intelligence în 3 direcţii de interes: -dezvoltarea informaţională către cea a cunoştinţelor, cu un ritm superior tuturor celorlalte direcţii de dezvoltare; -globalizarea economiilor, dezvoltărilor tehnologice şi disiparea graniţelor politice şi geografice; şi -consolidarea economiei informaţiei, cu dominaţia tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, pe de o parte, şi cu cea a procesării informaţiilor şi transformarea lor în cunoştinţe, pe de altă parte. În opinia mea, securitatea privată trebuie să fie abordată la nivel legislativ şi conceptual ca fiind parte intrinsecă a securităţii naţionale. Probabil că într-o perioadă apropiată se va ajunge şi la noi ca în problematica securităţii naţionale să preluăm într-un fel sau altul experienţa americană. Statele Unite ale Americii prin activarea dimensiunii pre-emptive a intelligence-ului guvernamental determinat de războiul declarat împotriva terorismului după dramaticele atentate din 11 septembrie 2001, s-au văzut în scurt timp în faţa unui aflux masiv de informaţii primare care nu puteau fi procesate, analizate şi exploatate oportun numai cu mijloacele de care dispuneau instituţiilor de stat. România, aflată în mod ireversibil pe calea democraţiei şi nu face excepţie de la această regulă.

Realitatea noului mediu de securitate, orientat cu precădere spre dimensiunile economico-financiare, impune identificarea unor noi modele de abordare şi de acţiune a CPIntelligence şi integrarea acestora în Comunitatea Naţională de Informaţii. Tendinţa de privatizare a culegerii de informaţii, a prelucrării şi distribuirii reprezintă un reflex al apariţiei actorilor non-statali şi al privatizării asigurării securităţii în domeniul informaţiilor. Potrivit unui raport, 70% din informaţiile furnizate Preşedintelui SUA provin de la CPIntell, iar 80% din informaţiile monitorizate, pe timp de pace, provin din SURSE DESCHISE! ANALIZA TRANSMISIUNILOR - REPORTAJELOR, RELATĂRILOR, INTERVIURILOR ETC. - CORESPONDENŢILOR RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI ÎN IRAQ A ÎNSEMNAT, UNEORI, ANALIZA SURSELOR DESCHISE, RRA FIIND O ASTFEL DE SURSĂ! Comunitatea de informaţii a fiecărei naţiunii este tot mai mult solicitată pentru a-şi asuma roluri de „sistem de avertizare timpurie”, iar CPIntell reprezintă unul dintre avertizorii pe care comunitatea şi actorii non-statali se pot baza.
Companiile încep să caute specialişti de “intelligence”, adică persoane care strîng informaţii despre piaţă, realizînd rapoarte asupra evoluţiei pieţei, a oportunităţilor de dezvoltare şi a riscurilor legate de declanşarea unor noi crize. Scopul de maximă generalitate al activităţii de intelligence este realizarea avantajelor decizionale în domenii care vizează securitatea naţiunii, prin realizarea unei abordări complexe, integratoare a activităţii de intelligence. Securitatea unei naţiuni se referă astăzi, la securitatea democratică, securitatea economică, securitatea infrastructurilor informaţionale, securitatea individuală. Efectul imediat al schimbării paradigmei de securitate în plan intern şi internaţional, a fost transformarea rolului şi ponderii intelligence în procesul decizional, acţiunea politică bazîndu-se din ce în ce mai mult pe cantitatea şi calitatea produselor de intelligence. În ceea ce priveşte intelligence-ul privat remarc încercările de dezvoltare ale acestuia, timide, deoarece, aşa cum se întîmplă în ţările civilizate, în firmele sau în posturile de management al acestui domeniu sînt angajaţi, de cele mai multe ori, foşti ofiţeri ai instituţiilor care gestionează sau au gestionat problematica intelligence-ului guvernamental. Şi în România, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu se sfiiesc să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. “Marile companii, precum Nokia, Shell, L’Oreal, Vodafone, au angajaţi dedicaţi pentru dezvoltarea acestei funcţii de intelligence”, spunea Joseph H.A.M. Rodenberg, specialist olandez în management strategic bazat pe intelligence, prezent la Bucureşti. Potrivit acestuia, domeniile care au cea mai mare nevoie de implementarea unui sistem de intelligence sînt telecomul, industria aerospaţială, farmaceutica, iar la nivelul unei companii cu 3.000 de angajaţi, patru-cinci ar trebui sa fie specializaţi în intelligence şi în lansarea de avertizări timpurii!

Potrivit specialiştilor IntellCompetitiv, în prezent, la nivel local, generarea şi utilizarea de intelligence este sub 30% din cantitatea ideală care permite unei companii să fie competitivă. 80% dintre companiile europene mediu-mari au pus în practică, în diverse grade, sisteme formale de intelligence, iar peste 55% au implementat sisteme software de intelligence–ului privat proiectat într-un cadru legislativ adecvat - investigatori particulari, consultanţă şi analize de risc etc. Este în interesul întregii societăţi româneşti, în această perioadă internaţională tulbure ca securitatea privată şi, implicit intelligence-ul privat să fie reglementate pentru a pune mai presus de orice principiul legalităţii şi respectarea necondiţionată a drepturilor fundamentale ale omului. Dacă conceptul modern de securitate include cinci direcţii, securitatea unei entităţi statale fiind asigurată dacă se ţine cont de fiecare dintre componente: • componenta politică a securităţii, • componenta militară, • componenta economică, • componenta societală şi cea ecologică, în cel puţin patru dintre ele (excepţie făcînd componenta militară, deocamdată!), intelligenceul privat are aplicaţii practice imediate.

După acest paragraf, m-a oprit din scris, la telefon, prietenul meu Adi T. cu care am avut o discuţie despre paragrafe şi faptul că uneori, deviez de la subiect. Este şi cazul textului de faţă care pornise ca o pledoarie în favoarea Companiilor Private de Intelligence, dar, pe care "îl trag" într-o direcţie publicitară! Îmi voi imputa costurile şi taxele aferente!

La fel ca în jurnalism, pentru ca informaţiile să poată fi operaţionalizate şi procesate, iar raportul final de sinteză al unei Agenţii de Informaţii (BMTF, de exemplu!), este necesar să îndeplinească cîteva condiţii importante: - să fie reale; - să asigure percepţia multilaterală, din perspectiva economică, tehnică, umană, stiinţifică; - să aibă un caracter sintetic şi concis; - să fie precise şi sigure; - să parvină în timp util; - să surprindă caracterul /atributul de dinamicitate; - să fie adaptate la specificitatea personalului implicat în gestionarea acestora.

La rîndul lor, rapoartele de intelligence pot fi împărţite în mai multe categorii: • rapoarte curente, care prezintă desfăşurarea evenimentelor în curs sau care au avut loc într-o perioada apropiată de timp şi seamănă cu jurnalele de actualităţi, însă mult mai “liniare”, nespeculative; dispunînd de surse mult mai precise, fiecare raport de acest gen cuprinde o serie de evaluări care fac atît legătura cu evoluţiile anterioare, cît şi prognoze pentru evoluţiile viitoare pe termen scurt (în această categorie intră informările zilnice prezentate de toate serviciile de informaţii); • rapoarte descriptive de bază, care sînt concentrate asupra elementelor relativ stabile ce caracterizează o situaţie sau un subiect de informaţii (diferite potenţialităţi acţionale, comportamente şi atitudini faţă de un eveniment, producerea de situaţii şi stări); • rapoarte privind evoluţiile dintr-o anumită zonă informativă, care fac prognoze pe termen mediu şi lung, pe baza cărora se iau decizii strategice; de aceea, aceste rapoarte au cea mai mare importanţă;

Agenţiile de informaţii mici, precum BMTF, acţionează în OSINT. Primele companii de OSSO (Open Source Solution Opperation) au fost lansate de şi în Israel, după 1991, previzionînd o nouă fază a războiului cu palestinienii. Colectarea de informaţii OSINT este, în general, o problemă diferită faţă de de colectarea de informaţii din alte discipline de informaţii, care intră pe tărîmul taboo al spionajului! În OSINT, dificultatea supremă constă în identificarea surselor relevante, demne de încredere din cantitatea considerabilă de informaţii aflată la dispoziţia publicului. O bună parte din specialiştii occidentali sînt de parere că ponderea surselor în activitatea de intelligence o constituie “sursele deschise”. În OSINT valoarea importantă nu o reprezintă sursa ci informaţia pe care o conţine şi abilitatea de a fi analizată. OSINT plasează omul în inima ecuaţiei de intelligence, ideal pentru cei mai puţin deprinşi cu tehnica. OSINT nu este în competiţie cu informaţiile clasificate iar OSSO nu reprezintă nici în România o încălcare a legislaţiei în domeniul securităţii! Acţiunea vizează culegerea, procesarea, stocarea şi diseminarea informaţiilor necesare, monitorizarea unor indicatori, ameninţări sau acţiuni (atacuri) precum şi contracararea atacurilor susţinute asupra propriilor informaţii, acţiuni, imagine şi iniţiative. Comportamentul trebuie să fie proactiv şi, atăt cît este necesar, reactiv!

La ce sînt bune companiile private de intelligence în competiţiile politice care se apropie, sau economice, de exemplu? Obiectivele sînt: realizarea imaginii reale a competitorilor pe piaţă; obţinerea sau menţinerea unui avantaj concurenţial faţă de competitor; anticiparea acţiunilor şi deciziilor competitorilor; identificarea ameminţărilor, evaluarea vulnerabilităţilor şi determinarea riscurilor în competiţia de piaţă; perfecţionarea strategiilor de promovare; adoptarea celor mai bune decizii de securitate. Domeniile în care se concentrează serviciile sînt: analiza evoluţiei mediului social, politic şi legislativ, securitatea oganizaţiei etc. Dintre produsele şi serviciile BMTF se pot remarca: analize de risc, profil competitor, monitorizare acţiuni competitori, consiliere în securitate.

Apariţia unor noi modele de conflict, împreună cu procesul de globalizare a condus la re-configurarea înţelegerii privind securitatea şi apariţia unei “noi paradigme de securitate” în ultimii ani. În cadrul acestei noi paradigme, securitatea nu este doar apanajul statului, ci ŞI a unei multitudin de actori non-statali. În acest sens, s-ar putea lua în considerare aplicarea conceptului de „securitate” şi în ceea ce priveşte informarea unei naţiuni prin intermediul mass-media, de exemplu. Privatizarea securităţii, în acest sens, poate fi privit ca o astfel de măsură. Procesul de privatizare al securităţii, abuziv şi netransparent poate duce la slăbirea statului însuşi. Intelligenceul privat nu este ÎN COMPETIŢIE cu Comunitatea Naţională de Informaţii, ci reprezintă latura complementară ataşată ideii de afaceri private. De multe ori, afacerile private pot aduce atingere securităţii naţionale. O implicare pro-activă a CPIntell poate aduce un echilibru între interesele comerciale şi interesele statului. Cam acesta reprezintă VIITORUL şi în România! Dacă Statul NU SE TREZEŞTE LA TIMP şi nu va încuraja companiile autohtone de profil, legea intelligenceului privat, în România, va fi făcută de companii străine! Străine şi de interesele naţiunii române!

DEZASTRELE... DEZASTRU!

2012-01-20T11:49:00.000+02:00

E clasic, deja, şi predictibil, dar pe principiul repetiţia e mama "studiorum": "ce mic, negru, urît şi bate la uşă? Viitorul"! Evident, ghicitoarea asta o spun de cîţiva ani, în debutul cursurilor HEST, dar şi în articole, la TV, sau, ori de cîte ori vreau să par mai inteligent decît sînt! Din păcate, statisticile îmi confirmă ideile puţine şi fixe. Dacă în materie de revolte sociale, zilele prime din ianuarie sînt "o bucurie pentru profesionişti" (sic!), în materie de dezastre naturale şi acoperirea acestora, fiecare bilanţ este unul venit să sprijine efortul meu de 5 ani.

Pierderile economice provocate de catastrofele naturale au atins, anul trecut, un nivel record de 366 miliarde de dolari, se arată într-un studiu ONU, citat de presa internaţională. În 2011, ONU a înregistrat un număr de 302 catastrofe naturale care au provocat decesul a 29.782 persoane, au afectat 206 milioane de persoane şi au provocat pagube economice record de 366 miliarde de dolari. Precedentul record data din anul 2005, cînd catastrofele naturale au provocat pierderi economice de 243 miliarde de dolari. Cutremurul care a lovit Japonia în luna martie a fost responsabil pentru cea mai mare parte (210 miliarde de dolari) din pierderile economice provocate anul trecut de catastrofele naturale. "Cutremurul şi tsunamiul care au lovit Japonia ne reamintesc că nu putem ignora lecţiile istoriei. Marile oraşe situate în zonele seismice trebuie să ia în serios probabilitatea reproducerii evenimentelor", a declarat directoarea Strategiei Internaţionale de Reducere a Dezastrelor (UNISDR), Margareta Wahlström, potrivit Agerpres. Din cele 206 milioane de persoane afectate de dezastrele naturale înregistrate anul trecut, aproximativ 106 milioane persoane au fost afectate de inundaţii, în timp ce 60 de milioane au fost afectate de secetă (în principal în China şi Cornul Africii) iar furtunile au afectat 34 milioane persoane. Pentru România, 2011 a fost mai liniştit, iar pentru judeţul Caraş-Severin, potrivit specialiştilor ISU "Semenic", pe parcursul anului 2011, s-au înregistrat 30 de intervenţii la inundaţii şi fenomene periculoase.

Inundaţiile, alunecările de teren, accidentele chimice, pot schimba viaţa a mii de oameni în cîteva clipe. În aceste situaţii, comportamentul uman suferă modificări radicale şi bruşte, iar jurnalistul este pus în faţa unor situaţii extreme. În cazul situaţiilor de urgenţă: Colaboraţi direct şi nemijlocit cu biroul de ralaţii publice şi presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din raza de acţiune. Respectaţi semnalistica afişată de ofiţerii de specialitate. Există posibilitatea să pătrundeţi, fără protecţie, în raioane contaminate chimic. Organizaţi-vă în „media-pool”-uri pentru a facilita transportul pe uscat sau pe apă spre zonele sinistrate. Nu blocaţi căile de acces spre taberele de refugiaţi. Organizaţi-vă munca în aşa fel încît să nu blocaţi acţiunile de salvare. Puteţi deveni victime!

Etapele intervenţiilor umanitare în caz de calamităţi naturale:

Este esenţial ca intervenţiile umanitare în cazul unor calamităţi naturale să fie realizate în mod profesional, parcurgînd anumite etape pentru a creşte eficienţa (a acorda ajutor celor mai afectaţi, în bunuri, de care au nevoie reală) şi a minimaliza pierderile de resurse. BI Group este devotat profesionalismului în acordare de ajutor în evaluare pentru cei afectaţi de dezastre naturale.
etapa 0. Evaluarea nevoilor imediate şi resurselor disponibile de urgenţă. În cazul tuturor programelor sociale în general, dar în mod special în cazul intervenţiilor de urgenţă, o evaluare corectă a situaţiei înseamnă eficientizarea sprijinului. Din păcate mulţi uită acest lucru, şi văzînd catastrofa care afectează zeci, sute, poate chiar mii de familii, încep să le trimită ajutoare, uitînd că pentru aceste intervenţii există organizaţii specializate, profesioniste şi cu multă experienţă. Această etapă include şi inventarierea şi sincronizarea intervenţiilor cu cele întreprinse de instituţiile de stat locale, respectiv centrale cît şi ale altor organizaţii.
etapa 1. Intervenţie de urgenţă. Intervenţiile de urgenţă au ca scop asigurarea bunurilor de imediată necesitate celor sinistraţi, dar şi ajutorul acordat prin muncă voluntară, respectiv intervenţie de specialitate a echipelor pregătite pentru acesta (prim ajutor, debarasare în caz de cutremur, curăţenie în caz de inundaţii etc.). Bunurile de primă necesitate, sînt în cele mai multe cazuri alimente neperisabile şi obiecte de igienă corporală.
Concomitent cu prima intervenţie se realizează evaluarea nevoilor de sprijin pe termen mediu şi lung (de reconstrucţie). Pe termen mediu, avem în vedere cazarea temporară a celor care şi-au pierdut locuinţa, reparaţii de urgenţă medie la gospodăriile afectate. Ajutorul pe termen lung are întotdeauna şi o latură de prevenţie, scopul fiind ca în cazul reperării catastrofei, efectele acesteia să fie diminuate. În această etapă este esenţială colaborarea cu autorităţile de stat.

Etapa 2. Sprijin pe termen lung. După primul şoc şi impulsul de moment concretizat în ajutoare de urgenţă, mulţi uită după o vreme de cei sinistraţi.

Dezastrul natural nu te anunţă. Te ia pe nepregătite! Totuşi, un om prevenit este pe jumătate salvat. De aceea, responsabilitatea presei faţă de o comunitate, în cazul unui dezastru natural, începe cu mult înainte de producerea acestuia. În faza pre-dezastru, atunci cînd se derulează acţiunile de prevenire, realizate de reporterul specializat în colaborare cu ofiţerul de relaţii publice şi compartimentul de prevenire din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.

ALTE DETALII, SFATURI, DISCUŢII, LA CURSURILE HEST DIN MAI 2012, DE LA REŞIŢA.

POLITICA INSECURITĂŢII NAŢIONALE

2012-01-19T09:16:00.001+02:00

În ultimii ani, politicienii aflaţi la putere au creat şi susţinut o politică a in-securităţii naţionale, concept pe care îl asimilez unei sume de securităţi individuale: economice, culturale, educative sanitare etc.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte securitatea ca fiind „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol“. Ca atare, securitatea apare, în cele mai multe situaţii, ca o precondiţie a funcţionalităţii oricărui (micro)grup social formal sau informal, a oricărei organizaţii sociale, economice, politice etc., în raport cu acţiunea unor factori perturbatori generatori de insecuritate, interni şi/sau externi organizaţiei respective. „Securitatea naţională este rezultanta sinergică a acţiunilor întreprinse prin mijloacele şi reglementările instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele şi valorile fundamentale ale României, contracarînd factorii interni şi internaţionali care ameninţă aceste interese şi valori“. În mod logic, insecuritatea naţională este rezultanta emergentă a acţiunilor factorilor interni şi externi care periclitează interesele şi valorile fundamentale ale României“. Starea de insecuritate este, aşadar, opusul stării de securitate şi se poate defini ca fiind pierderea capacităţii statului de a produce şi utiliza resurse informaţionale, energetice şi umane, de a-şi menţine coeziunea, omogenitatea, unitatea şi identitatea, ca urmare a gestionării politice ineficiente, a agresiunilor şi crizelor generatoare de situaţii sociale patologice, crize de sistem, ori de situaţii limită. Insecuritatea poate fi provocată prin agregarea unui set de factori care, la prima vedere, nici nu au o legătură directă, evidentă. Astfel, sărăcirea accelerată a populaţiei în etapa de tranziţie prelungită, educaţia insuficientă, moralitatea lacunară, salarizarea minimală şi hazardul natural sînt factori care nu par să aibă interconexiuni între ei, precum şi nici între ei şi Securitatea Naţională. Şi totuşi... Dacă încercăm să căutăm factorii sociali care pot genera insecuritate naţională, vom observa că descoperim un triungi, cu geometrie variabilă. În vîrful acestuia se regăseşte starea accentuată de sărăcie a societăţii, iar la bază accesul limitat, sau restricţionat, la educaţie şi sănătate! Pe termen foarte lung, de cel puţin o generaţie.

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor.

Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 20 de ani în actul de guvernare al ţării! DEoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării! Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii ar trebui rezolvate de STATUL BUNĂSTĂRII, un concept total străin actualei puteri. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.)
Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago!

În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă;
- nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Toate aceste vulnerabilităţi pot avea o singură definiţie: SĂRĂCIA! Dar, dacă ne gîndim la pragul de sărăcie, aflaţi că în România nu există nici măcar o analiză care să definească acest prag. La Banca Mondială putem găsi referinţe: un om poate fi catalogat ca fiind sărac dacă veniturile sale zilnice sînt sub 5 (cinci) dolari. La noi în ţară, venitul din economia reală este de 150 de euro pe lună, deci nu ne încadrăm! Sărăcia atrage după sine consumul de droguri, alcoolismul, violenţa de stradă, delincvenţa juvenilă, corupţia, crima organizată, terorismul, migraţia, toate, dar absolut toate, catalogate ca factori de risc la adresa securităţii naţionale. În aceste condiţii, important nu mai este să gestionezi violenţa, ci să previi violenţa prin controlul riscurilor! Nu ar fi de mirare dacă grupuri ale societăţii sărace, aflate în triunghiul cu geometrie variabilă "sărăcie-educaţie-sănătate" recurg la violenţă. Norvegianul Johan Galtung - unul dintre pionierii studiilor de pace - scria că "violenţa reprezintă o deteriorare a nevoilor fundamentale omeneşti" ("Kulturale Gewalt" în Der Burger im Staat, nr.43, 1993, accesibil în limba română pe www.dedalos.org).

Migraţia este, de asemenea, un element cheie al securităţii sociale şi societale. Poate fi definit ca un fenomen colectiv de transfer temporar sau definitiv al unei largi mase de populaţie care interacţionează cu capacităţile de absorbţie şi adaptare ale societăţii. În ţările de tranziţie, migraţia încurajează traficul de persoane. România este ţară de origine şi de tranzit pentru diferite rute ale migraţiei, care poate determina şi riscuri militare: iredentismul, terorismul etc. Traficul de fiinţe umane este o importantă sursă de insecuritate (Stan Petrescu, "Apărarea şi securitatea europeană", Ed. Militară, 2006). Spaţiul de interes strategic în care se află România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale grave: trafic ilegal de armament, narcotice, migraţie ilegală, trafic de fiinţe umane (Stan Petrescu, op.cit.). Cele mai importante ţări de origine pentru traficul de fiinţe umane, conform OIM, sînt: Moldova, România, Ukraina, Rusia şi Bulgaria (gen. Stan Petrescu, gen. Olimpiodor Antonescu, "Crima organizată între factor de risc şi ameninţare", Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2008). Cei doi autori încadrează aceste acţiuni criminale în categoria efectelor tranziţiei, care au generat schimbări politice, sociale şi culturale, care, la rîndul lor, au determinat o creştere a sărăciei şi a ratei şomajului, o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului, munca la negru, remunerarea proastă a muncii. Un fenomen exploziv în România îl reprezintă prostituţia de masă, din cauza sărăciei şi a mizeriei materiale (op.cit. pag.118).

Criza economică prelungită din Europa de Vest - principala destinaţie a emigranţilor români - a făcut ca începînd din 2009 mulţi dintre cei care au trăit şi muncit în alt tip de societate, să se întoarcă acasă. Iar dezamăgirea poate fi însoţită de revoltă faţă de situaţia în care se află România, după 20 de ani. Ei reprezintă MASA CRITICĂ pentru această societate săracă, lipsită de educaţie, bolnavă, destructurată şi anomică în revoltele sociale de amploare care au cuprins ţara.

RĂZBOIUL DE LA TINE DE ACASĂ. MICI OBSERVAŢII

2012-01-17T09:48:00.000+02:00

1) Am auzit la televzor, din păcate, expresii despre "războiul din Capitală". Din solidaritate de breaslă înclin să cred că a fost doar o expresie nefericită şi nu o manipulare grosolană menită să inducă spaime cetăţenilor care, dintr-un motiv sau altul, NU au ieşit la protestele de stradă din ţară. Deşi, după reacţiile autorităţilor şi a unei anumite părţi a presei, înclin să cred că RĂZBOIUL a fost introdus intenţionat în discuţie!

2) Am auzit că "jandarmii au călcat în picioare manifestanţii paşnici". Fără solidaritate de breaslă cu jandarmii, trebuie să spun că această armă este una dintre cele mai profesioniste şi respectate din Ministerul de Interne, chiar dacă, Traian Băsescu l-a schimbat pe fostul comandant al Jandarmeriei, Generalul Antonescu, pentru că acesta a refuzat să-şi bată colegii poliţişti la mitingul de pomină cu "javră ordinară", actul 1. SCOPUL acestei arme, jandarmeria este impunerea şi păstrarea ordinii publice, deci, băieţii ăia - care mulţi dintre ei şi-ar fi dorit să fie de cealaltă parte a gardurilor de protecţie! - pentru asta se antrenează: pentru lupta de stradă! Şi acum, din solidaritate de breaslă cu colegii jurnalişti, spun că doar unele ezzitări de aplicare a procedurilor a făcut ca protestatarii violenţi să nu fie bătuţi "occidental"!

3) Am auzit că e ok să protestezi paşnic, dar e odios să fi violent! De acord! Din păcate, violenţa extremă la mitingurile de protest de acest fel este inevitabilă. Ea este generată de o anumită cultură a străzii, o cultură urbană de confruntare cu autorităţile identificate ca fiind principala ameninţare la adresa vieţii cetăţeanului frustrat, în cele mai multe cazuri. Oare, discursurile şi acţiunile oamenilor politici ÎMPOTRIVA oamenilor obişnuiţi nu pot fi considerate tot VIOLENŢĂ?

4) Am citit două insulte extreme şi am auzit alte două tîmpenii magnifice: senatorul PDL URBAN consideră că protestatarii sînt nişte "viermi", iar prim-vicepreşedintele portocaliu extern Baconschi vorbeşte despre faptul că a ” început încleștarea pe viață și pe moarte între forțele trecutului și proiectul unei noi Românii”, iar opoziția folosește “arsenalul moștenit de la Ana Pauker, Teo, Luca și Dej: derbedei înarmați, dezinformare, propaganda urii”. El i-a comparat pe protestatarii violenți cu minerii. “Anul care începe va fi crucial pentru România. Opțiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranță sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care muncește, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității”. Deci, protestatarii sînt MAHALAUA VIOLENTĂ ŞI INEPTĂ care, aşa cum spunea şi "cîrmaciul" de la Cotroceni nu merită o astfel de conducere serrenisimă! De altfel, idioţenia intelecuală a ministrului de externe este susţinută şi de tîmpitul de la interne care spune, în conferinţa de presă că "nu trebuie lăsată o mînă de oameni să destabilizeze o ţară întreagă", mai ales că - are prostu informaţii!!! - "majoritatea cetăţenilor României nici nu sînt deacord cu ei"! La TVR, purtătorul de vorbe portocalii, Flutur, spune că românii au ieşit în stradă pentru că sînt supăraţi că Guvernul nu a dus reforma pînă la capăt şi nu a dat afară mai mulţi bugetari!!! E clar că au nevoie de o nouă lege a sănătăţii care să permită EUTANASIEREA acestor personaje!

5) Am auzit că jurnaliştii au fost luaţi prin surprindere de gazele lacrimogene ale jandarmeriei. Asta e! Eu mă străduiesc de cîţiva ani, prin cursurile organizate exact pe teme de REVOLTE SOCIALE să spun că la astfel de acţiuni trebuie să te duci cu oareşcare experienţă şi specializare. Adelin nu s-a plîns! Şi nici Zărescu! Situaţia de conflict urban era previzibilă de cîţiva ani. Plutea în aer! Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domenii. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În aceste condiţii, jurnalistul trebuie să se pronunţe în cunoştinţă de cauză, nu trebuie să pună în pericol securitatea personală a victimelor, nu trebuie să încurce salvatorii,dar, mai ales, trebuie să rămînă personal în siguranţă pentru a relata, pentru ca reportajele sale să poată fi tratate ca „lecţii învăţate” de comunităţile cărora se adresează. Jurnalistul de criză trebuie să furnizeze ştiri, nu să devină o ştire! TOATE ACESTE PROBLEME TREBUIE DISCUTATE ÎNTRE COLEGI, ÎN REDACŢII, PENTRU ELABORAREA UNUI GHID DE ACŢIUNE, ULTERIOARĂ, CU RISCURI CÎT MAI REDUSE.

Preocupări pentru specializarea jurnaliştilor de criză au apărut în Occident în urmă cu mai mult timp. Alarmată de creşterea aproape exponenţială a situaţiilor de urgenţă la nivel mondial, nevoia de abordare profesionistă a acestora, dar şi de asigurarea securităţii propriilor jurnalişti, mass-media internaţională a reacţionat. Din păcate, comunitatea jurnalistică din România a arătat prea puţin interes pentru acest domeniu. Demonstraţiile, tulburările civile sau revoltele populare din centrul oraşului în care locuieşti pot deveni la fel de periculoase ca un cîmp de bătălie. Unele evenimente sînt imprevizibile şi periculoase, iar situaţia poate genera cu o viteză înfricoşătoare. Chiar şi mulţimile non-violente pot deveni periculoase atunci cînd oamenii devin speriaţi şi furioşi. Demonstraţiile paşnice pot degenera rapid în revolte periculoase. Acţiunile politice nepopulare, privaţiunile economice, şocurile sociale, comunităţile divizate, conflictele etnice, luptele de gherilă urbană sau terorismul sînt tot atîtea cauze care generează erupţii violente ale unor mase mari de oameni. Reporterii speciali trebuie să cunoască atît cauzele, dar şi zonele sigure şi nesigure din oraşe, în special, care adună mase mari de oameni din toate categoriile sociale, precum şi modelele de acţiune şi comportament. Atunci cînd o demonstraţie scapă de sub control, ţintele pot deveni obiective civile, sedii de bancă şi chiar mass-media. Jurnaliştii care acoperă mediatic atacurile teroriste trebuie să fie conştienţi că sînt posibile viitoare ţinte, sau victime în cazul unor atentate succesive, în cascadă. Scopul reporterului special este de a realiza un material bun, cu un risc minim. La fel ca în zonele de conflict, jurnaliştii implicaţi în astfel de situaţii se află prinşi între două tabere: protestatarii, sau luptătorii de gherilă şi forţele de ordine ale poliţiei şi jandarmeriei, sau a trupelor de comando special antrenate care atacă în cartierele problemă pentru a anihila capii unor posibile revolte sociale, dar şi a companiilor de protecţie private, tot mai prezente în ultimii ani în marile oraşe din ţări răvăşite de războaie civile sau inter-etnice.

Cursul, organizat de GRUPUL PENTRU SECURITATE ŞI DEMOCRAŢIE, un ONG, şi MERCENARY TASK FORCE, în colaborare cu alte instituţii specializate în protecţia cetăţeanului, se desfăşoară sub motto-ul: news in a hostile world şi se adresează cu precădere JURNALIŞTILOR DIN PRESA LOCALĂ care, potrivit statisticilor prezentate la început, sînt cei mai vulnerabili în situaţii speciale. Jurnaliştii din presa locală nu beneficiază de infrastructura şi logistica unui corespondent special din presa corporatistă. Şi de aceea, ei devin victime sigure. Cursul nu se adresează exclusiv potenţialilor participanţi într-o zonă de conflict ci aduce în scenă situaţii de urgenţă, tot mai multe şi tot mai frecvente, la care jurnalistul este spectator şi actor în acelaşi timp. Trainingurile HOSTILE ENVIRONMENT SAFETY TRAINING, pentru jurnaliştii din presa locală se desfăşoară pe 4 module: protecţie individuală, prim ajutor, hazard natural şi revolte sociale.

În martie 2002, organizaţia Reporteri fără Frontiere a stabilit 8 principii de bază care trebuie să se aplice în cazul corespondenţilor speciali: Angajamentul, Voluntariatul, Experienţa, Pregătirea, Echipamentul, Asigurările, Consiliere psihologică şi Protecţia legii.

Jurnalistul de criză din România, precum înaintaşul său Brunea-Fox, trebuie să cunoască şi să se confrunte cu această realitate. Şi să rămînă în viaţă! Scopul acestor cursuri, acesta este! Scopul instruirii HEST (Hostile Environment Safety Treining) este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia. Iar scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea care a venit! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!

VREMEA DECONTULUI

2012-01-16T09:53:00.000+02:00

"După 20 de ani, a sosit vremea decontului", îmi spunea cineva, ieri, în centrul Reşiţai, la mitingul destul de anemic care a adunat 200 de oameni. Dracu ştie de ce noi, românii, ne găsim să facem mitinguri numai pe frig! De frig? De foame? De plictiseală? Din nevoia de economie la electricitate? Habar nu am! Cert este că, vara sîntem ocupaţi cu vacanţele, unii, cu culesul şteviei şi păpădiei pentru salate, alţii!

Am văzut tone de comentarii şi analize care mai de care mai interesante sau enervante! Opiniile emise de TVR mi se par, de departe, cele mai portocalii şi mai tendenţioase. Nu ader nici la scenariul, vehiculat pe FB, că actualele mişcări de protest sînt opera... ruşilor care l-ar vrea mort pe Traian Băsescu! De ce draku nimeni nu ia în considerare marea masă de cetăţeni nemulţumiţi? De ce nimeni nu crede că românii chiar au probleme? Evident, acestea sînt mai mult de natură psihică, pentru că presiunea psihologică a devenit de nesuportat! Nemulţumirile românilor aveau nevoie de un chip. Acesta, s-a nimerit să fie al lui Raed Arafat. Nemulţumirile românilor NU sînt legate de măsurile de austeritate, precum în Grecia, Spania sau Italia! Nemulţumirile românilor de rînd sînt legate de aroganţa şi dispreţul cu care actuala clasă politică conduce această ţară ca pe propria moşie fără să dea socoteală la nimeni, într-un dispreţ total al legilor! Românii sînt furioşi pe PERSONAJE nu pe AUSTERITATE! Pe MINCIUNĂ nu pe REFORMĂ! Pe MOARTEA GARANTATĂ nu pe VIAŢA DE KKT pe care o duc! Pe Wall Street protestatarii denunţau influenţa banilor în politica americană şi excesele clasei bogate, care reprezintă 1% din populaţia SUA. "Noi sîntem cei 99%. La fel eşti şi tu", au strigat demonstzranţii! Situaţia din România nu este departe.

S-a vorbit ieri despre huligani, despre "galerii", despre agenturile ruseşti, despre interese eterogene şi oameni manipulaţi, despre lipsa revendicărilor. Vă propun, aşadar, o listă de revendicări pentru zilele următoare, pe care vă invit să o votaţi, şi să o completaţi!

Lista de revendicări:

1) Demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc
2) Organizarea de alegeri anticipate în această primăvară
3) Reforma educaţiei care să prevadă şi alocarea a 6% din PIB
4) Reforma sistemului de sănătate care să prevadă autonomia colectării fondurilor de către CNAS
5) Reintroducerea pedepsei cu moartea
6) Judecarea celor ce se fac vinovaţi de atentat la siguranţa naţională prin privatizări frauduloase gen Romtelecom, Petrom, BCR sau Roşia Montană
7) Naţionalizarea companiilor care sînt în culpă
8) Profesionalizarea administraţiei şi corpului de funcţionari publici prin depolitizare
9) Parlament unicameral
10) Răspunderea ministerială
11) Referendum în vederea consultării faţă de rămînerea României în UE
12) Depolitizarea TVR şi a Radioului public şi comasarea celor două instituţii
13) Reforma radicală a clasei politice
14) Agricultura - prioritate naţională

P.S.: Raed Arafat avea doar trei ani, în 1967, atunci cînd Nablus, oraşul copilăriei sale, a fost ocupat de armata israeliană în Războiul de şase zile. Orăşelul palestinian din Cisiordania se aflase aproape patru decenii sub autoritate iordaniană, statul a cărui cetăţenie avea s-o poarte Raed. Pe seama familiei Arafat din Nablus au circulat multe zvonuri în România. Că ar fi proprietarii unui puţ de petrol, al unei fabrici de ulei sau chiar că ar fi rude cu Yaser Arafat. În realitate, capul familiei, Dawoud, era inginer şi proprietar al unui magazin de electronice în timp ce mama, Tharwat, fiica unei familii de farmacişti din Damasc. Pînă la 17 ani, cînd Raed a plecat din Nablus, oraşul s-a aflat sub ocupaţie israeliană. Cartierele mărginaşe erau cunoscute pentru militantismul lor palestinian, unul dintre ele, Balata, fiind chiar bastionul grupării al-Aqsa. Din copilărie s-a dedicat salvării vieţilor colegilor săi de şcoală, răniţi de tirurile israeliene. Cît despre Traian Băsescu...

PRIVATIZAREA RESPONSABILITĂŢII POLITICE

2012-01-13T08:40:00.000+02:00

În ultimii ani, preşedintele Traian Băsescu ne repetă, cu obstinaţie, că avem nevoie de un alt tip de stat! Statul social trebuie ucis şi transformat. În ce? Nu ne spune nimeni! Însă, aşa cum arătam ieri, o nouă filosofie economică şi socială se plămădeşte în laboratoarele actualei puteri. Statul şchiop creat de Băsescu va deţine un sector public slab, subfinanţat şi ineficient, pe de o parte, şi o infrastructură corporatistă, finanţată cu generozitate, pe de alta. Încă de pe acum, în "zorii neoliberalismului românesc", cînd vine vorba despre plata firmelor private nu există limite, iar cînd vine vorba de finanţarea funcţiilor vitale ale statului, cuferele sînt goale iar concedierile fără noimă! Legea Sănătăţii, aflată în proiect, este elocventă pentru această transformare radicală. Cum şi Legea Învăţămîntului este doar un "copy paste" după Şcoala de la Chicago, voi repeta pînă se înţelege pe deplin, cu subiect şi predicat, ce înseamnă acest lucru: în Statele Unite, concedierea a mii de profesori a deschis drumul convertirii şcolilor de stat în şcoli publice autonome, cu plata pe elev, adică pe vouchere. Vă sună cunoscut? Acest stat corporatist propăvăduit de Băsescu se construieşte pe resurse publice, aproape exclusiv! Cetăţenii care l-au finanţat nu au, însă, nici un drept asupra acestui sistem paralel şi a resurselor lui. Între timp, statul îşi pierde capacitatea de a-şi îndeplini funcţiile vitale.

De la instalarea lui Traian Băsescu la putere, ca "preşedinte jucător", din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în actul de guvernare al ţării! Deoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării! Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii ar trebui rezolvate de STATUL BUNĂSTĂRII, un concept total străin actualei puteri. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.).

Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago! În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; - nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate. Dacă la toate aceste vulnerabilităţi mai adaug şi viitoarea regionalizare a ţării, pot să spun că premisele pentru divizarea României sînt create!

Trebuie să fim atenţi cu toţii: implicaţiile deciziei actualei camarile de politicieni, în frunte cu preşedintele Băsescu, de a privatiza sistematic responsabilităţile pentru care au fost aleşi, vor dura mai mult decît două mandate prezidenţiale. Odată ce a fost creată, o piaţă trebuie protejată. Eu nu sînt împotriva privatizării, a economiei de piaţă, a liberei concurenţe, a calităţii serviciilor. Din "Contră"! Dar o privatizare a responsabilităţii politice şi a prevederilor constituţionale mi se pare jignitor!

CÎND CĂCATUL AJUNGE PE VENTILATOR!

2012-01-12T09:58:00.000+02:00

E jale mare! Tocmai a ajuns! Numai că, unii nu realizează acest lucru aşa de mult sînt obişnuiţi cu el! E ca şi cum ai locuii în Kandahar, cîteva luni, şi te obişnuieşti cu mirosul emanat de rigolele şi toaletele publice amplasate chiar în mijlocul drumului. La un timp, mirosul acela fetid devine o a doua natură. Sau, ca la Bucureşti unde preşedintele cu procentul mic, mîncător de..., se răzbună cu sălbăticie pe poporul român! De aici, aşa se vede! Poate la el, acolo, în privată lucrurile stau altfel!

De 4 ani scriu pe acest blog că nenorocirea abătută peste amărăşteanul carpato-danubiano-pontic are legătură cu schimbarea unei întregi filozofii economice: trecerea de la "visul" Keynes (al economiei sociale de piaţă) la "coşmarul" Milton Friedman. Adepţii capitalismului total au umplut de sînge, la propriu, America Latină, Argentina, Cile, Bolivia, au experimentat teoria în Rusia lui Elţîn şi chiar în America lui Bush. Acum, după 8 ani de la vîrful din Statele Unite, "binefacerile" statului minimal se abat şi asupra României. Scenariul este identic, numai că Geniul de la Răchiţele nu a înţeles nimic din el! Degeaba ne dădeam toţi cu fundul de pămînt să ne explice ce are de gînd să facă cu ţara, pentru că şi Boc primea "strategia" pe bucăţi, gîndită, evident, Dincolo. "Pachetul de reformă economică" trecut prin asumare, la fel ca în Chile, reforma învăţămîntului, identică cu cea din Argentina, aplicată după Katrina şi în New Orleans, sînt doar două exemple. Ieri, adepţii lui Milton Friedman au recunoscut, în sfîrşit, oficial, ce au de gînd să facă cu România: Potrivit unui studiu intitulat „Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă", elaborat de Institutul de Studii Populare (ISP), pensiile de stat ar trebui desfiinţate, iar sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui privatizat. Noutatea documentului, mai arată specialiştii de la ISP, constă în susţinerea ideii de ordine economică, socială şi politică pe suportul unui stat minimal, pentru a apăra şi extinde sfera proprietăIii. Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal, ce se autodefineşte ca avînd un rol un rol de think-tank şi prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL, aşa cum spunea serpenticul domn Valeriu Stoica! Îmi amintesc de o propoziţie rostită de un congress-man american neo-liberal care spunea în şedinţă de plen: "Noi nu vrem să omorîm statul, ci doar să-l facem atît de mic, încît să-l putem lua de gît şi să-l înecăm în cadă!" Aceasta este miza scandalului din Sănătate! Incorect e că, în acest timp, la Bucureşti, preşedintele nu dezbate cu poporul, ci dictează şi... dezinformează de parcă s-a pierdut de cap de tot! El are lumea lui, taraba lui cu jucării şi nu poţi să-l obligi pe oligofren să plătească, să zic, întreţinerea! Croitoraşul ăsta viteaz, tot taie şi tot taie, de o să mai rămînem şi noi cu ceva! Pe de altă parte, băieţii deştepţi şi neoliberali întîrziaţi fac bancnota mare şi banu gros, pe faţă, fără nici un pic de jenă! Alţi lăutari din sistem, obligă ţăranul care vrea să vîndă în piaţă, să-şi facă firmă! Un sondaj dat publicităţii la Bucureşti zice că 56% dintre români se simt frustraţi de acţiunile actualei puteri, iar 21% sînt chiar mînioşi! Sincer, eu nu am văzut nimic, de parcă o întreagă naţiune bea ceai de cînepă şi doarme!

Esenţa acestei REVOLUŢII este: privatizarea totală, pe banii statului, deci a contribuabilului şi o polarizare socială de 70-80% săraci - 20-30% extrem de bogaţi! Acest transfer are deja loc de mai mulţi ani, mai cu voioşie portocalie în ultimii 4 ani, cînd investiţiile etc au scăzut şi au crescut cheltuielile aberante. Să vedeţi ce va urma...

Iniţial, mi-am dorit ca însemnările de astăzi să poarte titlul:"ROMÂNIA LUI 28%", cu trimitere directă la gradul de colectare a taxelor şi impozitelor în România, restul procentului, de pînă la 100% însemnînd IMPOTENŢĂ, EVAZIUNE FISCALĂ sau FURT, DELAPIDARE etc. La fel se întîmplă în sistemul de sănătate: Casele judeţene încasează CAS de la 40% din populaţie, banii intră în buzunarul Ministerului de Finanţe care returnează sistemului sanitar DOAR 40% din încasări. Fă performanţă! Din taxele şi impozitele colectate se formează bugetul de stat, partea de venituri, care într-o ţară normală la cap ar trebui să fie egală, cel puţin, dacă nu un strop mai mare, decît partea de cheltuieli, astfel încît DEFICITUL BUGETAR să nu te pocnească în cap! Dacă aceste taxe şi impozite sînt colectate, înseamnă că INSTITUŢIILE STATULUI ŞI-AU FĂCUT TREABA, deci, merită salariul! Dacă nu, în mod normal, în alte domenii de activitate, salariul este redus în funcţie de norma îndeplinită. 28% ai realizat, 28% din salariul cuvenit primeşti! Fără prime, sporuri, bonusuri etc! EU CRED că haosul din economia românească a fost lăsat intenţionat să se dezvolte aşa, timp de 20 de ani, rezultatul fiind, astăzi, că 48% din salariul unui român se duce pe achiziţia de alimente, conform statisticilor, ceea ce ne plasează în rîndul ţărilor SUBDEZVOLTATE, după 20 de ani de democraţie, de parcă secvenţa o ia mereu şi mereu de la capăt!

Repet, explicaţia "nebuniei" petrecute pe toate palierele este simplă: ACUM, ÎN ROMÂNIA, ARE LOC O CONFRUNTARE ÎNTRE MODELE ECONOMICE: Şcoala lui Milton Friedman contra şcoala lui Keynes! NICI O MĂSURĂ DE TIP KEYNESIAN NU VA PANSA O RANĂ PROVOCATĂ DE NEOLIBERALISMUL SĂLBATIC PROMOVAT DE FRIEDMAN! Poate părea de neînţeles, dar o să mă explic. Ca simplu cetăţean! Din păcate, modelul Şcolii de la Chicago a fost aplicat în America Latină, în Polonia, în Rusia, în China, dar nu a ajuns pe pămînt românesc! Odată ajuns, însă, s-a contaminat rapid cu modelul găinarului balcanic, obişnuit cu şperţul ordinar şi ciubucul matinal! Aşa se face că acum, din punctul meu de vedere, pe teritoriul României acţionează 3 (trei) "grupuri" neoliberale, dintre care două haite! Prima haită, lacomă şi flămîndă, se află încolăcită în jurul PDL şi parazitează PDL-ul! Ca o tenie uriaşă cu mişcări de şarpe! Ea s-a racordat la robinetele de resurse şi, evident, nu vrea să se lase dusă de acolo. Pentru că este UN VIERME nu are urechi şi nici ochi. Deci, nu aude şi nu vede, pe principiul sicilian: cine nu aude, nu vede şi tace trăieşte 1000 de ani în pace! Buuun... Această grupare neoliberală portocalie, este hărţuită zilnic de o alta, la fel de scîrbavnică şi balcanică, cu mare influenţă pe la unele televiziuni de ştiri care NU SE OCUPĂ DE PROBLEME FUNDAMENTALE ci doar de zgură, alimentînd discuţii de suprafaţă şi lansînd piste false de discuţie, tăind, în mod ordinar, orice tentativă de a vorbi serios despre situaţia din ţară! La pîndă stă o a treia grupare neoliberală, de "capitalişti creativi". EI AU SOLUŢIILE, pentru că, aşa cum spuneam, doar un doctor Friedmanian poate trata o boală a sistemului Friedman. Reducerea taxelor şi impozitelor, repornirea economiei, concedierea a 600.000 de bugetari care să fie stimulaţi să intre în zona de afaceri, externalizarea serviciilor chiar pînă la paza frontierei de stat şi, de ce nu, a colectării taxelor şi impozitelor, sînt doar cîteva din măsurile propuse de Dinu Patriciu, de exemplu!

Să spun cîte ceva şi despre modelul economic propus de Milton Friedman şi să vedeţi că am dreptate atunci cînd afirm că acum, în România, bătălia este între două concepte economice. Aşadar, modelul economic propus de Friedman poate fi impus, parţial, într-un sistem democratic. Sînt totuşi necesare nişte CONDIŢII AUTORITARE pentru a permite implementarea adevăratei sale viziuni. Pentru ca terapia de şoc să poată fi aplicată fără restricţii - aşa cum s-a întîmplat în Chile, în anii '70, în China, la sfîrşitul anilor '80, în Rusia, către mijlocul anilor '90, şi în Statele Unite, după 11 septembrie 2001 - ESTE ÎNTOTDEAUNA NECESARĂ PREZENŢA ADIŢIONALĂ A UNUI ANUMIT GEN DE TRAUMĂ COLECTIVĂ MAJORĂ, CARE FIE SUSPENDĂ TEMPORAR PRACTICILE UNUI STAT DEMOCRATIC, FIE LE BLOCHEAZĂ DEFINITIV! Trauma României este CRIZA (să fie ea amplificată, sau indusă intenţionat?)! Într-unul dintre cele mai influente articole ale sale, Milton Friedman a pus bazele tacticilor capitalismului contemporan: "numai o criză - reală sau percepută ca atare - poate produce schimbări reale. Cînd criza respectivă se petrece, acţiunile întreprinse în acel moment depind de ideile disponibile. Aceasta cred că este funcţia noastră primară: de a produce alternative la strategiile politice existente, de a le menţine în viaţă şi în perfectă stare de funcţionare pînă în momentul în care ceea ce este imposibil din punct de vedere politic devine inevitabil din acelaşi punct de vedere." TOATE RĂNILE TREBUIE PROVOCATE SIMULTAN!, spune Milton FRiedman.

Revenind la România, personal aşteptam explicaţii la o întrebare simplă: de ce nu este posibil, acum, să ai o economie bazată pe legile pieţei, care să nu necesite manifestări brutale de tip Ciomu. O piaţă liberă în domeniul bunurilor de consum poate coexista cu un sistem gratuit de sănătate publică şi cu un sistem de educaţie bazat pe şcoli de stat, şi în care un segment important al economiei - aşa cum poate fi producţia de energie - să rămînă în proprietatea statului. Este totodată posibil să existe reglementări care să oblige corporaţiile să le plătească angajaţilor salarii decente, după cum este posibil ca guvernul, oricare o mai fi el, să taxeze şi să redistribuie avuţia naţională într-un fel care să reducă inegalităţile extreme ce se manifestă deja de mulţi ani. După Marea Depresie (din 1929-1933), Keynes a propus tocmai o astfel de combinaţie care să reglementeze interacţiunea componentelor unei economii - o revoluţie a politicilor publice responsabilă şi a unor transformări similare acesteia în lumea corporatistă.

Sigur, personal sînt adeptul politicilor economice promovate de Milton Friedman, dar a politicilor sociale de stînga. Prin prisma celor din urmă, în condiţiile unui stat inert, inadaptat la sistemul neoliberal economic, orice acţiune în forţă a clasei politice, chiar dacă intenţia acesteia este REFORMA STATULUI, OMUL GRAS, reprezintă, conform DOCTRINEI SECURITĂŢII NAŢIONALE, din 2006, UN ATAC LA SIGURANŢA NAŢIONALĂ! Interesele naţionale sînt considerate acele provocări care îngrijorează cetăţenii unei naţiuni: interesele vitale - de securitate fizică, interesele fundamentale - care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate, şi interesele periferice. Tensiunile economică şi politică de astăzi au un impact major asupra populaţiei.

Buuuun, şi cînd ziceam eu că e momentul 12 septembrie 1980! Nu, nu împlinea sor-mea 5 ani, ci Kenan Evren punea mîna pe putere în Turcia, e drept, DESFIINŢA PARTIDELE POLITICE şi scotea ţara din haos!!! Deşteaptă-te române...

GLOBALIZARE ŞI SMURD

2012-01-11T12:26:00.000+02:00

O lume globală crează probleme globale. Criza din Golf şi cea din Coreea de Nord, tensiunile din Iran şi Siria, Primăvara Arabă şi Iarna Islamistă, criza şi bîlbîielile liderilor europeni, retragerea preconizată a militarilor americani din Europa, tensiunile de la Moscova şi protestele din ce în ce mai vehemente ale populaţiei, criza permanentă de nervi din România influenţează direct comportamentul fiecăruia dintre noi. O lume globală înseamnă, însă, şi renaşterea orgoliilor locale, fărîmiţare, divizare. Un fel de "unitate în diversitate". Regiuni întregi doresc independenţa faţă de un "centru" considerat corupt, sau arhaic, bazîndu-se pe tradiţii ancestrale sau, bogăţii subterane pe care le revendică în folos propriu. În multe colţuri ale lumii "Zonele verzi" de genul celor din Baghdad, sînt o realitate, iar "oraşele-stat" par tot mai mult o soluţie de viitor, în timp ce societatea anomizată se re-tribalizează. Globalizarea este re-simţită de fiecare şomer din Caraş-Severin care nu reuşeşte să-şi găsească un loc de muncă la compania americană de la Moldova Nouă. Globalizarea înseamnă şi înlocuirea puterii naţionale cu puterea capitalului! Stat contra privat, într-o competiţie de o agresivitate înspăimîntătoare, cu luptători legendari, de ambele părţi, şi cu trădători scîrbavnici, în tabăra "naţională".

Azi, totul se vinde, se negociază, se schimbă. Se cumpără orice: hrană, informaţie, know-how, securitate, mediu ecologic, vizibilitate, loc pe scenă, orientări politice şi politicieni. Securitatea şi insecuritatea naţională, intervenţia la dezastre şi medicina de urgenţă. Eu nu am spus niciodată că E BINE. Spun, doar, că ESTE INEVITABIL! Ordinea internaţională este una corporatistă şi nu interstatală. Capitalismul globalist s-a eliberat de politică. Iar Traian Băsescu ştie acest lucru! Cele 10 forţe care au făcut Pămîntul plat (Thomas L. Friedman Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI, Polirom, 2007 citat de Conf. George Cristian Maior în cursul său „Globalizarea şi antiglobalizare. Proiecţii asupra evoluţiei fenomenului terorist”.) generează în fiecare zi transferuri de suveranitate, în detrimental statului-naţiune şi în profitul organismelor supranaţionale: ONU, NATO, UE, politic vorbind, şi în favoarea pieţelor organizate sau a marilor grupuri industriale, financiare sau comerciale mondializate. Entităţi de orice natură, economică, financiară, culturală, se eliberează de frontierele teritoriale şi de normele juridice naţionale.

Xavier Raufer, în volumul „Cele 13 capcane ale haosului mondial” (Ed. Corint, 2004, pp. 27-28) face o trecere în revistă a „locomotivelor” globalizării: „Dintre cele 100 principale puteri economice ale lumii (state şi întreprinderi laolaltă!), 51 nu mai sînt state-naţiuni, ci corporaţii multinaţionale. Dintre primele 60 de puteri mondiale, primele 22 sînt state, iar pe cea de-a 23-a poziţie se află General Motors, chiar în faţa Danemarcei, iar pe locul 26 Ford Motors, chiar în faţa Norvegiei! Principalele 200 de grupuri mondiale reprezintă 30% din activitatea economică planetară”. 100 de întreprinderi mondializate impun legea lor economiei globului, scria şi publicaţia „Liberation”, în 28 septembrie 1999. Cifra lor de afaceri colectivă, în 1998, este de 2.100 miliarde de dolari, o dată şi jumătate PIB-ul Franţei. Aceste 100 de grupuri deţin active de 1800 miliarde de dolari în afara ţărilor lor de origine şi au peste 6 milioane de angajaţi în lume. Primele 500 de grupuri mondiale reprezintă 70% din comerţul mondial legal! Populaţia ţărilor sărace creşte de 3 ori mai repede şi este tot mai tînără, în timp ce Vestul se împuţinează şi îmbătrîneşte, ceea ce duce la mari dezechilibre pe piaţa muncii şi a asigurărilor sociale. Rămas singur şi atotstăpînitor, capitalul a abandonat reţinerile, a aruncat la coş comportamentul de tip "political correctness" şi a dat iama în zonele albe ale expansiunii sale, "înnegrindu-le" cu mare viteză şi fără a privii în jur. Părînd a fi călare pe si tuaţia lumii, capitalul internaţional nu se arată dispus să renunţe la profit în favoarea sprijinului social planetar pe care îl lasă în grija organismelor internaţionale şi a statelor-naţiune. Este foarte posibil ca în acest secol, pe fundalul destructurării tot mai accentuate a statului-naţiune, să asistăm la confruntări între bogaţi şi săraci, între corporaţii şi organizaţii non-guvernamentale radicale, sau între statele-naţiune şi proprii cetăţeni.

În epoca globalizării, valorile fundamentale ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai vulnerabile. Xavier Raufer (op.cit. pag. 9) este de părere că globalizarea porneşte de la ideea diminuării importanţei statului-naţiune şi afirmă că « ordinea internaţională nu mai este una exclusiv inter-statală ». Statul-naţiune, în accepţia sa occidentală, clasică, a apărut după Revoluţia franceză. În sec. al 19-lea, naţiunea, bazată în principal pe limbă, cultură şi tradiţie comune a oferit un cadru adecvat pentru creşterea economică, securitate, stabilitate, îmbunătăţirea nivelului de trai şi afirmare în arena internaţională. Un principiu – suveranitatea – e pe cale de a fi amendat, azi vorbindu-se tot mai pregnant despre „suveranitate limitată” sau „asistată” . Acesta este un discurs 100% globalist, într-o lume în care, mare parte din suveranitatea statelor-naţiune a fost transferată spre organisme pan-statale, de tipul UE , ONU, NATO. Aceste organisme pan-statale adoptă reguli şi legi internaţionale impuse de noile realităţi economico-sociale, generate, la rîndul lor, de intervenţia globală a actorilor non-statali. Regulile astfel adoptate sînt impuse statelor-naţiune care, pe deoparte pierd din suveranitate, iar pe de alta sînt « colonizate » de actorii non-statali ai globalizării, fără a putea să se apere. Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU, scrie, în studiul amintit deja: „Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd. Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă.”

S.P. Huntington remarca încă din 2004 că „elitele se desnaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Ed. Simon and Schuster, New York, 2004). Firesc, globalizarea culturii corporatiste generează o localizare a culturii tradiţionale şi o resuscitare a vechilor identităţi. În aceste condiţii, persoanele se reorientează către familie sau grup, care-i poate oferi siguranţa identităţii şi a zilei de mîine, ca urmare a unui instinct de conservare care le avertizează asupra fenomenului reprezentat de suprastructurile simbolice globale. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 277), „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”.

Care sînt, însă, principalele vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa cetăţeanului şi comunităţilor locale din România? Coincid acestea cu cele considerate priorităţi de către decidenţii statului? Dinamica societăţii româneşti a dat naştere la noi provocări, iar acestor provocări este necesar să li se răspundă cît mai rapid, şi uneori prin politici şi măsuri care nu ţin de sistemul de securitate. Există o multitudine de inadvertenţe între activitatea instituţiilor statului în ansamblul, activitate declinată pe priorităţile stabilite oficial, şi ceea ce ar trebui cu adevărat să preocupe la cel mai înalt nivel. Iar aceste inadvertenţe au ca rezultat o gestionare deficitară a problemelor reale. Scandalul din Sănătate este emblematic şi naşte o întrebare terifiantă: DACĂ STATUL, SAU DECIDENŢI POLITICI DIN FRUNTEA STATULUI "JOACĂ" ÎMPOTRIVA LUI, A INTERESULUI NAŢIONAL ŞI ÎMPOTRIVA CETĂŢENILOR?

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor. Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare.

DE CE VOTEZ CU RAED ARAFAT

2012-01-10T10:39:00.000+02:00

Prin 1986/87, în plin avînt al regimului comunist în România, Reşiţa trăia "epoca de aur" a automobilismului sportiv românesc în materie de viteză pe circuit. Pasionaţii şi cunoscătorii mă pot aproba cu like pe FB sau cu confirmări pe blog! În acea perioadă, cînd în vară, circuitul de la Reşiţa răsuna de tunetul motoarelor, turate în Cupa Păcii şi Prieteniei, adică un Campionat European Socialist de viteză pe circuit, pasionaţii sportului cu motor IMPLICAŢI priveau cu jind şi... "idei" spre echipele de intervenţie ceheşti prezente pe străzi şi în "parcul de la IGOR". Automobile TATRA echipate pentru intervenţia pe circuit, cu stingere incendii, descarcerare şi asigurarea intervenţiei medicale de urgenţă făceau deliciul nostru, al tuturor. Privite, "cercetate", fotografiate, "echipele NAREX", aşa cum erau ele cunoscute (pentru că utilizau scule de descarcerare produse de celebra firmă cehă!) au devenit rapid un model de urmat pentru REşiţa, mai ales că acasă, în Cehoslovacia, echipajele interveneau şi la accidentele pe autostradă sau drumuri express, iar E70 a fost dintotdeauna un "teren prielnic" coliziunilor rutiere cu victime. Îmi amintesc că în acea perioadă, la ACR se discuta foarte serios de echiparea unor Dacii Breack cu echipament similar şi asigurarea intervenţiei primare în caz de accident pe pistele de concurs. Una dintre maşini urma să fie deservită de mine şi de prietenul meu Alexandru Nagy "blondul" cum era el cunoscut la curse! Anton Shulz poate confirma aceste discuţii şi proiecte! "Revoluţia" a oprit proiectul. Cum l-a oprit şi pe cel de construire a unui circuit de viteză, pe Dealul Golului, "reşiţeanca", cum era el numit pe proiectul tehnic, la elaborarea căruia mi-am adus şi eu o modestă contribuţie. NAREX-ul reşiţean a fost prima tentativă de SMURD din România!

În primii ani după Revoluţie, o mînă de pasionaţi, în frunte cu col. Dan Sîrbu, comandantul GRupului Judeţean de Pompieri "Nicolae Cena" a înţeles ce mare cîştig înseamnă un dispecetar UNIC! Împreună cu sprijinul nemţilor de la THW, pompierii reşiţeni au înfiinţat un dispecerat unic de urgenţă, cu cîţiva ani înainte de apariţia numărului unic de urgenţă 112! Ulterior, Dan Sîrbu a fost printre primii care au susţinut proiectul medicului palestinian Raed Arafat, adică SMURD-ul, într-o perioadă în care ambulanţierii din înteaga ţară şi Ministerul Sănătăţii tunau şi fulgerau împotriva acestui Serviciu Mobil de Urgenţă, SMURD! Arafat a încercat să pună pe picioare sistemul de urgenţă cu paramedici, iniţial la Cluj-Napoca, oraş în care a făcut Facultatea de Medicină, apoi la Târgu-Mureş, întîi în colaborare cu Ambulanţa, apoi cu voluntarii de la Crucea Roşie, opacitatea acestora apropiindu-l de Pompieri. În 1991 a primit ca donaţie din Germania o ambulanţă, care a înlocuit vechiul Opel Kadett al medicului, şi tot personalul era voluntar, inclusiv şoferul ambulanţei. Un an mai tîrziu SMURD a fost dotat cu echipamente medicale de la colaboratorii externi: Crucea Roşie din Sauda, Norvegia, Serviciul de Urgenţă al Spitalului Regal din Edinburgh şi Brigada de Pompieri Strathclyde, din Glasgow. Atunci a avut loc şi pregătirea pompierilor în noi domenii de intervenţie. Recunoaşterea oficială a venit în noiembrie 1992, cînd prin ordin de ministru SMURD Târgu-Mureş a primit statut oficial.

Am făcut aceste două precizări pentru "istorie" şi ca să nu se creadă că despre "reforma sănătăţii" discută doar neaveniţii şi escrocii! Să mai precizez ceva: sistemul medicinei de urgenţă nu este invenţia lui Arafat! Meritul extraordinar al acestui om este acela de a adapta un sistem consacrat pe plan mondial la realităţile întortochiate şi originale ale României. Cum e în alte ţări pe care le dăm ca exemplu de fiecare dată? Potrivit unui raport pe sistemele de urgenţă din Uniunea Europeană, coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, finanţarea sistemelor de urgenţă diferă de la o ţară la alta: de la bugetul de stat, cum e cazul Italiei, Finlandei şi Ungariei, de exemplu, din sistemul public de asigurări de sănătate, Franţa, Germania, Danemarca, Portugalia, din surse private, cum este cazul Slovaciei dar unde ACUM statul încearcă să-şi creeze un sistem paralel, ori amestecate public-privat, ori din „alte surse", cum e cazul Olandei. În Suedia, sistemul este împărţit pe zone: unele sînt acoperite de serviciile publice, altele sînt date privaţilor. În acestea din urmă, odată la 3-4 ani se organizează licitaţii şi firmele se schimbă. Personalul migrează atunci de la o firmă la alta, ceea ce creează nemulţumiri. Oamenii spun că, din motive financiare, li s-au redus orele de pregătire şi salariile. La această oră, serviciile majore de urgenţă din România sînt prinse într-un sistem integrat, din care fac parte dispeceratele, ambulanţa de stat, SMURD şi unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor (UPU, înfiinţate în fostele camere de gardă). În acest sistem, raportările urgenţelor se fac la un dispecerat cu un număr unic - 112 -, care repartizează la caz una sau mai multe ambulanţe, în funcţie de gravitatea sa. Dacă ambulanţa are doar asistent, acesta ţine permanent legătura cu centrul şi trimite medicilor de acolo rezultatele analizelor (electrocardiogramă, ori cele imagistice), ca să fie îndrumat în manevrele medicale pînă cînd ajunge la UPU. În actuala lege a sănătăţii, există deja şi servicii private de ambulanţă care, tot din fonduri publice, acordă doar consultaţii la domiciliu şi fac transport medical. Firmele medicale au şi servicii de ambulanţă total privatizate. Practic, urgenţele majore şi situaţiile de calamităţi şi dezastre sînt asigurate doar de serviciile de stat.

În noua Lege a sănătăţii aflată în dezbatere explozivă deja, prevede, de fapt, împărţirea fondurilor publice alocate urgenţelor între stat şi privat. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, singurul argument este introducerea unor furnizori omologaţi de Ministerul Sănătăţii, „în scopul diversificării surselor de finanţare şi a implementării principiilor de concurenţă reglementată. Subsecretarul de stat Raed Arafat, consideră periculoasă apariţia furnizorilor privaţi în această zonă, într-o ţară ca România unde resursele sînt limitate iar medicii specializaţi pe medicina de urgenţă sînt extrem de puţini, iar argumentele sale sînt susţinute şi de Comisia de urgenţă a Ministerului Sănătăţii. Mai mulţi furnizori înseamnă că fiecare intervine cu maşina lui, cu echipamentul lui, dacă apucă sau dacă îi vine rîndul, ceea ce înseamnă că o intervenţie la un accident poate fi făcută de un echipaj care a mai intervenit "conform programării" în urmă cu 10 zile! „Pierdem partea de telemedicină, această coordonare cu centrul de comandă pe care am pus-o cu greu în practică. În opt luni, am reuşit să facem peste 16.000 de transmisii de EKG între ambulanţe şi dispecerate şi am salvat tot atîtea infarcturi. Dacă schimbăm sistemul, îl distrugem. Şi înapoi nu ne mai putem întoarce. Este vorba de un bilet doar cu dus, nu cu dus-întors", a spus aseară, la Realitatea TV, dr. Raed Arafat

O oră şi jumătate preşedintele Băsescu s-a făcut că nu pricepe de ce banii de la buget nu au ce căuta în buzunare private, în această situaţie, care să se amestece şi să distrugă sistemul de asistenţă medicală de urgenţă....Ce comision ia preşedintele de la cei care au impus această lege? Sau, reformulez... Dacă discutăm politic despre REFORMA PROFUNDĂ a statului şi a societăţii, trebuie să fiu deacord cu şeful statului: România are nevoie de chirurgie plastică, nu mai merge doar cu silicoane şi botox! REforma trebuie să fie radicală şi trebuie schimbat totul, din temelii! OK! Numai că, dacă schimbăm sistemul, trebuie să începem de la cel lăsat moştenire prin Pacea Westfalică, de la noţiuni de: stat, naţiune, armată naţională, independenţă, interes naţional etc. Asta dacă avem un limbaj comun şi înţelegem toţi interlocutorii despre ce vorbim! Chiar şi aşa reforma asta radicală NU poate fi impusă unui popor de o mînă de golani inteligenţi şi filosofi! În Afganistan, modelul societăţilor tribale este mai puternic decît orice reformă occidentală! La fel se întîmplă şi în România, sau FRanţa, sau Algeria! Mai mult: într-un moment istoric în care situaţia internaţională este atît de fluidă, schimbarea radicală a unor sisteme funcţionale - sănătate, siguranţă publică, situaţii excepţionale! - reprezintă acţiuni de slăbire a capacităţii statului de a răspunde ameninţărilor, deci, un atentat la siguranţa naţională, pînă la urmă! Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul "statului captiv", permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor grupurilor de interese. Ameninţările de ordin economic cuprind, prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele evoluţii negative pe piaţa mondială. La nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni în faţa schimbărilor impuse - cazul modelului neo-leberalismului în educaţie, sănătate etc. Alte investigaţii sectoriale ale complexului de securitate au abordat dimensiunea ecologică a unor factori de risc şi ameninţări - poluarea accentuată, existenţa unor tehnologii cu grad ridicat de risc în exploatare, capacitatea redusă de management al unor situaţii de urgenţă în cazul producerii dezastrelor naturale, defrişările etc. -.

De aceea, EU VOTEZ CU RAED ARAFAT!

103 jurnalisti au fost ucisi in lume in anul 2011

2012-01-06T08:01:00.000+02:00

103 jurnalişti au fost ucişi, pe parcursul anului trecut, în intreaga lume, în timp ce îşi făceau meseria, arată datele prezentate de Institutul Internaţional al Presei, cu sediul la Viena, potrivit AFP, citat de HOTNEWS.RO. "Cu 36 de jurnalişti ucişi, America Latină este cea mai periculoasă regiune din lume", spun reprezentanţii Institutului Internaţional al Presei. Mexicul este cea mai riscantă ţară, cu 10 jurnalişti omorîţi în 2011, pe locul al doilea fiind Iraq - cu 9 jurnalişti ucişi. Orientul Mijlociu ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai periculoase regiuni din lume, 21 de jurnalişti pierzîndu-şi viaţa aici, inclusiv pe fondul revoltelor din lumea arabă. Şi în Africa de Nord, 8 jurnalişti au fost ucişi, pe fondul revoltelor din "Primavara arabă". 17 jurnalişti si-au pierdut viaţa în Asia - cele mai periculoase ţări fiind Pakistan (6 victime) şi Filipine (4 victime). "Din nefericire, probabilitatea ca vinovaţii pentru aceste crime să fie aduşi în faţa justiţiei este zero", spun reprezentanţii Institutului Internaţional al Presei.

Anul 2009 rămîne cel mai "negru" la acest capitol, cu 110 jurnalişti morţi în timp ce îşi făceau meseria, iar anul 2011 este pe locul al doilea. În 2001 spre exemplu, numărul jurnaliştilor ucişi a fost de 55. În plus, în anul 2011, un număr de 40 de ţări figurează drept foarte periculoase, un record pentru ultimul deceniu, în condiţiile în care, în trecut, pe această listă se înscriau doar 19 ţări, mai scrie Hotnews.ro.

Cu toate acestea, evoluția evenimentelor care au alcătuit agenda ultimilor ani a impus în mass media ca, pe lîngă acuratețea și credibilitatea informațiilor prezentate, viteza de reacție să fie unul dintre criteriile care valorizează relatarea unui eveniment. Jurnalismul de tip breaking-news a devenit astfel o prezență constantă în programele specializate, iar mijloacele tehnice accesibile în prezent fac posibilă relatarea de la un eveniment sau altul aproape fără nici o opreliște. În aceste condiții, pentru Radio România – care este, fără îndoială, una dintre cele mai puternice corporații media românești – coagularea unui corp profesional de elită, specializat pentru acoperirea națională a evenimentelor deosebite, este un deziderat nu doar realizabil, ci și pe deplin justificat.

PRIMUL JURNALIST UCIS în 2012

2012-01-05T11:46:00.000+02:00

Jurnalistul sirian Shukry Abu Burghol, de 56 de ani, a murit luni, 2 ianuarie 2012, în urma rănilor provocate vineri, prin împuşcare, într-o suburbie a Damascului, Daryia, în timpul unor proteste anti-guvernamentale. Abu Burghol este PRIMUL jurnalist căzut la datorie în anul 2012, poate nu întîmplător, în Siria, o oală sub presiune a Orientului Mijlociu, care de cîteva luni fierbe puternic, lansînd semnale despre ce va veni anul acesta! Abu Burghol a fost de mai multe ori ameninţat cu moartea din cauza articolelor sale publicate în presa oficială siriană. Potrivit radioului la care lucra, AL-THAWARA, Abu Burghol "a fost un jurnalist activ în apărarea patriei sale"! Fiul jurnalistului ucis, Adham, a declarat pentru televiziunea siriană de stat că tatăl său este primul jurnalist ucis în cele 10 luni de cînd datează tulburările civile în Siria.

Guvernul de la Damasc a declarat recent că un total de 2.000 de militari şi personal de securitate au fost ucişi în timpul tulburărilor din ultimele luni. Organizaţia Naţiunilor Unite spune, însă, că în Siria există mai mult de 5000 de morţi în lunile de rebeliune.

Chiar făcută prost şi inconştient, meseria de jurnalist rămîne una dintre cele mai periculoase din lume! De aceea mă străduiesc ca în fiecare an cel puţin 10 colegi să urmeze cursuri de perfecţionare. Că jurnalismul NU este o meserie de kkt, care va dispărea atunci cînd vor unii, o dovedeşte şi statistica internaţională şi "contorul" care anul acesta s-a învîrtit pentru prima dată pe 2 ianuarie! Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! Mişcările sociale, protestele de stradă, violenţa sînt mai aproape de noi "decît mîinile şi picioarele", ca să parafrazez un ilustru astro-fizician vorbind despre universuri paralele! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate. La fel ca întreaga lume, societatea românească prezentă pare să-şi fi pierdut busola şi minţile! Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudineşi frica zilei de mîine. Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! România este o ţară eşuată! Cel puţin, din punct de vedere social!

Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial, implică, însă, urgent, adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media românească. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

O PROVOCARE

2012-01-04T09:46:00.000+02:00

Presa rusă critică faptul că autorităţile de la Chişinău îl prezintă ca victimă pe Vadim Pisari, tînărul ucis duminică de un militar rus, apreciind că aceasta este o dovadă că întreg incidentul este un atac organizat de conducerea Republicii Moldova, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia online, preluat astăzi de Mediafax. Un tînăr, în vîrstă de 18 ani, Vadim Pisari, a fost împuşcat de trupele de menţinere a păcii în apropiere de satul Pârâta, duminică dimineaţă, în jurul orei 7.00. El a fost transportat la spitalul de urgenţă din Chişinău, dar ulterior a decedat. Incidentul s-a produs pe segmentul podului de peste rîul Nistru. Victima se deplasa cu un automobil marca VAZ-2101 din satul Pârâta spre localitatea Vadul lui Vodă, cînd în viteză ar fi lovit bara de protecţie a postului nr.9 şi, fără a reacţiona la semnalul santinelelor de post de a opri, a plecat de la faţa locului. Peste puţin timp, cînd se întorcea pe acelaşi segment, forţele de menţinere a păcii i-au făcut semn şoferului autovehiculului VAZ să oprească. Tînărul, însă nu a reacţionat, continuîndu-şi deplasarea, astfel că a fost împuşcat.

Într-un articol publicat marţi de portalul Regnum, tînărul ucis este prezentat drept un "provocator beat" şi "hoţ de maşini", deşi Ministerul moldovean de Interne a precizat deja că tînărul avea permis de conducere, nu era în stare de ebrietate, iar maşina nu era furată. Totodată, pacificatorii ruşi sînt prezentaţi drept adevărate victime. "Faptul că autorităţile din Republica Moldova au ieşit cu o reacţie ca o temă evident pregătită de acasă, că îl apără pe agresorul beat şi îl prezintă ca pe victimă, ne dă temeiul să credem că atacul asupra pacificatorilor putea fi o provocare planificată de conducerea Republicii Moldova cu scopul de a torpila propunerea liderului transnistrean privind facilitarea regimului frontier. Pacificatorii au respins atacul şi din acest motiv Republica Moldova este nemulţumită!", afirmă Regnum. Tiraspolul declară că misiunea de menţinere a păcii din partea Federaţiei Ruse este "cea mai importantă garanţie a păcii şi siguranţei din regiune".

Ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, într-un gest de obrăznicie extrem de rar, a recomandat presei din Republica Moldova "să nu facă isterie din cauza acestui incident". Cîteva sute de locuitori din Pârâta, raionul Dubăsari, în estul Republicii Moldova, susţinuţi de Asociaţia Veteranilor şi organizaţia neguvernamentală Hyde Park, au blocat marţi drumul către capitală, cerînd desfiinţarea posturilor forţelor ruse de menţinere a păcii din zonă. Ambasada Rusiei a fost pichetată pentru a doua zi consecutiv, iar Kuzmin i-a numit, din nou, pe protestatari, HULIGANI!

Incidentul petrecut duminică este primul şi cel mai grav de cînd regiunea separatistă a Republicii Moldova, Transnistria, şi-a ales un nou lider, în persoana lui Evgheni Şevciuk, susţinut de inteligenţa Ukraineană, învingător în detrimentul favoritului Moscovei! Înfrîngerea lui Kaminski în Transnistria este încă un eşec pentru Moscova. Este pentru a doua oară în două luni cînd un candidat sprijinit de Moscova pierde o luptă pentru conducerea uneia dintre regiunile separatiste sponsorizate de Rusia ce se pretinde independentă de alte state ex-sovietice, notează Reuters. Un candidat susţinut de Kremlin a pierdut alegerile prezidenţiale din mica regiune separatistă a Georgiei, Osetia de Sud, în noiembrie, conducînd acolo la lupte în instanţă, proteste publice şi haos legislativ.

În ciuda negocierilor "dezgheţate" de noul lider separatist, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei. (pt Abu Cigar: reiau pasaje de anul trecut!!!) La referendumul din 2006, de exemplu, 97 la suta din transnistreni au votat în favoarea cuceririi oficiale a independenţei faţă de Republica Moldova şi aderării la Rusia. Moscova, cu toate acestea, nu a aprobat niciodată o astfel de idee şi Transnistria, situată pe frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, nu are nici o graniţă cu Rusia. O telegramă confidenţială lansată pe piaţă de un celebru site de specialitate, lămureşte şi mai bine relaţia din "vecinătatea apropiată" a României: "Ukrainenii au constatat că politicienii din Republica Moldova, cu referire directă la ex-preşedintele Ghimpu!, promovînd o politică pro-europeană, susţineau tacit intrarea Moldovei în UE prin România, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului să se unească, eventual, cu România, iar stînga Nistrului (Transnistria) să revină la... Ukraina. De altfel, fostul lider separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, a cerut "comunităţii ukrainiene din Transnistria să organizeze un referendum de alipire la "ţara mamă", după ce în aprilie 1997 spunea, citat de „Kievskie Vedomosti” - „Noi ardem de dorinţa să ne unim cu Ukraina"! Declaraţia a fost făcută la 31 martie 1997, în cadrul unei întrevederi dintre şeful administraţiei secesioniste, ambasadorul Ukrainei în Moldova, Serghei Pirojkov, şi reprezentantul de la Kiev la masa de negocieri, Igor Harcenko. „Domnilor, vă chem să aveţi grijă de soarta celor 160 de mii de cetăţeni ukraineni, care locuiesc în Transnistria”, a spus atunci Smirnov! Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei... Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.96). Analistul politic, directorul Institutului de studii politice „Gorşenin” de la Kiev, Kosti Bondarenko, într-un interviu acordat agenţiei Regnum, spunea că scenariul alipirii Transnistriei la Ukraina este un subiect abordat de mulţi analişti din Rusia. Soluţia optimă în problema transnistreană ar fi, este convins Kosti Bondarenko, „împărţirea fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti între România şi Ukraina”!

Conflictul îngheţat din Transnistria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi a regiunii de Est a Uniunii Europene. Acesta este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al rîului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi rîu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rînd, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

Incidentul de duminică pare o provocare de genul care a aprins fitilul conflictului în Bosnia, în Piaţa Markale. Dacă incidentul va degenera se vor cunoaşte exact actorii şi intenţiile acestora în legătură cu viitorul Republicii Moldova!

HEST ÎN 2012

2012-01-03T10:11:00.000+02:00

Lumea stă pe un butoi cu pulbere de revolte sociale, ce riscă să explodeze pe masură ce drepturile omului sînt erodate de criza economică, a avertizat organizaţia Amnesty International, încă din 2009. "Există din ce în ce mai multe semne de nelinişte politică şi violenţă, care se adaugă insecurităţii globale ce există deja din cauza conflictelor pe care comunitatea internaţională pare incapabilă, sau nu vrea să le rezolve. Cu alte cuvinte, stăm pe un butoi cu pulbere de inegalitate, nedreptate şi insecuritate, şi este pe punctul de a exploda", arăta şefa Amnesty, Irene Khan. Privind evenimentele aflate în derulare, cred, cu tot mai multă tărie, spre deosebire de unii colegi ai mei!, că jurnalismul de specialitate este necesar şi obligatoriu! Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domenii. E adevărat, şi interesul jurnaliştilor sau conducătorilor de redacţii a fost pe măsură. Şi asta pentru că, botoxul Sînzianei Buruiană (nume predestinat!), este mai interesant şi mai „palpabil” decît o alunecare de teren care s-ar putea produce în viitorul apropiat! Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial, implică, însă, urgent, adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media românească. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În aceste condiţii, jurnalistul trebuie să se pronunţe în cunoştinţă de cauză, nu trebuie să pună în pericol securitatea personală a victimelor, nu trebuie să încurce salvatorii,dar, mai ales, trebuie să rămînă personal în siguranţă pentru a relata, pentru ca reportajele sale să poată fi tratate ca „lecţii învăţate” de comunităţile cărora se adresează. Jurnalistul de criză trebuie să furnizeze ştiri, nu să devină o ştire!

Preocupări pentru specializarea jurnaliştilor de criză au apărut în Occident în urmă cu mai mult timp, imediat după războiul din Vietnam. Războiul din fosta Yugoslavie a coagulat, însă energiile şi a structurat aceste preocupări. Organizaţiile internaţionale importante, Reporteri Fără Frontiere sau Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, dar şi marile corporaţii de presă, precum BBC, au elaborat reguli stricte, au scris cursuri şi au creat o piaţă pentru echipamente de protecţie. Crizele internaţionale, fie că este vorba de conflicte armate, sau de tragedii umanitare, au fost analizate şi s-au elaborat manuale pentru jurnaliştii sau personalul umanitar care se află în misiune în acele zone. Experienţa militarilor a fost transferată în folosul jurnaliştilor, iar echipamentele de protecţie au devenit indispensabile. Evident, toate acestea costă, dar un jurnalist mort nu face doi bani! Alarmată de creşterea aproape exponenţială a situaţiilor de urgenţă la nivel mondial, nevoia de abordare profesionistă a acestora, dar şi de asigurarea securităţii propriilor jurnalişti, mass-media internaţională a reacţionat. În noiembrie 2002, la Bruxelles, lua naştere „International News Safety Institut”, din iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Institutului Internaţional de Presă. Acum, INSI are peste 1000 de membri. „Life news”, „Killing the messenger”, „Staying Alive” şi „Practical guide for journalist”, sînt cele mai importante lucrări editate în sprijinul jurnaliştilor specializaţi pe criză. INSI pune la dispoziţia jurnaliştilor din întreaga lume o listă şi recomandări cu companiile sau ong-urile specializate în furnizarea de echipamente şi instruire practică pentru reporterii şi corespondenţii speciali. Unul din aceste cursuri, pe care autorul acesui text l-a absolvit, este organizat de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune, EBU, şi Objective Team, cu sprijinul SAS britanic. Cursul se desfăşoară într-o locaţie specială la Schlosshexenagen, în Germania.

Din păcate, comunitatea jurnalistică din România a arătat prea puţin interes pentru acest domeniu, în ultimii 20 de ani. În afară de exemple izolate, interesul pentru crearea unui corp de jurnalişti specializaţi pe criză, este inexistent. La Bucureşti, unul din ONG-urile de media a găzduit, în urmă cu mai mulţi ani, un curs internaţional de 7 zile, finanţat şi organizat de FIJ, pentru jurnaliştii din Balcani care se află în zone de conflict armat. Sindicatul Jurnaliştilor din Oltenia, sub patronajul Societăţii Ziariştilor din România, condusă, la un moment dat, de dr. Radu Sorescu, a tradus una din lucrările de referinţă în domeniu, editată de FIJ. Poate cea mai importantă implicare în acest domeniu o are, însă, Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia de Relaţii Publice. Începînd cu anul 2004, Ministerul oraganizează anual Cursul de corespondenţi de război, adresat jurnaliştilor civili. Organizat în două module, cursul doreşte să transmită cîteva cunoştinţe minime privind regulile de lucru cu mass-media în teatrele de operaţii, riscurile la care sînt expuşi jurnaliştii aflaţi în medii ostile, probleme de Drept internaţional umanitar, metode de prim-ajutor medical, măsuri de profilaxie a unor boli, protecţia împotriva minelor antipersonal, evacuarea răniţilor, negocierea la un punct de control (check point), protecţia împotriva armelor şi efectele acestora asupra oamenilor s.a. Aceste cursuri au fost absolvite de toţi corespondenţii români de război din presa centrală, inclusive de autorul acestor rînduri, dar şi de cîţiva jurnalişti din presa locală, în special din judeţele care au subunităţi militare participante în teatrele de operaţii.

Demonstraţiile, tulburările civile sau revoltele populare din centrul oraşului în care locuieşti pot deveni la fel de periculoase ca un cîmp de bătălie. Unele evenimente sînt imprevizibile şi periculoase, iar situaţia poate genera cu o viteză înfricoşătoare. Chiar şi mulţimile non-violente pot deveni periculoase atunci cînd oamenii devin speriaţi şi furioşi. Demonstraţiile paşnice pot degenera rapid în revolte periculoase. Acţiunile politice nepopulare, privaţiunile economice, şocurile sociale, comunităţile divizate, conflictele etnice, luptele de gherilă urbană sau terorismul sînt tot atîtea cauze care generează erupţii violente ale unor mase mari de oameni. Reporterii speciali trebuie să cunoască atît cauzele, dar şi zonele sigure şi nesigure din oraşe, în special, care adună mase mari de oameni din toate categoriile sociale, precum şi modelele de acţiune şi comportament. Atunci cînd o demonstraţie scapă de sub control, ţintele pot deveni obiective civile, sedii de bancă şi chiar mass-media. Jurnaliştii care acoperă mediatic atacurile teroriste trebuie să fie conştienţi că sînt posibile viitoare ţinte, sau victime în cazul unor atentate succesive, în cascadă. Scopul reporterului special este de a realiza un material bun, cu un risc minim. La fel ca în zonele de conflict, jurnaliştii implicaţi în astfel de situaţii se află prinşi între două tabere: protestatarii, sau luptătorii de gherilă şi forţele de ordine ale poliţiei şi jandarmeriei, sau a trupelor de comando special antrenate care atacă în cartierele problemă pentru a anihila capii unor posibile revolte sociale, dar şi a companiilor de protecţie private, tot mai prezente în ultimii ani în marile oraşe din ţări răvăşite de războaie civile sau inter-etnice.

Statisticile şi experienţa ne demonstrează că cei mai expuşi pericolului sînt jurnaliştii din presa locală. Înmulţirea situaţiilor de urgenţă la nivelul României, dar şi poziţia geo-strategică a ţării - frontiera de Vest vecină cu Balcanii de Est, Zona Moldovei aproape de Conflictul din Transnistria, centrul ţării marcat de tendinţele secesioniste din secuime, iar întreg teritoriul industrial şi agricol afectat de recesiune ce poate deveni un focar de tensiune socială – impune formarea profesională continuă a jurnaliştilor din presa locală pentru lucrul în medii ce pot deveni ostile în orice moment. Siguranţa este o calitate, un bun de preţ, nu o obligaţie. Organizarea unui curs de 4 zile, o dată pe lună, în fiecare judeţ din ţară poate creea, în 5 ani, un corp profesional calificat în munca în medii ostile, la nivelul presei locale, extrem de vulnerabilă în acest sector. Începînd din anul 2008, avînd la bază cunoştinţele acumulate la cursurile M.Ap.N., la cele absolvite în Germania şi organizate de Asociaţia Europeană de Radio şi Televiziune, EBU, în colaborare cu SAS-ul britanic, dar, mai ales, experienţa profesională acumulată de-a lungul anilor, am început să organizez la Reşiţa, în judeţul Caraş-Severin un curs similar. Cursul, organizat de GRUPUL PENTRU SECURITATE ŞI DEMOCRAŢIE, un ONG şi MERCENARY TASK FORCE, în colaborare cu alte instituţii specializate în protecţia cetăţeanului, se desfăşoară sub motto-ul: news in a hostile world şi se adresează cu precădere JURNALIŞTILOR DIN PRESA LOCALĂ care, potrivit statisticilor prezentate la început, sînt cei mai vulnerabili în situaţii speciale. Jurnaliştii din presa locală nu beneficiază de infrastructura şi logistica unui corespondent special din presa corporatistă. Şi de aceea, ei devin victime sigure. Cursul nu se adresează exclusiv potenţialilor participanţi într-o zonă de conflict ci aduce în scenă situaţii de urgenţă, tot mai multe şi tot mai frecvente, la care jurnalistul este spectator şi actor în acelaşi timp. Trainingurile HOSTILE ENVIRONMENT SAFETY TRAINING, pentru jurnaliştii din presa locală se desfăşoară pe 4 module: protecţie individuală, prim ajutor, hazard natural şi revolte sociale, iar anul acesta, 2012, îmi doresc două ediţii: în mai şi în octombrie! Sper să obţin şi sprijinul necesar...

Jurnalistul de criză din România, precum înaintaşul său Brunea-Fox, trebuie să cunoască şi să se confrunte cu această realitate. Şi să rămînă în viaţă! Scopul acestor cursuri, acesta este! Scopul instruirii HEST (Hostile Environment Safety Treining) este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Se urmăreşte sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia. Iar scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea ce va veni! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!

10 ANI PLUS

2012-01-02T08:17:00.000+02:00

2011-12-30T09:27:00.000+02:00

LANSARE DE CARTE

2011-12-29T09:16:00.000+02:00

S-au împlinit 20 de ani, în februarie 2011, de cînd Armata României participă la misiuni externe desfăşurate de ONU şi OSCE, NATO şi UE în Africa şi Asia, în teatrele de operaţii din Afganistan, Iraq şi Balcanii de Vest. În toţi aceşti ani, aproximativ 30.000 de militari români au luat parte la diferite operaţii şi misiuni în afara teritoriul statului român. Pe 28 ianuarie 2012 se împlinesc 10 ani de cînd Armata României se flă în Afganistan alături de militarii americani.

Acum zece ani, la mai puţin de o lună de la atentatele de la 11 septembrie, Statele Unite declanşau operaţiunile militare contra Afganistanului, unde se aflau la putere talibanii conduşi de Ben Laden. Astăzi, după zece ani, rezultatele angajamentului occidental în această ţară sînt puse, mai mult ca niciodată, sub semnul întrebării. În ciuda prezenţei a mai mult de 130.000 de oameni şi cheltuirii mai multor miliarde de dolari pentru reconstrucţia ţării, coaliţia internaţională nu a reuşit, în zece ani, să asigure pacea şi securitatea. Ea se loveşte de atacurile neîncetate ale talibanilor, de reînvierea vechilor alianţe razboinice ale seniorilor războiului, de explozia producţiei şi traficului de opiu.

Răsturnarea emiratului islamic al Afganistanului a fost realizată în numai cîteva săptămîni (din 7 octombrie pînă pe 13 noiembrie 2001) cu preţul unor pierderi foarte reduse. În timp ce forţele speciale americane, angajate în operaţiunea Enduring Freedom (Libertate imuabilă), continuau să îi hărţuiască pe talibani şi Al-Qaida, o Forţă internaţională de asistenţă pentru securitate (ISAF) a fost trimisă, începînd cu decembrie 2001, pentru a susţine procesul de tranziţie şi de reconstrucţie în jurul unui guvern provizoriu condus de liderul pashtun Hamid Karzaï.

La 10 ani de la începutul intervenţiei NATO în Afganistan, un număr de 2.753 de soldaţi străini, în special americani, au fost ucişi în Afganistan, potrivit datelor portalului icasualties.org. SUA au pierdut 1.801 militari (65% din total). România a pierdut 19 militari în acest conflict. În primii patru ani ai conflictului au murit anual mai puţin de 100 de militari străini, cifra urcînd progresiv pînă la aproape 300 pe an în următorii patru ani.

Din acest an, 2011, România contribuie la efortul intrnaţional de stabilizare a Afganistanului şi cu forţe ale Jandarmeriei Române.

Mi-aş fi dorit ca această carte să conţină şi documente fotografice din decembrie 2011, de la Kandahar, locul unde, în urmă cu 10 ani am pus pentru prima dată piciorul pe pămînt afgan. Acest lucru nu a fost posibil datorită lipsei de colaborare a Conducerii Ministerului Apărării Naţionale. În decursul anilor am colaborat excelent cu structura şi ofiţerii de relaţii publice ai Ministerului Apărării Naţionale. Cîţiva mi-au rămas prieteni, ceea ce este cel mai important: Gelaledin Nezir, Liviu Flutur, Sorin Băcilă, Ene Tony. Lor le mulţumesc pentru sprijinul acordat în teatrele de operaţii şi pentru frumuseţea cuvintelor rostite despre militarii români. Dovada colaborării ne strînse se regăseşte şi între coperţile albumului de fotografie Romanian Army Today, editat de Ministerul Apărării Naţionale, unde, alături de fotografii realizate de ofiţeri de relaţii publice, se regăsesc şi imagini surprinse în teatrele de operaţii de mine şi de prietenul meu Radu Dobriţoiu, singurii non-militari acceptaţi în acest "club". Cred că asta spune ceva despre relaţia dintre noi! Prin performanţă şi profesionalism, dedicaţie şi determinare, Armata României se prezintă astăzi, la 10 ani de la prima participare în misiunea din Afganistan, ca un ambasador veritabil al imaginii României în lume, în ciuda ministeriatului său actual.

"Afganistan, 10 ani plus - războiul meu - " este un volum dedicat celor 10 ani de misiuni în Afganistan. Cartea, apărută cu sprijinul fostului ministru al apărării, dr. Sorin Frunzăverde - căruia îi mulţumesc şi pe această cale -, precum şi cu aportul colegilor de la publicaţia electronică VOX BANAT, va fi lansată astăzi, 29 decembrie 2011, în holul Teatrului de Vest din Reşiţa, de la ora 12. Vă aştept!

REVOLUŢIE!!!

2011-12-28T11:02:00.000+02:00

La deja 22 de ani de la răsturnarea regimului Ceuşescu şi executarea cuplului prezidenţial, România se dovedeşte incapabilă să menţină cursul. Prinsă în vîltoarea crizelor de tot felul, nevaccinată împotriva lor, cu o clasă politică rapace, încă Ţara noastră se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană şi între primele 10 ţări, la nivel mondial în catalogul statelor eşuate. Ştiu că voi fi înjurat şi arătat cu degetul, dar, m-am săturat să emit fraze deontologice care să se încadreze în normele unei democraţii care nu există şi în care nu cred! Situaţiile speciale impun soluţii speciale, în nici un caz lălăite şi dezlînate, ci ferme şi corecte! De aceea, afirm cu toată convingerea că actuala clasă politică vizibilă la nivelul întregii ţări TREBUIE SĂ DISPARĂ! Camerele de gazare nu mai sînt o soluţie, cînd gazul este destul de scump! Totuşi, o soluţie finală se impune pentru purificarea unei clase conducătoare. De aceea, cred într-o nouă REVOLUŢIE în anul care vine şi care ne încearcă greu, electoral! O Revoluţie care să aducă la putere un preşedinte prim-ministru, după model american, şi lideri de partide tineri şi hotărîţi, charismatici şi revoluţionari, nu chiar un dictator, pe care Montesquieu, în „Caietele” sale îl defineşte ca fiind un „remediu extrem pentru situaţii disperate”, dar un lider puternic şi corect!

Victor Ponta la şefia PSD, partid de stînga, ce ar trebui să fie interesat de soarta celor mulţi, soluţie pe care o susţineam în 2009, s-a dovedit ineficient şi depăşit de sforăraiele din jurul său. Sondajele de opinie îl indică pe tobogan, ţinîndu-se strîns de mînuţă cu Antonescu!

Pe partea dreaptă, un alt lider charismatic ar fi trebuit să conducă destinele dreptei: Sorin Frunzăverde, autorul doctrinei portocalii şi populare a actualului PD minus L! O dreaptă viguroasă şi aplecată spre prosperitatea clasei de mijloc, o dreaptă care să dea preşedintele jucător adevărat, în persoana aceluiaşi lider din Banatul de Munte!
Deşi sînt un idealist, sînt conştient că în trecut politica însemna idei! Astăzi, politica înseamnă persoane şi... personaje, fie-mi iertată paralela cu lumea teatrului, de care nu sînt străin, sau nu m-am înstrăinat atît de mult! Fiecare lider este sortit să joace un rol. Uneori, liderii locali sînt sortiţi să joace roluri mari, în prim plan, totul depinde doar de propria credinţă în reuşită. Ca atare, Statul însuşi se transformă în spectacol! Pentru că astăzi, spectacolul este la putere. În mod sistematic şi organizat. Atît de mult a progresat răul! Pentru a amuza şi înşela mai bine publicul format din cetăţeni. Pentru a ne distra mai bine şi a crea diversiune. Pentru a transforma scena politică într-un teatru al iluziei! Pentru că, personalizarea puterii nu se raportează la domeniul instituţional, ci la psihologia colectivă. Un personaj simbolizează naţiunea, statul sau partidul! El reprezintă puterea grupului care se încarnează în el. În ambele sensuri: pozitiv sau negativ!

Din păcate, după 22 de ani de aşa zisă democraţie, electoratul, drogat cu minciuni de toate culorile, rămîne dependent de chip şi ignoră ideile. Chipul a rămas substitutul unui program! Acesta arată caracteristicile reale, sau doar presupuse. Imaginea conducătorului este echivalentul mărcii de fabrică. „Eu sînt detergentul Băsescu. Vindeţi-mă cel mai bine!”, a spus acum mulţi ani Preşedintele cînd a candidat la primăria Bucureştiului. Perntru că Băsescu are în vene ceea ce Niccolo Machiavelli scria în Principele (Paris, Ed. Seghers, 1972, p. 144-145): „Lumea vede bine ceea ce eşti pe ninafară şi puţini văd ce eşti pe dinăuntru; iar cei puţini nu îndrăznesc să contrazică opinia mulţimii, care are de partea ei măreţia Statului care-i susţine...Pentru că poporul nu judecă decît ceea ce vede”. Adevărul nu mai contează. El devine un concept demodat pentru cei care confundă imaginea cu imaginaţia. De aceea nu dau doi bani pe reconciliere! De aceea, nu agreez diplomaţia care spune: nu contează cîtă dreptate ai, ci cît negociezi!

Această politică a star-sistemului priveşte, în principal dreapta. Portocalie, în cazul nostru! Este chiar una dintre liniile care o separă de stînga. La dreapta găsim cultul şefului, individualismul împins pînă la egocentrism şi gustul succesului personal. Băsescu, cavalerul singuratic în luptă pentru salvarea planetei! Stînga crede fundamental în efortul colectiv: Ponta mulţumind lui Crin, sindicatelor, PUR-ului, mogulilor, etc.

Şi în 2011, Traian Băsescu s-a autodistribuit în rolul eroului: omul de excepţie, mîntuitor, şef providenţial şi idol. Pe perioade lungi, însă, eroii obosesc, iar cele 8% ale Preşedintelui sînt o dovadă! Joacă, apoi, rolul omului obişnuit, vesel, guraliv şi iubăreţ, modest şi liniştit, opusul eroului de poveste. Dar cum să trăieşti mereu în banalitate şi plictiseală? Devine liderul şarmant, care încearcă mai degrabă să seducă decît să convingă, care uimeşte, dar şi îngrijorează prin instabilitate. Se poate trăi mereu în schimbare sau în surpriză? Nu! Devine, atunci, părintele naţiunii, figură tutelară a autorităţii, pentru a da încredere prin ponderaţie şi experienţă. Mai ales în perioade dificile. Din păcate, la Traian Băsescu, ciclul acesta mecanic descris se succede cu repeziciune, iar încrederea dispare.

De aceea, îl susţin pe Sorin Frunzăverde, fost ministru al apărării, doctor în ştiinţe militare, un personaj cu o cultură vastă şi o memorie incredibilă, politician abil dar modest, cel puţin în aparenţă. Dacă aveţi curiozitatea să-l observaţi, Frunzăverde este activ, dar reprezintă o forţă liniştită! O personalitate puternică în preajma căreia semenii simt impresia unei forţe naturale care trebuie să comande evenimentele. În el, leadership-ul se confundă cu showmanship-ul! Şi el reprezintă "omul de spectacol" care este şi dătător de iluzii. Ca şi cum puterea ar trebui să asigure o funcţie onirică. „Fără viziuni, poporul piere”, spune Biblia! SF este liderul care răspîndeşte certitudine, ajută la depăşirea angoasei, a incertitudinii din perioadele de schimbare, dificile. Frunzăverde are toate datele unui lider naţional şi reformator. Generalul De Gaulle scria, în celebra „Le Fil de l,epee” că „nimic nu se face fără oameni mari. Armatelor ca şi popoarelor ce au în frunte bravi conducători, restul le vine de la sine... pentru că oamenii nu se pot dispensa de faptul de a fi conduşi, aşa cum nu se pot dispensa de mîncare, de băutură şi de dormit”! Îl „somez” pe Sorin Frunzăverde să ţintească sus, să privească în perspectivă, să judece într-un context mult mai larg, desprinzîndu-se de locurile comune şi tiparele impuse!

Cred în el, ca într-un lider de partid, de guvern şi de ţară, vizionar şi revoluţionar. Să-i punem tabloul lui Băsescu lîngă: Tito, Bourguiba, Kamazu Banda (Malawi), Idi Amin şi Jean-Bedel Salah Eddine Ahmed Bokassa!

ŞEVCIUK E OMUL KIEWULUI. A PIERDUT OMUL LUI PUTIN ÎN FAVOAREA OMULUI LUI... BĂSESCU???

2011-12-27T09:18:00.000+02:00

Tiraspol, Republica Moldova, 27 dec /Agerpres/ - "Regiunea separatistă a Republicii Moldova, Transnistria, şi-a ales un nou lider ce a făcut campanie pe o platformă de normalizare a relaţiilor cu restul ţării, respingând un candidat favorizat de Moscova, comentează Reuters. Chişinăul şi-a exprimat speranţa că alegerea lui Evgheni Şevciuk ar putea ajuta la rezolvarea problemei sale separatiste, unul dintre 'conflictele îngheţate' încă în vigoare din ultimele zile ale fostei Uniuni Sovietice.

Ex-preşedinte al aşa-numitului 'legislativ' de la Tiraspol, Şevciuk a obţinut 73,88 la sută din voturi în al doilea tur de scrutin duminică, potrivit cifrelor Comisiei Electorale Centrale locale. Actualul şef al Sovietului Suprem de la Tiraspol, susţinut de Rusia, Anatoli Kaminski, a obţinut doar 19,67 la sută.

Transnistria, o fâşie îngustă de teritoriu în principal populată de vorbitori de limbă rusă, s-a desprins de Republica Moldova majoritar vorbitoare de limbă română printr-un război de scurtă durată în 1992. Regiunea nu este recunoscută ca independentă de niciun stat şi s-a bazat pe sprijinul financiar şi diplomatic al Moscovei, care menţine acolo 1.500 de militari. Conflictul a încetinit dezvoltarea Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, aminteşte Reuters.

Şevciuk a făcut campanie pe o platformă de îmbunătăţire a relaţiilor cu Chişinăul pentru a asigura liberă circulaţie celor 500.000 de locuitori ai Transnistriei, precum şi alte măsuri pentru a-i scoate din izolare. După ce a fost declarat învingător, el a afirmat pentru Reuters că va încerca să construiască 'relaţii de bună vecinătate' cu Republica Moldova şi Ucraina. 'Prima mea sarcină va fi să lucrez cu vecinii noştri pentru a se asigura libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor', a spus Şevciuk.

Cu toate acestea, el a insistat că nu va renunţa la declaraţia de independenţă a regiunii. Într-un referendum în 2006, Transnistria a votat cu o majoritate covârşitoare în vederea menţinerii independenţei faţă de Republica Moldova şi pentru a încerca să se alăture Rusiei. 'Problema aderării la /Republica/ Moldova este peste competenţele preşedintelui. Ea ţine de oameni care şi-au arătat în mod clar preferinţa la un referendum pe 17 septembrie 2006', a declarat Şevciuk.

Guvernul Republicii Moldova şi-a exprimat speranţa în progres. 'Suntem gata să căutăm noi abordări în vederea soluţionării problemelor ce există între Chişinău şi Tiraspol', a afirmat Eugen Carpov, viceprim-ministrul moldovean responsabil pentru discuţiile cu Transnistria, referindu-se la cele două capitale.

Înfrângerea lui Kaminski în Transnistria este încă un eşec pentru Moscova. Este pentru a doua oară în două luni când un candidat sprijinit de Moscova pierde o luptă pentru conducerea uneia dintre regiunile separatiste sponsorizate de Rusia ce se pretinde independentă de alte state ex-sovietice, notează Reuters. Un candidat susţinut de Kremlin a pierdut alegerile prezidenţiale din mica regiune separatistă a Georgiei Osetia de Sud în noiembrie, conducând acolo la lupte în instanţă, proteste publice şi haos legislativ. Kaminski a indicat că nu va contesta rezultatul alegerilor. 'Eu recunosc victoria lui Şevciuk', a spus el pentru Reuters.

Şevciuk a declarat presei locale ca va fi învestit la 30 decembrie.

Preşedintele Transnistriei Igor Smirnov, care a condus regiunea ca o feudă independentă după ce s-a rupt de Republica Moldova în 1992, a fost eliminat din cursă în primul tur de scrutin pe 11 decembrie.

Discuţiile cu Chişinăul privind viitorul Transnistriei nu au reuşit să facă progrese sub Smirnov, care a insistat asupra suveranităţii. Moscova a sugerat Transnistriei că ar trebui să fie parte a Republicii Moldova cu statut special.

Şevciuk, 43 de ani, a început să se certe cu Smirnov în 2009 după ce a sugerat o reformă constituţională pentru a limita puterile prezidenţiale. Campania sa în aceste alegeri s-a concentrat pe lupta împotriva corupţiei şi nepotismului. Deşi nu a vorbit în favoarea reintegrării în Republica Moldova, Şevciuk a cerut soluţii de compromis pentru a face viaţa mai uşoară pentru transnistreni, care pot avea dificultăţi să calătorească fără paşapoarte dintr-un stat recunoscut pe plan internaţional.

La referendumul din 2006, 97 la suta din transnistreni au votat în favoarea cuceririi oficiale a independenţei faţă de Republica Moldova şi aderării la Rusia. Moscova, cu toate acestea, nu a aprobat niciodată o astfel de idee şi Transnistria, situată pe frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, nu are nicio graniţă cu Rusia".

Autorităţile de la Chişinău nu recunosc aşa-numitul scrutin organizat de Tiraspol, dar urmăresc cu atenţie încălcările care au loc în regiune, a declarat şeful biroului pentru reintegrare din cadrul guvernului, George Bălan.

În ultimul timp, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat de mai multe ori că Transnistria trebuie să fie un test de sinceritate pentru Rusia în politica europeană de securitate şi a afirmat că Moscova este gata să facă tot ce este posibil pentru rezolvarea problemei transnistrene. Adică, după cum înţeleg eu această declaraţie, Rusia este gata să pună pe masă, la negocierile de avantaje cu Europa, îngustul bandaj care pricinuieşte bătăi de cap în ultimii 20 de ani. Probabil, UE îşi va creşte influenţa în formatul de negocieri, chiar dacă, după aproape 20 de ani de independenţă, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei. Anul trecut, şeful Comisiei de afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova, Konstantin Kosacev, spunea că europenii au respins Memorandumul Kozak din 2003, pentru că înţelegerea se făcuse fără ei. Conflictul transnistrean ar fi putut fi rezolvat în urmă cu 5-6 ani - susţinea şeful Comisiei de afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova. Aflat la Bruxelles, Konstantin Kosacev a subliniat că europenii au respins Memorandumul Kozak din 2003, pentru că înţelegerea se făcuse fără ei. O declaraţie similară a făcut şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la o întîlnire cu diplomaţi germani, francezi şi polonezi legată de negocierile în format 5+2 privind conflictul transnistrean.

Conflictul îngheţat din Transnistria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi a regiunii de Est a Uniunii Europene. Acesta este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi râu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rînd, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

EXISTĂ VOCI CARE SPUN CĂ ŞEVCIUK A FOST SPRIJINIT DE... TRAIAN BĂSESCU! POTRIVIT UNORA, DIN CHIAR ZONA RUSOFONĂ A AGENŢIEI OMEGA DE LA CHIŞINĂU, ÎN 2012 ŞEVCIUK ŞI BĂSESCU VOR SEMNA UN PACT PENTRU REZOLVAREA PROBLEMELOR DIN ZONĂ, CARE VA PREVEDE UNIREA TRANSNISTRIEI CU UKRAINA ŞI A REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA! INTERESANT, NU?

CRĂCIUN FERICIT!

2011-12-23T08:49:00.000+02:00

AM ÎMPODOBIT BRADUL! CRĂCIUN FERICIT!

IRAQIENII SE TEM DE IRAN

2011-12-23T08:48:00.000+02:00

Zeci de atentate au avut loc ieri, la Bagdad, iar un post de control militar din Mosul a fost vizat de focuri de armă. În total, în capitala Iraqului au fost ucise 67 de persoane, iar alte 183 au fost rănite, conform unui purtător de cuvînt al armatei, Ziad Tariq. Alte cinci persoane au fost ucise în oraşul Baaquba, iar doi militari au fost împuşcaţi mortal în atacul de la Mosul. Violenţele din Iraq intervin în contextul în care Statele Unite au retras toţii militarii americani de pe teritoriul iraqian, iar conducerea executivă a ţării riscă să sară în aer şi, odată cu ea, întreaga construcţie şi stabilitate a ţării.

Primul ministru Nouri Al-Maliqi a cerut ca guvernul Kurdistanului de Nord să-l "lase din braţe" pe vicepreşedintele Tariq al-Hashimi, care este acuzat că este liderul unei echipe a morţii şi a organizat, în decursul timpului, numeroase alte activităţi teroriste împotriva shiiţilor. Maliqi ameninţă să aducă acuzaţii similare şi împotriva altor sunniţi şi kurzi în cazul în care politicienii non-Shia nu încep să coopereze pentru judecarea lui al-Hashimi. Pentru politicieni arabi sunniţi, acest lucru ar însemna stoparea sprijinului acordat pentru insurgenţi în comunităţile lor. Arabii sunniţi, care reprezintă aproximativ 16% din populaţia Iraqului, au comis numeroase atacuri teroriste împotriva arabilor shiiţi. Timp de secole, sunniţii au dominat şi, uneori, i-au persecutat pe majoritarii şiiţi, fostul preşedinte Saddam Hussein fiind ultimul, şi cel mai crunt opresor al şiismului iraqian. Din anul 2003, sub presiunea dominaţiei americane, conducerea ţării a fost luată de şiiţi care s-au răzbunat astfel pentru secolele de marginalizare politică. Însă, declaraţiile de intenţie ale acestora, de a comasa toţi arabii sunniţi într-o singură ţară, riscă să aducă imense prejudicii de imagine actualei conduceri a ţării.

Pentru a complica şi mai mult situaţia, guvernul este dominat de două alianţe. Una, condusă de premierul al-Maliqi, este aproape în întregime şiită. De cealaltă parte, Al-Iraqiya, este formată, în principal, de kurzii, arabii sunniţi şi şiiţi seculari care NU doresc un şiism dictatorial cu o mare influenţă iraniană! Un compromis politic, de bază, între cele două coaliţii, pentru exercitarea actului de guvernare, s-a dovedit extrem de dificil, iar Blocul Al-Iraqiya refuză să se întoarcă în Guvern. De altfel, în întregul Orient Mijlociu, compromisul politic şi istoric, este mult mai greu de realizat decît în Occident.

Pe de altă parte, mulţi iraqieni, inclusiv şiiţi majoritari, se tem e creşterea influenţei iraniene. Deşi majoritatea sînt irakieni şiiţi, aceştia sînt, în primul rînd, arabi, şi nu doresc să fie conduşi de persanii şiiţi din Iran. Asta pentru că, iranienii sînt indo-europeni şi în decursul istoriei şi-au tratat vecinii arabi cu dispreţ şi cruzime. Iraqienii pot vedea acest lucru şi astăzi, în vestul Iranului, în cazul minorităţii iraniene Arabe Unite (aproximativ 2% din populaţie) care este în permanenţă persecutată de către iranieni persani. Arabii iranieni se află în dispute şi cu celelalte minorităţi, turcii şi azerii, aproximativ 25 la sută din toate iranienilor. Iraqienii au amintiri amare, de secolele de dominaţie a turcilor otomani Aşa se face că astăzi, TOŢI iraqienii îi sînt recunoscători fostului preşedinte Saddam Hussein, care a ştiut să-i păstreze pe iranieni afară din graniţele ţării! Mulţi se tem că o ţară fără Saddam va cădea sub controlul Iranului!

Deşi ameninţarea unei invazii externe este extrem de scăzută, iraqienii îşi evaluează forţele actuale existente: 450.000 de poliţişti şi 208.000 de militari. Forţele navale sînt, în principal, pază de coastă, iar forţele aeriene nu dispun de avioane de luptă! În aceste condiţii, oricare ar fi duşmanul extern, Iraqul ESTE DEPENDENT de forţele militare ale Statelor Unite! Potentialii duşmani luaţi în calcul sînt: Iranul, cu 350.000 militari, Turcia, cu 600.000, Israel, cu 133.000, plus 380.000 de rezervişti bine instruiţi, şi Arabia Saudită, cu 75.000. Din fericire, probabilitatea unei invazii este extrem de redusă. Mai probabilă şi posibilă este ameninţarea cu acţiuni subversive desfăşurate pe teritoriul ţării, de către Iran. Aici, pericolul este iminent, iar Saddam Hussein...

O MESERIE DE BUDOAR

2011-12-22T08:53:00.000+02:00

Am fost la fel de nedumerit, amuzat şi apoi indignat, de persistenţa scuipatului în faţă a presei din România de către politicienii de toate culorile asta după ce băieţaşii şi fătucile din presă - mai ales din televiziuni! - precipitaţi şi agramaţi recită cîtă şpagă a luat "ăla", ce cumpărături a mai făcut "aia" şi în ce club de fiţe s-a mai "dat" beizadeaua vreunui îngălat. Adică, jurnalismul românesc, admiţînd că este ŞI de proastă calitate, este o meserie de budoar! O astfel de idioţenie ar trebui să nască, în mod logic, un Minister al Informaţiilor, după modelul iraqian al lui Saddam Hussein, pe care l-am gustat din plin în 2003: "Vrei să munceşti azi? 50 de dolari"! Ministerul ar pute fi condus chiar de către actualul ministru al apărării - care are o relaţie "specială cu jurnaliştii", sau de "amicii" mei din Moldova, antrenaţi pentru fumigene fîsîite, sau chiar de Baconschi după ce zboară de la Externe! Scuze! Baconschi NU zboară de la externe! Şi dacă zboară, zboară spre Cotroceni (cică e pila lui Merkel!)! Ce dacă a fost ambasador la Paris şi tocmai Parisul ne-a sărutat franţuzeşte pe Shengen şi ne-a lăsat la uşa cu felinar roşu a Olandei?

Lăsînd gluma la uşă, chiar făcută prost şi inconştient, meseria de jurnalist rămîne una dintre cele mai periculoase din lume! De aceea mă străduiesc ca în fiecare an cel puţin 10 colegi să urmeze cursuri de perfecţionare. Că jurnalismul NU este o meserie de budoar, care va dispărea atunci cînd vor unii, o dovedeşte şi statistica internaţională. Primăvara arabă şi mişcările de protest care au marcat 2011 s-au dovedit riscante pentru jurnalişti, deoarece 66 dintre ei au fost ucişi în acest an, comparativ cu 57 în 2010, iar circa o mie au fost arestaţi şi reţinuţi, de două ori mai mulţi decît anul trecut, relevă un raport al asociaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF), citat de AFP. Asta înseamnă că, LIBERTATEA DE EXPRIMARE este, din ce în ce mai des, UN MOFT! Cele mai periculoase locuri din lume pentru jurnalişti au fost Manama (capitala Bahreinului), Piaţa Tahrir din Cairo (Egip), oraşul Misrata (Libia), statul Veracruz (Mexic), districtul Khuzdar (Pakistan), zonele metropolitane Manila, Cebu şi Cegayan de Oro de pe insulele Lucon şi Mindanao (Filipine), Mogadiscio (capitala Somaliei), oraşele Deraa, Homs şi Damasc (Siria) şi Piaţa Schimbării din Sanaa (Yemen). Protestele populare din mai multe ţări precum Grecia, Belarus, Uganda, Chile sau Statele Unite (Occupy Wall Street) sînt, de asemenea, responsabile de bilanţul ridicat din 2011. Pakistanul este ţara unde au murit cei mai mulţi jurnalişti, zece, "majoritatea asasinaţi". America Latină rămîne "extrem de expusă la violenţă şi insecuritate". În ceea ce priveşte China, Iranul şi Eritreea, aceste ţări rămîn "cele mai mari închisori din lume pentru presă", subliniază RSF. Numărul arestărilor şi reţinerilor s-a dublat, ajungînd în 2011 la 1.044, comparativ cu 535 anul trecut. Agresiunile s-au agravat, de asemenea: aproape 2.000 de jurnalişti au fost supuşi agresiunilor în 2011, comparativ cu cei 1.374 aflaţi în aceeaşi situaţie în 2010. Cinci "net-citizens" (bloggeri) au fost ucişi în acest an, comparativ cu unul în 2010. Mai mult, 199 de bloggeri şi 'net-citizens' au fost arestaţi, o creştere cu 31% faţă de 2010, şi 62 agresaţi (+19%).

Refuzul vizelor, scurtele privări de libertate, reţinerile, convocările, piedicile în calea activităţii de informare s-au înmulţit de asemenea.

În acest an au fost ucişi 66 de jurnalişti, dintre care 20 în Orientul Mijlociu şi Maghreb, comparativ cu 57 în 2010.

În 2009 au fost omorîţi 75 de jurnalişti, însă cifra a fost "umflată" de masacrul de la Maguindanao, din sudul Filipine, unde au fost executaţi 57 de civili, printre care 32 de jurnalişti, de un puternic clan musulman.

În condiţiile de mai sus, o întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui jurnalist român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”! Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate. Chiar şi instituţiile care fac parte din Sistemul Naţional de Apărare pierd treptat din încredere, incapabile să se apere de atacurile constante la care sînt supuse, dar şi mîncate pe interior de un cancer teribil declanşat chiar de la vîrful propriilor ministere! Şi mă refer la Igaş şi Oprea. Societatea românească contemporană pare să-şi fi pierdut busola şi minţile! Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudineşi frica zilei de mîine. Şi, mai presus de toate, constaţi cu amărăciune, că nici nu ai cui să spui, să mărturiseşti, temerile şi angoasele tale. Eşti singur, într-o societate de oameni singuri, care-şi vede fiecare de propria luptă pentru supravieţuire. Coeziunea socială nu mai există, solidaritatea se manifestă din cînd în cînd, compasiunea apare mai rar. Societatea în care te-ai născut nu mai există! Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! România este o ţară eşuată! Cel puţin, din punct de vedere social!

„Prăbuşirea” unor state din cauza proastei guvernări, condiţiilor economice precare (Atenţie România!), tulburărilor sociale etc., răspîndirea conflictelor de tip etnico-religios, precum şi inconstanţa relaţiilor transatlantice rămîn o realitate a mediului de securitate actual. Dar, despre toate acestea, ar trebui să citeşti în presă. În presa ta zilnică! Care presă? Presa din România este oglinda societăţii. Ori, într-o societate destructurată, presa este aşişderea! După o perioadă de pionierat în care jurnalismul românesc a însemnat mai mult terapie post-comunistă, iată că a venit „timpul profesionismului”, ar spune deontologii. Mass-media s-a împărţit, destul de repede în trusturi, corporaţii şi presă locală. Corporaţiile la rîndul lor, sînt de două feluri: cele străine şi cele cu capital românesc. Pentru consumatorul de media din România, însă, acestea nu sînt decît de două feluri: bune şi proaste! Puţin îi pasă de interesele trusturilor care se află în spatele ştirilor sau campaniilor de presă. Nici nu are timp să se gîndească la aest lucru. Îşi dă seama totuşi că actul jurnalistic este din ce în ce mai slab. La televizor urmăreşte, sau varianta mişcată a tabloidelor, sau false vedete, pline de ifose, grasiate şi tîmpe care pun întrebări prestabilite cu grijă în aşa fel încît discuţia din studiourile televiziunilor de ştiri să nu cumva să alunece într-o direcţie care nu mai este convenabilă proprietarului. Jurnalismul de slabă calitate este o realitate! O realitate întreţinută chiar de breasla noastră! Din păcate! Organizaţiile de media, atîtea cîte sînt, puţine, nu pot influenţa, şi nici nu şi-au propus, actul urnalistic. Şi asta pentru că, ani de zile, deontologii presei româneşti au încercat să ne convingă că presa nu mai este cureaua de transmisie între societate şi conducători! Presa are menirea primordială de a distra! Ori pentru distracţie, nu e nevoie de multă specializare! Aşa au dispărut cea mai mare parte dintre specialiştii presei autohtone. A fi jurnalist specializat pe justiţie, securitate, economie, cultură, era sinonim cu a fi jurnlist comunist! Presa centrală, economică, culturală, sportivă, a atras o mică parte dintre jurnaliştii specializaţi. Restul, însă, s-au pierdut în noul mecanism de a face presă în România. Astăzi, presa e anti PDL şi pro PDL. Adică, "o vulnerabilitate" şi "responsabilă".

Presa locală este cea mai afectată de aceste transformări. În ultimii ani, ziarele şi-au redus numărul şi tirajele, proprietarii au „sărăcit”, ziariştii locali au devenit mai vulnerabili şi mai puţini. Despre independenţa presei se vorbeşte numai la şcoală! Dacă vei căuta, rar vei găsi în provincie un jurnalist care să-ţi spună că e specializat pe un anumit domeniu. Cei mai mulţi au în portofoliu mai multe domenii, majoritatea fără nici o legătură între ele. Un specialist, evident, costă! Ori, în presa locală salariile sînt la limita supravieţuirii, iar oferta de candidaţi impresionantă. Noile facultăţi de jurnalistică au pregătit, în ultimii ani, forţă de muncă pentru această „industrie”, iar posturile de conducere se lasă moştenire, precum în Coreea de Nord, pe banii contribuabililor! În aceste condiţii, profunzimea actului jurnalistic a dispărut aproape definitiv, iar presa se face vinovată, şi ea, de situaţia gravă în care a ajuns societatea românească.

Cu toate acestea, cred că jurnalismul de specialitate este necesar şi obligatoriu. Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domeniu. E adevărat, nici interesul jurnaliştilor sau conducătorilor de redacţii a fost pe măsură. Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial, implică, însă, urgent, adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media românească. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. Dar, pentru toate acestea, nu este nevoie de un Minister al Informaţiilor, şi nici ca mass-media să fie considerată o vulnerabilitate de către preşedintele tuturor românilor!

EROII REVOLUŢIEI

2011-12-21T07:38:00.000+02:00

Peste tot, în ţară, e săptămîna dedicată Revoluţiei. Se împlinesc 22 de ani de atunci şi astăzi, ştiu şi sînt convins că dacă "făcătorii de istorie" nu şi-ar fi băgat degeţelele, noi şi astăzi l-am fi înjurat printre dinţi pe Ceauşescu, sau am fi plîns în hohote după el, după modelul nord-coreean! Cei care au avut curajul nebunesc să se alăture provocării profesioniste au fost aceia pe care nervii i-au lăsat primii.

Mă deranjează la culme faptul că participarea asta la povestea din Decembrie 1989 s-a lăsat cu o cumetrie românească de toată frumuseţea! "Revoluţionarii" au pus la punct o maşinărie infernală de spălat bani şi de acumulat privilegii, de parcă au ocupat şi cucerit Stalingradul nu au fost răniţi întîmplător, într-o iarnă călduţă, pe o stradă asfaltată din România Comunistă. Mă fac, însă, să vomit cînd îşi spun EROI! Eroismul este un gest asumat, departe, însă, de cele mai multe din "poveştile" şi "personajele" "revoluţiei"! Să fie clar: comunismul în România cădea şi fără "ajutorul" revoluţionarilor eroi care se ceartă de 20 de ani pe privilegii, în timp ce veteranii de război, care şi-au apărat ŢARA şi NEAMUL mor de foame şi frig în mizerie, iar militarii care slujesc interesele României moderne în teatrele de operaţii, la mii de kilometri depărtare de casă, nu pot primi titlul şi atenţiile unor veterani de război!

Cu legende despre EROI am crescut. Îmi citea tata înainte de culcare. Dar cea mai fascinantă legendă este una modernă, despre EROII DE LA CAMERONE. Este dovada că EROISMUL înseamnă ASUMARE! Legiunea Străină, a luat fiinţă prin ordonanţa emisă la 10 martie 1831, semnată de regele Franţei Louis Philippe, ca un vîrf de lance al armatei coloniale franceze în operaţiunile împotriva triburilor kabile şi berbere, conduse de Abd el Kader, pentru cucerirea Algeriei, începută în anul anterior. Sute de campanii militare au trecut peste chipiurile albe. Poate mii! Însă, în timpul campaniei din Mexic, se consumă evenimentul cel mai reprezentativ din istoria Legiunii, unul din momentele care au dat naştere LEGENDEI... La 30 aprilie 1863, compania căpitanului Danjou, formată din 60 de legionari, ţine piept într-o fermă din sătucul Camerone, pînă la ultimul om, asaltului a mai bine de 2.000 de mexicani. De atunci, 30 aprilie, ZIUA CAMERONE, este cea mai importantă sărbătoare a Legiunii străine!

Este un exemplu pe care-l dau frecvent interlocutorilor mei. Popoarele mari din istoria noastră dăinuie prin simboluri. Nu degeaba, maghiarii se aşează mereu sub Coroana Sfîntului Ştefan, sau Jobbik a înfiinţat Garda Maghiară! Noi, ne vom certa în fiecare an, în Decembrie, pentru că nu cădem deacord care este mai EROU! Şi vom celebra în continuare, probabil, Ziua soarelui! Nici măcar căluşari nu mai avem. Sînzienele sînt acum pe centuri în Italia... Noi am rămas cu EROII şi REVOLUŢIONARII de mucava. Ca şi politicienii! Mare popor, mare caracter! Dar, mai e un lucru pe care vreau să-l spun astăzi: orice lucru bun vei face PENTRU ţara ta, el va DERANJA pe Cineva dintre ai tăi! Vei fi aspru pedepsit!

ZIUA SERVICIILOR ŞI P.S.

2011-12-20T08:05:00.001+02:00

Astăzi e Ziua Serviciilor Secrete ruseşti. Aceasta, mai este denumită şi “Ziua cekistilor”, tocmai în amintirea unuia dintre cele mai temute organisme represive şi de spionaj care au existat vreodată – CEKA. Această instituţie, care se ocupa în special de poliţie politică, a fost înfiinţată la 20 decembrie 1917 de catre Vladimir Ilici Lenin, marele conducător sovietic şi a servit ca model temutei Securităţi a lui Nicolae Ceauşescu.

Un proverb rusesc spune că “Rusia nu are servicii secrete, ci serviciile secrete au o ţară”. Proverbul poate fi valabil în mai multe colţuri ale lumii, inclusiv în Statele Unite. Ca să dea o notă modernă acestei sărbătoari, "cel mai beţiv preşedinte din istoria Rusiei", Boris Elţîn, i-a schimbat denumirea în “Ziua membrilor serviciilor de securitate”. În Rusia, însă, este folosită, în continuare, vechea denumire, cu atît mai mult cu cît menţinerea datei de 20 decembrie stabileşte filiaţia directă dintre serviciile sovietice şi cele ruse, de la CEKA la GRU, NKVD sau KGB-FSB. Astfel de zile de sărbătoare se marchează prin succese "pe ramură". În acest context, nu mică ar trebui să ne fie mirarea dacă un anunţ important vine dinspre Cişinău. Acolo, în micuţul teritoriu dintre Prut şi Nistru, serviciile ruseşti (şi nu numai!!!), dincolo de LEGENDA ce învăluie orice serviciu din lume, continuă să joace un rol important în politica "naţională". Iar fratele Nichituş a anticipat corect (eu citez sursa!!!), în urmă cu mai bine de un an, într-un interviu publicat pe blogul său, cu un fost şef al Serviciului Intern de Securitate din Moldova.

Nu toata lumea priveşte, însă, această zi ca pe o sărbătoare. Intelectualii ruşi, formaţi în umbra altor servicii, raliaţi în grupurile de interese din jurul Sankt-Petersburgului şi Moscovei, sfătuiţi de servicii secrete private!, privesc această zi ca pe una plină de momente sîngeroase, în care milioane de persoane au fost executate cu cruzime sau trimisă în lagărele de muncă din Siberia. Dar, fără CEKA sau KGB nu ar fi existat Uniunea Sovietică, iar imperiul nu ar fi fost niciodată acelaşi! Oficialii moscoviţi doresc să pună, firesc, accentul pe succesele serviciilor speciale ruseşti şi se mîndresc de fiecare dată cu orice reuşită înregistrată de acestea, mai ales asupra Occidentului. Chiar la începutul lui decembrie, SVR-ul, unul dintre serviciile de informaţiile externe al Moscovei, a amplasat pe unul din zidurile exterioare ale clădirii, o placă în memoria lui Kim Philby, ofiţer şi reprezentant al serviciilor de informaţii britanice şi agent dublu care a spionat în favoarea Moscovei în timpul Războiului Rece, din cauza căruia sute de agenţi occidentali au fost deconspiraţi şi ucişi de sovietici. Dar, în lumea serviciilor secrete nu există culoare politică ci doar INTERESUL NAŢIONAL (oare???). Evident, orice serviciu secret străin este odios pentru naţiunea pe care NU o slujeşte! Oricîtă putere ar fi avut KGB în perioada sovietică, trebuia să dea socoteală Partidului Comunist. Astăzi, FSB beneficiază de libertate nelimitată şi nu dă socoteală nici Parlamentului, nici opiniei publice.

P.S. Zilele trecute, am fost implicat într-o dispută deloc agreabilă. Un amic, în care, naiv fiind, iniţial aveam încredere, s-a gîndit că e bine să lanseze pe piaţă o diversiune, din motive numai de el (?) ştiute, intersectîndu-mă, absolut surprinzător, cu domnul Roman Mihăieş, al cărui blog l-am descoperit, în acest fel, cu plăcere. Dl. Mihăieş scrie la ultimul articol: "La 13 decembrie 2011, aici pe blogul meu a aparut urmatorul material:

http://romanmihaes.wordpress.com/2011/12/13/alianta-trebuie-sa-treaca-testul-alegerii-presedintelui-voronin-joaca-la-cacealma/

Printre altele in text este urmatorul pasaj:
Sa recunoastem ca AIE in doi ani a transformat profund R.M., sunt progrese in special in ceea ce tine de asigurarea pluralismului politic, libertatii de exprimare si mass-media, plus eforturile de integrare europeana.

Partidele din AIE, cu diverse doctrine politice si viziuni asupra dezvoltarii societatii, au reusit sa atinga un consens privind necesitatea modernizarii si europenizarii R.M., si au oferit tarii un program de guvernare performant si euroconform.

Insa, dupa un an de la guvernare, AIE-2, este dezbinata, si putem sa spunem ca betonul a crapat in mai multe locuri.

PLDM a declansat certurile din AIE, fiind nemultumit de impartirea ce a avut loc prin acordul de functionare, Filat a declarat ca a fost nevoit sa cedeze prea mult la semnarea acordului AIE-2 .

Apoi la 16 decembrie 2011 apare pe blogul
http://mariobalint.blogspot.com/2011/12/un-presedinte-pentru-o-alianta-cu.html

un text unde se regaseste urmatorul pasaj:

“Trebuie să recunoaştem, însă, că AIE, în doi ani a transformat profund ţara soră, există progrese, în special în ceea ce ţine de asigurarea pluralismului politic, libertăţii de exprimare şi mass-media, de eforturile de integrare europeană. Partidele din AIE, cu diverse doctrine politice şi viziuni, au reuşit să atinga un consens privind necesitatea modernizarii şi europenizării Moldovei şi au oferit ţării un program de guvernare performant şi cu aspiraţii europene autentice. Însă, după numai un an de la guvernare, AIE-2, este dezbinată, şi pot să spun că betonul a crăpat în mai multe locuri, parafrazînd o declaraţie a fostului preşedinte interimar, liberalul Mihai Ghimpu. PLDM a declanşat certurile din AIE, fiind nemultumit de împărţirea ce a avut loc prin acordul de funcţionare, Filat declarînd că a fost “nevoit să cedeze prea mult la semnarea acordului AIE-2″.

Atentie textul meu a aparut la 13 decembrie, celalalt la 16 decembrie. Multumesc domnului Doru Dendiu care a observat asemanarile de text si mi-a atras atentia prin facebook.
Cineva s-a inspirat, fara sa ma citeze, nimic grav, chiar ii multumesc.
Apropo, nu este prima data cind cineva preia bucati din texte de ale mele fara sa ma citeze, am mai scris despre asta".

Numai că "amicul" care a sesizat (şi nu e Doru!) nu a citit şi http://www.mariobalint.blogspot.com/2011/09/incredibila-moldova.html, din 6 septembrie 2011, unde există pasajul: "În clasament urmează liderul liberalilor, şi fost preşedinte, Mihai Ghimpu, dar şi Vlad Plahotniuc. Poziţia a cincea reprezintă, de fapt, şi ponderea "unioniştilor" în societatea moldovenească, dar şi gradul de influenţare a televiziunilor în electorat! În doi ani, AIE a transformat profund ţara soră, există progrese, în special în ceea ce ţine de asigurarea pluralismului politic, libertăţii de exprimare, mass-media, de eforturile de integrare europeană. Partidele din AIE, cu diverse doctrine politice şi viziuni, au reuşit să atinga un consens privind necesitatea modernizarii şi europenizării Moldovei şi au oferit ţării un program de guvernare performant şi cu aspiraţii europene autentice. Însă, după numai un an de la guvernare, AIE, este dezbinată, şi pot să spun că betonul a crăpat în mai multe locuri, parafrazînd o declaraţie a fostului preşedinte interimar, liberalul Mihai Ghimpu. PLDM a declanşat certurile din AIE, fiind nemultumit de împărţirea ce a avut loc prin acordul de funcţionare, Filat declarînd că a fost "nevoit să cedeze prea mult la semnarea acordului AIE-2". Liderul comuniştilor a coborît în clasament pe poziţia a şaptea, semn de pensionare obligatorie".

Recunosc, la "articolele de serviciu"(adică acelea pe care nu le scrii din convingere!!!) folosesc pasaje întregi din textele mele mai vechi. Dar, dacă cineva s-a ostenit să citească (fie şi ca sarcină de serviciu!) textele mele, ştie deja că e deja o tehnică ieftină pe care o folosesc. Ce să-i faci? Monitorizarea surselor deschise este o specialitate separată de cea de "teren". Nu poţi să fii briliant în ambele domenii! Amicul nu ştie că ziarele se fac din ziare (e o expresie jurnalistică de care se aminteşte în şcolă! În şcoala de jurnalism!), iar scopul analizelor, sau a opiniilor exprimate este acela de a trezi cititorului noi direcţii proprii de gîndire şi analiză! Scopul "observaţiei prieteneşti" este doar acela de a crea suspiciune. E o tehnică veche, utilizată cu succes şi de CEKA! Oricum, deranjantă, sau nu, întîlnirea cu Roman Mihăieş mi-a făcut plăcere!

MISSION ACCOMPLISHED

2011-12-19T08:16:00.000+02:00

După 9 ani, ultimii soldaţi americani au părăsit Iraqul duminică în zori îndreptîndu-se spre Kuweit, încheind astfel retragerea totală din această ţară, a confirmat un ofiţer american pentru un jurnalist al AFP la frontieră. Nu vor mai rămîne decît 157 de soldaţi americani însărcinaţi să antreneze forţele iraqiene şi un contingent de puşcaşi marini pentru a proteja ambasada SUA la Bagdad. Ultimul convoi, compus din 110 vehicule, transporta aproximativ 500 de soldaţi majoritatea aparţinînd Brigăzii a 3-a a Primei Divizii. Armata americană, care a numărat pînă acum 170.000 de oameni în plină luptă împotriva insurecţiei, a abandonat 505 baze în Iraq, între care şi cea de la Tallil unde, în ultimii ani au fost dislocaţi şi militarii români.

La 20 martie 2003, forţele americane au pătruns masiv în Iraq pentru a-l răsturna de la putere pe fostul dictator Saddam Hussein, care a fost apoi executat.
În momentul declanşării Operation Iraqi Freedom (OIF), au fost desfăşuraţi în Irak circa 150.000 de soldaţi americani, susţinuţi de alţi 120.000 de militari americani din exterior. La invazie au participat şi 40.000 de britanici. Efectivele OIF erau în 2006 de 165.000 de persoane, Washingtonul luînd hotărîrea să trimită întăriri - 30.000 de militari - pentru a încerca să stăvilească explozia de violenţe din ţară. Potrivit statisticilor, cel puţin 126.000 de civili iraqieni au murit în conflict, arată Neta Crawford, profesor la Boston University. La aceştia se adaugă 20.000 de soldaţi şi poliţişti iraqieni şi peste 19.000 de rebeli. Potrivit organizaţiei britanice IraqBodyCount.org, pierderile civile s-ar situa între 104.035 şi 113.680 din 2003. În ceea ce priveşte coaliţia, Statele Unite au pierdut 4.474 oameni, dintre care 3.518 în luptă. Au fost răniţi peste 32.000 de militari americani, potrivit cifrelor Pentagonului. Marea Britanie a pierdut şi ea 179 militari.

Circa 1,75 milioane de irakieni s-au refugiat în ţările vecine sau au fost mutaţi în ţară, arată ONU.

MULTUMIRI

2011-12-16T11:46:00.002+02:00

Multumesc cititorilor mei din stinga si din dreapta Prutului, romani si daci, deopotriva! De la infiintare, acest blog a fost o platforma deschisa de exprimare si libera. Totusi, asa cum procedeaza prietenul meu Victor Nichitus, aminteste, din cind in cind de ea! Multumesc si "sortii" care potriveste cuvintele. Important este ca ideile sa circulle!

UN PREŞEDINTE PENTRU O ALIANŢĂ CU VIITOR

2011-12-16T08:40:00.000+02:00

Astăzi, la ora 14 este programată Şedinţa Extraordinară a Parlamentului Republicii Moldova pentru alegerea Şefului Statului. Eşecuri repetate în alegerea unui preşedinte a condus la crearea unei crize politice care durează de aproape trei ani. În această perioadă au existat cinci tentative de alegere a şefului statului, dar toate au eşuat. Singurul candidat este cel al AIE, Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, preşedintele parlamentului, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova. El candidează a treia oară pentru această funcţie. Pentru candidatura lui Lupu au semnat 57 de deputaţi, membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană, pentru alegerea şefului statului fiind necesare 61 de voturi, adică 3/5 din numărul total de deputaţi. Opoziţia comunistă a anunţat de mai multe ori că nu va vota pentru Marian Lupu, la fel ca şi grupul de disidenţi care a părăsit recent Partidul Comuniştilor. Totuşi, Marian Lupu a lăsat să se înţeleagă că ar exista cîţiva deputaţi comunişti dispuşi să-l voteze. De altfel, Vladimir Voronin a anunţat că astăzi, la ora 11, PCRM se va reuni pentru a hotărî dacă participă sau nu la vot şi dacă va vota Pentru sau Împotriva lui Lupu, "trădătorul reformist"!

Este mai mult decît evident, alegerea preşedintelui are loc în contextul unor neînţelegeri tot mai vizibile în interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană. Partidul Liberal Democrat, condus de premierul Vlad Filat, a cerut garanţii suplimentare că Marian Lupu nu se va coaliza cu comuniştii dacă va fi ales preşedinte. Liderii Alianţei au decis în această săptămînă că vor semna o anexă suplimentară la Acordul de constituire a AIE în acest sens, chiar astăzi, aşa că votul rămîne pe muchie de cuţit pînă în ultimul moment. Trebuie să recunoaştem, însă, că AIE, în doi ani a transformat profund ţara soră, există progrese, în special în ceea ce ţine de asigurarea pluralismului politic, libertăţii de exprimare şi mass-media, de eforturile de integrare europeană. Partidele din AIE, cu diverse doctrine politice şi viziuni, au reuşit să atinga un consens privind necesitatea modernizarii şi europenizării Moldovei şi au oferit ţării un program de guvernare performant şi cu aspiraţii europene autentice. Însă, după numai un an de la guvernare, AIE-2, este dezbinată, şi pot să spun că betonul a crăpat în mai multe locuri, parafrazînd o declaraţie a fostului preşedinte interimar, liberalul Mihai Ghimpu. PLDM a declanşat certurile din AIE, fiind nemultumit de împărţirea ce a avut loc prin acordul de funcţionare, Filat declarînd că a fost "nevoit să cedeze prea mult la semnarea acordului AIE-2".

În acest context, nu e nici o mirare că două Parlamente de la Chişinău au eşuat deja de patru ori în tentativa de alegere a preşedintelui în ultimii aproape trei ani. Primele două au avut loc în mai şi iunie 2009, după scrutinul legislativ din 5 aprilie. Atunci, comuniştii deţineau 60 de mandate de deputat şi le-a lipsit un singur vot pentru alegerea Zinaidei Greceanîi, propusă de ei pentru funcţia de preşedinte. În urma celor două eşecuri, fostul preşedinte Vladimir Voronin a fost nevoit să dizolve parlamentul şi să anunţe alegeri anticipate. Acestea s-au desfăşurat la 29 iulie 2009, iar comuniştii au pierdut majoritatea parlamentară, pe care au deţinut-o mai bine de opt ani. Alte două tentative au avut loc în noiembrie şi decembrie 2009, atunci Marian Lupu a fost candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană, dar nu a fost susţinut de comunişti. În urma acestui eşec, la 28 noiembrie 2010 au avut loc noi alegeri parlamentare anticipate. La 18 noiembrie 2011 urma să se desfăşoare un nou scrutin pentru alegerea preşedintelui, care nu a mai avut loc deoarece, în premieră pentru Republica Moldova, nu s-a înregistrat nici un candidat!

Între timp, Alianţa aflată la guvernare a încercat modificarea Constituţiei ca şeful statului să fie ales prin vot direct. Partidele membre nu au ajuns însă la un numitor comun în privinţa unui noi proiect al Constituţiei, iar un referendum a eşuat la 5 septembrie 2010, din cauza participării reduse la vot. Alianţa mai funcţionează doar din inerţie, iar guvernarea în acestă formă nu mai poate dura prea multă vreme. AIE are nevoie de o relansare, de o resetare, de o restabilire a încrederii între membri săi, deşi sînt mai divizaţi ca oricînd din pricina neînţelegerilor economice... Testul major este astăzi, la alegerea şefului statului!

Dacă alegerea preşedintelui va eşua şi de această dată, parlamentul va putea să mai iniţieze o dată procedura de alegere a şefului statului în decurs de 30 de zile. Dacă nici atunci nu va înregistra un succes, forul legislativ urmează să fie dizolvat. Dar, doar dacă Marian Lupu va fi ales astăzi şef al statului, cu voturile AIE, atunci Alianţa mai are şanse să guverneze ţara încă trei ani. Dacă nu, prevăd la anticipatele din martie o victorie zdrobitoare a Comuniştilor...

REFORMA GOALĂ A MINISTERULUI DE INTERNE

2011-12-15T09:09:00.000+02:00

În 2008, cînd aproape 30.000 de civili s-au hotărît să îmbrace haina militară a Ministerului de Interne, au semnat CONTRACTUL DE MUNCĂ cu sînge, jurînd cu mîna pe Drapel să-şi apere ţara "chiar cu preţul vieţii", o cătană bătrînă, bun prieten de-al meu, cu stagii "neomologate", în tinereţe, prin Iran, îmi spunea: "Îi angajează acum ca în doi ani să-i dea afară"! Evident, valul de angajări a venit în urma hotărîrii pompieristice de a desfiinţa armata obligatorie! Evident, între cei aproape 30.000 de angajaţi au intrat foarte multe pile, cunoştinţe, relaţii, prieteni, soţii, fraţi, cumnaţi etc, dar au intrat şi exterm de mulţi civili valoroşi din punct de vedere profesional, care s-au dovedit un cîştig pentru REFORMA STANDARD NATO a Ministerului de Interne din România. Astăzi, după trei ani de la această recrutare, militarilor din MAI li se reproşează că sînt proveniţi din CIVILI după celebra vorbă cazonă a lui Moş Teacă:"Singurul defect al militarilor este că provin din civili"! Pe 2 august 2011, Ministrul Traian Igaş spunea că peste 60.000 de persoane au fost angajate în minister fără a avea o pregătire militară şi că jumătate dintre ei au fost angajaţi pe pile. "Cei care sînt slab pregătiţi depăşesc cifra de 10.000. Sînt oameni angajaţi din sursă externă“, declara Traian Igaş. Excelentă mostră de denigrare a propriilor colegi, expuşi acum în faţa oprobiului public, cu autoritatea ştirbită în faţa bandiţilor şi ticăloşilor, diminuînd considerabil efectul siguranţei naţionale. Pot spune, fără să greşesc, că acest debil ar trebui arestat şi anchetat pentru atentat la siguranţa naţională, numai şi numai din acest motiv, fără să mai pun haosul din Minister... Nici o vorbă despre o nouă viziune managerială! Genul de "reformă şi gata"!

Am scris de la începutul anului că NU CRED ÎN REFORMA MINISTERULUI DE INTERNE atîta timp cît ea nu este una profundă, structurală, ci doar una CONTABILĂ. Iată că, preşedintele Traian Băsescu pare să-mi dea dreptate! “Eu, ca preşedinte, vă spun că nu o să fac prima apreciere la televizor, deşi am scăpat puţin, ci întîi vreau să discut cu ministrul şi cu Ministerul de Interne. Oricum, va trebui la CSAT-ul din decembrie să se prezinte un raport legat de restructurarea personalului în MAI şi atunci va fi o discuţie. Pentru mine, ce am auzit azi a fost un semnal că de fapt restructurarea NU s-a făcut pe criterii de performanţă întotdeauna, deşi ştiu că au fost nişte examinări, dar că au fost şi destule interese de-astea de familie, de protejate. Am preluat semnalul din presă şi vă asigur că în analiza care se va face în CSAT-ul din decembrie voi încerca SĂ CORECTEZ acest lucru”, a spus Băsescu la postul B1 Tv, luna trecută, întrebat cum apreciază reforma din MAI. Iată că astăzi,Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni în şedinţă, sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu, iar pe ordinea de zi figurează, printre altele: # Planul privind participarea forţelor armate ale României la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2012; şi # Derularea procesului de restructurare a personalului din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor! Abia aştept să aud paradigma noii organizări din gura lui Igaş, acuzat că ministrul de Interne a făcut reformă de ochii lumii, întrucît rudele generalilor au rămas pe funcţi, iar ale unor lideri politici au fost avansate din fundul provinciei, chiar în preajma Cabinetului 1 de la Minister, pe principiul simplu: "să facem reformă, dar să nu se schimbe nimic".

"Creatorii de reformă" nu au spus nimic de faptul că există, într-adevăr, structuri parazite în cadrul instituţiilor de forţă, încadrate cu oameni, uneori, incompetenţi, care încasează sume fabuloase fără să facă nimic, în timp ce angajaţii, militari sau nu, trag din greu pe salarii de mizerie, ameninţaţi zilnic cu concedierea. Inclusiv "criteriile" expuse de ministrul Igaş confirmă ce spun: "experienţa profesională"... adică pompieri tineri, de viitor, dedicaţi, unii cu Academie, doctoranzi, trăiesc zi de zi cu ameninţarea rămînerii fără loc de muncă, în timp ce colonei burtoşi, incompetenţi, şpăgari şi rău-voitori, se lăfăie în birouri, la căldurică, pe zeci de milioane de lei, fără să facă NIMIC! Dacă eşti de bună credinţă ştii sigur că NU efectivele aflate efectiv în slujba cetăţeanului sînt supra-dimensionate, ci structura malignă care sufocă MAI şi o stoarce de resurse! Dar, de aceştia e mai greu să te atingi şi să faci... reformă! Potrivit unei anchete realizate de ziarul Adevărul, 95% din cei picaţi la evaluare nu se regăseşte nici o nevastă sau copil de chestor ori colonel, adus în minister „din sursă externă”. Dar, Igaş nu a uitat judeţul din care a plecat şi angajează pe bandă rulantă rude şi prieteni. Şi ca totul să fie ca în filmele cu proşti, oficialii MAI spun că atîta vreme cît rudele ofiţerilor superiori nu le sînt direct subordonate acestora, relaţiile de familie nu au nicio importanţă!

Din aceste considerente, "nenorociţii" ăia de europeni, "nu ne vrea" în Shengen! Am sperat că Guvernarea aste portocalie, care se revendică de dreapta - dar care, constat, că e "făckută DIN dreapta! - va adopta măsuri de reformă structurală la nivelul acestui minister. Din păcate, NU! De aceea Nu cred în reuşita reformei în Ministerul de Interne nici după analiza de azi din CSAT şi nici după un al doilea val de concedieri care vor urma ca o "pedepsire" a nemulţumiţilor rămaşi în sistem, "pentru a face loc absolvenţilor de şcoli militare care nu au primit angajament", oficial! Moş Teacă din fruntea Ministerului, sau a unor inspectorate, gîndesc încă pe principiul: "Ţivilul ori e tîmpit, ori e şpion". Aplicarea acestui principiu şi absenţa unei reforme profunde nu va duce decît o altă ciopîrţire brutală a unui sistem menit să asigure SECURITATEA NAŢIONALĂ.

AFGANISTAN: DEDESUPTUL VORBELOR MĂREŢE - CORUPŢIA!

2011-12-14T09:18:00.001+02:00

Nu am mai scris demult despre Afgansistan. Poate şi din cauza refuzului jignitor al ministrului OPrea de a fi prezent în teatrul de operaţii, la Kandahar, de 1 decembrie. Şi totuşi, ultimele evenimente şi reacţii politice, ascunse dedesuptul vorbelor frumoase, mă fac să amintesc cîteva lucruri, despre un spaţiu în care corupţia este un mod de viaţă şi în care, probabil, unii dintre oficialii români s-ar simţi ca peştele în apă! Guvernul de la Kabul dă vina public pe grupurile islamice pakistaneze pentru recenta creştere, alarmantă, a numărului atentatelor teroriste din Afganistan. Ultimul de acest fel, a ucis peste 80 de pelerini şiiţi! Autorii? Un grup extremist sunnit pakistanez! Conflictul deschis între sunna şi shia nu este nou. El este comun în Pakistan şi a fost extrem de violent şi la o scară extrem de mare în Afganistan, în anii 1990, atunci cînd talibanii s-au aflat la putere. Acuzaţiile Guvernului Karzai nu sînt noi. Afganii se plîng demult de ingerinţele pakistaneze în treburile interne ale Afganistanului. Aceste ingerinţe au devenit "acute" după invazia sovietică din 1979. Cînd aceştia s-au retras, în 1989, au lăsat în urmă un guvern pro-sovietic care a mai supravieţuit exact pînă la destrămarea URSS cînd şi ajutoarele financiar şi militar sovietic s-au topit. Războiul civil între afgani şi pakistanezi a fost cîştigat de talibani, iar un element principal care-i "irită" pe afgani în relaţia cu talibanii este sprijinul acordat de aceştia pentru atacurile teroriste asupra moscheilor şi a civililor. Pentru asigurarea securităţii, liderii tuturor facţiunilor cheltuie sume mari de bani proveninţi EXCLUSIV din fapte de corupţie. Iar, pentru asigurarea acestui scop, corupţia este tolerată şi acceptată!... Contractorii privaţi străini sînt scumpi, dar ei nu pot fi mituiţi. Cel puţin, teoretic! Însă, doar oficialii guvernamentali de rang înalt mai apelează la serviciile PMC-urilor, din cauza preţurilor practicate. Ceilalţi oficiali se mulţumesc cu protecţia oferită de... rude! E greu să fii în siguranţă în Afganistan!

Teoretic, cea mai puternică armă prezentă în teatrul de operaţii afgan este cea a armatei americane, urmată de cea a contingentelor NATO. Practic, cea mai puternică armă din Afganistan sînt BANII DIN VALIZĂ! Despre ei şi despre primele victorii obţinute împotriva talibanilor - prin cumpărarea şefilor de trib! - am scris chiar în 2001, în "Primul război al mileniului", volum apărut la Editura Augusta. Afganistanul este cea mai săracă ţară din Asia, cu una dintre cele mai mari rate a natalităţii, o mulţime de tineri extrem de săraci cu o slăbiciune pentru comportamentul violent şi foarte puţin de lucru! În aceste condiţii, orice bogătan ar putea angaja pe loc o mulţime de astfel de tineri să-i asigure securitatea personală. În acest moment, astfel de personaje se regăsesc DOAR printre talibani, guvernanţi sau traficanţii de droguri. TOŢI banii din Afganistan provin din surse externe: traficanţii de droguri din vînzarea pe pieţele occidentale, talibanii din taxele de protecţie şi finanţarea din partea SIS-ului pakistanez, iar guvernanţii din ajutoarele străine, ţara fiind prea săracă pentru instituirea taxelor şi impozitelor la populaţie! Fără controlul extern, 99,99% dintre fondurile destinate reconstrucţiei Afganistanului ar fi furate de către guvernanţi. Oficialii afgani cer 10 miliarde de euro, pînă în 2014, pentru a "garanta" menţinerea forţelor de securitate şi un guvern funcţional. Occidentul cere garanţii şi controale stricte! Oficialii afgani se opun acestor monitorizări care "le lezează demnitatea" şi-i împiedică să fure! Corupţia este considerată perfect acceptabilă şi chiar TRADIŢIONALĂ, iar cei ce au sînt dispuşi să-şi apere "agoniseala" cu arma, în ciuda faptului că 3 milioane de afgani suferă de penurie alimentară severă din cauza secetei. Aproximativ 90% din cei 300.000 de poliţişti şi militari afgani sînt plătiţi din donaţiile externe! În aceste condiţii, deşi nu-i trage inima, noile forţe de securitate trebuie să lupte cu traficanţii de droguri sau cu talibanii. Cu atît mai puţin cu corupţia, care nu-i deranjează...

Că românii s-ar simţii ca peştele în apă în acest mediu, nu mai e nici un secret. Problema e că şi "incoruptibilii" europeni din NATO au preluat aceste metode, mai puţin "ortodoxe". NATO a învăţat utilizarea de numerar pentru a reduce violenta în mediul rural. Plata şi înarmarea sătenilor ţin la distanţă teroriştii şi talibanii de anumite zone rurale, afganii fiind capabili să se apere singuri! Sigur, asta în cazul în care în zonă nu există o miliţie tribală. Succesul banilor lichizi şi a armelor livrate "la uşă" a făcut oficialii NATO să se gînsească să extindă acest program de la 10.000 de săteni înarmaţi la 30.000! Un succes relativ care asigură o securitate imediată! Dar, după 2014?

FALAFEL DIN DEFICIT

2011-12-13T08:38:00.000+02:00

Traian Băsescu a băgat România în chingile Pactului European, dar a dat o fugă la Ankara să se asigure că are un debuşeu şi un partener cu creştere economică solidă şi serioasă, în afara Uniunii Europene de care ţara noastră e prea dependentă. România şi Turcia vor coopera mai strîns în politica externă şi vor acţiona coordonat în acţiuni de securitate, în special în lupta anti-teroristă, a declarat la Ankara, preşedintele Traian Băsescu. Preşedintele României a semnat în acest sens un parteneriat strategic cu omologul său, de asemenea fiind stabilită extinderea cooperării economice. Trebuie menţionat că în ciuda aparenţelor, România este primul partener economic al Turciei în Balcani şi al doilea în regiunea Mării Negre, iar cele două ţări sînt partenere în cîteva proiecte strategice în domeniul energiei. El a mai spus ca, pe primele 9 luni ale anului, volumul schimburilor economice între România şi Turcia a depăşit 3,5 miliarde de euro. Şi ca să rămînă cabotin pînă la capăt, preşedintele Traian Băsescu a declarat după convorbirile avute cu omologul său turc, Abdullah Gül, că "România susţine fără rezerve aderarea Turciei la Uniunea Europeană", ca şi cum de asta are nevoie Turcia acum, iar spectaculoasa transformare în lider regional puternic nu se datorează tocmai poziţiei NON UE a Turciei!

Prezicători, astrologi, analişti din toată lumea dau deja buluc în paginile ziarelor, ca să ne "ghidoneze" prin meandrele concretului an în care vom intra peste cîteva zile. E bine de spus, chiar de la început, că e o pro blemă, pe cer, cu ceva "retrograd" şi dacă e retrograd e de nasoale!, că cică în anul 2012, pe 21 a doişpea, la 21 şi doişpe minute vine sfîrşitul lumii!, că Iranul - mai relaxat de anul electoral 2012 din Europa, Rusia şi SUA, îşi arată muşchii, inclusiv pe cei de la creier, că UE îşi numără cu mînuţa tremurîndă firfiricii de euro - pe care i-ar schimba urgent în mărci dacă nu ar urechea-o mămica Merkel- în timp ce înjură şi blestemă printre dinţi ziua în care s-a încurcat cu România şi Bulgaria!, că cele două Coreei vor bătaie dacă "Steaua sus răsare" la graniţă, că Rusia face gît, că NATO nu prea ştie ce face (nici măcar în Afganistan!), iar jandarmul mondial vede negru în faţa ochilor!

În tot acest amalgam de imagini, încercam la începutul acestui an, 2011, şi eu, o previziune mai modestă şi spuneam că pariez pe Turcia, al cărei model economic şi politic mă fac să cred că în 10 ani ţara va fi cel mai important actor politic din regiunea Mării Negre şi Orientului Mijlociu! Analiştii economici, citaţi de BBC, consideră că puterea economică se deplasează dinspre Vest spre Est, iar aceasta va duce la modificări în evoluţia economiei mondiale. Economist Intelligence Unit, amintea despre riscurile care nu ne lasă să doarmim şi acestea "ar trebui să vă ţină nedormiţi şi pe voi"! Creşterea economiei în ţările emergente, coincide cu slăbirea celei din Vest, în special în UE, şi va avea ca rezultat "un colaps al consensului, al modului în care sistemul monetar global va continua să evolueze" a spus Robert Ward, directorul EIU. Tensiunile vor rezulta în războiul valutelor, în care economiile importante se orienteză să devalorizeze propria valută pentru a creşte competitivitatea. Acest lucru face viaţa grea pentru ţările mici. Riscul ridicat de deflaţie în SUA, a dus la pornirea tiparniţei de bani. Un risc suplimetar vine şi din presiunea inflaţionistă care apare în China şi în alte ţări din Asia.

Pe acest fundal, deloc prietenos, ministrul de finanţe din Turcia, Mehmet Simsek, citat de AFP, a declarat că parlamentul de la Ankara a adoptat proiectul de buget care este axat pe continuarea austerităţii financiare şi menţinerea tendinţei de creştere. Turcia este ţara care a ieşit cel mai repede din criza globală, mondială, şi creşterea sa este exemplară! Bugetul pe 2011 prevedea, de exemplu, un deficit de circa 16,5 miliarde de euro, în contradicţie flagrantă cu recomandările FMI! Economia turcă a ieşit dintr-o gravă recesiune în ultimul trimestru al lui 2009, cu un PIB în creştere cu 6 la sută, după o contracţie de patru trimestre. Aceasta a progresat cu 5,5 la sută în cel de al treilea trimestru al lui 2010 în ritm anual, conform datelor oficiale. Este cel de al patrulea trimestru consecutiv de creştere. Creşterea a fost de 11,8 la sută în primul trimestru al lui 2010 şi de 10,2 la sută în cel de al doilea. Deci, creştere şi prosperitate PE DEFICIT! La aceste "detalii" economice am putea adăuga o radicalizare a discursului politicii externe, în special în relaţia cu Israelul, cu beneficii economice în zona Asiei Centrale. Turcia, ţară cu aproape 73 de milioane de locuitori şi a 17-a economie mondială, are una dintre cele mai mari rate de creştere din lume. Se pare că aceste cifre l-au trimis pe Băsescu la Ankara imediat după semnarea pactului cu diavolul, la Bruxelles!

Criza europeană, în ciuda baletului reuniunii de la Bruxelles, este cea care îi îngrijorează pe analiştii citaţi de BBC. "Dacă Spania se va prăbuşi, va fi o veste proastă nu doar pentru Europa, ci pentru întreaga lume" ceea ce ar duce la prăbuşirea zonei euro. "Dacă zona euro intră în colaps, cazul Lehman Brothers va arăta ca o reuniune la un ceai" , consideră Robert Ward.

România clamează un deficit de 0,3%, dar priveşte cu jind spre platourile cu rahat şi falafel din deficit bugetar. E clar, e din alt film!

TRANSNISTRIA RUSOFAGĂ

2011-12-12T08:00:00.000+02:00

Peste 400.000 de alegători din regiunea de est a Republicii Moldova - Transnistria au fost prezenţi duminică, la urne, la cel de-al cincilea scrutin prezidenţial, nerecunoscut pe plan internaţional. În regiune au fost deschise 259 de secţii de votare. Pînă acum, alegerile din Transnistria nu erau prea interesante: Igor Smirnov le cîştiga mereu. Acum însă există concurenţă şi lumea are emoţii. La funcţia de preşedinte al Transnistriei aspiră şase candidaţi. Cu cele mai mari şanse sînt cotaţi actualul lider separatist Igor Smirnov, şeful sovietului suprem (aşa-zisul parlament) Anatoli Kaminski şi predecesorul acestuia, Evgheni Şevciuk, adică tocmai primii clasaţi. În sondajele de opinie (oarecum credibile!), Smirnov este abia pe locul trei, după Anatol Kaminski şi Evghenii Şevciuk. Potrivit agenției de presă NR2, datele preliminare din această noapte arată că pe primul loc s-a clasat Anatoli Kaminski cu 11 514 de voturi, după care urmează Evghenii Şevciuk cu 10 104 voturi și Igor Smirnov cu 7469 de voturi. Datele reprezintă rezultatul numărării proceselor verbale din doar 20 de secții de votare din 259. La scrutinul din Transnistria au fost acreditaţi 130 de observatori străini, potrivit agenţiei oficiale de presă de la Tiraspol, Olvia Press. Printre aceştia sînt şi etnici ruşi din Republica Moldova. Indiferent de rezultat, însă, Transnistria va rămîne "rusofagă" şi o poziţie de negociere cu UE.

Campania electorală a fost marcată de retragerea susţinerii Moscovei pentru Igor Smirnov şi apariţia mai multor informaţii compromiţătoare, mai ales în presa rusă, despre familia acestuia. La cele patru alegeri prezidenţiale anterioare, Igor Smirnov a învins din primul tur de scrutin. De data aceasta, în încercarea de a oferi favoruri Germaniei, Rusia îl susţine, în mod deschis, pe liderul Legislativului de la Tiraspol, Anatoli Kaminski, fost asociat al lui Smirnov la Sheriff, în incercarea de a-l înlocui pe Smirnov, după ce Kremlinul a recunoscut ca l-a scapat de sub control pe actualul lider. Totodată, un post rus de televiziune care emite şi în zona transnistreană a difuzat un documentar în care Igor Smirnov este acuzat de încurajarea unor crime şi delapidarea unor sume de bani. Documentarul se bazează pe informaţii despre originea veniturilor familiei Smirnov. Acesta prezintă imagini cu locuinţa familiei Smirnov de la periferia capitalei ruse, a cărei valoare este estimată la zece milioane de dolari. Potrivit documentarului, în timpul campaniei electorale din 2006, în Transnistria au avut loc asasinate la comandă, mod în care Smirnov şi-ar fi eliminat rivalii. “Smirnov nu poate renunţa la putere, deoarece întreaga sa familie ar ajunge după gratii”, a declarat Mihail Bergman, un fost comandant militar, citat în documentar. Autorităţile de la Chişinău nu recunosc aşa-numitul scrutin organizat de Tiraspol, dar urmăresc cu atenţie încălcările care au loc în regiune, a declarat şeful biroului pentru reintegrare din cadrul guvernului, George Bălan.

În ultimul timp, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat de mai multe ori că Transnistria trebuie să fie un test de sinceritate pentru Rusia în politica europeană de securitate şi a afirmat că Moscova este gata să facă tot ce este posibil pentru rezolvarea problemei transnistrene. Adică, după cum înţeleg eu această declaraţie, Rusia este gata să pună pe masă, la negocierile de avantaje cu Europa, îngustul bandaj care pricinuieşte bătăi de cap în ultimii 20 de ani. Probabil, UE îşi va creşte influenţa în formatul de negocieri, chiar dacă, după aproape 20 de ani de independenţă, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei. Anul trecut, şeful Comisiei de afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova, Konstantin Kosacev, spunea că europenii au respins Memorandumul Kozak din 2003, pentru că înţelegerea se făcuse fără ei. Conflictul transnistrean ar fi putut fi rezolvat în urmă cu 5-6 ani - susţinea şeful Comisiei de afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova. Aflat la Bruxelles, Konstantin Kosacev a subliniat că europenii au respins Memorandumul Kozak din 2003, pentru că înţelegerea se făcuse fără ei. O declaraţie similară a făcut şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la o întîlnire cu diplomaţi germani, francezi şi polonezi legată de negocierile în format 5+2 privind conflictul transnistrean.

Conflictul îngheţat din Transnistria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi a regiunii de Est a Uniunii Europene. Acesta este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi râu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rînd, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

CRIZA PREDICTIBILĂ ŞI ACTORII NON-STATALI

2011-12-09T10:21:00.000+02:00

Erau criza şi evoluţia ei, predictibile? Citite într-o cheie de securitate naţională, eu zic că DA! Imbecil folosit, sau nu, cuvîntul CRIZĂ rămîne unul dintre cel mai utilizat, iar înţelesurile sale sînt multiple. Originea sa este în greaca antică. Pe vremea lui Platon, verbul KRINEIN avea înţelesul de "a judeca" sau "a decide", însă esenţialul etimologiei cuvîntului rezidă în noţiunea de DECIZIE. Sigur, CRIZA are mai multe definiţii iar actul gestionării acesteia se numeşte MANAGEMENTUL CRIZEI. Nu am să cad în damblaua didactică - deşi îmi vine uneori, uitîndu-mă la tv! - însă, am să reproduc o definiţie a crizei, atribuită lui Charles Hernu, fost ministru francez al apărării - acuzat că ar fi fost agent KGB! - între 1981 şi 1985, în perioada preşedinţiei lui Francois Mitterrand, de către autoarea Alexandra Schwartzbrod în cartea sa "Un preşedinte care nu iubeşte războiul" (Ed. Plon, 1995, pag.34): "Criza este acea formă de înfruntare neconcretizată, destinată a cîntări greu în balanţa decizională a celuilalt, pentru a-l constrînge să renunţe la interesele sale legitime şi a obţine de la el concesii care nu corespund mizei, pentru a evita riscul războiului total"! În momentul de faţă, CRIZA reprezintă o accelerare a redistribuirii puterii în sistem. Definiţia transcrisă reflectă cîteva puncte interesante: existenţa unor decizii importante de luat fără a avea acces la ansamblul informaţiilor, cu timp limitat şi tensiune ridicată; aspectul relativ şi niciodată absolut al crizei; perceperea crizei ca un ansamblu de ameninţări, pericole, riscuri şi vulnerabilităţi; ruptura cu un status quo şi amînarea stării de echilibru; şi... posibilitatea confruntării militare! Dacă CRIZA reprezintă un moment de ruptură în interiorul unui sistem organizat, ea este, deci, UN FENOMEN ACUT şi nu cronic, cu o dinamică de hotărîri anormale şi extraordinare! Aceasta fiind cheia transcrierii fenomenelor la care luăm parte, implicaţiile ei determină măsuri specifice pe termen lung, o gîndire coerentă şi măsuri constante - specifice, mai degrabă serviciilor speciale - ori, politicienii gîndesc în cicluri electorale, scurte, de 4-5 ani. Doar previzibilitatea ameninţărilor permite o planificare corectă a răspunsului.

CRIZA ESTE PURTĂTOARE DE RISCURI PENTRU SECURITATEA NAŢIONALĂ, iar o ţară cum e România, angajată într-un amplu proces de transformare internă, firească după aderarea la NATO şi UE, generează, inevitabil, o vulnerabilitate generală sporită, atît la modificările profunde ale mediului internaţional, dar şi la atacurile diverselor "entităţi", ţara noastră fiind plasată în acel spaţiu de POWER POLITICS pe Continentul European. Deci, cu atît mai mult avem nevoie să acţionăm coerent şi în cicluri lungi, după o evaluare a riscurilor şi vulnerabilităţilor, cum ar fi: prea marea dependenţă de piaţa europeană sau aderarea incompletă la spaţiul Euro-Atlantic, o atare lipsă de voinţă pentru îmbunătăţirea poziţionării în UE (atragerea de fonduri nu doar plata integrală a cotizaţiei) şi NATO (stoparea celor 8 programe de înzestrare) conţine un pericol major ce poate fi exploatat oricînd în defavoarea noastră. Nu mai vorbesc de Zona Euro sau Spaţiul Shengen...

Între ameninţări şi starea mediului internaţional există o strînsă interdependenţă. Astăzi, multipolarismul - a cărui evoluţie rapidă a fost determinată de Războiul din Iraq, care a dus, pentru SUA (putere unipolară după căderea URSS şi destrămarea sistemului bi-polar) la un consum accentuat de putere - impune ţările BRIC ca o forţă de luat în seamă, mai ales după ce PIB-ul lor va fi mai mare decît al ţărilor G7! Criza modifică ierarhiile puterii şi geografia acesteia, dinspre Occident spre Asia de Est şi dinspre actorii statali spre cei non-statali, exercitînd o presiune uriaşă asupra arhitecturii instituţionale şi de securitate de după Al 2-lea Război Mondial.

Acesta este şi al doilea element fundamental al "cheii": consumul accelerat de putere al SUA a transferat resurse financiare incredibile, dinspre stat înspre actorii non-statali, reprezentaţi de ONG-uri, bănci, companii. Inclusiv la izbucnirea crizei PRIME, SUA a transferat bani de la buget în conturile unor instituţii financiare care au speculat cu active toxice, întărindu-le şi slăbind structura de rezistenţă a statului. Această "mită" nu a făcut altceva decît să mute actorii non-statali în Europa, declanşînd teroarea financiară la care asistăm astăzi. De aceea, aseară, ţările din zona euro au convenit să renunţe la exigenţa lor de a impune băncilor private să contribuie în mod constant pe viitor la restructurarea datoriei unor state ameninţate de spectrul falimentului, aşa cum s-a întîmplat în cazul Greciei! A fost, în sfîrşit, o decizie politică statală ÎMPOTRIVA actorilor non-statali care au dezechilibrat sistemul mai mult decît era cazul! Astăzi, lupta pentru STATUT, PUTERE ŞI INFLUENŢĂ se dă între state şi între actori statali şi non-statali. În a doua situaţie, bătălia este pe viaţă şi pe moarte. Capitalismul liberal a reuşit să decupleze economia financiară de cea reală, astăzi, activele speculative depăşind de 11 ori PIB-ul mondial! Valoarea l-a făcut pe Valentin Lazea, economistul şef al BNR să spună despre acest fenomen că "este împins la limitele nebuniei"! Rezultatul este accentuarea conflictualităţii internaţionale.

Într-un astfel de mediu, ameninţările se diversifică, însă ameninţarea asimetrică generată de actorii non-statali rămîne cea mai importantă, pe termen scurt, imediat, cel puţin. Aceştia speculează lipsa de capacitate a statelor de a le controla acţiunile şi se bazează pe imprevizibilitatea acţiunilor lor. Iniţiativa le aparţine, de aceea statele doar reacţionează în loc să prevină! Statul naţiune pe care îl cunoaştem astăzi de la Pacea Westfalică, în relaţia cu alte state a dezvoltat pîrghii de cooperare: tratate, înţelegeri, protocoale, sancţiuni. Cu actorii non-statali, aşa ceva NU există, ba chiar relaţiile sînt bizare. De exemplu, agenţiile de rating reprezintă un barometru pentru investitorii privaţi care se regăsesc ca actori principali în orice politici de dezvoltare statală. Deci, dependenţa statului de actorii non-statali a devenit o vulnerabilitate. Ba mai mult, ameninţarea financiară nu mai acţionează secvenţial ci concomitent şi necesită un răspuns imediat, deci, o măsură de criză care, de cele mai multe ori nu are nimic în comun cu democraţia sau cu regulile "ortodoxiei" guvernării. Incapacitatea de răspuns a statelor - şi, deci, a elitelor politice - reprezintă, la rîndul ei o ameninţare actuală, care, suprapusă peste o vulnerabilitate structurală, combinată cu un "trup slab" al statului-naţiune, depăşeşte capacitatea statului de a o combate! Situaţia mă determină să spun că elita politică este subdezvoltată şi incapabilă de viziune pe termen lung, dincolo de ciclurile electorale. Din păcate, situaţia mai dificilă din România este determinată ŞI de faptul că ţara noastră, după 20 de ani, nu dispune de un sistem coerent de formare a acestora. Clientelismul şi lipsa de competenţă fac ca destul de rar să apară oameni potriviţi la locurile potrivite, fapt ce afectează grav coerenţa unor instituţii fundamentale! O guvernare diminuată - generată şi de faptul că actul de guvernare ţine de capacitatea elitelor chemate să-l exercite - rea, proastă, permite infiltrarea actorilor non-statali în zone cheie ale deciziei, producînd vulnerabilităţi structurale în procesul de decizie.

Un Nou Concept Strategic al UE - pentru salvarea acestei construcţii! - are nevoie de "unitate federală", prin cedarea de suveranitate, consens politic, pentru a lupta eficient împotriva actorilor non-statali, şi o politică fiscală comună, ca al doilea pilon pe care să se sprijine moneda comună, alături de primul, cel de politică monetară comună. Doi, din trei... Pe de altă parte, ideograma chineză ce reprezintă noţiunea de CRIZĂ pune accentul pe două idei: PERICOLUL şi OPORTUNITATEA. Primul, pentru a fi evitat, al doilea, pentru a fi folosit! Există indivizi, care se agită mai puţin la televizor, dar care ştiu că o CRIZĂ, alături de negociere şi război, REPREZINTĂ UN MECANISM UTIL PENTRU EVOLUŢIA SISTEMULUI INTERNAŢIONAL. Deşi este un instrument greu de mînuit - din cauza caracterului său tumultos - ea se dovedeşte un puternic "transformer" în raporturile dintre state şi diverşi alţi actori şi un mijloc de recalibrare a sistemului internaţional. Deci, e departe de a fi inutilă!

3% CRIMINAL

2011-12-08T09:08:00.001+02:00

Cel mai mare angajator din Reşiţa are probleme majore. Cei peste 3.000 de angajați ai UCM Reșița au parte de vești contradictorii, exact în prag de sărbători: blocajul financiar în care ajunsese societatea, ca urmare a punerii sechestrului pe toate conturile sale de către ANAF, a determinat acţionariatul să solicite procedura de insolvenţă Casei de Avocatură București, a firmei elvețiene INET GROUP, proprietara UCMR, care a declanșat insolvența Uzinei Constructoare de Mașini Reșița. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti pe data de 2 decembrie. UCM Reşiţa este unul dintre cei mai mari angajatori din judeţul Caraş-Severin şi cel mai mare din Municipiul Reşiţa. Uzina datorează furnizorilor de materiale şi materie primă 22 milioane de lei, mai puţin de jumătate din datoria înregistrată în primăvara acestui an.

Situaţia Uniunii Europene este, oarecum, similară cu cea a UCM Reşiţa: ani de zile, realitatea a fost cosmetizată în spatele acţiunilor de PR, iar acum, cînd rahatul a ajuns pe ventilator, uşile dulapului s-au deschis dînd la iveală scheletul bine ascuns între costumele Armani. Sistemul fondator al democraţiei este înlocuit, acum, de o nouă organizare a forţelor, brutală: o nouă putere, economică, fără contra-măsură capabilă de a limita sau chiar de a o reglementa, domină toate celelalte şi îşi impune legea. Niciodată raportul de forţe şi de slăbiciuni nu a fost atît de evident, şi niciodată puterea politică nu a părut atît de neajutorată. Ameninţarea Standard & Poor's cu degradarea zonei euro a declanşat furia liderilor europeni şi a formatorilor de opinie. Dar, din nefericire, agenţia de rating doar spune un adevăr neplăcut. E ceva ce nu înţeleg: politicienii forţează noi investiţii, private, pentru depăşirea crizei şi a lipsei de lichidităţi. Dar, investitorii privaţi privesc spre barometrul S&P. Aşa că, la ce bun să te cerţi cu S&P? Moritz Kraemer, analist al S&P, a explicat: “Credem că riscul sistemic în zona euro a crescut semnificativ în ultimele săptămîni şi sînt îngrijorări în privinţa impactului valorii creditelor dacă summitul nu găseşte un răspuns eficace şi credibil. Cu o mare parte a datoriilor aflate la maturitate ce trebuie refinanţate în primul semestru al lui 2012 şi cu o zonă euro ce se aşteaptă să intre din nou în recesiune în prima jumătate a anului viitor, nu mai este timp pentru o soluţie politică.” S&P a citat 5 factori pentru mişcarea sa, corelaţi – “înăsprirea condiţiilor de creditare” pentru băncile din zona euro, “o primă de risc mai mare pentru un număr tot mai mare de datorii suverane din zona euro”, “dezacorduri continue” printre cei care stabilesc politicile europene; creşterea datoriilor guvernelor şi ale gospodăriilor; şi “creşterea riscului de recesiune”. Niciunul din cei 5 nu a fost îmbunătăţit de discursurile ermetice şi goale de conţinut, de luni, a cuplului deja de film mut, “Merkozy”, şi de teoria legată de o mai bună uniune fiscală.

Agenţia de evaluare Standard & Poor's a pus astăzi sub supraveghere, în vederea unei posibile retrogradări, ratingurile unora dintre cele mai mari bănci din zona euro, printre care cea germană Deutsche Bank şi cele franceze Societe Generale şi BNP Paribas, informează agenţia EFE. Decizia, care presupune că există posibilitatea de 50 % ca ratingurile acestor bănci să fie reduse în următoarele 90 de zile, este urmarea analizei privind o posibilă retrogradare a ratingurilor unui număr de 15 dintre cele 17 state din zona euro, a explicat S&P într-un comunicat. Această avertizare a fost făcută în acelaşi timp cu cea privind punerea sub supraveghere cu implicaţii negative a ratingului 'AAA' pentru datoria pe termen lung a Uniunii Europene. Agenţia - care atribuie această notă UE din 1976 - a explicat într-un comunicat că finanţarea Uniunii va suferi consecinţele crizei datoriei publice în zona euro. Calificativele Austriei, Belgiei, Finlandei, Germaniei, Olandei şi Luxemburgului ar putea fi reduse cu o treaptă, iar cele ale Estoniei, Irlandei, Franţei, Italiei, Maltei, Portugaliei, Slovaciei şi Spaniei cu pînă la două trepte. S&P a precizat că, odată ce se rezolvă analiza privind ratingul pentru datoria suverană a acestor ţări, va decide şi rezultatele privind supravegherea sub care a situat marile bănci europene. Printre băncile aflate în vizorul agenţiei americane de evaluare se află băncile franceze BNP Paribas, care în prezent are ratingul 'AA-', BNP Paribas - 'AA-', Credit Agricole - 'A+', Societe Generale -'A+' şi BPCE - 'A+'. De asemenea, ar putea fi reduse ratingurile băncilor germane Deutsche Bank ('A+'), Deutsche PostBank ('A') şi Commerzbank ('A'). Alte mari entităţi financiare din zona euro care ar putea fi afectate de decizia Standard & Poor's sunt cele italiene UniCredit SpA ('A') şi Intesa Sanpaolo ('A').

Agenţia americană a mai anunţat astăzi că a pus sub supraveghere, cu implicaţii negative, ratingurile a 30 de guverne regionale şi locale din Uniunea Europeană, printre care şapte comunităţi autonome spaniole, dar şi Vizcaya şi Barcelona, informează agenţia EFE. Este vorba despre comunităţile autonome Aragon, Galicia, Canarias, Madrid, Andalucia, Ţara Bascilor şi Navarra, a anunţat agenţia de evaluare într-un comunicat în care explică faptul că această decizie a fost determinată de o alta anterioară prin care anunţa că analizează posibilitatea reducerii ratingului de solvabilitate al Spaniei. S&P a precizat că regiunile pot avea un calificativ mai bun decît cel de ţară "menţinînd caracteristici de creditare mai puternice decît cele ale ţării, într-un scenariu de stres. Asta înseamnă, printre altele, lipsa dependenţei faţă de ţara suverană în ceea ce priveşte o parte apreciabilă a veniturilor sale, precum şi o economie mai sănătoasă şi diversă decât cea naţională", explică agenţia de rating. În afară de cele şapte comunităţi autonome spaniole, alte guverne locale şi regionale sînt în aceeaşi situaţie, precum regiunea Tirol şi oraşul Viena, din Austria, regiunea Bruxelles, din Belgia, sau oraşul Paris şi regiunea Ile de France, în Franţa. În Germania, decizia afectează statele Saxonia şi Bavaria, în Italia sînt în vizate oraşele Bologna, Milano, Genova, Torino, Florenţa, Roma, şi unele regiuni, precum Roma, Emilia-Romagna şi Sicilia, dar şi entitatea municipală a Finlandei.

UE nu are voie să acorde împrumuturi directe pentru a finanţa un deficit bugetar, tratatele prevăzînd că acesta trebuie echilibrat de statele membre. Dar ea a emis obligaţiuni cu scadenţă între 5 şi 15 ani pentru a finanţa ajutorul unor ţări membre aflate în dificultate (Ungaria, România, Grecia, Irlanda şi Portugalia). UE estimează că între lunile ianuarie şi septembrie, 20,5 miliarde de euro din aceste obligaţiuni au fost schimbate între cele cinci bănci cele mai active pe această piaţă, de talie restrînsă, fără să precizeze numele acestora.

După ce politicienii de la Bucureşti ne-au asigurat că tot balamucul tăierilor a generat o economie românească stabilă, înrăutăţirea zilnică a condiţiilor de creditare l-a făcut le viceguvernatorul BNR, Lucian Croitoru (Vocea lui Băsescu la BN???) să avertizeze că dacă creditările se opresc, România mai are bani pentru 4 luni, după care luăm, din nou de la FMI! Păi, dacă "reformele" au fost atît de extraordinare, de ce draku sîntem iar adînc înfipţi cu picioarele în kăkat? Iată, însă, că aseară, după ce liderii Opoziţiei au întrebat PUBLIC "cu ce mandat merge Traian Băsescu la Bruxelles", preşedintele a ieşit în faţa naţiunii, cu un discurs tehnic, pe care-l aşteptam, de exemplu, de la Bogdan Aurescu, nicidecum de la Preşedintele tuturor românilor, care, prin prezenţa şi calităţile de care este capabil, la summit, angajează soarta a zeci de milioane de români, dacă îi pun la socoteală şi pe cei din generaţiile viitoare. Opinia politică a preşedintelui a lipsit. Cum a lipsit şi explicaţia simplă vis-a-vis de oportunitatea umană de păstrare a deficitului la 3%: 3% cu ce preţ? Cu preţul tăierii pensiilor şi salariilor, a diminuării finanţării şcolii, sănătăţii, apărării? 3% cu riscul periclitării populaţiei pe termen lung? 3% fără ca clasa conducătoare să mai pună în practică job-ul pentru care a fost trimisă iniţial în fruntea turmei? “În timp ce economia europeană încetineşte, credem că reformele bazate doar pe austeritate fiscală riscă să devină autodistructive”, spune Moritz Kraemer, pe care Boc nu-l înţelege...

O VARIANTĂ!

2011-12-07T09:44:00.001+02:00

Anunţata alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, din 16 decembrie, de către Parlament, dă naştere la diferite scenarii. Nu sînt excluse nici un fel de alianţe, la fel cum sînt luate în calcul alegerile anticipate. O nouă rundă! Jocurile de interese personale ale actualei puteri au compromis, în extrem de mare măsură, idealurile din 7 aprilie! În aceste condiţii, analiştii de toate culorile avansează diferite scenarii, unele implicînd chiar un fel de tutelă şi garanţii acordate de către Uniunea Europeană unui nou AIE, ceea ce, sincer să fiu, mi se pare o forţare dusă pînă aproape de rupere. Eu îndrăznesc să spun că, "la moment" cea mai bună variantă pe care o văd este o alianţă PCRM-PDM!

Dacă acest lucru se concretizează, trei sînt cauzele acestui rezultat: 1) În primul rînd, LĂCOMIA lui Vladimir Filat în negocierile pentru formarea "ediţiei a doua" a Alianţei pentru INtegrare Europeană. Preşedintele PLDM nu a renunţat la aroganţa şi aerul de superioritate cu care-şi trata în Guvern colegii de coaliţie, ba mai mult, percepţia că i se cuvine totul, s-a amplificat. 2) A doua cauză ţine de eşecul guvernării AIE, aşteptată cu foarte multe speranţe de populaţia tînără din Republica Moldova şi cu mult scepticism de vîrstnicii societăţii. După promisiuni europene bombastice şi de susţinere declarativă din partea Guvernului American, tinerii studioşi ai Moldovei, întorşi acasă în vacanţa de iarnă, au constatat că părinţii lor au dreptate. 60% dintre tinerii care au votat partidele liberale, la alegerile trecute, se află peste graniţele ţării, în consecinţă, votul lor poate fi considerat unul acordat idealurilor şi nu unul concret! AIE nu a reuşit nici să stopeze şi nici să explice scăderea nivelului de trai al populaţiei majoritare. Ba din potrivă! 3) Eşecul relativ al politicii româneşti în Republica Moldova! În relaţia cu Republica Moldova, România nu a depăşit nivelul mental şi fizic al "Podurilor de flori"(îmi amintesc foarte bine o discuţie cu Roberta Anastase!), iar intervenţia "brutală" a lui Traian Băsescu în politica de peste Prut, fără a fi urmată de măsuri concrete - din ajutorul de 100 de milioane de euro nu s-a dat nici un şfanţ! - nu valorează mai mult decît o înjurătură de mamă care nu a făcut altceva decît să polarizeze şi să antagonizeze societatea moldovenească. Pe de altă parte, aranjamentele unor grupuri par că puterea de la Bucureşti susţine EXCLUSIV Partidul Liberal şi pe Mihai Ghimpu, mai mult decît pe moldoveni, lucru pe care l-am susţinut cu tărie în urmă cu un an! Pe de altă parte, UE nu nu ar spune NU revenirii în prim-planul politicii moldoveneşti a partidului condus de Vladimir Voronin. Amintiţi-vă de benevolenţa lui Solana, la Chişinău, anii trecuţi! Nimic nou sub soare!

Eu îndrăznesc să spun că o alianţă PCRM-PD (dacă nu va fi întreruptă nefiresc!) poate fi benefică pentru Republica Moldova, ÎN ACEST MOMENT al istoriei. Să mă explic: PCRM şi PD sînt apropiate doctrinar şi elementul convergent al acestora îl reprezintă POLITICILE SOCIALE, care vor fi apreciate de către societatea moldovenească. Pe de altă parte, cele două partide se întîlnesc şi în ceea ce priveşte STATALITATEA. Înainte de a fi "decimat" în malaxorul globalizării Uniunii Europene, Republica Moldova are nevoie să se definească pe sine, ca stat independent, unitar, cu un popor şi mai multe populaţii, care are interese, idealuri şi obiective concrete în viitor. Ca stat mic şi de frontieră, borderland, Republica Moldova trebuie să facă o politică externă proprie, mare, şi să menţină un echilibru între Est - de care este legat de mai bine de 200 de ani! - şi Vest - de cultura căruia este legat istoric! -. Pe de altă parte, vertijul reaşezărilor geo-politice actuale - care sfărîmă proaspăta construcţie europeană cu renaşterea propriilor naţionalisme şi identităţi, şi inconsistenţa politico-economică a vecinei Românii, ar trebui să determine o politică naţională proprie a Republicii Moldova pentru următorii 10 ani! În al treilea rînd, PCRM şi PDM sînt deacord că micuţa ţară exportatoare de vin ar trebui să rămînă NEUTRĂ din punct de vedere militar. Cu un excelent ministru al apărării - Vitalie Marinuţă - AIE nu a reuşit să determine drumul concret spre Vest, adică spre NATO - aşa cum sugeram în mai multe articole la vremea respectivă! - şi să-şi asume şi rolul de furnizor de securitate în această zonă a Europei. Politica "diplomaţiei militare" ar fi dat roade mult mai consistente decît temenelele făcute de Filat pe la uşile de la BRuxelles sau Moscova. În condiţiile unei coaliţii PCRM-PDM, revenirea la textul constituţional de "neutralitate" este convenabil politic atît celor două partide, societăţii moldoveneşti - neinformate în domeniu -, vecinilor ruşi - care au şi impus conceptul la Astana, prin 1990! -, dar şi "aliaţilor" occidentali ai Moldovei, care au scăpat de povara respectării promisiunilor. Ar fi o tîmpenie să afirmi că Alianţa Socialistă de la Chişinău se va întoarce la politicile comuniste ale brejnevismului sovietic, sau că nu se va mai uita provocator sub rochiţa financiară a Uniunii Europene, care, în treacăt fie spus, adoră să fie "hărţuită" financiar în acest fel, din cînd în cînd, pentru o stabilitate de durată - negociată cu Rusia în demersurile individuale de atragere a bunăvoinţei! - în "vecinătatea apropiată"!
Trebuie să recunoaştem, însă, că AIE, în doi ani a transformat profund ţara soră, există progrese, în special în ceea ce ţine de asigurarea pluralismului politic, libertăţii de exprimare şi mass-media, de eforturile de integrare europeană. Partidele din AIE, cu diverse doctrine politice şi viziuni, au reuşit să atinga un consens privind necesitatea modernizarii şi europenizării Moldovei şi au oferit ţării un program de guvernare performant şi cu aspiraţii europene autentice. Însă, după numai un an de la guvernare, AIE-2, este dezbinată, şi pot să spun că betonul a crăpat în mai multe locuri, parafrazînd o declaraţie a fostului preşedinte interimar, liberalul Mihai Ghimpu. PLDM a declanşat certurile din AIE, fiind nemultumit de împărţirea ce a avut loc prin acordul de funcţionare, Filat declarînd că a fost "nevoit să cedeze prea mult la semnarea acordului AIE-2".

Cu orice risc, spun din nou, că la acest moment, istoric, alianţa PCRM-PDM este soluţia cea mai bună pentru Republica Moldova. Orice altă combinaţie ar aduce în discuţie vînzarea de iluzii cu privire la posibila-probabilă integrare europeană a Moldovei, la Sfîntu Aşteaptă.

STRATEGIA ŞI INCULTURA DE SECURITATE

2011-12-06T09:08:00.000+02:00

Poate părea paradoxal şi jignitor, dar incultura naţională de securitate reprezintă un factor de risc şi o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Statul român şi-a încălcat constant angajamentele luate la NATO şi UE de a aloca fonduri necesare promovării culturii de securitate, societatea civilă nu pare interesată de subiect, iar cetăţeanul, principalul beneficiar, este mai preocupat de preţul caltaboşului decît de a trage la răspundere Guvernul, să zicem, pentru încălcarea Strategiei de Securitate Naţională. În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un produs de consum, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. La ora actuală, securitatea naţiunii este un concept definit prin lentilele deformatoare ale ideologiilor, mai mult sau mai puţin expirate, prezente în spaţiul politico-militar. Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii şi, deci, gradul său de implicare în mediul social este definitoriu din perspectiva securităţii. Încă de la înfiinţare, GRUPUL PENTRU SECURITATE ŞI DEMOCRAŢIE şi-a propus să devină, un furnizor de resurse şi informaţii pentru profesioniştii din domeniul securităţii private şi pentru publicul larg.

Strategia de securitate este caracterizată de o logică paradoxală în contradicţie cu logica bunului simţ (Edward Luttwak, "Strategia: logica războiului şi a păcii", 2001, pag.69) şi este caracterizată de patru elemente: OBIECTIVELE ( ţinta), CONCEPTELE STRATEGICE (calea, cursul de acţiune), RESURSELE. Între acestea, se strecoară, perfid, RISC-ul (falia dintre obiective şi resurse). O strategie bună aşează cele patru elemente într-un echilibru relativ. Relaţiile civil-militare sînt componenta instituţională principală a politicii de securitate (Samuel P.Huntington, "Statul şi soldatul", 1957, pp.1-3), model care a fost propus ca model ideal în programele de asistenţă occidentală sub egida NATO, UE sau OSCE (Marian Zulean, "Politica de securitate naţională", 2007, p.50).

Cultura de securitate reprezintă totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor de care dispun, la un moment dat, cetăţenii statului, referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate, dar şi modalitatea de dezvoltare a unor atitudini, motivaţii şi comportamente necesare apărării şi protecţiei personale, de grup şi statale faţă de vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale, precum şi promovării lor în mediul intern şi internaţional de securitate. Educaţia de securitate este una preventivă şi de gestiune a noului mediu de securitate intern şi internaţional, precum si a tipurilor de ameninţări la adresa securităţii. Mai pe înţelesul tuturor: cultura de securitate a fiecăruia se realizează prin educaţia de securitate şi ajută fiecare individ, familie sau grup să se apere în faţa agresiunilor la care este supus din exterior, inclusiv din partea propriului stat. Persistenţa INculturii de securitate adînceşte anomia socială şi incapacitatea de a reacţiona pozitiv la nedreptăţile sau agresiunile la care fiecare individ este supus. Mass-media este un vector important de formare a culturii de securitate, dar din experienţa ultimilor ani, este principalul pol de rezistenţă la tentativele timide de promovare a educaţiei de securitate şi a politicilor de securitate ce ar trebui asumate de cetăţeni. Potrivit lui Ulrich Beck, trăim într-o societate a riscului( 1992), iar riscul zero nu există. Pornind de la această afirmaţie, Donald Snow (2007) defineşte riscul ca o ecuaţie: RISC = AMENINŢARE - CAPABILITATE.

Într-o democraţie, politica de securitate este transparentă şi amplu dezbătută, iar judecarea unei politici de securitate se face de către electorat, în timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusă atît scrutinului politicienilor, cît şi scrutinului public, prin referendum. Ce ne facem atunci cînd cultura de securitate lipseşte, iar electoratul nu este în măsură să emită păreri faţă de politica de securitate naţională? Dacă pe timp de război succesul unei politici naţionale de securitate îl reprezintă "cîştigarea războiului", pe timp de pace criteriul de bază este acela de estimare a modului de îndeplinire a obiectivelor strategice asumate (în campania electorală, eventual), pe baza unor COSTURI REZONABILE, definite de către POPULAŢIE! Strategia naţională de securitate, ca document de planificare strategică, încearcă să pună în acord obiectivele strategice stabilite de decidenţii politici, cu resursele disponibile şi să ofere cursul de acţiune (conceptul) pentru realizarea lor. În realitate, în România, Strategia Naţională de Securitate a fost mereu ignorată sau contrazisă, din motive politicianiste (Zulean, op.cit. p.51). Întrebare logică: care este scopul strategiei de securitate? Evident, acela de apropune un concept strategic, un plan de acţiune, CLAR ŞI EXPLICIT, pentru a explica modul de angajare a resurselor, în scopul îndeplinirii obiectivelor! Potrivit "Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces (2005, p.2), strategia de securitate naţională ar trebui să cuprindă 3 părţi: viziunea statului privind securitatea naţională, evaluarea ameninţărilor şi oportunităţilor prezente şi viitoare şi 3, sarcini şi misiuni pentru instituţii cu specificarea resurselor. În contextul actual al globalizării, definirea "interesului naţional" este extrem de dificil. Interesele naţionale sînt considerate acele provocări ce îngrijorează cetăţenii unei naţiuni, identificate de literatura de specialitate în trei tipuri: 1- interese vitale, de securitate fizică a cetăţenilor; 2- interese fundamentale, care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate şi 3- interese periferice. Evident, fezabilitatea strategiei naţionale depinde de resursele disponibile şi de capacitatea de a mobiliza acele resurse efectiv şi în mod eficient.

Lipsa educaţiei de securitate la nivel naţional se remarcă prin absenţa oricărei reacţii publice la încălcarea Strategiei de Securitate Naţională a României, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin Hotărîrea nr. 62 din 17 aprilie 2006, şi care încă se află în vigoare. Potrivit acesteia, securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.
Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a
sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului. Pentru asigurarea capacităţii de acţiune în orice situaţie, este necesară implementarea unui sistem naţional integrat de management al crizelor, ce va articula, într-o reţea modernă şi funcţională, toate structurile – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – cu atribuţii în acest domeniu şi va asigura coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul şi înlăturarea manifestărilor
negative, lichidarea consecinţelor şi restabilirea sau reconstrucţia stării de normalitate. Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi funcţională a tuturor structurilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor din domeniul securităţii.

Buna guvernare(ce făcea referire la Guvernarea Tăriceanu!, dar extrem de actuală) constituie o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor democratice, probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile, cu stricta respectare a standardelor democratice. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României.

O direcţie prioritară de acţiune pentru realizarea obiectivelor prezentei strategii o reprezintă necesitatea declanşării unui amplu proces de dezvoltare, modernizare şi asigurare a protecţiei infrastructurii critice, a elementelor vitale ce vizează pregătirea instituţiilor, societăţii, economiei şi teritoriului naţional pentru a face faţă riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii. Domeniile de interes major privesc în mod deosebit: infrastructura de transport – în mod deosebit, construcţia de autostrăzi şi modernizarea rapidă a infrastructurii feroviare – şi reţeaua de management a traficului; infrastructura energetică; infrastructura de comunicaţii; managementul potenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor; restructurarea sistemului bazelor militare, identificarea domeniilor de risc, elaborarea hărţilor cuprinzând riscurile probabile
şi dezvoltarea întro concepţie nouă a infrastructurii, pentru apărarea populaţiei de pericolele unor calamităţi naturale, dezastre şi accidente ecologice. Inutil să precizez că de la publicarea acestei strategii, România a rămas cu puţin peste 300 de km de autostradă, iar viteza medie de deplasare pe calea ferată este de 27 km/h la marfă şi 45 la persoane!

Ca orice strategie, RESURSA este esenţială. "Principala resursă pentru îndeplinirea acestui program o reprezintă voinţa politică a forţelor cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea guvernării şi legătura acestora cu poporul, cu oamenii care şi-au pus speranţele în acest program. Realizarea obiectivelor strategiei securităţii naţionale implică un efort major de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a bazei politice şi civice a guvernării, precum şi cerinţa apelului la judecata poporului şi la angajarea sa conştientă în realizarea programului". Cetăţeanul român este, însă, principalul beneficiar al politicii de securitate şi, deci, are dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidiană. Cetăţeanul, depozitarul legitim al drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care se întemeiază statul democratic, are – potrivit Constituţiei – în materie de securitate naţională, drepturi inalienabile dar şi obligaţii proprii, asumate conştient. De aceea, cetăţenii trebuie să-şi dezvolte un comportament participativ şi responsabil, educaţia civică fiind calea cea mai potrivită pentru armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce conferă adevărata substanţă a patriotismului civic autentic şi profund.

Ignorarea sau eludarea strategiei naţionale de securitate din motive politicianisme se constituie ca un factor de risc la adresa securităţii europene. Strategia Europeană de Securitate a fost adoptată de Consiliul Justiţiei şi Afaceri Interne cu ocazia reuniunii din 25 şi 26 februarie 2010, a fost aprobată de Consiliul European din 25 şi 26 martie 2010. În decembrie 2003, Uniunea Europeană a adoptat strategia europeană de securitate, care se referă la dimensiunea externă a securităţii Europei. În februarie 2010, în timpul Preşedinţiei semestriale spaniole, Consiliul a completat-o adoptînd strategia de securitate internă. Această strategie a fost aprobată de Consiliul European din 25 şi 26 martie 2010.

Pentru cetăţenii Uniunii Europene, securitatea constituie una dintre priorităţile majore. Principalele riscuri şi ameninţări infracţionale cu care se confruntă în prezent Europa, şi anume terorismul, formele grave de criminalitate, criminalitatea organizată, traficul de droguri, criminalitatea informatică, traficul de fiinţe umane, exploatarea sexuală a minorilor şi pornografia infantilă, infracţionalitatea economică şi corupţia, traficul de armament şi criminalitatea transfrontalieră, se adaptează extrem de rapid la schimbările ştiinţifice şi tehnologice, în încercarea lor de a exploata în mod ilegal şi de a submina valorile şi prosperitatea societăţilor noastre deschise. Astfel, este vital ca Strategia de securitate internă să se poată adapta atît la nevoile cetăţenilor, cît şi la provocările inerente caracterului dinamic şi global al secolului XXI. Conceptul de securitate internă trebuie înţeles ca un concept vast şi cuprinzător, care acoperă mai multe sectoare, pentru a aborda aceste ameninţări majore precum şi alte ameninţări cu un impact direct asupra vieţii, siguranţei şi bunăstării cetăţenilor, inclusiv dezastrele naturale şi cele provocate de om, precum incendiile forestiere, cutremurele, inundaţiile şi furtunile. Pentru a face faţă acestor fenomene, statele membre ale UE dispun de propriile politici şi strategii naţionale de securitate. Rămîne ca ele să fie şi aplicate, iar analiza evoluţiilor viitoare să fie completată şi adaptată în permanenţă.

În Strategia Europeană de Securitate sînt stabilite 10 orientări pentru acţiune în vederea garantării securităţii interne a UE în următorii ani:
1- O abordare vastă şi globală a securităţii interne;
2- Asigurarea supravegherii democratice şi judiciare efective a activităţilor de securitate;
3- Prevenire şi anticipare: o abordare proactivă şi fondată pe informaţii. Acest punct mi se pare deosebit de important! Printre principalele obiective ale Strategiei de securitate internă a UE se numără prevenirea şi anticiparea infracţiunilor, precum şi a dezastrelor naturale şi a celor provocate de om şi atenuarea impactului lor potenţial. Recomandarea experţilor UE în materie de securitate este cît se poate de clară: politicile de securitate, în special cele de prevenire, trebuie să adopte o abordare vastă, care să implice nu numai serviciile de aplicare a legii, ci şi instituţiile şi specialiştii de la nivel naţional şi local. Prin urmare, ar trebui să se vizeze cooperarea cu alte sectoare, precum şcolile, universităţile şi alte instituţii de învăţămînt, pentru a se preveni situaţia în care tinerii devin infractori. Organizaţiile societăţii civile pot juca de asemenea un rol în desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a populaţiei. Obiectivul acţiunii UE în domeniul protecţiei civile trebuie să fie reducerea vulnerabilităţii în faţa dezastrelor prin elaborarea unei abordări strategice de anticipare şi de prevenire a dezastrelor şi prin continuarea îmbunătăţirii nivelului de pregătire şi de reacţie, cu respectarea competenţelor naţionale. Ar trebui elaborate orientări privind metodele de cartografiere a pericolelor şi a riscurilor, evaluări şi analize, precum şi o prezentare de ansamblu a riscurilor naturale şi a celor provocate de om pe care UE le-ar putea înfrunta în viitor. Această analiză de risc la nivelul UE ar trebui să constituie o bază pentru iniţiative de cooperare între state membre care împărtăşesc aceleaşi riscuri şi UE în domeniul protecţiei civile şi al planificării capacităţilor. Trebuie identificate noi riscuri şi ameninţări, precum penuria de energie, panele din domeniul TIC şi pandemiile. Capacitatea cetăţenilor, precum şi a sectorului public şi privat, de a face faţă efectelor dezastrelor trebuie incluse în politicile de prevenire.
4- Elaborarea unui model global pentru schimbul de informaţii;
5- Cooperarea operaţională;
6- Cooperarea judiciară în materie penală;
7- Gestionarea integrată a frontierelor;
8- Un angajament în favoarea inovării şi a formării;
9- Dimensiunea externă a securităţii interne/cooperarea cu ţările terţe; Şi la acest punct aş vrea să intru în detalii: cooperarea internaţională a UE şi a statelor sale membre, atît la nivel bilateral, cît şi la nivel multilateral, este esenţială pentru a se garanta securitatea şi a se proteja drepturile cetăţenilor noştri şi pentru a se promova securitatea şi respectarea drepturilor în străinătate. În politicile UE cu privire la ţările terţe, securitatea trebuie să constituie un factor-cheie. Va trebui acordată o atenţie deosebită „statelor fragile şi eşuate” pentru ca acestea să nu devină cuiburi ale criminalităţii organizate sau ale terorismului. În acest context, Strategia de securitate internă completează în mod indispensabil Strategia europeană de securitate, elaborată în 2003 în cadrul politicii europene de securitate şi apărare.
10- Flexibilitatea în vederea adaptării la dificultăţile viitoare.

În concluzie: Strategia Naţională de Securitate a României este parte integrantă din Strategia Europeană de Securitate. Eludarea ei, din motive pur politicianiste, reprezintă o vulnerabilitate şi o breşă de securitate în cadrul Strategiei Europene. Absenţa unei culturi de securitate la nivelul cetăţenilor favorizează derapajele decidentului politic în procesul de implementare a strategiei naţionale. Educaţia de securitate şi siguranţă la nivelul cetăţeanului, atît din mediul urban, dar şi din cel rural, se impune ca o necesitate de grad "zero" în vederea garantării securităţii interne a României şi a Uniunii Europene în următorii ani.

FRĂMÎNTĂRI PE PRUT-IN

2011-12-05T12:18:00.002+02:00

Dacă va fi ales preşedintele pe 16 decembrie, aşa cum a fixat Parlamentul, garnitura guvernamentală se poate schimba în totalitate. Conform acestui scenariu, după ce va fi ales şeful statului, premierul Vlad Filat şi partidul său liberal-democrat pot fi înlăturaţi de la guvernare. Parlamentul de la Chişinău a decis vineri, că alegerile se vor desfăşura la 16 decembrie, după ce o altă tentativă, care urma să aibă loc la 18 noiembrie, nu a avut loc pentru că nu a fost înregistrat nici un candidat. După desprinderea a trei deputaţi de fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor, algerea şefului statului în Parlament este posibilă, dar numai matematic.

Potrivit legii, candidatul pentru funcţia de preşedinte trebuie să fie propus de cel puţin 15 deputaţi şi să aibă 40 de ani împliniţi. Pentru alegerea preşedintelui sînt necesare voturile a 3/5 din numărul de deputaţi, adică 61 de voturi. Data limită pentru depunerea actelor este 13 decembrie. Procedura de alegere a preşedintelui nu mai poate fi oprită, iar alternativa nu mai poate fi alta decît declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, determinate de imposibilitatea alegerii şefului statului din două tentative. Altfel spus, Alianţa pentru Integrare Europeană ar fi nevoită să accepte să împrată guvernarea cu comuniştii.

După ce s-a exprimat în favoarea organizării unui referendum pentru modificarea Constituţiei - pentru ca preşedintele să fie ales prin vot direct! - în paralel cu alegerile parlamentare anticipate, actualul preşedinte interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a anunţat că va candida la scrutinul din 16 decembrie. Totuşi, Alianţa pentru Integrare Europeană nu dispune de cele 61 de voturi necesare, iar comuniştii au anunţat anterior că nu vor susţine candidatura acestuia. Între timp, şi Partidul Liberal Democrat, membru al Alianţei, şi-a exprimat unele rezerve în privinţa susţinerii candidaturii lui Marian Lupu, în contextul unor informaţii despre anumite negocieri între Partidul Democrat condus de acesta şi comunişti. Analiştii politici de la Chişinău nu exclud că ar putea exista o înţelegere între Partidul Comuniştilor şi Partidul Democrat sau, mai exact, între liderul comunist Vladimir Voronin şi finanţatorul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al acestui partid, de a-i înlătura de la guvernare, după ce va fi ales şeful statului, pe liberal-democraţii conduşi de actualul prim-ministru Vlad Filat. Miza acestui scenariu ar fi izolarea liderului PLDM Vlad Filat, care s-a clasat pe prima poziţie în toate sondajele din ultima vreme. În cazul în care ar reuşi un astfel de scenariu, Filat ar rămîne în afara cîmpului mediatic central, deoarece nu ar mai fi nici măcar simplu deputat. Situaţia economică grea din Moldova şi lipsa reformelor structurale îl pun pe premierul Filat "la colţ" în această perioadă. Experţii economici susţin că, pentru a evita prăbuşirea, Republica Moldova are nevoie de reforme sistematice, cu implementare rapidă. Pentru prima dată de la proclamarea independenţei, însă, Guvernul şi-a propus să întocmească un plan de dezvoltare pe o perioadă de nouă ani. Analiştii sînt sceptici că actuala guvernare va reuşi să implementeze o astfel de strategie, avînd în vedere eşecurile guvernărilor în coaliţie din vecinătatea apropiată. Analistul politic Igor Boţan aminteşte de calitatea clasei politice, un subiect dezbătut din ce în ce mai intens şi pe malurile Dîmboviţei: “Cu aşa clasă politică nu poţi face reforme". Pe de altă parte, fostul preşedinte, liberalul Mihai Ghimpu, a declarat, la rîndul său, că gruparea celor trei ex-comunişti „este opera lui Vlad Filat şi a Moscovei”. Potrivit lui, Filat îşi caută aliaţi, pentru a lovi în continuare în partenerii de coaliţie. Ipoteza lansată de liderul liberal pare plauzibilă, dacă ţinem cont şi de declaraţia făcută de ex-comunistul Igor Dodon, care insistă asupra reformatării actualei guvernări! Pe acest fundal popularitatea liderului opoziţiei comuniste, Vladimir Voronin, şi a PCRM, au crescu,t în timp ce popularitatea liderului PD Marian Lupu şi a partidului condus de acesta a scăzut dramatic! Iar, dacă preşedintele NU va fi ales pe 16 decembrie (puţin probabil!), în cazul unor eventuale alegeri parlamentare anticipate, 33% dintre votanţi ar vota pentru PCRM, cu 6 % mai mult decît arătau rezultatele Barometrului de Opinie Publică a lui Barbăroşie, din luna mai! Partidul Liberal Democrat din Moldova ar acumula 18%, cu un procent mai puţin! Partidul Liberal se menţine la 12 la sută, iar Partidul Democrat pierde 3% şi ar aduna doar 8 la sută din voturi. Potrivit Barometrului, de cea mai mare încredere din partea populaţiei se bucură, totuşi, liderul PLDM, premierul Vlad Filat – 43%, cu 6 la sută mai mult decît acum jumătate de an. El este urmat de comunistul Vladimir Voronin care acumulează 36%, cu 3 la sută mai mult decît în luna mai. El este urmat de primarul liberal de Chişinău, Dorin Chirtoacă şi, pe locul patru, de preşedintele interimar, liderul PD Marian Lupu. În aceste condiţii, din punct de vedere politic, mişcarea de izolare a liderului "stejarului" este firească!

Se pare că Moscova nu este străină, nici de această dată, de frămîntările politice din Republica Moldova, iar confortul cîştigării alegerilor de către Rusia Unită o va face să apese mai puternic pe pedala de acceleraţie în politica moldovenească. Rusia Unita, partidul premierului Vladimir Putin, a obtinut majoritatea în Duma de stat, camera inferioară a Parlamentului rus. Potrivit AFP, care citeaza cele mai recente rezultate preliminare, anunţate în această dimineaţă de Comisia electorală de la Moscova, Rusia Unită a obţinut 238 de mandate de deputat din totalul de 450. Partidul Comunist, aflat pe locul al doilea dupa alegerile legislative de duminică, va avea 92 de deputaţi, iar Rusia Justă (centru-dreapta) 64 de deputaţi. Pentru a deţine majoritatea în Duma de stat este nevoie de 226 de fotolii de deputat din totalul de 450, iar Partidul Rusia Unită a obţinut 238 de mandate. Partidul Liberal-Democrat (naţionalist) va avea 56 de deputaţi. Oricum, Rusia Unită deţine controlul Dumei, fie şi dacă acceptăm că celelalte două partide importante, Rusia Justă şi PLD sînt, cu siguranţă, două "clone" ale partidului de guvernămînt!

Eforturile Moscovei de a clarifica odată situaţia de pe Bîc sînt uşurate atît de tensiunile extraordinare din Europa - din ce în ce mai puţin preocupată de soarta Republicii Moldova, cît şi de situaţia economică aproape dezastruoasă din Republică. Ultimul Barometru de Opinie Publică, citat anterior, evidenţiază dezamăgirea populaţiei faţă de actuala guvernare. Din luna mai pînă în prezent popularitatea comuniştilor din opoziţie a crescut cu 6%, opt din zece moldoveni considerînd că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. "Insuccesurile" AIE au afectat şi opţiunea pro-europeană a moldovenilor. În ultima jumătate de an, opţiunea pro-integrare în UE a fost abandonată de 10 la sută din cetăţenii moldoveni, ceea ce spune multe despre ÎNŞELAREA ÎNCREDERII! Sondajul a scos în evidenţă o schimbare bruscă de atitudine a cetăţenilor faţă de clasa politică, explicată prin scumpirea vieţii şi dezamăgirea profundă provocată de politicienii veşnic certăreţi de la guvernare. 83,5% din cetăţeni cred că Republica Moldova merge într-o direcţie greşită, numărul nemulţumiţilor crescînd cu o cifră record de 20 la sută! Totuşi, trebuie de recunoscut însă, că AIE, în doi ani a transformat profund ţara soră, există progrese, în special în ceea ce ţine de asigurarea pluralismului politic, libertăţii de exprimare, presă scrisă, radio, televiziune şi new media, de eforturile de integrare europeană. Partidele din AIE, cu diverse doctrine politice şi viziuni, au reuşit să atinga un consens privind necesitatea modernizarii şi europenizării Moldovei şi au oferit ţării un program de guvernare performant şi cu aspiraţii europene autentice. Însă, după numai un an de la guvernare, AIE-2, este dezbinată, şi pot să spun că betonul a crăpat în mai multe locuri, parafrazînd o declaraţie a fostului preşedinte interimar, liberalul Mihai Ghimpu. PLDM a declanşat certurile din AIE, fiind nemultumit de împărţirea ce a avut loc prin acordul de funcţionare, Filat declarînd că a fost "nevoit să cedeze prea mult la semnarea acordului AIE-2".

Aşa stînd lucrurile, la acest sfîrşit de an, trei tendinţe electorale se ciocnesc pe malurile Bîcului: acţiunile Rusiei, încercarea de contrabalansare a României şi nehotărîrea electoratului moldovenesc, care ştie că situaţia sa economică s-a degradat constant în ultimii ani ai guvernării AIE. Cine va ieşi învingător?

ROMÂNIA - PROIECTUL DE 100 DE ANI

2011-12-02T09:11:00.000+02:00

Am avut privilegiul să asist la o expunere mai non-conformistă a Guvernatorului Băncii Naţionale, pe mai multe teme din care, nefiind specialist, am reţinut două dintre ele: la acest moment, peste România se închid ca nişte falduri grele, trei cicluri economice şi financiare. Şi asta e de rău, pentru că la fel ca la alinierea planetelor, din acest punct discutăm doar despre variabile, impredictibilitate şi nesiguranţă, iar riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile se modifică cu o viteză uluitoare. Închiderea ciclului de 100 de ani poate marca începutul sau sfîrşitul unui proiect. Şi cum ultimul proiect politic al României s-a derulat în urmă cu 93 de ani, cînd, la 1918 România a devenit STAT, este de presupus că vîltoarea în care am fost cuprinşi va destructura ţara pe care mulţi şi-o doresc în genunchi. Premisele există! Optimiştii spun, însă, că astfel de învolburări sociale sînt normale şi ciclice la nivelul societăţii. Constantin Argentoianu spunea, la vremea aceea, că TOŢI MOR DE GRIJA EUROPEI! UNII SÎNT FILO-GERMANI, ALŢII FILO-FRANCEZI, NICI UNUL NU E FILO-ROMÂN!!! Identic! Deci, încă o dovadă că istoria se repetă!

Guvernatorul mi-a confirmat şi o afirmaţie făcută chiar pe acest blog: perioada caldă, a vacanţei, S-A TERMINAT! Cei 20 de ani buni, calzi, calmi şi prosperi au luat sfîrşit, următorii 20, poate, fiind imprevizibili, spartani, tumultuoşi, de temut. În loc să intrăm pregătiţi de confruntarea istorică ce ne aşteaptă, România pare mai divizată decît oricînd. Societatea, puternic lovită de tăierile de salarii, pensii, subvenţii, alocaţii etc se zbate să supravieţuiască pe principul: "scapă cine poate"! Problema istorică a disciplinei financiare, împreună cu o guvernare incredibilă au creat cocktailul mortal pentru coeziunea socială. "Dacă guvernarea ar fi credibilă nu ar fi nevoie de tăieri", spune Guverntorul, într-o afirmaţie semi-oficială! Cu alte cuvinte, faptul că finanţatorii externi NU dau două cepe degerate pe Emil Boc şi pe "tatăl" său de la Cotroceni, este cauza tăierilor reducerilor aberante prin tăieri de pensii şi salarii, mai ales cele de anul trecut. Pe de altă parte, este la fel de adevărat, că o birocraţie consolidată sufocă orice tendinţă de schimbare şi modernizare a statului. E la fel ca în timpul revoluţiei industriale din Anglia!

Spuneam că ne aflăm la marginea Vortexului economic şi politic global. Harta geopolitica a secolului XXI, susţine că echilibrul geopolitic se va decide tot pe baza barilului de petrol. Aurul negru pare menit să fie în continuare principala miză pe termen lung şi adevărat sursă a puterii în lume. Ansalone,de exemplu, susţine că, regiunea geopolitică ce se întinde din Caucaz pînă la graniţele cu China va fi o zonă cheie în următoarele decenii. Miza aflată in joc o constituie, în cea mai mare măsura, posibilitatea de a accede la vastele zăcăminte de hidrocarburi ale unor ţari din regiune precum Kazahstanul, dar şi Turkmenistanul şi Uzbekistanul. Regiunea cuprinde ţări importante pentru scenariul geopolitic al secolului XXI: Rusia, care încearcă să-şi redefinească rolul de putere la nivel mondial, Turcia "cal troian" între Occident şi Orient, România şi Bulgaria, piloni de stabilitate în zona extinsă a Mării Negre - dar fără un proiect propriu, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia - state caucaziene aflate pe drumul marilor trasee energetice - sau Ukraina, ţară împărţită între tendinţe pro-occidentale şi pro-ruse. Sînt deja numeroase puterile, începînd cu China, care manifestă interes pentru stabilirea unor relaţii diplomatice şi comerciale foarte strînse cu ţările din zonă pentru a-şi garanta rezerva energetica atît de esenţială pentru dezvoltarea lor economică!

Rusia îşi are propriile interese! China este definită drept imperiu al hardware-ului, şi nu întîmplător este considerată "fabrica lumii". Chinezii au investiţii în Africa şi America Latina şi relaţii politice bune cu lideri din aceste zone. Companiile chineze extrag petrol, exportă sau construiesc fabrici şi străzi în Angola, Gabon, Sudan, Africa de Sud. Politica chineză include inclusiv pregătirea unei elite africane pregătite în China: 10.000 de studenţi africani studiază în universităţi chineze în fiecare an, ceea ce-mi aminteşte de politica Şcolii de la Chicago faţă de America Latină la jumătatea secolului trecut! Din 15 miliarde de dolari investiţi în Africa anul trecut, aproape 1 miliard au fost investiţii chineze, China avînd relaţii diplomatice cu 47 din cele 53 de ţări de pe continentul negru. Tot ce cere China este recunoaşterea drepturilor sale asupra Taiwanului şi undă verde pentru investiţii chineze şi comerţ. Cum secolul XXI are mari şanse să redescopere continentul negru, China pare să deţină un avantaj important.

În Sudul Americilor, Brazilia, definită ”imperiul verde-aur”, investeşte în biocombustibili, alături de SUA producînd 70% din etanolul mondial. Iranul, altă naţiune tînără vine în forţă pentru a schimba faţa lumii pe care o cunoaştem, în ciuda pregătirilor de război, ce pare iminent!

Aşa cum scîrţîie astăzi, cu un euro ce pare să mai aibă puţin de trăit!, UE va fi o putere de eşalon secund, predispusă la crize interne, încercuită, din punct de vedere geopolitic, de puteri mai mari şi predispusă la dependenţă în raport cu vecinii mai puternici. Uniunea Europeană va cunoaşte tendinţe de fragmentare internă. Aflată la frontiera dintre lumi, exact în ochiul ciclonului, blestemată, parcă, cu o clasă politică hulpavă şi provincială, România a dezvoltat în ultimii ani proiecte individuale şi nu naţionale, iar coeziunea NAŢIONALĂ a statului şi naţiunii s-a redus îngrijorător. Academicianul Florin Constantiniu spunea că "Un popor de oi naşte un guvern de lupi", cu adresabilitate directă la guvernul condus de Boc şi păstorit de Traian Băsescu, acelaşi pe care Mugur Isărescu a lipit eticheta mai-sus amintită! Lipsa de reacţie a societăţii româneşti (unii analişti europeni ne numesc chiar "plantele agăţătoare al Comunităţii Europene") este determinată, în principal, de doi factori: globalizarea elitelor şi narcotizarea media. Există o mare fisură între elite şi societate. După P.S. Huntington (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Simon and Schuster, New York, 2004) elitele se deznaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală. Globalizarea culturii capitaliste generează o localizare a culturii tradiţionale, ceea ce reprezintă o resuscitare a vechilor identităţi regionale (I.N. Sava, Studii de securitate, pag.195, Centrul român de studii regionale, 2005). Toate ţările Europei de Est urmează un pattern de renaştere a identităţii ca o formă - de cele mai multe ori involuntară! - de apărare în faţa formelor occidentale considerate fără substanţă. Acestea sînt, de altfel, o caracteristică particulară a influenţei Occidentale în Răsărit. Revoluţiile Portocalii de la Tblisi(2004), Kiev (2005) şi Bucureşti (2005) sînt, cel puţin prin imaginea lor, produse ale "Culturii Coca-Cola", adică forme fără substanţă (I.N.Sava, op.cit.).

În ultimii ani, România "beneficiază" de o mass-media tabloidizată în exces, asta şi din cauza afirmării "jurnalismului de piaţă" care presupune o coborîre a standardelor. De ce? În primul rînd, pentru că în învăţămîntul de specialitate, încă din 1990, funcţia FORMATIVĂ a presei, considerată "comunistă" a fost înlocuită cu "divertismentul". Viitorul jurnalist învaţă că mass-media are obligaţia să distreze, să bine-dispună, să relaxeze consumatorul. Televiziunea, ca partea cea mai reprezentativă a postmodernităţii, este şi cea mai vinovată de lipsa de educaţie şi de reacţie a societăţii. Cultura televizată, în goana după audienţă, cultivă cei 4S - sînge, sex, senzaţional, spectacular (A.D. Rachieru, "Globalizare şi cultură media", Institutul European, 2003). Celelalte medii se aliniază cuminţi! Unii cred că prin acest teleconsum cultural se asigură o terapie a frustrărilor individului. Alţii trag un semnal de alarmă evidenţiind efectul stimulativ prin amplificarea violenţei reale: explozia delincvenţei, invazia simulacrelor, a pseudoculturii, a incompetenţilor şi loialilor, şi pericolul ca televiziunea să livreze o realitate prescrisă, o trăire a realităţii prin procură. În noul Ev Media interacţiunea comunicativă între oameni, grupuri şi în societate slăbeşte şi capătă rol narcotizant! Mass-media este comercială şi epidermică, superficială, propunînd un şuvoi de modele şi imagini ghid ale non-valorii - în 98% din situaţii! - sfîrşind prin a infantiliza publicul cu soap-opera şi publicitate stupidă.Adevărul nu mai contează. El devine un concept demodat, pentru profesioniştii care confundă imaginea cu imaginaţia. ADORMIREA SIMŢURILOR ESTE DROGUL MASELOR NEMULŢUMITE DE PROPRIA VIAŢĂ!

În ultimii ani auzim cu obstinaţie că avem nevoie de un alt tip de stat! Statul social trebuie ucis şi transformat. În ce? Nu ne spune nimeni! Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 20 de ani în actul de guvernare al ţării! DEoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării! Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii ar trebui rezolvate de STATUL BUNĂSTĂRII, un concept total străin actualei puteri. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.).

Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago! În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; - nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate. Dacă la toate aceste vulnerabilităţi mai adaug şi viitoarea regionalizare a ţării, pot să spun că premisele pentru divizarea României sînt create! Din păcate, ciclul geopolitic de 100 de ani, pare să se încheie. Poate chiar în mandatul actualului preşedinte! Spre uimirea, disperarea şi revolta celor care mai cred în România Mare!

NOI, ROMÂNIA

2011-12-01T06:22:00.000+02:00

Ziua Naţională a României mă regăseşte, întotdeauna, cu sentimente amestecate. Încerc să-mi dau seama de ce Imnul, Drapelul, Patriotismul sînt cuvinte desuete. Bîjbîiala mea are temei. La temelia României de astăzi, stăm NOI, cu toţii, cei care credem în viitorul ei, fiindcă indiferent ce zice unul şi altul, România este a noastră, a celor care trăim cu speranţa de a o vedea prosperă, a celor care o iubim şi o respectăm. Mulţi o înjură, puţini o respectă… Patriotismul se trăieşte, nu se clamează! Noi, astazi, sîntem mai săraci, mai dezbinaţi, mai răi şi suspicioşi chiar cu noi inşine, rupţi de realitatea României Mari… Este ziua cînd îmi amintesc cuvintele Mareşalului Ion Antonescu, pentru mine (le place unora, nu le place!) un model de patriotism: “Scump popor român, sînt mandru ca am făcut parte dintr-o naţie cu dublă ascendenţă, romană şi dacă, a cărei istorie a fost luminată de strălucitoarea figură a lui Traian şi de jertfa marelui Decebal!” Profund exemplu de simţire românească!

La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunării Naţionale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, aclamat de o impresionantă adunare populară, încununa celelalte acte de unire de la Chişinău (27 martie/9 aprilie 1918) şi Cernăuţi (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia şi Bucovina reveneau în hotarele României. Aceasta Românie, în graniţele sale fireşti, s-a făcut de la sine, peste îndoielile şi erorile clasei politice, ajutată, ce-i drept, şi de un nemărginit noroc” – datorat destrămării concomitente a celor două imperii, rus şi austro-ungar ce înglobau ambele teritorii româneşti, după cum scria unul dintre artizanii Unirii, generalul Radu R. Rosetti. Ce nu spun istoricii este că atunci, PIB-ul Banatului era echivalent cu PIB-ul Franţei, care avea colonii peste mări! Astfel, în confortul unui trai mai mult decît decent, înaintaşii noştri au putut gîndi şi organiza mari momente istorice. În ciuda vicisitudinilor de astăzi, pe deasupra tuturor frămîntărilor şi peste toate neînţelegerile, avem datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi "să ne pregătim Statul şi Neamul pentru apărarea drepturilor lui veşnice…", după cum spunea Mareşalul.

Nimic nu s-a schimbat, în timp, în fiinţa neamului nostru. Ion Antonescu spunea: “Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frînt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bîrfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase". Recunoaşteţi actualitatea acestor vorbe? Dincolo de acestea, însă, Armata României şi-a făcut datoria, ori de cîte ori a fost nevoie de ea, politicienii noştri…doar uneori, iar în ultimii 20 de ani aproape niciodată!

Astăzi, de Ziua Naţională, parafrazîndu-l tot pe Ion Antonescu, unul dintre marii patrioţi ai acestui neam, chem pe toţi Românii să dăm Patriei tot ce este mai bun în noi. Fiindcă azi, se toarce sub ochii noştri soarta de veacuri a lumii! Noi, România! La mulţi ani!

NEGOCIERI DURE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU EXTINS

2011-11-30T07:39:00.000+02:00

M-am bucurat să o revăd aseară, pe Oana Popescu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor, în emisiunea lui Moise Guran, şi mi-am amintit cu plăcere de cursul pentru corespondenţi de război de la Predeal, la care Oana a participat împreună cu prietenul meu Ilie Pintea (conform foto!). Oana a demonstrat că analiza de securitate şi cunoaşterea unor spaţii geo-politice, EXISTĂ în România, dincolo de analiştii de serviciu promovaţi, sau auto-promovaţi în anumite mass-media. Bravo, Oana!

Revenind la subiectul discuţiei de aseară, despre tensiunile ce stau să crape în Orientul Mijlociu, eu spun, în limbajul "analistului de gang", evident, în război deschis cu "analiza cultă"- care pune directori şi administratori la posturi supraevaluate, dar plătite, ulterior, de 4 ori mai puţin, din simplu patriotism -, PRIETENII ŞTIU DE CE!, că rahatul nu a ajuns încă pe ventilator, iar mişcările tactice care se fac acum, în Liban, Israel, Siria, Turcia, Iran, Golful Persic şi Estul Mediteranei, nu sînt decît nişte capete de pod pentru negocieri. Extrem de dure! De la Cruciade încoace, Orientul mijlociu fierbe sub presiune ca o oală minune. Presiunea stă să izbucnească, din nou, în lunile următoare. “Primăvara arabă” riscă să se transforme într-o “iarnă islamistă”, aşa cum remarca, de curînd, un înalt oficial israelian. Egiptul, Libia, chiar Tunisia intrate în siajul “remorcherului” turc proferează ameninţări, mai mult sau mai puţin voalate la adresa Israelului. Siria e în postura “fetiţei cu chibrituri” care scapără, din cînd în cînd, în ultimele luni, cîte un băţ, în aşteptarea focului cel mare. Libanul pare că-şi adună forţele şiite, în sud, sub protecţia Iranului, iar escaladarea diferendului diplomatic, momentan, între Turcia şi Statul Evreu, pare să le vină ca o mănuşă. Mai multe rachete au explodat în regiunea Galileii de vest fără să provoace victime. Armata israeliană a replicat atacînd sectorul de unde au fost trase aceste rachete, a informat un comunicat de presă al armatei israeliene, fără a oferi detalii suplimentare. “Armata israeliană consideră că este vorba despre un incident grav şi estimează că evitarea acestui gen de tiruri este responsabilitatea guvernului libanez şi a armatei libaneze“, a subliniat armata. Semne de turbulenţe anti-israeliene se simt şi la Aman, deşi Regele rămîne un aliat declarat al Israelului. În Maroc au cîştigat islamiştii, iar la Teheran, ce să mai vorbesc, ameninţările anti-israeliene şi atacul asupra ambasadei britanice sînt provocări pe faţă. Potrivit cotidianului britanic „The Telegraph", un grup care se intitulează „Studenţii Musulmani Partizani ai Liderului Suprem" a revendicat atacurile. Liderul suprem al Iranului este ayatolahul Ali Khamenei şi reprezintă cea mai mare autoritate politică şi religioasă din republica islamică. Acest grup a dat publicităţii un comunicat, care, potrivit unor surse citate de presa britanică, ar fi fost „scris cu sînge". „Oamenii noştri nu vor să fie umiliţi în nicio împrejurare şi preferă o moarte roşie decât o viaţă condamnată la mizerie. Suntem gata să murim pentru această cauză", se arată în comunicat. În acest răstimp, un bombardament supralicitat al NATO a scos, cel puţin pentru moment, însă cu reale şanse de permanentizare, Pakistanul din rîndul aliaţilor SUA, ceea ce în actuala geometrie, extrem de variabilă a zonei, nu înseamnă nimic bun! În ciuda sancţiunilor aplicate în bloc, de Europa şi Liga Arabă, regimul de la Damasc continuă să reziste. Bashar al-Assad, a avertizat puterile occidentale să nu intervină în Siria, afirmînd că ar putea cauza un “cutremur” şi ar putea inflama tot Orientul Mijlociu. “Orice problemă în Siria va incendia întreaga regiune. Dacă planul este de divizare a Siriei, acesta va diviza întreaga regiune”, a declarat preşedintele sirian, adăugînd: “Vreţi să vedeţi alt Afganistan sau zeci de Afganistanuri?”.

Există informaţii, potrivit cărora Bashar Al-Assad nu se mai poate baza pe cei 400.000 de militari şi poliţişti, gata oricînd să întoarcă armele, ci doar pe cei 100.000 din Garda Republicană şi serviciile speciale, la care se adaugă luptători Hezbollah sosiţi din Liban (! interesant, nu?!). Deşi pare că a pierdut şi sprijinul Iranului (la începutul luni trecute, Mahmoud Ahmadinejad i-a cerul lui Assad să înceteze reprimarea manifestanţilor!), clanul Assad pare, totuşi pregătit să lupte pînă la capăt, sprijinit de structurile tribului său şiit Allawit, care reprezintă doar 10% din structura Siriei, riscînd un război regional în care să atragă TOATE ţările Orientului Mijlociu plus Iranul! Atît Turcia şi NATO, dar şi Iranul au, în momentul de faţă, interesul ca Siria să NU se dezintegreze, chiar dacă Siria şi actualul regim, reprezintă platforma cea mai potrivită şi apropiată de luptă împotriva Israelului, iar pro-reformiştii sirieni au dat "aripi" noi contestatarilor regimului de la Teheran. Pe de altă parte, NATO ar dori să elimine capetele de pod Iraniene din regiune, fără însă o intervenţie armată directă, care ar presupune, ulterior, o blocare a forţelor armate în misiuni directe de pacificare. Pericolul dezintegrării Siriei, în perioada imediat următoare, este, însă, enormă! Există riscul apariţiei unei mulţimi de micro-state sectare şi a unui triunghi kurd chiar "sub burta" Turciei!

În faţa unor astfel de pericole, serviciile speciale reacţionează. La două săptămîni după explozia care s-a produs la baza militară de lîngă Teheran şi care, potrivit unor informaţii, ar fi provocat moartea a 36 de persoane, în Iran s-a produs o nouă explozie puternică: de data aceasta în apropiere de oraşul Isfahan, unde este situat unul dintre cele mai importante obiective nucleare ale ţării. Explozia a avut loc luni, însă nici la această oră nu este clar ce anume a explodat şi care sînt consecinţele. Autorităţile iraniene oferă mass-media informaţii contradictorii, astfel că s-a ajuns la singura concluzie posibilă: autorităţile din Isfahan şi Teheran se află ele însele într-o stare de debusolare, notează NEWSru.com.

Deocamdată, aceste provocări sînt parte din procesul de negociere care se poartă în interiorul şi PENTRU controlul Orientului Mijlociu. Este însă, extrem de clar că evoluţiile din regiune au intrat în faza în care se apropie de explozie. Dacă aceasta va fi controlată, ar fi interesant să aflăm "de către cine" şi ce efecte va avea acest control. SUA par că ar dori să intre într-un "Secol Pacific" - şi la propriu şi la figurat! - , UE se zbate în dilema recesiunii şi a propriei existenţe, iar Rusia lui Putin este singura care încasează puncte din toate poziţiile. Deşi, după calcule extreme, nici SUA, nici UE nu le-ar strica un nou război. Asta aşa, pentru o uşoară revigorare economică. Şi doar falsa pudibonderie a Cancelariilor VEstice face ca uşile dulapului cu scheleţi să nu fie deschise în exclamaţia revelatoare: "O, dar vai, ce comoară"!

HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI

2011-11-29T08:37:00.001+02:00

Pînă mai ieri, preşedinţii americani erau îmbărbătaţi de impresia că au lumea la picioare. Sub balcon, precum divele "iepuraşului". Zecile de maşini de marfă, aflate sub piciorul stîng, reprezintă, de fapt, forţa şi lejeritatea cu care SUA se mişcă prin lume, fără să aibă nimic de ascuns! Din păcate, greşelile NATO din Af-Pak ar trebui să-l facă pe Obama să pună pe el o haină mai groasă, gerul siberian anunţîndu-se în relaţiile cu Pakistanul. Pe de altă parte, US Army ar trebui să nu se mai bazeze foarte mult pe NATO, care seamănă tot mai mult cu Împăratul din poveste umblînd gol în faţa supuşilor!

Sute de pakistanezi furioşi pe Statele Unite au protestat pe străzile mai multor oraşe din Pakistan duminică, unde au incendiat efigii ale preşedintelui Barack Obama şi drapele americane, pentru a denunţa moartea a 24 de militari pakistanezi în urma unui raid al NATO, principalul aliat al Americii în regiune. Protestele au fost organizate de partide de opoziţie şi de grupări islamiste de dreapta în principalele oraşe din Pakistan, o ţară cu 167 de milioane de locuitori care deţine arma atomică. La Karachi, portul utilizat de Statele Unite pentru tranzitul proviziilor destinate trupelor din Afganistan, peste 700 de persoane s-au adunat în faţa consulatului SUA, scandînd “Jos America“, “Nu vă atingeţi de Pakistan”, “Vom fi mînă în mînă cu armata noastră“. Forţele de ordine au desfăşurat un cordon de protecţie în jurul consulatului SUA. În faţa Clubului de presă de la Karachi, zeci de militanţi politici au incendiat efigii ale preşedintelui Obama, potrivit unui fotoreporter al AFP. La Multan (centru), peste 300 de partizani ai fostului premier Nawaz Sharif, precum şi comercianţi au ieşit în stradă şi au incendiat drapele ale Statelor Unite şi NATO. Exprimîndu-se în faţa manifestanţilor, deputatul de opoziţie Javed Hashmi a cerut Guvernului pakistanez să pună capăt alianţei cu Statele Unite. La Islamabad, circa 200 de militanţi ai partidului islamist radical Jamaat-e-Islami (JI) au participat la o manifestaţie. Islamabadul, a decis să blocheze transporturile de provizii pentru ISAF care tranzitează teritoriul său. De asemenea, Islamabadul a cerut militarilor americani să se retragă în termen de 15 zile de la baza aeriană Shamsi, situată în sud-vestul Pakistanului.

Atacul elicopeterelor americane a fost executat sîmbătă dimineaţă asupra unui post al armatei pakistaneze de la frontiera cu Afganistanul, din Sala, în districtul Baizai, regiune aflată în nord-vestul Afganistanului, în regiunea tribală. Zonele tribale din nord-vest sînt fiefuri ale talibanilor şi principala zonă de dispunere a celulelor Al-Qaeda care comit, în mod regulat, atacuri împotriva ISAF pe teritoriul afgan. SUA execută lovituri aeriene în zona tribală şi la frontiera afgano-pakistaneză, în general cu avioane fără pilot, în urma acestora fiind înregistrate în repetate rînduri pierderi în vieţi omeneşti din rîndul civililor şi militarilor pakistanezi. Pînă în prezent nu a fost înregistrat un atac similar în urma căruia să fie ucişi un număr atît de mare de militari pakistanezi. Ruta de aprovizionare terestră prin Pakistan este ruta principală de aprovizionare a trupelor ISAF, ruta nordică prin Rusia, Kîrgîstan, Tadjikistan fiind încă în fază incipientă. Din acest motiv, blocarea aprovizionării trupelor americane din Afganistan, acum, ar însemna un dezastru!

Pe de altă parte, un eventual refuz al Rusiei de a coopera cu NATO la transportarea livrărilor spre Afganistan ar însemna finalul "resetării" relaţiilor ruso-americane, a opinat luni expertul în spaţiul ex-sovietic al Fundaţiei Heritage, Ariel Cohen. Expertul de la Washington a comentat astfel declaraţiile ambasadorului Rusiei la Alianţa Nord-Atlantică, Dmitri Rogozin, potrivit cărora Moscova ar putea să-şi revizuiască relaţia cu NATO în special în dosarul afgan, dacă Occidentul ignoră doleanţele ţării sale în privinţa apărării antirachetă. SUA transportă prin Rusia între 60% şi 75% din încărcăturile destinate trupelor lor din Afganistan, potrivit postului Vocea Rusiei.

Independent de posibilul blocaj al aprovizionării prin Pakistan, Guvernul britanic a propus, iar NATO a acceptat, să se lanseze o nouă iniţiativă destinată să pună capăt insurgenţei talibane, şi anume plata cu 150 de dolari lunar a talibanilor care sînt de acord să renunţe la luptă. Mai mult, potrivit iniţiativei, talibanii vor avea voie să-şi păstreze armele. Programul de “reintegrare”, care a fost propus de guvernul britanic, are drept scop să ferească forţele internaţionale din Afganistan de atacurile militanţilor talibani. Luptătorii talibani care vor să iasă din insurgenţă vor urma un program de trei luni de “dez-îndoctrinare”, la care vor fi învăţaţi despre valorile pe care trebuie să le preţuiască un bun cetăţean. Ei trebuie să-şi dorească să rupă orice legături cu Al Qaeda, să nu mai ia parte la violenţe şi să susţină legea în Afganistan. Profesori islamici le vor preda talibanilor “pocăiţi” lecţii prin care le vor explica de ce adevărata cale a islamului este non-violentă. În timpul acestei perioade, voluntarii sînt plătiţi cu circa 150 de dolari pe lună. Peste 2.700 de insurgenţi talibani au fost reintegraţi în societarea afgană începînd din octombrie 2010. Dintre aceştia, numai cinci s-au întors la insurgenţă, în timp ce alţi 800 şi-au manifestat deja “interesul” de a-i părăsi pe militanţi.

Totuşi, numărul talibanilor care părăsesc insurgenţa nu a fost într-atît de mare pe cît erau aşteptările şi puţini dintre cei care spun că “au dezertat” sînt, în realitate, insurgenţi. “Din aproape 30.000 de insurgenţi, numai 8% au fost ‘reconvertiţi’, iar 99% dintre ei nu sînt din sud, acolo unde influenţa talibană este puternică”, a declarat Hanif Atmar, fost ministru de interne, citat de publicaţia britanică The Sunday Telegraph.

Planul te face să zîmbeşti! El nu poate ascunde realitatea despre hainele cele noi ale Împăratului: NATO şi-a cam epuizat ideile (şi resursele!) în ceea ce priveşte Afgansitanul!

DESPRE BUGETE, APĂRARE ŞI SIGURANŢĂ

2011-11-28T09:25:00.000+02:00

Guvernul a aprobat, pe 25 noiembrie, în şedinţă, Bugetul de stat şi Buget privind asigurările sociale pentru anul 2012.

Potrivit acestuia, bugetul Ministerul Apărării Naţionale creşte de la 5 miliarde lei la 5,1 miliarde lei, cel al Serviciul Român de Informaţii – de la 971,4 milioane lei la 986,9 milioane lei, Serviciul de Informaţii Externe – de la 187,5 milioane lei la 193,9 milioane lei, Serviciul de Protecţie şi Pază – de la 129 milioane lei la 132,3 milioane lei. Bugetul de stat pe 2012 reduce bugetul la Ministerul Administraţiei şi Internelor – de la 9,5 miliarde lei la 7,8 miliarde lei! Interesant! Pare să aibă legătură cu criticile publice ale preşedintelui Traian Băsescu faţă de "reforma" din Ministerul de Interne, în care s-a renunţat, de multe ori, la oameni competenţi în favoarea soţiilor, surorilor, fraţilor, cumnaţilor, prietenilor de maidan etc. E deja clasic cazul unei telefoniste restructurate dintr-o mică unitate de provincie care, din cauza "reformei" a ajuns direct în structura centrală de relaţii publice!!! Explicaţiile se pot găsi cu uşurinţă. Limbaj ambiguu, mesaj haotic sau ceva în genul ăsta sînt, însă declaraţiile făcute de Igaş în conferinţa de presă pe tema bugetului alocat MAI. Deşi bugetul alocat pe 2012 a fost drastic redus, Igaş afirmă: “Din bugetul pe 2012 putem cofinanţa proiectele cu fonduri structurale, proiectele privind facilitatea Schengen, putem achita partea pentru organismele internaţionale precum Interpol, putem plăti concediile de creştere a copilului, contractele de leasing auto, consolidarea sediilor de la nivelul inspectoratelor judeţene şi alte proiecte ale ministerului”. Acesta a precizat că deşi bugetul alocat pentru MAI, pe 2012 a scăzut, banii vor fi de ajuns, deoarece ministerul a fost restructurat şi sînt mai puţini angajaţi în sistem decît în 2011. “MAI e pregătit să prezinte în CSAT o situaţie detaliată cu ce s-a întîmplat în 2011. Am venit pe un program pe doi ani de zile, care în opinia mea a fost îndeplinit 100%”, a mai spus Traian Igaş, răspunzînd astfel criticilor aduse de Preşedintele României. Nici "o emoţie" în legătură cu siguranţa naţională, cu intervenţiile la dezastre sau cu statutul social al angajaţilor! Din potrivă, optimism pe toată linia. Igaş a promis că toate posturile care se vor vacanta în această perioadă vor fi “strînse într-un coş” şi promoţia Academiei de Poliţie 2012 va fi angajată în sistem. “Nu vor fi restructurări, dar dacă vor exista reorganizări în structurile de dezvoltare regională putem discuta de un număr important de oameni care acum îşi desfăşoară activitatea într-un birou sau altul care vor fi trecuţi în operativ sau vor fi disponibilizaţi”, a precizat Igaş. Vai de Ministerul de Interne!

Situaţie similară la Ministerul Apărării. Bugetul adoptat de guvern şi care va fi trimis Parlamentului, prevede pentru MApN 5,1 miliarde de lei – 1,18 mld euro (!?), aproximativ 0,88% din PIB. Acesta se află totuşi în creştere nominală, faţă de 2010, cu 0,1 miliarde lei – 23 milioane euro. Prin tratatul de aderare la NATO, România şi-a asumat cheltuieli pentru apărare de 2,3% din PIB.

Unsprezece luni de revoltă în lumea arabă

2011-11-24T09:03:00.000+02:00

De la Cruciade încoace, Orientul mijlociu fierbe sub presiune ca o oală minune. Presiunea stă să izbucnească, din nou, în lunile următoare. “Primăvara arabă” riscă să se transforme într-o “iarnă islamistă”, aşa cum remarca, de curînd, un înalt oficial israelian. Egiptul, Libia, chiar Tunisia intrate în siajul “remorcherului” turc proferează ameninţări, mai mult sau mai puţin voalate la adresa Israelului. Siria e în postura “fetiţei cu chibrituri” care scapără, din cînd în cînd, în ultimele luni, cîte un băţ, în aşteptarea focului cel mare. Libanul pare că-şi adună forţele şiite, în sud, sub protecţia Iranului, iar escaladarea diferendului diplomatic, momentan, între Turcia şi Statul Evreu, pare să le vină ca o mănuşă. Semne de turbulenţe anti-israeliene se simt şi la Aman, deşi Regele rămîne un aliat declarat al Israelului. Deocamdată! Agenţia MEDIAFAX, citînd AFP-ul, face o trecere în revistă a celor 11 luni de la declanşarea revoltelor în spaţiul arab, unde mişcările de contestare au condus la înlăturarea regimurilor tunisian, egiptean şi libian şi determinîndu-l pe preşedintele yemenit să semneze un acord pentru transferul puterii.

YEMEN
La 27 ianuarie începe mişcarea de contestare care cere plecarea lui Ali Abdallah Saleh, aflat la putere din 1978.
Preşedintele, care refuza din aprilie să semneze un plan de ieşire din criză propus de monarhiile din Golf, a semnat miercuri un acord care prevede predarea puterii pentru o perioadă de interimat vicepreşedintelui, în schimbul imunităţii lui şi a apropiaţilor săi.
Tinerii contestatari au respins totuşi acordul.
Reprimarea manifestaţiilor a provocat moartea a sute de persoane începând din ianuarie.
TUNISIA
La 17 decembrie 2010, incendierea unui tânăr vânzător ambulant la Sidi Bouzid (centru-vest) declanşează mişcarea de contestare. La 14 ianuarie, Zine El Abidine Ben Ali se refugiază în Arabia Saudită după 23 de ani de regim.
Fostul preşedinte a fost condamnat la peste 66 de ani de închisoare în trei procese.
La 23 octombrie, partidul islamist Ennahda a câştigat alegerile pentru noua Adunare constituantă.
EGIPT
Data de 25 ianuarie 2011 marchează începerea manifestaţiilor care vor mobiliza sute de mii de persoane, în special în piaţa Tahrir din Cairo. La 11 februarie, Hosni Mubarak, aflat la putere de 30 de ani, demisionează şi predă puterea armatei. Aproximativ 850 de civili au fost ucişi în timpul revoltei. Mareşalul Hussein Tantawi conduce de facto ţara.
Din 19 noiembrie au loc confruntări între poliţie şi mii de manifestanţi care cer plecarea de la putere a militarilor.
Procesul lui Mubarak, acuzat de corupţie şi de uciderea unor manifestanţi, a început la 3 august. Alegerile legislative urmează să înceapă la 28 noiembrie.
LIBIA
Protestele faţă de regimul lui Muammar Kadhafi au izbucnit la jumătatealui februarie în estul ţării. Contestarea, reprimată violent, se extinde în ţară, apoi se transformă în război civil. În martie, o operaţiune este lansată de Washington, Paris şi Londra sub mandat ONU, înainte ca NATO să preia comanda. Rebelii ocupă Tripoli în august.
Fostul lider a fost ucis la 20 octombrie, în timpul bătăliei din Sirt, ultimul său bastion.
Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) tocmai a format un Guvern de tranziţie.
SIRIA
Regimul lui Bashar al-Assad se confruntă din 15 martie cu o mişcare de contestare reprimată violent (peste 3.500 de morţi, potrivit ONU). În pofida sancţiunilor, Assad ignoră apelurile la încetarea reprimării. La 12 noiembrie, Liga Arabă a suspendat Siria de la reuniunile sale, ameninţând cu sancţiuni pentru refuzul său de a aplica un plan arab de ieşire din criză.
Majoritatea curentelor opoziţiei au înfiinţat Consiliul naţional sirian (CNS).
BAHRAIN
Ţara a cunoscut de la jumătatea lui februarie la jumătatea lui martie manifestaţii pentru reforme politice, animate de şiiţi, majoritari în rândul populaţiei. Militari, în principal saudiţi, au fost mobilizaţi pentru a ajuta monarhia sunnită să limiteze revolta.
La 23 noiembrie, o Comisie de anchetă independentă a denunţat "folosirea excesivă şi nejustificată a forţei". Guvernul susţine că "întâmpină favorabil rezulatele anchetei" şi "recunoaşte criticile sale", în timp ce regele promite "reforme".
IORDANIA
Iordania a cunoscut din ianuarie un val de manifestaţii care cer reforme politice şi economice şi eliminarea corupţiei.

Aşadar, 11 luni de foc pentru Orientul mijlociu, care ar putea declanşa conflicte între actorii extrem de înfierbîntaţi din zonă. Preocupată de propria criză, Europa nu pare conştientă de ochiul ciclonului format chiar în vecinătatea sa apropiată, dar un conflict armat i-ar veni ca o mănuşă atît ei, cît şi Israelului, pentru o redresare economică. Cît de cît!

MOLDOVA FEDERALĂ

2011-11-23T09:27:00.000+02:00

Victor Nichituş, prietenul meu de la Chişinău are perfectă dreptate în ultimul său articol de pe blog. Poate este cel mai bun text produs de Victor în ultimul an, semn al unei maturităţi "crescute", dar şi a unei abandonări a chingilor ideologice. În titlul articolului, Nichituş îl "alege" pe Vlad Filat ca viitor preşedinte al Republicii Federale Moldova, fără să explice, însă, în continuare, această "premoniţie" analitică. Am să încerc să o fac eu, prin prisma evenimentelor petrecute în ultimele zile, dar şi în urma unor analize mai vechi.

Sigur, dorinţa lui Vlad Filat de a comasa cele două demnităţi, de preşedinte şi prim-ministru, într-o republică prezidenţială, este extrem de cunoscută. Această soluţie ar depăşi actualele blocaje constituţionale din politica moldovenească şi ar da mai multă coerenţă actului administrativ şi politic. Însă, ar comasa întreaga putere în mîna unui singur om care, dacă ar fi Vlad Filat, ar transforma "afacerile de stat" în business personal, ceea ce ar fi în defavoarea moldovenilor!

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut marţi o întrevedere cu membrii delegaţiei Curţii Constituţionale a României, aflaţi într-o vizită în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, părţile au discutat despre experienţa ambelor state privind modificarea Constituţiilor, rolul şi activitatea Curţii Constituţionale, precum şi despre racordarea cadrului legislativ naţional la acquis-ul european. Nu pot să nu leg declaraţia lui Lupu de această întrevedere. Declaraţia, publicată de Unimedia, spunea, în linii mari, că actualul şef al statului ar fi favorabil alegerilor anticipate - ce se prefigurează tot mai clar pe orizontul politic de la Chişinău! - concomitent cu referendumul pentru modificarea Constituţiei care ar permite alegerea preşedintelui ţării prin vot direct, de către cetăţeni. Gestul lui Lupu mi se pare extrem de matur şi o provocare adresată lui Filat cu care, se pare, are cele mai proaste relaţii de la înfiinţarea AIE.

În acest răstimp, liderul separatist Igor Smirnov, calul mort al alegerilor prezidenţiale din Transnistria, s-a întâlnit luni cu Vlad Filat, la Tighina, unde cei doi au semnat o declaraţie comună prin care au convenit reluarea negocierilor oficiale în format “5+2” la sfîrşitul lui noiembrie, la Vilnius. Întrevederea dintre Igor Smirnov şi Vlad Filat a avut loc la sediul misiunii OSCE de la Tighina. Filat l-a aşteptat cîteva minute pe Smirnov, după care cei doi au discutat aproape o oră. Vlad Filat pare că pariază pe un cal mort. În momentul de faţă, cel puţin la nivel declarativ, Igor Smirnov a căzut în dizgraţie la Moscova. În ciuda evidenţelor, liderul transnistrean neagă că Moscova refuză să îl mai susţină la alegerile din decembrie din regiunea separatistă. A uitat probabil că şeful administraţiei de la Kremlin, Serghei Narîşkin, a declarat deschis că Rusia îl sprijină pe Anatolii Kaminski. Despre acest moment vorbeşte Victor Nichituş pe blogul său!

Interesant este că la Chişinău s-a aflat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, iar discuţiile între Filat şi Smirnov - business personal, cum spunea la emisiunea LOrenei Bogza, Marian Lupu! - vin în întîmpinarea mesajului lansat de şeful diplomaţiei de la Moscova. Rusia îşi reiterează poziţia şi spune că trebuie elaborat "un statut special pentru regiunea transnistreană". Lavrov, a declarat că la baza acestui statut trebuie să stea "principiul de integritate teritorială a Moldovei". Logica înşiruirii evenimentelor este decriptată chiar de ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă: “Pentru noi este important să reluăm procesul de negocieri după o pauză de cîţiva ani. Aş vrea să menţionez că acest lucru este posibil datorită sprijinului din partea Federaţiei Ruse. Sperăm că anul viitor vom putea avea un proces amplu de negocieri. Scopul nostru este "elaborarea unui statut special pentru regiunea transnistreană". a declarat Leancă, pe picior de plecare la... Berlin... Serghei Lavrov, a accentuat necesitatea de a rezolva conflictul transnistrean, cu "respectarea strictă a suveranităţii Republicii Moldova". “Considerăm că este important pentru toţi să contribuim la dezgheţarea acestei situaţii şi să ne concentrăm pe căutarea soluţiilor, care ar asigura o reglementare politică concretă. Transnistria are nevoie de un statut special, dar cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”, a menţionat Lavrov. Cum spuneam deja, Uniunea Europeană, aflată într-o puternică şi chiar perversă relaţie nepotrivită cu Rusia!

În ultimul timp, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat de mai multe ori că Transnistria trebuie să fie un test de sinceritate pentru Rusia în politica europeană de securitate şi a afirmat că Moscova este gata să facă tot ce este posibil pentru rezolvarea problemei transnistrene. Adică, după cum înţeleg eu această declaraţie, Rusia este gata să pună pe masă, la negocierile de avantaje cu Europa, îngustul bandaj care pricinuieşte bătăi de cap în ultimii 20 de ani. Probabil, UE îşi va creşte influenţa în formatul de negocieri, chiar dacă, după aproape 20 de ani de independenţă, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei. Este de presupus, în actualul context, că viitorul Moldovei, ca "vecinătate apropiată" a UE, va fi federal, cum bine remarcă - destul de tîrziu! - şi Victor Nichituş! La Chişinău, ministrul de externe, Iurie Leancă, a salutat faptul că problema transnistreană a ajuns pe agenda discuţiilor dintre UE şi Rusia. Discuţiile nu sînt noi. Anul trecut, şeful Comisiei de afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova, Konstantin Kosacev, spunea că europenii au respins Memorandumul Kozak din 2003, pentru că înţelegerea se făcuse fără ei. Conflictul transnistrean ar fi putut fi rezolvat în urmă cu 5-6 ani - susţinea şeful Comisiei de afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova. Aflat la Bruxelles, Konstantin Kosacev a subliniat că europenii au respins Memorandumul Kozak din 2003, pentru că înţelegerea se făcuse fără ei. O declaraţie similară a făcut şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la o întîlnire cu diplomaţi germani, francezi şi polonezi legată de negocierile în format 5+2 privind conflictul transnistrean.

Vara trecută, experţi din 15 ţări au discutat, timp de două zile, la Chişinău, despre arhitectura de securitate în vecinătatea estică a Uniunii Europene. Dezbaterile, la care am luat parte, au fost cu atît mai interesante cu cît în acele zile, potrivit publicaţiei ruseşti NEZAVISIMAIA GAZETA, Germania condiţionase ratificarea proiectului rusesc al unui nou sistem de securitate europeană de retragerea trupelor din Transnistria!

Conflictul îngheţat din Transnistria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi a regiunii de Est a Uniunii Europene. În acest context, găsirea de soluţii paşnice pentru soluţionarea acestui diferend este o prioritate atît pentru Republica Moldova, dar şi pentru Uniunea Europeană şi Rusia, care doresc relaţii bilaterale solide. Dovada corectitudinii afirmaţiilor mele vine, şi de această dată, de la Berlin: Germania cerea Rusiei să îşi retragă trupele sale din Transnistria şi abia atunci Berlinul va susţine iniţiativa preşedintelui Dmitri Medvedev privind crearea unui nou sistem de securitate europeană, scrie, după cum spuneam la începutul acestui articol, în ediţia din 22 iunie 2010, publicaţia "Nezavisimaia Gazeta", cu referire la surse confidenţiale. Cotidianul moscovit nu suflă o vorbă despre o posibilă înlocuire a trupelor ruseşti cu căşti albastre europene ş aplicarea celor 3 paşi de bază în pregătirea păcii: retragerea şi controlul armelor mici şi mijlocii, unificarea financiară şi controlul frontierelor.

Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stîng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi râu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stînga Nistrului, în cursul nopţii. Separatiştii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În timpul conflictului, forţele fostei Armate a 14-a (care a aparţinut, pe rînd, URSS, CSI şi Federaţiei Ruse) dislocate în Transnistria au luptat în numele forţelor armate transnistrene. O parte însemnată dintre ofiţerii acestei armate figurau în concediu, în realitate fiind instructori şi comandanţi ai plutoanelor separatiste. Pe 17 martie 1992, Republica Moldova a fost vizitată de un grup de deputaţi din Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, care s-au întîlnit cu preşedintele Mircea Snegur şi au căzut de acord să ofere Transnistriei statutul de „zonă economică liberă”, precizînd că: „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile ca în cazul reunirii Moldovei cu România să nu se pomenească teritoriu al statului reunificat România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.77). În acele luni, guvernul moldovean, sprijinit de autorităţile române, au accentuat exclusiv calea dialogului şi negocierilor paşnice. S-a creeat formatul cvadripartit de negocieri politice din care făcau parte miniştri de externe ai României, Moldovei, Rusiei şi Ucrainei. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei...Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (op.cit. pag.96). La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, iar „Conflictul transnistrean” a „îngheţat”, transformîndu-se, pentru analişti, în „diferend”.

De la încheierea ostilităţilor, zeci de întîlniri, negocieri, discuţii, au avut loc, sute de tratate şi angajamente, toate structurile trans-naţionale importante (ONU, NATO, OSCE, Crucea Roşie, CSI etc) au fost implicate, fără succes, în soluţionarea problemelor acestui spaţiu, o zonă gri, în care foarte multă lume are interese din cele mai diverse. Mii de declaraţii contradictorii au fost înregistrate de către jurnalişti şi sute de manevre militare, provocări, schimbări ale raporturilor de forţă şi influenţe au balansat firav, într-o parte, sau în cealaltă situaţia din regiune. De 18 ani, situaţia a rămas aceeaşi. În pofida dezbaterilor şi conferinţelor OSCE, a devenit evident că Rusia nu intenţionează să-şi retragă patrimoniul militar din Transnistria. Strategia politică de ocolire a deciziei OSCE s-a bazat cu precădere pe liderii comunişti de la Chişinău. Nedorind executarea reală a acestui angajament, Federaţia Rusă şi-a asigurat o conducere politică în Republica Moldova, care să-i asigure legalizarea prezenţei militare în Moldova. Vladimir Voronin a fost garantul ducerii la îndeplinire a unui proiect rusesc în care, sub pretextul soluţionării conflictului transnistrean, Republica Moldova ar deveni un fel de „stat comun”, o confederaţie cu doi membri (Chişinău, Tiraspol), sau chiar trei (dacă se adaugă şi Comratul) subiecţi egali în drepturi. Au fost elaborate diverse mecanisme de garantare a înţelegerilor dintre Chişinău şi Tiraspol care fixau rolul Moscovei şi calitatea de arbitru în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. Prezenţa militară a Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova ar fi fost pretextul constituirii „mecanismului de garantare”. Căderea comuniştilor la Chişinău şi amplasarea elementelor scutului anti-rachetă în România reîncălzesc conflictul îngheţat de pe Nistru. Provocările, declaraţiile belicoase ale lui Smirnov, isteria panicardă a comuniştilor de la Chişinău şi problemele economice şi sociale cu care se confruntă actualii lideri moldoveni, fac ca problema transnistreană, deşi declarată „prioritate naţională” să rămînă în amorţire. Nu este exclus ca statutul de „gaură neagră” al acestui teritoriu să alimenteze, încă, interesele directe ale unor grupuri interesate în păstrarea incertitudinilor, în întregul spaţiu de negociere (Moldova, Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană).

Ce este Transnistria şi de ce este ea atît de disputată?

Transnistria este o regiune geografică din Republica Moldova, situată pe malul stîng al rîului Nistru. Numele de Transnistria desemnează aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană, regiune separatistă aflată de jure în componenţa Republicii Moldova. Autorităţile separatiste ale Republicii Moldoveneşti Nistrene controlează teritoriul Republicii Moldova aflate la est de rîul Nistru, cu excepţia a şase comune, precum şi municipiul Tighina şi două comune la vest de Nistru. Regiunea are o populaţie majoritar slavă, care se teme de reunificarea cu România.
Populaţia regiunii la recensământul din 1989 era de 546.000 de locuitori. La recensămîntul din 2004, procentele de populaţie în fîşie arătau astfel: moldoveni (români): 32%; ucrainieni: 29%; ruşi: 30%; bulgari, găgăuzi, evrei, germani, belaruşi, polonezi şi alţii: 8%. Transnistria are 147 localităţi dintre care 1 municipiu, 9 oraşe, 69 comune şi 68 sate. Suprafaţa regiunii este de 3362,33 km², iar PIB-ul este de 1,182 miliarde USD, adică 3.030USD pe cap de locuitor.

Rolul militar al regiunii transnistrene este, în general, mult diminuat, faţă de 1992, cînd unităţile ruseşti din Transnistria reprezentau capul de pod al Rusiei spre Balcani. Multă tehnică militară a fost retrasă, multă a dispărut. Un singur exemplu - protocolul şedinţei de lucru al experţilor ministerelor Apărării ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, cu privire la aspectul tehnic al retragerii trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, din 27 aprilie 1994, a determinat volumul total de vagoane/platforme necesare pentru această operaţiune de amploare- 11.233 unităţi (inclusiv 1485 vagoane pentru retragerea muniţiilor). După şase ani, în cadrul Summit-ului de la Viena, din iulie 2000, reprezentantul Federaţiei Ruse a declarat oficial că pentru retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova sunt necesare 3000 vagoane grupate în 177 transporturi militare. Rezultă că între timp, din 1994 pînă în 2000, au dispărut 7000 de vagoane.

În ceea ce priveşte trupele, evaluările arată că potenţialul forţelor militare din Transnistria este identic cu cel din 1992, operîndu-se doar schimbări de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unităţilor transnistrene, precum şi a tehnicii din dotare la înzestrarea acestora. Ca să nu fie nici un dubiu, astăzi, în caz de necesitate, autorităţile Transnistriei sunt apte să pună sub arme peste 20 mii de oameni, la care se mai pot adăuga şi 7-8 000 de membri ai unităţilor de cazaci din Rusia. „Ministerul Apărării" de la Tiraspol dispune de tancuri T-64 - 18 bucăţi; TAB (diferite tipuri) - 69 bucăţi. tunuri "Gaubits-122" – 18; tunuri 85mm – 12; "Alazan" – 3; lansatoare de mine – 69. Aviaţia include: 6 elicoptere MI-8T, 2 - MI-2, un avion AN-26, 2 - AN-2, două - IAK-18. Elicopterele MI-8T sînt dotate cu lansatoare de rachete.

În ceea ce priveşte „importanţa” economică, principalele uzine de interes sînt:

Uzina mecanică din Bender
Produce în serie, din anul 1995, sisteme de lansare a proiectilelor reactive cu 20 de ţevi (montate pe caroserii de automobile); aruncătoare de grenade antitanc pe afet (din anul 1995); aruncătoare de mine (de calibrul 82-mm, 120-mm, din anul 1996); aruncătoare de grenade antitanc portative (din anul 1996); pistoale de calibrul 5,45 mm; instalaţii de lansare a proiectilelor reactive de tip „Grad".

Uzina metalurgică din Rîbniţa şi cele afiliate
Din 1997, a fost începută producerea aruncătoarelor de mine de calibrul 82-mm. Testarea primelor aruncătoare şi tragerile de control au fost efectuate la 17 mai 1997. Tot în 1997, la uzină a fost produs primul lot experimental (100) de mine antipersonal în carcasă de lemn. Ulterior s-a trecut şi la producerea minelor antitanc.

Uzina de pompe
Produce aruncătoare de grenade antipersonal (cu fixare sub ţeavă) GP-25 de calibrul 40-mm.

Uzina “Electromas” (Tiraspol)
Produce în serie: - pistoale mitralieră de 9-mm, pistoale Macarov de 9-mm, pistoale de 5,45-mm, arme de vânătoare şi arme de luptă speciale fabricate în baza acestora. Partenerii principali sunt agenţi economici din Europa occidentală.

Nerecunoscută pe plan internaţional, enclava separatistă s-a înarmat pînă în dinţi şi a devenit o placă turnantă pentru traficul ilegal de arme către Abhazia, Cecenia, fosta Yugoslavie, Orientul Mijlociu, unele regiuni de pe continentul african. După cum am descris anterior, sursa acestui trafic cu arme o reprezintă atît arsenalul militar al Armatei a 14-a, cît şi uzinele care produc lansatoare pentru „Ciornaia Akula”, KA-50.

În sudul Republicii, Gagauzia lui Formuzal stă la pîndă. Gagauzia este o Unitate Teritorial Administrativă Autonomă în sudul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi şi bulgari. În aprilie 1994 a obţinut statutul de autonomie lărgită în cadrul RM. Başcanul Gagauziei, Mihail Formuzal, care este şi membru al Guvernului Filat, s-a pronunţat clar în favoarea federalizării Republicii Moldova şi a sugerat posibilitatea ca Gagauzia să devină independentă în cazul în care statutul juridic al Moldovei va fi schimbat. Găgăuzii sînt urmaşii turcilor selgiucizi stabiliţi în Dobrogea, împreună cu pecenegii, tribul Uz (Oguz) şi cumanii (Kipchak), poporul care l-a urmat în Anatolia pe sultanul Izzeddin Keykavus II (1236-1276). Mai exact, un clan de turci, Oghuz, a migrat către Balcani în timpul conflictelor inter-tribale. Acest clan s-a convertit de la Islam la Creştinismul Ortodox, după ce s-a stabilit în Bulgaria, şi a fost numit turc - găgăuz. Un grup mare de găgăuzi a părăsit, mai tîrziu, Bulgaria şi s-a stabilit în sudul Basarabiei împreună cu un grup de etnici bulgari.

Naţionalismul găgăuz a început ca o mişcare intelectuală, în anii 1980. Mişcarea devine mai puternică la sfîrşitul deceniului, cînd Uniunea Sovietică a demarat perestroika.
În 1988 activişti din intelectualitatea locală, uniţi cu alte minorităţi etnice, creează o mişcare cunoscută sub numele de „Poporul Găgăuziei”. Un an mai tîrziu, a avut loc prima adunare a acestei mişcări în care a fost adoptată o rezoluţie care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, cu capitala la Comrat .
Mişcarea naţională găgăuză s-a intensificat atunci cînd limba româna a devenit limbă oficială a Republicii Moldova, în august 1989, înlocuind rusa. Găgăuzii au fost îngrijoraţi şi în cazul în care Moldova s-ar fi reunit cu România, aşa cum părea foarte probabilă în acel moment.
În august 1990 Comrat s-a declarat republică autonomă, dar guvernul Republicii Moldova a anulat declaraţia ca fiind neconstituţională. În decembrie 1990 mişcarea separatistă Gagauz Halkı („poporul găgăuz”), cu sprijinul tacit al autorităţilor centrale din Moscova, proclamă în raioanele Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti ale RSS Moldoveneşti aşa-numita Republica Găgăuză. În decembrie 1994 Parlamentul de la Chişinău, dominat de agrarieni a recunoscut autonomia teritorială a găgăuzilor. În anul 1995 hotarele noii regiuni autonome au fost stabilite în urma unui referendum zonal.

Suprafaţa regiunii autonome este de 1.830 km². Regiunea este divizată în trei districte administrative (dolai): Comrat, Ciadîr-Lunga şi Vulcăneşti. Conform recensămîntului din anul 2004, populaţia era de 155.587 locuitori (găgăuzi 82,6%, români/moldoveni 4,6%, ucraineni 3,0%, ruşi 3,7%, bulgari 5,1%, alte naţionalităţi 1%). Centrul administrativ al regiunii este oraşul Comrat (25.000 de locuitori). Limbile oficiale sînt găgăuza, româna, vorbită în dialect moldovenesc, şi rusa.
Adunarea Populară a Găgăuziei se compune din 35 de deputaţi aleşi pentru un mandat de 4 ani, iar Başkanul, Guvernatorul Găgăuziei exercită conducerea activităţii autorităţilor administraţiei.

OK! Ce înţelegem noi din acest text lung şi dezlînat? Că Vlad Filat vrea să fie preşedinte şi premier într-un stat, oricare ar fi forma lui de organizare! Că "integritatea teritorială" a Republicii Moldova este negociată între Moscova şi Berlin şi este O GARANŢIE a stataliştilor că Moldova nu se va uni niciodată cu România! Dar, nici nu va adera NICIODATĂ la Uniunea Europeană, "cal alb" pe care a venit la putere Vlad Filat! În aceste condiţii, neutralitatea nu poate fi pusă în discuţie. Cam, asta...

PE CE LISTĂ ESTE VLAD FILAT?

2011-11-22T08:20:00.001+02:00

LISTA LUI ŞANDROVSKI, de pe http://inconstantin.ro/ e discutată în emisiunea "Preamoi Razgovor" din 18 noiembrie de la Jurnal TV. Despre lista foştilor agenţi ai KGB din Republica Moldova se discută mai spre final. La rugămintea pan.md de a evalua autenticitatea listei informatorilor şi agenţilor KGB - URSS, fostul conducător al serviciului moldovenesc de securitate, generalul de divizie Fiodor Botnaru, a spus că această listă “este realizată respectînd cele mai bune tradiţii ale dezinformării şi pare a fi o provocare a cuiva”. “De unde să aibă românii date ale arhivelor KGB care la sfîrşitul anilor 80 au fost duse la Moscova? Nu ştiu cine are nevoie de această provocare. Cineva, desigur, trebuie să fie tras la răspundere pentru această dezinformare, dar cine anume e de datoria Serivicului moldovenesc de Informaţii şi Securitate să stabilească”, a adăugat fostul conducător al KGB Moldova.

În lista dată publicităţii apar agenţi KGB cunoscuţi alături de unii necunoscuţi, nume importante ale politicii moldoveneşti contemporane, alături de neica nimeni, jurnalişti de marcă şi colege de breaslă care în perioada URSS dădeau în gît cel mult păpuşile care nu şi-au băut tot laptele, cum lipsesc nume importante ale politicii moldoveneşti actuale şi agenţi KGB cunoscuţi. Pe de altă parte, anumite funcţii au fost amestecate în aşa fel încît pe unii să-i plaseze în poziţii mai importante. Am şi exemple. Cunoscătorii ştiu să-i plaseze corect pe Valentina Basiul, Dumitru Diacov, Urechean, Formuzal, Serebrean sau Clipii. Pe de altă parte, să nu fim naivi şi să credem că anumiţi intelectuali de marcă nu au fost informatori ai structurilor informative din Republică. Principala ocupaţie a serviciului era cunoaşterea mediilor culturale, academice, ştiinţifice, a grupurilor naţionale şi naţionaliste, a scriitorilor care puteau avea o anumită influenţă în rîndurile publicului. Existau, cu siguranţă, pe lîngă informatori şi agenţi de influenţă sau dezinformare. Însă, conform procedurilor, nu existau rezidenţi în aceste grupuri care rămîneau cu o încredere scăzută şi datorită "calităţii boeme" a membrilor săi!

La fel de evident este faptul că o parte dintre agenţii, informatorii, rezidenţii fostului serviciu au evoluat alături de noul FSB, de SIS, sau au intrat în adormire. Alţii au intrat în afaceri şi în politică. Acţiunile lor, pe parcursul timpului, au fost din cînd în cînd corectate "din centrală". Grupuri disciplinate au urmărit, în ultimii 20 de ani, anumite interese. Dacă analizăm pe fiecare în parte vom avea surpriza să constatăm că fiecare a adus cîte o corecţie "necesară" la un anumit moment. Interesant, aşa cum spun colegii de peste Prut, este că pe listă nu apare Iurie Roşca. Cum nu apar nici nume din PCRM-ul generalului Voronin, care nu întîmplător a vorbit la NIT de cei 16 ofiţeri români de informaţii din conducerea Guvernului Filat! Această declaraţie, în aparenmţă nevinovată, are două obiective: să-l plaseze pe Vlad Filat (marele absent de pe lista agenţilor KGB!) în curtea serviciilor româneşti de informaţii şi să credibilizeze lista lui Şandrovski, într-un moment în care toată lumea acuză o manipulare grosolană! Între noi fie vorba, dacă serviciile româneşti au ajuns la performanţa de a impune şi controla întîi un lider, apoi un partid, apoi un guvern în Republica Moldova, atunci înseamnă că această performanţă şterge cu buretele toate porcăriile pe care guvernele lui Traian Băsescu le-au făcut în ultimii 10 ani. Nu vă bucuraţi! Dacă, însă, Filat NU este agent român, pe lista CUI se află el? Cine se află în spatele reuşitelor remarcabile în afaceri şi politică ale acestui obscur bişniţar de televizoare color la Iaşi, creator DIN NIMIC al unui partid extrem de puternic? Poate, evoluţiile viitoare ne vor da răspunsul. Pînă atunci, citiţi Lista lui Şandrovski şi căutaţi-vă prietenii! Merită!

Mazilu Gheorghii - Zaraza - Agent-informator, Zapadninski Robert - Maşa - informator, Morăraş Mihail - Jucka - informator, Şişcanu Ion - Maurul - informator, Moşanu Alexandru - Maxim - agent/ informator, Ţurcanu Andrei - Mefistofeli - agent sub acopere, Ciobanu (Dabija) Nicolae Ion - Nicu - agent/ informator, Reniţă Valeriu - Kotovski - agent/ informator, Butnaru Vasile - faust - rezident, Emil Galaicu - apostol IOAN - informator, Veaceslav Plugaru - Kain - informator, Vitalii Ciobanu - alex - informator, Vasile Gîrneţ - sara - informator, Alexandru Bantoş - zare - informator, Vasile Galaicu - bahus - informator, Valeriu Senic - ala - informator, Mihail Bendas - pitbull - informator, Burcă Sergiu - oswald - agent/ informator, Mihail Dinu - Românul - agent/ informator, Saharneanu Valeriu - calipso - rezident, Fedor Galaico - stepan - informator, Colesnic Iurii - Gagarin - informator, PAVLICENCO VITALIA - FIDEL - AGENT SUB ACOPERIRE, Nedelciuc Vasile - mi-7 - agent sub acoperire, Moraru Harlampie - sasha - persoana de încredere, Donos Alexandru - dora - informator, Negru Nicolai - belinski - agent/ informator, Butnaru Valentin - flober - agent/ informator,
Mahu Rodica - felix - persoana de încredere, Gîlcă Petru - cupcini - informator, Bileţchi Nicolai - asea - informator, Moraru Victor - roza - agent sub acoperire, PETRENCO ANATOL - PLUTONIUS - AGENT/INFORMATOR, Serafim Urechean - ara - informator, Serebrean Oleg - acrobat - agent sub acoperire, Bogatu Petru - Zavet - agent/ informator, Clipii Igori - Egor - informator, Nantoi Oazu - Viteazi - informator, Doraş Victor - şobolan - informator, Tanase Constantin - corbul - agent/informator (A), Marciuc Nicolai - cili - informator, Alexandru Dorogan - Prohor - agent, Condrea Irina - Leana - informator, Galben Andrei - Galin - agent/ informator (R), Rosca Nicolai - molot - informator, Ţîra Nicolai - ilya - agent/ informator (P), Pelin Pavel - stan - agent/ informator, Durakov (Dubrovschi) Anatol - vanea - informator, Pohila Vladimir - pimen - informator, Popov Andrei - goblin - agent/ informator (K), Neagu Ion - niku - informator, Gorea Elena - selena- informator, Andronic Nicolai - lara - ofiter, Josu Victor - koni - ofiter, Ciobanu Ceslav - avram - agent/informator (F), Tampiza Constantin - savelii - agent/ informator (D), Ciornîi Nicolai - pegas - agent/ informator (K), Butnaru Leonid - dinamo - informator, Ceşuev Visarion - jocker - informator, Thorov Alexandr - telegin - agent sub acoperire (FR), Vareniţa Alexandr - druzi - agent sub acoperire (Sv), Viscalov Alexandr - krest - agent sub acoperire (Vr), Plesca Valeriu - plevna - informator, Ludmila Gremalschi - emanuella - informator, Stati Alexandru - lucifer - persoana de încredere, Antocel Dionisie - leu - informator, Cosovanu Olga - adriana - informator, Golea Anatol - profetul - agent sub acoperire, Diacov Dmitrii - dacul - ofiter/ agent subacoperire (SR), Braghiş Dumitru - dejurnîi - agent sub acoperire (SR), Guţu Ivan - vostok - informator, Stefanoglo Dmitrii - cingishan - informator, Maleţ Petru - marcu - informator, Muşuc Ivan - mikola - agent sub acoperire (SD), Şova Vasilii - ravin - agent sub acoperire (SI), Marciukov Nicolai - ţvetnoi - Informator, Bratu Ilie - decebal - informator, Golban Valentina - casandra - informator, Stati Serghei - babeli - informator, Mocanu Alecu - stinger - informator, ??u Nicolae - cabala - agent/ informator,
Buruiana Alexandru - borada - agent/ informator, Fruntaşu Platon - marx - agent/ informator, Costaş Andrei - filea - agent/ informator, Gîscă Alexandru - gavel - informator,
Hodorogea Silvia - irişa - informator, Dorogan Alexandru - dorian - agent/Informator, Cucu Ion - vizir - informator, Marian Boris - mars - agent/ informator, Filip Iulian - filin - informator, Şarban Nicolae - sarbu - informator, Grozavu Vasilii - glava - informator, Budeanu Gheorghii - bug - agent/ informator, Mateiciuc (Matei) Valeriu - Che Guevara - agent/ informator, Buzdugan Veronica - baza - agent/ informator, Tamizlicaru Ecaterina - tania - informator, Burac Andrei - baciul - informator, Ciocanu Aurel - aurar - informator, Manastîrli Nicolai - monastîri - informator, HADÎRCĂ ION - HARITON - AGENT/ INFORMATOR, Druţă Boris - dubina - informator, Amihalachioaie Dumitru - Dantes - agent/ informator, Mazur Marin - miza - informator, Munteanu Petru - piman - informator, Guzun Mihail - gama - informator, Şleahtiţchi Mihail- minea - informator,
Cernenco Mihail - casiopea - agent/ informator, Caba Pavel - casablanca - informator, Certan Semion - dumbrava - informator, Grecu Alexandr - phoenix - informator,
Angheli Feodor - feoghen - agent sub acoperire (SG), Bodrug Tudor - bodrîi - informator, Kindighilean Mihail - kidala - agent sub acoperire, Ungureanu Ion - wiliams - agent sub acoperire, Krîlov Valentin - Timur - agent/ informator, MOREI ION - METEORIT - AGENT SUB ACOPERIRE, Morev Victor - most- informator, Panin Alexandr - Oragon - agent sub acoperire (ST), Luchian Andrei - luna - agent sub acoperire (SU), Alexandru Palii - palme - informator, Andrei Dumbrâveanu - dunarea - informator, Nicolenco Olga - nora - informator, Sima Gheorghe - secarika - informator, Guţu Lidia - liza - informator, Cosarciuc Valeriu - oscar - informator, Laguta Maia - manya - informator,
Colţa Vasile - ghideon - informator, Ciobanu Victor - vahtang - informator, Iov Vasilii - molotov - informator, Petrache Mihail - postulatul - informator, Kirilov Silvia - steliana - informator, Matei Ştefan - marian - informator, Ghelici Feodor - gregorean - informator, Grec Ivan - ivanov - informator, Ciubotaru Arhip - constantin - informator, Formuzal Mihail - tamerlan - agent sub acoperire (bG), Silvestru Aurelian - ecoul - informator, Valentina Basiul - efimia - informator, Valentina Ursu - claudia - informator, Cubasenco Dmitrii - prizrak - informator.

4 STELE DE N STELE ŞI-O POŞIRCĂ ORDINARĂ

2011-11-21T07:35:00.000+02:00

Băuturile contrafăcute sînt o adevărată nenorocire pe capul românilor. Excelentă ancheta PRO TV care demonstrează că românii beau mult şi prost! Beau diferite substanţe toxice fără să aibă habar că pe etichete sînt folosite ABUZIV anumite cuvinte: "stele, original, calitate superioara" etc. Aşa se întîmplă, din păcate, în toate domeniile vieţii noastre. Sîntem contemporani cu falsul, cu impostura, cu viclenia, cu scîrboşenia, cu greţa, cu desconsiderarea celui de lîngă tine.

În ultimii 20 de ani, în România fără busolă, fără cîrmaci şi fără orizont, ARMATA ROMÂNĂ a fost condusă, din fericire, de generali de armată, de 4 stele, adevăraţi profesionişti ai armelor, care au făcut ca, în ciuda furiei oarbe cu care unii încearcă să ne rupă de neam şi ţară, haina militară să fie un garant al stabilităţii şi al continuităţii neamului nostru pe aceste meleaguri. Chelaru, Degeratu, Mihai Popescu sau Eugen Bădălan sînt PATRU dintre şefii Statului Major General al Armatei Române care au transformat oastea ţării la cele mai înalte standarde militare ale vremii. Pe ultimii doi, îi cunosc bine şi viaţa a făcut ca în ultimii ani să petrecem împreună zile şi nopţi în teatrele de operaţii din Iraq sau Afganistan, drumuri nesfîrşite, zeci de ore de zbor, sau onorante întîlniri în ţară ÎMPREUNĂ şi PENTRU militarii români! Am descoperit atunci că în afară de profesionalismul exemplar, aceşti GENERALI DE 4 STELE sînt ŞI de o omenie dezarmantă. Cei 4 şefi de stat major general au făcut ca Armata Română să devină unul dintre principalii aliaţi ai Armatei Americane în războiul global împotriva terorismului. Există GENERALI AMERICANI CU 4 STELE care au adresat mai multe elogii militarilor români decît mulţi dintre DECIDENŢII POLITICI DE LA BUCUREŞTI! Francks, Petraeus sau Sanchez au fost mereu alături de Armata Română în Iraq sau Afganistan. Pe ultimii doi i-am şi cunoscut şi am realizat două interviuri interesante pentru Radio România Actualităţi! Întîlnirea cu ei echivalează cu a savura o băutură fină, de N stele!

Acelaşi sentiment îl am faţă de miniştri care au condus POLITIC Armata Română spre reformă, restructurare şi modernizare. Doi dintre ei, Ioan Mircea Paşcu şi Sorin Frunzăverde sînt o dovadă incontestabilă de profesionalism şi devotament exemplar faţă de armata ţării. Anii petrecuţi alături de ei m-au convins de acest lucru şi îl afirm fără să-mi fie frică! Cum de profesionalism şi respect pentru Armata Română a dat dovadă şi Secretarul American al Apărării, Robert Gates, care mi-a oferit un interviu în exclusivitate la cîteva săptămîni doar după ce a fost instalat în funcţia de şef al celei mai mari şi mai puternice armate dintre toate care au fost în lume! Şi pe ei îi consider miniştri de N stele! Cum lideri de N stele, ataşaţi INTERESULUI NAŢIONAL au fost şi în alte instituţii care, în ultimii 10 ani, au promovat imaginea ROMÂNIEI peste hotare. DRAGOŞ ŞEULEANU este unul dintre aceşti lideri, o spun chiar dacă vor sta unii în cap între Băneasa şi Otopeni, aliniaţi!

Din păcate, nu există pădure fără uscături. Despre aceste uscături am evitat să vorbesc DIN RESPECT PENTRU ARMATA ROMÂNĂ! O instituţie pe care o consider, alături de IMN şi DRAPEL o INSTITUŢIE SACRĂ pentru poporul român! Din nenorocire, substanţe toxice pozează în băuturi fine, poşirca ordinară erijîndu-se în lider absolut! Există un general cu 4 stele, Gabriel Oprea, pe numele său, pe care l-am ignorat pînă astăzi, din motivele expuse mai sus. Însă, personajul acesta foloseşte ABUZIV cu atîta lejeritate cuvine ca INTERES NAŢIONAL, ROMÂNIA, STABILITATE, ARMATA ROMÂNĂ, încît te înfiori! Întreb profesioniştii armelor dacă ştie careva căror fapte de vitejie se datorează apariţia pe AZP-urile lui OPrea a stelelor, 4, făcîndu-l egalul în grad al lui Bădălan sau David Petraeus? Ghinionul face ca acest produs toxic al distilăriei politice româneşti să fie şi ministru al apărării. Un ministru care nu a fost la nici o reuniune NATO de la instalare, pe care nu-l cunosc omologii săi - poate doar din poza de pe cruce! - dar care ÎŞI PERMITE SĂ CONFIŞTE SIMBOLURILE NAŢIONALE, ARMATA ROMÂNĂ şi resursele de imagine ale acesteia ÎN INTERES PERSONAL! Scandalos e că în instituţiile PUBLICE există consumatori devotaţi ai acestui produs. La noi, în Banatul de Munte, se cheamă POŞIRCĂ ORDINARĂ! Fac apel la PROTECŢIA CONSUMATORULUI să retragă de pe piaţă acest IMPOSTOR nenorocit, care pozează în bărbat de stat! Iar FABRICANŢII să fie imediat amendaţi şi să li se retragă licenţa de producţie a retardaţilor de stat! E ÎN INTERESUL NAŢIONAL!

Kandahar Strike Force

2011-11-18T09:32:00.002+02:00

FOTO: La jumătatea timpului, în 2005, la Kandahar, împreună cu Generalul de Brigadă, Ioan Ion, şeful Înzestrării armatei române, şi Maestrul Ion Cristoiu!

Scriam ieri, că potrivit unor sondaje, 82% dintre afgani sînt deacord cu prezenţa talibanilor în guvern, iar 29% sprijină obiectivele talibane de instituire a unui emirat islamic radical în ţară. Procentul susţinătorilor fideli regimului taliban a scăzut, însă, în ultimii ani, după reconstrucţia ţării de către Coaliţia Multinaţională, de la 56% în 2009, la 56% anul trecut şi 29% acum! În timp ce trupele străine nu sînt o prezenţă populară pe străzile afgane, talibanii sînt consideraţi, tot mai mult, ca oameni depravaţi, care s-au alăturat "forţelor întunericului", fiind dependenţi acum de finanţarea traficanţilor de droguri. Loya Jirga are de luat hotărîri epocale: să se alăture talibanilor, să permită ruperea ţării şi crearea Pashtunistanului, sau să accepte un viitor ca al Somaliei. Dificilă alegere... Pentru că, pentru a face pace cu talibanii, fie ei şi moderaţi, e nevoie ca forţele de securitate afgane să oprească "vînătoarea" acestora. Oprind vînătoarea, ANA intră în conflict direct cu forţele internaţionale dislocate pe tot teritoriul ţării.

De fapt, se pare că în unele zone, balansarea de partea cealaltă a început, iar la Kandahar, fostul fief al talibanilor, balanţa pare că se înclină NU în favoarea forţelor NATO! O informaţie, parvenită pe mai multe surse mă face să-i dau credibilitate: forţele speciale destinate să-i vîneze pe liderii talibani au fost dezarmate şi au intrat în închisoare. Liderul comandoului, Atal Afghanzai este acuzat de uciderea unui înalt responsabil corupt din poliţie, în plină zi. Alţi 40 de membri ai FOS afgan sînt arestaţi departe de privirile indiscrete, se pare nu numai cu încuviinţarea tacită a autorităţilor centrale, ba mai mult, cu ordin direct din partea lui Hamid Kharzai.

Se ştiu foarte puţine lucruri despre Forţa de Operaţiuni Speciale "Kandahar Strike Force", un grup controversat, finanţat de CIA, care operează după modelul "vigilante", adică, fac dreptate acolo unde autorităţile se dovedesc neputincioase. Format la Kandahar, KSF acţionează în provnciile Kandahar, Zabul şi Uruzgan. Grupul este format din membri de elită ai armatei regulate afgane, selectaţi de ofiţeri CIA şi instruiţi de Forţele Speciale americane la Kandahar, în Camp Gecko, o fostă bază Al-Qaeda, construită de către forţele lui Osama Bin Ladden în 1996. Grupul operează în afara "parametrilor instituţionali ai guvernului afgan" şi se subordonează direct CIA. Operaţiunile de tip "blackops" erau derulate în întreaga ţară, însă, comandourile fiind transportate de către forţele americane cu ajutorul elicopterelor Blackhawk. Afghanzai susţine, pentru presa americană, că acţiunile grupului său au fost atît de eficiente, încît a primit numeroase scrisori de apreciere, chiar din partea preşedintelui Hamid Kharzai! De la moartea fratelui preşedintelui, Ahmed Wali Karzai, care din traficul de droguri finanţa gruparea, KSF pare să se fi angajat într-un război brutal nu cu talibanii, sau Al- Qaeda, ci cu autorităţile afgane provizorii, tot mai corupte. Din acel moment, relaţia idilică dintre Guvern şi "Kandahar Strike Force" s-a încheiat. Grupul a fost desfiinţat, iar cei 41 de membri ai săi au fost arestaţi sub diferite acuzaţii, de la execuţii extrajudiciare, la tortură, furt şi viol. Este clar că gruparea stătea în calea "reconcilierii" cu talibanii, subiect fierbinte şi extrem de discutat în Loya Jirga.

Pe acest fundal obscur şi extrem de neclar, un nou contingent de militari români se pregăteşte să ia drumul Afganistanului. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, va participa astăzi, începînd cu ora 11.00, la Galaţi, la ceremonia prilejuită de plecarea în teatrul de operaţii Afganistan a Elementului de Comandă şi Control Zabul şi a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată "Sf. Andrei". Dumnezeu să fie cu ei şi să ne întîlnim la Kandahar zilele următoare! Radio România, din nou la Kandahar, după 10 ani de la prima transmisiune directă din acest teatru de operaţii! Să fie într-un ceas bun!

Loya Jirga: alegere deficilă

2011-11-17T08:50:00.000+02:00

Fondul Monetar Internaţional a anunţat că a decis să acorde Afganistanului un credit de 133,6 milioane de dolari, pentru a susţine economia acestei ţări în perioada retragerii forţelor militare străine. Creditul urmează să fie eliberat în mai multe tranşe de-a lungul a trei ani. Într-o primă fază vor fi deblocate imediat 18,9 milioane de dolari. "În următorii trei-cinci ani, retragerea prezenţei militare internaţionale şi scăderea aşteptată a ajutorului internaţional vor reprezenta sfidări importante pentru politica economică" - a explicat directoarea adjunctă a FMI, Nemat Shafik, în comunicatul citat. "Statul afgan va trebui să preia în sarcina sa activităţi care, în acest moment, sînt finanţate de donatori şi, deci, să suporte o parte mai mare din cheltuielile de securitate", a menţionat responsabila Fondului. Un alt obiectiv al acestui credit este de a "întări sistemul bancar", întrucît criza a afectat şi cea mai mare instituţie bancară din Afganistan, Kabul Bank, scoţînd la iveală "probleme legate de guvernanţă şi de definirea responsabilităţilor".

Acordul cu FMI, în premieră pentru Afganistan, discutat zilele acestea în Loya Jirga, demonstrează că preşedintele Karzai şi oficialii de la Kabul... se tem de retragerea Coaliţiei Multinaţionale, în 2014! Asta după ce, la un moment dat, liderii tribali, politicienii şi preşedintele cereau insistent retragerea trupelor străine din ţară. De data aceasta, la ultima Loya Jirga, desfăşurată la Kabul, care a reunit peste 2000 de lideri tribali şi politicieni afgani proeminenţi din toate provinciile ţării, retragerea militarilor străini a stîrnit îngrijorare. Nu pentru că localnicii ar "muri" de dragul democraţiei şi legilor occidentale, ci pentru că se pune problema plecării celui mai important finanţator, "sector" economic al ţării. Peste 60% dintre afganii angajaţi lucrează pentru Coaliţia Internaţională, iar piaţa imobiliară a cunoscut un boom tot datorită prezenţei militarilor străini. La Loya Jirga de anul trecut, preşedintele Hamid Karzai clama o pace cu talibanii şi lansa aluzii belicoase la adresa forţelor coaliţiei. Acordul nu s-a înfăptuit, iar cei mai mulţi afgani NU au încredere în talibani, priviţi drept o grupare de pashtuni radicali care doresc să-şi impună în întreaga ţară o dictatură religioasă pashtună. Însă, mai mult de jumătate din cei prezenţi în Loya Jirga cred că prezenţa în guvern a talibanilor ar destructura nucleul dur al acestora. Karzai a declarat în faţa reprezentanţilor afgani că anula acesta va realiza acordul cu talibanii, fără să ofere prea multe detalii, în cel mai curat spirit afgan, foarte vag, încercînd să ofere încredere în interiorul Loya a cărui principală funcţie este de a clădi un sentiment de încredere între triburi.

Loya Jirga este un cuvînt Pushtun, dar reprezintă o practică comună printre triburile indo-europene, care au ocupat regiunea în urmă cu peste 5.000 de ani. Loya Jirgas este o întîlnire anuală şi o oportunitate de a realiza un fel de consens naţional. Din cauza tehnologiei, întîlnirea nu mai este una între străini, de aceea se constată că axistă punce de vedere comune mai multor triburi aflate în colţuri diferite ale ţării. Reuniunea de la acest sfîrşit de an a fost "pigmentată" cu un incident de securitate, talibanii punînd mîna pe planurile de securitate ale reuniunii. Planul unor atentate teroriste a fost dejucat, însă, incidentul spune totul despre modul în care funcţionează lucrurile în Afganistan. Corupţia nu este o noutate în această zonă a securităţii tribale, însă creşterea comerţului cu droguri, în ultimul deceniu, a amplificat fenomenul. Talibanii au fost decişi să plătească o sumă bună pentru a pune mîna pe planurile de securitate. Subiectul CORUPŢIE nu a fost niciodată unul foarte popular în Afganistan, fiind considerat ca făcînd parte din cultura naţională! Formele moderne de guvernare sînt încă prost înţelese aici. Dar obtinerea de bani, prin orice mijloace, pentru familie, clan sau trib, este văzută nu doar admirabil, ci esenţială!

Discuţiile din Loya Jirga se axează pe viitorul ţării, iar cei 2000 de reprezentanţi au în interiorul Forumului, aceleaşi probleme ca întreaga populaţie! Afganistanul este încă o ţară foarte săracă, şi pînă la sosirea armatelor străine şi ajutorului internaţional, cu un deceniu în urmă, sărăcia era enormă! Numai bandele de droguri au fost bogate şi înainte. Într-o ţară cu sărăcie extremă, ajutorului străin a adus bogăţie în cantităţi fără precedent. În anii 1990, vînzările opiu şi heroină au făcut mii de membrii tribului Pushtun, din partea de sud, incredibil de bogaţi. Apoi a venit ajutorul extern, care a fost răspîndit în întreaga ţară, talibanii pushtuni au fost alungaţi, iar majoritatea non-pashtună, din nord, domină Guvernul. Există o falie distinctă între Nord şi Sud, între Non-Pashtuni şi Pashtuni, cum există o reală problemă cu consumul de droguri. O mare cantitate de opiu rămîne în Afganistan creînd milioane de dependenţi. Pentru afganii familişti, dependenţa este o ruşine. În perioada de guvernare talibană multe culturi şi cantităţi importante de droguri au fost distruse, însă, chiar şi aceştia tolerau consumul de opiu pentru luptătorii proprii. Comerţul intern cu droguri a produs bogăţie la 10% din populaţie şi 50% din populaţie dependentă! Şi mai există una. Inoculată de talibani: islamul conservator care rezolvă toate problemele muritorului prin crearea unui paradis spiritual pe pămînt! În Emiratul Afganistan! Există temerea că după retragerea trupelor străine, Afganistanul să cadă pradă unui alt război, între Nord şi Sud, între bandele rivale. Acest conflict ar putea împărţi ţara pentru totdeauna! Pakistanul ar putea absorbi sudul Afganistanului, reunindu-i pe cei 20 de milioane de pashtuni care trăiesc în zonele tribale şi în sudul Afgan, într-un singur stat. Asta ar putea duce la o cerere de autodeterminare pashtună. O altă posibilitate, pusă în discuţie, este ca Afganistanul să se transforme într-o nouă Somalie, fără Guvern, fără legi, doar cu autoritatea lorzilor războiului.

Potrivit unor sondaje, 82% dintre afgani sînt deacord cu prezenţa talibanilor în guvern, iar 29% sprijină obiectivele talibane de instituire a unui emirat islamic radical în ţară. Procentul susţinătorilor fideli regimului taliban a scăzut, însă, în ultimii ani, după reconstrucţia ţării de către Coaliţia Multinaţională, de la 56% în 2009, la 56% anul trecut şi 29% acum! În timp ce trupele străine nu sînt o prezenţă populară pe străzile afgane, talibanii sînt consideraţi, tot mai mult, ca oameni depravaţi, care s-au alăturat "forţelor întunericului", fiind dependenţi acum de finanţarea traficanţilor de droguri. Loya Jirga are de luat hotărîri epocale: să se alăture talibanilor, să permită ruperea ţării şi crearea Pashtunistanului, sau să accepte un viitor ca al Somaliei. Dificilă alegere...

DUCEŢI-VĂ DRACULUI, PARTY

2011-11-16T07:56:00.000+02:00

Moldova nu are priză la Preşedinţi. De aceea, cred, după ce Ştefan cel Mare şi Sfînt, mic la stat, mare la sfat, "un grande futadore", cum ar spune confraţii de gintă, s-a dus, ceilalţi nacialnici au fost doar interimari! Semn că în Republică e nevoie de DOMN STRĂIN! Să fie moskovit, să fie kievean sau bucureştean? Iete că pusei de o nouă Mioriţă. Unii ar spune că Kalman Miszei ar fi cel mai potrivit şi agreeat. Alţii...

Dar, mă luai cu lirismul şi uitai să vă spui news-urile: PCRM a pregătit un proiect de lege, care prevede că alegerile prezidenţiale să aibă loc pe data de 15 decembrie. E bine şi atunci, deşi cam răcoare! O declaraţie, în acest sens, a fost făcută de deputatul comunist, Sergiu Sârbu, după şedinţa Comisiei speciale privind alegerea şefului statului, de ieri. Am să traduc româneşte ceea ce fostul jurist al PCRM se chinuia să spună pre moldoveneşte: ,, Parlamentul ar trebui dizolvat, dar pentru că sîntem în cadrul alegerilor ordinare şi nici un candidat nu a fost înregistrat la funcţia de şef al statului, atunci ar trebui stabilită o nouă dată în termen de 30 de zile. Noi propunem data de 15 decembrie. Dacă deputaţii din alianţa de guvernare nu vor accepta acest termen, atunci vor deveni infractori, recidivişti şi uzurpatori ai puterii”, a declarat Sergiu Sârbu. Adînc, nenicule! "Infractori recidivişti şi uzurpatori ai puterii"! Dă bine fraza asta! Voronin Vladimir, la rîndul lui, a înviat şi a mai indemnat la proteste "la nivel naţional", pentru a cere demisia actualului guvern de la Chişinău. Liderul comunist consideră că AIE nu mai are nici dreptul moral, nici juridic de a se afla la guvernare. “De azi începem procedura de declanşare a protestelor la nivel naţional. Cerinţa noastră este demisia regimului. PCRM este gata să preia puterea, ştim cum să asigurăm stabilitatea, să oprim criminalitatea şi să scăpăm de datorii”, a spus Vladimir Voronin, într-o declaraţie pe care o consider un ultimatum la negocierile cu Filat, actualul premier. “Tot ce vedem acum nu este decît intrigă şi nu politică. AIE şi trădătorii au avut 62 de voturi, dar ei nici măcar nu au înaintat o candidatură la funcţia de preşedinte. Pentru PCRM evenimentele de ieri reprezentau un tablou previzibil. Sursa crizei nu constă în faptul că nu se alege preşedintele. Totul este invers. Preşedintele nu este ales din cauza aflării la guvernare a forţelor crizei, reprezentanţii haosului. Este evident că atîta timp cît la guvernare se va afla aceasta Alianţă, preşedintele nu va fi ales, nu va fi niciun fel de stabilitate”, a adaugat liderul comuniştilor din Moldova. Luni a fost termenul limită pentru înregistrarea candidaţilor pentru funcţia de preşedinte al ţării. AIE, grupul Dodon şi PCRM nu au ajuns la un compromis în acest dosar şi nu a fost înregistrat nici un candidat. În cazul în care coaliţia de guvernare nu reuşeşte alegerea preşedintelui din două încercări, în Moldova vor fi organizate noi alegeri parlamentare anticipate. Din păcate, bătrînul miliţian are dreptate. Lăcomia lui Filat a împins AIE spre ringul de box şi nu spre o gestionare eficientă a treburilor ţării. Pe de altă parte, acuzele repetate ale liderului PLDM la dresa preşedintelui MIhai Ghimpu au creat o stare de tensiune permanentă. La acest "obicei" s-a prins şi Dodon care spunea ieri: "Laudele şi încurajarea dlui Voronin aduse unionistului Ghimpu sînt de-a dreptul revoltătoare. Cu regret, am ajuns să vedem şi asemenea mutaţii politice. Observăm reapariţia în Republica Moldova a fenomenului ipocrit de cooperare dintre extrema stîngă (PCRM) şi extrema dreaptă (PL). Iar cînd extremele se cultivă reciproc, trebuie să ne aşteptăm la alte crize politice". Parcă i le-a scris Filat pe hîrtie!

În acest răstimp, tinerii din Moldova s-au cam săturat de jivinele care se prefac că-i reprezintă. Mai mulţi tineri au început deja să protesteze împotriva eventualelor alegeri anticipate din Republica Moldova. Pe reţeaua de socializare Facebook a fost creat un eveniment, "Duceţi-vă dracului party", care are scopul de a îndeamna cetăţenii cu drept de vot să boicoteze alegerile. Mesajul este adresat clasei politice din Republica Moldova.

Participaţii la eveniment îşi propun să organizeze în ziua alegerilor "un frigărui" al tuturor moldovenilor, în loc să meargă la urna de vot. E o soluţie!

FULGER - speţialnoe naznacenia moldovenească, La mulţi ani!

2011-11-15T08:38:00.000+02:00

Batalionul cu Destinaţie Specială „FULGER” a marcat la sfîrşitul săptămînii trecute cea de-a 19-a aniversare de la crearea unităţii. BDS FULGER a fost fondat la 1 noiembrie 1992, prin decret prezidenţial. La 7 ianuarie 1993, militarii din această unitate depuneau primul jurămînt militar. Avînd drept deviză „Forţă şi onoare în aer şi pe pămînt”, BDS FULGER este destinat desantării în spatele liniilor inamice şi îndeplinirii misiunilor cu caracter special. Primele salturi cu paraşuta au avut loc la 25 mai 1993, fiind efectuate din elicopterul MI-8. Semnificative rămîn şi primele trageri de luptă, care datează cu ziua de 27 mai 1993. În aceeaşi zi, a avut loc şi prima conducere a maşinii de luptă MLD-1.

Pe parcursul anilor, militarii din cadrul Batalionul cu Destinaţie Specială FULGER au participat la o serie de aplicaţii multinaţionale precum: „COOPERATIVE OSPREY-96”, „COOPERATIVE NIGGET-97”, „COOPERATIVE KEY-98, 2003, 2005”, „Cooperative Lancer Longbow 2006”, „Sea Breeze 2010”, „Sea Breeze 2011” etc. Totodată, este de menţionat şi participarea cu succes a militarilor batalionului la acţiunile post conflict din Iraq şi în calitate de observatori militari în misiunile de menţinere a păcii sub egida ONU din Liberia, Sudan şi Coasta de Fildeş.

Potrivit oficialilor Ministerului Apărării din Republica Moldova, “prestaţia militarilor din unitate a fost întotdeauna apreciată înalt la orice fel de activităţi, militarii fiind decoraţi cu distincţii de stat şi militare: Medalia „Meritul Militar”, „Pentru vitejie”, „În Slujba Patriei”“. La eveniment au asistat oaspeţi din conducerea de vîrf a Armatei Naţionale, ataşaţi militari, foşti veterani ai unităţii, precum şi rude ale militarilor care îşi îndeplinesc serviciul în unitate. Prezent la eveniment, generalul de brigadă Igor Cutie, comandantul Comandamentului Forţe Terestre, a menţionat contribuţia militarilor Batalionului cu Destinaţie Specială la promovarea unei imagini pozitive a Armatei Naţionale în societate. Generalul a declarat că aniversarea a 19-a de la crearea unităţii este nu doar un eveniment de bilanţ, dar şi un un stimul pentru a atinge noi performanţe pentru viitor. Comandatul Batalionului „FULGER”, maiorul Radu Burduja, a apreciat efortul fiecărui militar la menţinerea prestigiului unităţii. „Totul se antrenează pe exemplul personal al ofiţerilor, aceasta este cheia succesului nostru. Fiind o unitate de elită, demonstrăm pregătirea noastră — sîntem o forţă şi ne executăm misiunile în mod profesionist”, a specificat Burduja. „Militarii noştri au studii peste hotare şi menţinem o colaborare sănătoasă cu diferite departamente şi structuri de forţă din Republica Moldova”, a menţionat comandantul unităţii.

Programul festiv a fost urmat de exerciţii demonstrative cu arma şi procedee de luptă corp la corp, elemente din tactica specială, exerciţii de alpinism, tehnici avansate de trageri şi alte activităţi specifice evenimentului desfăşurat cu ocazia aniversării a 19-a de la crearea Batalionului „FULGER”. Totodată, publicul prezent la eveniment s-a familiarizat cu infrastructura, baza materială de instrucţie, tehnica militară, armamentul şi patrimoniul din dotarea unităţii.

ZIUA VETERANILOR

2011-11-11T07:32:00.000+02:00

În spatele şepcii din imagine, o dată: 11.11. 2008, o locaţie: sudul Iraqului, o sărbătoare: Ziua Veteranilor Armatei Statelor Unite, o surpriză. Am fost invitaţi de PR-ul Brigăzii Aeropurtate care urma să se retragă în următoarele zile, împreună cu militari din Coaliţia Internaţională, să luăm parte la o ceremonie dedicată Veteranilor. Sala de mese a fost decorată cu panglici de hîrtie, roşii, albastre şi albe, militarii americani - soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri - purtau uniformele de sărbătoare. Deodată, intrarea în sală se întunecă. Apare un negru de cel puţin doi metri douăzeci şi 150 de kg. Pălărie rotundă, uniforma impecabilă, şnur galben la buzunare, de care atîrnă un fluier. Sergentul instructor. Instantaneu, zîmbetele ofiţerilor şi subofiţerilor prezenţi îngheaţă, iar degetele înfrigurate caută să-şi aranjeze cutele uniformelor, privirea să se oglindească în cizme, iar nasturii buzunarelor laterale ale pantalonilor de deşert să fie încheiaţi. E un reflex necontrolat atunci cînd îl văd pe sergentul instructor, omul care i-a făcut militari de elită. Apare generalul, începe ceremonia, la final toată lumea primeşte o şapcă şi un inel din oţel, iar big-bandul aeropurtatelor interpretează un concert de soul şi swing de toată frumuseţea. Emoţii, cît cuprinde în sala de mese, de la un capăt la celălalt. Atunci mi-am spus că Armata americană ŞTIE să-şi cinstească veteranii, pentru care are un cult, iar PR-ul militar ŞTIE să arate asta partenerilor de coaliţie şi, implicit, lumii întregi!

11 noiembrie este o zi în care americanii îşi onorează veteranii pentru ce au făcut ca ţara lor să rămînă sigură. Cunoscută iniţial sub numele de Ziua Armistiţiului, ziua festivă a fost dedicată bărbaţilor şi femeilor care s-au sacrificat în Primul Război Mondial. Conform Departamentului pentru problemele Veteranilor, după celebrarea din 1918, a doua zi ambele părţi au încetat focul. După Al Doilea Război şi Războiul din Coreea, Congresul a schimbat denumirea în Ziua Veteranilor, cu scopul de a onora veteranii din fiecare epocă. Fostul preşedinte Dwight D. Eisenhower a scris, "În ziua aceasta, să ne amintim, în mod solemn, jertfele tuturor celor care au luptat vitejeşte pe uscat, pe mare, în aer, şi pe teritorii străine, pentru a păstra moştenirea noastră de libertate ..."

America nu uită această zi. Municipalităţile organizează parade, magazinele acordă reduceri pentru veterani, iar vecinii arborează drapelul american în curtea caselor.

Ziua Veteranilor reprezintă un bun prilej de meditaţie despre SERVICIUL ÎN SLUJBA ŢĂRII şi SACRIFICIUL celor care au jurat să apere această ţară, Statele Unite, împotriva tuturor duşmanilor, externi şi interni! Este un contract de muncă SEMNAT CU SÎNGE! Pentru asta, întreaga naţiune americană îi celebrează pe cei care au luptat în Coreea, Vietnam, Panama, Somalia, Iraq, Afganistan şi în multe alte locuri.

România are sub arme – conform unei estimări relativ recente – circa 10.000 de profesionişti gata de luptă şi rulaţi prin teatrele de operaţii. Alte cîteva sute sînt acum în rezervă. Lor li se adaugă Veteranii din ultimul război mondial – în jur de 9.000 de conaţionali! Să-i cinstim la fel! Sau, poate, cer prea mult? Oricum, LA MULŢI ANI, TUTUROR VETERANILOR!

P.S. Dacă tot am dat-o pe festivisme în ultimele două zile, vă mai spun că mîine, 12 noiembrie, este Ziua Cercetaşului Militar, o armă admirabilă care şi-a recîştigat respectul şi poziţia de frunte în Armata română, în aceşti ultimi 10 ani de cînd militarii români se află în teatrele de operaţii din Iraq şi Afganistan. La mulţi ani!

HAPPY BIRTHDAY U.S. MARINES

2011-11-10T09:03:00.000+02:00

Dincolo de filme şi documentare, de istorii povestite pe nerăsuflate, de legendă, pentru mine, "relaţia" cu puşcaşii marini americani o reprezintă col. William R. Watson, U.S. Marine Corps, fost Deputy Coalition Operations, în Iraq. Colonelul a fost fondatorul Clubului fumătorilor de trabuc din Camp Victory, iar eu, invitatul lui special, dat fiind faptul că zilnic fumam ca un Şarpe sub geamul biroului său, în aşteptarea unor documente. Astăzi, probabil col. Watson fumează un trabuc special şi îl merită pe deplin. Pentru că, astăzi, Puşcaşii Marini Americani sînt în sărbătoare, 10 noiembrie fiind ziua de naştere a Corpului, cu o zi înaintea Zilei Veteranului, de care mă leagă o altă amintire. La sărbătoarea de la Pentagon, din urmă cu două zile, Comandantul Corpului, Gen. James F. Amos, a tăiat tortul aniversar cu sabia, o veche tradiţie a US Marines Corp care le aminteşte puşcaşilor că doar cu ajutorul sabiei naţiunea poate trăi în pace!

Pe 10 noiembrie 1775, în Philadelphia, căpitanul Samuel Nicholas a înfiinţat primele două batalioane de puşcaşi marini. DE atunci, misiunea puşcaşilor marini a evoluat împreună cu doctrina militară şi politica externă a Statelor Unite, US Marine Corp servind în fiecare conflict armat american. A fost forţa determinantă în Bătălia Pacificului, iar la mijlocul secolului XX domina lupta cu amfibii. Forţa şi viteza expediţionară a Corpului au pus în aplicare, de multe ori, şi au îndeplinit politica externă americană! USMC este o ramură a forţelor armate americane, cu forţă şi viteză de reacţie extrem de mari ce se bazează pe expeditionary combinate task-force şi este unul din cele 7 servicii militare americane.

Corpul Puşcaşilor Marini include (sfîrşitul anului 2010), doar 203.000 de militari activi şi 40.000 de rezervişti. Deşi este de cinci ori mai mare decît Garda de Coastă, bugetul reprezintă doar 6% din cel al Apărării! Costul pentru un puşcaş marin este de aproximativ 20.000 de dolari, mai puţin decît pentru un tehnician de la alte arme.

În ciuda reducerilor anunţate de la Apărare, Puşcaşii Marini rămîn corpul cel mai bine poziţionat în schema de personal.

La mulţi ani, băieţi!

EUROPA IN-SECURITĂŢII

2011-11-09T13:19:00.001+02:00

Preşedintele Traian Băsescu are dreptate: Europa nu are nici o şansă de supravieţuire în viitor dacă proiectul politic nu se concretizează în Statele Unite ale Europei, proiect nerealizabil, în opinia mea, decît cu preţul unui conflict armat sîngeros! Preşedintele României nu este un vizionar! Pur şi simplu, cu agilitatea-i politică recunoscută şi de adversari, simte momentul oportun. Trei condiţii sînt indispensabile, însă, ca Uniunea Europeană să acţioneze cu adevarat ca un singur actor pe scena internaţională: moneda unică, armata europeană şi o decizie unică atît în ceea ce priveşte politica internă a Uniunii cît, mai ales, cea externă! Deocamdată, numai prima condiţie este îndeplinită şi asta parţial: moneda europeană e şchioapă, nu este utilizată pe întregul teritoriu şi nu este susţinută de o politică fiscală unitară, ba mai mult, unii spun că ar fi pe cale de dispariţie! Este exact ce încearcă să facă cei doi lideri ai UE, Szarkozi şi Merkel, deşi eforturile sînt din ce în ce mai dificile. Europa se comportă ca "un corp foarte mare cu un cap foarte mic" pe care nici măcar o "vacă grasă" nu-l poate revigora! Am citat din premierul italian Silvio Berlusconi, aflat, zilele acestea, în pragul demisiei, iar ţara pe marginea prăpastiei! În acest moment, este mai mult decît evident că Uniunea s-a divizat pe trei paliere: palierul superior compus din, Franţa şi Germania, membrii zonei Euro şi palierul inferior compus din ceilalti membri, non euro, din care face parte şi România. Mulţi dintre cei aflaţi în zona non-euro nici nu mai doresc să audă de moneda unică. România, însă, îşi doreşte asta mult mai repede!

Pînă atunci, însă, formarea Statelor Unite ale Europei, rapid, peste noapte, aşa cum îşi doreşte Traian Băsescu, se împiedică în mici detalii. Acestea sînt: criza economică şi financiară europeană, care îndreaptă atenţia membrilor mai mult spre problemele lor interne, decît spre cele externe, securitatea energetică (dependenţa de Rusia!), care acutizează ciocnirea dintre abordarea colectivă şi cea individuală în rezolvarea chestiunilor legate de aprovizionarea cu energie a ţărilor membre, şi multipolarismul spre care se îndreaptă sistemul internaţional. Sub spectrul crizei, Europa nu numai că nu se uneşte, dar pare că se fărîmiţează monetar, iar frontierele naţionale redevin importante, tendinţa de re-naţionalizare a unora dintre politicile declarate comune devenind o realitate mult mai apropiată. Aşa stînd lucrurile, constat cu amărăciune că din nou între Istorie şi Realitatea românească există un decalaj de cîţiva ani! Războiul din Libia a încercat să suplinească o politică externă comună şi de apărare coerente. Ţările europene nu au altă opţiune decît cooperarea dacă nu vor să piardă o parte din capacităţile lor de apărare, a afirmat joi, la Washington, şi directoarea executivă a Agenţiei Europene de Apărare (EDA), Claude-France Arnould, citată de AFP. Arnould, aflată al conducerea agenţiei create în 2004 pentru a coordona mijloacele de apărare între ţările membre ale UE (Cei 27 mai puţin Danemarca), şi-a exprimat îngrijorarea din cauza reducerii cheltuielilor la care s-au angajat ţările europene confruntate cu criza financiară. "În prezent, toţi recunosc că nu mai au de ales. Fie pierdem capacităţile de apărare şi tehnologia, fie ne unim. Europenii recunosc fără probleme că dacă nu cooperează, anumite capacităţi de apărare pot dispărea", a declarat ea la o întrunire a centrului de reflexie Brookings din Washington. Ea a mai ţinut să sublinieze că în timpul intervenţiei în Libia europenii au fost nevoiţi "să se sprijine foarte mult pe Statele Unite" pentru aprovizionarea în zbor sau în misiunile lor de supraveghere şi recunoaştere. Deşi lipsite de forţa militară a Statelor Unite, numeroase sînt vocile europene, mai ales în acest an pre-electoral european, care critică, însă, dependenţa europeană de securitatea comună Euro-Atlantică. Forţa economică a Uniunii Europene nu este dublată de o forţă militară pe măsură, menită, evident, să confere o altă greutate politicii externe comune. De aceea, noţiunea esenţială în cadrul acestei analize este aceea de competiţie. Analizînd situaţia, trebuie scoase în evidenţă cauzele. Dacă ne amintim raţiunile ce au stat la baza constituirii NATO, unul din răspunsuri ar fi: pentru a asigura o pace necesară în vederea prezervării democraţiei în Europa. Alianţa a dat dovadă de o implicare substanţială în Europa în timpul Războiului Rece. Dacă aş fi răutăcios, aş spune că Europa şi-a asumat încă de la naşterea Alianţei, poziţia de “asistat” în materie de securitate!

Deşi trec neobservaţi,europarlamentarii români, în general, fostul ministru al apărării Ioan Mircea Paşcu constituie excepţia. Domnia Sa rămîne o voce importantă în securitatea europeană, mai ales pentru analizele tăioase expuse cu lejeritate. Dovada vine, din nou, de la Berlin, unde europarlamentarul român vorbeşte despre incoerenţa politicilor europene de apărare:Vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European (AFET), Ioan Mircea Paşcu a avertizat ieri la Berlin, în cadrul intervenţiei sale din Forumul „Viitorul politicii de securitate şi apărare comună” din cadrul celui de al 10-lea Congres de Securitate si Apărare Europeană: “Criza a adus ameninţările mai aproape de casa noastră, într-un moment în care am început să fim mai egoişti şi să privim mai mult înăuntru, la problemele noastre interne. Cred că ar trebui mai degrabă să revizuim importanţa ameninţărilor “vechi”, tradiţionale, cum ar fi agresiunea, în paralel cu atenţia pe care o acordăm ameninţărilor mai sofisticate cum ar fi atacurile cibernetice, schimbarea climatică sau altele asemănătoare”. “Politica europeană de securitate şi apărare a luat naştere ca reacţie la slăbiciunea europeană în criza din fosta Iugoslavie. Apoi am vrut să avem o voce egală cu NATO şi nu un instrument care să răspundă provocărilor noastre reale. Atunci ne-am planificat şi instrumentele de astăzi, care par din ce în ce mai puţin relevante pentru tipul de probleme cu care ne confruntăm în prezent. Mai mult, acum suntem în mijlocul unei crize profunde şi persistente” a punctat europarlamentarul PSD. Ioan Mircea Paşcu a evaluat apoi sintetic: “Desfăşurarea noastră actuală impresionantă de forţe, în mod particular în Afganistan, pare să fie lumina de la o stea care se stinge, dacă nu s-a stins deja. Misiunea contra-pirateriei din Oceanul Indian poate fi interpretată mai degrabă ca un substitut pentru lipsa de entuziasm în tratarea sursei problemei, care este pe uscat. Totodată, Libia, un test perfect pentru politica comună de securitate şi apărare, a fost expresia interesului inegal al statelor membre ale Uniunii şi a demonstrat dificultatea realizării chiar şi a unei minime poziţii comune, atît de aproape de graniţele noastre. În aceste condiţii mă întreb care va fi impactul actualei concentrări a deciziei UE la nivelul statelor din zona EURO asupra aforturilor viitoare ale tuturor celor 27 de state membre pentru a realiza acel nivel al perspectivei comune necesar acţiunii noastre în acest domeniu?” a concluzionat vicepreşedintele AFET.

Se ştie că diferendele şi diviziunile care au dezbinat Alianţa în 2003, anul invaziei Iraqului, au fost puternice şi profunde. Au existat dezbateri privind legitimarea folosirii forţei, tactica prevenirii, rolul Naţiunilor Unite în administrarea conflictelor globale, precum şi natura ameninţării prezentate de armele de distrugere în masă. În ceea ce priveşte NATO, dezbaterea s-a concentrat asupra rolului S.U.A. în lume şi asupra a ceea ce unii europeni au perceput ca fiind o folosire unilaterală a forţei. De cealaltă parte a Atlanticului, unii americani erau sceptici în legătură cu capacitatea unei Europe divizate de a face faţă problemelor care ameninţă pacea mondială. Odată cu izbucnirea crizei din Iraq, analişti de pe ambele maluri ale Atlanticului au indicat că relaţiile trans-atlantice precum şi NATO se află într-un moment de răscruce. S-a considerat că legăturile care au unit cele două continente după sfîrşitul Războiului Rece, preţ de două generaţii, începeau să slăbească. Coaliţiile ad-hoc de state părea soluţia pentru securitatea Mileniului III. De fapt, criza iraqiană nu este singura ce a intervenit între NATO şi statele europene. Să amintesc de conflictul în privinţa Suezului, intervenţia din Vietnam, criza rachetelor din Cuba, precum şi diferendele privind strategia aplicată în Bosnia, la începutul anilor ’90. Şi, fără îndoială, nu va fi nici ultima! Totuşi, divergenţele pot fi analizate şi dintr-o altă perspectivă – aceea a diferenţelor referitoare la capacităţi, amintită şi de Doamna Arnould! Permanenta crevasă dintre capacitatea militară a SUA şi cea a Aliaţilor ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare pentru Europa. În situaţia în care NATO s-a angajat deja în campanii pe termen lung în Afganistan, sau menţinerea EULEX în Kosovo, aliaţii europeni sînt nevoiţi să mărească progresiv cheltuielile militare şi nu să le reducă, aşa cum se întîmplă astăzi, avînd ca pretext criza economică. În fapt, dacă stăm să analizăm, în ultimii 50 de ani, apetenţa pentru "confruntări militare" ale tot mai prosperelor state europene s-a diminuat constant, iar cheltuielile militare, pe măsură. Aşa se face că diferenţa de capacitate militară dintre SUA şi aliaţii europeni este imensă şi se află în continuă creştere. În această situaţie România, stat membru NATO, alocă cel mai mic buget pentru apărare din istorie. Nici vorbă de 2% din PIB cît s-a angajat la intrarea în Alianţă. Slaba dotare tehnică şi de protecţie individuală, blocarea programelor de înzestrare şi incoerenţa acestora, toate “opere” ale decidentului politic au darul să-i nemulţumească pe militarii români, în primul rînd, şi pe cei din Alianţă, evident. Este încă un motiv pentru care militarilor nu le plac oamenii politici! Problema nu constă doar în discrepanţa dintre bugetele alocate apărării, dar şi în faptul că SUA investesc tot mai mult în cercetare şi dezvoltare, în timp ce Aliaţii europeni folosesc încă o mare parte a bugetului pentru apărare teritorială şi pentru costuri ridicate legate de personal. Diferenţele de strategie şi de spaţiu vital îşi spun cuvîntul!
Pentru a cerceta măsura în care Europa este dispusă spre schimbări, este indicată analiza organismelor care s-au constituit pînă în acest moment: o adunare a 46 de state în cadrul Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC); un parteneriat cuprinzînd 41 de state în cadrul Parteneriatului pentru Pace (PpP); un forum alcătuit din şapte state mediteraneene (Mediterranean Dialogue) şi o alianţă militară cuprinzînd 28 de membri (NATO). Cum spuneam deja, în acest stadiu intervine problema conceptelor, precum şi dilema vizînd rolul pe care îl au, în viziunea Statelor Unite, aliaţii europeni în cadrul politicii de apărare. De fapt, SUA şi Aliaţii au susţinut că se angajează să sporească importanţa părţii europene în cadrul NATO prin intermediul Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI). Continua dezvoltare a ESDI va îmbunătăţii parteneriatul trans-Atlantic permiţînd aliaţilor europeni să contribuie mai coerent şi coeziv în cadrul misiunilor şi acţiunilor Alianţei, precum şi să adopte o poziţie proprie atunci cînd este necesar, fapt demonstrat deja de opoziţia aderării Georgiei la Alianţă în ciuda lobbyului aproape furibund al reprezentanţilor americani. Procesul prin care ESDI s-a dezvoltat în cadul NATO a avut loc gradual, de-a lungul a aproximativ zece ani!

Politica Europeană de Securitate şi Apărare are menirea de a susţine Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), aparţinînd UE. Totuşi, statele membre UE au încă păreri împărţite: pe de o parte, unele consideră că dezvoltarea politicii europene de apărare ar trebui să aibă un caracter generalizat, în timp ce alte state optează pentru limiterea acestei politici la managementul crizelor. Structurile politico-militare necesare – Comisia Politică şi de Securitate (PSC), Comisia Militară a UE (EUMC) şi Comandamentul Militar al UE (EUMS) au fost dezvoltate, utilizîndu-se, în principal, experienţa statelor membre din NATO. Cel mai important aspect este Scopul final: capabilitatea UE de a pregăti, într-un interval de maxim 60 de zile o forţă de 60.000 de militari care să poată fi menţinuţi în stare operativă timp de un an cu tot suportul de comandă şi control necesar, precum şi prin includerea de forţe navale şi aeriene. Obiectivul a rămas în stadiul de "target"! Poate doar Statele Unite ale Europei să reuşească să definitiveze politici militare şi de externe comune. Din păcate, proiectul "povestit" destul de des în ultimele zile de Traian Băsescu, este deja obosit. Din naştere!

ÎNTOARCEREA MORTULUI VIU

2011-11-08T09:46:00.000+02:00

Titlul este al unui film de luni! Luni se dau filmele proaste şi, cred că Igor Smirnov ştie acest lucru! Liderul republicii nerecunoscute, abandonat de Moscova şi încolţit să predea puterea la alegerile prezidenţiale, nu exclude posibilitatea organizării unui referendum privind aderarea Transnistriei la Ukraina. Despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru publicaţia Ukraina Moloda. "Comunitatea ucraineană să organizeze şi să desfăşoare un referendum. Şi dacă poporul va decide să fim cu Ucraina, să fie aşa. Însăşi societatea creează un stat," a declarat Smirnov cel Înţelept şi Singur! "Cred că dorinţa de a fi cu Ucraina nu a dispărut. Desigur, de la bun început, această idee a existat în comunitatea ucraineană care locuieşte în regiune. Altceva e cum vor reacţiona ceilalţi oameni," a mai spus liderul autoproclamatei republici, încolţit de un sentiment de îndoială perfidă, precum viermele din măr.

Ideea nu este nouă. Încolţit acum din toate părţile, inclusiv de procurorii ruşi care îl acuză că a furat milioane de ruble din ajutoarele trimise în Transnistria, Smirnov aruncă kktul pe ventilator şi mai stropeşte o dată pe toată lumea! Rusia se pronunţă, însă, pentru „un statut special” al regiunii în cadrul Republicii Moldova. Declaraţii în acest sens au fost făcute de ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, în cadrul unei întrevederi cu omologul său moldovean, Iurie Leancă. Administraţia rusă ştie exact că UE, oricîtă „inconştienţă” ar poseda, nu admite NICIODATĂ în interiorul frontierelor sale „Shengen” un stat care are potenţial „exploziv” la frontierele sale externe sau interne. Cum, în situaţia unei Provincii Autonome Transnistriene nici unirea cu România nu va mai fi posibilă, politicienii români nefiind deacord cu „modele” de gen Har-Cov!

La Kiev, şi ministerul de externe a declarat că Transnistria este parte a Republicii Moldova şi trebuie să se întoarcă sub controlul Chişinăului. Autorităţile de la Kiev de fiecare dată menţionează că "nu examinează aderarea Transnistriei la Ucraina", deoarece aceasta ar putea declanşa procesul de revizuire a frontierelor, care să aibă consecinţe negative asupra statului ucrainean. Un amic, excelent analist de securitate, îmi spunea, anul trecut, la Chişinău, că refuză să mai onoreze invitaţiile colegilor din Ukraina la mesele rotunde dedicate situaţiei de securitate din Europa de Est şi spaţiul ex-sovietic, pe motiv că, experţii pro-occidentali, pro-NATO, pro-West, pro-UE ukrainieni, prezenţi la reuniuni, făceau praf România, într-un limbaj de analist de gang, pe care eu îl folosesc cu plăcere pentru a scăpa de durerile de ficat, dar şi pentru a picura cîte ceva în căpăţînile cititorilor de rînd, mai puţin familiarizaţi cu termenii sofisticaţi ai domeniului! Dacă pro-occidentalii kievieni au o astfel de părere despre România, cu convingeri bine înrădăcinate, ce părere au pro-moscoviţii? Aceasta a fost motivaţia amicului meu şi îl înţeleg perfect! Ukraina, icapabilă să adopte o direcţie clară de dezvoltare viitoare, rămîne tributară războiului rece şi consideră România "o ameninţare directă la securitatea ţării"! Evident, asta după ce Bogdan Aurescu le-a dat cu Insula noastră peste bot, la Haga (ce-mi plac exprimările astea de gang!)!

O telegramă confidenţială lansată pe piaţă de un celebru site de specialitate, lămureşte şi mai bine relaţia din "vecinătatea apropiată" a României: "Ucrainenii au constatat că politicienii din Republica Moldova, promovînd o politică pro-europeană, susţineau tacit intrarea Moldovei în UE prin România, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului să se unească, eventual, cu România, iar stînga Nistrului (Transnistria) să revină la Ucraina. În loc să fie absorbită de România, Moldova de la dreapta Nistrului s-ar putea uni cu România într-o structură supra-naţională, "Romanova"", se arata într-o telegramă a Ambasadei de la Kiev datînd din 2007, clasificată confidenţial. Cunoaşteţi subiectul! Am mai scris despre el în 2010! El era drag chair şi fostului reprezentant al UE în Moldova, Kalman Miszei! Eventual, pe "Cartea de Vizită" a noii entităţi să scrie "Romanova Erdely - Stat federal". O idee promovată, cu oarecare succes, chiar şi la Tiraspol, unde funcţionează, de mai bine de un an, o agenţie de turism maghiară, condusă de un om de afaceri, fost general, îmi scapă numele! Fostul candidatul prezidenţial ucrainean, Tihipko, a declarat, în timpul campaniei sale, că "menţinerea Moldovei ca stat independent este un interes strategic al Ucrainei. Nimeni nu este interesat mai mult decît noi de acest lucru". Evident, de aici şi obrăznicia inteligenţilor ukrainieni, din aprilie, anul trecut, la Chişinău, mult mai activi decît chiar rezidenţii FSB, sau elevii sis puşi la filaj, în practică! Înţeleg şi implicarea comandourilor ukrainiene în conflictul din Transnistria, din 1992, şi alte şi alte "dovezi" de prietenie şi bună vecinătate!

Deocamdată, liderul separatist de la Tiraspol a cerut "comunităţii ukrainiene din Transnistria să organizeze un referendum de alipire la "ţara mamă", după ce în aprilie 1997 spunea, citat de „Kievskie Vedomosti” - „Noi ardem de dorinţa să ne unim cu Ukraina"! Declaraţia a fost făcută la 31 martie, în cadrul unei întrevederi dintre şeful administraţiei secesioniste, ambasadorul Ukrainei în Moldova, Serghei Pirojkov, şi reprezentantul de la Kiev la masa de negocieri, Igor Harcenko. „Domnilor, vă chem să aveţi grijă de soarta celor 160 de mii de cetăţeni ukraineni, care locuiesc în Transnistria”, a spus atunci Smirnov! Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei... Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.96). Analistul politic, directorul Institutului de studii politice „Gorşenin” de la Kiev, Kosti Bondarenko, într-un interviu acordat agenţiei Regnum, spunea că scenariul alipirii Transnistriei la Ukraina este un subiect abordat de mulţi analişti din Rusia. Soluţia optimă în problema transnistreană ar fi, este convins Kosti Bondarenko, „împărţirea fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti între România şi Ukraina”! Am mai spus-o, după aproape 20 de ani de independenţă, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei! Este de presupus, în actualul context, că viitorul Moldovei, ca "vecinătate apropiată" a UE, va fi federal!

Pentru Bucureşti, Transnistria este un pretext pentru a formula pretenţii teritoriale catre Ukraina şi a-şi recupera regiunea Cernăuţi şi Odessa, scrie presa de la Tiraspol, reluînd o mai veche teză ukraineană, dragă la Kiev. „Ofensiva împotriva suveranităţii statului nostru se intensifică, dar capătă alte valenţe. Toţi politicienii din Vest, dar şi din Rusia sau Ukraina declară că soluţionarea problemei transnistrene este posibilă doar dacă se vor schimba regimurile politice la Tiraspol şi Chişinău”, scrie Pridnestrovie, preluată de presa de la Chişinău. „Această doleanţă este deja pusă în practică. Luptătorii pentru independenţa Transnistriei sînt înlocuiţi cu personaje agreate atît la Moscova, cît şi la Washington sau Bruxelles.

Transnistria este considerată drept zonă de conflict îngheţat de la încheierea războiului din 1991, iar negocierile pentru reglementarea statutului regiunii separatiste sînt mediate de Rusia, Ukraina şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în timp ce Uniunea Europeană şi Statele Unite au statut de observatori. Deşi, alături de Ukraina, România este al doilea stat cu fronteră directă cu Republica Moldova, negociatorii au refuzat de fiecare dată implicarea ţării noastre în procesul de reglementare al diferendului. După dezmembrarea URSS, conflictul a fost declanşat tocmai de temerea Tiraspolului că Republica Moldova se va uni cu România.