ROHINGYA VS. FACEBOOK

 

Refugiaţii rohingya au depus luni o plîngere împotriva Facebook şi au cerut despăgubiri de 150 de miliarde de dolari de la reţeaua de socializare pe care o acuză că a permis difuzarea mesajelor de ură care vizează această minoritate etnică pe platforma sa, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Plîngerea depusă la o instanţă din California, unde are sediul Facebook, susţine că algoritmii folosiţi de Facebook a favorizat dezinformarea şi ideologiile extremiste care au dus la acte violente în lumea reală.

"Facebook-ul este ca un robot programat cu o singură misiune: să se dezvolte", scriu reclamanţii.

"Realitatea de netăgăduit este că extinderea Facebook, alimentată de ură, diviziune şi dezinformare, a lăsat în urma sa sute de mii de vieţi rohingya devastate", continuă documentul consultat de AFP, mai scrie Agerpres.

Cei mai mulţi dintre rohingya, o minoritate etnică musulmană, s-au refugiat în Bangladesh începînd cu 2017, după ce au fugit de o campanie violentă de represiune în Myanmar, ţară predominant budistă în care sînt consideraţi clandestini, deşi sînt acolo, în multe cazuri, de cîteva generaţii. Refuzînd să se întoarcă în Myanmar dacă nu li se garantează securitatea şi drepturi egale, refugiaţii trăiesc în colibe improvizate şi în condiţii insalubre.

Mulţi Rohingya care au rămas în Myanmar nu beneficiază de cetăţenie şi sînt ţinta violenţelor comunitare şi ale discriminării din partea juntei de guvernămînt.

Plîngerea colectivă depusă luni la San Francisco susţine că algoritmii Facebook împing anumite profiluri de utilizatori spre grupuri şi mai extremiste, o situaţie ideală pentru "conducătorii şi regimurile autocratice".

Organizaţii care apără drepturile omului au criticat de mult timp Facebook pentru că nu s-a implicat suficient în lupta împotriva dezinformării şi a informaţiilor false.

Chiar şi atunci cînd platforma este alertată asupra conţinutului de ură, ea nu acţionează, dau asigurări unii critici, care susţin că astfel de situaţii conduc la persecutarea minorităţilor şi poate chiar afecta rezultatul unor alegeri.

Frances Haugen, o lansatoare de alertă care a părăsit Facebook în luna mai şi a denunţat practicile fostului său angajator, a declarat în faţa Congresului că reţeaua, a cărei companie-mamă a fost redenumită recent Meta, alimentează "violenţa etnică" în unele ţări.

Conform legislaţiei americane, este puţin probabil ca Facebook să fie considerat responsabil pentru mesajele postate de utilizatorii săi. Pentru a evita această capcană legală, plîngerea rohingya evidenţiază faptul că legislaţia din Myanmar, care nu oferă nici un fel de protecţie de acest fel, ar trebui să aibă prioritate.

Contactat de AFP, Facebook nu a reacţionat luni seară la ştirea privind depunerea acestei plîngeri.

ROMÂNIA PE AVARII

 

Au trecut doi ani de la inaugurarea lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Expertizele tehnice realizate în ultimele luni pe tronsonul de 21 de kilometri arată mai multe deficienţe, care impun, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), o monitorizare specială a lucrărilor.

În 1 decembrie, CNAIR a scos la licitaţie publică serviciile de urmărire specială comportării construcţiilor din Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Tronsonul rutier dintre localităţile Holdea şi Ilia, a fost deschis circulaţiei în decembrie 2019, însă reprezentanţii CNAIR au reclamat atunci calitatea slabă a lucrărilor.

Deci, după ce că nu avem drumuri moderne, cele care sînt, sînt scumpe şi în dorul Lelii! De altfel, după jde ani de parteneriat strategic asumat, generalul american Ben Hodges a subliniat necesitatea infrastructurii în România, în cazul necesității unei intervenții rapide a aliaților. În opinia lui Hodges, „România este centrul de greutate pentru SUA în regiune şi este centru de greutate pentru NATO în regiune”. „Sînt trei ţări NATO în bazinul Mării Negre, alături de trei parteneri, pe lîngă adversarul nostru, Federaţia Rusă. România este pe locul I - datorită geografiei, dar şi datorită modului în care operează - cel mai bun din care Alianţa poate face exerciţii”, a spus el. El a vorbit, în contextul eventualelor operaţiuni militare, despre nevoia unei infrastructuri potrivite. „Există cîteva aspecte legate de mobilitate. Unul este infrastructura. Podurile - aveţi podurile peste multele rîuri ale României, mai ales Dunărea? Autostrăzi, tuneluri care permit deplasarea rapidă spre şi în România, cînd aliaţii trebuie să fie vină rapid - susţine infrastructura aşa ceva?”, a spus Ben Hodges.

Deci, am rezolvat-o! Chestia asta cu securitatea, cu NATO şi cu parteneriatul strategic cu SUA o tot ridicam pe gard atunci cînd “dujmanii dujmănoşi ai boborului”, sputnikcii şi wagneriştii ruseşti, spuneau că România arată ca o ţară în service, avariată la toate capitolele.

Să mai spun! Am propus şase teme de reportaj/anchetă regăsite şi în Strategia Națională de Apărare a Țării din iunie 2020. Cele şase teme editoriale sînt: 1) Ameninţarea schimbărilor climatice în România;

2) România – groapă de gunoi; 3) Traficul de persoane; 4) Involuţia demografică a României; 5) România, ţară de emigranţi; 6) De ce credem în fake news.

Cele şase teme alese au un impact major atît asupra cetăţenilor ţării – ascultători de RRA! - , cît şi asupra securităţii României ca stat, la care totă lumea se pricepe, mai ales propagandiştii bine plătiţi. Ceilalţi, fakenewsiştii o fack gratis, de cele mai multe ori din motive de educaţie. Sau de carenţe educaţionale… SRR a fost, după ştiinţa mea, un bastion al adevărului, împotriva fake news ului. Şi acest lucru a fost apreciat de ascultători: cu o cotă de piață de 26,7% la nivel național și cu peste 3,4 milioane de ascultători zilnic, Radio România este lider de piață. Radio România a dovedit că se poate adapta situațiilor dificile și că rămîne un factor de echilibru, credibil, un mediu vital pentru un public care a avut nevoie, mai mult ca oricînd, de informații veridice într-un context sufocat de știri false, teorii ale conspirației și dezinformări concertate.

Trei factori predispun România la consumul de fake news, potrivit specialiştilor: Neîncrederea în stat, firească după mascaradele din ultimii ani; Șocul schimbării, este o lume care s-a prăbușit, care se dezintegrează. Sînt oameni care caută soluții iraționale la probleme foarte grave ale prezentului pentru că relația lor cu realitatea a devenit foarte, foarte dificilă; şi Educaţia precară Avem impresia că ne pricepem la toate.

Sigur, de cele şase teme ar trebui să se ocupe posturile publice de radio şi televiziune pentru că, nu-i aşa, sînt teme de interes major pentru siguranţa naţională. Dar, în primul rînd ar trebui să se ocupe CSAT-ul şi păcăliciul cu România educată. Vă mai amintiţi? Unul cu nume… îmi scapă acum! Sîntem pe avarii, prieee-teee-neee! Pe avarii!

RADIO ROMÂNIA POATE FI ÎN AVANGARDA COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII EXCEPŢIONALE

 

În ultimii ani, Radio România Actualităţi s-a dovedit principalul canal de informare a publicului în situaţii excepţionale şi de urgenţă. Informaţii corecte, în slujba cetăţeanului, verificate şi corecte, transmise fără panică şi crize de isterie. Pandemia a demonstrat acest lucru!

Odată cu izbucnirea conflictelor din Afghanistan şi Iraq, la nivelul postului s-a creat un nucleu de corespondenţi de război care au transmis, timp de 17 ani, ştiri şi reportaje din locurile cele mai fierbinţi ale planetei. Pentru profesionalismul de care a dat dovadă, pentru corectitudinea informaţiei transmise şi pentru suportul mediatic oferit, nucleul amintit a fost distins cu Medalia de Onoare a Marelui Stat Major General al Armatei.

În anul 2006, s-a format un nou grup, de reporteri speciali, care să acopere situaţiile de urgenţă la nivel naţional. Acest grup a fost prezent în ultimii ani, la toate marile inundaţii care au avut loc pe teritoriul României, chiar pe aliniamentul stîng al Prutului, în satele inundate din Republica Moldova, alături de echipele de salvatori şi Armata Naţională, dar şi alături de detaşamentele româneşti care au intervenit pentru salvarea de vieţi, animale şi bunuri din raioanele Hînceşti şi Cantemir şi la consolidarea de diguri. Ambiţia acestui grup este înfiinţarea oficială, la nivelul structurii radioului public a unei "Forţe de Reacţie Rapidă" în situaţii excepţionale, în parteneriat direct cu IGSU, parteneriat dorit şi de aceştia.

Scopurile anunţate ale acestui QRF mediatic sînt trei: creşterea vitezei de intervenţie la dezastre a reporterilor speciali ai RRA, contracararea mediatică - prin utilizarea jurnalismului multimedia! - a avalanşei de ştiri senzaţionale şi negative promovate de televiziunile de ştiri în cazul situaţiilor de urgenţă, precum şi obţinerea unui spaţiu de emisie în grila de programe pentru o emisiune permanentă de informare şi educare a publicului larg pentru situaţii de urgenţă, precum şi formarea şi promovarea culturii de securitate la nivelul ascultătorului de radio şi utilizatorului de internet.

Într-o lume tot mai tensionată şi plină de situaţii neprevăzute care dau vieţile peste cap, Noul Consiliu de Administraţie al SRR s-ar putea apleca asupra acestui proiect!

Corespondenţii de criză sînt cei care plătesc un preţ mare pentru ca publicul să poată fi informat corect. Mii dintre colegii noştri şi-au pierdut viaţa în ultimii 30 de ani. Aşa stînd lucrurile, corespondenţii depun eforturi de a se profesionaliza, de a dobîndi competenţe în materie de securitate şi apărare, iar conducerea mass-media internaţionale, marile organizaţii de jurnalişti, Institutul Internaţional pentru Protecţia Jurnaliştilor, au elaborat proceduri pentru a asigura securitatea jurnaliştilor trimişi în medii ostile, în măsura în care este posibil, au facilitat accesul la cursuri şi traininguri de specialitate, au achiziţionat materiale de siguranţă pentru reporteri, de la veste de protecţie, la balize de semnalizare şi maşini blindate. În jurul acestei nevoi, s-a dezvoltat o adevărată mică industrie: firme, sau ong-uri specializate în traininguri focusate pentru jurnalişti, firme de pază şi protecţie pentru jurnalişti, maşini şi convoaie de presă, firme sau ateliere care confecţionează maşini blindate, firme şi ateliere care confecţionează veste anti-glonţ şi căşti de protecţie pentru jurnalişti, companii care comercializează aceste protecţii! Responsabilitatea aparţine, însă conducerilor organizaţiilor de media. BBC a întocmit cel mai complet îndrumar pentru astfel de misiuni, preluat şi îmbunătăţit de toate marile corporaţii de media din lume. Acesta conţine observaţii de bun simţ, trecute, de-a lungul multor ani de experienţă proprie în „caietele cu lecţii învăţate”. Este clar că activitatea de reporter, corespondent special, jurnalist de criză, sau oricum s-ar numi el în interiorul unei redacţii, este o profesie în sine! Înmulţirea situaţiilor de urgenţă şi extinderea ariilor mediilor ostile, creşterea numărului şi intensităţii ameninţărilor la adresa comunităţilor, apariţia de noi riscuri şi vulnerabilităţi, impune tratarea cu maximă seriozitate a acestei specializări. Facultăţile de jurnalistică din România nu au specializarea: reporter special. Nici corespondent de război. Există, însă, posibilitatea specializării ulterioare prin intermediul cursurilor de specialitate.

Reporterii speciali sînt o categorie considerată costisitoare: salarii mai mari decît media, echipamente speciale, cursuri o dată pe an, deplasări lungi cu costuri pe măsură. Ei sînt, însă, o consecinţă a lumii în care trăim şi a nevoii de informare permanentă, corectă şi rapidă a consumatorului de informaţie. Inexistenţa lor ar face lumea media, poate, mai liniştită, dar mult mai periculoasă şi expusă riscurilor!

 

FRICA ŞI MEDIA PUBLICE DE AZI

 

Astăzi, mi-am propus să vorbesc despre frică şi media publice, radioul şi televiziunea. Nu ştiu dacă va interesa pe cineva, cu atît mai puţin pe şefii noştri, dar eu îmi voi re-alimenta orgoliul de a putea vorbi calm despre frică! Pentru că, după toate cele trăite şi văzute în ultimul an, în media publice din România, o întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecăruia dintre noi: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”!

Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Societatea românească contemporană pare să-şi fi pierdut busola şi minţile! Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudine şi frica zilei de mîine. Şi, mai presus de toate, constaţi cu amărăciune, că nici nu ai cui să spui, să mărturiseşti, temerile şi angoasele tale. Eşti singur, într-o societate de oameni singuri, care-şi vede fiecare de propria luptă pentru supravieţuire. Coeziunea socială nu mai există, solidaritatea se manifestă din cînd în cînd, compasiunea apare mai rar.

România este un mediu propice propagării zvonurilor. Presa din România este oglinda societăţii. Ori, într-o societate destructurată, presa este aşişderea! După o perioadă de pionierat în care jurnalismul românesc a însemnat mai mult terapie post-comunistă, iată că a venit „timpul profesionismului”, ar spune deontologii. Mass-media s-a împărţit, destul de repede în trusturi, corporaţii şi presă locală.

Corporaţiile la rîndul lor, sînt de două feluri: cele străine şi cele cu capital românesc. Pentru consumatorul de media din România, însă, acestea nu sînt decît de două feluri: bune şi proaste! Puţin îi pasă de interesele trusturilor care se află în spatele ştirilor sau campaniilor de presă. Nici nu are timp să se gîndească la aest lucru. Îşi dă seama totuşi că actul jurnalistic este din ce în ce mai slab. La televizor urmăreşte, sau varianta mişcată a tabloidelor, sau false vedete, pline de ifose, grasiate şi tîmpe care pun întrebări prestabilite cu grijă în aşa fel încît discuţia din studiourile televiziunilor de ştiri să nu cumva să alunece într-o direcţie care nu mai este convenabilă proprietarului. Jurnalismul de slabă calitate este o realitate! O realitate întreţinută chiar de breasla noastră! Din păcate! Organizaţiile de media, atîtea cîte sînt, puţine, nu pot influenţa, şi nici nu şi-au propus, actul jurnalistic. Şi asta pentru că, ani de zile, deontologii presei româneşti au încercat să ne convingă că presa nu mai este cureaua de transmisie între societate şi conducători! Presa are menirea primordială de a distra! Ori pentru distracţie, nu e nevoie de multă specializare! Aşa au dispărut cea mai mare parte dintre specialiştii presei autohtone. A fi jurnalist specializat pe justiţie, securitate, economie, cultură, era sinonim cu a fi jurnlist comunist! Presa centrală, economică, culturală, sportivă, a atras o mică parte dintre jurnaliştii specializaţi. Restul, însă, s-au pierdut în noul mecanism de a face presă în România. Presa locală este cea mai afectată de aceste transformări. În ultimii ani, ziarele şi-au redus numărul şi tirajele, proprietarii au „sărăcit”, ziariştii locali au devenit mai vulnerabili şi mai puţini. Despre independenţa presei se vorbeşte numai la şcoală! Dacă vei căuta, rar vei găsi în provincie un jurnalist care să-ţi spună că e specializat pe un anumit domeniu. Cei mai mulţi au în portofoliu mai multe domenii, majoritatea fără nici o legătură între ele. Un specialist, evident, costă! Ori, în presa locală salariile sînt la limita supravieţuirii, iar oferta de candidaţi impresionantă. Noile facultăţi de jurnalistică au pregătit, în ultimii ani, forţă de muncă pentru această „industrie”. Este, însă, mult mai comod şi mai spectaculos să scrii o ştire despre chiloţii vînzătoarei din colţ, decît despre promovarea culturii de securitate.În aceste condiţii, profunzimea actului jurnalistic a dispărut aproape definitiv, iar presa se face vinovată, şi ea, de situaţia gravă în care a ajuns societatea românească. 

Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Radio România Actualităţi ar putea fi una dintre extrem de puţinele instituţii de media din ţară care ar putea investi în crearea unui „corp propriu” de „afgani arabi”, jurnalişti de criză, de reportaj şi anchetă, cu atitudine şi echidistanţă!

Radioul public (SRR) este singurul care acoperă complet întregul teritoriu al României şi este de importanţă strategică, dată fiind transmisia prin relee şi în mai multe lungimi de undă. Dar, ce ne facem că vine peste noi digitalizarea care răspunde direct noilor tendinţe de ascultare din piaţă! Un serviciu public media joaca un rol important in discursul democratic în toate ţările europene şi reflectă maturitatea democraţiei. Strada îşi caută vocea, îşi încearcă forţele, caută să recupereze mesajul critic după decenii de somnolenţă. Piaţa informaţiei de interes public de la noi este în criză şi asistăm la o degradare a informaţiilor din spaţiul public sufocat de propagandă şi PR.

Editorii se bucură de suficientă independenţă numai atîta timp cît protejează interesele managerilor lor, unii obscuri şi instalaţi în funcţii pe alte criterii decît cele profesionale, şi ale partenerilor acestora. Mai multă audienţă nu înseamnă tabloidizare! Lipsa resurselor financiare pentru jurnalismul de investigaţie însă, reduce sever independenţa posturilor publice. Publicistic vorbind. Administrativ, concursurile pentru ocuparea posturilor cheie sînt, uneori amînate cît de mult posibil, pentru că o persoană cu o poziţie interimară este mai uşor de controlat. Cu toate acestea, simpla înlocuire a conducerii, fără adoptarea unei noi legi privind serviciile publice de radio şi televiziune, nu va aduce îmbunătăţiri majore. Din dorinţa de a face audienţă şi de a concura cu posturile private, în detrimentul serviciului public, din decizie managerială s-a pus toată publicistica produsă de media publică – mă refer la documentar, reportaj, investigaţii, emisiuni informative – pe plan secundar. Asta e o problemă pentru că publicul te votează pentru content şi nu pentru cum ştii tu să pupi dosul superiorilor pentru obţinerea de buget.

În pofida Statutului Jurnalistului din cele două instituţii publice şi a contractelor colective de muncă care garantează drepturile angajaţilor, profesionişti respectaţi au fost eliminaţi pentru ca au refuzat să cedeze presiunilor de tot felul la care au fost supuşi în interior. Atmosfera s-a deteriorat grav. Acest mediu degradat, caracterizat de suspiciune, tensiuni şi teamă este una dintre “realizările” politice şi sindicale din media publice. Frica(de reformă?) păzeşte bostănăria!

SĂ SPUNEM LUCRURILOR PE NUME

 

Radioul şi Televiziunea publice se află într-o situaţie fără precedent. Mii de profesionişti oneşti, aflaţi în slujba publicului se află în pericol de a nu-şi primi salariile. Asta nu pentru că nu ar exista bani în cele două bugete, ci pentru simplul fapt că nu are cine să semneze pentru ei. Cele două instituţii nu au conducător! Cele două instituţii, de importanţă deosebită pentru siguranţa naţională au fost abandonate. Pentru rezolvarea acestei situaţii ar pute fi convocat (în extremis!) un CSAT! Dar, cine să-l convoace? Cine a convocat un CSAT pentru pandemie? Tot la fel va fi şi cu SRR şi SRTV!

Vina o poartă clasa politică conducătoare care timp de mai multe luni a interpretat un balet greţos cu funcţiile de conducere în cele două instituţii, prelungind interimatele la nesfîrşit. Amestecul politicului în instituţiile media de stat, timp de zeci de ani, a dus şi la apariţia sinecurilor şi obedienţei, la conservarea cu orice preţ a privilegiilor unora, la sindicate mediocre şi trufaşe care au mimat ani de zile lupta sindicală pînă la “rezolvarea” unor salarii de mizerie la marea majoritate a angajaţilor. Acest amestec instituţional nu se mai poate opune, nu mai poate fi o voce de luat în seamă în dialogul cu politicienii şi acceptă orice mojicie venită de sus în jos.

Sindicatele au mimat lupta. Opoziţia faţă de puterea politică a fost mimată prost, atunci cînd nu a lipsit cu desăvîrşire, posturile teritoriale s-au întrecut în PR politic şi administrativ, abandonînd jurnalismul. În aceste condiţii, politicienii ne-au călcat pe gît cum au ştiut mai bine! Este un fel de război de tatonare între mass-media de stat şi politicieni. Ei se prefac că sînt preocupaţi, noi, ca instituţii, ne prefacem că vrem să evoluăm. Nu, nu vrem! Pentru că transformarea şi evoluţia pot însemna, de cele mai multe ori, Revoluţie!

Jurnaliştii oneşti nu au timp de propria persoană şi de propriile interese. De-a lungul timpului, între profesionişti s-au strecurat şi curve, hoţi, profitori şi escroci care aveau nevoie de statut social şi şi-au asociat numele cu instituţiile publice. Ei sînt acum deosebit de vocali, pentru că duc acasă salarii de două-trei ori mai mari decît un realizator onest şi profesionist. Umilinţa şi bătaia de joc a politicienilor faţă de instituţiile noastre l-i se datorează în foarte mare măsură. Alături de claunii ăştia din viaţa noastră politică, ei sînt cei care nu doresc reforma instituţiilor media de stat. Ei sînt cei care stau ascunşi, sau urlă din toţi bojocii în numele salariaţilor, cu gîndul la bancomat! Ei sînt cei care acceptă fără să riposteze tot simulacrul de modificare a Legii 41. Cred că ar trebui ca profesioniştii adevăraţi, cu experienţă să propună propriul NOSTRU proiect de lege. Şi să ne batem să-l obţinem! Putem pune o presiune incredibil de mare pe clasa politică prin propriile noastre mijloace! Dacă ne dorim!

Eu nu sînt parte din nici un sindicat. M-am retras în urmă cu mulţi ani cînd am constatat că sindicatul în care am aterizat nu era decît un grup de interese pur personale, condus de nişte profitori şi oportunişti (Dar, există manageri care sînt membri de sindicat!). Nu deţin nici un privilegiu. Nu am salariu de merit. Am deţinut pentru doi ani şi jumătate o funcţie de redactor şef cu delegaţie, care mi-a deschis ochii larg, dar nu mi-a închis gura. Nu pot să accept să mă prefac că nu se întîmplă nimic doar pentru a nu expune public instituţia în care lucrez! Cum nu sînt deacord cu simulacrul de protest de astăzi, cu pahare cu apă rece, ascunşi pe străduţe lăturalnice. E doar un mijloc de a bifa o acţiune care să justifice “lupta sindicală” şi trebuie să fii extrem de conectat la problemă să bagi de seamă astfel de glume. În ultima videoconferinţă, Liviu Popescu a rostit nişte adevăruri. Mulţi l-au luat în “balon” pentru că au convingerea fermă că nimic, dar nimic nu se va schimba!

Dar, probabil, nu a ajuns cuţitul la osul profesioniştilor oneşti…

CRIZE SIMULTANE

 

Milton Friedman, marele guru al mişcării „unfettered capitalism”, creditat cu scrierea caietului de sarcini pentru economia contemporană, hipermobilă şi globală, îl cita des pe Machiavelli, potrivit căruia toate rănile trebuie provocate simultan, dacă vrei ca schimbarea aşteptată să se producă. Numai o criză – reală sau percepută ca atare – poate produce schimbări reale. Dezastrele naturale, catastrofele sanitare sau turbulenţele politice permit guvernelor şi multinaţionalelor să profite de şocul în care se află populaţia şi să implementeze politici avantajoase pentru marile corporaţii.

Esenţială, în toată această mişcare oportunistă este viteza de reacţie, pentru a impune o schimbare rapidă şi ireversibilă înainte ca societatea aflată sub imperiul acestei crize să revină la „tirania statu-quo-ului”. Potrivit teoreticienilor neoconservatori, adepţi ai lui Papa Milty, o administraţie are la dispoziţie între şase şi nouă luni în care să poată realiza schimbări majore; în cazul în care va pierde oportunitatea de a acţiona decisiv în această perioadă, ea nu va mai avea o a doua şansă în acest sens.

Şocul şi Evlavia sunt acţiuni care creează teamă, pericole şi distrugere pe o scară inimaginabilă pentru oamenii obişnuiţi, de aceea, exploatarea acestora poate trasa liniile de frontieră geopolitică sau corporatistă pură.

Spuneam, în emisiunea prietenului Daniel Botgros, referindu-mă la România de astăzi, că asupra noastră s-a abătut, simultan, o sumă de crize machiavellice, atît Ţara, cît şi Naţiunea aflîndu-se la o răscruce fără sens giratoriu. Avem de ales între drumul care duce la dispariţia noastră din istorie, sau poteca abruptă a reclădirii naţionale.

În România momentului actual se poate vorbi de o criză care este mai mult decît politică, în care locatarul de la Cotroceni a tăiat juliene întraga clasă politică aflată în parlament. Criza politică românească este, de fapt, mult mai profundă şi ea se manifestă prin lipsa unei alternative reale la actuala aşa-zis elită conducătoare. Bazinul de selecţie este gol! Atît ideologic, cît, mai ales, uman!

Criza medicală, generată de epidemia de COVID-19, scăpată în pruni în ţara noastră, este strîns legată de criza politică, dar şi de criza de încredere şi chiar de una de… coeziune naţională. Un mix 3 în unu, fatal! Un sistem medical extrem de politizat, reforme aplicate în avantajul corporaţiilor, tratamente la limita de jos a umanului, manipularea şi dezinformarea conspiraţionistă grosiere practicate în ultimii doi ani, toate acestea au tarat încrederea în efortul medical. Cred că este momentul ca politicul să facă un pas în spate, o perioadă de timp, şi să lase specialiştii să încerce să rezolve criza sanitară!

Criza energetică în care ne-a aruncat lipsa unei politici externe coerente şi Olimpiada vînzării de ţară este acută şi, din păcate, pentru noi, fără leac. TOATE reţelele energetice construite în ultimii ani OCOLESC România!!! Sîntem pămîntul nimănui, terenul de joacă al tuturor! Ea este mai puternică decît criza economică şi criza alimentară, cele două conturîndu-se cu tuşele groase ale scumpirilor excesive ale materialelor de construcţii şi decalajele scandaloase între exportul de materie primă agricolă şi importul de produse finite alimentare.

Despre criza constituţională, nu vreau să scriu. Constituţia este călcată în picioare de ani de zile. Ni se pare deja firesc. Nu ne afectează! Evident, nu sîntem polonezi! Dar despre faptul că România este captivă a unor jocuri geopolitice la scară regională și globală care o lasă cu tot mai puțini aliați de încredere și cu tot mai mulți adversari, în condițiile în care pierderile de suveranitate sînt enorme și lipsite de compensație, voi scrie cîteva rînduri. Sigur, am amintit deja, absenţa unei politici externe naţionale, aflată în apanajul trădătorului de la Cotroceni, reprezintă una dintre cauzele precarităţii situaţiei de astăzi în care am devenit pămîntul nimănui şi terenul de joacă al tuturor! Cei puţini, care vor dori să privească înapoi, în istorie, vor vedea că Franţa a sprijinit crearea României mari. Încă de pe vremea lui Cuza (Unirea Principatelor) ca o contrapondere la ascensiunea Imperiului Ţarist. Istoria se repetă, în buclă, şi Franţa se întoarce la Gurile Dunării pentru că cine stăpîneşte Gurile Dunării stăpîneşte Europa şi pune presiune pe Crimeea cam ca înainte de 1853.

Aşa putem traduce că România este coaptă pentru o guvernare progresisto-globalistă-macroniană sau, cel puțin, adusă în cvasi imposibilitatea de a se opune la instalarea unei asemenea guvernări. Poate fi o explicaţie pentru sceneta jucată de Dasian-Julien. Sigur, este de presupus că Rusia nu are motive să fie încîntată de implantarea soroșismului- macronian în vecinătatea sa apropiată.

Dar, astea sînt deja aberaţii regionale. Omul de rînd caută, în piaţă, un tocilar. Să ascută coasele şi topoarele!

SE APROPIE 1 NOIEMBRIE. ZIUA MORŢILOR!

 

Serviciile publice de radio şi televiziune se află în colaps. Mai ceva decît ţara! Haite de decidenți politici, de toate culorile, au avut grijă ca în decursul anilor să destabilizeze și să fragilizeze aceste două instituții, în propriul beneficiu și în detrimentul românilor în serviciul cărora clamau că se află, cu consecințe grave la siguranța națională.

De ce s-a ajuns aici? Sînt cîteva răspunsuri pe care foarte mulţi le ocolesc. În primul rînd, pentru că s-a instituit OMERTA pentru oamenii din interiorul instituţiilor. A vorbi despre radio şi televiziunea publice era considerat un atac asupra locului de muncă, muşcai mîna care te hrăneşte, chiar dacă la adăpostul instituţional diverşi indivizi sau diverse grupări practicau abuzuri de neimaginat. În această atmosferă, puterea a fost preluată de cîţiva manageri (puşi pe viaţă în funcţie de un fost PDG!) şi un sindicat cu comportament de grup infracţional organizat (din care fac parte şi… unii manageri!!!).

În al doilea rînd, niciodată media private nu au iubit deloc media publice! Poate şi pentru că opacitatea celor din urmă a fost consfinţită în regulamente de ordine interioară, iar reforma acestor instituţii, dincolo de vendete personale, au rămas doar la cheremul unor politicieni, din an în an mai lipsiţi de inteligenţă, voinţă şi caracter.

În 28 octombrie a.c., mandatele celor doi interimari din fruntea instituţiilor publice, prelungite mereu pe lîngă lege a… ‘şpea oară, expiră, lăsînd radioul public, de exemplu, fără conducere chiar înainte de Ziua instituţiei, 1 noiembrie, dată recunoscută – mai abitir în acest an! - ca Ziua Morţilor! Este clar că această criză politică în care ne aflăm pînă în gît nu va permite rezolvarea corectă a problemelor legate de conducerea celor două instituţii: nu Consiliu de Administraţie, nu preşedinte, nu Director General plin, nu reformă instituţională, nu modernizare, nu evoluţie, nu grija pentru cheltuirea banului public!Probleme sistemice... duium!

O prelungire a unei astfel de situaţii are consecinţe extrem de grave, inclusiv asupra siguranţei naţionale! Dar, pentru decidetul politic de astăzi, siguranţa naţională nu înseamnă nimic! Din potrivă! Sigur, cînd se discută despre funcţiile de conducere în cele două instituţii se spune că Xulescu este omul Cuiva! Partidul K l-a instalat în frunte pe Xulescu, adus de nicăieri. De la Agenţia Domeniilor Statului, de exemplu! Oamenii din interiorul instituţiilor, profesioniştii, nu sînt luaţi în considerare. Pentru că, dihonia este la ea acasă. Şi pe Betrhelot şi pe Dorobanţilor.

Oricît de neplăcut ar fi, situaţia trebuie desţelenită, reforma trebuie făcută, iar cele două instituţii ar trebui să intre URGENT într-o zodie a liniştii şi creaţiei. Ai, însă, nevoie de oameni pricepuţi şi curajoşi pentru asta, care să nu fie prizonierii partidelor, găştilor sau găşculiţelor, gîştelor sau gîsculiţelor, sau ideologiei. Jurnalismul public se face EXCLUSIV ÎN SLUJBA CETĂŢEANULUI!!!

La radioul public, risc şi voi avansa un nume: Florin Bruşten, actualul Secretar General al Departamentului Studiourilor Teritoriale! Prietenii ştiu de ce, duşmanii vor face spume, cei apropiaţi vor ridica din sprîncene… Risc şi la TVR şi scriu: Dite Dinesz! Dar, eu nu am nici un cuvînt de spus. Haideţi, voi, puternicii zilei, faceţi voi ceva!

Știrile false, o problemă de securitate națională

 

Distorsionarea adevărului nu este o practică nouă. Propaganda și știrile false folosesc în special mediul online și dețin similitudini: ambele sînt metode de denaturare a adevărului, de convingere emoțională, care doresc să instige la acțiune, în majoritatea cazurilor negativă.

Un număr mare de știri false și manipulatoare care difuzează teorii șocante sau ale conspirației schimbă treptat percepția informațiilor. La început, oamenii pur și simplu nu percep dezinformarea, apoi pur și simplu nu o cred, dar ulterior, din cauza emiterii frecvente a unor astfel de materiale, oamenii încep deja să se îndoiască. Anume acesta este scopul pe care vor să-l atingă organizațiile și țările care manipulează cu informațiile.

Știrile false se transformă în prezent într-o problemă de securitate națională, un instrument care poate destabiliza lumea, și a sosit momentul să-l luăm în considerare în contextul securității! Rezultatul poate fi cuantificat în sondaje de opinie.

Potrivit sondajului de opinie intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Partea a II-a, 59,5% din populație ar vota un partid naționalist care promovează valorile religioase și susține familia tradițională. Dintre cei care ar vota cu un partid naționalist, doar 21% (ceea ce reprezintă 12% din totalul populației) ar mai vota cu un asemenea partid dacă ar propune o apropiere de Rusia, 35% (ceea ce reprezintă 21% din totalul populației) ar mai vota cu un asemenea partid dacă ar propune ieșirea României din UE și 25% (ceea ce reprezintă 15% din totalul populației) ar mai vota cu un asemenea partid dacă ar propune restrângerea drepturilor minorităților naționale.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, în parteneriat cu Verifield, la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro), în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro), în perioada 1-15 iunie 2021.

Procentul celor care cred că România trebuie să își apere interesele naționale chiar dacă riscă să își piardă statutul de mebru al UE rămîne similar cu cel rezultat din cercetarea din luna martie (64%). Interpretarea acestui grup masiv de populație ca fiind adeptul unor opțiuni naționaliste trebuie însă nuanțată.

Majoritatea românilor consideră că dacă restul țărilor europene își urmăresc și propriile interese naționale, este legitim ca și românii să își dorească același lucru pentru țara lor. Există însă o conștientizare rațională clară a faptului că ieșirea din UE ar afecta interesele naționale și că dezvoltarea economică a țării are cele mai bune perspective în interiorul Uniunii. Asta nu înseamnă că românii nu lipesc etichete grele politicienilor actuali, de la hoți și corupți la trădători de țară și vînduți intereselor străine.

Potrivit cercetării, doar 28% dintre români sînt de părere că, în calitate de stat membru, România trebuie să respecte regulile Uniunii Europene, chiar și atunci cînd îi sînt afectate interesele naționale (față de 31,9% în martie). 64,8% consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci cînd sînt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE.

Respondenții din urbanul sub 90.000 de locuitori consideră într-o măsură mai mare decît restul populației că România trebuie să își apere interesele naționale. Asta și pentru că urbanul mic nu interacționează direct cu multinaționalele! Persoanele cu vîrsta sub 30 de ani, locuitorii din București și din regiunea nord-est consideră într-o proporție mai mare decît media că ieșirea din UE ar afecta interesele țării noastre.

59,5% dintre români ar vota un partid naționalist, care promovează valorile religioase și susține familia tradițională. Ar fi mai înclinați decît media să voteze pentru un partid naționalist, în special gulere albastre, locuitorii din regiunile Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est și persoanele care declară că venitul lunar nu le ajunge nici pentru strictul necesar. Cei care declară că nu ar vota cu un astfel de partid sînt cu precădere persoane cu educație superioară și gulere albe.

Respondenții au fost întrebați care cred că sînt primele trei interese naționale ale României dintr-o listă predefinită. Luînd în considerare doar prima alegere făcută, raportată la totalul eșantionului, pe primul loc în ierarhia intereselor naționale se situează dezvoltarea economiei (32,6%). Urmează întărirea rolului României în UE (24%), dezvoltarea infrastructurii de transport (11,9%), protejarea grupurilor de populație vulnerabile (7,7%), întărirea capcității militare (6,8%), păstrarea valorilor naționale românești (6,6%), dezvoltarea relațiilor economice cu China sau Rusia (6%) și naționalizarea resurselor naturale (4,4%).

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vîrstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vîrsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95 %, la un grad de încredere de 95%.

Dar, chiar sondajul prezentat poate fi fake-news și manipulator? Posibil! Sondajul nu vorbește de problemele profunde! Dezechilibrele demografice, criza apei, degradarea mediului, penuria alimentară şi sărăcia endemică menţin permanent amorsate numeroase situaţii conflictuale regionale. Lista provocărilor globale este, însă, mult mai lungă. Lumea a intrat într-o perioadă de tranziţie care va fi caracterizată mai curînd de pragmatism şi compromis, decît de aderarea la principii ideologice şi doctrine, iar consecinţa imediată pentru politica de tip clasic este tendinţa de a se elabora strategii, evitîndu-se analiza noilor condiţii.

Rămîn bujbec

 

M-am trezit bujbec. Adică, în traducere, dezorientat, nedumerit. Noaptea a fost agitată, tot soiul de fantome politice mi-au dat tîrcoale. Oracolul cu togă se chircea tot încercînd să zărească printre aburii de sulf încotro se îndreaptă România, Cleptomina, adevărata fiică a Mamei Omida, regina magiei la alb, cea plătitoare de taxe şi impozite, se orienta şi ea printre cărţi de 66 şi şeptică, dar nu vedea decît, eventual, un 69, iar şamanii din bujbekistan încercau să-mi traducă din ruseşte că fiertura pe care aveau să o îngurgiteze pentru a intra în contact cu spiritul lui Ştefan cel Mare nu avea în compoziţie şi pizda ţigăncii şi, în consecinţă, există posibilitatea ca contactul să aibă loc doar cu Ozana! Cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul!

Plictisit de plictiseala cotroceniană, marchizul de Sade inițiază, din cînd în cînd, jocuri specifice, ecranizate, precum porno-cultul anilor 70, imposibil de vizionat de un om normal, în care acțiunea se derulează într-un conac la margine de lume (civilizată), protagonistă fiind familia tradițională și perversă. Scenele de uro și scato sînt dominante în peliculă, iar De Sade le vizionează din jilțul său, impenetrabil, cu papion, cu palmele întinse pe genunchi.

Marius Manole, mai tradiționalist, apelează la rolul lui Ștefan cel Mare din Apus de Soare, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, sperînd să-l trimită pe monstrul Vraca în sertarul actorașilor pentru figurație. “Unde sînteți voi, #reziștii mei”?, înconjurat de cîțiva figuranți fără televizor și știință de carte.

Viața bate cîmpii, nu filmul!

Vedeţi de ce e bine să fii jurnalist? Pentru prima dimineaţă în ultimele luni, mă bucur că m-am trezit jurnalist şi nu analist sau consultant, spre care tînjesc, evident, vîrsta înaintată alungîndu-mă vicleană de pe teren şi pleoştindu-mă în capul unei mese rotunde. De obicei! Păi, ca analist, puteam eu să debitez atîtea prostii în cîteva sute de semne şi să mă simt răzbunat? Nu, evident! Analiştii serioşi folosesc un limbaj academic, un discurs logic, bazat pe fapte, gesturi, declaraţii, nu pe un vis din miez de noapte. Chiar şi aşa, ca jurnalist (complexat, cum spun unii) care a încălcat normele tehnicii scrisului şi a făcut o introducere de o pagină (dacă ar vedea-o Buzzi, ar tăia-o din start, ca din labele lui Imbri despre păduri!!!), îmi voi exprima cîteva nedumeriri. De această dată, serios!

La deja 32 de ani de la răsturnarea regimului Ceuşescu şi executarea cuplului prezidenţial, România se dovedeşte incapabilă să menţină cursul. Prinsă în vîltoarea crizelor de tot felul, nevaccinată împotriva lor, cu o clasă politică rapace, încă Ţara noastră se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană şi între primele 10 ţări, la nivel mondial, în catalogul statelor eşuate. Ştiu că voi fi înjurat şi arătat cu degetul, dar m-am săturat să emit fraze deontologice care să se încadreze în normele unei democraţii care nu există şi în care nu cred! Situaţiile speciale impun soluţii speciale, în nici un caz lălăite şi dezlînate, ci ferme şi corecte! De aceea, afirm cu toată convingerea că actuala clasă politică vizibilă la nivelul întregii ţări TREBUIE SĂ DISPARĂ! Camerele de gazare nu mai sînt o soluţie, cînd gazul este infernal de scump! Totuşi, o soluţie finală se impune pentru purificarea unei clase conducătoare. De aceea, cred într-o nouă REVOLUŢIE!

Una intelectuală, live, adevărată, nu pe internet sau reţele de socializare. Una care să schimbe din rădăcini un sistem care nu se mai identifică cu noi, trăitorii unui secol al schimbărilor profunde. O revoltă antisistem general: politică, economică, socială, culturală, morală inițiată de un popor responsabil, nu de marionete #rezist!

Cel mai grav aspect al actualei clase politice este “dezinstituționalizarea politicii”, în contextul în care “politica a devenit nefuncțională cu actualele partide”, care nu mai sînt instituții în sensul sociologic sau politologic al conceptului, ci au devenit un fel de triburi și găști unde contează altceva decît specializarea și dedicarea. O spun de ani de zile, partidele nu mai sînt instituții, care au reguli, care au un statut pe care să îl respecte, care au principii și valori și care au un scop, un proiect special, ci simple structuri mafiote care și-au împărțit teritoriile și luptă pentru spolierea lor. Nemairespectînd aceste lucruri, partidele nu mai pot furniza educație, nu mai au resurse umane, nu mai au școli.

Ce cadre pregătim? Ce oameni aducem în politică? Pe ce criterii? Ne aducem în politică prietenii, partenerii de afaceri, secretarele? Eu cunosc cinci sau șapte exemple de foști șoferi ai unor președinți de județ sau ai unor primari sau parlamentari care au ajuns în locul lor în foarte scurt timp. Această dinamică a șoferului care ia locul șefului demonstrează o lipsă de instituții. Nu mai avem cuvîntul viitor în programele politice, nu mai avem energia pe care să ți-o dea politicienii pentru viitor. Am ajuns la aceste momente în care cred că politica a devenit nefuncțională cu actualele partide, instituții legate de politică.

Multe instituţii publice au devenit fiefuri de partid, sau au fost cucerite de “alpinişti sexuali” care au trecut, sau nu, pe la Armando!

Fenomenul de revoltă se manifestă puternic, în ultimii ani, în Europa. Eu l-am văzut în Piaţa Catalunia, din Barcelona, şi în Centrul Madridului, deşi startul l-am dat tot noi, românii, la “kilometrul 0” al democraţiei dîmboviţene, în Piaţa Universităţii, unde în iunie 1990 am fost prezent alături de Emil Hurezeanu şi un extraordinar jurnalist de la revista clujeană studenţească NU! Ca şi cei din Bucureşti, studenţii clujeni erau profund antisistem!

În acel răstimp, hydra putreziciunii sistemului de astăzi dădea bacalaureatul, de la seral, sperînd să obţină un 5 la limba maternă! De aceea sîntem unde sîntem!

Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 32 de ani în actul de guvernare al ţării! Deoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării!

Din păcate, după 32 de ani de aşa-zisă democraţie, electoratul, drogat cu minciuni de toate culorile, rămîne dependent de chip şi ignoră ideile. Chipul a rămas substitutul unui program! Acesta arată caracteristicile reale, sau doar presupuse. Imaginea conducătorului este echivalentul mărcii de fabrică. Perntru că Iohannis are în vene ceea ce Niccolo Machiavelli scria în Principele (Paris, Ed. Seghers, 1972, p. 144-145): „Lumea vede bine ceea ce eşti pe dinafară şi puţini văd ce eşti pe dinăuntru; iar cei puţini nu îndrăznesc să contrazică opinia mulţimii, care are de partea ei măreţia Statului care-i susţine… Pentru că poporul nu judecă decît ceea ce vede”.

Adevărul nu mai contează. El devine un concept demodat pentru cei care confundă imaginea cu imaginaţia. De aceea nu dau doi bani pe reconciliere! De aceea, nu agreez diplomaţia care spune: nu contează cîtă dreptate ai, ci cît negociezi! Rămîn bujbec!

REPUBLICA ERWIN ŢIGLA

 

Aseară, curtea interioară a Bibliotecii Germane din Reşiţa a fost arhi-plină. Oameni de cultură şi artă, feţe bisericeşti, oameni simpli l-au sărbătorit pe cel care a dat un sens acelui loc, care în Reşiţa de astăzi are ca punct de reper Kauflandul din Luncă. Un spaţiu multi-cultural şi ecumenic efervescent care a împrumutat masiv din personalitatea cratorului său. Erwin Ţigla împlineşte duminică, 19 septembrie, 60 de ani de viaţă, dar a sărbătorit 30 de ani de prezenţă în slujba semenilor. Erwin a fost catalogat drept o instituţie în sine!

S-au rostit sute de epitete la adresa lui Erwin. Aş fi putut să adaug şi eu cîteva. Caracterizarea cea mai scurtă şi plină de forţă se referă însă la ultimele luni: OMUL CARE A SALVAT REŞIŢA CULTURALĂ DE PANDEMIE! Este o propoziţie care spune totul despre Erwin, despre cei 30 de ani petrecuţi în mijlocul oamenilor, despre performanţele sale.

Erwin este un performer, dar nu a fost niciodată slugă! În nici o calitate pe care întrupat-o. Nu a fost militant. Nu a fost ANGAJAT! De altfel, în volumul lansat ieri, DESTĂINUIRI IV – DE 60 DE ORI ÎN FAŢA MASS-MEDIA, într-un interviu reluat din cotidianul ARGUMENT din 12 februarie 2012, realizat de Adalbert Gyuris, Erwin Ţigla spunea:”Cel puţin în scurta perioadă de cînd trăiesc în această lume, m-am confruntat cu diverse personalităţi literare angajate social-politic, care, în anumite conjuncturi şi situaţii date, au reuşit să profite din tot ce s-a putut. Şi astăzi trăim alături de astfel de oameni, care profită de anumite conjuncturi şi încearcă să iasă în evidenţă”.

Nu pot, la final, să nu remarc cuvîntul lui Gheorghe Jurma care sparge tiparele convenţionale şi atentează la instituţia Erwin Ţigla. Jurma are dreptate (pentru a n-a oară!!!). Erwin nu este o instituţie. Este o sumă de instituţii! O sumă de instituţii care au umplut spaţiile goale lăsate de absenţa instituţiilor oficiale. Absenţă remarcată şi ieri. Nici un dregător al locului nu a găsit de cuviinţă să fie prezent la manifestare, deşi oameni ca Erwin Ţigla duc Banatul Montan în eternitate, nu existenţa aproape jignitoare a acestor fiinţe cocoţate în vîrful puterii.

Personal, am găsit explicaţia absenţei acestor grohăitori falşi de la manifestare: ar fi fost o încălcare a suveranităţii! Pentru că, Erwin Ţigla este mai mult decît o sumă de instituţii. Este o Republică autonomă şi extrem de democratică. Republica Erwin Ţigla! Construită doar pe realizări perene, nu pe intrigi şi scandaluri de budoar.

La mulţi ani, Erwin!

LACHEII CORPORATOCRAȚIEI ȘI OILE ROMÂNEȘTI

 

Prețurile la energie au luat-o razna. Gazul, existînd din belșug în perimetrul românesc, și energia electrică, au ajuns prohibitive pentru locuitorii acestui spațiu pe care unii dintre noi se încăpățînează să o mai numească Țară! Și toate aceste neajunsuri și ticăloșii se petrec sub sfîntul slogan al Societății liberale. Sau a economiei de piață!

În urmă cu trei săptămîni, România cumpăra cel mai scump curent electric de pe piață, un preț maxim de 1.053 de lei/MegaWatt pentru electricitate, adică aproape dublu față de prețul mediu al pieței! La polul opus, Polonia plătește doar 88,9 euro pe Mwh. Românii consumă, astăzi, cea mai scumpă energie electrică din ultimii doi ani. În România, preţurile medii la care energia a fost tranzacţionată în ultimele luni au bătut record după record, iar ţara noastră se confruntă cu o furtună inflaţionistă, în condiţiile în care inclusiv preţul carburanţilor - care are o pondere mai mult decît însemnată în indicele preţurilor şi care implică şi o majorare a tuturor costurilor de transport - a urcat constant, în ultimele luni. Benzina a atins un nivel record al ultimilor ani, 5,97 lei/litru, iar preţul motorinei se apropie şi el de nivelurile din octombrie 2018, fiind la 5,8 lei/litru în prezent faţă de 6,06 în 2018.

Premierul Cîțu spune că acest fenomen nu poate fi stopat.

Evident, aceste scumpiri energetice se regăsesc nu numai în facturi, dar și în celelalte achiziții, prețurile tuturor produselor fiind scăpate de sub control.

Și asta nu e tot, vorba reclamelor televizate. Piaţa materialelor de construcţii pare a fi scăpată în continuare complet de sub control. Există produse care se scumpesc de la o zi la altă. Preţul pe metrul pătrat construit a crescut cu minimum 20-25%. Lemnul finisat a crescut cu 250%, tâmplăria PVC cu 25%, termoizolaţiile cu 60% iar structura metalică s-a dublat.

Potrivit datelor făcute publice de Institutul Național de Statistică, creșterile de preț la materialele de construcții au început să se resimtă încă de la sfârșitul anului 2020. Materialele s-au scumpit treptat, începând din decembrie 2020 și până în martie 2021 înregistrându-se o primă tranșă de scumpire cu până la 50%. De exemplu, la polistirenul extrudat prețul a urcat de la 90 lei/ bax la 121 de lei/ bax în luna martie, în prezent ajungând la 140-160 lei/ bax.

Evoluția prețurilor la materialele de construcții în ultimul an, creștere față de 2020, este următoarea: lemn finisat – 250%, structură metalică – 100%, acperiș metalic – 60%, termoizolații – 60%, ssteme de cofrare – 45%, pavaj – 25%, tâmplărie PVC – 25%, cărămidă – 20%, BCA – 10%, vopsele – 20%.

Astfel stînd lucrurile, specialiștii în domeniul construcțiilor estimează că urmează un colaps imobiliar dacă în ultimele luni nu se întîmplă ceva astfel încît constructorii să poată prelua această creștere de prețuri împreună cu beneficiarii.

Deși explozia prețurilor la materialele de construcții este recunoscut de toți actorii implicați – Guvern, autorități centrale, autorități locale și firme de construcții – , deocamdată nu se întrevede nici o varianta de rezolvare. Evident!

"Alimentele sînt ieftine, puterea de cumpărare creşte, creşte şi consumul. Românii sînt mai fericiţi. Institutul Naţional de Statistică a anunţat o creştere semnificativă a puterii de cumpărare. Cîştigul salarial mediu net a crescut cu 11,9% în aprilie 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dar, şi mai important şi foarte mare atenţie - datele INS au arătat o creştere semnificativă a puterii de cumpărare cu 8,4%", a spus premierul Cîțu, în iunie, invocând și datele Eurostat.

Că premierul gîndește așa, nu e un secret. Că întreaga clasă politică este captivă corporațiilor și grupurilor de interese, altele decît cele naționale, iarăși nu este un secret. Ei sînt, într-un fel sau altul, doar lacheii corporatocrației, ieșiți în frunte. Dar că la 30 de ani de la evenimentele din Decembrie – care păreau că au readus demnitatea! - românii își acceptă destinul latino-american, ei, bine, acesta chiar este un secret!

Clasa politică de la București se cantonează în zona de confort a sloganelor răsuflate ale corectitudinii politice și fundamentalismului de piață. La București și nu numai, corupția, venalitatea, ignornța și slugărnicia, în fața centrelor de influență, a politicienilor fac ravagii, distrugînd ce a mai rămas din economia națională, vânturînd avuțiile și aneantizînd orice speranță de reclădire a unui stat prosper și echitabil.

Scopul lacheilor nu este de a rezolva problemele țării, ci de a crea un haos nesfîrșit. Doar în acest climat pot controla cetățenii și resursele țării. Așadar, nu se pune problema vreunei lupte, vreunei impotriviri ale acestor personaje în numele interesului național, pentru că, statutul lor în cadrul organizației nu le-ar permite să aibă o astfel de atitudine.Tot ce pot sa facă în relația cu stăpînii lor din afara țării este să negocieze spolierea românilor, astfel încît să nu omoare de tot oile, sau mai rău, să le aducă într-un asemenea hal de disperare încît să înceapă să muște ciobanii. 

Așadar, nivelul de trai, nu este altceva decît “o stare de spirit”, un calcul cinic și rece care lasă oile cu atîta energie cît să nu cadă din picioare. Nu am învățat nimic din experiența latino-americană...