Nu este o greşeală, este o politică!

 

 

Pentru prima dată, armata israeliană a recunoscut luni "o posibilitate puternică" de a fi ucis-o, dar nu în mod deliberat, pe jurnalista canalului panarab Al-Jazeera Shireen Abu Akleh, o recunoaştere incompletă denunţată de familia şi susţinătorii acesteia, comentează AFP, preluată de Agerpres.

Vedetă a canalului Al-Jazeera, jurnalista americano-palestiniană a fost împuşcat mortal la 11 mai în timp ce acoperea o operaţiune militară israeliană în tabăra palestiniană Jenin, un bastion al facţiunilor armate palestiniene din nordul Cisiordaniei ocupate, unde o unitate specială încerca să aresteze "suspecţii", ceea ce a dus la ciocniri armate.

După moartea lui Shireen Abu Akleh, echipată cu o vestă antiglonţ pe care era scris "presă" şi cu o cască de protecţie, Autoritatea Palestiniană şi angajatorul ei Al-Jazeera au acuzat imediat armata israeliană că a ucis-o.

Israelul a respins în mod constant această acuzaţie, în pofida unor anchete jurnalistice şi a unui raport al ONU care a concluzionat că a fost un tir israelian, excluzînd, totuşi, că a fost deliberat.

Luni, armata israeliană a publicat "concluziile finale" ale anchetei sale şi a recunoscut că unul dintre soldaţii săi a tras într-adevăr în direcţia jurnalistei, înşelîndu-se asupra identităţii ei: "Există o mare posibilitate ca doamna Abu Akleh să fi fost lovită accidental de un tir al armatei israeliene care viza suspecţi identificaţi ca fiind indivizi palestinieni înarmaţi".

Armata a spus că a studiat succesiunea evenimentelor "cronologic", a analizat locurile, înregistrările video şi audio de la faţa locului, a efectuat o "simulare a scenei" şi că "experţi israelieni" au efectuat o analiză balistică a glonţului, la 2 iulie, în prezenţa unor reprezentanţi ai "Comitetului SUA de coordonare a securităţii pentru Israel şi Autorităţii Palestiniene".

Din cauza "stării proaste a glonţului", identificarea originii acestuia a fost "dificilă", a subliniat armata în raportul său, spunînd că nu are certitudinea "neechivocă" a originii tirului fatal jurnalistei.

La fel ca armata israeliană, Statele Unite au ajuns la concluzia că Shireen Abu Akleh fost "cel mai probabil" victima unui tir de pe o poziţie israeliană, fără a avea motive să creadă că moartea ei a fost intenţionată.

"Soldatul nu căuta să ţintească un jurnalist Al-Jazeera sau un jurnalist în general. (...) Soldatul şi-a identificat greşit ţinta şi îi pare rău pentru asta", a declarat luni un înalt responsabil militar israelian în timpul unei briefing cu presa. "Nu ar fi trebuit să se întîmple, nu a făcut-o în mod deliberat", a adăugat el.

Acest responsabil a indicat că soldatul, postat la aproximativ 200 de metri în spatele jurnalistei, nu-i văzuse inscripţia "presă" pe partea din faţă a vestei sale antiglonţ. El a spus că jurnalista a fost împuşcată în ceafă.

La rîndul său, biroul procurorului militar israelian a anunţat luni că "nu există nici o suspiciune de act criminal care să justifice deschiderea unei anchete penale de către poliţia militară", deşi există o "probabilitate mare" ca Shireen Abu Akleh să fi fost ucisă de soldaţi israelieni.

"Faptele şi anchetele dovedesc că Israelul este vinovat, că Israelul a ucis-o pe Shireen şi că Israelul este cel care trebuie să poarte responsabilitatea crimei sale", a reacţionat Nabil Abu Rudeineh, purtătorul de cuvînt al preşedintelui Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas care a avut a organizat funeralii naţionale la Ramallah în onoarea jurnalistei.

Canalul Al-Jazeera a denunţat concluziile anchetei, spunînd că "această mărturisire din vîrful buzelor nu este altceva decît o încercare a forţelor de ocupaţie israeliene de a scăpa de responsabilitatea lor penală".

"Al-Jazeera condamnă reticenţa forţelor de ocupaţie israeliene de a-şi recunoaşte în mod explicit crimele şi încercările lor de a eluda urmărirea penală a autorilor", a adăugat canalul într-un comunicat.

Familia Abu Akleh, care s-a întîlnit cu secretarul de stat american, Antony Blinken, la Washington în iulie, a acuzat luni într-un comunicat autorităţile israeliene că "evită să îşi asume responsabilitatea pentru uciderea" jurnalistei. "Rămînem profund răniţi, frustraţi şi dezamăgiţi", a subliniat familia, cerînd Statelor Unite să efectueze o anchetă "credibilă".

"Recunoaşterea vinovăţiei de către forţele armate israeliene vine prea tîrziu şi este incompletă", a acuzat Sherif Mansour, responsabil pentru Orientul Mijlociu al Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor, la New York.

"Salutăm ancheta Israelului asupra acestui incident tragic şi subliniem din nou importanţa determinării responsabilităţilor în acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat.

ONG-ul israelian anti-colonizare B'Tselem a calificat concluziile armatei israeliene o "mărturisire falsă". "Nu este o investigaţie, este o muşamalizare. Nu este o greşeală, este o politică", a deplîns ONG-ul, citat de AFP.

PRESA, RĂZBOIUL HIBRID ŞI OROAREA POLITICĂ ROMÂNEASCĂ

 

Pînă la mijlocul anilor 80, cine deținea mijloacele de coerciție și forța militară deținea puterea. Schimbarea de paradigmă a guvernării în multe state ale lumii și revoluția în domeniul tehnologiei informației au făcut ca mijloacele clasice să fie insuficiente pentru a controla populațiile. Cine deține/controlează mintea și insuflă credințe publicului acela deține puterea, mai ales în lumea captivilor virtual. Așadar, cine formează opinia publică este adevăratul stăpîn al oamenilor și a tot ce ei dețin. Vă amintiţi? În perioada de 20 de ani de război cu terorismul islamic se vorbea de cucerirea minţilor şi sufletelor! Divizii întregi erau angrenate în acest război care, se pare că a eşuat.

Continuăm să ne aflăm în plin război hibrid, în care informația constituie arma principală, mai importantă chiar decît infanteria! Dar, am mai scris despre asta! Ce este nou? Ei bine, multitudinea de fronturi interne şi externe şi avalanşa de actori statali şi (mai ales!) non-statali care utilizează resursele calificate ale luptătorilor informaţiei. De cele mai multe ori în detrimentul propriei populaţii!

Ca să putem vorbi de manipulare, adică de acel mecanism prin care este influențată opinia publică cu ajutorul mass-media și a rețelelor sociale spre obținerea adeziunii sau a unei decizii favorabile actorilor implicați în manipulare, trebuie mai întîi să vorbim despre adevăr. Ideea că adevărul este relativ și subiectiv, este periculos pentru că, dacă nu există adevăr obiectiv, atunci nu există realitate obiectivă, iar fără realitate obiectivă, oricine deține puterea ajunge să dicteze realitatea. În final se ajunge la autoritarism. Cam ca în cazul absentului preşedinte Iohannis: “guwernerul meu”, pandemia mea, morţii mei… Un preşedinte nu prea mobilat intelectual, dar profund manipulator. Un fel de “Şcoala vieţii” pe care am mai întîlnit-o şi în cazul unor manageri de top din instituţiile publice! Faptul că a fost preşedinte timp de două mandate nu este o onoare politică este o Oroare!

Conform Dicţionarului de Sociologie, manipularea este definită ca "o acţiune de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate) să gîndească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune, care distorsionează intenţionat adevărul, lăsînd impresia libertăţii de gîndire şi de decizie" (Zamfir, C., Vlasceanu,L.,1998).

Liderii guwernamentali au schimbat în mod repetat regulile jocului tocmai pentru ca preşedintele manipulator să-şi piardă urma în multe dintre deciziile dezastruaoase cu efect direct asupra poporului bujbecit, ferm convins că prin propria voinţă şi credinţă Sibiul a dat lumii un semi-zeu şi nu în urma “manevrelor dolozive” ale “unor instituţii”, vorba lui Mircea Geoană, am tras din pălărie umorile lui Frankeshtein! Pentru ca Familia Adams să poată să-şi bată joc de ţară nestingherită, s-a folosit inclusiv propaganda neagră! Conform definiţiei aceasta este descurajarea psihologică a adversarilor din interior. Vă amintiţi de rumorile la adresa premierului Dăncilă? Principalul adversar al lui Dăncilă în cursa electorală împotriva “calului de lemn” a fost PeeeSeeeDeeee!!!

Contrafacerea ştirilor nu este astăzi, în era fake news, la prima întîlnire cu gîndirea politică. Am putea spune ca a existat dintotdeauna, iar aceste strategii de luptă, să le spun hibride, sînt practicate din cele mai vechi timpuri. În Arta Războiului, Sun Țî spune că toată arta războiului se bazează pe înșelătorie și constă în abilitatea de a-ți învinge adversarul fără luptă. Pentru asta este nevoie de: • Discreditarea a tot ce merge bine în țară; • Implicarea conducătorilor în acțiuni ilegale • Subminarea autorității acestora • Răspîndirea discordiei între cetățeni • Întărtarea tinerilor împotriva bătrânilor • Ridiculizarea tradițiilor. Odată cu dezvoltarea noilor tehnici de informare și comunicare mijloacele de dezinformare s-au multiplicat și perfecționat, aceste “directive” artistice au căpătat alte dimensiuni, hiperbolice, dar, cel puţin în cazul României, s-a lucrat cu “materialul clientului”, pentru că are balta peşte!

Din momentul declanşării pandemiei de SARS-COV-2, mass-media, în România, a devenit cel mai important instrument de manipulare, iar fondurile guvernamentale cel mai important combustibil pentru maşina de propagandă şi manipulare guvernamentală, îmbrăcate în haina luptei împotriva fake-news-ului ce se identifică, de multe ori, cu informaţia corectă şi independentă. De ce atîta zgomot pentru fake news? Poate pentru că epoca propagandei părea să fi apus odată cu căderea comunismului. Uneori propaganda, dezinformarea, manipularea îmbracă haina onorabilă a unei opinii, iar dreptul la opinie e sacru în democrație. Informaţi-vă doar din surse oficiale!

În epoca liberalismului victorios se credea că manipularea brutală va fi înlocuită de mult mai sofisticatul marketing politic. Lucru care s-a petrecut, o perioadă, dar fără rezultate notabile în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic din cauza IQ-ului minuscul, a înfumurării şi a lipsei de limite care caracterizează politicianul român. La el nu ţine cu fineţuri! Marketingul politic la politicianul român este ca şi cum ai frige sarmalele în Chanel sau ai pulveriza apă de gură pe o băşină! Aşadar, propaganda a revenit, şi odată cu internetul şi războiul hibrid a reuşit să influenţeze jocul politic intern şi extern.

Ca să fiu serios două propoziţii, voi spune că într-un război de tip hibrid, rolul mass-media, al rețelelor sociale, este să influențeze conștiința, dorințele, sentimentele cetățenilor, în interesul statului agresor, în cazul nostru propriul aparat de partid şi de stat! Fără acces la mass-media și la rețelele sociale din statele-victime, războiul hibrid nu ar fi posibil sau ar lua alte forme.

Motoarele de căutare pe internet, de tipul Google sau Facebook, pot avea un impact semnificativ asupra alegerilor consumatorilor. Cetăţenii, reduşi la rolul de consumatori, au impresia că primesc informaţii neutre atunci cînd preiau automat rezultatele căutărilor ierarhizate prin intermediul unor algoritmi sofisticaţi, dar nu este tocmai aşa. Ierarhiile rezultate în urma căutărilor sînt adaptate profilului fiecărui individ. Deşi veridicitatea acestei cercetări este contestată, zilele trecute chiar Mark Elliot Zuckerberg, fondatorul Facebook, a vorbit despre cum algoritmii au ascuns informaţia referitoare la ancheta FBI în cazul servietei lui Biden JR, situaţie semnalată anterior de fostul preşedinte Donald Trump! O recunoaştere directă a manipulării utilizatorului de paltformă de socializare. 

Aşadar, efectul de manipulare al motoarelor de căutare nu este negat. Ba mai mult, ele sînt utilizate pentru amplificarea, “rostogolirea” mesajelor difuzate de mass-media şi transformarea acestora în like-uri ca dovadă supremă a audienţei la public. În această goană după like-uri cu orice preţ, în care au intrat şi instituţiile publice de media din România, filtrele jurnalistice, de comunicare în spațiul public aproape că au dispărut, deoarece mass-media a intrat în goana actualității și aleargă spre nicăieri. Informațiile care erau prelucrate, selectate de jurnaliști și de experții în comunicare astăzi sînt din ce în ce mai puțin verificate, iar unele imagini, inserturi video sau declarații sînt luate drept adevăruri. Nimeni nu mai are timp să reflecteze, să verifice, pentru că pierde startul în goana de a produce emoții publicului și de a contabiliza vizualizări. Jurnaliștii au ajuns un fel de contabili ai numărului de accesări ale știrilor publicate. Informațiile de pe internet sau de pe rețelele sociale „se bazează mai puțin pe calitatea informațiilor și mai mult pe cristalizarea unor opinii difuzate. Exact ceea ce-şi doresc manipulatorii, războinicii hibrizi, politicienii de carton şi trădătorii de ţară!

Sînt nenumărate exemplele de propagandă în România! Cele care-l au ca personaj principal pe Vladimir Putin sînt cele mai la modă şi de actualitate. Putin este folosit ca agent electoral de către toate figurile politice mari şi mici de la Bucureşti! Putin are darul de a atenua şocul şi revolta scumpirilor nejustificate şi a uciderii planificate a unei populaţii fără discernămînt. Tot geniocid se numeşte! “România ca ţintă a unui atac rus” este favorita tuturor, ca fiind cea mai facilă şi ieftină “armă” folosită de cei care vor “minţile” cele de pe urmă ale românilor. „România se află în pericol total”! Rusia a început testarea: „Arma Apocalipsei” ar putea lovi țara noastră Sursele de la Kremlin au dezvăluit... Nici o propoziţie nu are un impact mai mare decît cea care începe cu “sursele de la Kremlin au dezvăluit...”! Poate doar cea care conţine “un oficial american a avertizat...”.

Rostul acestui tip de informației este acela de a diaboliza adversarul, în speță Rusia, deși autoritățile de la Moscova evită să facă declarații la adresa României, iar consecința acestui tip de propagandă este și acela de adoptarea unor măsuri care să fie susținute de opinia publică, cum ar fi investițiile românești în tehnică militară – fie cerute de parteneri, fie dorite de guvernanţi. „România se află pe primul loc în NATO într-un top al alocărilor bugetare pentru înzestrare, se arată în raportului anaul al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. Un element de mîndrie naţională şi de ascundere a ororilor politicii româneşti interne.

 

SUB ZODIA LUI TOMA NECREDINCIOSUL

 

Războiul e la fel peste tot. Cu morţi, răniţi, refugiaţi, drame incomensurabile, distrugeri, mirosul morţii. Credeţi-mă, pe cuvînt! În război, tineri nevinovaţi se omoară între ei pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi! Peste tot! Fără excepţie, fără discriminare! Cu ce e mai tragică moartea afghanului ucis de un IED uitat pe marginea drumului, decît cea a syrianului în propria locuinţă din Alep, în timp ce încălzea, pe o plită electrică, laptele bebeluşului de lîngă el? Sau, cu ce sînt mai tragice funerariile tinerilor ukraineni, ucişi în luptele de la Nikolaev, sau Mariupol, decît liniştea fumegîndă din jurul trupurilor tinerilor ruşi, ucişi de gloanţe în acelaşi Nikolaev sau Mariupol, înconjurate de mici incendii arzînd ca tot atîtea candele întru veşnică pomenire? Cu nimic! Acestea sînt imagini ce pot fi văzute în întreaga lume. Le-am văzut în toate cele şase războaie pe care le-am documentat la faţa locului şi vă spun că un cadavru fumegînd nu are nimic ideologic sau doctrinar! Perspectiva enunţată mai sus este cea umană, firească, de animal biologic care are întrebări şi caută răspunsuri? Sînt întrebări nedoctrinare, întrebări ce ţin de facerea şi des-facerea unei lumi, clădită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa!

Întrebările animalului politic din om, ca făptură a lui Dumnezeu, se nuanţează. Cu ce sînt mai corecte politic şi justificate, drepte, bombardamentele asupra afghanilor, decît cele împotriva vietnamezilor? Sau cu ce sînt mai vinovaţi ukrainenii din Nikolaev, Mariupol, Sumîi, Doneţk, Lugansk, Harkov, sau Kiev, decît sîrbii din Belgrad, Pancevo, Novi Sad sau Pristina? Sau Sarajevo? Cu nimic! Răspunsul la aceste întrebări este despre PUTERE, despre legi, jurişti şi procurori corupţi, despre afaceri şi cîştiguri fabuloase! La Summitul NATO desfăşurat recent, s-a spus că pentru a rezista în continuare în faţa atacurilor ruseşti, Ukraina are nevoie de 500 de rachete Javelin/zi, de 180.000 de dolari bucata, şi 500 de rachete Stinger/zi, de 120.000 de dolari bucata! Costul unei astfel de rachete este mai mult decît cîştigă un ukrainean obişnuit în 10 ani de muncă cinstită, adică robotind la stat sau la patron, venit acasă şi, în final, ucis de o rachetă, fără identitate în propriul apartament dintr-un bloc din Kiev. Proastă perspectivă! Şi, deloc biblică, umană!

Aceste poveşti identice, doar cu personaje diferite, sînt consumate avid de restul cetăţenilor planetei, din confortul căminelor proprii, înfundaţi în fotolii mari, de pluş, printre rîgîituri de prea bine. Ei sînt cei care se indignează, iubesc, urăsc, protestează, pun etichete, în funcţie de ceea ce văd şi ceea ce citesc, ei sînt cei care cer mai-marilor lumii, mai-bogaţilor lumii să intervină, să pună capăt tragediilor, să devină şi mai puternici, şi mai bogaţi. Ei sînt cei care nu acceptă un dialog pentru că, nu-i aşa, au văzut cu ochii lor! În Evanghelia după Ioan (20:24-29) se scrie: 24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. 25. Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. 26. Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! 27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios. 28. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! 29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Noi, jurnaliştii de război sîntem primii care l-am putea avea “patron spiritual” pe Toma! Din nefericire, sînt convins că în ultimii ani întreaga omenire, toţi spectatorii acestor nenorociri au intrat sub Zodia lui Toma Necredinciosul!

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Cînd aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sîrbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Sigur, nu trebuie să-i omitem pe amatori!

Distorsiunea adevărului s-a propagat în mass-media de multă vreme. Manipularea, campaniile de diabolizare a unor inamici politici sau militari, propaganda de război. Exemplul, pe care-l consider “de manual”, îl regăsim în octombrie 1914, după cucerirea oraşului Anvers. Acesta este citat de către cercetătorul german Michael Kunczik, la a cărui lansare de carte (Război salvat. Comunicarea în timpul războaielor, Ed. InterGraf, 2002), la Timişoara, am vorbit, împreună cu prietenul şi camaradul meu Raico Cornea. Povestea este una a ştirilor care se fac din ştiri şi nu de la faţa locului: “Cînd s-a aflat de cucerirea oraşului Antwerpen, clopotele bisericilor au început să bată” (în Germania, n.a.), scrie Kolnische Zeitung. De aici, începe tăvălugul: “Aşa cum relatează Kolnische Zeitung, după cucerirea cetăţii, clerul din Antwerpen a fost constrîns să bată clopotele bisericilor”, scrie Le Matin. “În conformitate cu cele aflate la Koln de Le Matin, după ce Antwerpen fusese cucerit, preoţii belgieni care au refuzat să bată clopotele bisericilor au fost alungaţi din serviciul lor”, scrie Times. “Conform celor aflate de Times la Koln, via Paris, după cucerirea oraşului Antwerpen, bieţii preoţi belgieni care refuzaseră să bată clopotele bisericilor au fost condamnaţi la muncă silnică”, scrie Corriere della Sera. Şi: “În conformitate cu unele informaţii care i-au parvenit ziarului Corriere della Sera din Koln, prin Londra, se adevereşte că barbarii cuceritori ai oraşului Antwerpen i-au atîrnat pe bieţii preoţi belgieni cu capul în jos, ca nişte limbi de clopot vii, în clopotele bisericilor, pedepsindu-i astfel pentru eroicul lor refuz de a bate clopotele”, scrie, din nou, Le Matin! Aproape amuzant, nu? O presă scrisă care umbla după senzaţional şi tiraje mari, dar atentă, totuşi, să nu deraieze de la unele reguli nescrise ale profesiei.

Nu acelaşi lucru pot spune despre presa americană, modelată de timpuriu de acest YELLOW JOURNALISM, în care magnaţii Randolph Hearst şi bănăţeanul nostru, născut pe malul Mureşului, la Măcău, în Banatul istoric, Joseph Pulitzer, nu s-au dat în lături de la a fi aţîţători de război. Un fel de televiziune românească de ştiri, de astăzi! Pentru că, în literatura de specialitate există un război despre care se afirmă că este rezultatul activităţilor unor ziarişti: războiul spaniolo-american de la 1898! Jurnalismul patriotard, pe care cei doi l-au exacerbat în lupta lor concurenţială pentru tiraje mai mari, între New York World şi New York Journal, a dus în final ca preşedintele William McKinley să cedeze presiunii opiniei publice şi să declare război Spaniei! William Randolph Hearst jr. face face următoarea remarcă la adresa tatălui său: “Ne-am străduit din răsputeri să începem un război hispano-american în 1898, Ca reacţie, aşa a făcut şi Pulitzer”! Este deja de notorietate schimbul de telegrame din acea perioadă între Hearst şi celebrul ilustrator Frederic Remington, trimis în Cuba să ilustreze atrocităţile spaniolilor. Remington a scris: “E linişte totală. Nu e nici un conflict. Nu va fi nici un război. Doresc să mă întorc”. Hearst i-a răspuns: “Te rog, stai pe loc. Tu faci ilustraţiile, războiul îl fac eu”! Ziarele sînt făcute pentru vînzare. Din acest motiv, nu sînt cu nimic mai bune decît războiul. Războiul înseamnă senzaţie şi entuziasm. Pe această bază, aproape orice şi oricine poate trăi şi prospera!

Ce odioşenii! Istorice! Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă sîntem de “partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de psy-ops, dacă sîntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă. Sigur, aşa cum s-a întîmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sîrbă în 1999! Nimic nou sub soare! Această armată paralelă, înarmată cu cerneală şi tastatură readuce în ochii noştri învăţăturile înaintaşilor. Filosoful, eseistul şi istoricul scoţian David Hume, scria în 1749 în Treatise of Human Nature (citat de Kunczik, op. Cit. p.23): “Cînd propriul nostru popor este în război cu altul, îl detestăm pe acela ca fiind crud, perfid, nedrept şi violent. Dar întotdeauna ne considerăm pe noi şi pe aliaţii noştri ca fiind echitabili, moderaţi şi plini de compasiune. Dacă generalul inamicilor este victorios, cu greu îi vom atribui caracteristici umane. El este un vrăjitor. Vorbeşte cu demonii … Are o minte sîngeroasă şi găseşte plăcere în a cauza moarte şi distrugere. Dar dacă victoria este de partea noastră, comandantul nostru are toate calităţile opuse, este un etalon de virtute, de curaj şi de comportament. Trădarea lui o vom considera politică. Cruzimea lui o vom considera un rău intrinsec al războiului. Pe scurt, orice defect al său ne vom strădui să-l diminuăm, ori îl vom glorifica sub numele virtuţii care I s-ar potrivi”.

Construcţia imaginii duşmanului este un procedeu foarte “îndrăgit” de specialiştii în stratcom (strategii de comunicare!), pentru influenţarea opiniei publice. Crearea unei imagini artificiale a inamicului, construieşte în mentalul populaţiei un sentiment de ameninţare, corelat cu nevoia unei conduceri puternice, o disponibilitate crescută de a accepta o conducere autoritară. Cu cît este mai mare ameninţarea (închipuită sau nu!) din partea unui duşman real, sau a unuia prezentat ca atare, cu atît pare a fi nevoia de îmbrăţişare a cauzei conducătorului puternic, lăsînd la o parte problemele personale (războiul din Ukraina vs. scumpiri la gaze, electricitate, alimente, corupţie, şomaj etc). Pe timp de război, adversarul este stigmatizat cu preponderenţă sub eticheta de monstru, bestie, om inferior, nebun. “Acesta nu este un război. De fapt, luptăm împotriva fiarei sălbatice, scria Rudyard Kipling!

Uciderea copiilor este un instrument de pr utilizat din cele mai vechi timpuri, cînd se construieşte imaginea duşmanului, dar la dimensiune planetară din timpul războiului din Golf! A fost prezent şi la Timişoara, în 1989, cînd s-au prezentat imaginile cu cadavrele unor femei gravide cu burţile spintecate, pentru a dovedi brutalitatea securităţii. De fapt, acele femei decedaseră de moarte naturală şi fuseseră autopsiate! Pretinse atrocităţi asemănătoare au fost citate şi de către ministrul german al apărării, Rudolf Scharping, atunci cînd încerca să justifice atacul NATO asupra Yugoslaviei, în 1999. Indignarea omenească joacă un mare rol şi, de fiecare dată, în favoarea pr-iştilor! Acum se ştie, Kosovo a angajat firma americană de PR, RUDER FINN, să-i reprezinte interesele, iar în martie 1993 a demarat o intensă campanie publicitară în Statele Unite. În acea perioadă, RUDER FINN a lucrat şi pentru Croaţia şi pentru facţiunea musulmană din Bosnia-Herţegovina. “Motivul este să determinăm opinia publică să implice America în acel conflict fratricid”, chiar din 1990, cînd compania a sprijinit Comunitatea Albanezo-Americană să publice un anunţ publicitar, în New York Times, în care se scria: KOSOVO S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN ADEVĂRAT LAGĂR DE CONCENTRARE. Au fost 9 ani de muncă intensă pe frontul cu cerneală şi tastatură, pînă cînd bombele aveau să se aştearnă, covor, peste Serbia! Povestea lansată de Ministerul Informaţiilor din Croaţia, în 1992, potrivit căreia sîrbii plăteau bani gheaţă pentru uciderea unui copil croat, a fost rostogolită de BBC, cu ajutorul RUDER FINN, fără a fi verificată!

Un alt exemplu cunoscut este cel al firmei HILL&KNOWLTON, aflată în slujba statului Kuweit, care a excelat în masiva manipulare mediatică şi dezinformările practicate. Hill&Knowlton a avut sarcina să pregătească materiale incriminatorii şi dovezi care urmau să fie înaintate Consiliului de Securitate al ONU, Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA şi Cercului de Lucru pentru Drepturile Omului din Congresul american. Vă amintiţi? Atrocităţile cu copiii ucişi în incubatoarele maternităţii, nu au lipsit!

Astăzi, Ukraina se bazează pe PR Week, şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a evoluat şi a căpătat o altă dimensiune! Potrivit siteul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ukrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este condus de co-fondatoarea companiei de relații publice PR Network, Nicky Regazzoni, și de Francis Ingham, un consultant de top în relații publice, cu legături strânse cu guvernul britanic. Ingraham a lucrat anterior pentru Partidul Conservator al Marii Britanii, face parte din Consiliul de Evaluare și Strategie al Serviciului de Comunicare al Guvernului Regatului Unit, este directorul executiv al Organizației Internaționale de Consultanță în Comunicații și conduce corpul de membri pentru comunicatorii guvernelor locale din Regatul Unit, LG Comms.

Operațiunea este dirijată de Yaroslav Turbil, descris pe pagina sa de LinkedIn drept „Șeful Ukraine.ua — ecosistemul digital al Ucrainei pentru comunicații globale. Comunicare strategică și promovare a mărcii de țară.” Turbil a lucrat la mai multe organizații ale „societății civile” strâns legate de guvernul SUA și a lucrat la Internews, o organizație conectată la serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în angheta apărută în publicaţia americană.

Impactul acestui asalt mediatic este cu atît mai important cu cît, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atît on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România cu atît mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sînt extrem de atenţi, vînează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decît cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sînt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sînt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ukrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, “pentru un tango e nevoie de doi”! Pro-ruse sînt şi criticile la adresa conducerii statului român, decuplat de nevoile propriilor cetăţeni în ultimii 7 ani! Acestea pot fi incriminate penal, iar autorii criticilor reduşi la tăcere! Este un model prin care societatea civilă veghează la consolidarea OMULUI NOU şi la LIBERTATEA acestuia!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război, din cohorta lui Toma Necredinciosul, le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită.

Ca o concluzie la acest text lung: în caz de război şi, acum, în cazul RĂZBOIULUI DIN UKRAINA, nimeni nu se poate aştepta la o prezentare obiectivă şi corectă a faptelor şi actorilor implicaţi, deoarece fiecare dintre aceştia este interesat să influenţeze fluxul de ştiri şi să maximizeze avantajele şi profiturile generate de confruntare. Este un fapt pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l acceptăm! Prima victimă a războiului este adevărul! Jurnaliştii care utilizează etica profesională în scop personal pot fi foarte importanţi pentru inducerea în eroare a inamicului şi pentru influenţarea opiniei publice. În 1809, Heinrich von Kleist scria în al său “Manual de jurnalistică franceză”: “Jurnalistica franceză este arta de a face poporul să creadă ceea ce guvernul constată că ar fi bine să creadă…” Datorită progresului tehnologic, posibilităţile minciunii sînt astăzi mai mari decît erau vreodată, în toată istoria omenirii. După războiul din Ukraina, nimic nu va mai fi la fel. Nici măcar adevărul!

Cînd cîinele de pază stă doar tolănit şi-şi linge ...

 

Nu mai latră! De muşcat, nici nu mai poate fi vorba! Cît e ziulica de lungă, stă tolănit la umbră şi-şi linge tacticos… testicolele. Tot mai mici în ultimul timp! Nici nu mai e nevoie de serviciile lui. În acest moment, România e un joc pierdut pentru cetățenii săi. Un joc cu miză de viaţă şi de moarte, e drept! Sistemul de care România voia să scape a devenit România însăși: corupţie generalizată, clientelism, Servicii, presă plătită, partid unic, “parteneri” externi care tolerează o democrație moartă în schimbul unor beneficii substanţiale, achitate din buzunarul rupt al contribuabilului român, căruia I se spune răspicat că va trebui să plătească impozite pe propria amprentă de carbon! Dar, de ce să plătească impozite pe proprietate? E un leasing? Mă rog, acesta este un alt subiect!

Toată lumea vuieşte că Think-tank-ul britanic Oxford Analytica, unul dintre cele mai influente la nivel global şi vizionar al politicilor “trotinetiştilor globali”, a realizat o analiză extrem de critică la adresa președintelui Klaus Iohannis. Intitulată ”Președintele erodează democrația pluralistă din România”, analiza arată că Iohannis se bazează tot mai mult pe serviciile de informații pentru a-și menține puterea.

Dacă în textul uşurel cu care se laudă “trotinetiştii” drulişti nu apărea expresia “democraţia pluralistă”, aş fi stat mai mult timp aplecat asupra compilaţiei. Aşa, însă, m-am răcit urgent avînd deja informaţia de bază: sursa analizei academice! Păi, cînd USR era la putere, nu era aceeaşi erodare a “democraţiei pluraliste”? Păi, democraţia asta pluralistă poate fi şi ne-pluralistă? Adică cam ca în Koreea de Nord? Grijă mare că ne lovim în “convingeri” democratice!

Să revin la breasla mea: Oxford Analytica arată că presa ”a acordat o acoperire minimă” scandalului de plagiat al lui Nicolae Ciucă și modului în care acesta a încercat să blocheze investigarea acuzațiilor de plagiat. Păi, presa nu prea ştie mare lucru pe această speţă. În afară de cea ancorată direct în subiect! Şi ar mai fi ceva: în România partidele politice plătesc obediența presei cu bani de la bugetul de stat! Cum? Foarte pe scurt: partidele primesc bani de la buget ca să trăiască, iar acești bani ajung la presă pentru materiale care NU sînt semnalate cetățeanului ca fiind materiale plătite, sponsorizate. La fel de „pe scurt“, doar că imaginea nu e de “breaking news”: PSD și PNL au plătit peste 60 de milioane de lei în 2021 către presă, iar suma va fi depășită în 2022. Cu siguranţă!

Asta direct! Cu factură şi chitanţă! Sau, nu! Dar, la nivelul ţării, sute de primării și consilii județene plătesc milioane de euro din bani publici pentru a cumpăra tăcerea ziariștilor care ar trebui să le demaște impostura. Cu cîteva excepții, publicațiile locale nu mai servesc demult interesele cititorilor, transformîndu-se în organe de propagandă ale primarilor, prefecților și președinților de consilii județene, fapt pe care îl semnalez ca incorect încă din 1998!

Camuflată sub contracte de promovare a localităților sau sub achitarea unor mesaje festive, mituirea presei locale cu resurse de la buget a devenit un fenomen de masă. Cele mai banale gesturi ale unui edil sînt înfăţişate ca acte de eroism, ce visează el noaptea şi cum se va hidrogena el în viitorul apropiat, cît de bine e să trăieşti într-un oraş boutiq fără o viziune de dezvoltare pentru viitor sînt tot atîtea teme de tras pe nas pentru ziariştii obedienţi din “locală”, fie că vorbesc de site-uri cu unul sau doi oameni, fie că vorbesc de postul public cu cîteva zeci de angajaţi şi un manager cu agendă personală proprie, iar plăgile care macină administraţia publică locală ajung să fie expediate, în cel mai bun caz, într-un colţ de pagină rămas nevîndut. În multe cazuri e vorba de sume derizorii (contracte de 500 sau 1.000 de lei), numai că înțelegerile se achită lunar, iar multe publicații iau această „taxă de protecție” de la majoritatea primăriilor din județ. Fără de speranţă! Cîinele de pază al democraţiei nu ştie ce face: dă, sau ia! Pentru că, presa e cumpărată tocmai cu banii celor care doresc o presă independentă...

ŞAPTESPREZECE FĂRĂ DOUĂZECI

 

Ocupat, în ultimul timp, cu ce se întîmplă prin Ukraina şi la fraţii noştri de peste Prut, am uitat să vă spun că a apărut ultima mea carte: ŞAPTESPREZECE FĂRĂ DOUĂZECI. Am tot vorbit despre ea, aşa că, nu cred că mai reprezintă o noutate pentru cineva, dar înainte de apariţia unui semnal editorial, sau cronică, scriu eu cîteva rînduri despre ea.

Titlul cărţii l-am pomenit pentru prima dată în emisiunea EUROATLANITICA, la Radio România Actualităţi, în 2020, atunci cînd ne-am retras din Afghanistan. O emisiune retrospectivă, produsă şi moderată de Nicu Popescu. Cartea, chiar e ultima! Ultima scrisă şi apărută şi ultima care abordează tema războiului împotriva terorismului. Cred că e ULTIMA şi din perspectiva scriitorului de cărţi, din mai multe motive, nu e momentul să detaliem că sărim rău din subiect!Şi NU, nu voi lansa cartea!

Am petrecut 17, din cei 20 de ani, în Războiul împotriva Terorismului Global. O marcă înregistrată a preşedintelui american George W. Bush, singurul preşedinte care s-a ţinut de cuvînt! A promis “cel puţin 10 ani de război cu terorismul”? Ne-a dat 20! Să fie! Dacă la experienţa celor 17 ani de misiuni în Iraq, Afghanistan, Siria, Iordania şi Tunisia mai adaug experienţele din fosta Yugoslavie, din Transnistria şi, mai nou, de la începutul războiului din Ukraina, acumulez fix 53 de luni în şase războaie în ultimii 30 de ani. Ca fapt divers, Primul Război Mondial s-a desfăşurat pe o durată de exact 53 de luni!

Despre aceste experienţe am scris şi am vorbit. La radio, la tv, în interviuri, conferinţe şi seminarii. Am scris cîteva cărţi, am avut cîteva expoziţii de poze. POZE, nu fotografii! Pentru că, dincolo de faptul că nu sînt talentat, am considerat necesară imaginea doar ca document de lucru, în perspectiva dezvoltării ulterioare a naraţiunii. Această carte, cu care pun punct anilor dedicaţi războiului împotriva terorismului (o viaţă de om!), conţine 20 de povestiri pe care nu le-am scris niciodată. Poate, doar le-am povestit off the record! Sînt povestiri despre oameni, fapte şi întîmplări care mi-au deschis ochii, care au făcut lumină sau care au răspuns unor întrebări pe care nu am avut curajul să le formulez. Se spune că jurnaliştii cînd nu au dovezi scriu povestiri şi romane. Eu am ales povestirile, unele cu personaje fictive, despre fapte reale şi oameni vii! 17 ani din cei 20, cu 20 de povestiri! Ultimele despre Iraq şi Afghanistan, două războaie care mi-au ocupat două treimi din cariera publicistică şi care au format liderii de astăzi ai României aflaţi la examenul final al istoriei început cu războiul din Ukraina.

După retragerea trupelor sovietice din Afghanistan, în 1989, țara a rămas, vorba poetului, ca o pradă, la mîna acestor lorzi ai războiului care, din 1991, au început să lupte pentru putere. Kabulul a fost distrus aproape în totalitate de confruntările armate între facțiunile care și-au împărțit capital cartier cu cartier, stradă cu stradă. Era periculos să încerci să părăsești cartierul în care locuiai. Puteai fi ucis! Aveai nevoie de documente speciale și, mai ales, de șpagă! Șpaga, mita, peșcheșul erau, la propriu, prezente la fiecare colţ de stradă! Pentru a putea trece dintr-o parte în alta a orașului, pentru piață sau magazine, locuitorii Kabulului au săpat tunele prin interiorul caselor sau pe sub fundații.

Luptele pentru putere au distrus țara. Și oamenii! Și au facilitat venirea talibanilor fundamentaliști la putere, care au readus pacea pe frămîntatul pămînt al afghanilor. Și au fost extraordinar de bine primiți de populația de rînd, epuizată de anii de război.

Seamănă cu România? Păstrați povestea. Schimbați personajele! Și caii! Hai că se poate! După 20 de ani de război global cu terorismul am învăţat că se poate orice. Trebuie doar să ai voinţă!

Cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi pînă acum în Ukraina

 

Pînă în prezent, cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi în războiul izbucnit la 24 februarie a.c., a informat Uniunea Naţională a Jurnaliştilor din Ukraina pe canalul său Telegram, potrivit BBC.

Instituţia a publicat o listă cu numele lor şi a spus că acestea sînt doar decese confirmate de procuratura generală.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa se află un cameraman de la Fox News, Pierre Zakrzewski, care a fost ucis în timp ce transmitea, regizorului american Brent Renaud, care a fost ucis în oraşul ukrainean Irpin. Fotograful ukrainean Maksim Levin, despre care nu mai existau veşti de trei săptămîni, a fost găsit mort după retragerea trupelor Rusiei de pe teritoriul apropiat Kievului, a anunţat preşedinţia ukraineană, potrivit Le Figaro.

Reporteri fără Frontiere consideră că atacurile împotriva jurnaliștilor constituie o crimă de război, iar task force-ul BMTF, specializat în analiza, consultanţa şi trainingul jurnaliştilor în situaţii excepţionale, inclusiv în condiţii de război, consideră că din momentul în care jurnalismul a devenit o armă de război, combatanţii consideră firească eliminarea acesteia de pe linia frontului.

TRIBUTUL DE SÎNGE

 

„Meserie de sinucigași” o denumeşte prietenul meu Cristian Botez, care a văzut cu ochii lui mai multe grozăvii decît o întreagă redacţie de exaltaţi şi panicaţi vopsiţi în culorile peneleului! Jurnalismul de război şi-a luat deja tributul în conflictul din Ukraina.

Fox News a anunţat că jurnalistul său Benjamin Hall, corespondent al Fox News, a fost rănit, în apropiere de capitala Kiev. Anunţul a fost făcut chiar de CEO-ul Fox News, Suzanne Scott. ''Ben este internat în spital şi echipele noastre de pe teren lucrează pentru a colecta informaţii suplimentare, pe măsură ce situaţia se modifică într-un ritm alert'', a declarat directorul general al Fox News, Suzanne Scott, într-un comunicat. Scott a mai precizat că, în momentul de faţă, postul TV dispune de puţine informaţii despre starea jurnalistului. CEO-ul Fox News, Suzanne Scott a mai subliniat că siguranţa echipei de jurnalişti aflată în Ukraina şi în regiunile învecinate este o prioritate pentru postul tv.

''Acesta este un moment serios pentru toţi jurnaliştii care îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru a relata din zona de război'', a adăugat oficialul Fox News.

Luni, 14 martie, procurorul general al Ukrainei, Irina Venediktova a anunţat că Benjamin Hall a suferit o fractură fragmentară a membrelor inferioare şi se află la terapie intensivă sub supraveghere medicală. Potrivit acesteia, jurnalistul nu se afla într-o unitate militară atunci cînd a fost grav rănit. Hall relata despre războiul din Ukraina şi despre luptele duse la Kiev, pe care forţele ruse încearcă să-l încercuiască şi să-l captureze de săptămîni întregi. El este tatăl a trei fetiţe mici.

Pe de altă parte, bilanţul persoanelor decedate în urma atacului lansat de ruşi, luni, asupra turnului de televiziune din Rivne a crescut de la nouă la 19 - potrivit unui mesaj postat de televiziunea Suspilne pe contul său de Telegram. Anterior, administraţia regională a raportat că nouă persoane au murit şi alte nouă au fost rănite după ce rachete ruseşti au lovit turnul televiziunii din Rivne şi clădirile administrative din apropierea acestuia. Potrivit şefului administraţiei militare regionale, Vitali Koval, numărul răniţilor a rămas neschimbat. Turnurile ukrainene de televiziune au devenit ţinte legitime pentru armata rusă după ce posturile sale de televiziune au fost cenzurate.

Dar, Brent Renaud, 51 de ani, freelancer american, este primul jurnalist internaţional ucis pe frontul din Ukraina. Poliția din Kiev a anunțat, duminică, că un jurnalist american a fost ucis în zona Irpin, în apropiere de capitala ukraineană. Alţi doi jurnalişti au fost răniţi. Toţi trei se aflau la bordul unui autovehicol în mers, cînd asupra lor s-a executat foc.

Se reînfiinţează posturile TVR Info şi TVR Cultural

 

# informează un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Noua conducere a SRTV, dincolo de alte manevre balcanice în care salariaţii cad de fraieri, arată că are viziune editorială. Greşită, sau nu, dezvoltarea posturilor publice reprezintă o necesitate de grad ZERO. 

“Informarea corectă şi echidistantă, realizarea şi difuzarea de programe educative, culturale şi sociale de calitate sunt parte din misiunea publică a Televiziunii Române, iar decizia relansării celor două canale este un răspuns la creşterea interesului publicului faţă de posturile TV tematice. Decizia Consiliului de Administraţie reprezintă un semnal important pentru dorinţa de dezvoltare a Televiziunii Publice, de conectare la cele mai noi tendinţe în media, prin crearea şi diseminarea conţinutului pe mai multe canale. Într-o societate supusă schimbărilor tot mai accelerate, care se confruntă cu fenomenul global fake-news, este de datoria TVR să îşi mărească oferta de programe informative de calitate, bazate pe o documentare riguroasă, dar şi să aducă arta şi cultura cât mai aproape de telespectatori. Chiar dacă pandemia va fi învinsă, este de aşteptat ca schimbările de comportament pe care le-a adus să persiste şi să genereze modificări de lungă durată în ceea ce priveşte consumul de artă, cultură şi divertisment de calitate”, se afirmă în comunicatul menţionat.

În plus, prin înfiinţarea TVR Info şi TVR Cultural, SRTv urmează să definească mai bine identitatea canalelor TVR 1, TVR 2 şi TVR 3, prin grile predictibile, degrevate de programe impuse de necesităţi de moment, se arată în documentul menţionat.

TVR Cultural s-a lansat în 2002, fiind singurul post de televiziune exclusiv cu profil cultural din România. Emisia a fost suspendată în septembrie 2012, în contextul în care televiziunea publică acumulase la acel moment datorii de circa 140 de milioane de euro.

Postul TVR Info a fost lansat în 2008 cu rolul de a difuza emisiuni informative de interes naţional şi internaţional, iar în 2012 a fost reorganizat şi redenumit TVR News, însă a fost închis în 2015.

Sînt curios cît de tare mă vor da unii cu capul de pereţi dacă voi scrie că digitalizarea posturilor SRR va impune inclusiv o regîndire şi eficientizare a studiourilor teritoriale...

ÎN 2021, BANATUL ÎMPĂRŢIT ÎNTRE RADIO TIMIŞOARA ŞI RADIO REŞIŢA. DUPĂ PRICEPERE!

 

Au venit audienţele valului 3/2021, măsurate de ARA, în perioada 30 august – 12 decembrie 2021, prin IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi MERCURY RESEARCH S.R.L. În cadrul cercetării s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban şi în municipiul Bucureşti, cu erori de eşantionare între 0,9% şi 1,7%. Cam mari, cam nesigure, dar alt instrument de măsură nu avem şi nu este luat în considerare.

În Banat, Radio Timişoara şi Radio Reşiţa îşi împart ascultătorii, de 25 de ani, cum ştiu mai bine, deşi, fizic, cele două posturi cu acelaşi statut, regionale, nu sînt despărţite fizic de mai mult de 100 de km! Radio Reşiţa este destinat, teoretic, ascultătorilor din Caraş-Severin, dar este destul de popular şi în judeţul Arad, judeţ aflat într-o concurenţă istorică cu Timişul şi Timişoara. Avantajul Radio Reşiţa îl constituie puternicul emiţător în FM, instalat pe Semenic, şi care face ca primul post românesc auzit înainte de frontiera cu România să fie Radio Reşiţa şi nu Radio România Actualităţi, de exemplu! Spre comparaţie, emiţătorul FM al Radio Timişoara abia dacă acoperă oraşul capitală a Banatului!

În Caraş-Severin trăiesc şi muncesc, la sfîrşitul anului 2021, 269.551 locuitori, 58.5% în mediul urban şi 41,5% în mediul rural, cu cea mai scăzută densitate de populaţie din regiune, 37,5 locuitori/kmp. Trebuie spus că mai bine de 30% dintre locuitorii “urbani” ai Caraş-Severinului provin tot din mediul rural, părăsit în tinereţe pentru a deveni “omul nou”. Ei au rămas în suflet şi convingere, ţărani urbanizaţi, trecuţi de 50 de ani! Deci, dacă ar fi să construieşti un program de radio, public, ar trebui să ai în vedere, preponderent, ascultători de peste 50 de ani din mediul rural sau oraşe mici, care ascultă muzică nostalgică şi folclor, informaţii utilitare şi poveşti din viaţa propriilor comunităţi!

Sigur, specialiştii vor analiza datele obţinute, în zilele urmăoare. Cine doreşte să ţină cont de ele, ţine, cine nu, nu! Cine înţelege că face radio pentru ascultător şi public şi nu pentru propriul orgoliu, e ok, cine nu, face lucruri iar, şi iar, şi iar! Cine înţelege că on-air şi on-line RADIOUL ESTE VOCEA ASCULTĂTORULUI, bine, cine nu rămîne cu impresia că vocea personală este cea mai importantă şi se citează singur, ca din clasici, ori de cîte ori are ocazia. Că dacă nu vorbim noi despre noi, cine să vorbească...

Experienţa personală mi-a confirmat faptul că dacă eşti consecvent şi cinstit, audienţa creşte! Sigur, am demonstrat acest lucru din vara lui 2019 pînă la începutul lui 2021, cînd am stricat rînduielile în programele Radio Reşiţa.

Dar, pentru că vorbeam de audienţele din Valul 3/2021… La nivel NAŢIONAL, Radio Timişoara a înregistrat 192.800 de ascultători, adică 1,3 cotă de piaţă, în timp ce Radio Reşiţa a înregistrat 125.600 de ascultători, cu o cotă de piaţă de 0,6. În URBAN, Radio Timişoara are 103.500 de ascultători, cu o cotă de piaţă de 1.1, iar Radio Reşiţa 71.100 ascultători, cu o cotă de piaţă de 0,6. Situaţia se repetă în mediul RURAL acolo unde Radio Timişoara are 89.400 de ascultători şi o cotă de piaţă1,5, iar Radio Reşiţa 54.600 ascultători şi o cotă de piaţă de 0,7. Ca o concluzie a Valului 3, putem spune că Radio Timişoara este cel mai ascultat post de radio din Banat! Sigur, lucrurile stau la fel de ani de zile, doar că diferenţele între cele două posturi sînt altele. De exemplu, Valul 3, 2019: Radio Timişoara – 242.300 de ascultători şi 1,3 cotă de piaţă, Radio Reşiţa – 154.200 ascultători şi 1,0 cotă de piaţă. În 2020, acelaşi Val3: Radio Timişoara – 167.200 ascultători şi 0,8 cotă de piaţă, iar Radio Reşiţa – 142.800 ascultători şi o cotă de piaţă egală, de 0,8! În cifre absolute, putem spune că Radio Reşiţa a pierdut într-un singur an, între decembrie 2020 şi decembrie 2021 – 17.200 de ascultători care au migrat, în cea mai mare parte, spre Radio Timişoara!

Păstrînd comparaţia, pe Valul 3, Radio Reşiţa a pierdut constant, în timp ce Radio Timişoara a crescut constant. În URBAN, în 2019, Radio Timişoara a avut 111.200 ascultători şi o cotă de 1,0, în 2020 90.500 ascultători şi o cotă de piaţă de 0,7%, iar în 2021, 103.500 ascultători şi o cotă de piaţă de 1,1%. Radio Reşiţa a înregistrat 82.700 de ascultători şi o cotă de piaţă de 1,0% în 2019, 78.900 ascultători şi 0,7% în 2020 şi 71.100 ascultători şi 0,6% în 2021. Şi aici, Radio Reşiţa a pierdut, într-un an, 7.800 de ascultători.

Aceeaşi discuţie, pe Valul 3, în RURAL. În 2019, Radio Timişoara are 131.100 de ascultători şi o cotă de piaţă de 1,7%, în 2020: 76.700 ascultători şi o cotă de 1,0%, iar în 2021 – 89.400 ascultători şi o cotă de 1,5%. Radio Reşiţa are, în 2019, 71.500 de ascultători şi o cotă de piaţă de 1,0%, în 2020 – 64.000 de ascultători şi o cotă de 1,0%, iar în 2021 – 54.600 ascultători şi o cotă de 0,7%, adică, o pierdere de 9.400 de ascultători!

Sigur, cifrele şi procentele prezentate sînt comparabile în cei 3 ani. Totuşi, scăderea constantă a audienţei Radio Reşiţa se înregistrează pe tot parcursul anului 2021, odată cu reluarea vechilor metehne. În timp ce Radio Reşiţa scade constant, Radio Timişoara creşte constant, mai ales după eliminarea emisiunii de muzică populară, de dimineaţă. Dacă pe NAŢIONAL, Radio Reşiţa înregistra, în valul 1 – 151.400 de ascultători şi o cotă de 0,8, în valul 2 a atins 140.600 ascultători şi o cotă de 0,7, iar în valul 3 – 125.600 şi o cotă de 0,6. Adică, a pierdut într-un an calendaristic 25.800 de ascultători! În acest interval, Radio Timişoara a obţinut: 207.500 ascultători şi o cotă de 0,9, în valul 1, 209.300 ascultători şi o cotpă de 1,1 în valul 2 şi 192.800 ascultători şi o cotă record de 1,3% în valul 3 din 2021!

În URBAN, situaţia este asemănătoare: Radio Reşiţa avînd: 83.900 ascultători şi o cotă de 0,7% în valul 1, 71.800 ascultători şi o cotă de 0,6% în valul 2 şi 71,100 ascultători şi 0,6% cotă în valul 3. Adică, 12.800 de ascultători din mediul urban au ales să NU mai asculte Radio Reşiţa în decurs de un an, 2021! Pentru Radio Timişoara, situaţia în 2021, în URBAN, este următoarea: 112.800 ascultători şi o cotă de 0,8% în valul 1, 96.900 ascultători şi o cotă de 0,9 în valul 2 şi 103,500 ascultători şi o cotă de 1,1% la sfîrşitul anului!

În RURALul anului 2021, situaţia este identică: Radio Reşiţa scade, în timp ce Radio Timişoara creşte! În valul 1, Radio Reşiţa are 67.500 ascultători şi o cotă de 1,0%, în valul 2 – 68,800 ascultători şi o cotă de 0,8, iar în valul 3 – 54.600 ascultători şi o cotă de 0,7! Adică, cifrele îndică o pierdere de 12.900 ascultători! Pentru Radio Timişoara, situaţia anului 2021 este: 94.700 ascultători şi o cotă de piaţă de 0,9% în valul 1, 112.400 ascultători şi o cotă de 1,6% în valul 2 şi 89.400 ascultători şi cotă de 1,5% în valul 3/2021.

Cîteva detalii organizatorice: în studiourile teritoriale ale SRR managerii sînt cei care proiectează grila de programe după o discuţie, teoretic, cu redactorii şefi şi cu jurnaliştii postului. Într-o grilă de programe existentă, poţi doar să modifici stilul de abordare al subiectelor şi ponderea acestora, să filtrezi şi să foloseşti vocile cele mai faine pe care le ai la dispoziţie pentru a face din radioul public, cu adevărat un prieten. Asta s-a întîmplat din primul trimestru al anului 2019, valul 1, cînd am încercat să ne întoarcem la ascultătorii tradiţionali ai postului, să ne ferim de excese şi să ne folosim de bunul simţ moştenit. Unii! Aceste mici reglaje au făcut ca: de la 144.900 de ascultători la nivel naţional, lăsaţi de managerul de top al radioului românesc, să creştem – doar prin bun simţ! - la 178.300 de ascultătoi în trimestrul I al anului 2019, în valul 1, adică am recuperat 33.400 de ascultători! Am crescut, de asemenea, cu 19.200 de ascultători în mediul urban şi 14.100 ascultători în mediul rural!

Şi pentru că vorbeam de voci, vocabular şi ştiinţa de a fi prietenos, mai am un exemplu: Matinalul realizat de Ovidiu Babolea, în 2019, a avut un Daily Reach de 110.500 de ascultători, mai mult cu 13.700 de ascultători, decît matinalul din 2020 realizat de un alt lucrător media impus de managerul de top al radioului românesc! Alte referinţe: pe URBAN, matinalul lui Babolea avea 61.400 de ascultători, faţă de 59.100 sau, mai exact, în URBANUL COMERCIAL (cu public tînăr, pînă în 49 de ani!, după care aleargă toţi cofetarii de radio din România!), Ovidiu Babolea a înregistrat un Daily Reach de 31.700 ascultători, cu un Market Shere de 0,8%, în timp ce salariatul SRR din 2020 a prins doar 19.500 (!) de ascultători, cu 0,4% Market Shere. Sau, în Urban Naţional Comercial, Ovidiu Babolea captează pe frecvenţele Matinalului, 59.200 de ascultători, cu 0,9% Market Shere, în 2019, în timp ce în 2020, utilizatorul microfonului impus de managerul de top din radioul românesc prindea doar 33.500 de ascultători, cu 0,4% Market Shere!

Şi pentru că cifrele obosesc pe toată lumea, dar ne arată o realitate necosmetizată, am să mai spun că reţeta de programe pe care am mers în valul 2 de audienţă din 2020, ultimul pe care l-am gestionat, a înregistrat 180.600 de ascultători (record absolut la Radio Reşiţa!), în timp ce valul 2 din 2021 măsura doar 140.600 de ascultători. Adică, o diferenţă de fix 40.000 de ascultători, care nu mai sînt pe 105,6 FM!

Acestea sînt datele communicate de ARA pentru cele două posturi publice ale Societăţii Române de Radiodifuziune care-şi împart acelaşi teritoriu. Caz unic în România şi în SRR. E ca şi cum, Radio Oltenia Craiova ar împărţi teritoriul cu Radio Caracal sau Radio Iaşi cu Radio Botoşani…

MINISTERUL ADEVĂRULUI?

 

Distinsul colonel Ion Petrescu semnalează un interesant articol din The Telegraph referitor la războiul psihologic în care sîntem implicaţi cu toţii. Prima reacţie este: da, un model de urmat! Apoi, stai şi te întrebi dacă această instituţie a adevărului nu are şi alte scopuri, altele decît cele declarate, de luptă împotriva duşmanului comun planetar: Rusia, China şi Iranul...

The Telegraph scrie că “Suedia a lansat o nouă agenție dedicată apărării țării împotriva dezinformării, propagandei și războiului psihologic, ca parte a eforturilor sale de a aduce apărarea militară și civilă înapoi la nivelurile Războiului Rece.

Deschiderea oficială a Agenției Suedeze de Apărare Psihologică a avut loc în aceeași zi în care președintele Finlandei, Sauli Niinistö, a acuzat Rusia că „contestă suveranitatea mai multor state membre UE, inclusiv Suedia și Finlanda”, cerînd garanții de securitate, care să excludă „deplasarea ulterioară a NATO către est”.

„Dezinformarea este o amenințare la adresa democrației suedeze, a factorilor noștri de decizie și a independenței noastre”, a declarat ministrul de interne al Suediei, Mikael Damberg, la o conferință de presă din octombrie, în care a anunțat numirea lui Henrik Landerholm, fost vicecancelar al Universității Suedeze de Apărare, ca șeful agenției. La conferința de presă, dl. Damberg a spus că prima mare sarcină a agenției ar fi să protejeze alegerile din Suedia de tipul de campanii de influență organizate împotriva campaniilor electorale rezidențiale din SUA, în 2016 și 2021.

După numirea sa, domnul Landerholm a numit Rusia, China și Iran drept trei țări cunoscute pentru a organiza campanii de dezinformare împotriva Suediei, adăugînd că propaganda a fost adesea menită pur și simplu pentru a semăna diviziune în societate și a submina încrederea în autorități.

Cei 45 de angajați ai agenției vor lucra atît cu Forțele Armate Suedeze, cît și cu elemente ale societății civile, precum mass-media, universitățile și guvernul central, pentru a consolida apărarea psihologică a țării, a spus dl Landerholm. „Prima parte a jobului este analiza amenințărilor, a doua este evaluarea vulnerabilității societății suedeze la diferite tipuri de influență, iar a treia este de a construi reziliența în societate”, a spus el.

Un studiu care urmează să fie publicat în curînd, pentru Agenția pentru Contingențe Civile (MSB) din Suedia, a constatat că pînă la 10% dintre suedezi citesc articole de la Sputnik News, agenția internațională de propagandă a Rusiei. Sputnik în Suedia tinde să ridiculizeze țara pentru pozițiile sale cu privire la feminism și problemele LGBT, să-și prezinte guvernul și instituțiile ca fiind slabe și incompetente și să minimizeze amenințarea din partea Rusiei, în încercarea de a descuraja aderarea la NATO.

Agenția se va strădui să găsească un echilibru între protejarea împotriva propagandei și încercarea de a controla informațiile disponibile publicului, a spus el. „Acesta nu este Ministerul Adevărului sau un Comitet Informațional de Stat, așa cum am avut în timpul Războiului Rece”, a spus el. „Vrem să protejăm libertatea de opinie în țara noastră”.”

ECHILIBRU, acesta este cuvîntul de bază care face diferenţa între normalitate şi nebunie!

VEŞTI PROASTE DINSPRE MEDIA

 

Anul a început sub semnul restricţiilor, pentru mass-media care renunţă la principala misiune, aceea de a atrage atenţia puternicilor zilei, de frică, sau exagerează propriile probleme pentru a atrage atenţia asupra tirajelor în scădere. Veştile proaste sînt peste tot, fie în Orientul îndepărtat, Mijlociu sau, aici, la botul calului dîmboviţean.

Site-ul de ştiri din Hong Kong CitizenNews a anunţat duminică seara că îşi va înceta activităţile pentru a asigura siguranţa tuturor, la trei zile după ce poliţia a percheziţionat un alt site de ştiri independent acuzat de răzvrătire, informează AFP, preluată de Agerpres.

CitizenNews, un site de ştiri nepartizan, finanţat de utilizatori, fondat în 2017 de un grup de jurnalişti cu experienţă, este unul din cele mai populare instituţii de ştiri online din Hong Kong, cu peste 800.000 de abonaţi pe reţelele sociale.

În cursul anului trecut, CitizenNews a angajat mai mulţi jurnalişti din alte mass-media, întrucît autorităţile şi-au înăsprit controlul asupra presei.

Hong Kong Radio Television a intrat sub controlul liderilor pro-guvernamentali, în timp ce ziarul Apple Daily, pro-democraţie, acuzat că reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, a fost forţat să se închidă.

La sfîrşitul zilei de duminică, CitizenNews a anunţat cu inima grea că îşi va înceta activitatea marţi şi că site-ul său va fi închis mai tîrziu.

Din păcate, nu ne mai putem strădui să ne transformăm convingerile în realitate fără temeri, din cauza schimbării drastice a societăţii în ultimii doi ani şi a mediului jurnalistic care se deteriorează, potrivit unui comunicat.

Patru din fondatorii CitizenNews sînt foşti preşedinţi ai Asociaţiei Jurnaliştilor din Hong Kong.

China şi-a întărit controlul asupra Hong Kong-ului după protestele masive şi adesea violente pro-democraţie în 2019, inclusiv prin reprimarea presei locale.

Poliţia a făcut miercuri o percheziţie în redacţia site-ului de ştiri StandNews, care a anunţat că se va închide cîteva ore mai tîrziu.

În Orientul Mijlociu, ziarul israelian Jerusalem Post a anunţat luni că site-ul său web a fost spart, un incident pe care l-a calificat drept o ameninţare pentru Israel, transmite Reuters.

În loc să afişeze pagina principală de ştiri, pe site-ul web a apărut o ilustraţie ce părea să amintească de generalul iranian Qassem Soleimani, asasinat într-un atac cu drone în Baghdad în aceeaşi zi, în urmă cu doi ani.

Ilustraţia prezenta un obiect în formă de rachetă pornind dintr-un inel cu piatră roşie purtat pe degetul unui pumn strîns, o referire la un inel distinctiv, pe care îl purta Soleimani. Alăturat se putea citi următorul text, în engleză şi ebraică:'Sîntem aproape de voi acolo unde nu vă gîndiţi'.

The Jerusalem Post, cotidian israelian de limbă engleză, a informat pe Twitter că lucrează pentru a rezolva problema.Sîntem conştienţi de piratarea site-ului nostru web, alături de o ameninţare directă (la adresa) Israelului.

Aplicaţia mobilă a publicaţiei nu părea să fie afectată, iar alte site-uri de ştiri israeliene importante funcţionau normal.

Aceleaşi veşti proaste şi dinspre România: presa autohtonă nu este atacată de nimeni şi nimeni nu doreşte să o suprime. Semna că are un comportament de frecţie la un picior de lemn!

JURNALISMUL. ÎN 2021, ÎNFOMETARE. ÎN 2022, REGLEMENTARE ŞI SUPRAVEGHERE!

 

Jurnalismul este o ''profesie cu adevărat riscantă'' în unele state membre ale Uniunii Europene, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, într-un interviu publicat luni de euractiv.cz, adăugînd că ea ''va negocia bilateral cu aceste state'', scrie AGERPRES.

În România, “de la tăcerea surselor intervievate, cărora le e uneori prea teamă să vorbească despre ceea ce știu, la lipsa de transparență a instituțiilor publice sau chiar la politicieni care dau în judecată jurnaliștii pur și simplu pentru că publică adevăruri prea incomode, realitatea meseriei de jurnalist în România anului 2021 poate părea, uneori, desprinsă dintr-un scenariu de film”, se scrie în preambului Raportului „Jurnalismul în 2021: o cursă cu obstacole și cu tot mai puțini câștigători”, al Centrului pentru Jurnalism Independent. Iar ultimul an și jumătate ne-a arătat cît de periculoasă poate fi tăcerea „surselor oficiale”, dar și vîrtejul dezinformării creat de opinia „vîndută” pe post de știre.

În luna septembrie, Comisia Europeană a adoptat un set de recomandări cu privire la protecţia şi siguranţa jurnaliştilor, cu scopul de a asigura condiţii de lucru mai sigure pentru toţi lucrătorii din domeniul media. Vera Jourova doreşte să se întîlnească cu reprezentanţii statelor UE pentru a se asigura că aceste recomandări nu vor fi ignorate.

''Vrem ca statele UE să ofere protecţia specială pentru media, de exemplu atunci cînd jurnaliştii se tem că le sînt piratate computerele'', a spus Jourova în interviu. Această protecţie, sau, mai corect, de nici un fel de protecţie nu se bucură jurnaliştii în România – mai mult!, în instituţiile publice de presă! - atunci cînd le sînt accesate computerele şi descărcate documente private!

În opinia sa, modul în care jurnaliştii sînt trataţi în Ungaria şi Slovenia este inacceptabil. 'Este împotriva tradiţiei îndelungate a presei libere. Nu trebuie să existe nicio presiune asupra muncii lor, în special din partea politicienilor importanţi'', a susţinut reprezentanta executivului UE.

''În general, sectorul media se află sub o presiune economică enormă. În Slovenia, am văzut că statul decide să înfometeze media publică, poate face asta prin stoparea finanţării'', a subliniat ea.

Media Freedom Act, care va fi introdusă în UE în toamna anului viitor, va avea ca scop creşterea transparenţei în acest sector. Noua legislaţie ar urma să ofere un nivel de protecţie sporit pentru media pe piaţa unică europeană.

''Ne-ar plăcea ca statele membre UE să aibă o reţea de autorităţi de reglementare independente sau autorităţi de supraveghere independente pentru piaţa media. Astfel de autorităţi ar putea lua măsuri împotriva entităţilor care nu reuşesc să acţioneze în concordanţă cu ideea de pluralism al media'', a explicat Vera Jourova.

În România, presa este “Obosită, în depresie, atacată de oameni politici, dar și de public, hărțuită prin procese de unii, acuzată de alții că e „trompeta” Guvernului, media din România încearcă să își adune puterile pentru a merge mai departe. Pentru că, dacă pandemia ne-a învățat ceva, chiar dacă nu suntem pregătiți încă să ne asumăm lecția, este că avem nevoie de jurnalism, avem nevoie de informații, avem nevoie de oameni care să pună întrebări în numele nostru și să tragă la răspundere autoritățile”, după cum scrie Cristina Lupu, în „Jurnalismul în 2021: o cursă cu obstacole și cu tot mai puțini câștigători” .

Anul 2020 a împărțit mass-media românească în două - cei care s-au chinuit și cei care s-au îmbogățit; cei care au informat și cei care au transformat o criză medicală într-un spectacol grotesc, se afirmă corect în raportul publicat de CJI. Soluţiile salvatoare de genul “eu îmi văd de bucăţica mea” au dus la îmbogăţirea unora şi la erodarea credibilităţii întregii industrii. Mai mult, “Jurnalismul făcut de acasă, de pe canapea, este frustrant și pentru jurnalist, și pentru redacție, și pentru public”.

“Burnout-ul începe să se simtă abia acum, iar uzura a venit din lupta cu autoritățile, numărul mare de ore muncite, dar și din grozăviile întâlnite pe teren. La uzura psihică s-au adăugat și comentariile din partea publicului. Dintr-o dată, jurnaliștii s-au trezit în poziția de inamici ai poporului. În presă există această suprasolicitare care vine din ritmul inegal de lucru, multe instituții de presă funcționează 24 din 24 și asta îți dă o încărcare suplimentară și o tensiune suplimentară. Problema finanțării, a supraviețuirii afacerii, s-a adăugat și ea situației deja complicate. Pandemia a accentuat și ea depopularea redacțiilor. În primele luni de criză, a crescut volumul de muncă, dar s-au redus salariile și așa mici, uneori cu 30 sau 50%. Mai mult, în unele cazuri, managerii au fost nevoiți chiar să renunțe la reporteri. Contractele de publicitate de la Guvern au contribuit și ele, uneori nejustificat, la scăderea credibilității”.

“Televiziunea și radioul public au, de anul acesta, noi conduceri. Este un moment bun ca cele două instituții atât de importante să își afirme independența de politic și să își asume răspunderea care vine din misiunea publică a acestor instituții. Atât TVR, cât și Radioul Public, au expertiza necesară, au resursele și au oameni care să le permită să facă jurnalism. Este nevoie să aibă și voința”.

Acestea sînt, rezumatul şi concluziile desprinse din Raportul editat de CJI. Sigur, raportul a omis fapte şi atitudini particulare instituţiilor publice de presă din România care, dacă nu au probleme majore externe, îşi crează în intern, După cum remarcau şi colegii din TVR, deciziile editoriale se lasă extrem de greu de luat. Şi asta pentru că, la butoanele instituţiilor se regăseşte o castă de şefi şi şefuţi, instalaţi pe viaţă, care încasează de 3 pînă la 5 ori salariul unui realizator tv sau de radio! În condiţiile în care managementul NU se face pe criterii de performanţă, această castă are tot interesul să se conserve, în detrimentul performanţei editoriale. Mai mult, în cele mai multe cazuri, sindicatele funcţionează precum grupurile infracţionale organizate, din care fac parte, noaptea minţii!!!, inclusiv manageri care da, nu-i aşa, sînt tot salariaţi pe durată nedeterminată! Acest mecanism mafiot face ca inechităţile şi abuzurile să persiste în cele două instituţii de presă care adoptă” legea tăcerii”, constrînse, tocmai de melanjul atît de direct şi de toxic cu clasa politică.

Pentru 2022? Aşa cum spuneau şi Cristina Lupu și Ioana Avădani, de la Centrul pentru Jurnalism Independent(CJI), în raportul citat, noi, jurnaliștii și managerii de presă trebuie să începem „curățenia din propria ogradă”, să condamnăm derapajele din profesie, pentru că fără solidaritate asumată profesia va continua să se scufunde în irelevanță. Şi ar mai fi ceva: Uniunile şi Asociaţiile profesionale ar trebui să discute serios despre aspectele care conturează şi reglementează profesia, înainte ca “genii politice” din România şi din Uniunea Europeană să reglementeze şi să supravegheze munca jurnaliştilor.