marți, 1 iunie 2021

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT

 

A fost nevoie să moară un om – ca să parafrazez un cetățean cu diploma de președinte! – ca ministrul de interne, Lucian Bode, să asigure locuitorii țării că sînt în siguranță, că totul va fi bine. Asta LUNI, la mai mult de 48 de ore de la producerea asasinatului! “În istoria post-decembristă a României, au mai fost tentative de infracțiune de omor, prin acest mod de operare. Din fericire, au fost toate fără finalitate. Astfel, vorbim de un caz singular.Cunosc modul de operare și de acțiune al instituțiilor statului român. Nivelul de implicare, profesionalismul lor… vorbim de un caz singular și, în paralel de o acțiune a celor mai buni specialiști, spun încă o dată că România este o țară sigură și nu vorbim de acțiuni pregătite în serie ș.a.m.d., cum am văzut că încearcă să se spună în spațiul public. Vinovații vor fi identificați și judecați’”, a spus Lucian Bode în enunțul ce părea a fi al unei proclamații!

Atacul cu bombă din Arad a fost premeditat, bănuiesc procurorii. Parchetul General a schimbat încadrarea în ancheta deschisă după ce omul de afaceri Ioan Crișan a murit în explozia propriei sale mașini. Anchetatorii fac acum cercetări pentru omor calificat cu premeditare. După cum se vede, Ancheta este condusă de Parchetul general ( și nu de DIICOT!) mergîndu-se pe idea că atentatul a fost rezultatul răfuielilor între două personae și nu există implicarea unui grup infracțional organizat. Adică, CRIMA ORGANIZATĂ nu are nici o implicare în acest caz! Caz singular și România este o țară sigură, sînt cele două expresii importante rostite de Bode în amestecul de cuvinte în limbajul de lemn al celor ce nu au nimic de spus!

Filmul evenimentelor ne spune altceva!

Dimineaţa zilei de sîmbătă 29 mai 2021. Omul de afaceri Ioan Crişan îşi bea cafeaua la o cafenea din cartierul arădean Aurel Vlaicu. După ce pleacă de la cafenea, Crişan se urcă în maşina parcată în zona unui magazin Profi. Parcurge cîţiva metri cu spatele şi se pune în mişcare pentru a ieşi din parcare şi a intra pe strada principală. În acel moment, maşina explodează şi ia foc. Deflagrația a fost atît de puternică încît s-a auzit pînă la UTA. De asemenea, suflul exploziei a spart geamul unui apartament de la etajul 1.

La scurt timp după explozie, Inspectoratul General al Poliţiei Române realizează gravitatea situaţiei şi trimite la Arad o echipă de specialişti pentru investigarea cazului. „Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta.

Echipa de specialişti este coordonată de adjunctul directorului Direcţiei de Investigaţii Criminale, comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe”, a anunţat IGPR , în dimineaţa exploziei.

Primele concluzii ale anchetei arată, însă, că bomba improvizată care l-a omorît pe Ioan Crişan a fost amplasată în interiorul maşinii „cel mai probabil sub scaunul şoferului”. Ancheta nu a putut stabili modalitatea în care a fost acţionată bomba, fiind luate în calcul două ipoteze. Una dintre variante este că explozia a fost provocată de la distanţă cu ajutorul unei staţii radio, iar cea de-a doua ipoteză este că pentru declanşarea bombei a fost folosit un telefon.

Înainte ca SRI ( singura autoritate națională în prevenirea şi combaterea terorismului) să comunice official că NU a fost un atentat terrorist, excelentul instructor Ștefan Lazăr, fost luptător anti-tero în cadrul Serviciului, declara la ProTV că modul de operare în cazul de la Arad exclude orice urmă de amatorism! “Dacă dispozitivul explozibil improvizat a fost construit asfel încât acesta să fie declanşat de la distanţă, cu siguranţă cel care a iniţiat explozia respectivă s-a aflat în proximitatea victimei”.

Buuun, dacă Ștefan Lazăr are dreptate (și sînt sigur că are!), atunci autorul ar fi trebuit să se afle la cîteva zeci de metri de țintă, într-un loc în care să nu fie observat şi să se poată retrage foarte repede. Deci, cel care a apăsat pe buton este un profesionist și nu un bișnițar de țigări sau un cămătar!

Mai mult! Modul de operare relevă faptul că subiectul a fost filat mai multe zile pentru a I se stabili un profil comportamental: ieșit din locuință, condus pînă în Aurel Vlaicu, cafea, ieșit din parcare etc. Asta presupune că cel puțin un om a fost implicat în operațiunea de monitorizare, probabil altul decît cel care a apăsat pe declanșator.

Apoi, dispozitivul exploziv a trebuit plasat în interiorul mașinii, în așa fel încît acesta să-și atingă obiectivul, adică să ucidă. Și aici e nevoie de abilități special pentru că dispozitivul exploziv amplasat în altă parte decît în poziția optima, poate doar răni, date fiind diferitele materiale existente între încărcătură și victim, care deviază suflul exploziei. Deci, cine a amplasat bomba în mașină a știut exact unde trebuie fixată!

Și acum, vorbim despre dispozitivul exploziv improvizat, sau IED! Cine l-a construit a avut cunoștințe temeinice în domeniu! Dacă IED-ul a fost construit avînd la bază exploziv militar sau industrial, înseamnă că a avut acces la acesta, sau poate fi procurat pe piața neagră, activități ce nu cadrează cu proclamația ministrului Bode că România este o țară sigură, iar autoritățile responsabile vor trebui să explice cum de a fost posibilă o astfel de tranzacție, aici, în țara noastră sigură, sau cum a intrat încărcătura prin frontier securizată a României! Dacă se va stabili că în asasinat s-a folosit astfel de explozivi, oamenii lui Bode și procurorii vor trebui să-l găsească inclusiv pe vînzător, sigur, dacă artizanul IED-ului nu a avut încărcătura din familie, o moștenire, ceva etc. Dacă încărcătura explozivă a fost produsă artisanal, din substanțe aflate în comerț, oamenii lui Bode – și nu numai! – vor trebui să explice cum de un personaj cu astfel de abilități lucrative nu se găsește pe o listă scurtă și să știe unde a învăâat și unde și-a făcut practica…

Toate aceste activități, despre care am scris, presupun resurse financiare. Puțin probabil ca un pensionar aflat în litigiu cu Crișan, de unul singur, să-și fi rupt de la întreținere pentru producția acestui film: preparare – filaj – montaj – execuție – retragere din peisaj! De aceea, din punctul meu de vedere, afirmația că nu avem un grup infracțional organizat, iar DIICOT se spală pe mîini, este cel puțin… timpurie!

Sigur, organelle de cercetare vor trebui să stabilească în ce afaceri, altele decît somnul african, era implicat Ioan Crișan, de unde avea el banii de cafea etc. Arădeanul ar fi avut relaţii de afaceri inclusiv cu un austriac de origine rusă.

Deputatul PNL Sergiu Bîlcea, fostul ginere a lui Crişan, a reacţionat pe Facebook, declarîndu-se şocat de incidentul care a provocat moartea fostului său socru şi a cerut să fie respectat dreptul de intimitate şi viaţă privată al familiei. Adică, politicianul a cerut, subtil, organelor de anchetă să nu-și bage nasul prea adînc în afacerile familiei! Sigur, dacă acest lucru se va întîmpla (nu în România normală!) s-ar stabili cu exactitate, probabil, contribuția fostului socru la Campania electorală a fostului ginere, traseul banilor, costuri etc și relația, aproape generalizată în România normal, între șpăgi, comisioane și locuri pe liste, finanțare campanii etc. Dar, asta e o altă problemă, vorba unora de la DIICOT…

Sîntem de accord că Ion Crișan, dacă a călcat pe bec – oricare ar fi el – putea fi omorît oriunde și oricum. În propria casă, prin diverse metode mai simple, cu ranga, cu bîte, cu funia, cu cuțitul, cu pistolul, înecat în propriile bazine cu somn etc. Prin derularea filmului de la Arad constat, însă, că nu s-a dorit doar eliminarea omului de afaceri, ci şi transmiterea unui mesaj. Mesajul, ca orice mesaj, are o valoare de comunicare internă și una externă. Comunicarea internă se face în interiorul unei organizații. În cazul nostru, Ioan Crișan a fost dat exemplu public.

Mesajul extern, însă, nu este pentru crima organizată care se află, indubitabil, la originea asasinatului, ci pentru autoritățile lui Bode. Și el spune că fenomenul este unul departe de a ne liniști! Mesajul este că în țara lucrului bine făcut, Caracal, Arad etc sînt România normală.

 

 

vineri, 21 mai 2021

A patra putere nătîngă

 


Jurnalismul de calitate, televiziunea de calitate pot face lumea un loc mai bun” (Christiane Amanpour)

Jurnalistul, de azi, sau de pe vremea lui Brunea-Fox şi Geo Bogza, ca să nu mai vorbesc de Eminescu şi Caragiale, este un personaj care respiră suspiciune! Ce moravuri uşoare, ce inconsecvenţă politică, ce încordare peste limite în arc de reportaj eroic! “Jos cu poeţii! Jos cu zidurile! Să vie cel cu o mie de ochi, o mie de urechi, o mie de picioare, o mie de telegrame, o mie de condeie, o mie de expresii, o mie de pistoale, să vie adevăratul poet. Să vie Reporterul!”. Iar Brunea-Fox, “prinţul reportajului”, a devenit reporter şi şi-a adăugat la nume particula Fox, o reverenţă faţă de profesionalismul jurnaliştilor de la Fox Movietone News!

Nu despre Brunea-Fox vreau să vorbesc, neapărat…

A patra putere în stat, sau cîinele de pază al democrației – acesta e rolul jurnalistului în societățile care garantează libertatea de exprimare cetățenilor. Chiar și acolo unde libertatea de exprimare este limitată, jurnalismul apare ca o putere care poate schimba radical raportul de forțe din societate. Prin puterea cuvintelor sau a imaginilor, jurnaliștii sînt cei care creează temele pe care le discutăm și, deci, dau sens ideii de opinie publică. Atunci cînd jurnalismul este practicat la nivel de amator, și temele abordate și lansate ca agendă de discuții în spațiul public oglindesc capacitatea de percepție a autorilor.

Privind în urmă, regăsim un model al profesiei, cu un corp al jurnaliștilor, o breaslă în sensul de specialiști certificați. Studii de specialitate sau conexe, o legitimație/atestare care îți dădea apartenența la meseria de jurnalist, reguli de redactare însușite, control redacțional, pe alocuri legislație de reglementare. Toate acestea făceau ca produsul jurnalistic să fie un produs minim verificat la calitate înainte să fie scos pe piață. Departe de nevoia de vizualizări și clicuri care să-ți hrănească orgoliul de… creator! Pentru că, trebuie să recunoaștem, jurnalismul este o meserie de orgolii!

În Franța, de exemplu, se menţionează în lege că, pentru a beneficia de statutul social de jurnalist, trebuie să fii recunoscut ca profesionist, adică jurnalismul să fie activitatea principală, desfăşurată regulat şi care să asigure peste 50 la sută din venituri. Adică, dacă ești polițist, inspector agricol, manager într-o instituție sau fotbalist, și încasezi venituri pentru acest gen de activitate, dar din pasiune nestăvilită pentru cuvîntul scris, sau din dorința de a cîștiga notorietate, scrii la gazetă, pe blog, faci lucruri la televiziune sau în radio – în speță moderezi o emisiune, NU TE NUMEȘTI JURNALIST!

 

Există cîteva definiții acceptate și astăzi, în plin avînt al jurnalismului cetățenesc și al platformelor de comunicare:

1) “Persoana care, în mod regulat și pe baza unei remunerații, depune o activitate ce constă în a contribui prin cuvînt sau imagine, la una sau mai multe mass-media” (“Statutul Federației Internaționale a Jurnaliștilor”).

2) “Orice persoană, indiferent de naționalitate, care are un serviciu plătit și regulat de editor, reporter, fotograf, cameraman sau tehnician în presa scrisă, radio, teleziune, care își exercită profesiunea în acord cu principiile etice și cu normele silite de profesie; activitatea sa profesională constă în căutarea, primirea sau distribuirea informațiilor, opiniilor, ideilor, studiilor sau comentariilor pentru publicațiile periodice, agenții de presă, servicii de radio-televiziune sau știri filmate” (K Nordenstreng, în Protocolul Jurnaliștiilor, încheiat în 1980).

3) Jurnalistul profesionist, potrivit Codului Muncii din sistemul francez, art. 761, al. 2, este “o persoană a cărei principală ocupație, efectuată regulat și remunerat, constă în exercițiul profesiunii sale pentru un cotidan sau altă publicație ori agenție de presă și care obține majoritatea veniturilor sale din această activitate”.

4) În “International Encyclopedia of Social Sciences”, prin jurnalist se înțelege “o persoană a cărei ocupație principală constă în strîngerea, scrierea și editarea unor materiale care în general prezintă și interpretează evenimente curente”.

În clasificarea ocupaţiilor din România (COR), profesia de jurnalist face parte din grupa 2642 –Jurnaliști. Așadar, nu din alte grupe de muncă destinate inspectorilor agricoli, juriștilor sau conducătorilor de instituții!

Din păcate, unii dobîndesc această calificare printr-o fraudă sau semifraudă, iar alţii şi-o asumă cu de la sine putere, iar obrăznicia golănească este confundată cu impetuozitatea, totuşi elegantă şi autorizată, a unui ziarist autentic.

În România de astăzi, oricine se poate declara jurnalist și pentru asta nu e nevoie de acreditare specială, ceea ce face profilul jurnalistului problematic, iar domeniul supus unei democratizări extreme. Practic, orice cetățean poate îndeplini rolul unui jurnalist, iar impostura, interesele personale și tehnologia au făcut ca granițele între cel care producea contentul și cel care îl asimilează să se șteargă. Oamenii obișnuiți au devenit creatori de conținut. Totuși, nu oricine poate deveni jurnalist profesionist și recunoscut, iar drumul către performanță e pavat cu multe obstacole, pornind de la problemele economice ale presei tradiționale pînă la amenințările și alte abuzuri cu care se confruntă jurnaliștii, în special cei de investigație.

De cînd cu explozia internetului şi apariţia blogurilor, orice secătură analfabetă se crede ziarist, iar asta nu doar în România, ci şi în cam toate ţările cu acces la internet. Analfabetismul agresiv, însă, se manifestă cu precădere în primitivismul civilizator din județele uitate de Dumnezeu. După explozia internetului în anii 2000, sursele de informare au devenit infinite și presa și-a pierdut monopolul informației. Ca să reziste pe piață, și-a scăzut dramatic standardele de calitate pentru a produce ieftin, mult și repede. Verificarea din trei surse? A devenit treaba consumatorului să verifice. La noi, presa a devenit ieftină și a fost arondată de politic. Oricine își poate face gratuit un canal media, unde să spună orice, iar „informația” să ajungă instant la toată populația globului, teoretic.

Sigur, consumatorul ar trebui să decidă ce anume consumă. Dar consumatorul are același grad de cultură și vanitate ca moderatorul care face lucruri, nu jurnalism, și care transferă o cantitate uriașă din incultura și frustrările personale către, să zicem, ascultătorul fără apărare din bucătărie. Cel mai grav este atunci cînd făcătorul de lucruri se află sub sigla unui post național ce ar trebui să fie asimilat cu absolutul!

A face lucruri a devenit similar cu a face conținut pentru clicuri! Din păcate, EI sînt cei care vorbesc încă în numele jurnaliștilor…

luni, 26 aprilie 2021

AFGHANISTAN, 19 FĂRĂ 20

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 aprilie, ora 21:05) - Realizator: Nicu Popescu - În finalul emisiunii trecute spuneam că vom mai vorbi despre teatrul de operaţii Afganistan şi retragerea din acesta şi îmi exprimam speranţa să nu vorbim la Euroatlantica despre luptele din estul Ucrainei. Ambele sunt fezabile. Unu: ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat astăzi că s-a ordonat ca trupele să revină în bazele lor permanente începând de vineri, adică de mâine, după exerciţiile militare aflate în desfăşurare în Crimeea şi Marea Neagră. Retragerea acestor trupe a fost cerută insistent de cancelariile occidentale, fiind un pas spre dezescaladarea tensiunilor de la graniţa ruso-ucraineană şi în zona Mării Negre, amintea colegul Alexandru Beleavschi în corespondenţă lui din această seară. Deci, să sperăm că nu va mai fi cazul de alte situaţii de criză. Şi doi: despre Afganistan. Săptămâna trecută, după cum aminteam atunci, chiar la începutul emisiunii, subliniam că că la reuniunea extraordinară a miniştrilor de externe şi ai apărării din statele membre ale NATO, în contextul finalizării analizei administraţiei americane cu privire la Afgansita şi a deciziei de retragere a forţelor SUA până la 11 septembrie 2021, s-a luat decizia încheierii misiunii în acea ţară, a repatrierii militarilor, deci inclusiv militarii români. Ministrul român al apărării, Nicolae Ciucă, un veteran al prezenţiei în teatrul de operaţiuni amintit, declara după aceea, şi l-aţi putut asculta la postul nostru de radio, că pentru MApN misiunea în Afganistan se va închia numai atunci când toţi militarii români voir fi în siguranţă acasă. Sunt de adus acasă în siguranţă, aşadar, peste 600 de militari şi echipamentele lor, desigur. După cum probabil unii dintre dumneavoastră îşi amintesc, postul nostru de radio a avut de la început, pentru mai mulţi ani, un corespondent permanent în acest teatru de operaţii, pentru a vă ţine pe dumneavoastră, distinşii noştri ascultători, la curent cu ceea ce se întâmplă acolo, la mii de kilometri de ţară cu militarii noştri, dar şi pentru a vă informa cu ceea ce se întâmplă în Afganistan. Să ne reamintim că atenţia întregii lumi era orientată spre această ţară situată între munţi în mijlocul Asiei. Printre cei care au mers acolo şi au stat o buna perioadă de timp alături de militarii români sunt şi colegii pe care îi am acum la telefon, Mario Balint şi Ilie Pintea. Bună seara Mario!

 Mario Balint: Bună seara, Nicu Popescu! Bună seara, doamnelor şi domnilor! Bună seara, Ilie!

 Ilie Pintea: Bine v-am găsit şi eu de aici, din Petroşani!

 Realizator: Deci, despre teatrul de operaţii Afganistan văzut prin ochii jurnalistului, jurnalistului de la RRA, vorbim astă-seară la Euroatlantica. Mario, începem cu tine, te rog!

Mario Balint: Ce aş putea să spun? Radio România a fost alături de Armata Română încă de la debutul ostilităţilor, de la intrarea acesteia în teatrul de operaţii Afganistan şi să ne aducem aminte că a intrat pentru prima dată un detaşament de poliţie militară dislocat, a fost dislocat la Kabul. Colegul Radu Dobriţoiu a fost prezent acolo. Deci am spart gheaţa cum se spune. Apoi, am continuat cu misiunea din iulie 2002, de fapt la sfăritul lunii iunie, 30 iunie, când Batalionul 26 infanterie Scorpionii Roşii au început dislocarea în sudul Afganistanului.

 Realizator: Să spunem aşa, nu se chemau Scorpionii Roşii, şi la noi acasă se cheamă Neagoe Basarab.Scorpionii Roşii au....

 Mario Balint: Exact. Batalionul 26 Infanterie.

Realizator: Exact în Afganistan şi-au luat acest cognomen, un colonel american din Divizia 101.

 Mario Balint: Să zicem Batalionul 26 infanterie.

 Realizator: Am spus că Scorpionii au căpătat numele acolo.

Mario Balint: Corect! Deci, 26 infaterie, comandat la vremea respectivă de maiorul Nicolae Ionel Ciucă. În toamnă am ajuns eu prima dată în Afganistan, alături de Radu Dobriţoiu, şi tot în toamnă, mai precis în 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, generalul Mihail Popescu l-a ridicat în grad...

Realizator: I-a acordat gradul următor.

Mario Balint: L-a făcut de locotenent-colonel. Exact. Gradul următor lui Nicolae Ciucă, deci a fost locotenent-colonel, comandatul primului batalion românesc dislocat în teatrul de operţii Afganistan, să ne amintim, iulie 2002. Erau, eram de fapt, eram foarte surprinşi de ce am văzut acolo./lazard/ilapadat

Militarii olteni, instruiți în cazarmă şi în poligoanele românești, acelea care existau în urmă cu 20 de ani. Să nu uităm că au fost în baza din Kandahar două unități de legendă ale armatei americane, 101 și 82 aeropurtate. Deci am avut, așa, cum să spun, senzația, o ușoară senzație de copleşire, însă ulterior ne-a trecut sau ne-a trecut foarte repede. Militarii olteni au dat dovadă de profesionalism încă de la început misiunii. Îmi aduc aminte câteva poveşti - nu cred că e cazul să le spunem aici - dar încă de la începutul misiunii au fost menţionaţi, cel puțin pe ordin de zi, în baza militară de către partenerii americani. Cred că contribuția lor, nu cred, sunt convins, sunt sigur, știu, contribuția militarilor olteni din Batalionul 26 Infanterie, dar şi al colegilor care au venit ulterior, în următoarele rotații...

Realizator: Scorpionii Negrii, Galbeni...

Mario Balint: /.../ imediat, comandat de actualul general Blaiu, au contribuit la aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană. Evident, i-am urmărit pe militarii români din toate zonele militare pe parcursul anilor. În 2005, să ne aducem aminte...

Realizator: Mario, să-l lăsăm şi pe Ilie, el a fost mai târziu, după voi, și combinăm. Ilie, te rog.

Ilie Pintea: Da, pentru mine a fost o onoare să pot să fac parte din clubul acesta de elită al jurnaliștilor de la Radio România care au ajuns în teatrele de operații și trebuie să vă spun că poveștile pe care le-am auzit de la Mario, de la Radu Dobrițoiu, de la Cătălin Gomboş m-au făcut să-mi doresc foarte, foarte multe să ajung acolo şi am ajuns pentru prima dată în 2013 la Kandahar împreună cu Mario. Eram atunci cu cei de la Iaşi, cu Lupii Negrei. Ei ieşeau din teatrul de operații şi la rotația aceea am ajuns pentru prima dată. A fost una dintre cele mai bine organizate misiuni pentru presă în Afganistan, pentru că am ajuns inclusiv în /.../ din munții, în bazele înăinte până la Kanata am mers, în baze care nici nu mai există acum, cum ar fi /.../ sau Mescall, unde a avut loc şi acel incident teribil în care a murit maiorul Mescal, ce dă şi nume bazei, și colonelul Pegulescu a fost grav rănit. Deci am putut să vedem cred că jumătate din Afganistan, partea de sud cu siguranță pe toate și am...

 Mario Balint: Kabulul şi Kandaharul, sigur.

 Ilie Pintea: Exact. Ca să vedem exact cum trebuiesc practic militarii români acolo, cât de complexă este misiunea lor. Da, dacă la Kandahar puteam vorbi un oraș în toată puterea cuvântului, am ajuns în baze în care se dormea la cort, în care am fost peste noapte treziți de tiruri de artilerie, pentru că era nevoie de suportul militarilor noștri pentru o misiune de patrulare care angajase contact cu talibanii. Vasăzică, am trecut prin toate momentele pe care mi le doream de acasă, trebuie să recunosc, pentru că m-am dus acolo animat de speranța să văd lucrurile așa cum sunt şi să le pot spune celor de acasă așa cum sunt. M-am dus cu ochii larg deschiși şi aşa am rămas pe toată misiunea aceea şi în cele în care a urmat, pentru că mi s-a părut extrem de important să vorbim despre oamenii ăștia, nu doar atunci când au loc întâmplările fericită și când își pierd viața la datorie, ci să afle cei de acasă cum e viața de zi cu zi într-o baza militară îndepărtată, sau în Kandahar sau cum arată o zi "obișnuită", aşa - puneţi voi ghilimele la "obișnuită - într-un teatru de operaţii. Şi a fost o experienţă absolut fascinantă în urma căreia ascultătorii noştri au putut să asculte şi chiar să şi vadă cum e viaţa acolo.

Realizator: Să amintim că România a participat la aceste, şi încă sunt acolo militarii români, la aceste acțiuni din Afganistan imediat după atentatele din Statele Unite, din 11 septembrie 2001. A fost aprobarea parlamentului din decembrie. Au fost două misiuni./pvelisar/ilapadat

Prima s-a numit ”Forța internațională de asistență pentru securitate ISAF”, pe românește ca să nu prea anglicizăm aici. Cea de acum, din 2015 Resolute Support, care i-a luat locul a ISAF-ului și ultima a avut ca scop instruirea, consilierea și acordarea de asistență Forțelor Naționale afgane de Securitate și Apărare. Mario, mă întorc la tine. Rămăsese-și la 2005. Ce îţi mai aduci aminte, sunt 15 ani şi jumătate?

 

Mario Balint: Da, dar a fost un moment deosebit de important pentru Armata Română, pentru militarii români. Dacă în Kandahar, în sud, acționau "Lupii negri" de la Iași, 2005, da, să ne aducem aminte, sub comanda actualului general în rezervă Vasile Roman, dacă nu mă înșel și țin bine minte, la Kabul se pregăteau, de fapt nu numai la Kabul, în tot Afganistanul se pregăteau alegerile, dacă va amintiti, primele alegeri libere și trebuiau securizate suplimentar. În aceste condiții, la Kabul a fost dislocat din nou Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab, să îi spunem, da.

Realizator: Erau deja Scorpioni, erau Scorpioni.

Mario Balint: Erau, erau Scorpioni, dar să îi numim după numele autohton, da, sub comanda colonelului Gabi Toma. Pentru prima dată acest batalion a avut încorporat o companie americană US Dragon. Pentru prima dată în istorie americanii şi-au cedat comanda unei companii unui aliat, şi nu întâmplător poate aliatul s-a numit 26 Infanterie. Iată că acesta a fost unul dintre momentele istorice, practic, pentru cooperarea militară româno-americană care avea să aprofundeze în anii următori. Şi așa cum spunea Ilie, în perioada 2010-2013 România a contribuit în teatrul de operaţii în Afganistan cu mai mult de 1.600 de militari. Dacă îmi aduc bine aminte, Traian Băsescu era președinte atunci și parlamentul a aprobase sau CSAT a aprobat 1.800 de militari pentru cele două provincii în care trebuiau să acționeze militarii români, respectiv Zabul-ul și Kandahar-ul. În 2012-2013 - 1.600 de militari români au fost dislocați în cele două provincii, peste 900 de militari, dacă îmi aduc bine aminte, în zona /.../ așa cum spunea și Ilie, în /.../ unde ne-am întâlnit cu Scorpionii Galbeni, atenție, militarii de la Timișoara, cu comanda...

Ilie Pintea: Care atunci intrau în teatru, ei făceau rotaţia, da.

Mario Balint: Exact, sub comanda actualului general Cristian Dan şi urmau să se afle sub comanda unui general de legendă al armatei americane, un colonel de legendă de fapt, colonelul /.../ pe care...

Ilie Pintea: Pe care l-am şi intervievat acolo în bază, îţi aduci aminte.

Mario Balint: Exact, exact și pe care ascultătorii noștri probabil îl cunosc din documentarul ”Restrepo”, un documentar propus pentru Oscar. Deci, au fost câteva momente importante, câteva momente istorice la care noi, Radio România, am fost parte împreună cu Armata Română. Aș vrea doar să mai spun un lucru peste care am trecut și îmi este rușine că am trecut așa, fără să amintesc. O bună perioadă de timp, în primii ani, respectiv 2002-2003-2004, legătura socială între militari și familiile lor era extrem, extrem, de dificilă. Şi aceasta se realiza în special prin intermediul Radio România Actualități a veştilor de acasă, a emisiunilor militare, a corespondenților dislocați împreună cu militarii care aveau, eu știu, îmi este ruşine oarecum să spun, o dotare tehnică oarecum superioară militarilor români. Sigur că a însemnat foarte mult această legătură socială, legătura cu familiile, pentru că pentru militari timpul trece foarte repede în teatrul de operații, dar pentru familiile care așteaptă în țară acest timp curge, curge foarte greu și atunci au nevoie să-şi ştie aproapele în siguranță./rpatulea/ilapadat

De aceea cred că a fost foarte importantă misiunea noastră şi cred, continuu să cred că misiunea noastră nu s-a încheiat şi că anul acesta, anul retragerii celor 620, aproximativ, de militari din teatrul de operaţii Afganistan, va însemna şi anul prezenţei noastre ca reporteri ai postului public de radio în tetrul de operaţii, pentru că mi se pare normal să închidem o buclă istorică. Am participat la istorie, am fost parte din istorie, mi se pare firesc să fim parte până la capăt împreună cu militarii români. Și dacă am pus steagul în 2002 pe catarg în bază la Kandahar, ar trebui să-l dăm şi jos împreună. De aceea, nu ştiu cum, este un apel către conducerea MApN.

Realizator: Fii sigur că nu o să lipsim. Eu te înţeleg foarte bine...

Mario Balint: Dacă nu ne ascultă, sunt convins că cineva o să transmită acest apel.

Realizator: Te înţeleg foarte bine, eu nu am fost în Afganistan, am fost doar în Irak şi ştiu cum este, inclusiv cu timpul sau cu....

Mario Balint: Ei, vezi!?

Realizator: Sau cu contramăsurile aruncate, pentru că elicopterul în carte te afli era luat ca ţintă. Dar asta este o altă poveste. Trec la Ilie.

Mario Balint: Un joc de artificii foarte frumos, spectaculos.

Realizator: Da, este, este şi o mitralieră grea cu glonţul pe ţeavă. Trec la Ilie, pentru că Ilie nu doar a povestit pentru cei de acasă şi aşa mai departe, ci Ilie a făcut şi fotografii, a făcut şi filmări. Ilie, te rog!

Ilie Pintea: Până să vorbim despre toate astea, pentru că aţi vorbit voi de istorie şi de misiunea ISAF, mă bucur foarte tare că am putut consemna, dincolo de corespondenţele din teatrul de operaţii, retragerea, plecarea acasă a ultimului batalion românesc de manevră din cadrul misiunii ISAf înainte să înceapă Resolute Support, este vorba de Scorpionii Negri de data aceasta, de la Craiova, conduşi de colonelul Jianu. Am acasă un tricolor semnat de colonelul Jianu pe care scrie că este ultimul batalion româneasc din misiunea ISAF şi cred că o să-l donez când ies la pensie, nu ştiu, unui muzeu sau aşa, pentru că mie mi s-a părut chiar un moment istoric pe care l-am trăit acolo şi pe care l-am putut documenta şi vizual, aşa cum spuneaţi. Există fotografii care consemnează momentul acestui autograf istoric, dacă îi putem spune aşa. Revenind la partea vizuală a misiunilor noastre acolo, în momentul în care am început proiectul editorial pentru Afganistan 2012, deja aveam o bună experienţă împreună cu Mario în ceea ce înseamnă multimedia la RRA, aveam deja în spate câteva proiecte reuşite în această privinţă şi atunci am vrut să aducem neapărat componenta vizuală şi din Afganistan, pentru că eram, mi se părea impardonabil să ajung acolo fără aparatul foto şi cameră. Drept pentru care mi-am luat mai mult decât îmi trebuia la mine, mă mişcam destul de greu că aveam o cameră profesională destul de voluminoasă, un aparat foto care mi se bălăngnea la gât, că aşa era, şi un teleobiectiv. Îţi aminteşti foarte bine, Mario...

Mario Balint: Să nu uitam de teleobiectivul lui Cornel.

Ilie Pintea: Care s-a şi stricat, exact. Pentru că praful de acolo, aşa cum trebuie să afle cei de acasă, intră peste tot, este un praf extrem de fin şi am constatat pe pielea mea că, uite, nu este bine să-ţi iei multe la tine din punctul ăsta de vedere.

Mario Balint: Şi nu este bine să împrumuţi scule.

Ilie Pintea: Cornel nu s-a supărat, pentru că până la urmă a meritat.

Realizator: Eu voiam, Ilie, eu voiam să scot în evidenţă faptul că tu ai făcut acele fotografii, că au fost organizate expoziţii, că s-au prezentat de Ziua Naţională, de Ziua Armatei, s-au prezentat şi la Radio, chestiuni despre care oamenii trebuie să ştie şi pe care eu cu placere le amintesc.

Ilie Pintea: Da, pentru că povestea acestei expoziţiei, care se intitulează "Afganistam-chipuri ale războiului" este strâns legată de un moment dramatic atât din ceea ce înseamnă războiul din Afganistan, cât şi pentru mine, personal, pentru că vorbim despre sublocotenetul post-mortem Mădălin Stoica, cel care şi-a pierdut viaţa în Afganistan la o săptămană, cred, după ce ne-am întors noi acasă, fiind echipa care l-a intervievat pentru ultima dată pe Mădălin./lazard/ilapadat

Am petrecut o zi întreagă cu el în misiune, pe drumurile din Dand şi Daman, ne-am împrietenit, pot să zic, atât cât poţi spune că te împrieteneşti cu un om într-o zi, dar impactul morţii sale a fost mult mai puternic decât îmi imaginam asupra mea, pentru că nu am mai fost vorba doar de un nume într-un comunicat de presă, ci de un om cu care am stat, cu care am mâncat, cu care am povestit, aşa că m-am simțit dator să fac ceva pentru memoria lui, să nu rămână uitat şi nu o să fie uitat niciodată.

Realizator: Într-un minut, eu totuși vreau acum să aduc aminte pentru cei care nu știu, nu erau născuţi și acum, iată, fac 20 de ani în toamnă. Toată chestiunea cu Afganistanul a pornit în urma atentatelor cu cele două avioane împotriva și, bineînțeles, ele s-au dărâmat, celor două tunuri gemene de la World Trade Center din New York. A fost și asupra Ministerului american al Apărării, Pentagonul, un alt avion a căzut undeva în câmp, pentru că au fost și lupte în avion între oameni și atentaturi. La noi, la Radio, s-a dat imediat, deci se întâmpla în jurul orei 15:52-15:53 de minute. Noi aici pregăteam "Radiojurnalul", eram cu colegii la Camera știrilor, urmau să vină să citească, cred că în studioul care sunt și eu acum, dacă nu în cel vaccin. Am văzut, le-am dat o știre cu un rând și ceva, urma să ajung la ei cu detalii și am ajuns cu două avioane, care au lovit cele două tunuri. Şi oră mai târziu citeam eu că, spuneam ascultătorilor noștri, că se prăbuşeşte unul din turnuri. Iar câteva săptămâni mai târziu, asta era într-o marți, 11 septembrie, câteva săptămâni mai târziu, pe 7 octombrie, într-o zi de duminică, din studioul unde sunt acum am avut o emisiune specială de două ore, m-au anunțat colegii de la tură și cu atacurile care au fost primele împotriva unor zone de la Kabul, din zona aeroportului. Să mai spunem că un semnal de alarmă, și noi am vorbit aici, la radio, a fost în primăvară, atunci când talibanii, radicalii lor au distrus o serie de monumente UNESCO aflate în Afganistan. Şi acum mai avem două minute. Câte un minut fiecare, momentul care v-a rămas întipărit pentru tot restul vieții, de acolo. Ilie, hai să fii tu primul.

Ilie Pintea: Pentru mine cel mai important moment a fost Ziua Națională din 2017 la Kandahar, când pentru prima dată în teatrul de operații a avut loc o expoziţie de fotografie. Este vorba despre expoziția de care vorbeam înainte, dedicată lui Mădălin. A fost o celebrare a Zilei Naționale pe care am simțit-o ca pe nici o altă, deși am trasmis cred că de cel puţin zece ori de Ziua Națională de la Alba Iulia. Aici mi s-a părut cu adevăratul solemn momentul acesta, mai ales că atâţia şi atâţia militari din cadrul coaliției au venit să îi onoreze pe români și sacrificiul lor. Pentru că vorbeam de un eveniment care avusese loc în septembrie, cu foarte puțin timp în urmă, cei de la Braveheart /.../ erau acolo, așa că ăla a fost pentru mine momentul de vârf în ceea ce priveşte Afganistanul.

Realizator: Mario.

Mario Balint: Nu ştiu ce să spun. Pentru mine Afganistantul este un loc special, un loc extraordinar și nu pot să înțelegi acest sentiment decât dacă te prinde apusul de soare pe pista aeroportului Kandahar, pe KAF, și soarele apune în spatele acelui munte care se vede și care străjuiește bază. Este o altă lume, o lume pe care o părăsim, iată, după aproape 20 de ani. M-am gândit și la un titlu de rubrică, să îi spunem "19 fără 20", nu știu dacă... sunt 19 ani, şederea noastră acolo este de 19 ani, nu 20, dar "19 fără 20" nu știu cum sună. Important este să fim împreună și la retragere, așa cum am fost atunci când steagul României s-a ridicat pentru prima dată pe catargul misiuni internaționale a ISAF.

Realizator: Despre teatrul de operație Afganistan vom mai vorbi la "Euroatlantica". Astă-seară le mulțumesc celor doi colegi, Mario Balint şi Ilie Pintea, care au fost acolo, în mai multe rânduri, alături de militarii români și v-au ținut la curent cu ceea ce se întâmpla departe de țară!

luni, 5 aprilie 2021

Alianţa Nordului. De rit românesc

 

Zilele trecute, am revăzut un film american, bine făcut, despre acțiunile Task-force Dagger în Afghanistan, pe cai!

După atacurile din 11 septembrie, guvernul SUA a acționat rapid. A doua zi, președintele Bush a numit atacurile mai mult decît „acte de teroare”, ci „acte de război” și a decis să urmărească și să cucerească un „inamic” care nu va mai fi în siguranță în „porturile sale”.

Pînă la 13 septembrie 2001, cel de-al cincilea Grup de Forțe Speciale a primit ordin să înființeze un cartier general pentru a efectua operațiuni în Afghanistan. Misiunea lor a fost să asiste operațiunile militare ale generalului Abdul Rashid Dostum. Task Force Dagger, înființat la 10 octombrie 2001, a fost construit în jurul celui de-al cincilea SFG cu sprijinul elicopterului de la 160 SOAR și a avut ca misiune să se infiltreze în nordul Afghanistanului pentru a consilia și a sprijini comandanții Alianței Nordului.

Primul grup al Task Force Dagger s-a infiltrat în Valea Panjshir, la nord de Kabul, la 26 septembrie. Au adus trei cutii de carton pline cu trei milioane de dolari în bancnote de 100 de dolari pentru a cumpăra bunăvoința șefilor de trib și lorzilor războiului.

Detașamentul operațional Alpha (ODA) 555 și 595, ambele echipe de 12 oameni, plus JTAC-ii, controlorii de luptă ai forțelor aeriene, au fost al doilea și al treilea grup al Task Force Dagger care au intrat în Afghanistan.

Odată ajunși în țară, trupele Alianței Nordului au furnizat cai forțelor SUA, fiind singurul transport adecvat pentru terenul montan dificil din nordul Afghanistanului. Operatorii TF Dagger au fost primii soldați americani care au călărit cai în luptă după 16 ianuarie 1942.

Pentru faptele de bravură, maiorul Mark E. Mitchell, din Grupul 5 Forțe Speciale (Aerian), a primit distincția Crucea Serviciului Distinct, în noiembrie 2001, la Cetatea Qala-i-Jangi, Mazar-e Sharif, Afganistan.

O imagine a soldaților călare a fost prezentată de secretarul apărării Donald Rumsfeld în timpul unei conferințe de presă din 15 noiembrie 2001. Cînd sculptorul Douwe Blumberg a văzut acea imagine, s-a simțit impresionat și a creat ceea ce a devenit singura sculptură publică pentru a comemora forțele speciale, America’s Response Monument!

Frumos film! Dar, să revin…

Alianța Nordului a fost un conglomerat politico-etnico-religios, în care predominau populații non-paștune. Forța militară de bază era reprezentată de 15.000 de tadjici și uzbeci. Alianța a fost formată din trei mari grupări reprezentînd minoritățile tadjică, uzbecă și șiită hazară, în această ordine a importanței în cadrul său.

Mișcarea tadjică Jamiat-I-Islami este condusă de generalul Mohammed Fahim Khan, în provinciile vest-centrale Ghor și Herat, un rol important jucîndu-l Ismael Khan, fost guvernator în zonă.

Etnicii uzbeci au constituit Junbish-i-Milli-yi Islami, grupare condusă de generalul Rashid Dostum. Fost general în armata regimului comunist răsturnat în 1992, el s-a făcut cunoscut prin cruzimea oamenilor săi în luptele contra disidenților față de președintele comunist Najibullah.

Karim Khalili și Mohaqiq conduceau gruparea șiită hazara Hizb-e-Wahdat, căreia i s-au alăturat unii comandanți ai liderului paștu șiit Gulbuddin Hekmatyar.

Alianta Nordului era condusă de președintele Burhanuddin Rabbani, în exil din 1996. De origine tadjic, Rabbani a fost un cărturar religios care a ținut cu dinții de… GUVERNUL LUI, indiferent de cît de nociv și dăunător a fost acesta pentru țară!

După retragerea trupelor sovietice din Afghanistan, în 1989, țara a rămas, vorba poetului, ca o pradă, la mîna acestor lorzi ai războiului care, din 1991, au început să lupte pentru putere. Kabulul a fost distrus aproape în totalitate de confruntările armate între facțiunile care și-au împărțit capital cartier cu cartier, stradă cu stradă. Era periculos să încerci să părăsești cartierul în care locuiai. Puteai fi ucis! Aveai nevoie de documente speciale și, mai ales, de șpagă! Șpaga, mita, peșcheșul erau, la propriu, prezente la fiecare colţ de stradă! Pentru a putea trece dintr-o parte în alta a orașului, pentru piață sau magazine, locuitorii Kabulului au săpat tunele prin interiorul caselor sau pe sub fundații.

Luptele pentru putere au distrus țara. Și oamenii! Și au facilitat venirea talibanilor fundamentaliști la putere, care au readus pacea pe frămîntatul pămînt al afghanilor. Și au fost extraordinar de bine primiți de populația de rînd, epuizată de anii de război.

Seamănă cu România? Păstrați povestea. Schimbați personajele! Și caii! Hai că se poate!